DOAR TIMPUL....

             

Sunt împrăştiată în toate părţile ca şi cum o explozie m-ar fi spart în bucăţi de diferite mărimi, iar acele bucăţele au început expansiunea lor de Big Bang spre nu ştiu unde, cu o viteză incredibilă. Până la un punct unde totul s-a oprit ca într-un stop-cadru. Acolo mă aflu acum, dincolo de spaţiu şi timp.

Mă apropii, văd şi ating bucăţile din mine. Unele sunt de o rară frumuseţe; puţine, ce-i drept. Altele sunt urâte, murdare, anoste. Văd acolo tristeţe multă, nesiguranţă, frică, dar mai ales furii.

-Ale cui sunteţi?,  le întreb.

-Ale tale, nu ne recunoşti? mi-au răspuns ele în cor.Tu ne-ai adus, ne-ai găzduit, şi ne-ai hrănit până când ne-am făcut mari. 

-Dar de ce?,  reuşesc eu să îngaim.

-Pentru că ne-au cerut prietenii tăi.

-Cine?

-Orgoliul, Vanitatea, Agresivitatea, Furia, Mândria....

-Bine, bine, le-o retez. Dar trebuie să existe şi ceva frumos în bagajul meu, exclam.

-Caută prin colţuri, mi-au răspuns chicotind. Le-am înghesuit noi, să ne facem loc.

Am început să caut înnebunită un semn de lumină de la bucăţelele din mine, iar în acest timp ma gândeam "Doamne, cum ai permis asta?".

- Eu?, am auzit o voce blândă, calmă, dar fermă. De ce voi oamenii daţi mereu vina pe mine? Cum vi se năzare ceva, ziceți că Eu sunt de vină. Dar uitaţi că voi, şi nu Eu, faceţi alegerile din viaţa voastră. Uitaţi ca Eu nu pot să vă strecor gânduri de nefericire în cap. Vă reamintesc ca Eu sunt Lumina şi Iubirea, celelalte nu sunt de la Mine. Draga mea, te las să faci cu viaţa ta ce vrei, pentru că te iubesc şi îţi respect deciziile, oricare ar fi acelea. Eu vă dau liberul arbitru să ajungeţi la Mine, sau unde vreţi, pe ce cale alegeţi voi.

-Şi atunci de ce ajungem atât de greu, atât de puţini? 

-Pentru că la Mine ajung doar cei îmbrăcaţi în sufletul curat, iar asta înseamnă Credinţă!

-Dar eu cred in Tine, Doamne, strig eu.

-Vezi, asta e o altă confuzie pe care o faceţi voi, oamenii. Credinţa nu înseamnă să crezi că eu exist undeva, şi că vin să repar în caz de urgenţă tot ce stricaţi voi într-o clipă de neatenţie.

Credinţa înseamnă  ÎNCREDINŢAREA şi ÎNCREDEREA! Înseamnă să ai încredere că dincolo de ceea ce cunoşti cu mintea ta limitată, sunt Eu! Înseamnă să-ţi dai drumul şi să Îmi incredinţezi viaţa, soarta, gândurile şi faptele în cele mai grele cumpene din viaţă, şi să ai încredere că Eu nu te las!

-Dar e greu,Doamne!

-Sigur că e greu, ţi-am spus deja asta. Dar acum poţi vedea cum mă percepeţi voi, oamenii. M-AŢI CREAT DUPĂ CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA VOASTRĂ!

Am rămas mută de la adevărul  pătruns  prin toţi porii mei.

-Doamne, te rog arată-mi cum pot să schimb urâţenia prezentă?

-Uita-te acolo jos, e ceva mic şi luminos, dar călcat în picioare. E singura ta salvare. E IUBIREA! Ia-o, îngrijeşte-o, preţuieşte-o, apăr-o, şi nu lăsa pe nimeni să ţi-o calce în picioare. Arat-o şi altora, şi nu te întrista dacă vor încerca să o batjocorească. Ea te va apăra şi îţi va lumina calea de acum!

-Mulţumesc!

S-a făcut din nou linişte în jurul meu. Încerc să ajung la mica lumină, dar sunt împinsă cu furie, frică, agresivitate, laşitate, mândrie, orgoliu, vanitate.

-Nu, noi suntem prietenele tale; ne-ai hrănit şi acum ne trădezi pentru o luminiţă neînsemnată?

-Dragele mele, vă mulţumesc că aţi făcut parte din viaţa mea, pentru că, fără voi, nu aş fi ştiut unde sunt acum. Vă voi mai cere din când în când părerea, însă doar cât să pun în balanţă şi să ţin în echilibru anumite situaţii. Acum vă las.

Şi m-am întins spre luminiţa ascunsă în praf. Am curăţat locul şi am văzut că e un diamant strălucitor. L-am luat în mână, am început să-l şterg şi apoi să-l mângâi, fascinată de lumina din ce în ce mai puternică ce mă copleşea încetul cu încetul.

M-am simțit cuprinsă şi inundată de fericire, o nespusă bucurie, însoţite de o imensă uşurare. Lumina a pătruns în mine, a îmbrăţişat toate celulele, alungând din corpul meu şi ultima fărâmă de mizerie adunată cu atâta migală de-a lungul vieţii. Şi când eu însămi am devenit una cu lumina, am văzut cum bucăţelele din mine se rearanjează ; unele au rămas,dar cele mai multe au fost înlocuite de bucăţele noi, colorate şi strălucitoare. Iar în acel moment şi-au reluat dansul, însă în sens invers, adunându-se în jurul a ceva ce exista deja: EU!

-Doamne, e atât de uşor, dar noi nu vedem! Îţi mulţumesc!

-Cu mult drag! Spune-le si celorlalţi că alegerea e în mâna lor. Şi nu-ţi fă probleme; cei care trebuie să te audă, vor auzi, am mai auzit.

M-am trezit în camera mea. Eram puţin confuză.
Din acea zi, toţi cei cu care mă întâlneam mi-au spus ca strălucesc.

Şi am ştiut că a fost adevărat : DUMNEZEU M-A ATINS CU IUBIREA!

dr. Edith Kadar,
Arad, 30.10.2011,

*    *    *    *    *    *    *

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/10/doar-timpul.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.