COPILUL, PARTEA UITATĂ DIN TINE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *

Ai observat că atunci când se joacă, copiii mici o fac instinctiv, interacționează din toată inima și socializează necondiționat?

Pentru ei, vârsta, religia, apartenența politică, naționalitatea, culoarea pielii sau limba maternă nu au nicio relevanță, nici măcar nu înțeleg aceste concepte.

Condițiile și condiționările le învață atunci când noi, oamenii (cică) maturi, din prea multa dragoste și atenție fata de ei, începem marea educație.

Dar dacă noi, adulții, am avea aceleași criterii de socializare ca și copiii, adică doar bucuria interacțiunii și comunicarea reală?
Dacă nu am ști și nu ne-ar interesa nimic decât momentul acela în care ne putem simți bine?
Dacă funcția omului nu ar avea nicio relevanță, nici veniturile, nici ce scrie pe eticheta hainelor?
Mașina ar avea doar utilitate practică indiferent de firmă, iar casele ar fi doar locuri de stat și de dormit, așa cum au și fost concepute, de fapt?

Din ce moment al vieții devine mai important cum arată omul decât ce spune el?
De când începem să privim totul în jur prin prisma formei și nu a fondului?
De când felul în care ne percep alții că suntem și trăim a devenit mai important decât suntem și trăim noi înșine?
Care este momentul în care uităm să fim copii, ne lepădăm de bucurii și acceptăm cu drag „hainele” restrictive ale condiționărilor?
Din ce moment al vieții a devenit mai important să-i dezumanizăm pe copii, în loc să stăm, să-i privim, să ne reamintim și să aplicăm?
De când societatea face copilul și nu copilul modelează societatea?

Care este momentul în care am renunțat la copilul din noi, și de ce am făcut-o? Pentru că așa ni s-a spus? Din goana după maturitatea ce (se presupune că) asigură integritatea societății?

Privind puțin în jur, nu poți să nu te întrebi de ce sunt atâtea anomalii, nedreptăți și războaie; oare de la prea multă maturitate neînțeleasă sau/și neasumată?

Copiii sunt puri. De când au devenit puritatea și inocența depășite, învechite?

Abia când îți vei aminti de partea uitată din tine, copilul, te vei maturiza cu adevărat!
Privește în fiecare zi un copil și reamintește-ți esența ta!

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 16 decembrie 2015

            *    *    *    *    *    *    *

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.

Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/06/copilul-partea-uitata-din-tine.html)

Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.