Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Cuvintele sunt cărămizile comunicării, indiferent dacă în scris sau în vorbire.
Dar, e o mare deosebire între A VORBI, A SPUNE, A COMUNICA și ÎNȘIRA CUVINTE; deși sinonime în aparență, ca verbe, ca acțiune, diferă mult ca intenție.
A VORBI este actul de a înșirui cuvinte într-o anumită ordine, utilizând corzile vocale din laringe.
A SPUNE este verbul care împletește vorbirea cu intenția de a transmite ceva.
A COMUNICA încarcă cu suflet vorbirea cu intenție, spunerea.
A ÎNȘIRA CUVINTE reflectă vorbirea fără intenție, spunerea fără suflet, și se produce din automatismul minții de a nu tăcea.
Când vrem să transmitem ceva, VORBIM.
Când avem și mesaj și intenție, SPUNEM ceva.
Când ceea ce spunem și cui spunem sunt importante sufletului nostru, COMUNICĂM, ne deschidem celuilalt.
Iar când simțim că trebuie să vorbim doar pentru a nu tăcea, să spunem din larma minții, când nu ne interesează ce și dacă celălalt mai și răspunde, facem conversație goală de intenție, mesaj și suflet, adică ÎNȘIRĂM CUVINTE.
VORBEȘTE pentru a SPUNE ceva, COMUNICĂ pentru a asculta, nu ÎNȘIRA CUVINTE pe care nu le crezi.
Fii original(ă) și crede în ceea ce spui.
Altfel doar scandezi lozinci. Ca în perioada sărbătorilor.
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 30 noiembrie 2015
