TOȚI OAMENII SE POT SCHIMBA, DAR NU TOȚI VOR SĂ-ȘI AFLE CALEA - Luna plină în Gemeni și Eclipsa parțială de Lună 30.11.2020
Că vrem să ne fie (mai) bine în viață, se știe și e normal. Dar nu toți suntem dispuși să facem schimbări, să renunțăm la ceea ce știm pentru a face loc la noul necunoscut și incontrolabil.
Vrem schimbare, anunțăm asta cu surle și trâmbițe tuturor celor care sunt dispuși (sau nu) să ne asculte.
Pentru unii acesta este imboldul de care avem nevoie pentru schimbare, pentru că dacă am anunțat, e musai să ne ținem de promisiune, să trecem la practică.
Pentru alții totul va rămâne doar la stadiul de teorie și ne vom găsi scuze să amânăm sau/și să dăm vina pe alții sau altceva de ce nu purcedem spre fapte.
Acestea sunt comportamente prin care trecem majoritatea dintre noi. Diferența o face acțiunea, adică zis și făcut.
Fiecare om își are propria cale și propriul ritm de trezire. De ce vorbesc despre trezire? Pentru că e nevoie să te trezești și să observi că nu îți este bine și că e momentul de schimbare.
Imaginează-ți o casă de locuit. Unii o vor renova, o vor moderniza foarte des și îi vor menține aerul proaspăt, nou; alții o vor renova parțial, în timp, iar alții deloc, lăsând-o să se deterioreze.
Cu toții o pot renova, dar nu toți vor să o și facă.
Cam așa este și cu reînnoirea noastră, cu schimbarea: cu toții vrem schimbare, dar nu toți suntem dispuși să aflăm care este calea noastră.
Fiecare om își are propria cale de descoperire și de schimbare; de aceea nu se poate aplica o metodă șablon pentru a ne fi bine.
Ceea ce te-a ajutat pe tine s-ar putea să nu-mi fie mie de niciun folos, și invers. De aceea e nevoie să lucrăm cu noi în permanență pentru a ne observa și a vedea ce ni se potrivește cel mai bine.
De ce nu vor unii oameni să-și afle calea? Pentru că (ei cred că) le este greu să se schimbe, dar mai ales pentru că așteaptă ca alții să îi salveze, iar până atunci nu fac nimic. Ca în exemplul de mai sus cu casa: în loc să se apuce de renovat, stau în casă veche nefăcând nimic la ea și dând vina pe alții.
Universul ne aduce momente foarte bune de schimbare, șanse pe care să le apucăm și să trecem la treabă.
Un astfel de moment va fi și luni, 30.11.2020 când se va fi Luna plină în Gemeni și se va produce și o Eclipsă parțială de Lună.
Despre șanse de schimbare, de ce unii se schimbă și de ce unii nu vor să-și afle calea am vorbit duminică, 29 noiembrie 2020, într-un live transmis pe pagina mea de Facebook și pe canalul meu YouTube.
Te invit cu drag să îl urmărești!
Mulțumesc.
Edith Kadar
Arad, 29.11.2020
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Bunăstarea lui fizică, psihică, emoțională, mentală și sufletească depinde re relațiile pe care le stabilește cu semenii săi. Mai exact, de calitatea acestor relații.
De la naștere și până la moarte învățăm să comunicăm, să ne creăm un mediu în care să ne simțim bine, împliniți din toate punctele de vedere.
Cum ne simțim atunci când totul este în regulă, în armonie? Bine, nu? Suntem plini de viață, sănătoși și doldora de energie.
Dar nu întotdeauna planurile de acasă se potrivesc cu cele din târg, cum bine spune un proverb.
Cum ne simțim când nimic nu ne iese, când parcă toate relațiile noastre - indiferent că este vorba despre planul personal sau despre cel profesional - sunt tensionate, încărcate cu emoții și sentimente negative? Ceva scârțâie și la sănătate, nu?
Emoțiile dau starea mentală. Sunt pozitive, mintea e pozitivă. Ca atunci când ne îndrăgostim. Sunt negative, mintea devine orientată pe pesimism, spre negativ, și începe să își creeze o realitate neagră, iar omul va vedea peste tot doar neîmplinire, trădare, frici, furii, ranchiună, ură, încrâncenare; cei din jur sunt răi, profitori, trădători, nerecunoscători, manipulatori. Iar de aici până la stadiul de victimă neputincioasă, mai e un singur pas. Iar aici încep să apară probleme de sănătate: începând de la oboseala cronică, la nervozitate, depresie, până la psihoze, cancere, boli cronice, etc.
Dar, ce face ca un om să o apuce pe o cale și nu pe alta? De ce unii se pot menține pozitivi și zâmbitori indiferent de încercările vieții și de persoanele pe care le întâlnesc, în timp ce alții, deși au în jur persoane iubitoare, nu pot vedea decât partea întunecată, pesimistă a vieții?
Te invit să deslușim împreună aceste subiecte, povestind despre relații și efectele lor asupra sănătății fizice, psihice, mentale, emoționale și sufletești.
Îți mulțumesc.
dr. Edith Kadar
Arad, 05.11.2017
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Azi m-am hotărât să scriu despre un subiect care s-a acutizat mult în ultima perioadă: despre pacienți și despre paciență.
Acum, depinde ce înțelegi tu prin cele două noțiuni.
PACIENȚĂ, conform dicționarului explicativ al limbii român (DEx), semnifică răbdare, calm, îngăduință. Este o calitate, o virtute cu care ar fi bine să fim cu toții înzestrați.
Și atunci cum se numesc oamenii care manifestă această virtute? PACIENȚI. Un om plin de răbdare este un om pacient. Calitate. Adjectiv.
Dar PACIENT este și substantiv, și înseamnă „o persoană bolnavă care se găsește în tratamentul unui medic, considerat în raport cu acesta” (DEx).
Un om pacient (adj.) are multă răbdare, dar un pacient (substantiv) are, oare, răbdare cu sine și cu ceilalți?
Experiențele ultimei perioade m-au făcut să-mi pun serioase semne de întrebare în acest sens.
Binețe, dragă cititorule!
Te invit să-mi fii alături și azi. Tu hotărăști dacă vei avea paciența de a citi și înțelege, sau îmi vei da un răspuns rapid pe motiv de...pacient impacientat.
Pornește, rogu-te, și muzica, pentru a te însoți pe calea cuvintelor.
Cele scrise mi s-au întâmplat mie, dar pot fi valabile pentru oricine, indiferent de domeniul de activitate.
Munca mea de medic mă pune în cele mai variate posturi în raport cu oamenii cu care vin în contact. Totul începe cu primul contact, de obicei telefonic, pentru a stabili o întâlnire. Până aici, toate bune și frumoase.
Fie sunt contactată pe Facebook, în particular, pentru a mi se cere numărul de telefon, fie prin mail, ori oamenii primesc numărul de la cei care au mai fost la mine.
Discuțiile sunt, de cele mai multe ori, interesante. De ce? Pentru că mulți din cei care mă caută nu știu, de fapt, ce vor.
Este ca și cum ai intra într-un magazin și ai întreba: „ce se vinde aici, că nu știu?....aveți șampon?... nu?... e magazin de încălțăminte?...aha!...și ce încălțăminte aveți, de vară sau de iarnă?...să mă uit?...da' nu-mi puteți spune dumneavoastră?... sunteți cam obraznică!”.
Într-una din zile am primit multe telefoane în decurs de o oră, toate pentru programări. Am făcut 3 programări, deoarece restul habar nu aveau de ce vor să vină la mine și cu ce i-aș putea ajuta. Iar dacă omul nu știe ce vrea, cum aș putea eu, oare, să știu ce să-i ofer?
Desigur, poți să-mi aduci nenumărate argumente că eu trebuie să ajut omul, nu să pun atâtea întrebări, că rolul meu este să mă jertfesc pentru binele altora, etc.
Gândește-te la locul tău de muncă. Apoi imaginează-ți că te sună cineva sau te caută, și, în loc să-ți spună ce vrea, te întreabă cu totul altceva și, nemulțumit(ă) că nu îi acorzi atenția pe care o vrea, îți mai și zice vreo două.
Dragul meu cititor și potențial pacient, ai paciența să afli de la tine ce anume vrei înainte de a mă căuta. Fă lucrul acesta înainte de a avea pretenții, pentru a nu deveni, după aceea, o victimă bosumflată.
Această propunere-rugăminte este valabilă pentru oricine, și, indiferent ce voi scrie mai jos, este valabil pentru orice domeniu de activitate.
Dacă nu știi ce vrei, eu nu știu ce să îți dau, iar tu vei fi nemulțumit.
Dă-mi voie să-ți reamintesc ce fac (deși informațiile acestea sunt publice, doar să vrei să le afli):
- Sunt medic, am absolvit facultatea de medicină generală din Timișoara în 1990.
- După terminarea stagiaturii am ieșit din sistem deoarece am văzut că medicamentele nu ajută, nu vindecă, ci transformă omul în dependent de ele.
- Am început să caut alte metode, alternative, pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie: astrologie, reiki, radiestezie, remedii florale Bach. Am studiat doar cât să pot înțelege ce e dincolo de fizicul uman, și folosesc toate astea pentru a obține mai multe informații legate de boală și vindecare.
- Am descoperit biorezonanța și am urmat cursurile postuniversitare în domeniu.
- Cum multe lucruri dădeau cu virgulă și nu prea le înțelegeam, am găsit oportunitatea de a afla mai multe răspunsuri: Noua Medicină Germană (NMG), care face legătura între boală și emoții, și Recall Healing, desprinsă din NMG, care oferă modalități practice de a rezolva o problemă emoțională, care poate fi o moștenire a cuiva din familie.
Pe tot parcursul stadiilor de învățare, am fost „nevoită” să studiez asiduu medicina, pentru a-mi reîmprospăta baza de date: anatomie, fiziologie, fiziopatologie, morfopatologie, biofizică, biochimie, etc.
Acum, dă-mi voie să-ți spun ce NU fac (indiferent cât de ciudate ți se vor părea unele afirmații, ele sunt consecința a ceea ce am trăit):
- Nu ghicesc viitorul, nu îți pot spune ce ai fost în viețile anterioare; habar n-am ce culoare are aura ta și nici dacă ai blesteme sau făcături pe tine. Am avut destul de multe persoane care au intrat în cabinet, iar la întrebarea „cu ce vă pot fi de folos?”, mi-au răspuns „nu vă spun absolut nimic, vreau să văd cât de bună sunteți!”. Și eu care uitasem să-mi aduc globul de cristal și să pun afară firmă luminoasă „La ghicitoarea veselă”!
- Nu dezleg vrăjitorii. Acuma, pe bune!...
- Nu îți pun diagnosticul pe baza astrogramei. Astrele îți pot da niște indicii legate de predispoziții, dar hotărârile îți aparțin.
- Habar n-am cât vei mai avea de trăit; asta nimeni nu ți-o poate spune pentru că nimeni nu poate ști. Un medic care îți spune că mai ai de trăit doar câteva luni îți dă o informație periculoasă, care te poate programa, dacă o crezi.
- Nu știu dacă ai șanse să trăiești având o anumită boală.
Această hotărâre îți aparține. Tu hotărăști dacă și cât mai vrei să trăiești, în ciuda celor afirmate de cei din jurul tău care, indubitabil, o fac din prea multă iubire pentru tine. Diferența între cei care s-au vindecat din boli considerate incurabile și tine este credința lor; adică ei au crezut cu tărie că se vor vindeca, în ciuda comentariilor și „încurajărilor” celorlalți.
- NU VOI HOTĂRÎ ÎN LOCUL TĂU CE SĂ FACI ÎN VIITOR, indiferent că este vorba despre viața ta personală sau cea profesională!
Nu acesta este rolul meu. Dacă tu ai luat o hotărâre, indiferent despre ce este vorba, ți-o respect. Răspund pentru hotărârile mele, dar nu pentru ale altora. Primul pas în vindecare este să iei o decizie, aceea de a te face bine cu orice preț; doar atunci va urma vindecarea. Dar dacă tu nu crezi că viitorul ți-l scrii singur(ă), nu te pot ajuta. Nu voi face în locul tău ceea ce tu refuzi.
- Nu voi interveni în tratamentul pe care ți l-a prescris medicul tău.
Nu asta e treaba mea. Ceea ce fac ajută la rezolvarea problemelor emoționale aflate în spatele afecțiunilor fizice, și sprijină vindecarea mai rapidă a maladiilor.
- Nu sunt sacul tău de bătaie și nu îți voi permite să te răcorești pe mine doar pentru că alți medici te-au nemulțumit. Nu sunt reprezentanta celorlalți medici, nici purtătoarea lor de cuvânt și nici nu am vreo vină pentru hotărârile tale neinspirate.
- Nu lucrez gratis. Nu este problema mea că tu ai dat până acum atâția bani pe tratamente care nu te-au ajutat. De ce nu lucrezi și tu gratis ceea ce faci? De obicei, banii reflectă cât prețuim și apreciem ceea ce primim în schimb. Gratis vrei, la zero este aprecierea ta pentru ceea ce aș putea face pentru a te ajuta.
- Nu ofer garanții și certitudini pentru rezultatele tratamentelor și a colaborării noastre. Eu ofer alternative la tratamente, TU ești cel care te vindeci. În cât timp? Câte întâlniri între noi sunt necesare? Nu știu. De cât timp ai nevoie să faci schimbarea care îți aduce vindecarea? Exact atât durează. De obicei chem omul de trei ori, pentru început. Dacă după a treia ședință lucrurile rămân neschimbate din punctul său de vedere, mulțumesc pentru colaborare, dar nu are rost să ne irosim timpul; înseamnă că nu eu pot ajuta în acel caz.
-Nu-ți voi cânta în strună și nu te voi lăsa să-ți plângi de milă. Vindecarea implică ieșirea din zona de confort pe care ți-o întreține victimizarea. Conflictele emoționale care au dus la apariția bolii sau bolilor au fost traumatizante, și sunt adânc îngropate în memoria subconștientă. Nu le poți scoate la suprafață mângâindu-te pe creștet. Asta vrei, corul bocitoarelor și empatie totală? Ai vecini și prieteni care empatizează cu tine, nu cred că ești dispus(ă) să plătești doar pentru a povesti și eu să tac și doar să-ți dau dreptate. Această gândire te-a adus aici, nu te poate face bine!
- Nu te voi lăsa să-mi spui numai ce vrei tu. Așteaptă-te la întrebări multe. Adevărul nu este în ceea ce afirmi cu tărie, ci în ceea ce ții ascuns și poate fi „citit” doar printre rânduri.
- Nu te voi lăsa doar să îi denigrezi pe toți și pe tine, fără a-ți aminti de oglinzile pe care le reprezentăm pentru ceilalți. Nu toți cei din jur sunt proști, nesimțiți și insensibili, în timp ce tu ești singurul(a) sfânt(ă) umblător pe fața pământului!
- Biorezonanța nu rezolvă nimic în locul tău!
Nu este o metodă miraculoasă care vindecă orice, în timp ce tu îți vezi mai departe de viața și obiceiurile care te-au îmbolnăvit. Biorezonanța ajută la detectarea factorilor de risc rezultați în urma stresului pe care îl accepți în viața și traiul tău. Factorii de stres sunt peste tot și îi afectează pe toți; diferența o face răspunsul fiecăruia. Dacă te stresezi foarte tare nici nu vei avea mai mulți bani, nici nu vei fi mai apreciat(ă) și nici nu vei primi mai mult respect.
Biorezonanța este o metodă aplicată prin intermediul unui aparat. E ca șofatul: îți trebuie o mașină, dar mașina nu merge nicăieri dacă nu o conduce cineva. Așa încât, dragul meu cititor, aparatul și metoda nu fac doi bani dacă nu există cineva care să „șofeze”, adică medicul care lucrează cu aparatul.
- Nu îți pot spune cine face exact același lucru ca mine în orașul sau județul tău. Fiecare avem metoda noastră care ne personalizează. Spune-mi, te rog, cine face exact ceea ce faci tu în orașul meu?
-Nu îți pot da răspunsuri la întrebările de pe facebook când ai tu chef. Munca mea nu constă în a sta în fața monitorului pentru a-ți aștepta cu nerăbdare întrebările și a-ți răspunde instant. Nu te aștepta să-ți răspund atunci când îmi scrii la ora 2 noaptea, doar pentru că mă vezi activă.
- Nu voi renunța la mine pentru a-ți fi ție bine. Nu voi renunța la sănătatea mea și a celor la care țin pentru a-ți fi la dispoziție 24/24. E clar că, în acest caz, ai nevoie de servitori. Din fericire am învățat să fac diferența între un bolnav real și unul imaginar, care vrea doar ca ceilalți să-i fie la dispoziție non-stop.
Îți mulțumesc pentru paciența cu care ai citit cele de mai sus. Și ce fac, totuși?
- În primul rând nu te consider pacient-bolnav, ci un om care are - în acel moment - o problemă ce se vrea și poate fi rezolvată.
- Te ascult și îți pun întrebări pentru a-ți primi răspunsurile vindecătoare.
- Îți cer să-ți amintești cât de extraordinar(ă) ești și te ajut să-ți reamintești de soarele din viața ta, distrăgându-ți atenția de la negura pe care o simți.
- Sunt atentă la tine, la limbajul tău non-verbal și la intonațiile ce stau ascunse în spatele cuvintelor pe care le rostești.
- Te opresc, din când în când, deoarece soluția problemelor tale este spusă chiar de tine, doar că durerea, furia, fricile, nu te mai lasă să o „auzi”.
- Îți povestesc despre mecanismul de producere al bolilor, de la emoția primordială la boală, pentru a putea înțelege că tot ce ți se întâmplă e suma hotărârilor luate de tine, nu de altcineva.
- Îți reamintesc și îți argumentez că niciodată nu e prea târziu să faci ce vrei în și cu viața ta, și că TIMPUL este doar o noțiune a minții.
- Îți spun cum au rezolvat alții și eu situații prin care treci tu acum.
- Îți prezint variante pentru ca tu să găsești soluții. E viața ta, în fond, deci trebuie să îți asumi responsabilitatea pentru ea, să te asumi pe tine.
Sunt un medic care cunoaște medicina, a înțeles biologicul uman și reacțiile lui.
Îți pun la dispoziție cunoașterea pe care am acumulat-o, cu condiția să o vrei.
Te pot ajuta să te ajuți, dar nu te voi minți și nu voi face nimic în locul tău.
Vii la mine în postura de pacient, dar rolul meu este să îți reamintesc cum să ai paciența de redeveni un om pacient cu tine.
Ești oglinda mea. Sunt oglinda ta.
Îți mulțumesc pentru paciență, dragă cititorule.
Binețe, îți spun!
dr. Edith Kadar
Arad, 09 august 2016
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Dar, oare, cum acționează el asupra noastră că ajunge să producă asemenea schimbări dramatice la nivelul sănătății fizice, psihice, emoționale, spirituale?
Cum poate stresul, care pornește la nivel emoțional, să producă atâtea „daune” fizice?
Cum pot niște trăiri neconștientizate să ducă la scăderea vigorii și energiei noastre, sau chiar la perioade în care suntem scoși pe o linie moartă sau inactivă a căii vieții?
Pot fi aceste trăiri controlate sau controlabile, și de la ce nivel?
De ce unii nu se îmbolnăvesc, chiar dacă trăiesc sau muncesc într-un mediu stresant? Sunt ei „nesimțiți” sau „lipsiți de suflet” așa cum îi cataloghează alții?
De ce un lucru, o situație sau o persoană pot fi stresante pentru unii, dar pentru mulți alții nu?
De ce stresul acționează diferit asupra noastră, în funcție de starea sufletească?
Dar, ce anume ne face pesimiști și deprimați, condiția din care ia naștere orice mugur de boală, și de ce oamenii pozitivi, catalogați de alții drept „nepăsători” ajung să facă rar vreo boală?
Înainte de a discuta temele de mai sus, aș vrea să repet câteva precizări pentru cei care citesc.
1.- Cele scrise sunt constatările mele din interacțiunea cu oamenii cu care vin în contact atât în plan personal cât, mai ales, profesional. Nu au valoare științifică declarată, ci au doar rolul de a te ajuta să îți înțelegi emoțiile ce generează bolile.
2.- Ceea ce expun, am înțeles, aplicat și am obținut rezultate este în urma aprofundării Științei Vindecării Germanice a doctorului Ryke Geerd Hamer și Recall Healing (prin bunăvoința lui Gilbert Renaud). Acestea ajută la înțelegerea conflictelor emoționale ce stau în spatele bolilor.
3.- Cele scrise nu contestă nicio teorie medicală sau a altui domeniu și nu constituie tratament, ci se doresc a fi doar o provocare la gândire. Ești o entitate de sine stătătoare, deci poți gândi liber.
4.- Nu sunt responsabilă pentru ceea ce înțelegi tu. Eu doar îți dau informația. Dacă nu îți place și nu rezonează cu matricea ta de gândire, nu e nimic. Caută, dacă nu ai găsit deja, ceea ce rezonează cu tine.
Citește cu atenție mai întâi, încearcă să înțelegi întregul, și nu scoate din context o problemă doar pentru că îți deranjează orgoliul.
* * * * * * *
Știai că există o mare deosebire între emoții și trăiri?
Ceea ce mă surprinde foarte tare în munca și discuțiile cu oamenii este cât de puțini știu să-și numească emoțiile, să le recunoască, și cât de mulți le confundă cu trăirile.
De exemplu, fiecare ne-am simțit supărați, la un moment dat. Dar supărarea nu este emoție, este un rezultat al unei emoții.
Emoțiile sunt factorii declanșatori ai stresului: FRICA, FURIA, DEZNĂDEJDEA, TRĂDAREA, DISPERAREA, ÎNGRIJORAREA, MÂHNIREA, URA, RANCHIUNA, RESENTIMENTE, UMILINȚĂ, COPLEȘIRE, SPAIMĂ, etc.
Aceste câteva emoții dau trăirile noastre: supărare, depresie, nervozitate, durere sufletească, tristețe, devalorizare.
Frica provoacă depresie, nervozitate, tristețe. Ura poate provoca supărare, nervozitate, etc.
O altă confuzie frecventă este între emoții și aprecierile noastre subiective.
„- Ce e cu tine?
- Sunt nervos!
- Dar ce anume te enervează? Zi-mi emoția.
- Tu nu auzi? Sunt nervos!”
Asta e o constatare, o apreciere subiectivă a rezultatului vreunei emoții. Iar variantele posibile sunt:
„Sunt nervos/nervoasă pentru că X m-a înfuriat prin ce mi-a spus sau a făcut”, sau
„Sunt nervos/nervoasă din cauza fricii că nu mă descurc în viitor, din cauza disperării că nu ajung banii, din cauză că m-am simțit umilit(ă) de atitudinea lui Y, sau din cauza urii pe care o simt față de...Z”.
Fiecare om are trăiri bazate pe emoții, fie că (le) recunoaște, fie nu.
Cei care le neagă, pe motive de educație socială sau religioasă, nu înseamnă că nu le au; ba din contră, la ei sunt mai puternice, tocmai pentru că nu le acceptă, le neagă.Aceștia se află într-un permanent război cu alții, încercând să îi aducă pe calea „cea bună” pe „păcătoșii” ce au propriile lor slăbiciuni
Dacă susții că nu urăști pe nimeni, nu înseamnă că este și adevărat.
Dacă te bați cu pumnul în piept că nu ai nicio frică, nu înseamnă că ești zen-ul și Feng-Shui-ul încarnat.
Dacă „urli” neîntrebat(ă) că îi iubești pe toți din toată inima, nu înseamnă că nu ești plin(ă) de ură și de venin.
În exemplele pe care le-am dat în materialul anterior am creionat câteva trăiri bazate pe emoții.
Dar, care este mecanismul lor de acțiune?
Cea mai bună modalitate de înțelegere a acestui proces am întâlnit-o în exemplul „rachetei”, primit la un curs pe care l-am urmat (Recall Healing).
Noi suntem compuși din 3 părți distincte, care se influențează una pe cealaltă: psihic, creier și corp fizic.
Voi încerca să-ți vorbesc despre rachetă sub forma unei povești.
1. Avem un psihic (partea de sus a rachetei), care este compus din toate emoțiile, trăirile, gândurile noastre, din normele de trai pe care le-am primit prin educație școlară, religioasă, familială, din condiționări, credințe, și felul în care știm să ne rezolvăm problemele.
Este vorba despre toate gândurile care ne bântuie în fiecare moment al zilei și care se manifestă sub forma acelei voci din capul nostru care nu mai tace. Acea voce este MINTEA care ne...MINTE, adică ne spune ce vrem noi să ni se spună.
Dacă suntem obsedați de riduri, grăsimi sau/și de bătrânețe, când ne uităm în oglindă mintea ne spune exact ce ne este frică: „ce urât(ă) ești!... tu nu te vezi cum arăți?... nu ți-e rușine să fii așa?... mai ai curajul să ieși afară?... toată lume se va uita la tine și va râde de tine!... ești bătrân(ă), ce mai!...”
Acestea sunt gândurile noastre pe care, în loc să le sesizăm pentru că arată temerile noastre profunde, să le conștientizăm și să le rezolvăm, le amplificăm în fiecare zi, le hrănim luând cele mai neinspirate hotărâri generate de disperare: fotografii (selfie-uri) făcute fără număr pentru a „stoca” imaginea noastră înainte de a fi definitiv cotropiți de fricile pe care tot noi le-am amplificat.
Exemplele pot fi date în orice domeniu de activitate, atât personal, cât și profesional.
Mintea, cu gândurile ei, ar trebui să fie strict un barometru care ne ajută să ne înțelegem starea de moment, pentru a o rezolva. Din păcate, educația, principiile, orgoliul și falsele standarde de viață ne împiedică să vedem așa problema.
Exemple:
- „ce urâtă, grasă și buhăită sunt, uită-te la mine, normal că sunt nefericită!”.
Care este, de fapt mesajul, și cum rezolvi problema? Cine sau ce te face să te simți așa? Cine ți-a spus că ești urâtă? De când te simți așa? Din copilărie? După ce te-ai căsătorit? Ești grasă în comparație cu cine? Etalonul tău este, cumva, femeia anorexică ce se plimbă pe podiumuri sau apare la televizor? Crezi că acelea sunt fericite?
Dar ce te face pe tine fericit(ă)? Aaa, nu știi, nu te-ai gândit, dar știi sigur că ești nefericit(ă)?! Îhî, de-a dreptul fascinant! Și atunci ce faci? Te lupți cu morile de vânt?
- „Ce prost sunt, nu sunt în stare de nimic, dezamăgesc pe toată lumea!...”
Mesaj: cui ai permis să te aprecieze și să te încadreze într-un șablon? Gândește-te, nu doar citi întrebările. Cine ți-a spus că nu ești în stare de nimic? De unde știi că îi dezamăgești pe toți? Îți dai seama că acestea sunt aprecieri subiective? Acestea sunt trăiri, dar care sunt emoțiile din spate? Frica de a nu fi respins, de a nu fi marginalizat, de a nu fi izolat? De către cine? Cineva care te iubește cu adevărat nu te condiționează.
Adevărata problemă: ar cam trebui să schimbi mediul, iar dacă vrei sănătate vei găsi soluții. Dacă nu, te vei blinda cu scuze.
Deci, mintea ne pune pe tavă probleme de rezolvat, dar noi le luăm ca stări bătute în cuie, ce nu mai pot fi rezolvate. Care e capcana? TOTUL ESTE ÎN MINTEA NOASTRĂ!!! Nu este realitatea, doar noi o transformăm într-una.
Și mai gândiți-vă că nu avem doar o singură problemă în minte, ci mai multe, în jur de 10 pe zi la o persoană normală, fără prea mult stres.
Pentru minte totul este o problemă care trebuie rezolvată, și totul este la fel de important și de urgent: și pacea mondială și ridul din colțul ochiului stâng.
Și ce face mintea cu aceste probleme ce se cer rezolvate? Merge cu ele la „rabinul” șef, CREIERUL.
Privește din nou, rogu-te, poza rachetei.
2. Creierul este setat să rezolve orice problemă inventată de minte. Doar că el are 3 mari caracteristici:
-a) - Nu are simțul umorului.
Fiind programat să găsească soluții pentru a supraviețui, el nu știe să facă deosebirea între real - imaginar - virtual - simbol. Pentru creier totul este real.
„Nu pot să-l înghit pe șeful meu (sau altă persoană sau situație din viața mea)!”
Creierul ia informația ca reală, habar nu are că nu-l înghițim, la propriu, pe om, și crește aciditatea la nivelul stomacului. Așa apar esofagitele de reflux, herniile hiatale, gastritele hiperacide, etc.
-b) - Funcționează ca un computer.
Dar dacă - să presupunem că - cel mai performant computer de la ora actuală ar fi de generația a cincea, prin comparație la ce poate face și complexitatea operațiilor, creierul uman este un computer de generația a cincisprezecea!
Este capabil să caute cele mai optime rezolvări a ceea ce mintea consideră problemă, sondând toate datele înmagazinate în subconștient și stocate din momentul conceperii noastre, plus amintirile și trăirile primite „cadou” de la părinți, depozitate în ADN-ul ovulului și spermatozoidului care ne concep.
„Vreau să scap dintr-o situație de viață, să „fug” de o persoană care mă exasperează”.
Creierul crește nivelul zahărului în sânge, necesar pentru hrănirea imediată a mușchilor pentru a ajuta la „fugă”, iar rezultatul este diabetul zaharat.
-c) - În creier se află toți centrii ce răspund de fiecare organ al corpului.
Niciun organ nu se îmbolnăvește dacă nu a fost, mai întâi, afectat centrul din creier care răspunde de organul respectiv.
Nu faci criză de colecist (fiere) pentru că ai mâncat sarmale, ci pentru că odată, când ai mâncat sarmale, a venit cineva și te-a jignit, ofensat, înfuriat.
Creierul înregistrează această experiență, iar sarmalele (sau orice alt aliment martor la conflict) vor deveni „martorul” care va avertiza creierul să fie atent pentru a nu mai trăi o situație similară.
Ai intoleranțe multiple? Cum este atmosfera în timpul mesei? Atunci dezbați cu familia problemele stringente ale vieții? Urmărești cu mare emoție știrile pesimiste sau citești ziarul cu catastrofe în timp ce mănânci?
Ce vezi și auzi în timpul mesei, aceea înghiți, aceea este „hrana” ta, de fapt.
Copilul tău are intoleranță la lactoză? Cumva te-ai certat cu cineva în timp ce l-ai alăptat? Și crezi că este un simplu copil tâmpit care nu știe și nu înțelege nimic?
Ai intoleranță la gluten sau malabsorbție intestinală? Cine te-a făcut în toate felurile în timp ce ai mâncat pâine?
Faci alergie la un anumit parfum? Ce conflict a avut loc în prezența acelui parfum?
Ai vrut să te desparți, să te separi de o anumită situație sau persoană, dar ele reapar în viața ta? De când zici că ai psoriazisul?
Acestea sunt cele 3 caracteristici ale creierului.
Și acum te rog să-ți amintești câte astfel de probleme creează mintea în fiecare zi și le „aduce” creierului pentru a le rezolva. Și nu apucă să găsească soluții, că apar noi și noi probleme.
Cum și de ce? Pentru că, de cele mai multe ori, suntem axați să vedem doar problemele, dar nu ne „setăm” să vedem și soluțiile și rezolvările.
De exemplu, ne plângem non-stop de lipsa banilor, dar nu ne mai oprim să găsim soluții pentru a depăși starea, pentru că mintea nu aude nimic, și zice „da, dar....”. Recunoști situațiile?
Și așa, încetul cu încetul, creierul devine „sufocat” de probleme și nu mai are când și cum să găsească o soluție.
Și totuși trebuie să facă ceva pentru a nu face scurtcircuit pe motiv de supraîncărcare.
Atunci creierul „zice”: „uite, eu acum nu te pot ajuta, nu știu ce soluție să găsesc, dar „descarc” această problemă undeva, într-un depozit și pun o alarmă să-mi reamintească de ea”.
Unde descarcă creierul problema până ce găsește soluții?...
3. - ...în corpul fizic. Sub ce formă? Sub formă de BOALĂ, iar simptomele sunt acel beculeț roșu menit să reamintească creierului că încă nu a rezolvat problema.
Deci, boala este cea mai bună soluție de moment a creierului pentru a nu face el scurtcircuit din cauza prea multor gânduri care ne invadează și pe care nu le mai controlăm, ci ajung ca ele să ne controleze pe noi.
De aceea, imaginea rachetei, condusă de psihic, mi se pare cea mai bună pentru a ne ajuta să înțelegem calea prin care stresul - generat de discrepanța dintre gânduri și fapte, dintre așteptări și realitate - ajunge să lase amprente mari în corpul fizic, afectând mai departe starea emoțională, psihică, energetică.
Dar, dacă ne uităm atent la poza „rachetei”, vom vedea că în vârf există o antenă ce poate ghida ansamblul spre rezolvare și liniște.
Acela este spiritul, lumina, Dumnezeu, sau cum vrea fiecare să numească acel aspect ce se află dincolo de corpul fizic.
Prin exerciții de meditație, relaxare sau/și prin rugăciunea aceea reală, din suflet, se ajunge ca mintea, acea voce din cap să tacă, dând astfel posibilitatea creierului să rezolve problemele existente. Și pe măsură ce le rezolvă, bolile nu mai sunt necesare și dispar.
Așa se explică vindecările celor care își amintesc și își reîntorc fața către divinitate (sau cum vrei să o numești)
Acesta este modul în care sintagma „stresul este cauza numărul unu a îmbolnăvirilor la orice nivel” devine realitate.
Ce face un om pesimist sau optimist? Felul în care abordează problemele vieții.
Optimiștii își ajută creierul să găsească soluții, nelăsându-se copleșiți de probleme.
Pentru pesimiști există doar probleme, dar nicio rezolvare.
Ce ar trebui să faci tu pentru a ieși din starea în care te afli?
În primul rând, să nu-ți mai plângi de milă. Nu toate ți se întâmplă numai ție, cu dedicație specială din partea Universului și a unei divinități iute de mânie.
Dacă ești convins(ă) că viața actuală este rezultatul „bătăii de Dumnezeu” și că tu nu ai avut niciodată nicio vină, biată victimă, nu vei găsi nicio soluție, iar creierul va face scurtcircuit, ajungându-se la come, paralizii, accidente vasculare cerebrale sau moarte.
Dacă crezi că e prea târziu și nu mai ai nicio șansă, îți reamintesc că dacă așa ai hotărât, creierul nu poate decât să te creadă, și nu va mai găsi soluții, pentru că așa i-ai spus, așa a sunat „comanda”.
Vezi ce-ți dorești, că s-ar putea împlini.
Dorește-ți sănătate, bunăstare, echilibru, și s-ar putea să ai o surpriză frumoasă.
Ce ai de pierdut? Frici?
Nu vrei să te recâștigi pe tine?
Încearcă!
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 03 februarie 2016
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/05/de-ce-ne-imbolnavim-partea-ii.html)
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Ți-ai
pus vreodată problema de ce ne îmbolnăvim? Sunt sigură că da, probabil de mai
multe ori.
Care sunt cauzele care ne fac să pierdem
starea de bine?
De ce doar unii se îmbolnăvesc, în timp ce
alții sunt evitați, parcă, de boală?
De ce unii pierd sănătatea atât de tineri,
iar alții trăiesc fără probleme până la foarte adânci bătrâneți?
De ce cancer și nu o altă boală considerată
mai ușoară și mai simplă?
De ce se îmbolnăvesc și mor mulți din cei
considerați „pâinea lui Dumnezeu”, în timp ce alții, ce „calcă peste cadavre” par că sunt dincolo de timp și de boală?
Binețe, cititorule!
În acest material voi încerca să creionez câteva răspunsuri la aceste întrebări, desigur, prin prisma trăirilor, experienței și a capacității mele de a înțelege și a trage concluzii în urma interacțiunii cu oamenii care îmi calcă pragul cabinetului.
Fă-te comod(ă), ia-ți o ceașcă de ceai aromat lângă tine, și pornește muzica pentru a-ți fi însoțitor pe cărarea rândurilor și a gândurilor.
Înainte de a
aborda discutarea cauzelor, insist să fac câteva precizări celor care citesc.
1.- Cele
scrise sunt constatările mele din interacțiunea cu oamenii cu care vin în
contact atât în plan personal cât, mai ales, profesional. Nu au valoare
științifică declarată, ci au doar rolul de a te ajuta să îți înțelegi emoțiile
ce generează bolile.
2.- Cele
scrise nu contestă nicio teorie medicală sau a altui domeniu, ci se doresc a fi
doar o provocare la gândire. Ești o entitate de sine stătătoare, deci poți
gândi liber.
3.- Nu sunt
responsabilă pentru ceea ce înțelegi tu. Eu doar îți dau informația. Dacă nu
îți place și nu rezonează cu matricea ta de gândire, nu e nimic. Caută, dacă nu
ai găsit deja, ceea ce rezonează cu tine.
Citește cu
atenție mai întâi, încearcă să înțelegi întregul, și nu scoate din context o
problemă doar pentru că îți deranjează orgoliul.
* * * * * * * * * Boala este o stare neplăcută apărută în
viața oamenilor, care afectează starea zilnică de bine fizic, psihic, mental,
spiritual. Ea scade puterea de a munci, dar și pe aceea de a te bucura de micile
daruri ale vieții. Influențează starea de fericire, capacitatea de a rămâne
pozitivi în fața provocărilor vieții, reducând perioadele de bine atât ca
intensitate cât și ca durată.
Simptomele care însoțesc o boală sunt
neplăcute, impun limite în viața personală, aduc noi reguli de trai și obligă la
adaptarea în permanență a „jocului” vieții zilnice.
Nu ne mai putem mișca la fel de ușor,
trebuie să renunțăm la obiceiuri care, până nu demult, erau considerate bucuria
vieții. Se reduce programul de lucru din lipsă de vitalitate și se ajunge la a
fi dependenți de mersul la medici și de tratamente costisitoare și obligatorii.
Încetul cu încetul uităm cum era să ne fie
bine și, în loc să căutăm soluții, căutăm vinovați, găsim justificări (vârsta,
alimentele, banii, chimicalele, conspirațiile, guvernul, etc.) și desemnăm
„fericiții” câștigători ai mult râvnitului trofeu de „țapi ispășitori”, desigur
altcineva, nu noi.
Începem să delegăm altora responsabilitatea
readucerii stării de bine în viața noastră: familiei, care trebuie să-și
ajusteze orarul vieții după programul bolii nostre și medicilor pe care, de
multe ori, îi desemnăm comandanții supremi ai sănătății și artiștii desenatori
ai viitorului nostru.
Încetul cu încetul ne trezim angrenați
într-un carusel al bolii care ne îndepărtează de la starea de
bine.
Dar, ce s-a întâmplat? Când am rătăcit
drumul, trezindu-ne pe tărâmul de „nicăieri”?
Ce anume s-a greșit, când și cum s-a pierdut
contactul cu realitatea?
În cele ce urmează voi încerca să creionez cele mai frecvente cauze de îmbolnăvire pe care le-am observat și discutat cu pacienții mei.
Menționez că mă voi referi doar la cei care se îmbolnăvesc la vârste mature, după ce au fost sănătoși o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă. Observațiile mele nu includ copiii care se nasc cu boli sau care dobândesc boli în primii ani de viață.
Mai întâi, dă-mi voie să fac câteva precizări pe care le consider foarte utile.
1. Se presupune că viața ar fi apărut aici, pe Terra, în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, desenând tot ce este viu de la stadiul de simplă celulă la ceea ceea ce ochiul și mintea vede la ora actuală.
Celula primordială a transmis toate informațiile din mediu urmașelor sale prin intermediul ADN-ului, iar acestea, la rândul lor, următoarelor generații de celule. Și tot așa până în zilele noastre.
Tu ești varianta îmbunătățită părinților tăi, având stocată în codul tău genetic toată cunoașterea dobândită de ei până în momentul conceperii tale. De exemplu, dacă părinții au știut să lucreze cu computerul înainte de a fi proiectat, tu te vei naște cu mouse-ul în mână, cum s-ar zice, adică vei ști să stăpânești tehnologia de la vârste fragede.
La rândul tău, stochezi în ADN fiecare informație pe care o culegi din mediu, indiferent de domeniu, și o transmiți urmașilor tăi. Acest lucru este valabil din toate punctele de vedere atât pentru informațiile bune, pozitive, cât și pentru cele negative, distructive. Corpul uman a evoluat, s-a specializat și s-a adaptat la condițiile de mediu care s-au modificat într-una. Întrebare: crezi că atâtea miliarde de ani de evoluție i-au trebuit corpului pentru ca acum să se îmbolnăvească și să moară de boala sau bolile societății moderne? Atunci la ce a mai folosit evoluția? 2. La fiecare 7 ani, celulele corpului se regenerează integral. Fiecare organ își are propria perioadă de refacere dar, la modul general, la 7 ani corpul este nou. Sau ar trebui să fie. Atunci de ce mai îmbătrânim și de ce persistă bolile și peste 7 ani? Ce intervine în procesul de refacere, pus la punct cu atâta migală în cei 4-5 miliarde ani de evoluție? 3. Fiecare organ al corpului este reprezentat în creier de un centru nervos cu rol în impulsionarea și coordonarea lui. Ca un fel de centrală telefonică fără de care nu pot funcționa sistemele corpului. Așa încât concluzia logică este că niciun organ din corp nu se dereglează și se îmbolnăvește fără a se „deregla” mai întâi centrul din creier care îl reprezintă. O boală la inimă nu apare dacă ceva nu a afectat centrul coordonator din creier. Același lucru este valabil și în procesul invers, de vindecare, care începe tot din creier. Dar ce îmbolnăvește, ce dereglează centrii coordonatori din creier? Și ce anume dă comanda inversă, de vindecare?
* * * * * * *
Aș începe cu
cauza principală, STRESUL.
Da, știu că
sună a clișeu, știu că ai auzit asta de sute de ori. Dar, te-ai gândit vreodată cum anume ne îmbolnăvește
stresul?
Păi, hai să vedem. Stresul apare atunci când lucrurile sau situațiile din viață nu
corespund cu așteptările noastre, cu proiecțiile pe care le face mintea noastră
dornică de scenarii. Exemple:
1.- „Dacă nu
am suficienți bani, apare stresul. Nu-mi pot plăti dările, nu-mi pot cumpăra
tot ceea ce am nevoie. Iar așteptările mele sunt să pot face toate acestea,
altfel voi fi nefericit(ă). De ce? Pentru că în mintea mea proiectez
perfecțiunea lumii în funcție de bani. Viața nu există, sau este foarte tristă
atunci când nu am suficienți bani, deoarece această lipsă mă împiedică să mai
observ și alte lucruri din existența cotidiană. Nu am timp să iubesc, să mă bucur, să fiu vesel(ă), cum aș putea când trebuie să mă gândesc de unde scot bani pentru a plăti? Singurul lucru care mi-ar aduce
fericire, liniște și armonie sufletească ar fi banii”.
Aceasta este
doar una din „scuzele” de a nu trăi pozitiv. Iar de aici pornesc toate
limitările pe care ni le impunem.
„Cum să
zâmbesc dacă am atâtea datorii?” sau „Cum poți dormi noaptea dacă știi că nu
îți ajung banii?”
Ok, dar te
întreb: dacă alegi să fii supărat pe viață, să te răzbuni pe frumos, pe iubire
și pe cei apropiați ție, câștigi mai mulți bani? Reușești să-ți plătești
datoriile? Dacă fiecare zi a vieții tale se desfășoară sub auspiciile
supărării, simți că ești mai împlinit(ă)?
2.- „Dacă nu
am pe cineva care să mă iubească, cu care să fiu, să stau, nu valorez nimic. Toți
au pe câte cineva, doar eu nu sunt în stare să-mi găsesc jumătatea. Sunt
trist(ă) și neconsolat(ă)”.
Bine, dar tu
ai luat hotărârea să fii trist dacă nu ai pe nimeni. Tu ți-ai implementat în creierul capului că liniștea, armonia și fericirea sunt condiționate de existența altcuiva în viața ta, că tu nu le poți crea singur decât în cooperare. E ca un program care
virusează curgerea și trăirea vieții.
3.- „Sunt prea
grasă(ă) și nu reușesc să slăbesc. Din cauza asta sunt nefericit(ă). Cum să mă
bucur de ceva dacă toți slăbesc, doar eu nu? Dacă aș reuși să dau jos cât aș
vrea și în cât timp aș vrea, aș fi cu adevărat fericit(ă)!”
Iată un alt
program măreț de condiționări, date de incapacitatea sau refuzul de a te
accepta așa cum ești. Și doar dacă ai slăbi ar pogorî peste tine fericirea? Altfel
nu? Ești sigur(ă)? Cine și ce
hotărăște care e greutatea ta ideală? Ceilalți? Studiile deștepte? Găsește
cauza care te-a dus la surplus de greutate și rezolv-o pe aceea. Nu trata
efectul, tratează cauza!
4.- „Șeful meu
și colegii de muncă mă exasperează. Nu sunt tratat(ă) cu respect, și fiecare
moment petrecut la muncă îmi provoacă un stres de neînchipuit! Dacă aș fi
respectat(ă), aș fi liniștit(ă) și mulțumit(ă) și fericit(ă). Eu mă aștept ca
toți să vadă cât de mult și de bine îmi fac treaba, pentru că eu îi văd pe
fiecare cât pot și cât valorează”.
Interesant!
Deci tu poți și ai voie să îi vezi pe ceilalți prin prisma criteriilor create
de tine, dar ei nu au voie să facă asta că te superi, nu? Ești sigur(ă) că ceea
ce simți tu ca lipsă de respect nu este cumva o reacție a celorlalți la ceea ce
emiți? În fond, nu poți primi decât la nivelul a ceea ce dai. Emani
încrâncenare și frustrare prin toți porii, dar te aștepți să primești iubire și
respect? Tot ceea ce te deranjează la alții este nerezolvat la tine!
5.-
„Soțul/soția mă tratează ca pe un sclav pe plantație, adresându-mi tot timpul
doar reproșuri. Nu am mai auzit demult o vorbă bună, cât despre alinturi… Soțul
vrea ca totul să fie lună în casă, să îi fac mâncare în fiecare zi, iar noaptea
să fiu disponibilă; în timp ce el nu face nimic, decât se uită le televizor și
comentează... Soția doar îmi dă ordine: fă asta, fă aia, e tot timpul nemulțumită
și pufnește din te miri ce. Nu mă despart deoarece vecinii ar comenta, la
biserică nu se acceptă, avem copii și au nevoie de ambii părinți. Nu contează
că toată ziua ne certăm, urlăm și ne batem de față cu ei; suntmici și nu înțeleg nimic. Asta mi-e crucea,
asta vrea Dumnezeu, ce să fac? Dacă aș
fi respectat(ă), aș putea fi și eu fericit(ă)!”
Frumos
program, trăi-ți-ar neamul! Rămâi nefericit(ă) ca să-i faci pe alții fericiți! Și vezi, încearcă să-i învinuiești pe ceilalți pentru ca și ei să se simtă
mizerabil, pentru a nu te simți singur(ă) în chinul în care zaci de bună voie!
6.- „Sunt
bolnav(ă) și nu mă mai fac bine, iar asta îmi provoacă un stres de neimaginat.
Toți medicii mi-au spus că nu mai au ce să îmi facă și că doar pământul galben
mă va vindeca. Am cancer și mi s-a mai dat 3 luni de viață. Câtă nedreptate!
Dar…ce să mai fac? Dacă așa a spus doctorul…Sunt paralizat după un accident
vascular cerebral sau o comoție, și așa voi rămâne, pentru că așa mi s-a spus;
doar doctorii știu mai bine. Mi-au zis că, citez, „celulele din creier și întreg sistemul nervos nu se regenerează
niciodată, altele se regenerează însă nu la un anumit interval ci in funcție de
vârstă. Durata de viață a celulelor e între ore și întreaga viață. La naștere
avem aprox. cinci trilioane celule, la maturitate între 60-90 trilioane, pe
secundă mor circa 50 milioane de celule”. Doamne, ce buni și ocupați sunt
medicii, dragii de ei, că stau neîncetat și ne contorizează numărul de celule
din cap, și știu sigur că nu mai am nicio șansă. Acesta e stresul meu. Și câte
mai aveam de făcut în viață!...Dar doctorul știe mai bine decât mine care mi-e
viitorul…”
Foarte bine, bravo! Rămâi cu stresul, dacă nu mai crezi în nimic,
nici măcar în tine, decât în vorbe de știință.
* * * * * * *
Și exemplele
ar putea continua. Indiferent despre ce este vorba, realitatea diferă de ceea
ce ne proiectăm noi ca ideal în mintea noastră urmând planul a ceea ce credem că ar fi
bine pentru noi sau pentru ceilalți. De ce? Pentru că ridicăm la rang de autoritate
absolută în viața noastră așteptările și visele noastre.
Ne-am creat
tot felul de programe în minte care nu fac decât să ne frâneze, iar într-un
final să ne blocheze, să ne oprească curgerea normală a vieții.
Educația de
acasă și din școală ne „impregnează” cu condiționări, iar acestea ajung,
încetul cu încetul, să ocupe întregul spațiu al vieții noastre.
„Dacă nu
înveți și nu iei note mari, mă supăr și nu te mai iubesc!”
„Dacă nu dai
la școala sau facultatea la care vreau eu, voi fi trist”.
„Dacă nu alegi
meseria care eu cred că ți s-ar potrivi, n-ai decât să te descurci singur(ă),
de la mine să nu mai aștepți vreun ajutor!”
„Dacă viitorul
partener de cuplu nu are situație materială mulțumitoare din punctul meu de
vedere, te dezmoștenesc”.
Și alte
exemple asemănătoare.
Zelul de a
îndeplini condițiile celor apropiați ne creează în minte și în suflet condiționări
în propria fericire și viață.
Copiii sunt
stresați pentru că nu reușesc să își mulțumească nici părinții, nici prietenii,
nici dascălii, iar reacțiile și comentariile acestora au darul de a sfredeli și
cimenta în codul genetic al puiului de om „virusul” non-valorii. Copilăria este prima „stație” care preia și formează frustrări, bariere și limitări în expresia libertății individuale. „E mic, ce știe el!”, auzim foarte des. Da, las' că știi tu mai bine făcându-l prost, obraznic și incapabil!
Adolescenții
sunt stresați atât din cauza școlii și familiei, cât și din cauza eșecurilor în
relațiile sociale, pentru că nici ei nu mai știu ce criterii să folosească în
alegerea prietenilor, și cum să mai vorbească cu cei mari. Presiunea din exterior și hormonii treziți la viață le creează
o stare de furie, de rebeliune, de revoltă la tot ce nu le aparține lor. Și în
loc să fie ajutați și înțeleși, sunt blamați tot ei pentru că „sunt nesimțiți
și nu țin cont de nimeni și nimic!”. Păi, cine să le fi inoculat principiile de
viață? Părinții așteaptă ca școala să o facă, iar dascălii dau vina pe părinți
pentru lipsa celor 7 ani de acasă. Vicios cerc!
După
terminarea liceului, apar așteptările unei cariere pline de succes, faimă și
bani, care să-i poată face pe părinți împliniți și fericiți, „nu contează
părerea ta, tu fă cum îți zic eu!”. Stresul nu este doar mare, dar deja este și
vechi, din copilărie. Sau de la naștere. Sau din burta mamei.
Tot atunci
apar pretențiile legate de viitorul partener/parteneră de viață.
„Să nu te
căsătorești, căsnicia e un chin, uită-te la noi, părinții tăi. Asta vrei?”
Acesta este „superbul” program care împiedică găsirea partenerului de viață, și unul din motivele pentru care mulți fug de relații serioase ca „dracu' de tămâie”. Într-adevăr, nu vrei să ajungi ca ei. Dar, tu nu ești ca ei! Ești o entitate se sine stătătoare, capabilă să-și creeze singur(ă) viitorul. Știai asta?
„Să nu faci
copii, eu nu vreau asta. E mai bine fără copii, îți spun eu. Tu numai greutăți
ne-ai creat, așa că stai potolit(ă)!”
Bravo!!! Celor care nu pot avea copii le sugerez să-și caute prin cotloanele memoriei să vadă dacă nu găsesc o asemenea afirmație „ghidușă” în programul timpuriu din viață.
„Nu vei lucra,
te duci la facultate, că doar n-o să râdă lumea de noi că nu te dăm. Nu te duci
unde vrei tu, că e prea scump; alege ceva ieftin și aproape, aici în oraș, să
nu mai plătim chirie”.
Îți urăști cumva munca, te doare în față și la dreapta de ceea ce ai de îndeplinit ca sarcini, lăsându-i pe alții, mai pasionați, să le îndeplinească cu drag și spor? Întrebam doar.
Și pe când
să-și înceapă omul viața pe picioarele lui, este deja epuizat din cauza luptei
continue de a nu-i dezamăgi pe alții și a le împlini aspirațiile lor. Dar deja
este plin de „programe” de viață create de condiționările celor din jur.
Sigur că omul
ajunge frustrat, și datorită progrămelelor încrustate deja în minte și
subconștient, va începe să facă și el la fel cu ceilalți din jurul lui. Va pune
condiții, va proiecta pe alții frustrările lui, va da vina pe alții și va fi
plin de așteptări ca ceilalți să se schimbe, căci în sinea lui se simte blocat
de visele, așteptările și proiecțiile celor care i-au populat viața până
atunci.
Este de vină
guvernul, conducătorii, conspirațiile, chimicalele din mâncare, dârele de
avion, cei de altă religie sau rasă, partenerul, șeful, copilul, cățelul, etc.
Iar starea de stres se perpetuează și se consolidează pe zi ce trece pentru că
nu mai vede nicio rezolvare.
Dintr-o stare
de nemulțumire nu poți genera decât nemulțumire.
Dacă încerci
să rezolvi o problemă din același stadiu de negativitate, nu vei obține decât
și mai multă negativitate. Mintea care te-a dus la probleme nu poate genera
rezolvări favorabile, decât ceva care agravează stresul.
Iar de aici
până la boală nu mai este decât un mic pas.
Desigur, pe
parcurs au existat tot felul de semnale de avertizare, dar nu au fost luate în
seamă. Dureri în diferite zone, răceli repetate, stări de oboseală, epuizare
fizică, perioade depresive, etc.
Momentan mă
opresc aici, urmând să continui într-un alt episod cu modificările care se
produc în plan fizic în timpul stresului, precum și cu alte cauze ale
îmbolnăvirilor.
