joi, 31 decembrie 2020

CUM TE VEZI ÎN 2021?

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 



„Cum îți așterni, așa dormi”, spune o veche zicală populară, izvorâtă din experiența și înțelepciunea cuiva.

2020 e deja istorie. Ca tot ce a făcut parte din viața noastră de până acum.

2021 e viitorul, e fila albă ce așteptă, tăcută și răbdătoare, să-i fie scrise rândurile pentru istorie. Cea viitoare.
Iar istoria e scrisă de noi, individual.

Binețe, dragă Om, la cumpăna dintre ani!

Dacă vrei, pornește muzica pentru a-ți fi alături.



Fiecare ne scriem rândurile vieții proprii prin faptele, vorbele și gândurile noastre. A ceea ce putem, vrem și trecem în filele pe care le semnăm zilnic la capitolul „Existență”.

Istoria reține doar adevărul. Nu ceea ce vrem noi să pară adevăr.
De aceea, nu putem minți.
Nu putem avea pretenția ca lumea să-și amintească de noi prin ceva ce am fi vrut să facem, dar neputința, comoditatea și reala limitare ne-a oprit.

Dacă ai făcut ceva rău, istoria va consemna ca atare.
Dacă nu ai făcut nimic, ci doar ai povestit cât de multe ai fi putut face, istoria va reda întocmai. Fără înflorituri, fără revizuiri și adăugiri. Forma brută. Asta e istoria.

Iar dacă ai acționat, dacă ai făcut tot posibilul să treci de la stadiul de gând la cel de vorbă și ai reușit să finalizezi cu o faptă, ești marele câștigător!

Pentru simplul motiv că ai reușit extraordinara performanță de a transpune teoria în practică. Lucru demn de Sisif, cel condamnat la eterna corvoadă a muncii cu finalitate necunoscută.

Pentru că acțiunea, schimbarea, transformarea și evoluția definește omul, și lasă o semnătură clară în registrul istoriei.



Cât de mult îți place ce ai făcut, ține de forma coloanei vertebrale a vieții proprii.

Cât de mult îți asumi din ceea ce ai făcut sau nu ai reușit să faci, ține de rezistența coloanei clădite după chipul și asemănarea principiilor tale. Dacă ele există. Dacă nu, despre ce discutăm?!!...

Nu poți fi ceea ce nu ești.
Nu poți fi ceea ce doar gândești.
Nu poți fi ceea ce doar vorbești.
Nu poți fi ceea ce nu vrei să faci.
Dar categoric poți fi ceea ce transpui în acțiune!

Poți fi nemernic, mișel, laș, trădător...
Poți fi cel care lansează zvonuri, sau cel ce crede în ele...
Poți să povestești tuturor ce ai fi putut fi... dar nu ai apucat să fii vreodată...
Poți să povestești cât de măreț te visezi, dar să recunoști că ceea ce vrei e imposibil. Acum. Dar poate mai târziu, când mai înveți......

Și poți să povestești tuturor despre aripile care ți-au crescut pentru că ți-ai făcut toate lecțiile, ai urmat toți pașii în ordinea firească, ai avut răbdare....

Povestește-le, nu pentru a te lăuda, ci pentru că îți recunoști marea realizare de a trece de la vorbă la faptă, de la neputință la putință, de la incapacitate la îndârjire, de la teorie la practică.

Povestește-le, pentru că așa știi să îți recunoști propriile tale merite, fără a aștepta note date din exterior de la cei cărora tu însuți  le-ai acordat competența de a te aprecia.
Asta nu este o laudă. Este o recunoaștere, o înțelegere și o asumare a propriilor talente pe care abilitățile le-au transpus din vorbe în fapte.
Este recunoașterea ta!

Oricum, cei care încă se târăsc în noroiul pe care și l-au creat nu te vor crede, și vor încerca să te tragă în jos, pentru că doar așa își vor putea justifica impotența zborului...

Alții vor încerca să îți explice, pe larg și pe scurt, cum ar fi făcut ei și ce ar schimba (invariabil) în ceea ce ai făcut tu, în niciun caz ei, pentru a obține perfecțiunea... Nu contează că ei/ele au o viață ternă, fadă, liniară, justificată de frici: „dacă nu reușesc...”, „dacă nu va fi bine...”, „dacă ceilalți nu vor fi de acord...”, etc.

Dar despre aceștia  istoria nu va vorbi. Noi știm. O știu și ei, de aici disperarea cu care își aruncă propriile mizerii și neputințe în cârca oricui este dispus să nu supere pe cineva și să nu reacționeze din prea multă bună-creștere.


Indiferent de credința noastră, indiferent ce părere ne-am format, 2020 a fost anul care ne-a zguduit din plin pe fiecare dintre noi, ne-a scos obligat-forțat din inerția în care ne-am complăcut și din zona confortului de a face prea puține lucruri din proprie inițiativă.

Ne-a aruncat în vâltoarea gândirii independente și ne-a dat posibilitatea să vedem totul cu alți ochi: viața, planeta, familia, credințele.

Unii consideră că a fost un an catastrofal, însă aceștia sunt doar cei care erau obișnuiți cu rutina supraviețuirii de la o zi la alta.
Alții consideră că 2020 a fost anul transformării, al regăsirii de sine, al revenirii la stadiul de observator-căutător al miracolului numit viață.

Indiferent de ce parte ne situăm, e clar că 2020 a schimbat totul din temelii, iar 2021 nu va putea aduce înapoi acel „normal” de până nu demult, ci ne va surprinde cu ceva total neobișnuit.

Unii își vor irosi timp și energie să își alimenteze frustrarea, furia, frica, îndârjirea, încrâncenarea și să caute țapi ispășitori pentru nefericirea lor, pe când alții vor sesiza oportunitatea și șansa de a face totul altfel, așa cum ar fi trebuit să facă mai demult.

2020 se încheie azi. La fel se încheie tot ce a fost în trecut.
2021 începe; e momentul să arătăm că am învățat lecțiile trecutului și să trăim în fiecare zi acceptând ceea ce Universul de aduce în cale.



2020 a fost un an bun sau rău, în funcție de implicarea fiecăruia în propria viață, în scrierea propriei istorii.

2021 va fi un an bun sau rău, după rodul propriilor dorințe, în funcție de însușirea lecțiilor de viață. 
Vrei să îți fie bine, îți va fi bine. 
Nu dai doi bani pe tine și te lași la mâna Universului, acesta îți va da ceea ce meriți, nici mai mult, nici mai puțin; după chipul și asemănarea ta, a gândurilor, și abilităților tale, a capacității tale de a-ți țese viitorul, a feței tale adevărate, și nu a celei care vrei tu să fie văzută. 

Responsabilitatea „emanației” viitoare îți aparține în totalitate.

2021 va fi numai al tău, cu bune, cu rele. 

Dacă pentru reușite totul ți se cuvine, la fel este și pentru cele mai puțin plăcute orgoliului, vanității și ego-ului din tine. 

Dacă pentru cele bune ești propriul creator, ar fi incorect ca pentru rateuri să fie de vină șeful, soțul sau soția, soacra, copilul sau... Dumnezeu!

2020 e deja istorie.
2021 e fila albă, încă nescrisă în registrul istoriei. 

Îți doresc să ai un 2021 exact așa cum ți l-ai proiectat, cum l-ai programat, cum ți-ai imaginat că trebuie să fie! 
Îți doresc să ai curajul să faci ceea ce sufletul tău știe că are de făcut, dar mintea îl oprește din prea multă rațiune, bun simț, și frica de a nu-i deranja pe cei importanți ție.
Și toate astea pentru a fi persoana pe care Universul o merită, după ce a investit atâta încredere, și ți-a scos în cale atâtea oportunități, situații și persoane pentru a deveni... altfel... mai bun, mai conștient, mai conștiincios.

Să ai parte de multă înțelepciune și mult discernământ pentru a putea alege realul de imaginar, adevărul de ispită, acel adevăr croit după meritele tale.
Încearcă să găsești fericirea și încântarea fiecărui moment, chiar dacă acestea nu se supun unui standard poetic, sau al tău personal. 

În fond, ce ai „emanat” până acum este ceea ce ai. 
Eşti efectul istoriei de până acum. Eşti propria ta creaţie!
Ești mulțumit? Mergi mai departe. Nu ești mulțumit? E momentul să faci și altceva decât să te plângi...

Îți doresc ca fiecare zi să fie bogată în lumină, iubire și sănătate.

Un 2021 așa cum ți-l dorești și cum ți-l croiești!

P.S. Te invit să urmărești emisiunea „Câte-n Lună și-n stele” în care am vorbit cu Codruța Belean despre previziuni astro 2021.




dr. Edith Kadar 
Arad, 31 decembrie 2020

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

SCRISOARE CĂTRE TINE, OMULE





Binețe, dragă om drag!

Să știi că ești în gândurile mele aproape tot timpul. Îți mulțumesc că m-ai ajutat și mă ajuți să văd, să observ, să trag concluzii, să înțeleg, să aplic și să dau mai departe învățămintele acumulate.
Dacă nu ai fi fost tu, cu povestea ta de viață, cu trăirile și experiențele rezultate, aș fi fost cu mult mai săracă, și m-aș fi plimbat încă braț la braț cu ignoranța prin ceața necunoașterii.

Și pentru că ai fost atât de darnic cu mine, dă-mi voie să-ți împărtășesc câteva din tainele pe care mi le-ai încredințat, sub forma unor întrebări.
Mi-ai dezvăluit o lume prea frumoasă pentru a nu-ți răspunde singur la aceste întrebări.

Cum să te fac să înțelegi...

...că tot ceea ce ți se întâmplă este consecința tuturor hotărârilor pe care le-ai luat de-a lungul vieții?

Faptul că ai lăsat pe alții să-ți hotărască soarta e tot o decizie de-a ta. 
Nimeni nu îți poate creiona viața fără acceptul tău.  
Încearcă să înțelegi, și nu mai da vina pe altcineva sau altceva. Nu-ți pierde vreme și energie pentru a găsi vinovați; aici nu este vorba despre vină, ci despre a îndrepta situații.

Oare cum să-ți mai spun...

... că niciodată nu este prea târziu să te regăsești, să-ți regăsești sufletul, spiritul, esența?

Cine hotărăște limita lui „devreme”, „târziu” sau „prea târziu”? Și care sunt criteriile?
Vârsta? E doar o cifră!
Dacă nu s-ar fi împământenit obiceiul aniversărilor și al socotelii atente a anilor din viața ta, ai fi știut că „trebuie” să îmbătrânești?
Și dacă ești bătrân(ă), după părerea societății, te face asta automat incapabil(ă) de trăire, de iubire, de transformare, de (re)devenire?
Cine hotărăște asta, societatea sau tu?
Dacă societatea, ceilalți, au atâta putere asupra ta, tu când mai ai timp să fii, să exiști, să te manifești ca un original și nu ca o copie palidă a voinței vulgului?



Poți să înțelegi că...

... nu există tristețe; există doar incapacitatea de a te bucura în acel moment?

Nu îți construi viitorul pe baza unei simțiri trecătoare. Nici ploaia nu este permanentă, chiar dacă atunci așa ți se pare. 
Ai răbdare, totul va trece!

... nu există furie, ci doar frica de a nu fi iubit, de a fi respins, de a nu fi înțeles, de a nu fi acceptat(ă)?

Nu trage concluzii când ești stăpânit(ă) de furii sau frici. Regretele macină mai mult decât o emoție pasageră. 
Ai răbdare, doar e vorba despre tine!

... nu există ură, ci doar frica de a recunoaște iubirea, incapacitatea (temporară) de a o manifesta, teama de a nu fi respins din această cauză?

Nu respinge oameni și nu rupe legături vechi doar pentru că o trăire pe care nu o mai poți stăpâni a pus stăpânire pe tine.
Amintește-ți că acea persoană a însemnat, la un moment dat, totul pentru tine.
Doar n-o să-ți negi alegerile mai vechi; nu de alta, dar va trebui să te renegi și pe tine, cel/cea de atunci.

Oare pricepi că...

... nu îți poți distruge viitorul doar pentru că în trecut ai luat decizii pe care le regreți în prezent?

Orice hotărâre iei, este cea mai bună pentru acea situație și în acel moment, nu uita asta!
Deciziile deschid o cale care te va duce spre o lecție.
Învaț-o și nu-ți mai pierde vremea cu regrete care te macină după ce a trecut totul. Regretele au efect devastator asupra sufletului, distrugând experiențe și lecții importante ale vieții.
Chiar crezi că merită?



Poți realiza că...

...nu există „nu pot”, ci doar „nu am chef”, „nu am încercat destul”, „nu vreau”, „nu-mi (mai) pasă”?

Imaginează-ți că te afli în larg, pe un vapor, și că la un moment dat cazi în apa adâncă. Ce faci? Te consolezi cu ideea că „nu pot”? Sau realizezi că ai o singură șansă de supraviețuire, aceea de a înota pentru a te salva?
Dacă alegi viața, corpul îți va pune la dispoziție toate resursele pentru a te ajuta, pentru a te salva. 
La fel se întâmplă și în viață.
Dacă la fiecare piedică vei spune „nu pot!”, viața îți va scoate în cale încercări din ce în ce mai mari pentru ca tu să poți spune la un moment dat: „gata, am hotărât să lupt pentru mine, să mă salvez!”
Dacă te-ai decis că nu poți, că viața e nedreaptă cu tine, și că alții trebuie să vină să te salveze, biată victimă, te vei îneca încet în valurile vieții, încercând să-i tragi după tine și pe cei care se străduiesc cu disperare să te salveze de tine însuți/însăți.

Știai că...

... dacă ai timp să-ți plângi de milă, să te victimizezi, să găsești scuze și vinovați, sigur ai timp să îți evaluezi viața, ce-ți place și ce nu, să o îmbunătățești unde trebuie, să schimbi, să reînnoiești și să găsești soluții?

Cu alte cuvinte, să nu te irosești și să muncești cu tine pentru a ajunge ce vrei, când vrei și unde simți că ți-ar fi locul.

Imaginează-ți că locuiești într-o casă veche, dărăpănată, plină de igrasie, cu canalizare înfundată, pereții crăpați și acoperișul cu țigle lipsă.
Ce faci? Te apuci și te lamentezi la toată lumea în ce condiții ești nevoit(ă) să locuiești, cât de nedreaptă este viața (numai) cu tine că te-a adus în situația asta?
Începi să găsești scuze de ce nu te apuci să repari totul, gen „nu am bani”, „nu am timp”, „cine să mă ajute?”, „nu găsești meseriași buni”, „nu eu am adus-o în starea asta, deci nu eu trebuie să o repar”, etc?
Sau realizezi că este casa ta și că, dacă nu o vei repara, se va dărâma, îngropându-te sub moloz.

La fel se întâmplă și în viață. 
Dacă pierzi timp și energie pentru a justifica „de ce nu...” în loc de a găsi soluții, viața se va șubrezi atât de mult încât se va dărâma peste tine, îngropându-te în molozul nesimțirii față de tine.

A te plânge e irosire, dar a te mobiliza e investiție, e acțiune. E salvarea ta!



Dragă om drag, cam asta m-ai ajutat să înțeleg și să aplic în propria mea viață. 

Și te anunț cu mare recunoștință că mi-e cu mult mai bine. 
M-ai ajutat să mă iubesc, să mă onorez, să folosesc lucrurile ce nu-mi plac pentru a le aduce în viața mea pe cele care îmi bucură ființa și sufletul. 
M-ai îndrumat să-mi găsesc liniștea interioară și să mă accept așa cum sunt.
M-ai învățat să nu mai încerc să mulțumesc pe toată lumea, iar cea mai importantă lecție este aceea că dacă eu mă schimb, mă regăsesc și sunt mulțumită de mine, celor apropiați le va merge bine, iar asta îi schimbă și pe ei.

Tu m-ai ajutat și mă ajuți să mă (re)descopăr, să-mi placă ceea ce sunt.
M-ai îndrumat să redevin eu însămi, în esența și ființarea mea.

Pentru toate acestea îți sunt recunoscătoare.
Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Dar, dacă eu le-am învățat de la tine, înseamnă că toate cele cuprinse în această scrisoare îți sunt cunoscute.
Nu? Ba da, altfel nu le-aș fi învățat. Iar dacă tu ești oglinda mea, și eu sunt a ta.

Ai încredere, toate informațiile sunt în tine. 
Ai încredere în forțele tale, curajul de a-ți înfrânge fricile și credința că ești perfect(ă) așa cum ești!

Dar, tu știi asta deja, nu-i așa?

Binețe, dragă Om drag!




 dr. Edith Kadar
Arad, 22 septembrie 2015


 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/08/scrisoare-catre-tine-omule.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 22 decembrie 2020

DEZECHILIBRELE ENERGETICE, VORBIREA-N DODII și ÎNȚELEPCIUNEA

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 


Mi se cer sfaturi în diferite situații fie legate de cauzele emoționale ale bolii celui care îmi scrie, fie despre cum să se procedeze pentru a elibera din traume, sau altele.

Dragă om, tot ceea ce spun și scriu este din experiența mea personală atât trăită cât și văzută în munca mea cu oamenii; adică din practică.
Deci nu îți pot spune decât ceea ce știu că a funcționat la mine și la cei cu care am lucrat. Habar nu am dacă este bine pentru tine, și nici tu nu știi până ce nu încerci. PRACTIC. 

De aceea ceea ce scriu NU ESTE adevărul general valabil pentru toți, e clar, e normal, ci doar pentru cei care REZONEAZĂ cu ce spun și scriu. 

Răspunsurile mele pot fi percepute de cei care vor CU ADEVĂRAT să se schimbe, și nu doar spun asta ca să dea bine în fața celorlalți dar care, de fapt, vor să rămână în starea de victimă și să arate cu degetul. 

Deci dragă om care mi te adresezi sau/și care îmi citești postările sau citești mesajele oricui, fii înțelept și citește, asigură-te că ai înțeles ce a vrut autorul să spună și nu te apuca să dai drumul la tastatură fără să te conectezi la rațiune și înțelepciune; știi tu, chakrele superioare. 

Când primele chakre sunt dezechilibrate, în special prima, Muladhara, împământarea, și a doua, Swadhisthana -  sexualitatea, CREAȚIA, energia vieții - omul vorbește foarte mult, pe lângă subiect, face presupuneri inutile și reinterpretează tot; simte nevoia să spună ceva în permanență fie că i s-a cerut părerea, fie că nu (mai ales când nu). 
Sunt comentatorii de serviciu care sunt, de obicei, pe lângă subiectul discutat și care se leagă, de multe ori, de autor fără să îl cunoască personal. Aici intră și cei care ascultă sau citesc doar ca să vâneze greșeli și nu aud mesajul, dar și bârfitorii de serviciu. 
Dezechilibru, blocaj energetic. 

Dragă om, când îmi ceri sfatul și îmi scrii (tu care ești la început de drum) „dar nu pot face altfel? nu aș putea să fac așa și pe dincolo?” te anunț oficial că POȚI FACE TOT CE VREI TU!!! 

Un om înțelept tace, ascultă, ia ce are nevoie din informație și nu își mai irosește timp și energie cu comentarii. Iar dacă nu rezonează pleacă.  

Un om care încă nu și-a accesat înțelepciunea (care este diferită de inteligență și deșteptăciune!) va vorbi non stop, nu va asculta, va scoate din context un aspect care îi convine și îl va întoarce pe toate părțile refuzând să vadă imaginea de ansamblu; se va simți obligat să comenteze la materiale și nici măcar nu realizează (încă) că nu e nevoie de niciun comentariu. 

Omul devine înțelept doar după ce lucrează cu sine, încearcă totul pe pielea lui, caută ceea ce i se potrivește și înțelege că dacă ceva ce citește sau aude nu-i place este doar pentru că nu rezonează și că va trebui să caute în altă parte. 

Un om înțelept nu denigrează ci respectă unicitatea celuilalt, știe că părerea diferită nu este un afront și mai știe că nu trebuie să îi convingă pe alții să fie de aceeași părere cu el. 

Un om care are dezechilibre nu va înțelege că ceilalți nu pot face nimic în locul lui și că el trebuie să pună osul la treabă, indiferent cât va dura. 

Un om își accesează înțelepciunea după multă muncă cu sine, după ce a încercat de multe ori, a eșuat de multe ori, dar s-a ridicat de fiecare dată și a continuat, nu s-a oprit pentru a se plânge de toți. 
Și abia când a început să vadă lumina și-a dat seama că toate comentariile lui i-au irosit puterea și l-au ținut mult timp departe de adevăr. 

Se spune că pentru a fi înțelept trebuie să fii mai întâi prost (nu mai pun aia cu bătrân și tânăr pentru că bătrân devii nu după o anumită vârstă ci atunci când te irosești nefăcând nimic pentru tine, indiferent câți ani ai). 
De acord. Nimeni nu se naște înțelept, ci devine.

Lucrează cu tine, urmărește materiale, citește cărți și articole, uită-te la transmisiuni și învață să taci pentru că ATUNCI CÂND VORBEȘTI NU AUZI!!!! Ele se fac pe rând. 

Și dacă înveți să asculți, să iei informațiile cu care rezonezi, când nu mai vorbești ca să nu taci, abia după un timp vei observa ce liniște s-a făcut în tine; te-ai echilibrat. Și atunci nu mai simți nevoia să vorbești în dodii ci spui doar ceea ce simți. 

Toți înțelepții au pornit de jos. Diferența o face perseverența și asumarea responsabilității pentru viața proprie. 

Tu unde te situezi?

Binețe, Om înțelept și asumat!

Edith Kadar
Arad, 22 decembrie 2020

 

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

joi, 17 decembrie 2020

MOARTEA CELOR DRAGI E DECIZIA LOR ȘI NU E NIMENI VINOVAT




În această perioadă foarte multe suflete aleg să plece dincolo, în celălalt plan. 
Decizia este a lor, a sufletului lor, și nimic din ce ai face tu nu le poate schimba decizia. 

Omul nu moare pentru a-ți produce ție durere și nici pentru că așa a hotărât un dumnezeu pentru a se bucura de suferința ta. Oprește-te să mai fii atât de departe de gândire. 

Nu te mai învinovăți pentru că cineva apropiat a murit și nu te mai învinovăți că nu ai făcut suficient. Ce înseamnă suficient? Când știi să te oprești? Și acest „suficient” înseamnă cumva salvarea persoanei chiar și fără voia ei, a sufletului ei? Acestea sunt întrebări la care nu ai răspuns clar, știi asta.  

NU EȘTI DUMNEZEU, deci încetează să te comporți ca și cum ai fi.
Nu tu decizi cât rămâne un suflet aici, pe Pământ. Oprește-te să fii atât de egoist și de orgolios. 

După cum am spus totul se decide la nivel de SUFLET, deci mintea și ego-ul sunt doar niște biete maimuțici care vorbesc și urlă doar ca să nu tacă. 

Ceea ce scriu poate fi înțeles tot la nivel de suflete, iar acolo cu toții știm adevărul: omul decide când moare, și nu vreo divinitate nemiloasă care se hotărăște să taie ața vieții așa, din plictiseală. 

A rămâne în încrâncenarea că ai fi putut face mai multe și a-ți asuma vinovăția pentru moartea cuiva este o formă de orgoliu subtil și de masochism care va duce la distrugerea vieții tale și a relației cu cei din jur. 

Am întâlnit situații în care persoanele erau atât de îndârjite să se pedepsească pentru că nu au acționat mai mult și mai repede încât au uitat de cei de lângă ei, de cei vii (copii, parteneri, familie, etc) și și-au canalizat viața și energia pentru cei morți. 

Da, sigur, nimeni nu te învață lucrurile astea, dar sigur ai mai întâlnit sau ai auzit de astfel de situații la alții. De ce nu înveți așa?

Moartea este doar a corpului fizic; sufletul rămâne în alt plan.
Felul în care ne comportăm în fața morții arată maturitatea și adevărata înțelepciune a omului.
Poți să te lauzi cât vrei cu înțelepciunea ta, boala gravă și moartea vor fi testele adevărate.

De ce scriu aceste lucruri acum? Pentru că în această perioadă și în următoarele luni foarte multe suflete aleg să plece dincolo, în celălalt plan. Decizia este a lor, a sufletului lor, și nimic din ce ai face tu nu le poate schimba decizia. 
Ele, sufletele, au făcut aici tot ce au știut și au putut; ele pot ajuta mai mult de dincolo.

Dacă înțelegi asta, e bine; dacă nu... oricum nu-i învii, iar tu alegi să rămâi blocat în trecut și să nu mai mergi mai departe. 

Dragă Om, onorează viața celor dragi și nu plânge moartea lor făcând ca toată viața să fie ștearsă cu buretele. 

Celebrează viața, nu alege moartea bucuriei pentru că cineva a plecat.

Onorează persoana pentru schimbarea pe care a adus-o în viața ta, nu îi împovăra sufletul cu suferința ta. E greu? Da, dar nu e imposibil odată ce îți folosești înțelepciunea și maturitatea cu care te lauzi.

Ce le-ai spune copiilor tăi să facă în aceeași situație? Urmează-ți sfatul.

Binețe, Om asumat!

P.S. Nu trebuie să fii de acord cu ce scriu; am trecut prin asta atât la nivel personal cât și fiind alături de oameni care trec prin această experiență. Poți comenta cât vrei. Doar practica va arăta adevărata experiență.

Edith Kadar 
Arad, 16 decembrie 2020




 *     *     *     *     *    *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 13 decembrie 2020

SIMPLU sau COMPLICAT, VEI AJUNGE EXACT ACOLO UNDE ȚI-E MENIT

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 



Cu toții avem o menire în această viață. Care este aceea? Fiecare trebuie să ne-o descoperim singuri lucrând cu noi înșine și observând tot ce ni se întâmplă.
 
Doar că ideea de a lucra cu noi, de a petrece timp observându-ne și concentrându-ne pe interiorul nostru nu este foarte atractivă. Adică cum să nu mai fim atenți la alții, cum să nu mai dăm vina pe alții, cum să nu mai comentăm și judecăm ce fac și gândesc alții și să ne asumăm responsabilitatea asupra faptelor, gândurilor și vorbelor noastre?

„E greu”, mi se spune. Da, e greu să ne întoarcem privirea spre noi, e greu să acceptăm că tot ce vedem și blamăm la alții este, de fapt, ce avem de rezolvat la noi.

Dar cel mai greu este să acceptăm că avem viața pe care o avem din cauza deciziilor pe care le-am luat de-a lungul timpului. 
Indiferent că am decis să ne căsătorim dintr-o toană, să fugim de acasă sau să facem în ciudă altcuiva, nefericirea actuală nu este din cauza partenerului ci a acelei decizii de moment. 
Că am ales să rămânem într-o relație toxică (indiferent de natura ei) și că ne-am îmbolnăvit este tot alegerea noastră, în ciuda scuzelor gen: „dar cum să plec? ce-o să spună lumea? cum să-mi las părinții? cum să divorțez? cum să îmi las locul de muncă?”, etc.

Am ajuns campioni la a găsi scuze de ce nu facem ceva și ne simțim atacați atunci când cineva nu ne respectă suferința și îndrăznesc să spună că dacă noi am creat suferința, noi o și putem desface. Cum adică noi? Noi nu am făcut nimic, doar alții. De parcă ar putea intra cineva în viața noastră fără să le permitem. 

Când suntem în suferință cerem sfaturi, citim, urmărim emisiuni. Dar în funcție de ceea ce vrem CU ADEVĂRAT (nu ce spunem că vrem) ne vom adapta comportamentul. De cele mai multe ori doar spunem că vrem să ne schimbăm, dar neiertarea ne face să rămânem tot acolo și să căutăm țapi ispășitori.
Trecerea de la vorbe la faptă se produce, de obicei, doar după ce suferința devine greu de suportat. Iar atunci ne dorim scurtături, variante blitz de vindecare, că doar am suferit atâta, nu? 

Doar că nu putem vedea lumina și nu putem înțelege pacea și vindecarea cât timp rămânem în ură, ranchiună și neiertare. 

Scopul nostru este să ne reamintim că starea sufletului este liniștea și pacea și nu stresul (acela este al ego-ului), iar menirea noastră este să îndepărtăm din viață tot ce ne menține în întuneric și în suferință. 

Atunci apar întrebările: „și eu ce să fac? care este cea mai scurtă cale să mă vindec?”. 
Iar la aceste întrebări unii ne așteptăm fie să ni se dea pastila magică care să șteargă ca prin minune tot, fie să mergem la un tămăduitor care să ne repare fără ca noi să schimbăm ceva la gândirea care ne-a adus aici. 

Cu cât suntem mai atașați de suferință (da, altfel i-am da drumul și nu am căuta justificări de ce la noi nu se poate) cu atât mai complicate ni se par sugestiile  și sfaturile despre ce să facem noi. 
Atunci găsim justificări, amânăm la nesfârșit, ne prefacem că nu am înțeles și dăm vina pe felul în care ne vorbește terapeutul. Și în loc să mergem spre rezolvare, ocolim la nesfârșit irosindu-ne timpul și energia vieții. 

Cei care ne-am săturat de suferință și vrem cu adevărat schimbarea, vom auzi mesajele și nu mai pierdem timp ci ne apucăm de lucru. 

Destinația e aceeași, doar drumul ales diferă și poate fi simplu și direct (iartă, și astfel ștergi programele) sau complicat. Că rezolvăm totul în această existență sau că mai venim de câteva ori, e alegerea noastră în funcție de maturitatea fiecăruia. 

Indiferent ce cale alegem, există momente ale Universului care ne obligă să ne reamintim destinația reală și oricât ne-am încăpățâna și am opune rezistență, primim un bobârnac să mergem înainte. 

Un asemenea moment a fost eclipsa de Soare de luni, 14 decembrie, la ora 18.18 ora României. Momentul s-a produce pe Luna nouă în Săgetător, și este foarte apropiat (astrologic) de Nodul Sud, adică trecutul la care nu vrem (de multe ori) să renunțăm. 

Despre toate acestea am vorbit duminică, 13 decembrie 2020, de la ora 18.45 într-un live transmis pe pagina mea de Facebook și pe canalul meu YouTube.

Te invit să urmărești filmarea

Binețe, Om înțelept și asumat!



Edith Kadar 
Arad, 13 decembrie 2020

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

sâmbătă, 12 decembrie 2020

DE CE NE ESTE ATÂT DE FRICĂ DE PARTEA ÎNTUNECATĂ DIN NOI?

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA


DE CE NE ESTE ATÂT DE FRICĂ DE PARTEA ÎNTUNECATĂ DIN NOI?

De ce ne este atât de frică de răul interior, de partea întunecată din noi, și de ce ne străduim o viață întreagă să-l ținem încuiat și să-l negăm? 

Când vom înțelege că nu vom putea fi buni atât timp cât ținem ascuns și negăm răul din noi?

Că avem cu toții o parte întunecată în noi, asta e foarte clar. 
Că nu vrem să acceptăm asta și chiar negăm cu vehemență, se știe dar nu se recunoaște. 
Că acel rău există indiferent dacă îl acceptăm sau îl negăm, este o certitudine.

Despre UMBRĂ a vorbit Carl Jung și acest concept reprezintă totalitatea emoțiilor, trăirilor, sentimentelor și comportamentelor care nu sunt arătate lumii, sunt ascunse cu grijă și ferecate adânc în inconștient. 

Umbra este ceea ce suntem cu adevărat dar nu vrem să arătăm pentru a nu pierde capital de simpatie, pentru a da bine și a obține aprobarea și aprecierea celor din jur. 

Cu cât umbra, partea ascunsă din noi, este mai negată și mai ascunsă, cu atât comportamentul în exterior este mai exagerat, mai gălăgios. 

De exemplu, o persoană care face ceva sau adoptă un stil de viață care nu este în conformitate cu dorința interioară va deveni o aprigă apărătoare a acelui comportament ajungând să îi atace vehement pe cei care fac altfel decât ea. 

Dacă cineva are frica de a îmbătrâni, va face tot posibilul să se mențină tânăr și va posta frecvent poze pentru a le demonstra altora că se menține bine și pentru ca alții să îi spună asta. 
Și exemplele pot continua.

Dar în spatele acestor comportamente se ascunde o frică foarte mare care, în loc să fie recunoscută, este negată și astfel se transformă într-o entitate întunecată, umbra.

Cu cât vom nega mai mult și mai multe probleme, cu atât acea entitate devine mai mare, va deveni un egregor care, în timp, va consuma toată energia vitală din om. 

Despre întunericul din noi pe care îl negăm, despre umbră și despre ce ar trebui să facem pentru a îmbrățișa această umbră am vorbit în seara de vineri, 11.12.2020 cu Beatrice Motiu în cadrul emisiunii Esenta Vietii transmisă live de Radio Zestrea Pecica pe Facebook.

Te invit să o urmărești. 
Vizionare plăcută!

P.S. Care sunt fricile tale cele mai profunde, pe care le ascunzi bine pentru a nu-ți arăta adevărata față (apropo de măști)?




Edith Kadar 
Arad, 11 decembrie 2020

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

miercuri, 2 decembrie 2020

CE VEZI CÂND TE UIȚI ÎN OGLINDĂ ȘI CUM EȘTI FAȚĂ DE ACUM UN AN?

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA!

 

Dacă ai lucra în fiecare zi cu tine, te-ai observa și ai curăța în loc să spui „ce bine ar fi să fie așa, dar e greu...”, viața ta s-ar îmbunătăți. Peste o săptămână va fi mai bine, peste o lună va fi altfel, și tot așa. 
Sau lasă să treacă zilele, lunile și anii lamentându-te la nesfârșit cu aceleași scuze și irosind timp prețios pentru devenirea ta.

În fiecare zi gândește-te cum ai fost în urmă cu un an: la fel, în aceeași stare de victimă care nu își asumă viața și responsabilitatea pentru gândirea și acțiunile proprii, sau poți vedea o schimbare, o îmbunătățire? Ești la fel, ești mai bine sau mai rău? Ce îți spune imaginea când te privești în oglindă?

Dacă azi ți se pare că totul este greu, că pentru tine e prea târziu sau altele, te rog să te gândești la tine peste un an. 

Poți sta în fața oglinzii să îți spui „îmi pare rău, aș fi putut schimba ceva acum un an, dar alegerea mea a fost să nu fac nimic, să mă ascund în spatele vorbelor și să caut vinovați pentru ceea ce îmi fac eu mie; într-un an aș fi fost cu mult mai bine, dar asta implică muncă iar mie mi-e lene și dau vina pe alții și pe neputință. Mai am încă texte, le voi spune pe rând tuturor celor care au reușit în viață, să mă scuz de ce eu nu fac nimic; așa voi rămâne special în nefericire și voi atrage atenția asupra mea. Iar dacă cineva îmi va spune toate lucrurile astea, mă voi arăta revoltat sau jignit și îl voi arăta cu degetul: cum îndrăznește să spună ceva ce eu încerc de atâta timp să ascund inclusiv față de mine?”

Du-te și uită-te acum în oglindă. 
Îți place ce vezi? Cum ai fost acum un an? Vezi vreo îmbunătățire cât de mică? Felicitări! Lucrezi cu tine. Continuă.

Nu îți place ce vezi sau nici măcar nu mergi la oglindă mulțumindu-te să bombăni la adresa insensibilității mele? Ești la fel ca acum un an sau chiar mai rău? Nicio problemă, cu toții am trecut prin asta. Diferența o face acțiunea, ce faci și nu ce spui că faci. 

Niciodată nu e prea târziu să începi. Și nu mai spune sau gândi că mie mi-e ușor să vorbesc, că intri din nou în același tipar de victimă. 

Dacă te iubești și contezi pentru tine, te apuci de azi de lucru. 
Dacă nu te iubești, amână la nesfârșit și caută oameni care să te iubească în locul tău că ești prea (pre)ocupat(ă) să-ți plângi de milă.

Ce ai de făcut? 
Observă-te în permanență, fii atent(ă) la ce spui și faci: faci și spui lucruri din automatism, doar faci sau zici ca să nu taci? 

Oprește-te și fă altceva decât ai făcut până acum. 
Când simți că vrei să te scuzi cu texte gen „la mine nu se poate... ție ți-e ușor să vorbești... ce știi tu cât de greu este...”, oprește-te, nu mai spune nimic; taci și observă-te ca și cum ai observa un copil: cu duioșie și iubire, nu cu răutate. 
Și să nu mai spui același lucru e o mare schimbare. Azi așa, mâine iar te observi, iar câteva zile se transformă în săptămâni, luni, ani, apoi o viață întreagă.

Diferența dintre cei care schimbă ceva și cei care rămân în aceleași șabloane este că primii au trecut de la vorbă la faptă. 
Cei care nu schimbă nimic au tendința să creadă că s-au născut sub o stea ghinionistă, și că ceilalți sigur nu au trecut prin ceea ce trec ei. 

Toți au avut încercări, și pentru fiecare ale lui sunt cele mai grele și mai de netrecut. Diferența apare când îți dai seama că aceeași energie pe care o investești în nefericire te-ar face fericit(ă), când treci de la vorbă la faptă și te oprești să te compari cu altcineva. 

Să presupunem că până când ai citit acest material nu ai știut, deși sunt sigură că nu e așa, că ai mai citit și auzit de la alții. 
Eu ți-am scris aici negru pe alb iar tu ai citit până aici, deci ACUM ȘTII! 

Dacă și de acum faci același lucru, deja este o alegere: nefericirea este o alegere, victimizarea este o alegere, renunțarea la tot ce este nou și, deci, la sănătate și la viață, este o alegere.

Asumă-ți responsabilitatea; fă ceva sau nu. 

Dar îți ești dator să te uiți în oglindă, să fii sincer cu tine și să spui: „da, aș putea să schimb ceva la nemulțumirea mea, dar aleg să mă plâng într-una, să fiu victimă, și să le servesc lozinci celor care îndrăznesc să mă scoată din confortul de a nu face nimic; îmi asum responsabilitatea pentru nefericirea mea. Da, dragă... (spune-ți numele), eu sunt singura persoană care mă poate face fericit sau nefericit, iar eu aleg să rămân nefericit, aleg să nu caut soluții și să ignor orice mesaj îmi trimite universul. Sunt creatorul propriei mele vieți, iar ceea ce am și ce sunt acum arată cât de mult mă iubesc și mă respect.”

Doar atunci când te-ai săturat de vechiul TU vei putea deveni unul care se înnoiește în permanență. Până atunci... rămâi în suferință pentru că așa ai ales.

Ce vezi în oglindă atunci când te uiți la tine? Ești ceea ce vezi. 

Felicitări, ești CREATOR!

Binețe, Om asumat!




Edith Kadar 
Arad, 02.12.2020

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 30 noiembrie 2020

TOȚI OAMENII SE POT SCHIMBA, DAR NU TOȚI VOR SĂ-ȘI AFLE CALEA




TOȚI OAMENII SE POT SCHIMBA, DAR NU TOȚI VOR SĂ-ȘI AFLE CALEA - Luna plină în Gemeni și Eclipsa parțială de Lună 30.11.2020

Că vrem să ne fie (mai) bine în viață, se știe și e normal. Dar nu toți suntem dispuși să facem schimbări, să renunțăm la ceea ce știm pentru a face loc la noul necunoscut și incontrolabil.

Vrem schimbare, anunțăm asta cu surle și trâmbițe tuturor celor care sunt dispuși (sau nu) să ne asculte.
Pentru unii acesta este imboldul de care avem nevoie pentru schimbare, pentru că dacă am anunțat, e musai să ne ținem de promisiune, să trecem la practică. 
Pentru alții totul va rămâne doar la stadiul de teorie și ne vom găsi scuze să amânăm sau/și să dăm vina pe alții sau altceva de ce nu purcedem spre fapte. 

Acestea sunt comportamente prin care trecem majoritatea dintre noi. Diferența o face acțiunea, adică zis și făcut.

Fiecare om își are propria cale și propriul ritm de trezire. De ce vorbesc despre trezire? Pentru că e nevoie să te trezești și să observi că nu îți este bine și că e momentul de schimbare. 

Imaginează-ți o casă de locuit. Unii o vor renova, o vor moderniza foarte des și îi vor menține aerul proaspăt, nou; alții o vor renova parțial, în timp, iar alții deloc, lăsând-o să se deterioreze. 
Cu toții o pot renova, dar nu toți vor să o și facă.

Cam așa este și cu reînnoirea noastră, cu schimbarea: cu toții vrem schimbare, dar nu toți suntem dispuși să aflăm care este calea noastră.

Fiecare om își are propria cale de descoperire și de schimbare; de aceea nu se poate aplica o metodă șablon pentru a ne fi bine. 
Ceea ce te-a ajutat pe tine s-ar putea să nu-mi fie mie de niciun folos, și invers. De aceea e nevoie să lucrăm cu noi în permanență pentru a ne observa și a vedea ce ni se potrivește cel mai bine.

De ce nu vor unii oameni să-și afle calea? Pentru că (ei cred că) le este greu să se schimbe, dar mai ales pentru că așteaptă ca alții să îi salveze, iar până atunci nu fac nimic. Ca în exemplul de mai sus cu casa: în loc să se apuce de renovat, stau în casă veche nefăcând nimic la ea și dând vina pe alții. 

Universul ne aduce momente foarte bune de schimbare, șanse pe care să le apucăm și să trecem la treabă. 

Un astfel de moment va fi și luni, 30.11.2020 când se va fi Luna plină în Gemeni și se va produce și o Eclipsă parțială de Lună. 

Despre șanse de schimbare, de ce unii se schimbă și de ce unii nu vor să-și afle calea am vorbit duminică, 29 noiembrie 2020, într-un live transmis pe pagina mea de Facebook și pe canalul meu YouTube. 

Te invit cu drag să îl urmărești!

Mulțumesc.




Edith Kadar
Arad, 29.11.2020

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 27 noiembrie 2020

TRĂIREA IN MATRIX: EȘTI CEEA CE VEZI

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA!


 
Nu poți vedea la un om decât ceea ce ești tu.
Tot ce judeci și blamezi la ceilalți este, de fapt, în tine și e nerezolvat.

Se spune că judeci la altul doar ceea ce refuzi sa vezi la tine și să corectezi.

Deseori sunt mustrată de oamenii care nu înțeleg subtilitatea oglinzilor, care le iau mot à mot și îmi spun că ei nu sunt criminali, violatori, pedofili. Desigur, dacă lucrurile ar fi atât de superficiale, nu ar fi nicio problemă. Doar că, vezi tu, oglinzile sunt foarte subtile, iar înțelegerea lor necesită o muncă permanentă de creștere în conștiință. 

De câte ori nu ți-ai ucis visele și dorințele tale doar pentru a fi pe placul altora și a nu-i supăra? De câte ori nu ți-ai sufocat bucuria și fericirea doar pentru că au deranjat pe alții? Se numește tot crimă, chiar dacă e în subtil.

De câte ori nu ai violat spațiul intim al cuiva, viața cuiva considerând că ai dreptul să intri cu bocancii în viața omului (copil, părinți, partener, colegi, prieteni, etc.), să îi demolezi credințele și să ai tu bucuria că l-ai îndrumat așa cum trebuie că bietul era dezorientat? Se numește tot viol, chiar dacă este în subtil.

De câte ori nu ți-ai abuzat copilul tău interior acționând împotriva a ceea ce își dorea? De câte ori nu ai permis chiar tu ca cei din jur să îți maltrateze sufletul, cu voia ta desigur? Abuzul și acceptarea abuzului copilului tău interior se numește tot pedofilie, chiar dacă e în subtil.

Și exemplele pot continua. E alegerea ta să negi totul sau să lucrezi la iubirea de sine. 
Doar pentru că tu nu ești de acord cu ceva nu înseamnă că nu e adevărat.


Nu îi poți percepe pe oameni decât prin prisma cunoașterii tale, a programelor si credințelor după care îți conduci viața. 

Dacă în copilărie ți s-a spus că nu ești bun de nimic și că nimic din ce faci nu e bine, ai început să crezi asta, iar din acel moment acela a devenit crezul tău,  credința ta: că nu ești bun de nimic și că nu vei putea face ceva bine. Acesta se numește PROGRAM. 

Dacă tu ai crezut asta, i-ai crezut pe cei care ți-au repetat acest lucru (mai ales că erau apropiați de-ai tăi), din acel moment te-ai oprit să mai faci ceva, orice, dacă oricum nu ești bun de nimic, din frica de a nu fi judecat și certat pentru incompetența ta. 

Și uite așa, încetul cu încetul, ai renunțat să mai faci din ce în ce mai multe lucruri: să îți urmezi visul de a cânta sau dansa, de a fi actor sau de a deveni celebru în domeniul care te atrăgea, etc. 
Și, încet,  ai inceput să mori în interiorul tău, să îți anihilezi trăirile pentru a nu deranja, și ai ajuns să faci munci de rutină,  așteptând în permanență indicații de la alții, că doar tu nu știi, nu poți, nu ești în stare.

Iar dacă tu (crezi că) ești așa, cum vei vedea lumea? La fel. Vei crede că toți gândesc la fel, și că și ceilalți au aceleași credințe și programe că și tine. 
Nici nu îți trece prin cap că se poate altfel, sau că există oameni care reușesc să își împlinească visul. 

Dacă tu doar atât știi și vezi, crezi că doar atât există.
Așa încât, pe cei care au depășit aceste credințe îi vezi ca pe niște anormali, niște rebeli care încalcă legea umilinței și a anulării pe care tu ai acceptat-o și după care îți conduci viața. 

Cum ai putea să îi vezi pe cei care reușesc decât prin vălul revoltei și a invidiei, care îți acoperă ochii.
Și dacă tu nu ai reușit, cum adică alții îndrăznesc să reușească, să le meargă  bine și să fie fericiți? Doar tu ai fost învățat că nu se poate, că nu există așa ceva. Așa încât începi să îi ataci prin vorbe, dar mai ales prin gândurile pline de invidie și ranchiună. 

Nu ai răbdare să asculți ce ți se spune pentru că tu nu poți vedea decât oameni incapabili. Așa cum ți s-a spus că ești tu. 
Scoți din context ce ți se spune, si ataci. De ce? Pentru că dacă tu nu poți și nu ești în stare, cum ar putea altcineva să o facă. Și ce îi spui celui care a depășit limita permisă (pentru tine)? Singurele cuvinte pe care le cunoști: că nu sunt în stare de nimic, că tot ce spun sau fac este o minciună, și că nu e bine. Nu contează  că habar nu ai cum ar fi bine și ce înseamnă asta; știi doar ca AȘA nu e bine, doar așa ți s-a spus. Iar tu îți aperi credințele și programele. 

Dragă om, tu nu poti vedea la o persoană decât ceea ce ești tu.
Tot ce judeci și blamezi la ceilalți este, de fapt, în tine, și e nerezolvat.

Cum poți rezolva? 

În primul rând e nevoie să îți dai seama de ceea ce faci si spui. Mulți nici nu realizează că sunt în iluzie, și că ceea consideră a fi adevăr este minciună,  iar ce li s-a spus că e minciună este, de fapt, Adevărul. 
E nevoie să vrei să vezi și altceva decât ceea ce știi că există; să accepți că ceea ce știi este infim față de ceea ce poți cu adevărat. 

Apoi, trebuie să vrei să vezi ca nimeni nu poate ști mai bine decât tine ce poți și de ce ești în stare. 

În al treilea rând e nevoie să renunți la șabloanele care te blochează,  gen "e prea târziu...", "mi-a trecut vremea...", "e prea greu, și nu vreau sa sufăr...",  "eu nu pot, alții pot.."
Nu te-ai gandit că cei care ți-au creat aceste credințe și programe doar atât au știut și au putut, la rândul lor?!

Ce sa te învețe cineva care nu își dă voie, decât să nu îți dai voie?!
Ce îi poți învăța tu pe urmașii tăi decât că nu e voie, nu pot, nu sunt în stare. Și în loc să oprești programul, îl dai mai departe.

Programele acestea generează comportamente și credințe specifice, care configurează creierul, computerul, într-un anumit fel. Ca o matrice de gândire. Matrix.

Cum ieși? 
După ce ai înțeles cele trei lucruri de mai sus, e nevoie de reconfigurare traseu, ca la GPS. 
La fiecare "Nu pot" să te oprești și să spui "ba da, pot, doar eu cred ca nu pot!".
Fiecare afirmație și credință limitativă observ-o și înlocuiește-o cu una pozitivă. 

Crezi ca e greu și e mult de lucru? Bine, rămâi în pătrățelul tău, cuminte, si comentează ce vezi la alții. Vei fi "fericit"!

Cât e nevoie să lucrezi cu tine? Daca ai muncit o viață să fii negativ, cam cât crezi că vei lucra la schimbare? Restul vieții!

Dragă Om, nimeni nu este de vină pentru ceea ce ești și pentru programele primite. Oprește-te să pornești un alt program distructiv: învinuirea celorlalți și răzbunarea. 
Toată educația pe care ai primit-o și pe care, la rândul tău,  ai dat-o mai departe, a fost tot ce a fost mai bun în acel moment. 
Acum e alt moment, deci schimbă paradigma gândirii. Resetează-te.

Lumea e atât de mare și de vastă, încât e păcat să nu încerci să schimbi gândirea. 

Ieși din Matrix și gândește liber. Adaptează-te în permanență. Sau rămâi acolo în limitare.

Până ai citit asta, poți spune că nu ai știut. Acum, că ai citit până aici, nu mai poti spune asta; deja, din acest moment, ești altcineva decât la începutul textului.

Totul este o alegere: și libertatea, și limitările în gândire. 
Tu esti responsabil pentru ceea ce alegi să rămâi sau să devii. 

Nu poti vedea la în om decât ceea ce ești tu.
Schimbă-te pe tine, iar lumea se va schimba. Atât de simplu e.

Binețe, Om conștient!

P.S. Dacă vrei să revezi cele 3 părți ale materialului realizat de mine despre Oglinzile eseniene, te invit să o faci aici:
- Despre OGLINZILE ESENIENE: Oglinda 1, 2, 3 - https://youtu.be/D2zTGKyWrTk
- Despre OGLINZILE ESENIENE, partea a II-a - Oglinda 4 și 5 - https://youtu.be/5NkA4kBElsA
- Despre OGLINZILE ESENIENE - partea a III-a - oglinda 6 și  oglinda 7 - https://youtu.be/YLEIx5Dug1I



Edith Kadar 
Arad, 27 noiembrie 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

miercuri, 4 noiembrie 2020

TESTUL CREDINȚEI




Această perioadă este un mare test pentru oameni, în special pentru cei care se trezesc.

Provocarea majoră este să accepți ceea ce vine și să nu urmărești un anume rezultat. Testul este să accepți tot ceea ce se întâmplă și să ai încredere că Universul, Dumnezeu, știe ce este mai bine pentru evoluția omului.

Acum poate apărea tentația de a te ruga și a lucra pe un anume rezultat: să câștige cineva anume alegerile, pandemia să ia o anumită turnură, oamenii să se trezească și să se alăture unei anumite mișcări menite să salveze planeta, etc.

Testul major al trezirii este cel al credinței:
 
- CRED cu adevărat că indiferent ce se va întîmpla va fi spre binele nostru, la modul general, și al meu, în particular? 

- Am înCREDere că dincolo de mine este o putere superioară care aranjează lucrurile exact așa cum este menit pentru binele tuturor și nu doar al meu personal?

- Mă pot înCREDința total voii lui Dumnezeu (în care mă bat cu pumnul în piept că CRED), indiferent ce va urma și tocmai pentru că nu știu ce va veni?

- Îmi pot păstra CREDința în Dumnezeu și în mine nealterată și dacă renunț la controlul care mă face să mă cred un mic dumnezeu?

- Pot rămâne CREDincios idealurilor și viselor mele îndiferent ce va urma în viitor, sau mă voi irosi în lupte inutile de păreri pro și contra care nu fac decât să epuizeze energia vieții?

- Sunt pregătit să văd cât de inCREDibil se aranjează lucrurile, chiar dacă la început vor părea neplăcute?

- CRED cu adevărat că dacă am înCREDere în mine, în ceea ce simt, dacă rămân CREDincios CREDințelor mele și mă voi înCREDința cu totul la ceea ce e dincolo de mine, totul va fi inCREDibil de bine, exact așa cum e menit să fie și în armonie cu divinitatea din mine?

Testul suprem este să ne oprim din a mai face și drege ceva, să ne oprim să mai controlăm viața, lumea, oamenii, și să înțelegem că noi facem parte dintr-un mecanism complex numir VIAȚĂ care merge mai departe și fără noi, dar care se bucură că ne are alături.

Testul este să nu ne folosim puterea nou descoperită pentru a manipula lucrurile, chiar dacă intenția inițială ar fi una bună.

Nu ne putem ruga să iasă la alegeri candidatul nostru preferat, asta ar însemna manipulare și neînCREDere în Sursa Divină. Putem doar să ne rugăm pentru ca ceea ce e menit să se întâmple, să se întâmple și să curățăm în noi egoismul, orgoliul și vanitatea.

Nu ne putem ruga pentru oameni, țară, planetă și să cerem un anume rezultat. 
Putem să observăm cât de egoiști suntem încât să vrem ca totul să se întâmple așa cum vrem noi (deci sindromul Dumnezeu). 
Putem să ne rugăm ca tot ce vrem să schimbăm la alții, să se schimbe în noi.

Testul suprem este să acceptăm ceea ce este, chiar dacă asta poate părea neplăcut și negativ în aparență; să învățăm să tăcem și să observăm că tot ce spunem despre alții spunem, de fapt, despre noi. 

Știu, e greu, dar adevărata trezire în spirit este interioară și nu are nimic a face cu încercarea de a manipula Universul să dea rezultatele dorite de noi. Ăsta e ego spiritual, e vanitate camuflată în salvarea tuturor.

Dragă Om, ești liber să faci tot ceea ce vrei tu. Nu e nevoie să fii de acord cu mine sau cu altcineva, dar măcar caută să vezi și să înțelegi care e binele suprem, dacă tot povestești în stânga și-n dreapta despre marea trezire. 
Nu trebuie să mă crezi, iar dacă vrei îți poți irosi energia scriindu-mi răspunsuri acide; e alegerea ta. Dar dacă tot nu am dreptate, de ce îți pierzi timpul cu cineva cu care nu rezonezi?

Trăim vremuri extraordinare în care se schimbă totul. Universul se resetează și la fel se întâmplă și cu tot ce face parte din el, adică omenirea. 
Poți accepta spunând clar „Facă-se voia Ta!”, sau rămâi în iluzia că părerea ta va schimba ceva în exterior fără ca tu să schimbi ceva la tine în interior.

Că vrei sau nu, totul se schimbă. 
Că te opui sau nu, totul se reconfigurează.
Poți accepta sau te poți irosi în lupte inutile și vei sfârși bolnav. 

Dragă Om, trăim vremuri extraordinare. Te poți adapta fără să comentezi?

Indiferent ce va fi în viitor, va fi așa cum trebuie. E posibil ca la început să fie mai rău; dar e doar o aparență. În fond, când facem curățenie e mizerie și mult gunoi la început. 

Acum e o perioadă în care trecem prin teste: ne trezim în conștiință abandonându-ne în TOT, sau ne menținem în ego și continuăm să trâmbițăm vorbe goale ca interiorul nostru?

Alegerea este a fiecăruia, și fiecare alegere înclină balanța într-o parte sau alta, spre un drum sau spre altul. Important este să vedem dincolo de evidența fizică, materială, și să vedem care e adevărul.
Iar toate astea le putem face doar dacă trecem cel mai important test: TESTUL CREDINȚEI.

Dragă Om, alegerea este a ta, dar nu uita: ignoranța și orgoliul nu te absolvă de consecințele actelor tale. 
Oprește-te să mai faci ceva, și lasă viața să te surprindă. Ia lucrurile așa cum sunt și adaptează-te.

Doar fii!

Binețe, OM înțelept!

Edith Kadar 
Arad, 04 noiembrie 2020




 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 3 noiembrie 2020

OMULE, EȘTI FIINȚĂ DIVINĂ!



Omule, ești ființă divină. 
Ai în tine acea energie care te însuflețește, VIAȚA, fără de care ai fi doar un robot. 

Această viață, această energie care te face viu se numește Sine Divin, Dumnezeu, sau cum vrei tu să îi spui. 

Iar dacă ai în tine suflul divin, înseamnă că ai în tine toată informația divinității; trebuie doar să te conectezi la ea. 

De ce alegi să (te) plângi într-una, să fii victimă, să fii lipsit de valoare?
De ce e mai importantă părerea și aprobarea oamenilor decât să manifești ceea ce deja e în tine?
De ce mai spui că ești credincios dacă nu crezi în esența ta divină, ci cerșești vorbe umane?

Când vrei să afli un răspuns la ceva, la orice, nu mai cere părerea oamenilor. Ei îți vor spune ce ar face ei, ce ar vrea ei să faci pentru ca lor să le fie bine, nu ce e optim pentru tine.

Când cauți un răspuns, el e în tine. Oprește-te și întreabă-te: CE AR ZICE SAU AR FACE DUMNEZEU ACUM?

Obișnuiește-te să îl implici pe Dumnezeu în viața ta. El nu e de niciun folos dacă ești separat și îl vezi undeva unde nu poate fi ajuns, atins sau deranjat.
Nu te-ai săturat să crezi într-un dumnezeu de neatins, croit după chipul și asemănarea ta, inutil pentru viața ta?

Ce ar face Dumnezeu în locul tău? Ce ar spune? 

Iar când vei trece peste revoltă, peste rușine, peste frica de a nu supăra, vei vedea că Sinele Divin din tine abia așteaptă să îl implici în viața ta, și să te călăuzească. Experiența nu te va ajuta doar pe tine, ci va contribui la extinderea conștiinței universale.
Deci... CE L-AI ÎNVĂȚAT NOU AZI PE DUMNEZEU? 

Nu asculta vorbele celor care îți șoptesc că asta e blasfemie, și că doar Biblia, o carte, conține adevărul suprem și nu Dumnezeu.

Biblia nu este Dumnezeu. 
Preotul, biserica, religia, nu sunt Dumnezeu. Sunt instrumente ale cunoașterii. Tot așa cum școala nu este cunoașterea, ci doar instrumentul ei.

Ești ființă divină, iar asta te transformă din om în OM!

Fii ceea ce vrei, dar asumă-ți responsabilitatea alegerii, a liberului tău arbitru.

Binețe, OM asumat!

Edith Kadar 
Arad, 03.11.2019




 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 1 noiembrie 2020

CAPCANA ORGOLIULUI DE A FI CINEVA




Una dintre capcanele dezvoltării personale este să uiți de unde ai plecat, și să judeci totul prin prisma noului pe care tocmai l-ai aflat.
De parcă n-ai mai fost niciodată în situația pe care acum o combați, o critici sau spre care arăți cu degetul.

E ușor să râzi de cei care acum fac primii pași spre (a se descoperi pe) ei înșiși.

Dar această atitudine de „superioritate” nu arată vreo evoluție. Arată doar o ușurare că ai terminat ceva, nu și că ai început altceva, mai bun, mai performant.

Tu poți să termini clasa a opta; te bucuri, dar mai trebuie să vrei să mergi la liceu, să te pregătești, să te înscrii și să mergi la școală. Altfel, ai terminat gimnaziul. Așa, și? Ce faci mai departe?

La fel se întâmplă și în creșterea și dezvoltarea personală și spirituală.
Nu este suficient să ai revelații, să constați că te-ai schimbat, că nu mai ești la fel de închistat(ă) cum ai fost.

„Teoria ca teoria, dar practica ne omoară”, se spune. Și așa este, din moment ce te bucuri că ești o variantă mai bună decât cel/cea din trecut, dar, în loc să mergi mai departe, să-ți vezi de drum, te oprești și râzi de cei care încă nu au ajuns la „nivelul” tău.

Creșterea și dezvoltarea, indiferent de domeniu, se referă la evoluție, la a merge mai departe, nu la stagnare și arătarea cu degetul.

E ușor a spune celorlalți cum ar fi trebuit să facă sau cum ar trebui să trăiască. Asta denotă lipsa de empatie, de înțelegere, și arată un orgoliu ce nu are nicio legătură cu deschiderea pe care o aduce cunoașterea. E PSEUDOcunoaștere.

Când crești și evoluezi, integrezi în tine tot trecutul tău, îl înțelegi și faci pace cu el. Altfel, vei ajunge să râzi de cei care fac ceva ce tu nu (ți-)ai iertat încă.

Iar asta denotă un orgoliu foarte mare care nu te va ajuta să mergi mai departe, ci îți va crea iluzia că ai ajuns deja foarte departe. Orgoliul că ești cineva!

Da, ești cineva acum, în acest moment, dar nu vrei să fii un alt-cineva în fiecare moment de acum încolo?

Dragă Om, tu ești TOT ce ai fost până acum, cu bune, cu mai puțin bune și plăcute, altfel nu ai fi ajuns aici.
Adevărata creștere și dezvoltare este atunci când te accepți ca întreg, când nu negi părți din tine, când nu ți-e rușine de trecutul tău.
Altfel, e doar orgoliu.

„Rău” e doar atunci când nu ai prelucrat ce ți s-a întâmplat, ci ai ascuns din rușine.

Dacă nu ar fi răul, cum am putea înțelege binele?

Nu-ți fie rușine de cine ai fost și ce ți s-a întâmplat. Cum ai fi ajuns aici, altfel?

Renunță la orgoliul negării de tine, și alege înțelepciunea acceptării lui TOT.

Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar
Arad, 01 noiembrie 2019 




 *     *     *     *     *     *    * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...