vineri, 27 octombrie 2017

(RE)DEVENIREA (fragment II)




Cititorule, binețe!

Fiecare zi este specială. Sau, cel puțin, ar trebui să fie.

Din păcate, viața, cotidianul, ne face să uităm acest adevăr. Dar ni-l reamintim, sau încercăm să o facem în zile declarate, decretate de alții a fi de sărbătoare.

Nu mai știm să facem o sărbătoare din propria noastră viață, din bucuria schimbării zilnice, a acumulării de experiență, a descoperirii noastre.
Trebuie ca alții să ne spună că avem voie să sărbătorim; altfel, bucuria fără motiv e o pierdere de vreme.

Ce ai putea sărbători în fiecare zi? IUBIREA!
Ce înțelegi tu prin iubire? Lămurește-te.
Dar pot să-ți spun ce înțeleg eu.

Pornește muzica, rogu-te, și te invit să citești încă un fragment din materialul semnat de mine (nu preluat, nu tradus) și intitulat „DEVENIREA”.

Lectură plăcută!


„Am ajuns din nou în același punct al vieții care se repetă și se repetă... aceeași persoană, aceeași reîntâlnire...
Toate acele semne de întrebare...furiile...neputințele...
„De ce?... de ce eu?.... nu vreau... nu mai vreau!... am suferit în trecut... ce vrei de la mine?... ce vrei să îmi transmiți, dar nu înțeleg?”

Iar atunci, din tumultul sufletului am auzit o voce calmă, caldă, dar fermă. A început să-mi vorbească povestit, să-mi povestească a liniștire. Știam cine e.

-Iubirea nu te face slab, nu te face neputincios; nu te expune la rău, nu te face vulnerabil, nu-ți definește slăbiciunea.

Iubirea este acea stare care te împlinește, te definește; te umple, golindu-te de non-sens; îți dă nuanța certă e existenței.

Iubirea este acel „ceva” care face diferența între a supraviețui unei zile și a trăi o zi; dintre senzația că te târăști prin viață și certitudinea pașilor cu care calci; între „golul” de a exista pentru ceilalți și „plinul” de a fi tu însuți; dintre viața moartă și viața fără de moarte.

Iubirea este găsirea de tine însuți/însăți; este senzația de „acasă” pe care o simți în fiecare celulă a ta; este certitudinea apartenenței la ceva măreț, indefinibil prin cuvinte, dar conștientizabil prin simțire; e acel inefabil de care ai auzit în teorie, dar nu l-ai înțeles în practică.

Iubirea îți dă puterea lipsită de orgoliul de a stăpâni; îți dă forța lipsită de dorința de a cuceri; îți dă înțelepciunea tacită, golită de infatuarea laudei de sine; îți dă liniștea subînțeleasă ce nu are nevoie de explicații pentru ceilalți.

Iubirea nu este un „cineva”. Persoana sau obiectul „iubit” suplinesc niște nevoi importante pentru tine, făcându-te să confunzi termenii.

Iubirea este starea obligatorie care trebuie să existe în tine, care te definește pe tine. Abia din acel moment relațiile cu oamenii și cu locurile vor fi ceea ce trebuie, ceea ce împlinește ca entitate.
Nu un loc, o casă, un oraș, o țară te deranjează, ci lipsa Iubirii.
Nu un partener/parteneră, un prieten/prietenă, un soț/soție te supără , nu-ți mai place sau te exasperează, ci lipsa Iubirii.

Când Iubirea există, orice loc ți se va părea „acasă”, orice persoană va avea calități importante și defecte neobservabile. Abia atunci percepi întregul din tine, TOTUL din care faci parte și UNICITATEA ce definește universul tău.

Iubirea nu este dată de „cineva” sau de „ceva”. 
Ea există dintotdeauna și trebuie doar să te conectezi la ea, să o vrei, să o îmbraci, să te îmbrace; să vrei să treci dincolo de ce îți arată ochii fizici și cei ai minții, să vrei să o simți, să o trăiești.
Este destinația de la capătul drumului făcut cu încredere în tine, în forța ta, în talentele cu care ești înzestrat. 
Este acel „ACASĂ” pe care îl simți de când te naști, pe care îl cauți o viață, dar nu știi să-l definești.

Iubirea este DUMNEZEU sau ce denumire vrei să-i dai.

Doar când găsești Iubirea, când îl găsești pe DUMNEZEU și când înțelegi, abia atunci locurile, oamenii, relațiile și întreaga ta viață vor căpăta un sens, o direcție clară, o definiție. Abia atunci dispar așteptările și nevoia de a face proiecții și predicții, de a controla și stăpâni. Doar atunci trăiești în pace, liniște și armonie cu tine însuți/însăți. Numai atunci nu va mai avea vreo relevanță ce spun, ce cred, ce își imaginează alții atunci când îți vei arăta Iubirea care te definește. Pe tine și nu relația!

Un anumit om, o anume situație sau un anumit loc te pot ajuta să înțelegi, să te înțelegi, să o înțelegi pe ea, Iubirea. Dar nu confunda lucrurile.

Astăzi ai realizat, ai conștientizat, ai înțeles, ți-ai asumat IUBIREA!



La capătul vorbelor s-a așternut liniștea peste sufletul meu.

-Mark!!! Unde ai fost? Eram disperată că nu te mai simt, că nu mai ești lângă mine!

Iubirea cea cu ochi albaștri, de o frumusețe pe care cuvintele nu o pot descrie, dar care umple fiecare celulă din corp, s-a reîntors. Și mi-a vorbit.

-Eram aici, dar tu nu m-ai mai perceput. Erai prea atentă la alte aspecte ale cotidianului tău și ai tras concluzia că am plecat. Nu am cum să plec pentru că eu sunt prezent peste tot, în orice moment. Așa cum soarele există, dar nu îl mai vezi, cum aerul pe care îl respiri nu-l mai conștientizezi, cum apa pe care o bei e normal să te sature. Tot așa și pe mine, Iubirea, mă percepi doar când vrei, când ai chef, timp, dispoziția sau te lasă... plânsul de milă...

- Da, așa e, ai dreptate, zic. Dar de ce nu simt vreo remușcare? 
- Când O înțelegi, nimic din emoțional nu mai are relevanță. Este ca o picătură în marele ocean.
- Dar... cum? Cum te-am înțeles? De ce până acum nu? De ce acum da?
- Julian. El era calea deschisă pe care ți-ai lăsat-o pentru a O găsi... pentru a mă găsi.

Julian. Oh, Doamne! De aceea îl căuta sufletul meu, nefiind dispus să renunțe, deși ego-ul și mentalul au vrut tot timpul să-l elimine.

-Cum?, reușesc să spun.
- Când coborâți în materie, ați cerut și vi s-au dat trei lucruri, îți amintești? 
- Da. Cunoașterea sub forma energiei Kundalini, Iubirea și... și nu mi-ați mai spus care e al treilea, zic.
- Abia acum i-a venit momentul. Al treilea lucru e reprezentat de reperele lăsate pentru a regăsi drumul spre casă prin Iubire. Sunt grăunțele pe care le lăsați pe cărare pentru a ști pe unde să veniți.

Indiferent care e calea pe care o luați, care e modalitatea pe care o alegeți pentru a trăi DEVENIREA, destinația e una singură: să vă întoarceți acasă! De aceea, reperul vostru trebuie să fie suficient de obiectiv încât să nu se confunde cu vreo emoție, dar destul de subiectiv încât să nu uitați să-l căutați.

Reperul tău, în această existență, și nu numai, dar vei vedea asta mai târziu, este Julian. Și tu pentru el. Așa ați stabilit de comun acord înainte de coborârile succesive în materie. V-ați căutat și vă căutați în permanență, dar proiecțiile minții nu vă lasă să vă vedeți, deși sufletul vă aduce periodic față în față. Nu ai observat?

Oh, ba da! Și eu m-am frământat deseori de ce revenim unul în calea celuilalt, dându-ni-se, parcă, posibilitatea de a relua lucrurile unde le-am lăsat, dar la alt nivel, cu altă cunoaștere și înțelepciune. (...)”


                                                 *    *    *    *    *    *    *

Mulțumescu-ți ție pentru însoțire printre rânduri, cititorule.
Binețe!

dr. Edith Kadar
Arad, 12 aprilie 2015

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.