Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Cu toții am auzit despre relații toxice; fie că am cunoscut persoane angajate într-o astfel de relație, fie am avut sau avem chiar noi acest tip de parteneriat.
Dar, ce sunt relațiile toxice?
Sunt ele de la început așa, sau devin pe parcurs, și dacă da, ce anume le deviază de la normale la pline de otrăvuri?
Ce ne face să mergem spre o asemenea relație, și de ce o căutăm inconștient (chiar dacă afirmăm sus și tare că cei care fac așa ceva au mare buba la cap)? Dar, mai ales, de ce nu ieșim dintr-un astfel de parteneriat dacă ne aduce atâta suferință?
Există, oare, vreo legătură între relațiile toxice în care ne lăsăm angrenați și toxinele corpului, care produc ravagii și de care încercăm să scăpăm făcând cure grele de detoxifiere? Și dacă există legătură, nu ar fi mai bine să îndepărtăm din viața noastră gândurile și emoțiile toxice provocate de persoane ce ne otrăvesc existența, sufletul și karma?
Binețe, dragă OM!
Te invit să povestim puțin despre acest subiect care fascinează și intrigă deopotrivă, care generează multe discuții, atrage atenția de fiecare dată, care dă bătăi de cap și la care fiecare om răspunde în stil personal.
Pentru a afla răspunsurile mele la aceste întrebări, și la altele legate de acest subiect, urmărește, rogu-te, videoclipul conceput, realizat și prezentat de mine, apăsând pe linkul de mai jos..
Nu uita să îmi spui și părerea ta.
Îți mulțumesc de însoțire.
Binețe, dragă cititor!
dr. Edith Kadar
Arad, 02 aprilie 2017
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nicio schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.