SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
Cu toții ne-am dori să fim fericiți, să avem bani, să fim sănătoși, să nu mai suferim, să nu mai avem parte de greutăți, să fim iubiți, respectați și înțeleși. Și totuși, prea des se întâmplă să nu fie așa. Oare de ce nu putem avea parte de toate cele de mai sus? De ce este atât de greu să ajungem acolo? Și dacă e atât de greu, cum se face că noi în continuare dorim să ne fie bine, chiar dacă viața ne aduce altceva? Ce anume intervine între dorința noastră și punerea ei în aplicare? Ce intervine între intenție și realitatea imediată? De ce unii reușesc, iar alții nu? De ce este dificil să acumulăm lucruri pozitive, dar pare atât se ușor să atragem lipsuri, boli și nefericire?
În primul rând este vorba despre faptul că nu știm cine suntem cu adevărat. CU ADEVĂRAT, da? Nu cine credem că suntem, cine credem că ar trebui să fim, sau cine ne arătăm a fi pentru ceilalți.
Dacă am sta să ne gândim cât la sută din ce arătăm în afară suntem cu adevărat noi, am fi surprinși de diferență.
Am fost învățați că nu trebuie să supărăm pe nimeni, că trebuie să ne comportăm astfel încât cei din jur să nu aibă motive a se plânge de noi, doar nu îi facem de râs pe cei de acasă, nu? „Să nu mă faci de râs!”, a fost una dintre cererile/impunerile/condițiile pe care le-am auzit majoritatea dintre noi atunci când mergeam undeva sau făceam ceva pentru prima dată. Nu „să ai succes!”, sau „cred în tine, fii tu așa cum ești, oricum sunt mândru/mândră de tine!”. Nu. Era mai important să nu îi facem de râs; deci tot ei erau pe primul plan, și nu noi. Păi și de unde să învățăm noi să fim noi înșine? De unde să știm, măcar, ce înseamnă asta, atât timp cât trebuia să ne controlăm și să facem frumos. Adică să facem ceea ce noi am crezut că înseamnă „cuminte” și „să nu te fac de râs”. Cum să știm noi cine sau ce suntem cu adevărat dacă am fost învățați că părerea celorlalți este ceea ce ne guvernează viața și ne formatează ca ființe? Cum să știm că noi suntem pe primul plan, doar e viața noastră, și nu alții? Cine să ne învețe? Părinții, care au făcut la fel? Cadrele didactice din școală, care ne-au cerut să fim cei mai buni la materiile lor, și pe care nu i-a interesat dacă vom avea nevoie în viață de materia lor? Cine?
Tot ce am ajuns să știm este să facem frumos, să îi mulțumim pe alții, să ne punem pe noi pe ultimul loc de parcă nu am conta absolut deloc, și să îi punem pe ceilalți mai presus de orice, chiar și de Dumnezeu. Și atunci cum să știm cine suntem, dacă nici măcar nu ne-a trecut prin minte că și noi contăm, că și noi suntem importanți, că existăm și că ar trebui să fim atenți la noi, nu la nevoile altora?
Și dacă tot ne-am obișnuit să ne dedicăm viața altora, nu e normal să avem aceleași pretenții și așteptări ca ceilalți să ne pună pe noi pe prim plan? Și dacă nu se întâmplă așa, cum reacționăm? Ne simțim trădați, jigniți, ofensați, devalorizați, anulați.
”Am făcut atâtea pentru omul ăla, și acum nu mă tratează cu respect...”, sau „nu m-am așteptat de la X să facă asta, nu așa se comportă normal un om!”.
Știm că vrem respect, dar oare ne respectăm pe noi înșine?
Știm că vrem ca alții să ne recunoască valoarea, dar oare noi ne-o (re)cunoaștem?
Știm că vrem ca alții să ne dea și să ne facă pentru că noi am dat și am făcut, dar facem noi asta cu noi înșine sau așteptăm doar ca ceilalți să binevoiască a ne umple golurile?
Vrem ca ceilalți să ne facă fericiți, dar noi știm măcar ce este fericirea, sau avem nevoie de motiv să-i tocăm mărunt pe ceilalți pe motiv că asta ni s-a făcut și nouă?
Atât timp cât nu contăm pentru noi înseamnă că nu ne cunoaștem deloc și că le vom cere celorlalți ceea ce noi nu ne dăm. Cum putem fi ceva dacă nu ne cunoaștem CU ADEVĂRAT?
Perioada următoare ne va obliga să ne căutăm, să ne găsim cine suntem cu adevărat, sau vom dispărea în mulțimea care ne devorează energia și pentru care - hai s-o zicem p-aia dreaptă - nu contăm.
Luna plină în Rac vine și ne avertizează că nu mai putem „locui” în viața noastră dacă nu aflăm ce și cine suntem cu adevărat. Mai multe despre acest subiect voi vorbi vineri, 06.01.2023, de la ora 20.30, într-o emisiune în direct transmisă pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/mffgr7AkdIk) și pe pagina mea Facebook.
Te aștept cu drag.
Binețe, Om atent la tine!
Edith Elisabeta Kadar
Arad, 06.01.2023
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
