joi, 31 august 2017

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE VIEȚII

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Binețe, dragă cititor!

Astăzi, mai mult ca oricând, te rog să zăbovești asupra întrebărilor din acest text și să încerci să-ți dai răspunsuri. Ție, că despre tine e vorba.

Nu trece repede peste material, citind fără să înțelegi.
Fă-ți un pic de timp pentru tine, pornește muzica, și conectează-te la tine, decuplându-te, pentru câteva minute, de tumultul vieții.

                                   

Cu toții ne-am făcut jurăminte de schimbare de câte ori s-a ivit ocazia. Ne-am făcut planuri, am făcut promisiuni. Mai ales nouă.
Cu ce și cât vom rămâne, se va vedea pe parcursul vieții, după ce trece euforia, entuziasmul și adrenalina promisiunilor, a cuvintelor înșirate fără de gândire și participare a noastră.

Atunci se va intra în recuperare de forțe, iar acesta va fi doar unul din motivele amânării împlinirii promisiunilor, a respectului față de ce am spus, față de noi înșine, în definitiv. 
Că doar nu ne-a durut gura să facem frumos și spectaculos la un pahar de distracție cu apropiații, nu?

Și când realitatea ne va pocni direct în sinusuri și în dantură, cine va fi de vină că am făcut promisiuni pe care nici măcar noi nu le-am luat în serios?

Dacă în loc să facem promisiuni ireale am răspunde cu sinceritate la câteva întrebări ale vieții, nu am avea de câștigat mai mult decât manipulând vorbe goale?

Din ce stare facem promisiuni deșarte? Din aceea de victimă a sorții?
Atunci, voi formula câteva întrebări. 
Răspunsul va veni dacă îl căutăm. 

Dacă nu, trăiască promisiunile deșarte și viața goală de noi înșine!



Dacă ne plângem tot timpul de fiecare lucru, când mai avem timp să găsim soluții?

Dacă întreaga viață o vedem ca o înșiruire de probleme, când mai avem timp să îi vedem frumusețea?

Dacă tot ce vrem să observăm sunt lucrurile negative, partea goală a paharului, când și cum am putea observa părțile pozitive, jumătatea plină a paharului vieții?

Dacă ne centrăm doar pe întrebări, când mai avem energia de a găsi răspunsurile lor?

Dacă ceea ce trăim ni se pare suficient, cum să mai apară curiozitatea lui... altfel?

Dacă hotărâm din start că viața e urâtă, rea, neplăcută, chinuitoare, cu ce ochi mai putem vedea miracolul cu care poate fi încărcat fiecare moment?

Dacă emitem doar condiții, cum putem vedea și înțelege libertatea curgerii normalului necondiționat?

Dacă ne conducem după reguli demult expirate, cum vom mai ști să savurăm noul?

Dacă ne concentrăm pe plâns, cu ce vom mai râde?

Dacă sufletul este ocupat de ploaia tristeții, unde mai are loc soarele bucuriei?

Dacă tot ce vrem să vedem este întunericul din viață, cu ce vom mai vedea lumina ei?

Și, dacă ne-am împrietenit cu moartea, care mai e sensul vieții?


Și dacă tot zăbovim puțin în și cu noi înșine, și suntem la momentul adevărului, poate ar trebui să ne amintim în fiecare zi că:

- disperare nu poate rezulta înțelepciune;
- furia nu generează liniște, calm și armonie, ci doar aceeași furie;
- ura și ranchiuna nu atrag iubirea, ci o îndepărtează;
- frustrarea orbește judecata adâncindu-ne în mocirla anulării de sine;
- dorința de răzbunare nu provine din suflet, ci este o soluție a minții ce ajunge să fie stăpânită de orgoliu;
- foamea de iubire nu poate fi potolită cu condiționări permanente;
- setea de a fi înțeles nu poate fi stinsă cu comentarii sarcastice făcute cu orice prilej doar pentru că ne simțim îndreptățiți.

Dacă ne mințim pe noi, cum vrem să nu mai fim mințiți de cei din jur și de însăși viața?

Dacă suntem sinceri cu noi, cum să nu revină trăirea în viața noastră?

Și dacă ne facem timp pentru noi, ce importanță mai au părerile celorlalți?


Binețe, dragă cititor, și mulțumire de însoțire printre rânduri!

 dr. Edith Kadar
Arad, 04 ianuarie 2016

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/08/raspunsuri-la-intrebarile-vietii.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 27 august 2017

ESENȚA TA EXISTĂ DEJA, OPREȘTE-TE DIN CĂUTAT!

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles

 *     *     *     *     *     *     *


Cum aș putea scrie, în câteva rânduri, ca un gând, despre esența ta, a mea, a noastră?
Nu se poate, pentru că esența e mai mult decât un gând al unei zile descris în câteva rânduri. 
E o confesiune, o spovedanie, e o recunoaștere, o certificare; e o onorare, o celebrare, o sărbătorire, care nu se fac în grabă, din fuga și inconstanța minții.

Materialul pe care ți-l propun azi este, din motivele de mai sus, mai lung.
Dacă nu ai chef să-l citești pentru că ai alte lucruri, mai importante, de făcut, nu e nimic; îți mulțumesc mult că ai încercat.
Dacă cauți informații scurte, gen fast-food, pentru că nu ai timp pentru devenirea ta, clar nu acesta e materialul pentru tine.

Mă adresez ție, celui/celei care te afli în căutarea ta și care știi că tot timpul din lume este al tău.
Pentru că tu ești esența vieții tale și nu viața e esența ta!

Binețe, dragă cititorule!

Dacă ți-am atras atenția asupra subiectului pe care ți-l propun astăzi, te invit la o plimbare printre rânduri și cuvinte, și îți sugerez să pornești muzica atașată, pentru a ne însoți în dansul comunicării.


A evolua spiritual, în lumină, este o dorință afirmată de multe persoane în această perioadă. 
Se dau bani mulți pentru cursuri de evoluție și perfecționare spirituală și, de cele mai multe ori, omul nu simte nimic deosebit, nu simte viața diferit, nu se percepe pe el mai (i)luminat.

Ce-ai zice dacă ai afla că premisa de la care pornești este greșită, și că asta favorizează apariția frustrării și devalorizării lui „eu nu pot”, „nu sunt în stare”?

Ce-ai zice dacă ți-aș spune că te-ai născut înzestrat cu toate calitățile și abilitățile pe care alții vor să ți le vândă pe bani grei sau vor să te convingă că nu vei fi niciodată în stare să le dobândești, și că tot ce ai de făcut este doar să le activezi?

Evoluția spirituală este o himeră. 
Ea există deja! 
Te-ai născut evoluat, pentru că ai în ADN-ul tău toată cunoașterea și experiența moștenită de la părinți, bunici, străbunici, și așa mai departe, până la celula primordială apărută în urmă cu miliarde de ani.
Ești varianta de ultimă generație, cea mai evoluată, a strămoșilor tăi. Ai în tine toate informațiile, toată baza de date; trebuie doar să o accesezi și să o folosești întru trăire cu folos, adică fără irosiri inutile, fără lamentări sterile, fără plângeri și jeluiri gratuite, care nu duc la nici un rezultat constructiv.



Evoluția e o himeră creată pentru a te menține la un nivel mult scăzut al conștienței conștiinței. 
Sau în inconștiența conștiinței de tine!

Deja ești evoluat. Ești deja la capătul drumului la care te înhami din prea multă dorință de a urma curente de integrare în absolutul absolutului societății artificiale.

Toate aceste credințe false blochează evidența punând un zid în fața luminii cu care te-ai născut, și cedând controlul materiei grosiere.
Mintea începe jocul de a crea iluzii, prima fiind aceea că toți oamenii se nasc neștiutori, necunoscători, undeva jos, și că ar avea de evoluat. Cam ca o carte goală de conținut, ale cărei file trebuie scrise în timpul vieții. 
Doar că, vezi tu, paginile vieții tale sunt deja scrise, „orbirea” dată de minte prin educație, reguli, cutume sociale, împiedicându-te să vezi rândurile frumos așternute, și să începi să rescrii totul, pierzând esența.

Recreezi artificial sublimul existent. Cam așa poate fi sintetizată viața trăită acum.

De fapt, tu ești deja acolo, ACASĂ, în CONȘTIINȚĂ, doar că nu vezi asta din cauza piedicilor create tot de tine, de mental, din frici.

Când schimbi perspectiva, lucrurile arată cu totul altfel, de la același nivel.


Omul manifestă iubire cu orice prilej, în orice moment, doar că nu observă asta, nu realizează, prea preocupat fiind de a da un nume, de a titulariza stări, emoții, fapte. Se pierde timp identificând și catalogând totul, arhivând maculatură.

„Cineva se poartă așa pentru că...”. Aici este capcana. Te oprești să observi, să teoretizezi și uiți să mai tragi concluzii și să nu te identifici cu acea situație, stare, emoție, persoană. 
Ar trebui să te detașezi, să observi fără a te implica, așa cum observi, de exemplu, o mașină care trece pe lângă tine: ai văzut-o, i-ai remarcat culoarea, ai observat și alte amănunte, dar... atât! Viața curge nestingherită de acea mașină.
La fel, și viața ar trebui observată, fără implicare.

Implicarea emoțională face ca omul să devină subiectiv, să se identifice cu toate situațiile și stările de moment, să aibă senzația că totul face parte din viața lui, și, deci... că totul trebuie rezolvat! 

Și, pe neobservate, direcția normală a traiului zilnic a fost deviată din cauza unui eveniment cu care te-ai identificat și pe care l-ai „adoptat”.

Nimeni nu spune să nu ajuți. Dar poți să o faci fără a te identifica cu acea problemă, situație? Poți s-o faci fără a cădea în capcana ego-ului care spune că „TU poți și trebuie să îi ajuți pe toți”?
POȚI să-i ajuți, dar TREBUIE să o faci? 
De ce? Pentru a te simți mai bine? 
Trebuie să o faci deoarece ți s-a cerut în mod special acest lucru, sau pentru că ai senzația că dacă nu o faci și nu ajuți așa cum consideri TU, acel om nu se va descurca singur în viață?



Situațiile sunt create pentru a-ți reaminti cine ești cu adevărat, și nu pentru a te identifica cu ele.
Un loc de muncă neplăcut are rolul de a te determina să faci o schimbare, de a găsi ceva ce rezonează cu esența ta, și nu de a te face resemnat, de a rămâne în situații ce distrug sufletul, spunând oricui că asta e crucea pe care o ai de dus în viața asta.
Nu! Asta e doar crucea pe care tu ți-ai creat-o prin frici, neputințe și limitări, și pe care ai concretizat-o, făcând-o parte integrantă din viața-ți mirifică!

Un/o partener(ă) nepotrivit(ă) nu reprezintă o pedeapsă divină din cauză de „păcate de neam” (în fond, cine a făcut alegerea parteneriatului, ți-a pus cineva pistolul la tâmplă?), ci este o șansă. Care? 
De a vedea că nu ești acea persoană nefericită, ci că ești nefericit(ă) tocmai datorită alegerilor făcute.

E șansa ta de a alege altceva, ceva mai potrivit cu ceea ce ești acum, în acest moment al existenței; șansa de a înțelege că ești altfel, ești exact așa cum simți în sufletul tău: puternic(ă), independent(ă), hotărât(ă) și stăpân(ă) pe alegerile tale!

O persoană, o situație, au rolul de a te ajuta să vezi dincolo de ce îți arată ochii fizici și mintea, de a te înțelege pe tine.

De exemplu, dacă partenerul(a) (indiferent de domeniu) te face să fii nefericit(ă), trist(ă), insignifiant(ă), ce ai de învățat din asta? Că viața e nedreaptă? Că ești lipsit(ă) de noroc? Că așa ți-e soarta, karma, etc?
Asta este CONSTATAREA.
Bun, ai constatat. Diferența dintre tine și alții constă în ce anume faci cu această constatare, cum o rezolvi, cum finalizezi totul astfel încât să iasă altfel, mai bine pentru tine, în final.

Te mulțumești să faci constatarea, să o înrămezi și să o scoți de la naftalină de câte ori găsești anturajul și oportunitatea de a te face remarcat(ă) prin plângeri și jeluiri? „Muhuhuuuuu, ce nefericit(ă) sunt, viața asta e de tot rahatul, nu am noroc... am o cruce grea de dus!...”
Asta e soluția de VICTIMĂ, care lasă problema nerezolvată.

Sau faci constatarea, dar, în loc să îți folosești energia pentru a schimba ceva, ți-o irosești „croșetând” tot timpul scuze gen: „și eu ce să fac?.... unde să merg în altă parte?... cine mă mai ia?... ce vor zice vecinii, restul familiei?... e un păcat să plec...așa zice biserica, popa... îl supăr pe Dumnezeu dacă îl/o părăsesc pe cel/cea care mă face nefericit(ă)!”....etc.
Asta e soluția INVENTATORULUI de scuze, care lasă problema nerezolvată.

Recunoști situațiile în viața cunoscuților sau chiar a ta?


Apropo, ce crezi că a vrut Universul, Dumnezeu sau oricine vrei să îți arate cu acea întâmplare?
Sper că nu îmi cei spune că Dumnezeu te-a pedepsit pentru nu știu ce vină imaginară sau indusă de cei din jur; cred că poți mai mult decât atât!

Chiar crezi că asta face Dumnezeu? Se răzbună și îți aduce nefericire ție?
Dar cine, mă rog, ești tu?
Asta este imaginea ta despre divinitate?
E cam limitată imaginația și înțelegerea ta. Sigur doar atât poți?
Și, în această stare a conștiinței, te mai miri că ești nefericit(ă)?
Dumnezeu a venit și a făcut alegerile în locul tău?
De ce ai ales acel/acea partener(ă), deși toate simțurile ți-au spus că nu e potrivit(ă) pentru tine?
De ce nu l-ai auzit și atunci pe Dumnezeu?
De ce atunci ai auzit doar vocea ego-ului și pe cea a celor din jur? Pentru a putea da vina pe divinitate când vor începe să apară consecințele lipsei tale de judecată? Felicitări! Chiar credeam că poți mai mult!

Acea hotărâre de a te angaja, căsători, de a te muta împreună cu cineva, în ciuda semnalelor interne setate pe NU, au deviat traiectul vieții tale pe un alt făgaș decât cel menit ție de către esența ta. Ai posibilitatea de a schimba lucrurile, ascultându-ți instinctul. Sau nu.
De pe noua cale, aleasă în ciuda esenței tale, vei începe să trăiești experiențe la fel de distorsionate și distorsionante ca și calea pe care ai preferat-o, toate „garnisite” cu emoțiile de rigoare: frici, furii, nemulțumire, nefericire, devalorizare.

Și astfel, fiecare pas făcut pe drumul nepotrivit te va înfunda și mai mult în negativitate.
Poți alege să te lamentezi de fiecare moment care te trăiește, irosindu-ți, astfel, energia și sfârșind obosit(ă) de viață.

Sau poți alege să revii pe scurtătură, constatând că te-ai rătăcit, că te-ai negat pe tine, ți-ai negat divinul din tine, și luând hotărârea de a-ți relua drumul normal al vieții tale; acela în care te simți tu însuți, indiferent de aprecierile celor din jurul tău.
Faci asta, ți-ai recâștigat controlul asupra vieții tale.

Continui să te încrâncenezi, să te încăpățânezi în lamentări și plângeri de milă?
Unde crezi că vei ajunge?
Tu vrei ajutor și îl ceri, dar îl vrei așa cum și când îl vrei tu și nu cum poate cel apelat; deci tot tu pui condiții, că doar n-o să pierzi hățurile controlului acum, după ce ai renunțat la ele de bunăvoie când te-ai băgat singur(ă) în situație.


Deci, ce ai de învățat din această experiență, din orice experiență?

Că poți recunoaște o alegere neinspirată, și că aceasta nu a fost o greșeală ci o experiență de viață.
Că îți poți reîntâlni hotărârea și determinarea de a te recâștiga pe tine, respectul față de ceea ce ești, în esență.
Că te iubești prea mult pentru a te distruge din cauza unor idei preconcepute, teorii și cutume depășite.
Că ai forța și puterea de a face orice schimbare în viață, care să deschidă calea luminii, a adevărului
față de tine, a armoniei și liniștii sufletești.

Și când faci aceste lucruri, când le știi deja pentru că ai ales scurtătura spre tine, ajungi să realizezi adevărul din fața nasului, evidența: NU AI FOST NICIODATĂ ALTCEVA DECÂT O ESENȚĂ DIVINĂ CARE A EXPERIMENTAT PENTRU A ÎNȚELEGE, PENTRU A-ȘI SAVURA ÎN LINIȘTE STAREA DE TOT CU ȘI ÎN CARE S-A NĂSCUT!

Tu EȘTI deja!
Nu trebuie să devii altceva, decât să vii ACASĂ!
Ești ACASĂ deja? Asta e CONȘTIINȚA pură! Conștientizezi?

NAMASTE! (divinitatea din mine salută divinitatea din tine!)

Îți mulțumesc de însoțire și îți spun cu mult drag: binețe!



 dr. Edith Kadar
Arad, 12 septembrie 2015


 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 25 august 2017

BUCURIE SAU FRICA DE A TRĂI?

Nu e nevoie să schimbăm lumea; este suficient doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. Lumea este doar ceea ce vrei tu să vezi că este.

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles

                                                 *    *    *    *    *    *    *




Nu fă nimic ce nu rezonează cu sufletul și spiritul tău.

Fă tot ceea ce simți că te împlinește atunci, în acel moment. Nu irosi nicio clipă și nicio oportunitate ce ți se așterne la picioare. 
De-a lungul vieții ai formulat multe rugăminți ridicând ochii spre cer; de unde știi că acel moment extraordinar nu îți aduce împlinirea unei speranțe, a unui vis, a unei dorințe?

Vezi ce îți dorești; s-ar putea să se împlinească. Dar nu când vrei și nu cum vrei, ci când și cum trebuie, în conformitate cu drumul pe care ți l-ai ales de la început.

Trăiește-ți viața pentru a avea ce să le povestești nepoților tăi și a nu-i plictisi cu „să vezi ce-aș fi putut eu face cu viața mea dacă aș fi fost stăpân pe ea, aș fi fost hotărât și m-aș fi respectat”.

Frica de a trăi închide sufletul în colivie și calcă în picioare spiritul. 
Bucuria le eliberează, iar din recunoștință ele te vor împlini ca om. 

Fă ceea ce simți că te împlinește, și astfel vei trăi împăcat(ă) și în armonie cu tine.
Fă tot ce rezonează cu sufletul și spiritul tău.

Frică sau libertate?

Binețe, dragă cititorule!



 dr. Edith Kadar
Arad, 25 august 2015

*    *    *    *    *    *    *

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

joi, 24 august 2017

ÎN CĂUTAREA EI...

Nu e nevoie să schimbăm lumea; este suficient doar să ne schimbăm pe noi. Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea este doar ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Am emoții. Mari emoții.
O voi cunoaște, în sfârșit!

Am auzit de ea, se vorbește despre ea, se scrie despre ea. Apare în filme ca personaj principal. Sunt deja multe legende țesute în jurul ei. Iar eu o voi cunoaște! Ea s-a interesat de mine și vrea să mă cunoască.

Am auzit că e frumoasă, e caldă, e primitoare, dar și capricioasă dacă nu o înțelegi și nu încerci să o cunoști. Că te face să te simți un rege atât timp cât stă lângă tine. Știu că te schimbă. Că te face să râzi din orice, te împinge să faci lucruri copilărești, de care altă dată erai rușinat.

Știu că mulți au căutat-o, au crezut că au găsit-o, i-au bătut la ușă în speranța unui semn de acceptare, dar s-au înșelat amarnic.
Și totuși, ea mă caută pe mine. Sunt onorat pentru că ea... se lasă așteptată, și din această cauză poate fi confundată. Unii, fără răbdare, preferă înlocuitoare, lăudându-se totuși că au găsit-o.
Este specială pentru că te face să te simți special, deosebit, unicul, și nu mai cunosc pe cineva care să îți dea atâta importanță fără a ține cont de cine ești.

Poți fi un nimeni, dar ea să te facă un rege, sau poți avea totul, dar să îți dea impresia că până atunci ai fost sărac în viață.
Am știut că va trebui să o caut, dar nu m-am așteptat să mă găsească ea.

Gata. V-am spus că sunt emoționat? Uite-o că vine. Ea este!
E mai frumoasă decât tot ce s-a spus până acum. Vă las acum.

Ah, până nu uit, să vă spun numele ei, să știți cine este atunci și dacă vă găsește.
Ea este...IUBIREA!

Binețe, cititorule!

Te invit să-i asculți muzica. 



dr. Edith Kadar 
Arad, 27 septembrie 2014

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

sâmbătă, 19 august 2017

A IMITA, A COPIA, A PLAGIA ÎȚI ANULEAZĂ DIVINUL ORIGINAL, OMULE!

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

Sursa: internet

În ultima perioadă am văzut multe cópii, imitații de texte și chiar de oameni, semn că aceasta este tema de rezolvat pe care ne-o aduce perioada actuală.

Văd citate preluate, dar la postare se uită a se trece autorul, iar cel ce postează devine  mândrul receptor de felicitări pentru înțelepciunea care s-a teleportat brusc și instant în viața lui, a postacului.

Dorința de a aparține cuiva, unui grup, nevoia de a fi observat, lăudat, încurajat, a distorsionat, pentru mulți, calea cunoașterii de sine. În fond, e mai ușor să pășești pe poteci deja descoperite și bătătorite, decât să îți creezi propriul drum deoarece asta presupune să știi cum să-l descoperi și să ți-l trasezi.

Nu mai copia, nu mai imita, nu mai plagia, omule!
Fă-ți propriul tău stil de a te purta, de a te îmbrăca, comporta, de a vorbi și de a scrie.

Este ca și cum ai vrea să te apuci de cântat, și îți asculți la nesfârșit interpretul care te inspiră, dar nu pentru a vedea cum lucrează, cum modulează vocea, cum și-a găsit stilul lui propriu, ci pentru a începe să-l imiți ca și ritm, voce, melodii, tempo, versuri, stil, iar apoi te apuci și cânți, încântat de talentul tău, fără să-ți dai seama că acela nu ești tu.

Sau vrei să-ți faci o lucrare scrisă, și începi să copiezi, schimbând doar topica, pe ici, pe colo.

Da, cei care nu știu pe cine imiți din toate punctele de vedere, te vor aprecia, te vor lăuda, iar tu te vei simți realizat.

Doar că, vezi tu, TU ȘTII că nimic nu-ți aparține, nu e al tău, că pentru ceea ce primești laude nu este creația ta originală, ci biată copie, imitație. MINCIUNĂ.

Asta vrei? Să fii toată viața ta lipsit de originalitate? 
Nu ar fi mai bine să îți folosești energia investită în studiul stilului altcuiva, pentru a-ți face propriul stil?

A, și să știi că dacă spui că nu e adevărat, că nu e așa, sau că nu ți-ai dat seama, nu ești absolvit, și nu îți dă dreptul să continui.
De ce? Nu pentru că cel pe care îl copiezi îți atrage atenția, iar tu te dai victimă, ci pentru că există ÎNTOTDEAUNA o justiție divină. 

Dacă ești dispus, dragă om, să te predispui la pierderi de toate felurile: financiare, boli, moartea cuiva drag, continuă liniștit.

Se spune că „somnul rațiunii naște monștrii”, sintagmă atribuită pictorului spaniol Francisco de Goya.

Dar, atunci, SOMNUL CONȘTIINȚEI ce naște? ANULAREA DE SINE, zic eu.

Când conștiința ta nu mai e trează, devii ceva ce vrea mintea ta, îți anulezi esența divină, îl scoți afară pe dumnezeul din tine, și înscăunezi în locul său iluzia și himerele. Iar acesta este primul pas spre construcția propriului iad. 
Mai apoi, vor urma și alte minciuni cu care îți anulezi, încet dar sigur, restul de suflet ce ți-a mai rămas.

Măi, omule, chiar vrei să fii toată viața o copie, o imitație care calcă doar pe potecile descoperite și bătătorite de alții?

Fii, dacă doar asta vrei de la viață, și te mulțumești cu atât de puțin. Vei primi laude de la cei ce nu știu, iar ele îți vor hrăni orgoliul, ego-ul, ce va crește și te va anula și pe tine, rânjindu-ți sarcastic.

Fii un original! Observă, ia-ți notițe, dar fă-ți propriul tău stil. 
Păstrează-ți atenția clară, nu poți spune „nu mi-am dat seama”, și să crezi că asta va fi o scuză pentru a continua și a te victimiza.

Dacă tot ce știi este să copiezi, să imiți, înseamnă că habar nu ai cine ești și ce cauți în propria ta viață.
Asta vrei? Continuă. Karma is a bitch!

Mulți vor citi, dar vor continua a face la fel.
Puțini sunt cei care își formează un stil propriu. De ce? Pentru că asta implică cea mau grea, istovitoare, incomodă, solicitantă, dar frumoasă muncă: cea cu tine însuți!

Fii original, omule, și vezi-ți de calea ta. Iar dacă se vor ivi copiatori, plagiatori, tu vei ști că ești pe calea ta. Imitatorii te consideră un exemplu, și ar vrea să devină la fel, dar nu știu cum.

Așa cum am spus în materialul „NU FI O COPIE, FII UN ORIGINAL” (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2016/11/nu-fi-o-copie-fii-un-original.html), poți alege să fii original sau copie, autentic sau imitație, unicat sau duplicat, real sau replică. Ce alegi? Unde te încadrezi?

Tu alegi, dar fii pregătit să-ți culegi roadele, mai târziu.

Există un singur model pe care merită să-l copiem, imităm, plagiem cu toții: DUMNEZEU!
Dar nu pentru a deveni El, ci pentru ca noi să devenim varianta noastră optimă. Iar asta presupune că vrei să-l cunoști, să-l studiezi, să îl înțelegi. Unicul. Originalul, UNUL.

Binețe ție, cititorule!

Sursa: internet


dr. Edith Kadar 
Arad, 19 august, 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

joi, 17 august 2017

A CREDE ÎN ȘI CU CREDINȚĂ

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *


ATENȚIONARE: În acest material voi folosi de multe ori „caps lock” nu pentru a țipa, ci pentru a sublinia ceva. 

Ai sau nu ai CREDINȚĂ? 
CREZI cu adevărat în ea, sau doar ți-o urli și ți-o fluturi cu anumite ocazii?
CREDINȚA are ca rădăcină verbul A CREDE. 
Ceea ce CREZI cu adevărat îți creează CREDINȚA. 
Ai grijă în ceea ce CREZI, aceea devine CREDINȚA ta adevărată!

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să-mi fii alături pe calea gândurilor și a crezurilor mele, pentru a discuta un subiect sensibil pentru ego-uri. 
Ca de obicei, apelez la înțelepciunea ta, și te rog să nu scoți din context paragrafe care îți coafează orgoliul și vanitatea. 
Dacă nu rezonezi, îți mulțumesc cu ai trecut pe aici. Dacă rezonezi, bine ai venit! 



Orice poți atinge, ajunge, rezolva, apuca și vindeca dacă ai CREDINȚĂ.

Da, știu, vei sări să-ți bați pieptu-ți înfoiat de ego cu pumnu-ți plin de orgoliu, vei spune că ești plin de credință, și vei explica oricui e dispus să te asculte (nu obligatoriu să te și audă!) ce mare credincios ești în Dumnezeu.

Doar că, vezi tu, CREDINȚA e un cuvânt, o stare, ce vine de la verbul A CREDE.

Poți crede în Dumnezeu, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN DUMNEZEU.

Poți crede în Dumnezeul prezentat într-un anumit fel, cu anumite caracteristici, dar să-l respingi pe Allah, Isten, God, sau orice altă denumire străină ție, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN RELIGIE.

Poți crede în vindecare, iar asta înseamnă că ai CREDINȚA ÎN VINDECARE, iar aceasta va duce la vindecarea tuturor bolilor, indiferent de gravitate și de prognosticul emis.

Poți spune cât vrei că tu crezi în Dumnezeu, dacă nu crezi în vindecarea ta proprie, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN SUFERINȚA TA.

Poți crede în tine, în forța ta, în capacitățile și abilitățile tale, poți crede că vei reuși orice, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN TINE.

Poți crede că doar tu ai dreptate, că toți ceilalți greșesc, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN ORGOLIUL TĂU.

Poți crede că tu nu ai nicio vină pentru nimic din viața ta, și că tot ce ți se întâmplă în viața ta e vina altcuiva, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN PARANOIA TA.

Poți crede că totul ți se cuvine numai ție, și că ceilalți sunt niște hoți de oportunități, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN MEGALOMANIA TA.

Poți crede că ești singurul om deștept și că ceilalți sunt fraieri și cam proști, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN VANITATEA TA.

Poți crede în cei care îți spun ce să faci și cum să îți trăiești viața, iar asta înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN DUMNEZEII UMANI PE CARE ȚI I-AI CREAT.

Poți crede în fricile care te animă, în furiile, ura și ranchiuna care te devorează pe dinăuntru; poți crede în invidia care schimonosește sufletul și în încrâncenarea care îți distorsionează realitatea ta zilnică. Iar toate astea înseamnă că ai CREDINȚĂ ÎN IADUL DIN INTERIORUL TĂU. 


Poți CREDE în ORICE sau ORICINE cu tărie, cu încrâncenare, cu disperare, cu hotărâre, cu determinare.
Poți CREDE din vârful buzelor sau din profunzimea sufletului.
Poți urla cât de credincios ești sau îți poți trăi CREDINȚA în pacea dinlăuntrul tău.

Nu contează ceea ce spui, dacă nu CREZI în vorbele tale.
Nu contează ce faci, dacă faptele tale sunt goale de verbul A CREDE.

Faptul că susții cu orice ocazie că AI CREDINȚĂ, nu înseamnă că tu și CREZI ceea ce spui. Doar nu te dor vorbele.
Faptul că judeci CREDINȚA altora, indiferent în ce o au, nu te face pe tine întâiul CREDINCIOS al Terrei.

Degeaba urli sus și tare că tu CREZI într-unul Dumnezeu, dacă la primul semn de boală îți abandonezi CREDINȚA, și te repezi la cel mai accesibil dumnezeu - medicamentele luate cu pumnul.

Nu are importanță cine și ce ești, ce religie ești, ce orientare politică, socială sau sexuală ai, atât timp cât CREZI cu adevărat în tine, ai CREDINȚĂ în esența ta divină.

Când verbul A CREDE este plin de miez, de conținut, și vine din adâncul sufletului, se naște CREDINȚA, acea stare care creează viața, armonia și pacea interioară. 
Dar când e golit de conținut, de esență, de miez, A CREDE e o mască, o minciună, o lozincă scandată și urlată cu atât mai tare, cu cât ea lipsește, de fapt.

Poți spune că CREZI în frumusețe, pace, armonie, însă ele devin realitate doar atunci când vorbele primesc binecuvântarea și suflul divin al sufletului. 
Dacă în interiorul tău e furtună și înnorat, această stare va răzbate dincolo de cuvintele tale de suprafață, spuse doar pentru impresionarea auditoriului.

Nu trebuie să CREZI în teorii, reguli, cutume și paradigme care nu rezonează cu esența ta divină. În fond, divinitatea, spiritul, a hotărât să vină aici, în această viață pe Pământ, pentru a-și putea extinde miezul, esența și asupra materiei, gândurilor, emoțiilor și minții. Nu invers.

Doar atunci când CREDINȚA vine din interiorul tău, vei CREDE în tine, în valoarea ta, în vindecarea ta, în renașterea ta. 
Până atunci, o vei căuta în exterior cu surle și trâmbițe, CREZÂND în orice pietricică strălucitoare, și dându-i valoare de CREDINȚĂ absolută.

Ceea ce CREZI cu adevărat îți creează CREDINȚA. În Dumnezeu, în tine, în religie, în vindecare, în orgoliu, în iad, etc.

Ai grijă în ceea ce CREZI, aceea devine CREDINȚA ta adevărată!

Crezul meu:
CRED ÎN DUMNEZEU!
CRED ÎN LUMINĂ!
CRED ÎN IUBIRE!
CRED ÎN MINE!

Binețe, dragă OM, și mare mulțumire de însoțire pe rândurile gândurilor mele!


dr. Edith Kadar 
Arad, 17 august 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/08/a-crede-in-si-cu-credinta.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 15 august 2017

DE CE SĂRBĂTOAREA DIN 15 AUGUST E IMPORTANTĂ PENTRU TOȚI?!

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Spunem sau nu spunem „LA MULȚI ANI” în ziua de 15 august celor care poartă nume derivate din Maria?
Unii spun că da, alții spun că nu. Cine are dreptate? Unde este adevărul?

Dar, dacă ți-aș spune că este o sărbătoare a tuturor, indiferent de numele purtat, că este ziua în care energia feminină grosieră adoarme, pentru a putea renaște în eternul feminin, fără de care nu există viață, și fără de care nici masculinul nu ar primi hrana?

Binețe, dragă cititorule!

Dacă ești ultraortodox în orice religie ai avea, și pentru tine credința și divinitatea sunt confundate cu religia, biserica și preoții (NU SUNT ACELAȘI LUCRU!), probabil ai sărit deja la comentarii, fără să ai răbdarea să citești ce vreau să spun. 
Dacă nu, te invit să povestim puțin de ce cred eu că 15 august e ziua VIEȚII, deși se prăznuiește adormirea sfintei Maria. Ca de obicei, apelez la înțelepciunea ta de a nu-mi da răspuns înainte să citești tot materialul, și nu doar textul introductiv. Nu scoate din context ceva doar pentru a-ți servi de hrană orgoliului, acum, în zi specială.



15 august este zi de sărbătoare. Și încă una mare: Sfânta Maria Mare.
Ortodocșii numesc această zi Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Catolicii - Înălțarea Maicii Domnului.

Se spune că în această zi, Maria, mama lui Iisus, a murit, fiind înconjurată de toți apostolii, chemați cu această ocazie la Ierusalim. Moartea ei a fost lină, trecerea în neființă fiind făcută în brațele fiului ei preaiubit, prezent și el pentru a onora femeia care i-a dat naștere.
Corpul ei a fost depus într-un mormânt din Ghetsimani, de lângă Ierusalim.

Apostolul Toma a ajuns mai târziu, după 3 zile de la înmormântare, și a cerut să fie dus la mormântul sfintei, pentru a-și prezenta respectul. Dar la deschiderea mormântului (același tip cu al lui Iisus), au văzut cu toții că trupul Mariei nu mai era, acest lucru fiind interpretat că și corpul fizic i-a fost ridicat la cer. La fel ca și fiul ei, Iisus.

Aceasta este povestea care stă în spatele acestei mari sărbători prăznuită de creștinii ortodocși și catolici.
Pentru ortodocși, praznicul este al Adormirii Maicii Domnului, deoarece se consideră că un om declarat sfânt nu poate să moară.
Pentru catolici este praznicul Înălțării Maicii Domnului, ei punând accentul pe dispariția corpului fizic, considerând-o ridicare la cer.


Dar, dincolo de rituri, ritualuri, cutume și teorii religioase, există aspectul simbolic al acestei zile.

Maria, mama lui Iisus Hristos, este simbolul feminității manifestată în toate aspectele femeii: mamă, soție, supusă, plină de curaj, acceptă hotărârile celorlalți, dar și le asumă pe ale ei proprii; acceptă ceea ce este menit pentru ea - să fie însărcinată, deși era fecioară, chiar dacă asta i-a adus oprobiul public în acea perioadă - deoarece divinitatea îi vorbea, iar divinul din ea auzea și înțelegea.

Femeia născătoare de prunci, soție devotată, cu atitudine asumată față de ceva mai presus de materie -  de Dumnezeu, femeia capabilă să lupte, să îndure suferințe, știe că face parte dintr-un plan mai mare, dincolo de înțelegerea umană. Iar această înțelepciune, acest nivel de înțelegere îi purifică corpul la toate nivelurile, pentru a putea manifesta divinitatea.

Este arhetipul FEMEII DIVINE, care, curățată de toate energiile negative acumulate de mental, devine MAMA DIVINĂ, capabilă să nască prunci puri, curați, fără programele moștenite din arborele genealogic.

Este FEMEIA care creează fii puternici, bărbați aleși, meniți să schimbe lumi, teorii, reguli rigide, și să creeze lumi noi, pline de energia pură a divinității.

Este FEMEIA DIVINĂ, sau PRINCIPIUL FEMININ, sau YIN-ul.

Ea (pro)creează copilul ce va avea aceleași calități ca ea: va fi zămislit din energia divină ce va sălășlui vremelnic într-un corp fizic, BISERICA, constituit din energia telurică, grosieră, cu vibrație joasă.


Este MAMA DIVINĂ ce creează OMUL ce l-a acceptat pe Dumnezeu și care îl manifestă în fiecare moment al existenței lui aici, pe Pământ.

Omul a fost creat în iubire, pace, armonie divină, și a luat două aspecte: feminin și masculin.
Există multe teorii care susțin crearea femeii din coasta lui Adam, a bărbatului primordial. Dar cine l-a (pro)creat pe Adam, întâiul bărbat? Dumnezeu? Atunci înseamnă că și Eva a fost zămislită la fel; altfel suntem nevoiți să acceptăm o divinitate misogină, teorie acceptată de cei care și la ora actuală consideră femeia ca fiind un obiect nesemnificativ, fără drepturi, doar plină de îndatoriri.

Dincolo de orice discuții care nu se vor termina niciodată, există un adevăr ce nu poate fi combătut: NICIUN BĂRBAT NU POATE EXISTA FĂRĂ SĂ FI FOST NĂSCUT DE O FEMEIE!
Așa cum NICIO FEMEIE NU POATE PROCREA FĂRĂ SĂMÂNȚA BĂRBATULUI!

Nu se poate unul fără celălalt.

Maica Maria a născut pe Iisus din sămânță divină, provenită de la Tatăl.
Trinitatea: Tatăl, Duhul sfânt (sămânța tatălui, purtătoare de energie divină) și Fiul cel creat, are nevoie de un loc sacru unde să se dezvolte viața, și unde energia divină, duhul sau spiritul să își „coase” o haină - corpul fizic.
Iar acest loc sacru este FEMEIA DIVINĂ, principiul feminin, MAMA, capabilă să aducă pe lume OMUL purtător de Dumnezeu. Maica SFÂNTĂ. MARIA.


Ziua de 15 august, dincolo de conotația sa de zi în care majoritatea credincioșilor vor avea motiv să mănânce, să bea, să posteze mesaje nenumărate și să-și fluture evlavia și pioșenia scoasă de la naftalină cu ocazia marilor sărbători, este ziua în care ar trebui să ne reamintim semnificația Adormirii și a Înălțării.

Dacă Maria este PRINCIPIUL FEMININ, adormirea ei semnifică moartea obiceiurilor distructive ale mamelor față de copiii lor: impunere, control, iubirea plină de condiții, pentru a șterge din codul lor genetic toate „programele” limitative identice primite, la rândul lor, pe linia familiei, cu scopul de a curăți corpul de balast și a lăsa divinitatea să se manifeste în urmași.

Cum Maica Maria este prototipul FEMEII, ziua de 15 august este nu doar a celor care îi poartă numele, ci a tuturor femeilor care își adorm pornirile ce le îndepărtează de vocea lui Dumnezeu, divinitatea lăuntrică (sau ar trebui să o facă), pentru a renaște din cenușa propriilor emoții și comportamente negative distruse, într-o nouă formă pură, în ziua de 8 septembrie, de Sfânta Maria mică.

Dar, așa cum am spus, o femeie nu poate (pro)crea fără un bărbat alături, fără energia masculină.
Deci, dacă e ziua în care se cinstește principiul feminin, nu se poate să nu fie și a celui masculin, care completează femeia.


Între 15 august și 8 septembrie, cerurile rămân deschise pentru ca energia divină să poată curăți obiceiurile distructive ce ar trebui să „adoarmă” în noi, pentru ca apoi, din 8 septembrie, să poată curge prin corpuri, minți și suflete curățate. 

La ce să te aștepți în această perioadă? 

- La amplificarea conflictelor de familie, atât cu părinții, cât și cu soțul/soția, pe marginea unor moșteniri (fie la propriu, fie obiceiuri moștenite care distrug armonia în familie):
- La conștientizarea unor amintiri traumatice vechi și înțelegerea că unele probleme sunt ale părinților sau bunicilor, nu sunt ale tale;
- La acutizarea problemelor de sănătate din zona genitală, la rinichi, oboseală cronică (glande suprarenale), probleme digestive, dureri de coloană vertebrală lombară și sacro-coccigiană (șale și noadă);
- La simptome ca de răceală datorate schimbării mucoaselor din cauza eliminării vechiului, și înlocuirea cu energie proaspătă, creatoare;
- La nevoia acută de somn deoarece eliminarea amintirilor vechi poate fi traumatizantă, iar mentalul adoarme omul pentru a-l „anestezia” și a-l proteja de durerea reamintirii.
- La dereglări de ciclu menstrual, probleme temporare de libido și potență, sau/și probleme de a rămâne însărcinate.
- La modificarea ușoară a tensiunii arteriale și a glicemiei (zahărul din sânge). 
- La vise intense, trăiri exagerate ale unor probleme minore;
- La dereglarea aparaturii electrocasnice (cum întregul câmp electromagnetic al corpului e afectat, va influența câmpul aparatelor).
- La amplificarea tuturor celor de mai sus începând din 21 august, cu ocazia eclipsei de Soare.


Ce poți face, cum te poți ajuta?

- Consumă alimente ușoare, evită cărnurile grele. Digestia e deficitară acum.
- Bea cât mai multe lichide, de preferință sucuri naturale, fresh-uri de fructe roșii, portocalii, galbene;
- Odihnește-te cât mai mult; permite subconștientului tău să facă curățenie;
- Stai cât mai mult în aer liber, plimbă-te, umblă desculț(ă), întinde-te pe pământ pentru a te încărca cu energie telurică, dar și cu cea solară.
- Observă-te, observă-ți gândurile și simțirile, iar înainte să explodezi întreabă-te: „Unde este Dumnezeu în această situație conflictuală?”. Nicăieri? Atunci nu-i da curs.
- Fă exerciții de respirație și de introspecție. Nu gândi la nimic; și acela e gând.
- Dacă îți vin în memorie amintiri vechi, observă ce simți, cum îți reacționează corpul, care parte a lui se contractă. Cunoaște-te, doar ești cea mai apropiată persoană a ta!
- Fii atent(ă) ce oameni îți ies în cale; ei sunt oglinzile a ceea ce ai de rezolvat;
- Citește și observă mesajele textelor care îți cad în mână. Universul îți vorbește astfel.
- Nu te irosi în lupte mici, păstrează-te pentru dezvoltări mari.

15 august este o zi specială pentru „adormirea” femeii ce nu-l are în ea pe Dumnezeu, pentru ca, apoi, să renască plină de lumină. 
15 august este o zi specială pentru bărbații care ajută femeia în acest demers.

De aceea, eu voi spune cu tot dragul:  La mulți ani MARIA, MARIANA, MARINA, ANA-MARIA, MIOARA, MARIOARA, MARIN, MARIAN, MARIUS!!! 

LA MULȚI ANI TUTUROR FEMEILOR ȘI BĂRBAȚILOR CARE LE COMPLETEAZĂ!

Fie ca tot ce este negativ să „adoarmă” în noi, pentru a renaște în LUMINA DIVINITĂȚII!

Binețe, dragă OM înțelept!                                               



dr. Edith Kadar 
Arad, 15 august 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/08/de-ce-sarbatoarea-din-15-august-e.html)  

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 13 august 2017

ARTA IERTĂRII DE SINE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

Atenționare! 
Acesta nu este un articol comod. Nu poate fi așa pentru că iertarea de sine nu este nici comodă și nici ușoară, ci presupune înfruntarea propriilor „demoni”, trecerea prin propriul purgatoriu al răspunsurilor la întrebările ce au fost ignorate și ascunse bine în ungherele  minții și ale sufletului.
Dacă nu ești pregătit, închide pagina, și întoarce-te la ce știi tu să faci mai bine, indiferent ce știi a face.
Materialul se adresează doar celor care s-au săturat de cuvinte și promisiuni goale de conținut și sunt cu adevărat deciși să-și acorde iertarea de sine.


Cu toții știm că trebuie să iertăm nedreptățile din viață și pe cei care ni le-au făcut. 
Unii doar afirmă că iartă, dar sufletul lor e plin de furie din cauza nedreptății suferite.
Alții, mai habotnici, vor da în dreapta și în stânga cu iertarea și iubirea aproapelui, fără să le tracă prin minte că se mint cu drag și spor.
Unora nici nu le trece prin minte să ierte ceva sau pe cineva, starea aceea de furie internă devenind „decorul” vieții lor. Ei vor tuna și vor fulgera non-stop, învinuind tot ce mișcă-n țara asta - râul, ramul, omul, pe Dumnezeu - pentru viața mizerabilă pe care o au, mulțumindu-se cu afirmații și decizii care nu au nicio legătură cu acțiunea, cu schimbarea, cu verbul..
Alții încep să aplice tehnici pe care le-au citit sau învățat, și încep să ierte-n dreapta și stânga, în grup sau individual.

Indiferent cum se răspândește iertarea noastră, pe ce cale și cu ce viteză, de multe ori realizăm că la capătul iertărilor „stropite” cu dărnicie peste alții, nu se obține liniștea și pacea interioară promise în cărți.
De ce? Pentru că am uitat de personajul principal al poveștii: noi înșine!

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să continuăm povestea iubirii fără condiționare și a iertării plină de uitare față de noi.
Pornește muzica, fă-te comod(ă) și hai să povestim. 





În materialul anterior, intitulat IUBIRE CU CONDIȚIONARE ȘI IERTARE FĂRĂ DE UITARE (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2016/10/iubire-cu-conditionare-si-iertare-fara.html), am vorbit despre faptul că nu-i putem ierta pe alții și nici să-i iubim necondiționat dacă nu am săvârșit aceste minuni, mai întâi, cu noi înșine.

Spuneam că nu pe alții trebuie să îi iertăm, ci pe noi, pentru că am permis să se ajungă la acea situație neplăcută, care ne-a rănit și ne-a îndurerat sufletul.
Și abia când vom ajunge să ne iertăm, să facem pace cu noi înșine, vom putea să ne iubim, și să îi iubim necondiționat pe ceilalți.
Abia atunci vom ierta cu adevărat, iar asta duce la uitarea, la ștergerea din memorie a momentului sau a persoanei care ne-a rănit.

Doar că iertarea de sine este unul din cele mai dificile lucruri de făcut în viață.
Nu pentru că nu poate fi dus la bun sfârșit, ci pentru că e foarte greu să acceptăm că totul se întâmplă din cauza noastră, și nu a altora. 
E foarte greu să acceptăm că hotărârile noastre ne-au adus aici, în acest moment al vieții, indiferent cum arată el.
E dureros de greu să ne acceptăm slăbiciunea, chiar și pe cea de o fracțiune de secundă, pentru că asta ne poate dărâma imaginea de perfecțiune pe care ne-am construit-o cu atâta migală.

Atât timp cât îi putem învinui pe alții - vecinul și capra lui, părinți, copii, șef, soț/soție, guvernanți, conspirații la nivel planetar, etc. - ne este mai ușor.
E mai simplu să știm că suntem produsul hotărârilor luate de alții și suma deciziilor acceptate fără crâcnire, doar din cauză de absență temporară a noastră din propria viață.
E mai simplu să găsim motive de a ne plânge și țapi ispășitori pentru dezastrul ce a urmat în traiul zilnic.

Și, în loc să ne oprim, irosim mai departe energia vieții prin lamentări ieftine, care nu rezolvă, practic, nimic, ci doar amplifică nemulțumirea față de noi, și o proiectăm pe alții.

Cum am putea să ne iertăm pe noi înșine?


Nu există un manual practic pentru așa ceva, iar aceasta este o întrebare care are nevoie de taina răspunsului individual. Nu există un șablon general valabil și aplicabil la toți care, dacă nu ne place sau nu ni se potrivește, să ne facă să ne amplificăm frustrările și nemulțumirile.

Fiecare trebuie să-și găsească propria cale, propriul răspuns care rezonează cu sufletul său și se mulează cel mai bine pe felul de a fi.
Pentru fiecare om în parte, iertarea de sine are alte semnificații, alte conotații, alte rezolvări.

Nu știu ce înseamnă pentru tine iertarea de sine, dar pot să-ți spun ce NU este în mod sigur. Asta te poate ajuta să nu bâjbâi degeaba pe un drum închis din start.

Nu e iertare de sine atunci când doar spui și repeți acest lucru, ca o moară stricată, de câte ori ai ocazia, dar în sinea ta nu crezi o iotă. 
Cu cât vei spune mai des că te-ai iertat, chiar și atunci când nimeni nu te-a întrebat, cu atât nu crezi în ceea ce spui. O faci pentru a te lăuda, a epata, a impresiona, a avea un subiect de discuție. Și, te rog, nu mă întreba cum să crezi în ceea ce spui. Găsește calea.

Nu e iertare de sine atunci când ești plin(ă) de ură, furii, frici, nemulțumiri profunde. 
Iertarea vine din liniștea înțelegerii și nu din gălăgia minții.
Nu mă întreba cum să nu urăști și să nu fii revoltat. N-ai vrea să-ți spun și cum să respiri? Tu alegi să fii așa. Poți oricând să nu alegi trăirea în negativitate.
Ura, furia și încrâncenarea ți-au îmbunătățit cumva traiul? Ai mai mulți bani, ești mai sănătos, mai liniștit și mai cu pace în casă și-n suflet? Nu? Și atunci de ce alegi să te „otrăvești”? Te răcorește, zici? Și unde, mai exact, e înțelepciunea ta?
Iar dacă după citirea acestor rânduri vei continua cu „da, dar...”, e alegerea ta.


Nu e iertare de sine atunci când nu îți găsești singur(ă) calea de a te ierta, ci împrumuți metode ale altora. 
Acelea s-au mulat pe sufletul lor; de ce vrei să le ajustezi, ca o haină luată de la altcineva?
Nu vei avea nicio șansă să ierți și să te ierți pentru că tu nu exiști, pur și simplu, pentru tine. E ca și cum ai aștepta ca doar alții să îți aducă mâncarea lor, în timp ce tu susții că nu știi și nu poți să-ți faci mâncare.

Nu e iertare de sine atunci când hotărăști că nu există așa ceva, că e foarte greu, chiar imposibil, și alte clișee verbale și lozinci șablonarde de genul acesta.

Nu e iertare atunci când vorbești în permanență doar despre alții, despre ce li s-a întâmplat lor, și refuzi să vezi că, de fapt, vorbești despre tine.
E o stare de negare continuă care te va face „salvatorul neamului” fără ca cineva să te fi rugat. De ce o faci? Ca să nu rămâi singur(ă) cu tine și cu problemele pe care refuzi să le vezi, dar mai ales să le accepți.

Nu te poți ierta dacă întrebi veșnic pe alții cum să te ierți.
Acesta este un drum pe care tu trebuie să-l parcurgi, dacă ești hotărât(ă). Poți primi o rețetă, dar punerea ei în aplicare e treaba ta.

Nu te poți ierta atunci când te-ai hotărât că tu nu porți nicio vină pentru nimic, că doar alții se fac vinovați că profită de naivitatea și credulitatea ta, biată victimă care ești!
Și tu unde ești în propoziția vieții tale?
Când zici că ți-ai luat concediu de la a fi stăpân(ă) pe situație și a-ți hotărî drumul singur(ă)?

Iertarea de sine nu se obține prin întrebări la care nu le găsești răspunsul.
De (prea) multe ori aud doar întrebări care cad ca o ploaie torențială, iar acest tumult oprește răspunsurile la nivelul minții, care le ajustează așa cum îi place ei.
Cum vrei să te liniștești urlând în sinea ta?
Cum vrei să te ridici și să mergi mai departe atât timp cât stai și aștepți să vină alții să o facă în locul tău?

Nu te poți ierta pe tine dacă nu afli tu cum să o faci, dacă nu treci prin purgatoriul întrebărilor incomode și a răspunsurilor sincere, venite din adâncul tău.
Ești pregătit(ă)? Citește mai departe.
Dacă nu ești pregătit(ă), oprește-te aici, și întoarce-te la ale tale.


Eu pot să-ți spun cum am făcut în cazul meu, dar asta nu înseamnă că ți se potrivește. 
Și voi începe cu o întrebare pe care, chiar dacă ți-am mai pus-o de nenumărate ori, ți-o repet că văd că nu o auzi (https://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2016/10/a-asculta-versus-auzi.html): tu unde ai fost atunci când ai luat hotărârea care a generat catastrofa? E viața ta, cum poți da vina pe alții? 

Ești supărat(ă) pentru că tratamentele urmate nu numai că nu au dat rezultat, ba chiar ți-au agravat problemele de sănătate? 

Și cine te-a îmbolnăvit? Vecinul de la etajul patru? Crezi că accidentul vascular cerebral, sau infarctul, sau paralizia ți-au fost implantate de extratereștri în viața ta fără de prihană?
Chiar poți afirma cu conștiința împăcată că înainte de a apare bolile, ai avut un stil de viață exemplar, te-ai odihnit atât cât trebuie, ai făcut și ceva care să-ți bucure sufletul, ai mâncat regulat trei mese pe zi hrană sănătoasă, ai băut apă minim 1,5 litri pe zi și ai făcut mișcare suficientă?

Poți să juri că nu ai avut niciun semnal din partea corpului, care te-a avertizat că ceea ce faci nu e bine?
Și dacă te-ai îmbolnăvit, a cui vină e că ai ajuns la un medic sau la o clinică sugerate de alții, și că de acolo a început iadul vieții tale?
Cine e de vină că nu ai cerut încă o opinie medicală, doar din frica de a nu se supăra doctorul?
Și, dacă ai văzut că nu sunt rezultate în tratament, cine e de vină că nu ai schimbat medicul sau clinica?
Cine e de vină că rămâi în aceeași situație, deși vezi că starea nu se ameliorează?


E greu să acceptăm că noi ne hotărâm soarta în momentul în care înmânăm conducerea ei altora.

Cine e de vină că cei apropiați sunt bolnavi grav pentru că nu au făcut cum ar fi vrut, ca să nu te supere, ci cum ai vrut tu, din prea multă iubire?

Cine e de vină că nu mai poți comunica cu copiii tăi acum, după ce toată copilăria le-ai spus să tacă din gură pentru a nu deranja? Ei cumva? Dar cine este adultul în familie, nu te supăra de întrebare?

Cine e de vină că te-ai căsătorit cu unul care te bate, care nu te respectă, care te neglijează? Sau care umblă după alte femei? Cine e de vină că ai refuzat să vezi semnele astea, spunându-ți că se va schimba totul după nuntă?

Cine e de vină că te-ai însurat cu una care îți face viața de coșmar, te controlează și te castrează emoțional?  Cine e de vină că ai sperat că se va îndrepta după obținerea certificatului roz?

Cine e de vină că stai la un loc de muncă ce nu te împlinește, ce îți ofilește trăirea din suflet? Îmi spui că trebuie să o faci pentru a aduce bani acasă? Serios? Care bani? Ăia pe care îi vei da pe medici și medicamente atunci când te vei îmbolnăvi grav? Și dacă vei fi dat(ă) afară pe motiv că stopezi productivitatea, cine va fi de vină că, în loc să găsești soluții, ai ales să ignori semnalele vieții?


Cine este de vină că ai dat cu piciorul în toate șansele pe care ți le-a dat viața și i-ai îndepărtat pe toți cei care au ținut cu adevărat la tine, pe motiv de moft?

Cine e de vină că îi apreciezi pe oameni doar prin prisma judecății tale de valori, și pe toți cei care au curajul să fie altfel, îi îndepărtezi? Îți dau o veste proastă: funcția de dumnezeu e luată deja, să știi.

Cine e de vină că ai ales să te identifici cu imaginea de apărător al drepturilor tuturor, și că altceva nu mai știi în viața ta?

Cine este de vină că întreaga ta viață și existență o raportezi doar la alții? 
Dacă totul e din vina guvernelor și a guvernanților, a oamenilor nesimțiți și nesimțitori, cum îi numești, care mai e viața ta? A venit cineva să îți pună pistolul la cap și să te forțeze să te uiți ore în șir la televizorul ce îți face creierul varză?
Cine e de vină că tu ai ajuns să nu ai nicio părere personală, ci doar să împrumuți ce vezi sau auzi? 

Îi crezi mai deștepți pe alții? Asta înseamnă că pe tine te crezi prost/proastă. Și cine e de vină pentru că așa crezi? 

Șirul întrebărilor poate continua. 

Răspunde-ți sincer la ele, pentru că tu ești persoana care are nevoie de răspunsuri, nu eu. 
Dacă pe mine mă minți și continui cu justificări care încep cu „nu, dar...”, uită-te în oglindă și spuneți-o în față. Poți? Dacă da, ai făcut deja un prim pas. Dacă nu, e clar că nu vrei iertarea ta.

Te-au enervat sau agitat întrebările? 
Dacă nu, fie ți-ai rezolvat problemele, și te-ai iertat demult, și te felicit din suflet, fie ai citit pe diagonală și ai auzit doar ce vrei, iar la sfârșit vei întreba, indubitabil, „și eu ce să fac?”.
Dacă da, acesta este starea obligatorie din care începe iertarea de sine. E ca o apă pe fundul căreia s-a depus mâlul; pentru a o curăți, trebuie agitată pentru a putea fi filtrată de impurități.


Vrei să te ierți? A venit momentul să te uiți în oglindă, să îți pui toate întrebările incomode care te bântuie de atâta amar de vreme, să îți spui of-ul până când simți că apele sufletului ți se liniștesc.

Începe cu o singură întrebare; ia-le pe rând, și ai răbdare cu tine.
Dă-ți toate răspunsurile și acceptă-le.
Acceptă-te că ai avut momente de absență din tine însuți/însăți, deoarece exact acestea sunt cele care te ajută să înțelegi lecțiile vieții, să te înțelegi pe tine, singurul locuitor al vieții tale.

Și încet, cu răbdare, se va lăsa liniștea în tine. Primii care vor observa schimbarea vor fi cei din jurul tău.

Da, iertarea de sine este unul din cele mai grele lucruri, nu pentru că e imposibil, ci pentru că e mai ușoară comoditatea victimizării, în locul furtunii purgatoriului sufletesc.

De aceea, iertarea de sine este o adevărată artă, stăpânită de cei care aud chemarea de a fi artiști ai vieții, ai sincerității și iubirii de sine.
Și când un artist își încheie o operă de artă, crezi că își mai amintește de caznele prin care a trecut? Sau se bucură de rezultatul muncii lui?

Oricine poate fi critic de artă, dar scaunul de artist e doar pentru cei ce își reamintesc că ei sunt personajul principal al vieții lor! 


 Binețe, dragă cititorule, și îți mulțumesc de însoțire!

dr. Edith Kadar 
Arad, 11 ianuarie 2016

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.