Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Fiecare din noi avem un domeniu din viață în care suntem excelenți. Indiferent despre ce ar fi vorba - un hobby, o muncă, o profesie, un gest - acel ceva îl facem impecabil, rapid și fără efort.
Că ne-am născut cu o înclinație sau am dobândit-o pe parcurs, acea părticică din noi s-a mulat perfect pe personalitatea și traiul nostru zilnic, devenind parte integrantă a vieții.
Dar, ca o haină, acest aspect poate fi purtat cu fală, la exterior pentru ca ceilalți să o poată observa și bucura de ea, sau poate fi ținut ascuns, ca o lenjerie intimă, mulțumindu-ne doar noi cu „mângâierea” ei.
Este excelența care ne definește.
Binețe, cititorule!
Pornește, rogu-te, muzica și hai să povestim.
Am întâlnit de-a lungul vieții persoane excelente în plan personal sau/și profesional. adică persoane ce excelează în tot ceea ce fac, indiferent despre ce ar fi vorba. Lor le este foarte ușor să facă sau să fie ceea ce fac sau sunt la ora actuală, încât îți crează impresia că domeniul lor este floare la ureche pentru oricine.
Ei știu să cânte, să danseze, să gătească, să repare, să găsească soluții pentru orice, să citească mult, să facă cele mai sofisticate coafuri, etc. Și toate în aceeași zi, cu ușurința cu care alții beau apă. Pur și simplu așa sunt ei construiți.
Nu încearcă să impresioneze sau să demonstreze ceva; nu vânează banii, iar cuvintele laudative, de admirație, nu numai că nu le spun nimic, dar parcă îi și jenează.
Nu întreba un astfel de bucătar care este rețeta delicioasei mâncări pe care tocmai ai savurat-o, lingându-te pe degete, și câte grame a pus din fiecare ingredient. Va ridica din umeri pentru că a preparat totul din suflet, iar acolo nu există liste sau gramaje.
Dar, degeaba va încerca să explice asta; interlocutorii nu îl vor crede și își vor da singuri un răspuns pe placul lor: „e secret, nu-i așa?”.
Nu întreba un astfel de dascăl, cofetar, inginer, medic, pictor, actor sau orice alt artist în domeniul lui care este secretul lui, ce îl face atât de bun, sau cum reușește să își mențină valoarea, pentru că nu vei primi răspuns. Sau cel puțin nu pe cel așteptat de tine.
Este ca și cum ai întreba pe cineva; „tu cum respiri? de câte ori pe minut? cât durează inspirația? dar expirația?”, ș.a.m.d.
Totul face parte din ei, iar ei nu au nevoie de nici o explicație, de nici o definiție. Așa sunt!
În această situație, cei din jur care, deși muncesc înzecit și nu ajung nici măcar să facă ceva asemănător decât o imitație lălâie a ceea ce au văzut, își manifestă reacțiile în fața excelenței altora în trei feluri:
1.- Prima grupă, cei mai puțini, sunt cei care se mulțumesc să admire în tăcere, luând totul ca pe o provocare constructivă la adresa viitorului, și a ceea ce poate fi domeniul lui/ei de excelență.
Un sportiv de performanță poate fi sursa oricui de inspirație, prin disciplină, devotament, determinare, talent, detașare. Depinde ce vrea fiecare să vadă.
2.- A doua categorie e reprezentată de fanii sau admiratorii declarați cu ale lor laude, declamații și lozinci mărturisite cu voce tare atât celui/celei pe care îl/o admiră, cât - mai ales - celor din jur, cunoscuți sau prieteni virtuali.
La aceștia realitatea lor nu mai are, de multe ori, nici o legătură cu realitatea obiectului admirației, și nici cu realitatea la modul general.
Pentru fani admirația și declamarea ei devin scop în sine, un sens nou dat vieții lor proprii.
Iar de aici și până la perpetuarea exagerării nu mai este decât un mic și neînsemnat pas.
Ei nu își declară prețuirea exaltată pentru că admiră cu adevărat, ci pentru că declarațiile admirative deschid un nou capitol în existența lor fadă , și le dau acestora și vieții lor un nou sens, o nouă valoare.
Se poate ajunge și la constituirea de grupuri, mai mici sau mai mari, de admiratori - fan cluburi - iar membrii își vor pierde vremea și zilele vieții discutând, divagând, înflorind subiecte care nu mai au nici o asemănare cu realitatea.
3.- A treia categorie cuprinde persoanele care, deși admiră în secret toate calitățile persoanei care face ca totul să pară ușor, orgoliul, mândria și neprețuitul lor ego îi vor împiedica să recunoască acest lucru, trecând în extrema cealaltă.
Sunt cei care urăsc profesionist, profund și natural, cârcotașii, comentatorii, cei care vor contesta orice, oricând și oricât. Nu contează, atât timp cât nu ei sunt subiectul din propoziție.
Ei habar nu au cum să facă un lucru - orice lucru - bine. Toată viața au suferit de „mediocrită cronică”, boală care îi condamnă să fie asemeni apei: incolori, inodori, insipizi, transparenți.
Nu știu și nu pot să iasă în evidență și să atragă atenția decât negând orice și pe oricine, și ridicând la rang de artă statusul de „Gică-contra”.
Pentru ei, până și soarele poate ajunge „nesimțit”; e prea luminos, prea cald, prea puternic, prea ascuns în nori sau absent noaptea, etc.
Pentru ei excelența este dată de capacitatea de a contesta, vocea ridicată împotriva a ceva, orice, devenind valoare în sine.
Ultimele două categorii au în comun faptul că nu știu pentru ce luptă, dar ce frumos e să lupți pentru ceva! Orice îți distrage atenția de la fadul, ternul și liniarul din viață.
Apoi, obiectul comentat sau persoana își pierd relevanța în fața patosului exagerat și exacerbat, discuțiile de dragul discuțiilor și argumentarea la nesfârșit pro sau contra devenind cauzele și valorile care îi fac să „ticăie”.
Indiferent că este vorba despre admirație sau ură, ambele categorii ajung să considere - într-un final - că persoana despre care discută va trebui să se supună lor, doar ei au devenit majoritatea hotărâtoare, nu-i așa?
Pot aminti, în treacăt, despre fanii isterizați ai vedetelor de orice fel, sau despre habotnicii și extremiștii oricărui domeniu al vieții, care se pot manifesta zgomotos. Asta este excelența lor.
Cunosc oameni care știu cel mai bine să iubească.
Am întâlnit persoane care sunt excelente în a urî, chiar dacă neagă vehement acest lucru, proclamându-se iubitori a tot ce mișcă-n Universul ăsta. Cu cât își urlă mai tare iubirea și bunătatea tuturor care vor sau nu să asculte, cu atât poți realiza că adevărul este exact la polul opus. Ceva ce este real nu are nevoie fală și laudă; pur și simplu există și completează omul.
Am cunoscut persoane foarte bune în plan profesional sau/și personal. Dar care au ajuns să își distrugă viața lor și pe cea a apropiaților din cauza celor ce cunosc mai bine cum ar trebui să fie, să se comporte și să facă în fiecare secundă a vieții lor.
Dacă ești una din aceste persoane, nu uita câteva reguli:
- nu vei putea mulțumi niciodată pe toată lumea;
- oamenii nu vor să-ți fie ție mai bine, ci lor, chiar cu prețul sănătății și vieții tale:
- dacă lași ca excelența ta să fie stinsă de mediocritatea lor, îți meriți soarta!
- dacă un cârcotaș de meserie reușește să te clatine sau să te doboare, înseamnă că nici măcar tu nu știi care este valoarea ta.
În definitiv nu trebuie să fim toți le fel, să gândim, să acționăm la fel și în aceleași domenii.
Ești individualitate creată cu un anumit scop. Liberul arbitru este numai al tău.
Respectă-l și respectă-te pe tine, nu aștepta asta din altă parte.
Recunoașterea este în ochii privitorului, după chipul și asemănarea lui.
Nu-ți pierde vremea și energia privind peste garduri străine, admirând sau urând pe cei care și-au găsit calea. Trebuie doar să descoperi ce anume te face să „ticăi” în viață.
Excelența e în fiecare din noi.
Caută-ți-o, pentru că o ai. Sigur! Ai găsit-o?
Tu în ce excelezi?
Binețe, cititorule, și-ți mulțumesc de companie!
dr. Edith Kadar
Arad, 21 mai 2014
Nu încearcă să impresioneze sau să demonstreze ceva; nu vânează banii, iar cuvintele laudative, de admirație, nu numai că nu le spun nimic, dar parcă îi și jenează.
Nu întreba un astfel de bucătar care este rețeta delicioasei mâncări pe care tocmai ai savurat-o, lingându-te pe degete, și câte grame a pus din fiecare ingredient. Va ridica din umeri pentru că a preparat totul din suflet, iar acolo nu există liste sau gramaje.
Dar, degeaba va încerca să explice asta; interlocutorii nu îl vor crede și își vor da singuri un răspuns pe placul lor: „e secret, nu-i așa?”.
Nu întreba un astfel de dascăl, cofetar, inginer, medic, pictor, actor sau orice alt artist în domeniul lui care este secretul lui, ce îl face atât de bun, sau cum reușește să își mențină valoarea, pentru că nu vei primi răspuns. Sau cel puțin nu pe cel așteptat de tine.Este ca și cum ai întreba pe cineva; „tu cum respiri? de câte ori pe minut? cât durează inspirația? dar expirația?”, ș.a.m.d.
Totul face parte din ei, iar ei nu au nevoie de nici o explicație, de nici o definiție. Așa sunt!
În această situație, cei din jur care, deși muncesc înzecit și nu ajung nici măcar să facă ceva asemănător decât o imitație lălâie a ceea ce au văzut, își manifestă reacțiile în fața excelenței altora în trei feluri:
1.- Prima grupă, cei mai puțini, sunt cei care se mulțumesc să admire în tăcere, luând totul ca pe o provocare constructivă la adresa viitorului, și a ceea ce poate fi domeniul lui/ei de excelență.
Un sportiv de performanță poate fi sursa oricui de inspirație, prin disciplină, devotament, determinare, talent, detașare. Depinde ce vrea fiecare să vadă.
2.- A doua categorie e reprezentată de fanii sau admiratorii declarați cu ale lor laude, declamații și lozinci mărturisite cu voce tare atât celui/celei pe care îl/o admiră, cât - mai ales - celor din jur, cunoscuți sau prieteni virtuali.
La aceștia realitatea lor nu mai are, de multe ori, nici o legătură cu realitatea obiectului admirației, și nici cu realitatea la modul general.
Pentru fani admirația și declamarea ei devin scop în sine, un sens nou dat vieții lor proprii.
Iar de aici și până la perpetuarea exagerării nu mai este decât un mic și neînsemnat pas.
Ei nu își declară prețuirea exaltată pentru că admiră cu adevărat, ci pentru că declarațiile admirative deschid un nou capitol în existența lor fadă , și le dau acestora și vieții lor un nou sens, o nouă valoare.
Se poate ajunge și la constituirea de grupuri, mai mici sau mai mari, de admiratori - fan cluburi - iar membrii își vor pierde vremea și zilele vieții discutând, divagând, înflorind subiecte care nu mai au nici o asemănare cu realitatea.
3.- A treia categorie cuprinde persoanele care, deși admiră în secret toate calitățile persoanei care face ca totul să pară ușor, orgoliul, mândria și neprețuitul lor ego îi vor împiedica să recunoască acest lucru, trecând în extrema cealaltă.
Sunt cei care urăsc profesionist, profund și natural, cârcotașii, comentatorii, cei care vor contesta orice, oricând și oricât. Nu contează, atât timp cât nu ei sunt subiectul din propoziție.
Ei habar nu au cum să facă un lucru - orice lucru - bine. Toată viața au suferit de „mediocrită cronică”, boală care îi condamnă să fie asemeni apei: incolori, inodori, insipizi, transparenți.
Nu știu și nu pot să iasă în evidență și să atragă atenția decât negând orice și pe oricine, și ridicând la rang de artă statusul de „Gică-contra”.
Pentru ei, până și soarele poate ajunge „nesimțit”; e prea luminos, prea cald, prea puternic, prea ascuns în nori sau absent noaptea, etc.
Pentru ei excelența este dată de capacitatea de a contesta, vocea ridicată împotriva a ceva, orice, devenind valoare în sine.
Ultimele două categorii au în comun faptul că nu știu pentru ce luptă, dar ce frumos e să lupți pentru ceva! Orice îți distrage atenția de la fadul, ternul și liniarul din viață.
Apoi, obiectul comentat sau persoana își pierd relevanța în fața patosului exagerat și exacerbat, discuțiile de dragul discuțiilor și argumentarea la nesfârșit pro sau contra devenind cauzele și valorile care îi fac să „ticăie”.
Pot aminti, în treacăt, despre fanii isterizați ai vedetelor de orice fel, sau despre habotnicii și extremiștii oricărui domeniu al vieții, care se pot manifesta zgomotos. Asta este excelența lor.
Cunosc oameni care știu cel mai bine să iubească.
Am întâlnit persoane care sunt excelente în a urî, chiar dacă neagă vehement acest lucru, proclamându-se iubitori a tot ce mișcă-n Universul ăsta. Cu cât își urlă mai tare iubirea și bunătatea tuturor care vor sau nu să asculte, cu atât poți realiza că adevărul este exact la polul opus. Ceva ce este real nu are nevoie fală și laudă; pur și simplu există și completează omul.
Am cunoscut persoane foarte bune în plan profesional sau/și personal. Dar care au ajuns să își distrugă viața lor și pe cea a apropiaților din cauza celor ce cunosc mai bine cum ar trebui să fie, să se comporte și să facă în fiecare secundă a vieții lor.
Dacă ești una din aceste persoane, nu uita câteva reguli:
- nu vei putea mulțumi niciodată pe toată lumea;
- oamenii nu vor să-ți fie ție mai bine, ci lor, chiar cu prețul sănătății și vieții tale:
- dacă lași ca excelența ta să fie stinsă de mediocritatea lor, îți meriți soarta!
- dacă un cârcotaș de meserie reușește să te clatine sau să te doboare, înseamnă că nici măcar tu nu știi care este valoarea ta.
În definitiv nu trebuie să fim toți le fel, să gândim, să acționăm la fel și în aceleași domenii.
Respectă-l și respectă-te pe tine, nu aștepta asta din altă parte.
Recunoașterea este în ochii privitorului, după chipul și asemănarea lui.
Nu-ți pierde vremea și energia privind peste garduri străine, admirând sau urând pe cei care și-au găsit calea. Trebuie doar să descoperi ce anume te face să „ticăi” în viață.
Excelența e în fiecare din noi.
Caută-ți-o, pentru că o ai. Sigur! Ai găsit-o?
Tu în ce excelezi?
Binețe, cititorule, și-ți mulțumesc de companie!
dr. Edith Kadar
Arad, 21 mai 2014
