Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Oamenii nu cunosc jumătăți de măsură. Tot ceea ce fac, spun, aud sau cred este la nivelul maxim al lor în acel moment din viață.
Indiferent că e un lucru cu efecte bune sau rele, el este făcut la potențialul cel mai mare al persoanei care a „făptuit-o”.
Binețe, cititorule!
Pornește, rogu-te, și muzica și hai să povestim.
Oamenii nu cunosc, pur și simplu, jumătăți de măsură. Deși așa credem unii despre ceilalți.
Adevărul este că tot ceea ce facem, facem la capacitatea noastră maximă din acel moment.
Comparația pe care o facem noi, ceilalți, între maximul unora și al altora, creionează ideea de ierarhie, de la cel mai bun - foarte bun - bun - mai puțin bun - mediocru - ratat.
Ceea ce pentru tine este extraordinar, pentru mine s-ar putea defini ca plictisitor. Și invers.
Gândește-te cât de plictisitor este melcul pentru un ghepard. Până la „nuanța” de inexistent.
De câte ori nu ți s-a întâmplat să îți petreci zile, săptămâni sau luni întregi punând la cale un proiect amănunțit, urmărindu-l pas cu pas cum prinde cheag ca idee, iar apoi se materializează încet, dar sigur, într-un produs finit. Iar când ai ajuns la marele moment al adevărului, să vezi că cei/cele pentru care te-ai zbătut să impresionezi strâmbă din nas și îți mai și aruncă un „Mda...merge și așa!...”?
Nu ei sunt de vină.
Ei doar atât pot. Acela e maximul de potențial pe care îl pot da în acel moment, în acea zi sau în întreaga lor viață.
Tu ești cel sau cea care te-ai autoiluzionat, crezând că toți pornesc în aprecieri cel puțin de la nivelul tău. Tu ești cel sau cea care le-ai împrumutat calitățile, capacitățile și „putințele” tale. Nu te-a rugat nimeni.
Să fie ei de vină că tu nu ai vrut sau nu ai putut să le observi limitele?
Nu sunt mai proști, idioți, incapabili sau neserioși decât tine. Sunt doar ALTFEL!
Numai comparația cu tine, cu valorile și cu putințele tale, îi face pe oameni așa cum îi încadrezi cu ajutorul adjectivelor comparative („mai prost”, „mai deștept”, „mai harnic”, „mai leneș”, etc...) sau/și la superlativ (cel mai...sau cea mai...).
Dacă ai observa și aprecia realist pe cei cu care vii în contact, fără intenția de a compara și cataloga, nu ai mai avea parte de (atât de multe) dezamăgiri, și ai ști sigur că oamenii nu sunt mai buni sau mai răi, mai deștepți sau mai proști, mai harnici sau mai leneși, ci sunt doar DIFERIȚI de tine. Cine te-a „proclamat” etalon? Tu!
Ar fi bine să înțelegi asta, altfel îți vei irosi o viață încercând fie să-i aduci pe oameni la același numitor comun - TU, fie să încerci să-ți „potrivești” oglinda propriului chip după fețele celor cărora le acorzi atât de multă importanță în viața ta.
Indiferent ce faci în această viață, e la capacitatea ta maximă din acel moment. Chiar dacă e un lucru cu efecte bune sau rele, este ceea ce știi tu mai bine în acea fotogramă a existenței tale. Poți doar crea momente viitoare mai bune.
Așa că, dă tot ce poți!
Dar acceptă că ceilalți sunt altfel decât tine.
Binețe, cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 01 octombrie 2015
