TRANSFORMAREA, ÎN RITMUL ȘI TIMPUL SĂU

Toate lucrurile se fac la timpul și în ritmul lor.

Nu poți grăbi ceva, și nu poți sări peste etape ale vieții, doar pentru a bifa vreo victorie demnă de anunțat pe facebook.

Fiecare om își are propriul ritm de creștere și dezvoltare personală, de înțelegere a informațiilor, și de asimilare în viața de zi cu zi. 

Unii pricep teoria mai repede, dar e posibil să treacă mult timp până să aplice și în practică.

Alții au nevoie de mai mult timp pentru ca informația să ajungă la ei, dar odată ce acest lucru s-a întâmplat, o vor aplica în practică imediat.

Cu alte cuvinte, ceea ce faci în practică reflectă cât de bine ai înțeles și asimilat teoria. 

Să presupunem că cineva vrea să se descopere pe sine. Ce face? Începe să caute, să citească, să se informeze. Și în loc să lase informația să pătrundă în interiorul lui și să îl schimbe de acolo, începe să facă schimbări în exterior, încercând să îi schimbe pe ceilalți, în loc să se concentreze pe sine. 

De multe ori, în această situație, se activează ego-ul spiritual, care nu are nicio legătură cu adevărata esență a omului, Spiritul.

Când ego este activ, își aduce cu sine „prietenii”: orgoliul, mândria, vanitatea. 

În acest stadiu, nici nu este importantă creșterea spirituală, cât demonstrația prin declarații peste tot cât de evoluat e omul, și cât de involuați sunt ceilalți. 

Dacă cineva simte nevoia să facă acest lucru, este departe de sine însuși, de esența sa divină; s-a rătăcit.

Viața de zi cu zi reflectă cât de mult și de bine și-a însușit informația despre viață. 

Fericirea sau nefericirea sunt barometrele fidele ale asumării.

Ce este fericirea? Starea de liniște, armonie, iubire și pace care apare în interior pe măsură ce omul lucrează cu el. 

Ce este nefericirea? Lipsa bucuriei, a optimismului, a chefului de viață, și prezența în permanență a încordării, fricii, furiei și rușinii, date de trăirea în exterior, de comparația cu ce sunt sau ce spun ceilalți. 

Un om fericit este cel care își ascultă Sufletul, adevărul lăuntric, și rămâne consecvent trăirii și simțirii de aici, din el însuși.

Un om nefericit este cel care ascultă părerea fiecărei persoane întâlnite, și care încearcă să țină cont de tot și de toate, uitând să se asculte pe sine, sau chiar ignorând asta.

Un om fericit este un om împăcat cu sine însuși, mai întâi, și apoi cu toată lumea. 

Un om nefericit nu se poate împăca cu sine până ce toată lumea nu se împacă cu el (așa crede el).

Un om fericit se iubește pe sine, indiferent de părerea celorlalți, pentru că a înțeles că în el este tot ce are nevoie pentru a fi în pace și iubire, inclusiv Divinitatea.

Un om nefericit nu se iubește decât dacă părerea celorlalți îi permite să facă acest lucru. În caz contrar, alege chiar să se autodistrugă, anulând inclusiv Divinul din el. 

Ce face ca un om să fie nefericit? Refuzul de a observa că tot ce se întâmplă e o lecție, și nu o pedeapsă. Oamenii nefericiți văd lucrurile ca pe niște greșeli, erori, și trăiesc în vină, în rușine și în frica de a nu supăra.

Ce face ca un om să fie fericit? Asumarea responsabilității pentru trăirile proprii. Un astfel de om știe că tot ce i se întâmplă este o lecție de învățat, și că dacă azi nu a făcut-o suficient de bine, mâine o va face mai bine, poimâine și mai bine, până ce totul va fi optim pentru viața lui din acel moment. 

Un om nefericit va vâna în permanență perfecțiunea, fără să aibă vreo idee cum arată ea.

Un om fericit nu se preocupă de perfecțiunea rezultatului, știind că drumul în viață este optim și perfect pentru el.

Dacă ar înțelege că a venit aici pentru a-și desăvârși creșterea și dezvoltarea înscrisă în codul genetic, omul ar trăi în liniște, pace și armonie cu el însuși.

Iar atunci când fiecare persoană ar fi în armonie cu sine însăși, între oameni ar fi armonie, pace, înțelegere. 

Ceea ce este înăuntru, va fi și afară. De aceea, schimbarea trebuie să înceapă dinăuntrul fiecăruia. 

În fond, nu poți cere pace în lume dacă în tine este un război continuu. 

Nu poți cere celorlalți să fie într-un fel, dacă consideri că tu nu trebuie să te schimbi, doar ceilalți. 

Fericirea este rezultatul trăirii în ritmul propriu, al înțelegerii mesajelor Universului, și al acceptării lor. 

Până ce nu ai înțeles corect informația, vei avea viața rezultată din ce și cât vrei să accepți. 

De exemplu, nu este suficient să cunoști alfabetul pentru a putea să scrii ceva sau să citești. E nevoie să înveți să compui cuvinte, apoi să formulezi propoziții, fraze. 

Poți să crezi că stăpânești arta comunicării, dar dacă nu vei scrie sau vorbi corect, nu vei fi înțeles decât de cei care sunt la același nivel cu tine. 

La fel se întâmplă și în viață: ai ceea ce ai în funcție de cât de bine ai înțeles mesajele pentru tine, și nu pentru ceilalți. 

Ești mulțumit? Du-te mai departe.

Nu ești mulțumit? Oprește-te și întoarce-te către tine; altfel te rătăcești pe drumul altora. 

Nu te grăbi. Nu ești în competiție cu nimeni; nici măcar cu tine. Ești pe un drum al descoperirii de sine. 

De ce ar conta să ajungi cât mai repede, dacă nu ai văzut și înțeles nimic din călătoria ta? Cu cine te întreci? Cu cei ca tine? 

Dar contează? Ești mai fericit(ă) dacă constați că alții sunt mai înapoiați? Ești sigur(ă) că asta înseamnă că tu ești altfel decât ei? 

Toate lucrurile se fac la timpul și în ritmul lor.

Nu poți grăbi ceva, și nu poți sări peste etape ale vieții, doar pentru a bifa vreo victorie demnă de anunțaț pe facebook.

Dacă ești fericit, ești pe calea ta, și toate ușile ți se vor deschide fără niciun efort.

Dacă ești nefericit, te-ai rătăcit. Întoarce-te, și lasă-ți orgoliul la o parte; altfel te vei îmbolnăvi. 

Nu trebuie să mă crezi. Încearcă.

Ce ai de pierdut? Orgoliul? Vreo boală? Timpul? Viața?

Încearcă, și vezi. 

Alege fericirea. Alege-te pe tine. 

Binețe, Om asumat!

P.S. Dacă nu ai timp să citești articolul, te invit să îl asculți lecturat de mine.

Edith Kadar

Arad, 28 mai 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2019/05/transformarea-in-ritmul-si-timpul-sau.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

VIAȚA ÎN RELAȚIILE TOXICE

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

O relație este toxică atunci când te otrăvește, îți blochează trăirea de frumos, simțirea de iubire și existența în liniște.

O relație este toxică atunci când nimic nu merge bine, nimic nu curge nestingherit, totul e forțat, și e nevoie de nenumărate reconfigurări ale traseului vieții.

Atunci când consumi un aliment toxic, corpul face tot posibilul să îl elimine, și dă simptomele de toxiinfecție și/sau de otrăvire. Până la o anumită doză, organismul poate face față, dar la doze mari poate intra în colaps și să moară.

Când otrava e consumată în doze mici, dar timp îndelungat, corpul se obișnuiește cu răul, și nu-l mai observă; nu mai observă că ceva nu este în regulă, deoarece s-a obișnuit cu starea.

La fel se întâmplă cu relațiile toxice.

Omul toxic este cel care te blochează, te împiedică să crești, să reușești, să te împlinești. Alături de un om toxic, totul este o luptă, în jur sunt doar piedici, nimic nu este lin, ușor sau natural.

Un om toxic nu te lasă să îți vezi calitățile, ci ți le va anula, sugerându-ți că nu poți, că nu știi, că nu ești în stare; indiferent cât de mult te străduiești, nu vei primi vreo încurajare sau vreun cuvânt pozitiv.

Indiferent că îi întâlnim în viața personală (familie, prieteni), sau în cea profesională (șefi, colegi), oamenii toxici au un rol foarte important în viața noastră: acela de a ne oglindi nesiguranțele, fricile, angoasele, temerile de orice fel.

Putem avea două tipuri de reacție când avem de-a face cu oamenii toxici: 

1.- să le dăm crezare că nu suntem buni de ceva, și să ne lăsăm călcați în picioare de ei. Asta ne va duce la boli grave și la moarte timpurie.

2.- să înțelegem că ei sunt doar oglinzile limitărilor noastre. Cu cât vom spune sau vom crede despre noi că nu putem, că nu suntem în stare, cu atât vom atrage oameni care să amplifice trăirile noastre negative.

Noi îi numim oameni toxici. Dar ei vin și doar deschid robinetul otrăvii pe care deja o avem, crezându-ne imperfecți.

Omule, poți alege să-ți plângi de milă și să devii o victimă a vieții care te trăiește (că tu nu o trăiești). Otrava este deja în tine, pentru că te crezi mai puțin decât ești. Oamenii pe care îi întâlnești îți apasă, doar, butoanele care îți eliberează toxinele din trăirea ta.

Adevărata otravă sunt emoțiile tale, nu oamenii; ei doar ți le arată, ți le eliberează.

Nimeni nu te poate răni și nu îți poate face ceva rău dacă tu nu îi permiți. 

Un om are efect asupra ta doar dacă tu ai așteptări de la el.
Repet: UN OM POATE AVEA EFECT NEGATIV ASUPRA TA DOAR DACĂ TU AI AȘTEPTĂRI DE LA EL!

Cel mai simplu este să dai vina pe ceilalți, să arăți cu degetul spre oricine altcineva în afară de tine.

Cel mai greu este să te detoxifici: să vezi ce „buton” ți-a activat omul toxic, să accepți că ai acea problemă, și să o rezolvi. 

TU, nu altcineva!

În fond, de aceea te-ai intoxicat, că ai cedat frâiele vieții tale în mâinile celorlalți.

OMUL TOXIC OGLINDEȘTE RELAȚIA TOXICĂ PE CARE O AI TU CU TINE, CU CREDINȚELE TALE, CU ESENȚA TA DIVINĂ.

Relația toxică. Pentru atunci când ai uitat de tine, ai uitat că ești esență divină!

Binețe, OM asumat!

P.S. Dacă nu ai timp să citești, te invit să asculți articolul citit în acest material de pe YouTube.

dr. Edith Kadar 

Arad, 08 februarie 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2019/02/viata-in-relatiile-toxice.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

OMUL ȘI ALE LUI CLIȘEE VERBALE

Foto: Katerine Katerine (Ecaterina Vasile, Brăila)

A spune într-una „dacă ar fi atât de simplu”, sau „ușor de spus în teorie, dar greu de aplicat în practică...” nu te ajută, din contră, te blochează și mai mult.

De unde știi toate acestea dacă nici măcar nu ai încercat? 

Nu poți spune că e greu să înoți, sau să conduci o mașină dacă nici nu îți trece prin minte să și practici.

Pentru a trece de la teorie la practică e nevoie, mai întâi, să vrei cu adevărat să o faci, nu doar să spui că vrei să o faci, dar... (și urmează înșiruirea justificărilor).

Altfel, rămâi în filmul din capul tău, acela în care doar altcineva poate, pentru altul e ușor, dar nu pentru tine.

Când derulezi la nesfârșit scenarii apocaliptice în capul tău, vei ajunge să crezi că așa este și realitatea.

Vei ajunge să îți crezi gândurile ca fiind reale. 

Doar că, vezi tu, gândurile sunt gânduri, iar acțiunea, fapta, e cu totul altceva.

În mintea ta totul este greu, anevoios, plin de capcane, și nici nu-ți trece prin cap că realitatea e total diferită, doar să faci ceva, orice altceva decât doar să gândești.

„Dacă ar fi atât de simplu...”

De unde știi că nu e simplu? Pentru că ți-au spus-o alții care, la rândul lor, nu au încercat nimic?

De ce crezi că totul trebuie să fie complicat?

Și dacă totul e complicat în teorie, de ce n-ar putea fi simplu în practică?

„Ușor de spus...”, sau consacratul „ție ți-e ușor să vorbești...”

Să știi că nu toți îți vorbesc din teorie; s-ar putea să întâlnești și oameni care trec la practică și observă că nu e chiar atât de greu cum au gândit.

Până una-alta nu faci nimic din frică. E teama de a nu greși, de a nu eșua, de a nu te face de râs, de a nu (te) dezamăgi, etc.

Imaginează-ți că refuzi să faci orice din cauza acestor frici. Nu vei evolua, vei rămâne exact acolo, în locul pustiu al temerilor, și te vei blinda de clișee verbale ce vor fi ca un scut, gen: „pe mine să mă lași în pace, nu am chef să ies din comoditatea mea, mai vreau aici, unde e călduț. Ia de-aci un „ce știi tu...”, sau un „ușor de spus...”; și un bonus de ”dacă ar fi atât de simplu...”.

Dragă om al clișeelor teoretice, te rog să te gândești la un lucru: CINE EȘTI TU FĂRĂ SUFERINȚA TA? 

CINE AI FI TU FĂRĂ PLÂNGEREA TA DE MILĂ? 

CINE AI FI DACĂ NU AI MAI FI VICTIMĂ A VIEȚII ȘI A OAMENILOR?

Marianne Williamson a spus că „Cea mai mare frică a noastră nu este faptul că suntem inadecvaţi, ci faptul că suntem puternici peste măsură. Lumina noastră, şi nu întunericul din noi ne înspăimântă cel mai tare.”

Depinde doar de tine dacă alegi frica de a străluci, ca nu cumva lumina ta să-i deranjeze - Doamne ferește! - pe alții care dorm încă, sau bucuria de a sta în lumina asumării practicii.

„Și eu cum să fac asta” e un alt clișeu care arată că nu ai de gând să faci ceva, ci vrei să auzi păreri pe care să le combați cu: „nu!...nu-i așa!... la mine nu merge asta...” și finalizate apoteotic cu „ce știi tu?!... nimeni nu a suferit ca mine!...”. CLIȘEE VERBALE.

E posibil ca tu, cel care îți asumi propria viață și îți rezolvi problemele să crezi că acest articol e o exagerare, o ficțiune, și să fii convins că toți transformă teoria în practică le fel de ușor ca tine. Crede-mă, nu e nicio exagerare în cele scrise. Ceea ce pentru tine e simplu, pentru alții e foarte complicat și greu.

Cât te privește pe tine, om al clișeelor-scuze, s-ar putea ca orice sugestie practică, orice material cu soluții, orice cuvânt de îndrumare să fie considerat de tine un... clișeu pe care nu îl auzi pentru că... aștepți să facă altcineva în locul tău; aștepți pilula magică.

Dragă om, calea spre tine este anevoioasă, dar e grea doar pentru ego. Rezistența pe care o simți nu e a sufletului, ci a orgoliului și vanității tale.

Ca să treci de la teorie la practică e nevoie să vrei cu adevărat, nu doar să afirmi la nesfârșit că vrei, iar apoi să servești oricui clișeele tale verbale.

Până ce nu vei căuta, nu poți găsi nimic.

Iar până ce nu știi ce să cauți, vei rămâne în nemișcare și în starea de victimă, plângându-te că oamenii ca mine nu te ajută, ci îți vorbesc urât.

Atât timp cât ți-e bine acolo, în suferință, vei avea pretenția ca ea, suferința, partenera vieții tale, să fie respectată de ceilalți. 

Vei vrea ca toți să-ți vorbească frumos, să te mângâie, doar suferi, nu-i așa?!

Doar că, vezi tu, mai sunt oameni care au trecut pe acolo, care au făcut exact ca și tine, și care au primit șuturi dure când tot ce au vrut era ca alții să le plângă de milă. Au fost și ei măreți în rolul de victimă.

Sunt oamenii care s-au trezit aruncați de viață în mijlocul apelor învolburate, și nu au mai avut timp și energie să mai întrebe în dreapta și-n stânga ce să mai facă, sau să se plângă. 

Sunt oamenii care și-au păstrat bruma de energie pentru a găsi singuri soluții, și a le aplica în practică.

Sunt supraviețuitorii propriului iad, cei care au rezistat demonilor, și chiar au făcut pace cu ei.

Sunt oameni care au făcut drumul de la Iad la Rai, și cunosc toate capcanele ego-ului, mândriei și falei suferinței.

Acești oameni nu te vor menaja, nu pentru că sunt insensibili, ci pentru că știu prin ceea ce treci, și știu că plânsul de milă nu ajută. 

Ei sunt oamenii care te vor enerva, la început, pentru că nu îți respectă trufia suferinței. EI SUNT OAMENII CARE TE POT AJUTA!

Cum? Prin exemplul lor.

Dar până ce nu ești pregătit(ă) să ieși din „coconul” suferinței, până ce nu ești suficient de puternic(ă) să cauți si să găsești singur(ă) răspunsuri, vei sta acolo și vei arăta cu degetul spre toți cei care nu te respectă.
Doar că, vezi tu, rămânând în mocirlă, este cel mai clar semn că tu nu te respecți pe tine, de aceea cauți respectul și îl aștepți de la alții.

Dragă om, nu ești singurul care suferă, iar suferința ta nu te face atât de special încât toți oamenii să-ți cânte-n strună, să fie atenți doar la tine, să se neglijeze pe ei pentru a-ți spune clișee gen: „săracul de tine!... tu nu ai nicio vină... oamenii sunt răi... Dumnezeu te-a bătut...”, etc.

Doar când te saturi de suferință și de lamentări, vei căuta. Iar atunci te vei găsi pe tine, și vei deveni OM care își asumă responsabilitatea pentru ce este, ce face și ce simte. Nu mai repede. 

Restul sunt clișee. Ieftine.

Crede-mă, am fost pe acolo. 

Iar dacă eu am putut, cine ești tu să (zici că) nu poți?!

Binețe, Om asumat!

P.S. Dacă nu ai timp să citești, te invit să asculți lectura acestui text în materialul de mai jos, realizat cu ajutorul neprețuit al fiului meu, Yannis.

Edith Kadar

Arad, 18 august 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2019/08/omul-si-ale-lui-clisee-verbale.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

OMUL, OGLINDA TA ADEVĂRATĂ

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA

Nu poți fi pe placul tuturor, sper că ești conștient de asta. Adică, cu adevărat conștient, nu doar să spui că ești.
Adică, dacă cineva te contestă - prin vorbe spuse sau scrise - să nu ai nicio reacție, ci cel mult să (îți) spui „ok, mulțumesc”.

Da, știu că din gură suntem cu toții indiferenți față de gura lumii. Avem și texte frumoase și pompoase gen „gura lumii slobodă”, sau „nu mă interesează ce spun alții despre mine”, și asta până ce alții spun ceva, și te trezești cu adrenalina-n gât.

Dacă ar fi după noi, cu toții ar trebui să ne placă și să aibă doar păreri la superlativ despre noi. De ce? Pentru că... așa vrem, așa ni se pare normal. Nu contează că noi nu facem la fel. Credem că ni se cuvine ca noi să putem judeca și atenționa oamenii, dar ei trebuie să ne laude, musai.

Sigur știi povestea lui Albă ca Zăpada. Amintește-ți de mama vitregă, care era o frumusețe, dar care se transforma într-o babă-cloanță-cotoroanță atunci când încerca să o distrugă pe Alba fată frumoasă. De ce? Pentru că oglinda îi spunea că există cineva mai frumos decât ea.

Dincolo de basmul cunoscut, observă, rogu-te, simbolurile: „tot ce nu-mi place reflectat de oglindă, trebuie să distrug!”.

Așa se întâmplă și în viața noastră de zi cu zi: avem tendința să distrugem și să contestăm tot ce nu ne place că vedem în oglinzi.
Doar că acum oglinzile „fermecate” care ne spun adevărul sunt oamenii pe care îi întâlnim.

Tot ce contești la mine este nerezolvat la tine.
Tot ce contest la tine este negat și nerecunoscut la mine.
Știi deja asta. În teorie, că în practică....

De ce ne uităm, la propriu, în oglinda de acasă? Să retușăm și să aranjăm ceea ce (credem că) nu este în regulă în imaginea noastră exterioară.

Bine, bine, dar cum ne „aranjăm” imaginea interioară?
Prin oamenii pe care îi întâlnim și care ne țin oglinda a ceea ce refuzăm să vedem și să rezolvăm la noi.

Ce avem de rezolvat și de ce refuzăm să vedem? Dar, mai ales, de ce avem nevoie de oglinzi, dacă suntem atât de convinși că suntem perfecți și fără de prihană?

Păi, avem de înfruntat ADEVĂRUL și nu imaginea falsă pe care încercăm să o compunem și să ne-o apărăm.
De ce facem asta? Datorită programelor primite în copilărie, și a celor moștenite de la părinți, bunici, și alte rude.
Ce programe? Alea cu „nu e voie”, „nu e frumos”, „să nu superi pe cineva”, „să nu mă faci de râs”, „stai cuminte”, etc.

Când în copilărie ni se spune că altcineva este mai bun și mai cuminte decât noi, ne creăm un „program” de „voi face totul ca EU să devin cel/cea mai bun(ă) și mai cuminte; nu contează la ce vârstă, dar așa voi deveni!”

Din acel moment, tot ce considerăm că nu este „bun” și „cuminte” va fi contestat de noi, va fi înfierat, judecat, condamnat și comentat.

Vom încerca să fim perfecți, așa cum am înțeles noi perfecțiunea; adică prin filtrul traumei negate din trecut.
Ne vom direcționa energia spre ceea ce credem noi că este frumos și bine: ne vom aranja, vom lua un aer de nonșalanță și ne vom atârna de buze un zâmbet fals, menit să distragă atenția de la adevăr.

Și totuși, de ce avem nevoie de oameni-oglinzi, dacă lucrurile ar fi așa cum susținem sus și tare?
Pentru că imaginea exterioară este doar stratul de miere care acoperă rahatul nerezolvat și care sufocă sufletul, ADEVĂRUL.

Dacă lucrurile ar fi cu adevărat procesate, înțelese și rezolvate, am fi în liniște și pace, și nu am mai simți nevoia să căutăm oglinzi în ceilalți oameni.
Când rahatul e curățat, rămâne doar mierea, și nu mai are rost să spargem oglinzile care nu ne plac.

Când ne-am acceptat și înțeles traumele, oglinzile noastre, oamenii, se vor rări și vor dispărea până la urmă.

Dar dacă vom întâlni persoane care ne zgândăre și puțin-puțin, mai avem încă de lucrat cu noi.

Și noi suntem oglinzi pentru alții. De aceea, nu putem fi pe placul tuturor, sper că ai înțeles asta.

Important este ca ție să-ți placă toți oamenii. Și nu doar să spui asta, ci să și simți, altfel te minți.
Asta înseamnă că ai lucrat cu tine, ai acceptat tot ce ai încercat să ascunzi, și te-ai eliberat.

Omule, ADEVĂRUL este ceea ce e în interior, nu ce încerci să convingi în exterior.

Cei mai buni profesori nu sunt cei care laudă, ci cei care te contestă, pentru că te ajută să îți vezi adevărata imagine în oglindă. Accept-o și du-te mai departe în viață; te așteaptă noi provocări.

„Oglindă oglinjoară, cine e cel mai sincer și asumat cu sine?”

Binețe și mulțumire multă, Omule, oglindă a mea!

Edith Kadar 

Arad, 30 noiembrie 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2019/11/omul-oglinda-ta-adevarata.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

STAGNAREA TE FACE „SPECIAL” ȘI „UNIC”

"De ce ne este frică?", "de ce nu putem face...?, "de ce e atât de greu?", "de ce alții, și nu eu?..."

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările puse repetitiv la materiale despre trezirea și dezvoltarea spirituală. 

Nu ar fi nicio problemă să pui întrebări, acestea sunt binevenite. Doar că acest tip de întrebări sunt mai mult un scut, o declarație de genul "eu nu pot, e greu"..., "vreau scurtătură...", "dă-mi soluția rapidă, care să aibă efect instant, că nu am tip și chef pentru lucrul cu mine, am altele mai bune de făcut, cum ar fi să muncesc pentru bani și să lupt, doar viața e o luptă!...".

Nicio problemă nu vine fără soluție, ar fi bine sa nu uiti asta. Dacă viața îți aduce ceva în cale, o situație sau ceva care te sperie, să știi că rezolvarea e acolo, în fața ochilor.

Problema adevărată este că oamenii nu sunt obișnuiți să își rezolve singuri problemele, ci așteaptă să vină vreun salvator care să facă în locul lor totul. 

Imaginează-ți că vezi un șoricel mic. Și în loc să îți vezi mai departe de drum, să îl lași pe el să își vadă de drum, sau, în loc să îți păstrezi calmul si să il ajuți să iasă din acel loc, te apuci să urli că din gură de șarpe, de parcă ar fi un urs mare sau un crocodil. Nici măcar nu stai sa realizezi diferența de mărime, și strigi ca un om condamnat la o mușcătură mortală. De șoricel. Si în loc să faci ceva, țipi să vină cineva să te salveze de monstrul abia vizibil.

Apariția șoricelului are și rezolvarea: pleci, îți vezi de drum și îl lași să plece (ce ar putea să îți facă?), sau îl saluți și îl ajuți să plece (dacă nivelul de conștiință e un mic mai... sus). În fond, nu așa ai reacționa dacă ai găsi, în același loc, o pisicuță sau un cățel; chiar dacă te-ar mușca (și sunt mai mari ca șoriceii),  ar fi drăguți. 

Și totuși, în cazul micului șoarece, strigi după ajutor, în loc să rezolvi singur problema, deși ai toate calitățile să o faci.

Eh, la fel e și cu "monstrul" trezirii și lucratului cu sine, de unul singur. 

De ce să o faci, când poate veni altcineva să o facă în locul tău, iar tu îți poți vedea de viața ta călduță?!

Ce tot scriu unii și alții că rezolvarea e în tine, că dezvoltarea personală înseamnă evoluție, înseamnă viață, iar rămânerea în suferință înseamnă boală și moarte? 

Să vină cineva, să facă ceva, că tu nu ai nicio vină; tu ai fost bine-mersi până când a dat boala nemiloasă peste tine, sau ai fost trădat sau/și părăsit. Tu nu ai facut nimic rău, alții au făcut. Nu ai timp și chef să te asumi, să îți sufleci mânecile și să începi să lucrezi la tine. E mai important să întreții starea de victimă,  doar-doar o veni vreun salvator.

Și toate astea sunt pentru că refuzi să înțelegi că nimeni nu îți poate face ceva fără aprobarea ta. ESTE VIAȚA TA!

Până și la acest articol vor fi comentarii (scrise, cu alte persoane sau gândite) de genul: "si cum să fac asta?...", "ție ți-e ușor să vorbești...", și, preferatul meu "la mine nu merge asta..."

Toate acestea pentru că omul are nevoie să se simtă special. Iar dacă nu poate fi special prin trezire și evoluție, prin descoperirea de sine moment cu moment, măcar să fie special în suferință, în boală și în a nu face nimic. Starea de victimă creează o aură de "special" în jur, și țese o poveste pe care nu o are nimeni, doar el. E unic!

Ce nu realizează omul este că energia pe care o investește în a rămâne acolo, în problemă și a fi victimă este aceeași energie care îl poate scoate din problemă, si îl ajută să crească  și să evolueze. 

Alegeri. Totul este o alegere: să stagnezi sau să evoluezi, să te plângi sau să rezolvi în tăcere, să îți irosești energia în starea de victimă sau să o investești în creșterea și evoluția personală.

Stagnare sau dezvoltare?

„Special” în suferință și „unic” ca victimă, sau unic asumat și special responsabil?

 Alegeri. 

Alege înțelepciunea. Alege-te!

Binețe, Om asumat! 

P.S. Dacă nu ai timp să citești, te invit să asculți materialul citit de mine, pe YouTube

Edith Kadar 

Arad, 10 ianuarie 2020

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2020/01/stagnarea-te-face-special-si-unic.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

ILUZIA, „REALITATEA” ÎN CARE TRĂIEȘTI

Cum poți să le vorbești oamenilor despre iluzie, atât timp cât ei se află acolo, în bula ei?

Imaginează-ți că locuiești într-o casă. Te-ai obișnuit deja cu ea, și ți se pare comună, banală; doar e a ta. Te simți confortabil în ea, dar nu mai vezi specialul de la început; cumva, noutatea și-a pierdut valoarea.
Și atunci, va veni cineva din exterior și va începe să îți spună despre casa ta: că are nevoie de reparații, de zugrăveală, de renovare totală, interioară și exterioară. Dar tu te simți bine, ți-e bine, cum îndrăznește cineva să vină să îți spună cum este casa ta și ce să faci cu ea?! Doar știi mai bine!
Și în loc să faci un pas în spate, să te detașezi de orgoliul care te menține în iluzie, să vezi dacă nu cumva cei din exterior au dreptate, alegi să fii bățos, revoltat de obrăznicia îndrăzneților, și chiar să rupi legătura cu cei care îți zgârie imaginea pe care tu ți-o aperi în minte; aceea a casei perfecte, uitând că ea nu mai e demult nouă și aranjată. Îți aperi iluzia.

La fel se întâmplă și cu viața omului: el rămâne în perioada în care a fost bine, și se iluzionează că totul e neschimbat, că nu e nevoie de nicio ajustare, de nicio adaptare la nou. De multe ori nu mai face niciun pas în spate pentru a privi obiectiv „casa”, adică viața sa, ci merge mai departe dintr-un soi de automatism. Și uite așa, rămâne în aceleași concepții, și refuză să se adapteze la nou, spunând că cine-l iubește să-l iubească așa cum e, și că dacă vor schimbare, n-au decât să se schimbe ceilalți. ILUZIA.
Iar dacă vine cineva din exterior să-i spună că i-s cam învechite principiile și că i-ar prinde bine o reconfigurare de traseu, să vezi atunci dezlănțuire de orgoliu! Atacă în dreapta și-n stânga pe toți cei care (crede el că) atentează la comoditatea lui, îi bălăcărește, îi bârfește. Iar dacă e vreun prieten apropiat, ar fi în stare să-l trădeze, să-l vândă altora, doar pentru a abate atenția în altă parte, nu cumva să mai vadă și alții vechitura lui de gândire. ILUZIA.

Iluzia este ca o carapace care împiedică lumina și adevărul să pătrundă.
Iluzia este minciuna călduță preferată în locul adevărului incomod.
Iluzia este iadul ales în locul raiului reprezentat de adevăr, lumină, asumare și iubire.

Iluzia te face să crezi că le ai pe toate, că poți să te schimbi oricând vrei și nu când vor ceilalți, și totuși nu o faci.
Iluzia este să nu înțelegi că ceilalți sunt doar voci ale Universului, ale divinului din tine, care vor să te avertizeze că e timpul să schimbi ceva la viața ta.

Iluzia este să crezi că ceea ce e bine, de fapt, pentru tine ți-ar face rău, în timp ce lucruri sau situații dăunătoare în timp, să crezi că sunt perfecte pentru tine.

Iluzia este să crezi că îl iubești pe Dumnezeu, să te lauzi cu credincioșia ta, în timp ce urăști oamenii, îi bârfești, îi denigrezi în permanență, le cauți cusururi, uitând că Dumnezeu este în fiecare om.

Iluzia este să crezi că deja le știi pe toate și că nu mai ai nevoie de nicio informație, că nimeni nu poate ști mai bine decât tine cum stau lucrurile în lume și-n viață.

Iluzia este să susții că îți iubești aproapele în timp ce te denigrezi pe tine, vorbești urât despre tine, și consideri că tu nu ești important, doar ceilalți.

ILUZIE.

Iluzia este când vorbești mult, în teorie, despre iubirea necondiționată, în timp ce în practică pui condiții non stop oricui, inclusiv copilului tău; „te iubesc dacă....”, sau „te iubesc pentru că...”

Iluzia este atunci când una spui și alt faci; atunci când le ceri celorlalți să fie și să se comporte într-un anumit fel, în timp ce tu nu ții cont de indicațiile tale.

Iluzia este atunci când ascunzi adevăruri despre tine doar pentru ca ceilalți să te placă. Când spui despre tine doar părți (pe care le consideri) pozitive, sperând ca adevărul să nu iasă niciodată la suprafață.

Iluzia este atunci când faci un lucru, deși instinctul te avertizează să nu o faci; și totuși, speri că totul se va rezolva pe parcurs, „cu timpul”. De exemplu, te căsătorești, deși simți că nu e bine, că nu e persoana potrivită pentru tine, și speri că vei reuși să schimbi totul, cu timpul: și pe celălalt, și nefericirea în fericire.

Iluzia este atunci când povestești cât de trezit ești, cât de dezvoltat în conștiință ești; atunci când te lauzi într-una, de parcă ți-au murit lăudătorii. Exact atunci, situația este, de fapt, invers: încă dormi bine merci, în timp ce îți lași ego-ul să-ți poarte vocea.

Iluzia este atunci când crezi că trezirea spirituală înseamnă că te lepezi de umanitate și de toate „slăbiciunile” ei.
Iluzia este să crezi că dacă ești spiritual, ești superior celor care încă nu s-au trezit, și că ai dreptul să-i judeci și să-i apostrofezi pentru că nu sunt ca tine, uitând că așa ai fost și tu mai demult.

Iluzia este atunci când afirmi clar ceva despre care nu te-a întrebat nimeni: când le spui tuturor cât de fericit și împlinit ești, despre iubirea pe care o emani în permanență, fără număr și fără de condiții, către toți cei ce-ți intră în raza ta vizuală, atunci când povestești cât de iubitor de oameni și cât de cult și citit ești. Fără să fii întrebat.

Iluzia este atunci când crezi că alții pot mai mult și mai bine doar pentru că așa ți s-a spus.
Iluzia este să crezi că e nevoie să îndeplinești condiții pentru a fi într-un anumit fel: frumos, deștept, împlinit, fericit, trezit.

Iluzia este să crezi că fizicul, exteriorul, este mai important decât ceea ce e în interiorul tău, doar pentru că așa spun „specialiștii”.
Iluzia este să crezi că ai nevoie în permanență de indicații, ai nevoie să ți se spună ce să faci, cum, când și cât să faci pentru a da bine.

ILUZIA.

Iluzia este minciuna în care trăiești pentru că ți-e frică de adevăr; ți-e teamă că nu ai fi demn de iubire dacă te-ai arăta așa cum ești cu adevărat.

Iluzia îți creează o lume artificială, o lume falsă, un loc care nu există în realitate, decât în imaginația ta.

Iluzia te îndepărtează de esența ta, de ceea ce ești cu adevărat, și te face să muncești doar pentru a întreține acea minciună, acea mască. La un moment dat, toată viața ta va fi o mascaradă, iar tu vei uita, încetul cu încetul, cine ești și cât valorezi cu adevărat.

Iar când te îndepărtezi de esența ta, de divinul din tine, te-ai „lepădat” de bine, de lumină, de iubire, de paradis, și te îndrepți către fals, către minciună, ipocrizie și frică, către iad.

Adevărul este Raiul, iar iluzia este iadul.
Adevăr versus iluzie.
Rai versus iad.

Cum poți să le vorbești oamenilor despre iluzie, atât timp cât ei se află acolo, în bula ei? Pentru că nu te vor auzi, nu te vor înțelege. De ce? Pentru că iluzia „vorbește” altă limbă decât adevărul.

Cum se pot trezi oamenii din iluzie dacă nu știu că sunt în iluzie?
Bună întrebare! Asumându-și responsabilitatea pentru ceea ce sunt în acel moment.

Când poți să spui clar „nu-mi mai place de mine așa cum sunt, nu sunt fericit și mă simt blocat”, ai făcut deja un pas către lumină, către adevăr. Rămâi acolo, indiferent ce ți se spune și cât ar încerca cei care te „iubesc” să te atragă înapoi altfel nu te mai acceptă.

Când poți alege ceea ce vrei tu, nu ce vor alții, ai mai făcut un pas important.

Când binele și fericirea ta sunt mai importante decât ale altora, ai mai făcut un mare pas către lumină: ai înțeles că iubirea de sine nu este egoism, ci e starea din care poți avea grijă de tine fără să mai depinzi de alții.

Când vocea ta interioară devine mai importantă decât glasul celor din jur, te-ai regăsit pe tine.

Iar atunci când ai înțeles că cei care te-au părăsit nu ți-au fost prieteni, deoarece te-au condiționat, și că, de fapt, tu nu ai nevoie decât de tine și de divinul din tine, te-ai reconstruit pe tine, te-ai acceptat și îți ești suficient. Nu mai contează că ceilalți încearcă să te readucă acolo unde ai fost, și unde le-ai fost de folos lor și ego-ului lor.

Cu toții trăim în iluzie; așa ne învață societatea, așa ne sunt scrise programele moștenite din familie.
Diferența o face acel moment în care aflăm că mai există și altă variantă la ceea ce credem și trăim. Atunci avem de ales: considerăm noua variantă ca fiind minciună, și continuăm să rămânem în iluzie, în matrix, sau dăm curs curiozității și pornim în explorarea noului.

Alegeri. Asumări. Treziri.
ILUZIE sau ADEVĂR?
TEORIE sau PRACTICĂ?
Alegi ADEVĂRUL doar în teorie dar rămâi în practica ILUZIEI, sau ai curajul de a opta pentru practica ADEVĂRULUI, lăsând ILUZIA la nivel de teorie?

TREZEȘTE-TE. E TIMPUL!

Binețe, OM!

P.S. Dacă nu ai timp să citești, te invit să asculți lectura acestui articol, într-un material realizat cu ajutorul fiului meu, Yannis.

Edith Kadar 

Arad, 07 ianuarie 2020

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2020/01/iluzia-realitatea-in-care-traiesti.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

Numele VASILE - semnificație și menire

Numele VASILE derivă din grecescul BASILEIOS și înseamnă REGE, CONDUCĂTOR.

Persoana ce primește acest nume la botez este menită să fie un conducător în familie, un rege, care să scoată clanul său din starea în care este acum prin exemplul personal.

VASILE este persoana născută să schimbe regulile demodate, învechite din familie și să scuture rutina în care se complac cei apropiați lui.
El nu se va mulțumi cu „așa trebuie”, ci va căuta să înțeleagă de ce și să aplice.
Nu se va mulțumi să trăiască după reguli plictisitoare, ci le va adapta sau va inventa altele noi, fiind considerat un original în tot ceea ce face.

Cei ce poartă acest nume sunt activi, plini de energie, se adaptează vremurilor și îi obligă pe cei din jur să facă la fel, prin exemplu personal.
Un VASILE ce nu-și înțelege menirea este apatic, nu se implică în treburile familiei, are tendința de a se izola în lumea pe care și-o construiește în imaginație și de a comunica.

Sfântul Vasile cel Mare nu a fost mulțumit cu explicațiile bisericii și a pornit prin lume, în căutarea luminii adevărului.

El a fost cel care a argumentat (era și profesor de retorică) și a implementat originea divină a sfântului duh, schimbând radical cutumele învechite ale religiei.

Dragă VASILE, VASILICA, VASI, SILE, BASIL, îți urez să ai o viață așa cum simți că ar trebui să fie, și să te alegi întotdeauna pe tine în locul rutinei, a vechiului, a regulilor limitative.

Să ai curajul să fii tu însuți/însăți, ca prin forța crezului și determinarea ta să fii un exemplu pentru cei apropiați.

LA MULȚI ANI, PLINI DE LUMINĂ ÎN SUFLET!

Edith Kadar
Arad, 01 ianuarie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.

http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/01/numele-vasile-semnificatie-si-menire.html

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

CUM TE VEZI ÎN 2020?

„Cum îți așterni, așa dormi”, spune o veche zicală populară, izvorâtă din experiența și înțelepciunea cuiva.

2019 este deja istorie. Ca tot ce a făcut parte din viața noastră de până acum.

2020 este viitorul, e fila albă ce așteptă, tăcută și răbdătoare, să-i fie scrise rândurile pentru istorie. Cea viitoare.

Iar istoria e scrisă de noi, individual.

Binețe, dragă OM, la cumpăna dintre ani!

Nu uita nici acum să pornești muzica.

Fiecare ne scriem rândurile vieții proprii prin faptele, vorbele și gândurile noastre. A ceea ce putem, vrem și trecem în filele pe care le semnăm zilnic la capitolul „Existență”.

Istoria reține doar adevărul. Nu ceea ce vrem noi să pară adevăr.

De aceea, nu putem minți.

Nu putem avea pretenția ca lumea să-și amintească de noi prin ceva ce am fi vrut să facem, dar neputința, comoditatea și reala limitare ne-a oprit.

Dacă am făcut ceva rău, istoria va consemna ca atare.

Dacă nu am făcut nimic, ci doar am povestit cât de multe am fi putut face, istoria va reda întocmai. Fără înflorituri, fără revizuiri și adăugiri. Forma brută. Asta e istoria.

Iar dacă am acționat, dacă am făcut tot posibilul să trecem de la stadiul de gând la cel de vorbă și am reușit să finalizăm cu o faptă, suntem marii câștigători!

Pentru simplul motiv că am reușit extraordinara performanță de a transpune teoria în practică. Lucru demn de Sisif, cel condamnat la eterna corvoadă a muncii fără finalitate.

Pentru că acțiunea, schimbarea, transformarea și evoluția ne definește, ca umanitate, și lasă o semnătură clară în registrul istoriei.

Cât de mult îți place, Omule, ce ai făcut, ține de forma coloanei vertebrale a vieții proprii.

Cât de mult îți asumi din ceea ce ai făcut sau nu ai reușit să faci, ține de rezistența coloanei clădite după chipul și asemănarea principiilor tale. Dacă ele există. Dacă nu, despre ce discutăm?!!...

Nu poți fi ceea ce nu ești.

Nu poți fi ceea ce doar gândești.

Nu poți fi ceea ce doar vorbești.

Nu poți fi ceea ce nu vrei să faci.

Dar categoric poți fi ceea ce transpui în acțiune!

Poți fi nemernic, mișel, laș, trădător...

Poți fi cârcotaș, comentator, bârfitor...

Poți fi cel care lansează zvonuri, sau cel ce crede în ele...

Poți să povestești tuturor ce ai fi putut fi... dar nu ai apucat să fii vreodată din cauza fricii de eșec și de ce vor zice ceilalți...

Poți să povestești cât de măreț te visezi, dar să recunoști că ceea ce vrei e imposibil. Acum. Dar poate mai târziu, când mai înveți......

Și poți să povestești tuturor despre aripile care ți-au crescut pentru că ți-ai făcut toate lecțiile, ai urmat toți pașii în ordinea firească, ai avut răbdare....

Povestește-le, nu pentru a te lăuda, ci pentru că îți recunoști marea realizare de a trece de la vorbă la faptă, de la neputință la putință, de la incapacitate la acțiune, de la teorie la practică.

Povestește-le, pentru că așa știi să îți recunoști propriile tale merite, fără a aștepta note date din exterior de la cei cărora tu însuți  le-ai acordat competența de a te aprecia.

Asta nu este o laudă. Este o recunoaștere, o înțelegere și o asumare a propriilor talente pe care abilitățile le-au transpus din vorbe în fapte.

Este recunoașterea ta!

Oricum, cei care încă se târăsc în noroiul pe care și l-au creat nu te vor crede, și vor încerca să te tragă în jos, pentru că doar așa își vor putea justifica impotența zborului...

Alții vor încerca să îți explice, pe larg și pe scurt, cum ar fi făcut ei și ce ar schimba (invariabil) în ceea ce ai făcut tu, în niciun caz ei, pentru a obține perfecțiunea... Nu contează că ei/ele au o viață ternă, fadă, liniară, justificată de frici: „dacă nu reușesc...”, „dacă nu va fi bine...”, „dacă ceilalți nu vor fi de acord...”, etc.

Dar despre aceștia  istoria nu va vorbi. Noi știm. O știu și ei, de aici disperarea cu care își aruncă propriile mizerii și neputințe în cârca oricui este dispus să nu supere pe cineva și să nu reacționeze din prea multă bună-creștere.

2019 a fost un an bun sau rău, în funcție de implicarea fiecăruia în propria viață, în scrierea propriei istorii.

2020 va fi un an bun sau rău, după rodul propriilor dorințe, în funcție de înțelegerea, acceptarea și  însușirea lecțiilor de viață. 

Vrei să îți fie bine, îți va fi bine. 

Nu dai doi bani pe tine și te lași la mâna Universului, acesta îți va da ceea ce meriți. Nici mai mult, nici mai puțin. După chipul și asemănarea ta. A gândurilor, și abilităților tale. A capacității tale de a-ți țese viitorul. A feței tale adevărate, și nu a celei care vrei tu să fie văzută. 

Responsabilitatea creației viitorului îți aparține în totalitate.

2020 va fi numai al tău, cu bune, cu rele. 

Dacă pentru reușite totul ți se cuvine, la fel este și pentru cele mai puțin plăcute orgoliului, vanității și ego-ului din tine. 

Dacă pentru cele bune ești propriul creator, ar fi incorect ca pentru rateuri să fie de vină șeful, soțul sau soția, soacra, copilul sau... Dumnezeu!

2019 e deja istorie.

2020 e fila albă, încă nescrisă în registrul istoriei. 

Îți doresc să ai un 2020 exact așa cum ți l-ai proiectat, cum l-ai programat, cum ți-ai imaginat că trebuie să fie! 

Îți doresc să ai curajul să faci ceea ce sufletul tău știe că are de făcut, dar mintea îl oprește din prea multă rațiune, bun simț, și frica de a nu-i deranja pe cei importanți ție.

Și toate astea pentru a fi persoana pe care Universul o merită, după ce a investit atâta încredere, și ți-a scos în cale atâtea oportunități, situații și persoane pentru a deveni... altfel... mai bun, mai conștient, mai conștiincios.

Să ai parte de multă înțelepciune și mult discernământ pentru a putea alege realul de imaginar, adevărul de ispită, acel adevăr croit după meritele tale.

Încearcă să găsești fericirea și încântarea fiecărui moment, chiar dacă acestea nu se supun unui standard poetic, sau al tău personal. 

În fond, ce ai „emanat” până acum este ceea ce ai. 

Eşti efectul istoriei de până acum. Eşti propria ta creaţie!

Ești mulțumit? Mergi mai departe. Nu ești mulțumit? E momentul să faci și altceva decât să te plângi...

Îți doresc ca fiecare zi să fie bogată în lumină, iubire și sănătate.

Un 2020 așa cum ți-l dorești și cum ți-l croiești!

LA MULȚI ANI, 2020!!!

Mulțumesc că ai călcat pragul blogului meu.

Te aștept cu mult drag și la anul.

Binețe, dragă OM înțelept!

dr. Edith Kadar 

Arad, 31 decembrie 2019

 *     *     *    *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2019/12/cum-te-vezi-in-2020.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

OMULE, FII FERICIT TOT TIMPUL, NU DOAR DE SĂRBĂTORI!

Bine te-am găsit dragă Om, binețe îți dau!

Suntem într-o perioadă a anului în care ne odihnim, ne bucurăm, sărbătorim, dar, mai ales, facem bilanțuri: cum a fost anul, cum și cât m-a ajutat, sau dacă m-am schimbat față de anul trecut sau nu.

Este o perioadă în care ne urăm unul altuia sărbători fericite, și uităm să ne urăm să fim fericiți noi, indiferent de sărbătoare.

Degeaba sunt sărbătorile fericite și pline de lumină și iubire dacă noi, în interiorul nostru, suntem neliniștiți, plini de frici, de ranchiună și de intoleranță. 

Degeaba ne luăm o pauză de 2 zile de la lupta cu viața, dacă după aceea revenim la stilul de viață care ne consumă și ne îmbolnăvește.

Sărbătorile sunt în noi, în interiorul nostru; iar dacă acolo e haos, e agitație și neliniște, nicio sărbătoare exterioară nu ne va face mai buni, mai toleranți și mai iubitori cu ceilalți, dar mai ales cu noi înșine. 

Dragă Om, aș vrea să îți spun că nicio sărbătoare - nici Crăciunul, nici Paștele, nici Anul Nou - nu ne va schimba și nu ne va transforma în variante pline de liniște, pace și armonie. Asta este munca noastră de fiecare zi, din fiecare moment. Iar atunci când lucrăm cu noi înșine, când suntem atenți la noi și nu la alții, când înțelegem că tot ceea ce nu ne place la alții este nerezolvat în noi, când ne vom opri să îi condiționăm pe ceilalți și ne apucăm să corectăm în noi ceea ce vedem în afară, abia atunci vom înțelege că viața este o sărbătoare continuă și nu doar în câteva zile anunțate și celebrate. 

De ce te mulțumești cu puțin când poți avea totul, în permanență?

Dragă Om, îți mulțumesc că m-ai ajutat să devin o variantă mai bună a mea prin oglinzile pe care mi le-ai ținut. Tot ceea ce nu mi-a plăcut la tine am căutat în mine, și am lucrat la acel lucru.  Dacă ți-am răspuns, iar mesajul meu nu ți-a fost pe plac, mă bucur. Sper că ai căutat în tine ce ți-am oglindit, și că ai corectat. 

Îți mulțumesc pentru aprecieri, și îți mulțumesc pentru critici, chiar dacă le-ai făcut pe la spate, le-ai spus altora și nu mie direct. Fii înțelept și corectează la tine ce nu-ți place la mine. Sau... rămâi acolo unde ești, nu fă nicio schimbare, umple internetul de mesaje goale de trăire, lipsite de originalitate, postează-ți bradul și mâncarea, iar după sărbători revino la stilul tău consacrat de viață.

Îți doresc să ai curajul de a te descoperi așa cum ești, de a te accepta ca ființă unică, și nu ca unul dintre cei mulți.

Îți doresc să te sărbătorești pe tine în fiecare zi, și nu doar cu ocazii speciale. 

Crăciunul este momentul de reamintire al Christului interior, acea energie pe care o primim de la Esență, de la Creator, de la Dumnezeu. 

Îți doresc să vezi dincolo de corpul tău fizic și de mintea care te minte și care te menține în iluzie. 

Îți doresc să vezi Lumina din tine care te menține în miracolul numit Viață.

Îți doresc să ai curajul de a face tot ceea ce te împlinește și îți aduce Pacea în suflet.

Dragă Om, dacă tu nu ești ceea ce urezi se sărbători, înseamnă că doar spui vorbe în care nu crezi; pentru că, de fapt, nu crezi în tine. 

Onorează în fiecare moment divinul din tine, pentru că aceea este esența ta, care nu pleacă nicăieri, și care te umple indiferent dacă e sărbătoare anunțată sau nu.

Dumnezeu nu poate pleca din tine, decât dacă îl scoți tu afară prin ură, ranchiună, încrâncenare, intoleranță, bârfă și comentarii nesfârșite la adresa celorlalți. Chiar nu realizezi că atât timp cât te ocupi doar de cei din afara ta, te neglijezi total pe tine? Unde ți-e iubirea de sine?

„Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Dacă tu nu te iubești, cum îi poți iubi pe ceilalți?

Dragă Om, fii ceea ce e menit pentru tine să fii, asumă-te și fii atent doar la tine; corectează în tine ce nu-ți place la alții, iar astfel vei deveni o variantă mai bună a ta zi de zi. Iar acesta e un motiv de sărbătoare continuă.

Dragă Om, îți urez să fii Lumina care te însuflețește în fiecare moment, iar asta înseamnă o Sărbătoare continuă.

Doar FII!

P.S. Ai aici și varianta video a scrisorii mele către tine. 

Edith Kadar 

Arad, 25 decembrie 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2019/12/omule-fii-fericit-tot-timpul-nu-doar-de.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.