luni, 29 august 2016

CÂRCOTAȘII, „HOȚII” BUCURIEI CELOR DIN JUR

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *    *    *    *    *    *    * 



Ai întâlnit vreodată persoane care au încercat să-ți blocheze bucuria, să-ți destrame optimismul și să-ți strecoare, prin orice mijloace, otrava pesimismului lor?

Sunt convinsă că da.

Indiferent dacă aceștia fac parte din colectivul de lucru, sunt prieteni reali sau virtuali pe paginile de socializare sau sunt persoane apropiate sufletului nostru, ei sunt cei care, cu permisiunea noastră, ne vor aduce norii în optimismul nostru, vor demola orice bucurie a noastră și vor „ucide” orice urmă de zâmbet.

Binețe, dragă cititorule!

Azi îți aduc în atenție un subiect cu care ne confruntăm din ce în ce mai frecvent în viață: cârcotașii, „hoții” bucuriei și a optimismului celor din jur.

Nu uita să pornești și muzica, pentru a te însoți pe calea rândurilor.

                                

Există persoane care ori de câte ori văd vreun semn de manifestare al bucuriei, libertății și seninătății semenilor, vor face tot posibilul să-l strice, să-l murdărească, să-l schilodească, să-l distorsioneze. 

Ei sunt mulțumiți doar atunci când și-au desăvârșit „capodopera” și îi văd pe toți triști. 
Ei doar atunci sunt fericiți, doar atunci sunt mulțumiți când reușesc să distrugă orice urmă de bine din ochii, sufletul și manifestarea „victimelor”.

Aceștia sunt „demolatorii” de bucurii, „ucigașii” zâmbetelor, aducătorii de ploaie în sufletele celor din jur.

Îi cunoști drept „cârcotași”, „pesimiști”, oameni „întunecați”, persoane lipsite de trăire și de...ele însele.

Indiferent ce vei spune, vei cânta, vei scrie, vei posta, vei spune, ei vor fi cei care vor arunca săgeți înveninate în direcția bucuriei tale, și fiecare încercare de a-ți apăra crezul se soldează cu mai multă înverșunare în aruncarea noroiului în fața ta.

Aceștia sunt oamenii care la fiecare poveste a ta despre armonie și înțelegere îți vor vorbi despre despărțirea și divorțul iminent, chestiune doar de timp, în accepțiunea lor.

Sunt cei care la fiecare povestire despre sănătate și însănătoșire îți vor arunca în față iminența morții nedescoperite și neanunțate.

Sunt oamenii care, la fiecare postare veselă despre animăluțe îți vor spune, scrie sau reposta despre moartea, vânătoarea sau gătirea acelor animale ca mâncăruri  pentru burțile lor fericite.

Sunt cei care la orice subiect îți vor vorbi despre opusul a ceea ce ai vrut să transmiți, insistând , chiar dacă încerci să-i aduci pe calea argumentelor logice.

Singura lor bucurie în viață este să-ți demoleze ție bucuria. Hrana sufletului lor sunt tristețea, neputința și lacrimile tale.

Sunt oamenii antonimelor: binele merită rău, bucuria trebuie „ștearsă” cu tristețe, râsul înlocuit cu plâns și trăirea trebuie înlocuită cu „morga” sentimentelor.

Ei se cred spirituali, cu simțul umorului, plini de învățăminte ale vieții și îndreptățiți să-i aducă pe „naivi” în simțiri, pe calea (considerată de ei) dreaptă și reală.
Pentru ei, orice bucurie, cât de mică, a altora e semn de luare razna și batere de câmpi a naivilor vieții.


Cârcotașii se cred (atot)cunoscători ai originii și sensului vieții, și toți cei ce gândesc diferit e musai a fi taxați în consecință. 

Indiferent dacă aceștia fac parte din familia noastră, din colectivul de lucru, sunt prieteni reali sau virtuali pe paginile de socializare, ei sunt cei care, cu permisiunea noastră, ne vor aduce norii în bucuriile noastre, vor demola orice bucurie a noastră și vor „ucide” orice urmă de zâmbet.

Cârcotașii sunt oamenii cu haos în suflet, cu chin în trăire, cu neputință în zâmbet, iar din această cauză nu vor să vadă decât partea întunecată a vieții, jumătatea goală a paharului. 

Sunt oameni cu simțire schilodită și suferindă din cauza altora ca ei, care le-au dat în copilărie sau tinerețe aceeași lecție pe care o aplică și ei apropiaților, și care i-au făcut să creadă că cea mai mare sursă de bucurie este întristarea celorlalți.

Sunt incapabili să vadă jumătatea plină a paharului deoarece privesc lumea prin perspectiva restului de suflet ciobit ce le-a rămas.

Nu încerca să-i aduci în lumina ta pentru că nu se vor opri până nu-ți aduc întunericul lor în trăirea ta.

Lasă-i în plata lor, ignoră-i, evită-i, scoate-i din lista vieții tale și înțelege că nu sunt așa din cauza ta.
Sunt așa din cauza lor, din cauză că acesta e drumul pe care l-au ales.

În fond, pune-ți întrebarea: tu de ce ai ales optimismul, în ciuda încercărilor vieții?
Ai înțeles?

Nu-ți trăda bucuria crezând în întunericul altora!



Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar 
Arad, 30 octombrie 2015

*     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/08/carcotasii-hotii-bucuriei-celor-din-jur.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 22 august 2016

VREI, SIMȚI și ȘTII? POȚI, cu siguranță!

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles

 *     *     *     *     *     *     * 



Fiecare om își caută drumul și sensul în viață.

Cel puțin așa afirmă prin gânduri, vorbe și fapte.
Își caută împlinirea (materială, emoțională, sufletească, spirituală) în conformitate cu idealurile, crezurile, planurile și talentele de care dispune.

Aceasta e teoria.
Practica începe cu realismul fiecăruia și cu aprecierea justă a ceea ce poate, față de ceea ce își dorește.

Dacă omul doar VREA ceva, fără a verifica dacă poate sau este în stare să facă acel lucru, se poate alege cu o tonă de frustrări pentru tot restul vieții sale, considerându-se incapabil să realizeze ceva și negândindu-se că drumul îi e deschis spre altceva.

Dacă persoana VREA și SIMTE că poate, dar e obișnuită să îi asculte pe toți cei din imediata apropiere, există mari șanse de a fi convinsă că nu poate sau nu merită efortul; atunci, furiile, părerea de rău și tristețea îi vor deveni companionii tăcuți pe drumul deviat al restului vieții sale.

Dar dacă cineva VREA, SIMTE și ȘTIE că poate face orice, în ciuda a ce spun alții, își va putea finaliza drumul prin viață, indiferent cât de anevoios este. Atunci, orice frustrare, furie, părere de rău sau tristețe sunt tratate doar ca stări trecătoare, ca „umbre” care să îi determine să regândească tactica, să-și regrupeze forțele și să le întărească convingerea că sunt pe drumul bun.

Dacă VREI, SIMȚI și ȘTII cine ești și de ce ești capabil(ă), POȚI ajunge pe cele mai înalte piscuri. 
Dacă nu, rămâi în mlaștină pentru a spune altora povestea zborului care ar fi putut fi.

Tu unde te situezi?

Binețe, dragă cititorule!





 dr. Edith Kadar
Arad, 21 septembrie 2015

*     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.



vineri, 5 august 2016

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE VIEȚII

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Binețe, dragă cititor!

Astăzi, mai mult ca oricând, te rog să zăbovești asupra întrebărilor din acest text și să încerci să-ți dai răspunsuri. Ție, că despre tine e vorba.

Nu trece repede peste material, citind fără să înțelegi.
Fă-ți un pic de timp pentru tine, pornește muzica, și conectează-te la tine, decuplându-te, pentru câteva minute, de tumultul vieții.

                                   

Cu toții ne-am făcut jurăminte de schimbare de câte ori s-a ivit ocazia. Ne-am făcut planuri, am făcut promisiuni. Mai ales nouă.
Cu ce și cât vom rămâne, se va vedea pe parcursul vieții, după ce trece euforia, entuziasmul și adrenalina promisiunilor, a cuvintelor înșirate fără de gândire și participare a noastră.

Atunci se va intra în recuperare de forțe, iar acesta va fi doar unul din motivele amânării împlinirii promisiunilor, a respectului față de ce am spus, față de noi înșine, în definitiv. 
Că doar nu ne-a durut gura să facem frumos și spectaculos la un pahar de distracție cu apropiații, nu?

Și când realitatea ne va pocni direct în sinusuri și în dantură, cine va fi de vină că am făcut promisiuni pe care nici măcar noi nu le-am luat în serios?

Dacă în loc să facem promisiuni ireale am răspunde cu sinceritate la câteva întrebări ale vieții, nu am avea de câștigat mai mult decât manipulând vorbe goale?

Din ce stare facem promisiuni deșarte? Din aceea de victimă a sorții?
Atunci, voi formula câteva întrebări. 
Răspunsul va veni dacă îl căutăm. 

Dacă nu, trăiască promisiunile deșarte și viața goală de noi înșine!



Dacă ne plângem tot timpul de fiecare lucru, când mai avem timp să găsim soluții?

Dacă întreaga viață o vedem ca o înșiruire de probleme, când mai avem timp să îi vedem frumusețea?

Dacă tot ce vrem să observăm sunt lucrurile negative, partea goală a paharului, când și cum am putea observa părțile pozitive, jumătatea plină a paharului vieții?

Dacă ne centrăm doar pe întrebări, când mai avem energia de a găsi răspunsurile lor?

Dacă ceea ce trăim ni se pare suficient, cum să mai apară curiozitatea lui... altfel?

Dacă hotărâm din start că viața e urâtă, rea, neplăcută, chinuitoare, cu ce ochi mai putem vedea miracolul cu care poate fi încărcat fiecare moment?

Dacă emitem doar condiții, cum putem vedea și înțelege libertatea curgerii normalului necondiționat?

Dacă ne conducem după reguli demult expirate, cum vom mai ști să savurăm noul?

Dacă ne concentrăm pe plâns, cu ce vom mai râde?

Dacă sufletul este ocupat de ploaia tristeții, unde mai are loc soarele bucuriei?

Dacă tot ce vrem să vedem este întunericul din viață, cu ce vom mai vedea lumina ei?

Și, dacă ne-am împrietenit cu moartea, care mai e sensul vieții?


Și dacă tot zăbovim puțin în și cu noi înșine, și suntem la momentul adevărului, poate ar trebui să ne amintim în fiecare zi că:

- disperare nu poate rezulta înțelepciune;
- furia nu generează liniște, calm și armonie, ci doar aceeași furie;
- ura și ranchiuna nu atrag iubirea, ci o îndepărtează;
- frustrarea orbește judecata adâncindu-ne în mocirla anulării de sine;
- dorința de răzbunare nu provine din suflet, ci este o soluție a minții ce ajunge să fie stăpânită de orgoliu;
- foamea de iubire nu poate fi potolită cu condiționări permanente;
- setea de a fi înțeles nu poate fi stinsă cu comentarii sarcastice făcute cu orice prilej doar pentru că ne simțim îndreptățiți.

Dacă ne mințim pe noi, cum vrem să nu mai fim mințiți de cei din jur și de însăși viața?

Dacă suntem sinceri cu noi, cum să nu revină trăirea în viața noastră?

Și dacă ne facem timp pentru noi, ce importanță mai au părerile celorlalți?


Binețe, dragă cititor, și mulțumire de însoțire printre rânduri!

 dr. Edith Kadar
Arad, 04 ianuarie 2016

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/08/raspunsuri-la-intrebarile-vietii.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.