Una dintre capcanele dezvoltării personale este să uiți de unde ai plecat, și să judeci totul prin prisma noului pe care tocmai l-ai aflat.
De parcă n-ai mai fost niciodată în situația pe care acum o combați, o critici sau spre care arăți cu degetul.
E ușor să râzi de cei care acum fac primii pași spre (a se descoperi pe) ei înșiși.
Dar această atitudine de „superioritate” nu arată vreo evoluție. Arată doar o ușurare că ai terminat ceva, nu și că ai început altceva, mai bun, mai performant.
Tu poți să termini clasa a opta; te bucuri, dar mai trebuie să vrei să mergi la liceu, să te pregătești, să te înscrii și să mergi la școală. Altfel, ai terminat gimnaziul. Așa, și? Ce faci mai departe?
La fel se întâmplă și în creșterea și dezvoltarea personală și spirituală.
Nu este suficient să ai revelații, să constați că te-ai schimbat, că nu mai ești la fel de închistat(ă) cum ai fost.
„Teoria ca teoria, dar practica ne omoară”, se spune. Și așa este, din moment ce te bucuri că ești o variantă mai bună decât cel/cea din trecut, dar, în loc să mergi mai departe, să-ți vezi de drum, te oprești și râzi de cei care încă nu au ajuns la „nivelul” tău.
Creșterea și dezvoltarea, indiferent de domeniu, se referă la evoluție, la a merge mai departe, nu la stagnare și arătarea cu degetul.
E ușor a spune celorlalți cum ar fi trebuit să facă sau cum ar trebui să trăiască. Asta denotă lipsa de empatie, de înțelegere, și arată un orgoliu ce nu are nicio legătură cu deschiderea pe care o aduce cunoașterea. E PSEUDOcunoaștere.
Când crești și evoluezi, integrezi în tine tot trecutul tău, îl înțelegi și faci pace cu el. Altfel, vei ajunge să râzi de cei care fac ceva ce tu nu (ți-)ai iertat încă.
Iar asta denotă un orgoliu foarte mare care nu te va ajuta să mergi mai departe, ci îți va crea iluzia că ai ajuns deja foarte departe. Orgoliul că ești cineva!
Da, ești cineva acum, în acest moment, dar nu vrei să fii un alt-cineva în fiecare moment de acum încolo?
Dragă Om, tu ești TOT ce ai fost până acum, cu bune, cu mai puțin bune și plăcute, altfel nu ai fi ajuns aici.
Adevărata creștere și dezvoltare este atunci când te accepți ca întreg, când nu negi părți din tine, când nu ți-e rușine de trecutul tău.
Altfel, e doar orgoliu.
„Rău” e doar atunci când nu ai prelucrat ce ți s-a întâmplat, ci ai ascuns din rușine.
Dacă nu ar fi răul, cum am putea înțelege binele?
Nu-ți fie rușine de cine ai fost și ce ți s-a întâmplat. Cum ai fi ajuns aici, altfel?
Renunță la orgoliul negării de tine, și alege înțelepciunea acceptării lui TOT.
Binețe, Om înțelept!
Edith Kadar
Arad, 01 noiembrie 2019
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
