miercuri, 29 ianuarie 2020

Despre IERTAREA DE SINE și TRECUTUL PREZENT ÎN TRĂIRE



Primesc frecvent mesaje, comentarii sau întrebări legate de iertarea de sine pentru chestii din trecut.

De obicei cer să mi se scrie sau spună 3 motive pentru care nu merită să se ierte omul pe sine, și ce beneficii are rămânând în suferință.

Și în loc să se gândească la faptul că tot ceea ce îi creează probleme s-a întâmplat demult, și că trăiește și acum acolo, în trecut, mi se trimit răspunsurile la întrebări, ca justificări că nu merită iertarea.

Cel mai des mi se vorbește despre mustrări de conștiință pentru „orori” de genul: „mi-am necăjit părinții în trecut... am mințit în trecut... am trădat încrederea unor oameni apropiați...”, etc., și că ceea ce simt, neiertarea, li se pare corect.

Dragă om care îmi scrii, cu atâtea mustrări de conștiință ești sigur că judecata ta e corectă? Ești sigur că asta e varianta finală? Deci a fi corect înseamnă pentru tine să nu te ierți? Excelent!!! Rămâi acolo!!!

Hai să-ți zic ceva:
1.- Cu toții ne-am necăjit părinții. Se numește DIFERENȚĂ ÎNTRE GENERAȚII.
Se pare că tu nu vrei să ieși de acolo, din trecut, că încă ești copil, și că vrei să fii vinovat toată viața. Deci nu vrei să te maturizezi. Felicitări!

2.- Cu toții am mințit și am avut mustrări de conștiință pentru asta. Se numește MECANISM DE PROTECȚIE. Nu ești atât de special încât doar tu, numai tu, tu, tu, să faci acel lucru. 
Se pare că îți place starea, și îți place pedeapsa, penitența. Felicitări!

3.- Cu toții am pierdut încrederea unor persoane dragi. Se numește DIFERENȚĂ DE OPINII, și este absolut normală. Dar, se pare că vrei să rămâi acolo, îți place, altfel ai înțelege că acum e prezentul, și că acelea au fost în trecut. Felicitări că refuzi prezentul!

4.- NU EȘTI ATÂT DE SPECIAL ÎNCÂT TU SĂ FI FĂCUT CELE MAI MARI ORORI DIN UNIVERS!!!!! Îmi pare rău să-ți distrug iluzia.

5.- Chiar crezi că Dumnezeu e supărat pe tine?
Dacă răspunsul e DA, în ce Dumnezeu crezi tu?
Dacă răspunsul e NU, cine ești tu să nu te ierți, dacă Dumnezeu a făcut-o? Ești mai presus decât El?

6.- Dacă ai citit astea în fugă, fără să le aprofundezi, și răspunsul tău e același ca cele pe care le-ai scris în mesajul trimis, FELICITĂRI! Ai făcut o alegere: ai ales să rămâi în iad.

Să știi că Dumnezeu lucrează prin oameni, dar dacă tu refuzi să auzi, e alegerea ta.

Să ai o viață faină, așa cum ți-ai ales-o!



Edith Kadar 
Arad, 29 ianuarie 2020

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

Despre VINDECARE




Adevărata vindecare apare doar atunci când tu cauți soluții, și nu aștepți să vină altcineva să ți le aducă mură-n gură.
Până ce nu ești dispus să găsești ceea ce simți că te ajută, degeaba afirmi că vrei să (te) vindeci.
Când vei fi dispus să renunți la a învinovăți pe oricine în afară de tine, va începe procesul de tămăduire.
Nu mai repede. Oricum nu este nimeni de vină. Așa a trebuit să fie pentru a învăța o lecție importantă.

Ceea ce devii pe drumul căutării și găsirii de soluții este, de fapt, vindecarea.
Te-ai îmbolnăvit deoarece ai luat o serie de decizii neinspirate.
Pentru a te vindeca este nevoie să faci drumul invers, iar asta poate să dureze.
Dar fiecare pas făcut, fiecare punct rezolvat te curăță și te purifică, iar tu vei fi altul.
Devii altcineva.
Iar această devenire se numește vindecare.

Te vindeci când ai renunțat la ce te izola de Dumnezeu, și când te reîntorci la esența ta. Nu mai repede.
Și mai trebuie să o și faci, nu doar să spui că tu o faci.

Caută și nu aștepta soluțiile altora.
Fiecare răspuns te va schimba și te va elibera de greutatea trecutului.
Asta este vindecarea.
Iar când tu te vindeci, se vor vindeca și alții, prin puterea exemplului tău.

Schimbă-te pe tine, și vei schimba lumea!



dr. Edith Kadar 
Arad, 28 ianuarie 2020

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 27 ianuarie 2020

RATAREA DE SINE ESTE O ALEGERE



Oamenii sunt născuți să fie extraordinari. Ratarea de sine este o alegere personală.

Binețe, dragă Om!

Te invit să povestim despre drumuri în viață, trasee, destinații și alegerile pe care le facem. Dacă vrei. Dacă nu... drum bun în continuare!
Nu uita să pornești muzica, pentru a-ți fi alături pe calea cuvintelor și a ideilor.



Sunt oameni meniți să fie extraordinari în viață. 
De fapt, majoritatea au această perspectivă; doar că nu ajung să o întâlnească, prea preocupați să împlinească și să îndeplinească visele altora, sau să își asculte gândurile negative.

Omul nu este menit să fie nefericit, nici să se simtă mizerabil sau să trăiască în stres.
Toate acestea sunt alegeri personale.

Dacă ai fi atent la viața și la trăirea ta din fiecare moment, ai vedea că acționezi din instinct, de cele mai multe ori, fără să stai să gândești dacă acel gând este real sau nu. 
Și pentru că acționezi automat, de fapt reacționezi, ajungi să nu mai trăiești viața, ci să rămâi blocat în momentele care nu ți-au convenit, care ți-au zgândărit cel mai mult orgoliul și ego. 

Imaginează-ți că urci un munte. Poteca te duce spre vârf, iar traseul este foarte clar conturat și marcat; dacă l-ai urma, nu te-ai rătăci. Ai alături de tine diferite persoane care fie îți sunt alături pe aproape tot parcursul drumului, ori vin pe distanțe scurte, și apoi o iau pe alte drumuri.
Dar, la un moment dat, cineva face o remarcă și îți spune că nu calci bine, că ar trebui să-ți cari altfel rucsacul, că piatra pe care ai întâlnit-o este un bolovan de netrecut, un obstacol pe care el/ea nu l-a putut trece, și că nici tu nu vei reuși, etc. Ai înțeles.

Ai două variante: fie îți vezi de drumul tău, de traseul bine marcat, fie te oprești la fiecare comentariu/remarcă pe care le crezi sau la fiecare piatră sau obstacol (real sau imaginar) pentru că așa ți-au zis alții, iar tu îi crezi. 
Și, în loc să urci constant, te oprești în fața fiecărei pietricele și începi să explici și tu altora cât de importantă ar trebui să devină pentru viața lor, la fel cum a devenit pentru a ta.

Cred că ai înțeles parabola: drumul spre vârf este viața ta, colegii de călătorie sunt oamenii vieții tale, iar obstacolele sunt lucrurile pe care ți le spun alții, pe care le crezi pe loc, în loc să crezi în forțele tale proprii.

Așa cum o sămânță pusă în pământ va crește și se va dezvolta ca plantă cu viteza proprie, tot așa este și omul: de la început are trasată în ADN-ul lui informația că trebuie să crească și să se dezvolte. Nicăieri în programul de viață nu este înscrisă vreo stagnare sau oprire în evoluție.

De multe ori întâlnesc oameni cărora le simt și le văd măreția lor, acel vârf de munte unde ar trebui să ajungă. Doar că realitatea este total diferită; oamenii sunt obosiți, s-au dat bătuți, au renunțat la ei și la visele lor. De ce? Deoarece părerea celorlalți a ajuns să fie mai importantă decât traseul propriu.

Am întâlnit persoane care s-au oprit în fața unei pietricele, convinse fiind că era un obstacol de netrecut.


Am întâlnit oameni care au renunțat la vise și la ei înșiși pentru că a devenit mai important să asculte ce spun alții, nu ce simt și știu ei.

Am întâlnit oameni cu un potențial extraordinar, dar pe care și l-au negat sau l-au irosit încercând să împlinească visele și dorințele altora.

Am întâlnit semeni care și-au oprit traseul vieții din cauza unei remarci făcută de altcineva, și care a devenit o sentință, o condamnare definitivă la renunțarea de sine.

Am întâlnit oameni care și-au putut vedea și simți menirea extraordinară, dar care au ales să renunțe doar pentru a rămâne în zona mediocrității comode, a confortului neîmplinirii de sine.

Am întâlnit oameni care s-au poticnit și s-au oprit înaintea pasului decisiv, pentru că nu au avut încredere că dincolo de pasul pe care îl mai aveau de făcut era împlinirea de sine.

Și am întâlnit oameni care au rămas surzi la orice comentariu sau remarcă, și care și-au urmat calea, hotărâți să vadă singuri cum este la vârf. Ei s-au împlinit pe toate planurile deoarece nu i-au auzit pe ceilalți, dar și-au ascultat intuiția și vocea interioară.

Cu toții avem un traseu în viață, iar acesta nu poate duce decât la împlinire, la transformare, la devenire, la vârf. 

Nefericirea, eșecul, nereușita sunt alegeri personale: ai ales să asculți de alții și să consideri fiecare pietricică din drumul tău ca pe un obstacol de netrecut.

Și știi cum am putut recunoaște fiecare aspect despre care ți-am vorbit? 
Pentru că am fost acolo; am ascultat părerea altora, convinsă că ei sunt mai buni decât mine.
Apoi, m-am oprit în fața fiecărei pietricele, considerând-o stâncă de netrecut.
Apoi am luat-o pe alte drumuri, ale altora, crezând că sunt mai bune decât al meu. 

M-am înșelat de fiecare dată. M-am trădat de fiecare dată.
Cum mi-am dat seama? Eram nefericită, deprimată, agitată și lipsită de valoare în ochii mei.

Apoi am hotărât să merg pe propria-mi cale și să mă conving singură de traseu. Și am descoperit un drum extraordinar, cu perspective frumoase; mai am mult până la vârf, dar ce frumos e urcușul!

Așa am înțeles un mare adevăr: OAMENII SUNT NĂSCUȚI SĂ FIE EXTRAORDINARI; RATAREA DE SINE ESTE O ALEGERE!

 Alege. Alege-te!

Binețe, dragă Om!

P.S. Dacă nu ai timp să citești, te invit să asculți articolul citit de mine în materialul acesta de pe canalul meu You Tube.



Edith Kadar 
Arad, 12 mai 2019 

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 24 ianuarie 2020

TRANSFORMAREA, ÎN RITMUL ȘI TIMPUL SĂU



Toate lucrurile se fac la timpul și în ritmul lor.

Nu poți grăbi ceva, și nu poți sări peste etape ale vieții, doar pentru a bifa vreo victorie demnă de anunțat pe facebook.

Fiecare om își are propriul ritm de creștere și dezvoltare personală, de înțelegere a informațiilor, și de asimilare în viața de zi cu zi. 

Unii pricep teoria mai repede, dar e posibil să treacă mult timp până să aplice și în practică.
Alții au nevoie de mai mult timp pentru ca informația să ajungă la ei, dar odată ce acest lucru s-a întâmplat, o vor aplica în practică imediat.

Cu alte cuvinte, ceea ce faci în practică reflectă cât de bine ai înțeles și asimilat teoria. 

Să presupunem că cineva vrea să se descopere pe sine. Ce face? Începe să caute, să citească, să se informeze. Și în loc să lase informația să pătrundă în interiorul lui și să îl schimbe de acolo, începe să facă schimbări în exterior, încercând să îi schimbe pe ceilalți, în loc să se concentreze pe sine. 

De multe ori, în această situație, se activează ego-ul spiritual, care nu are nicio legătură cu adevărata esență a omului, Spiritul.

Când ego este activ, își aduce cu sine „prietenii”: orgoliul, mândria, vanitatea. 
În acest stadiu, nici nu este importantă creșterea spirituală, cât demonstrația prin declarații peste tot cât de evoluat e omul, și cât de involuați sunt ceilalți. 

Dacă cineva simte nevoia să facă acest lucru, este departe de sine însuși, de esența sa divină; s-a rătăcit.

Viața de zi cu zi reflectă cât de mult și de bine și-a însușit informația despre viață. 

Fericirea sau nefericirea sunt barometrele fidele ale asumării.

Ce este fericirea? Starea de liniște, armonie, iubire și pace care apare în interior pe măsură ce omul lucrează cu el. 

Ce este nefericirea? Lipsa bucuriei, a optimismului, a chefului de viață, și prezența în permanență a încordării, fricii, furiei și rușinii, date de trăirea în exterior, de comparația cu ce sunt sau ce spun ceilalți. 


Un om fericit este cel care își ascultă Sufletul, adevărul lăuntric, și rămâne consecvent trăirii și simțirii de aici, din el însuși.
Un om nefericit este cel care ascultă părerea fiecărei persoane întâlnite, și care încearcă să țină cont de tot și de toate, uitând să se asculte pe sine, sau chiar ignorând asta.

Un om fericit este un om împăcat cu sine însuși, mai întâi, și apoi cu toată lumea. 
Un om nefericit nu se poate împăca cu sine până ce toată lumea nu se împacă cu el (așa crede el).

Un om fericit se iubește pe sine, indiferent de părerea celorlalți, pentru că a înțeles că în el este tot ce are nevoie pentru a fi în pace și iubire, inclusiv Divinitatea.
Un om nefericit nu se iubește decât dacă părerea celorlalți îi permite să facă acest lucru. În caz contrar, alege chiar să se autodistrugă, anulând inclusiv Divinul din el. 

Ce face ca un om să fie nefericit? Refuzul de a observa că tot ce se întâmplă e o lecție, și nu o pedeapsă. Oamenii nefericiți văd lucrurile ca pe niște greșeli, erori, și trăiesc în vină, în rușine și în frica de a nu supăra.

Ce face ca un om să fie fericit? Asumarea responsabilității pentru trăirile proprii. Un astfel de om știe că tot ce i se întâmplă este o lecție de învățat, și că dacă azi nu a făcut-o suficient de bine, mâine o va face mai bine, poimâine și mai bine, până ce totul va fi optim pentru viața lui din acel moment. 

Un om nefericit va vâna în permanență perfecțiunea, fără să aibă vreo idee cum arată ea.
Un om fericit nu se preocupă de perfecțiunea rezultatului, știind că drumul în viață este optim și perfect pentru el.

Dacă ar înțelege că a venit aici pentru a-și desăvârși creșterea și dezvoltarea înscrisă în codul genetic, omul ar trăi în liniște, pace și armonie cu el însuși.

Iar atunci când fiecare persoană ar fi în armonie cu sine însăși, între oameni ar fi armonie, pace, înțelegere. 

Ceea ce este înăuntru, va fi și afară. De aceea, schimbarea trebuie să înceapă dinăuntrul fiecăruia. 
În fond, nu poți cere pace în lume dacă în tine este un război continuu. 
Nu poți cere celorlalți să fie într-un fel, dacă consideri că tu nu trebuie să te schimbi, doar ceilalți. 

Fericirea este rezultatul trăirii în ritmul propriu, al înțelegerii mesajelor Universului, și al acceptării lor. 

Până ce nu ai înțeles corect informația, vei avea viața rezultată din ce și cât vrei să accepți. 

De exemplu, nu este suficient să cunoști alfabetul pentru a putea să scrii ceva sau să citești. E nevoie să înveți să compui cuvinte, apoi să formulezi propoziții, fraze. 
Poți să crezi că stăpânești arta comunicării, dar dacă nu vei scrie sau vorbi corect, nu vei fi înțeles decât de cei care sunt la același nivel cu tine. 


La fel se întâmplă și în viață: ai ceea ce ai în funcție de cât de bine ai înțeles mesajele pentru tine, și nu pentru ceilalți. 

Ești mulțumit? Du-te mai departe.
Nu ești mulțumit? Oprește-te și întoarce-te către tine; altfel te rătăcești pe drumul altora. 

Nu te grăbi. Nu ești în competiție cu nimeni; nici măcar cu tine. Ești pe un drum al descoperirii de sine. 
De ce ar conta să ajungi cât mai repede, dacă nu ai văzut și înțeles nimic din călătoria ta? Cu cine te întreci? Cu cei ca tine? 
Dar contează? Ești mai fericit(ă) dacă constați că alții sunt mai înapoiați? Ești sigur(ă) că asta înseamnă că tu ești altfel decât ei? 

Toate lucrurile se fac la timpul și în ritmul lor.

Nu poți grăbi ceva, și nu poți sări peste etape ale vieții, doar pentru a bifa vreo victorie demnă de anunțaț pe facebook.

Dacă ești fericit, ești pe calea ta, și toate ușile ți se vor deschide fără niciun efort.
Dacă ești nefericit, te-ai rătăcit. Întoarce-te, și lasă-ți orgoliul la o parte; altfel te vei îmbolnăvi. 

Nu trebuie să mă crezi. Încearcă.
Ce ai de pierdut? Orgoliul? Vreo boală? Timpul? Viața?

Încearcă, și vezi. 
Alege fericirea. Alege-te pe tine. 

Binețe, Om asumat!

P.S. Dacă nu ai timp să citești articolul, te invit să îl asculți lecturat de mine.



Edith Kadar
Arad, 28 mai 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 19 ianuarie 2020

VIAȚA ÎN RELAȚIILE TOXICE

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



O relație este toxică atunci când te otrăvește, îți blochează trăirea de frumos, simțirea de iubire și existența în liniște.

O relație este toxică atunci când nimic nu merge bine, nimic nu curge nestingherit, totul e forțat, și e nevoie de nenumărate reconfigurări ale traseului vieții.

Atunci când consumi un aliment toxic, corpul face tot posibilul să îl elimine, și dă simptomele de toxiinfecție și/sau de otrăvire. Până la o anumită doză, organismul poate face față, dar la doze mari poate intra în colaps și să moară.

Când otrava e consumată în doze mici, dar timp îndelungat, corpul se obișnuiește cu răul, și nu-l mai observă; nu mai observă că ceva nu este în regulă, deoarece s-a obișnuit cu starea.

La fel se întâmplă cu relațiile toxice.
Omul toxic este cel care te blochează, te împiedică să crești, să reușești, să te împlinești. Alături de un om toxic, totul este o luptă, în jur sunt doar piedici, nimic nu este lin, ușor sau natural.

Un om toxic nu te lasă să îți vezi calitățile, ci ți le va anula, sugerându-ți că nu poți, că nu știi, că nu ești în stare; indiferent cât de mult te străduiești, nu vei primi vreo încurajare sau vreun cuvânt pozitiv.

Indiferent că îi întâlnim în viața personală (familie, prieteni), sau în cea profesională (șefi, colegi), oamenii toxici au un rol foarte important în viața noastră: acela de a ne oglindi nesiguranțele, fricile, angoasele, temerile de orice fel.

Putem avea două tipuri de reacție când avem de-a face cu oamenii toxici: 
1.- să le dăm crezare că nu suntem buni de ceva, și să ne lăsăm călcați în picioare de ei. Asta ne va duce la boli grave și la moarte timpurie.
2.- să înțelegem că ei sunt doar oglinzile limitărilor noastre. Cu cât vom spune sau vom crede despre noi că nu putem, că nu suntem în stare, cu atât vom atrage oameni care să amplifice trăirile noastre negative.


Noi îi numim oameni toxici. Dar ei vin și doar deschid robinetul otrăvii pe care deja o avem, crezându-ne imperfecți.

Omule, poți alege să-ți plângi de milă și să devii o victimă a vieții care te trăiește (că tu nu o trăiești). Otrava este deja în tine, pentru că te crezi mai puțin decât ești. Oamenii pe care îi întâlnești îți apasă, doar, butoanele care îți eliberează toxinele din trăirea ta.

Adevărata otravă sunt emoțiile tale, nu oamenii; ei doar ți le arată, ți le eliberează.

Nimeni nu te poate răni și nu îți poate face ceva rău dacă tu nu îi permiți. 
Un om are efect asupra ta doar dacă tu ai așteptări de la el.
Repet: UN OM POATE AVEA EFECT NEGATIV ASUPRA TA DOAR DACĂ TU AI AȘTEPTĂRI DE LA EL!

Cel mai simplu este să dai vina pe ceilalți, să arăți cu degetul spre oricine altcineva în afară de tine.

Cel mai greu este să te detoxifici: să vezi ce „buton” ți-a activat omul toxic, să accepți că ai acea problemă, și să o rezolvi. 
TU, nu altcineva!
În fond, de aceea te-ai intoxicat, că ai cedat frâiele vieții tale în mâinile celorlalți.

OMUL TOXIC OGLINDEȘTE RELAȚIA TOXICĂ PE CARE O AI TU CU TINE, CU CREDINȚELE TALE, CU ESENȚA TA DIVINĂ.

Relația toxică. Pentru atunci când ai uitat de tine, ai uitat că ești esență divină!

Binețe, OM asumat!

P.S. Dacă nu ai timp să citești, te invit să asculți articolul citit în acest material de pe YouTube.




dr. Edith Kadar 
Arad, 08 februarie 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

sâmbătă, 18 ianuarie 2020

OMUL ȘI ALE LUI CLIȘEE VERBALE



Foto: Katerine Katerine (Ecaterina Vasile, Brăila)

A spune într-una „dacă ar fi atât de simplu”, sau „ușor de spus în teorie, dar greu de aplicat în practică...” nu te ajută, din contră, te blochează și mai mult.

De unde știi toate acestea dacă nici măcar nu ai încercat? 
Nu poți spune că e greu să înoți, sau să conduci o mașină dacă nici nu îți trece prin minte să și practici.

Pentru a trece de la teorie la practică e nevoie, mai întâi, să vrei cu adevărat să o faci, nu doar să spui că vrei să o faci, dar... (și urmează înșiruirea justificărilor).
Altfel, rămâi în filmul din capul tău, acela în care doar altcineva poate, pentru altul e ușor, dar nu pentru tine.

Când derulezi la nesfârșit scenarii apocaliptice în capul tău, vei ajunge să crezi că așa este și realitatea.
Vei ajunge să îți crezi gândurile ca fiind reale. 

Doar că, vezi tu, gândurile sunt gânduri, iar acțiunea, fapta, e cu totul altceva.

În mintea ta totul este greu, anevoios, plin de capcane, și nici nu-ți trece prin cap că realitatea e total diferită, doar să faci ceva, orice altceva decât doar să gândești.

„Dacă ar fi atât de simplu...”
De unde știi că nu e simplu? Pentru că ți-au spus-o alții care, la rândul lor, nu au încercat nimic?
De ce crezi că totul trebuie să fie complicat?
Și dacă totul e complicat în teorie, de ce n-ar putea fi simplu în practică?

„Ușor de spus...”, sau consacratul „ție ți-e ușor să vorbești...”
Să știi că nu toți îți vorbesc din teorie; s-ar putea să întâlnești și oameni care trec la practică și observă că nu e chiar atât de greu cum au gândit.

Până una-alta nu faci nimic din frică. E teama de a nu greși, de a nu eșua, de a nu te face de râs, de a nu (te) dezamăgi, etc.

Imaginează-ți că refuzi să faci orice din cauza acestor frici. Nu vei evolua, vei rămâne exact acolo, în locul pustiu al temerilor, și te vei blinda de clișee verbale ce vor fi ca un scut, gen: „pe mine să mă lași în pace, nu am chef să ies din comoditatea mea, mai vreau aici, unde e călduț. Ia de-aci un „ce știi tu...”, sau un „ușor de spus...”; și un bonus de ”dacă ar fi atât de simplu...”.

Dragă om al clișeelor teoretice, te rog să te gândești la un lucru: CINE EȘTI TU FĂRĂ SUFERINȚA TA? 
CINE AI FI TU FĂRĂ PLÂNGEREA TA DE MILĂ? 
CINE AI FI DACĂ NU AI MAI FI VICTIMĂ A VIEȚII ȘI A OAMENILOR?


Marianne Williamson a spus că „Cea mai mare frică a noastră nu este faptul că suntem inadecvaţi, ci faptul că suntem puternici peste măsură. Lumina noastră, şi nu întunericul din noi ne înspăimântă cel mai tare.”

Depinde doar de tine dacă alegi frica de a străluci, ca nu cumva lumina ta să-i deranjeze - Doamne ferește! - pe alții care dorm încă, sau bucuria de a sta în lumina asumării practicii.

„Și eu cum să fac asta” e un alt clișeu care arată că nu ai de gând să faci ceva, ci vrei să auzi păreri pe care să le combați cu: „nu!...nu-i așa!... la mine nu merge asta...” și finalizate apoteotic cu „ce știi tu?!... nimeni nu a suferit ca mine!...”. CLIȘEE VERBALE.

E posibil ca tu, cel care îți asumi propria viață și îți rezolvi problemele să crezi că acest articol e o exagerare, o ficțiune, și să fii convins că toți transformă teoria în practică le fel de ușor ca tine. Crede-mă, nu e nicio exagerare în cele scrise. Ceea ce pentru tine e simplu, pentru alții e foarte complicat și greu.

Cât te privește pe tine, om al clișeelor-scuze, s-ar putea ca orice sugestie practică, orice material cu soluții, orice cuvânt de îndrumare să fie considerat de tine un... clișeu pe care nu îl auzi pentru că... aștepți să facă altcineva în locul tău; aștepți pilula magică.

Dragă om, calea spre tine este anevoioasă, dar e grea doar pentru ego. Rezistența pe care o simți nu e a sufletului, ci a orgoliului și vanității tale.

Ca să treci de la teorie la practică e nevoie să vrei cu adevărat, nu doar să afirmi la nesfârșit că vrei, iar apoi să servești oricui clișeele tale verbale.

Până ce nu vei căuta, nu poți găsi nimic.
Iar până ce nu știi ce să cauți, vei rămâne în nemișcare și în starea de victimă, plângându-te că oamenii ca mine nu te ajută, ci îți vorbesc urât.

Atât timp cât ți-e bine acolo, în suferință, vei avea pretenția ca ea, suferința, partenera vieții tale, să fie respectată de ceilalți. 
Vei vrea ca toți să-ți vorbească frumos, să te mângâie, doar suferi, nu-i așa?!

Doar că, vezi tu, mai sunt oameni care au trecut pe acolo, care au făcut exact ca și tine, și care au primit șuturi dure când tot ce au vrut era ca alții să le plângă de milă. Au fost și ei măreți în rolul de victimă.
Sunt oamenii care s-au trezit aruncați de viață în mijlocul apelor învolburate, și nu au mai avut timp și energie să mai întrebe în dreapta și-n stânga ce să mai facă, sau să se plângă. 
Sunt oamenii care și-au păstrat bruma de energie pentru a găsi singuri soluții, și a le aplica în practică.

Sunt supraviețuitorii propriului iad, cei care au rezistat demonilor, și chiar au făcut pace cu ei.

Sunt oameni care au făcut drumul de la Iad la Rai, și cunosc toate capcanele ego-ului, mândriei și falei suferinței.

Acești oameni nu te vor menaja, nu pentru că sunt insensibili, ci pentru că știu prin ceea ce treci, și știu că plânsul de milă nu ajută. 

Ei sunt oamenii care te vor enerva, la început, pentru că nu îți respectă trufia suferinței. EI SUNT OAMENII CARE TE POT AJUTA!
Cum? Prin exemplul lor.

Dar până ce nu ești pregătit(ă) să ieși din „coconul” suferinței, până ce nu ești suficient de puternic(ă) să cauți si să găsești singur(ă) răspunsuri, vei sta acolo și vei arăta cu degetul spre toți cei care nu te respectă.
Doar că, vezi tu, rămânând în mocirlă, este cel mai clar semn că tu nu te respecți pe tine, de aceea cauți respectul și îl aștepți de la alții.

Dragă om, nu ești singurul care suferă, iar suferința ta nu te face atât de special încât toți oamenii să-ți cânte-n strună, să fie atenți doar la tine, să se neglijeze pe ei pentru a-ți spune clișee gen: „săracul de tine!... tu nu ai nicio vină... oamenii sunt răi... Dumnezeu te-a bătut...”, etc.

Doar când te saturi de suferință și de lamentări, vei căuta. Iar atunci te vei găsi pe tine, și vei deveni OM care își asumă responsabilitatea pentru ce este, ce face și ce simte. Nu mai repede. 

Restul sunt clișee. Ieftine.

Crede-mă, am fost pe acolo. 
Iar dacă eu am putut, cine ești tu să (zici că) nu poți?!

Binețe, Om asumat!

P.S. Dacă nu ai timp să citești, te invit să asculți lectura acestui text în materialul de mai jos, realizat cu ajutorul neprețuit al fiului meu, Yannis.



Edith Kadar
Arad, 18 august 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 14 ianuarie 2020

OMUL, OGLINDA TA ADEVĂRATĂ



Nu poți fi pe placul tuturor, sper că ești conștient de asta. Adică, cu adevărat conștient, nu doar să spui că ești.
Adică, dacă cineva te contestă - prin vorbe spuse sau scrise - să nu ai nicio reacție, ci cel mult să (îți) spui „ok, mulțumesc”.

Da, știu că din gură suntem cu toții indiferenți față de gura lumii. Avem și texte frumoase și pompoase gen „gura lumii slobodă”, sau „nu mă interesează ce spun alții despre mine”, și asta până ce alții spun ceva, și te trezești cu adrenalina-n gât.

Dacă ar fi după noi, cu toții ar trebui să ne placă și să aibă doar păreri la superlativ despre noi. De ce? Pentru că... așa vrem, așa ni se pare normal. Nu contează că noi nu facem la fel. Credem că ni se cuvine ca noi să putem judeca și atenționa oamenii, dar ei trebuie să ne laude, musai.

Sigur știi povestea lui Albă ca Zăpada. Amintește-ți de mama vitregă, care era o frumusețe, dar care se transforma într-o babă-cloanță-cotoroanță atunci când încerca să o distrugă pe Alba fată frumoasă. De ce? Pentru că oglinda îi spunea că există cineva mai frumos decât ea.

Dincolo de basmul cunoscut, observă, rogu-te, simbolurile: „tot ce nu-mi place reflectat de oglindă, trebuie să distrug!”.

Așa se întâmplă și în viața noastră de zi cu zi: avem tendința să distrugem și să contestăm tot ce nu ne place că vedem în oglinzi.
Doar că acum oglinzile „fermecate” care ne spun adevărul sunt oamenii pe care îi întâlnim.

Tot ce contești la mine este nerezolvat la tine.
Tot ce contest la tine este negat și nerecunoscut la mine.
Știi deja asta. În teorie, că în practică....

De ce ne uităm, la propriu, în oglinda de acasă? Să retușăm și să aranjăm ceea ce (credem că) nu este în regulă în imaginea noastră exterioară.


Bine, bine, dar cum ne „aranjăm” imaginea interioară?
Prin oamenii pe care îi întâlnim și care ne țin oglinda a ceea ce refuzăm să vedem și să rezolvăm la noi.

Ce avem de rezolvat și de ce refuzăm să vedem? Dar, mai ales, de ce avem nevoie de oglinzi, dacă suntem atât de convinși că suntem perfecți și fără de prihană?

Păi, avem de înfruntat ADEVĂRUL și nu imaginea falsă pe care încercăm să o compunem și să ne-o apărăm.
De ce facem asta? Datorită programelor primite în copilărie, și a celor moștenite de la părinți, bunici, și alte rude.
Ce programe? Alea cu „nu e voie”, „nu e frumos”, „să nu superi pe cineva”, „să nu mă faci de râs”, „stai cuminte”, etc.

Când în copilărie ni se spune că altcineva este mai bun și mai cuminte decât noi, ne creăm un „program” de „voi face totul ca EU să devin cel/cea mai bun(ă) și mai cuminte; nu contează la ce vârstă, dar așa voi deveni!”

Din acel moment, tot ce considerăm că nu este „bun” și „cuminte” va fi contestat de noi, va fi înfierat, judecat, condamnat și comentat.

Vom încerca să fim perfecți, așa cum am înțeles noi perfecțiunea; adică prin filtrul traumei negate din trecut.
Ne vom direcționa energia spre ceea ce credem noi că este frumos și bine: ne vom aranja, vom lua un aer de nonșalanță și ne vom atârna de buze un zâmbet fals, menit să distragă atenția de la adevăr.

Și totuși, de ce avem nevoie de oameni-oglinzi, dacă lucrurile ar fi așa cum susținem sus și tare?
Pentru că imaginea exterioară este doar stratul de miere care acoperă rahatul nerezolvat și care sufocă sufletul, ADEVĂRUL.

Dacă lucrurile ar fi cu adevărat procesate, înțelese și rezolvate, am fi în liniște și pace, și nu am mai simți nevoia să căutăm oglinzi în ceilalți oameni.
Când rahatul e curățat, rămâne doar mierea, și nu mai are rost să spargem oglinzile care nu ne plac.

Când ne-am acceptat și înțeles traumele, oglinzile noastre, oamenii, se vor rări și vor dispărea până la urmă.

Dar dacă vom întâlni persoane care ne zgândăre și puțin-puțin, mai avem încă de lucrat cu noi.

Și noi suntem oglinzi pentru alții. De aceea, nu putem fi pe placul tuturor, sper că ai înțeles asta.

Important este ca ție să-ți placă toți oamenii. Și nu doar să spui asta, ci să și simți, altfel te minți.
Asta înseamnă că ai lucrat cu tine, ai acceptat tot ce ai încercat să ascunzi, și te-ai eliberat.

Omule, ADEVĂRUL este ceea ce e în interior, nu ce încerci să convingi în exterior.

Cei mai buni profesori nu sunt cei care laudă, ci cei care te contestă, pentru că te ajută să îți vezi adevărata imagine în oglindă. Accept-o și du-te mai departe în viață; te așteaptă noi provocări.

„Oglindă oglinjoară, cine e cel mai sincer și asumat cu sine?”

Binețe și mulțumire multă, Omule, oglindă a mea!



Edith Kadar 
Arad, 30 noiembrie 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 12 ianuarie 2020

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE




Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare zi e alta, fiecare moment e diferit. 

Nimic nu va mai fi la fel ca ieri: nici întâmplările, nici viața, nici oamenii, nici ceea ce simți; nici măcar tu nu mai ești același.

Pentru că trezirea înseamnă să vezi același lucru altfel, din alt unghi, și să îți dai voie să vezi totul și din altă perspectivă.

Rutina nu este adusă în viață pentru că omul face același lucru. Dacă stai să te gândești, celulele tale se reînnoiesc în fiecare secundă, deci nu mai ai aceeași compoziție, deci nu mai ești același, și nu mai poți face același lucru. 

De aceea îți spun că rutina nu este dată de urmarea acelorlași pași. 

Rutina este dată de aceeași perspectivă, aceleași șabloane de gândire, aceleași concepții vechi, prăfuite de la care ai pretenția să îți aducă schimbarea, fericirea, pacea și pozitivul în viață. 

Nu ceea ce faci este o rutină, ci faptul că nu vrei să schimbi gândirea e rutina. 

Tu vrei ca aceleași idei, care te-au adus aici, în acest blocaj, să te salveze. 
Nu se poate! Este ca și când te arunci în apă și aștepți ca apa să te mențină la suprafață și să își adapteze valurile după tine, chiparosule!

Atât timp cât nu dai drumul la vechi, și ai pretenția ca alții să se schimbe, nu tu, vei rămâne înțepenit în suferință, încrâncenare, boală și negativitate.

Doar atunci când te saturi de rutina gândirii tale, de rugina ei, și nu te vei mai opune noului, se va schimba ceva la tine. 

Și știi cum îți dai seama? 
Pentru că vei vedea situații și oameni care altă dată ți-ar fi stârnit reacții puternice, dar care acum nu mai au efect asupra ta. 
Și îți vei da seama că, pe zi ce trece, nu mai lupți, ci lași să vină ceea ce e menit, nu te mai opui, cauți să înțelegi de ce ți s-a întâmplat un lucru și nu altul. 

Iar asta înseamnă că ți-ai dat voie să experimentezi aceleași lucruri din mai multe perspective, și asta îți lărgește orizontul în permanență.

Îți mai dai seama că ai crescut și că te-ai schimbat atunci când observi că alții fac ceea ce ai făcut tu mai demult, dar nu mai vrei să-i corectezi, să-i îndrumi, ci zâmbești cu bucurie, în sinea ta, știind că și ei sunt pe drumul cel bun; doar că fiecare își are propriul ritm.

Știi că te-ai schimbat atunci când asculți și vezi totul ca observator și nu ca un judecător. 

Asculți ce îți spune lumea, și ȘTII că ți se vorbește de la nivelul la care e omul. 
Mai sus, mai jos, mult, puțin, nu are importanță, ți se vorbește de unde este el acum. 
Cât ai simțit nevoia să răspunzi, erai la același nivel. Când ești observator (pe bune, nu doar așa, din gură), știi că ai mai depășit un obstacol

Știi că te-ai schimbat atunci când nu te mai concentrezi pe problemă, ci găsești soluții, indiferent cât de greu ți-ar fi.



Știi că ești schimbat atunci când poți vedea frumosul din lume, nu doar urâtul.

Știi că te-ai schimbat atunci când începi să taci, să nu mai spui vorbe goale doar ca să umpli liniștea care te sperie.

Când cauți singurătatea și tăcerea pentru a te auzi pe tine, și nu pe alții, să știi că te-ai schimbat.

Când ai grijă de tine, în primul rând, și nu pui pe altcineva înaintea ta, să știi că te-ai schimbat.

Atunci când liniștea ta devine mai importantă și mai plăcută decât gălăgia exterioară, nu numai că te-ai schimbat, dar ai început să iubești: să TE iubești.

Iar când îți dai seama că te-ai schimbat, înțelegi că, de fapt, nu te mai opui energiei Universului, nu mai încerci să protestezi și să te împotrivești ca un fir de nisip în fața uraganului. Ci te-ai aliniat curgerii normale a vieții, ai reintrat în matca Sinelui tău divin. 

Iar aici nu mai e demult rutina cu rugina ei. 
E schimbare. 
E viață. 
E Iubire. 
E Dumnezeu!

Nu trebuie să mă crezi. Încearcă, ce ai de pierdut? 

Rutină sau schimbare de sine? 

Binețe, Om curajos!

P.S. Dacă nu ai timp să citești, te invit să urmărești materialul în care lecturez eu articolul. Mulțumesc. 



Edith Kadar​
Arad, 20 august 2019


 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

sâmbătă, 11 ianuarie 2020

STAGNAREA TE FACE „SPECIAL” ȘI „UNIC”




"De ce ne este frică?", "de ce nu putem face...?, "de ce e atât de greu?", "de ce alții, și nu eu?..."
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările puse repetitiv la materiale despre trezirea și dezvoltarea spirituală. 

Nu ar fi nicio problemă să pui întrebări, acestea sunt binevenite. Doar că acest tip de întrebări sunt mai mult un scut, o declarație de genul "eu nu pot, e greu"..., "vreau scurtătură...", "dă-mi soluția rapidă, care să aibă efect instant, că nu am tip și chef pentru lucrul cu mine, am altele mai bune de făcut, cum ar fi să muncesc pentru bani și să lupt, doar viața e o luptă!...".

Nicio problemă nu vine fără soluție, ar fi bine sa nu uiti asta. Dacă viața îți aduce ceva în cale, o situație sau ceva care te sperie, să știi că rezolvarea e acolo, în fața ochilor.
Problema adevărată este că oamenii nu sunt obișnuiți să își rezolve singuri problemele, ci așteaptă să vină vreun salvator care să facă în locul lor totul. 

Imaginează-ți că vezi un șoricel mic. Și în loc să îți vezi mai departe de drum, să îl lași pe el să își vadă de drum, sau, în loc să îți păstrezi calmul si să il ajuți să iasă din acel loc, te apuci să urli că din gură de șarpe, de parcă ar fi un urs mare sau un crocodil. Nici măcar nu stai sa realizezi diferența de mărime, și strigi ca un om condamnat la o mușcătură mortală. De șoricel. Si în loc să faci ceva, țipi să vină cineva să te salveze de monstrul abia vizibil.
Apariția șoricelului are și rezolvarea: pleci, îți vezi de drum și îl lași să plece (ce ar putea să îți facă?), sau îl saluți și îl ajuți să plece (dacă nivelul de conștiință e un mic mai... sus). În fond, nu așa ai reacționa dacă ai găsi, în același loc, o pisicuță sau un cățel; chiar dacă te-ar mușca (și sunt mai mari ca șoriceii),  ar fi drăguți. 
Și totuși, în cazul micului șoarece, strigi după ajutor, în loc să rezolvi singur problema, deși ai toate calitățile să o faci.


Eh, la fel e și cu "monstrul" trezirii și lucratului cu sine, de unul singur. 
De ce să o faci, când poate veni altcineva să o facă în locul tău, iar tu îți poți vedea de viața ta călduță?!
Ce tot scriu unii și alții că rezolvarea e în tine, că dezvoltarea personală înseamnă evoluție, înseamnă viață, iar rămânerea în suferință înseamnă boală și moarte? 
Să vină cineva, să facă ceva, că tu nu ai nicio vină; tu ai fost bine-mersi până când a dat boala nemiloasă peste tine, sau ai fost trădat sau/și părăsit. Tu nu ai facut nimic rău, alții au făcut. Nu ai timp și chef să te asumi, să îți sufleci mânecile și să începi să lucrezi la tine. E mai important să întreții starea de victimă,  doar-doar o veni vreun salvator.
Și toate astea sunt pentru că refuzi să înțelegi că nimeni nu îți poate face ceva fără aprobarea ta. ESTE VIAȚA TA!

Până și la acest articol vor fi comentarii (scrise, cu alte persoane sau gândite) de genul: "si cum să fac asta?...", "ție ți-e ușor să vorbești...", și, preferatul meu "la mine nu merge asta..."

Toate acestea pentru că omul are nevoie să se simtă special. Iar dacă nu poate fi special prin trezire și evoluție, prin descoperirea de sine moment cu moment, măcar să fie special în suferință, în boală și în a nu face nimic. Starea de victimă creează o aură de "special" în jur, și țese o poveste pe care nu o are nimeni, doar el. E unic!

Ce nu realizează omul este că energia pe care o investește în a rămâne acolo, în problemă și a fi victimă este aceeași energie care îl poate scoate din problemă, si îl ajută să crească  și să evolueze. 

Alegeri. Totul este o alegere: să stagnezi sau să evoluezi, să te plângi sau să rezolvi în tăcere, să îți irosești energia în starea de victimă sau să o investești în creșterea și evoluția personală.

Stagnare sau dezvoltare?
„Special” în suferință și „unic” ca victimă, sau unic asumat și special responsabil?

 Alegeri. 

Alege înțelepciunea. Alege-te!

Binețe, Om asumat! 

P.S. Dacă nu ai timp să citești, te invit să asculți materialul citit de mine, pe YouTube



Edith Kadar 
Arad, 10 ianuarie 2020

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 7 ianuarie 2020

ILUZIA, „REALITATEA” ÎN CARE TRĂIEȘTI




Cum poți să le vorbești oamenilor despre iluzie, atât timp cât ei se află acolo, în bula ei?

Imaginează-ți că locuiești într-o casă. Te-ai obișnuit deja cu ea, și ți se pare comună, banală; doar e a ta. Te simți confortabil în ea, dar nu mai vezi specialul de la început; cumva, noutatea și-a pierdut valoarea.
Și atunci, va veni cineva din exterior și va începe să îți spună despre casa ta: că are nevoie de reparații, de zugrăveală, de renovare totală, interioară și exterioară. Dar tu te simți bine, ți-e bine, cum îndrăznește cineva să vină să îți spună cum este casa ta și ce să faci cu ea?! Doar știi mai bine!
Și în loc să faci un pas în spate, să te detașezi de orgoliul care te menține în iluzie, să vezi dacă nu cumva cei din exterior au dreptate, alegi să fii bățos, revoltat de obrăznicia îndrăzneților, și chiar să rupi legătura cu cei care îți zgârie imaginea pe care tu ți-o aperi în minte; aceea a casei perfecte, uitând că ea nu mai e demult nouă și aranjată. Îți aperi iluzia.

La fel se întâmplă și cu viața omului: el rămâne în perioada în care a fost bine, și se iluzionează că totul e neschimbat, că nu e nevoie de nicio ajustare, de nicio adaptare la nou. De multe ori nu mai face niciun pas în spate pentru a privi obiectiv „casa”, adică viața sa, ci merge mai departe dintr-un soi de automatism. Și uite așa, rămâne în aceleași concepții, și refuză să se adapteze la nou, spunând că cine-l iubește să-l iubească așa cum e, și că dacă vor schimbare, n-au decât să se schimbe ceilalți. ILUZIA.
Iar dacă vine cineva din exterior să-i spună că i-s cam învechite principiile și că i-ar prinde bine o reconfigurare de traseu, să vezi atunci dezlănțuire de orgoliu! Atacă în dreapta și-n stânga pe toți cei care (crede el că) atentează la comoditatea lui, îi bălăcărește, îi bârfește. Iar dacă e vreun prieten apropiat, ar fi în stare să-l trădeze, să-l vândă altora, doar pentru a abate atenția în altă parte, nu cumva să mai vadă și alții vechitura lui de gândire. ILUZIA.

Iluzia este ca o carapace care împiedică lumina și adevărul să pătrundă.
Iluzia este minciuna călduță preferată în locul adevărului incomod.
Iluzia este iadul ales în locul raiului reprezentat de adevăr, lumină, asumare și iubire.

Iluzia te face să crezi că le ai pe toate, că poți să te schimbi oricând vrei și nu când vor ceilalți, și totuși nu o faci.
Iluzia este să nu înțelegi că ceilalți sunt doar voci ale Universului, ale divinului din tine, care vor să te avertizeze că e timpul să schimbi ceva la viața ta.

Iluzia este să crezi că ceea ce e bine, de fapt, pentru tine ți-ar face rău, în timp ce lucruri sau situații dăunătoare în timp, să crezi că sunt perfecte pentru tine.

Iluzia este să crezi că îl iubești pe Dumnezeu, să te lauzi cu credincioșia ta, în timp ce urăști oamenii, îi bârfești, îi denigrezi în permanență, le cauți cusururi, uitând că Dumnezeu este în fiecare om.

Iluzia este să crezi că deja le știi pe toate și că nu mai ai nevoie de nicio informație, că nimeni nu poate ști mai bine decât tine cum stau lucrurile în lume și-n viață.

Iluzia este să susții că îți iubești aproapele în timp ce te denigrezi pe tine, vorbești urât despre tine, și consideri că tu nu ești important, doar ceilalți.

ILUZIE.



Iluzia este când vorbești mult, în teorie, despre iubirea necondiționată, în timp ce în practică pui condiții non stop oricui, inclusiv copilului tău; „te iubesc dacă....”, sau „te iubesc pentru că...”

Iluzia este atunci când una spui și alt faci; atunci când le ceri celorlalți să fie și să se comporte într-un anumit fel, în timp ce tu nu ții cont de indicațiile tale.

Iluzia este atunci când ascunzi adevăruri despre tine doar pentru ca ceilalți să te placă. Când spui despre tine doar părți (pe care le consideri) pozitive, sperând ca adevărul să nu iasă niciodată la suprafață.

Iluzia este atunci când faci un lucru, deși instinctul te avertizează să nu o faci; și totuși, speri că totul se va rezolva pe parcurs, „cu timpul”. De exemplu, te căsătorești, deși simți că nu e bine, că nu e persoana potrivită pentru tine, și speri că vei reuși să schimbi totul, cu timpul: și pe celălalt, și nefericirea în fericire.

Iluzia este atunci când povestești cât de trezit ești, cât de dezvoltat în conștiință ești; atunci când te lauzi într-una, de parcă ți-au murit lăudătorii. Exact atunci, situația este, de fapt, invers: încă dormi bine merci, în timp ce îți lași ego-ul să-ți poarte vocea.

Iluzia este atunci când crezi că trezirea spirituală înseamnă că te lepezi de umanitate și de toate „slăbiciunile” ei.
Iluzia este să crezi că dacă ești spiritual, ești superior celor care încă nu s-au trezit, și că ai dreptul să-i judeci și să-i apostrofezi pentru că nu sunt ca tine, uitând că așa ai fost și tu mai demult.

Iluzia este atunci când afirmi clar ceva despre care nu te-a întrebat nimeni: când le spui tuturor cât de fericit și împlinit ești, despre iubirea pe care o emani în permanență, fără număr și fără de condiții, către toți cei ce-ți intră în raza ta vizuală, atunci când povestești cât de iubitor de oameni și cât de cult și citit ești. Fără să fii întrebat.

Iluzia este atunci când crezi că alții pot mai mult și mai bine doar pentru că așa ți s-a spus.
Iluzia este să crezi că e nevoie să îndeplinești condiții pentru a fi într-un anumit fel: frumos, deștept, împlinit, fericit, trezit.

Iluzia este să crezi că fizicul, exteriorul, este mai important decât ceea ce e în interiorul tău, doar pentru că așa spun „specialiștii”.
Iluzia este să crezi că ai nevoie în permanență de indicații, ai nevoie să ți se spună ce să faci, cum, când și cât să faci pentru a da bine.

ILUZIA.


Iluzia este minciuna în care trăiești pentru că ți-e frică de adevăr; ți-e teamă că nu ai fi demn de iubire dacă te-ai arăta așa cum ești cu adevărat.

Iluzia îți creează o lume artificială, o lume falsă, un loc care nu există în realitate, decât în imaginația ta.

Iluzia te îndepărtează de esența ta, de ceea ce ești cu adevărat, și te face să muncești doar pentru a întreține acea minciună, acea mască. La un moment dat, toată viața ta va fi o mascaradă, iar tu vei uita, încetul cu încetul, cine ești și cât valorezi cu adevărat.

Iar când te îndepărtezi de esența ta, de divinul din tine, te-ai „lepădat” de bine, de lumină, de iubire, de paradis, și te îndrepți către fals, către minciună, ipocrizie și frică, către iad.

Adevărul este Raiul, iar iluzia este iadul.
Adevăr versus iluzie.
Rai versus iad.

Cum poți să le vorbești oamenilor despre iluzie, atât timp cât ei se află acolo, în bula ei? Pentru că nu te vor auzi, nu te vor înțelege. De ce? Pentru că iluzia „vorbește” altă limbă decât adevărul.

Cum se pot trezi oamenii din iluzie dacă nu știu că sunt în iluzie?
Bună întrebare! Asumându-și responsabilitatea pentru ceea ce sunt în acel moment.

Când poți să spui clar „nu-mi mai place de mine așa cum sunt, nu sunt fericit și mă simt blocat”, ai făcut deja un pas către lumină, către adevăr. Rămâi acolo, indiferent ce ți se spune și cât ar încerca cei care te „iubesc” să te atragă înapoi altfel nu te mai acceptă.

Când poți alege ceea ce vrei tu, nu ce vor alții, ai mai făcut un pas important.

Când binele și fericirea ta sunt mai importante decât ale altora, ai mai făcut un mare pas către lumină: ai înțeles că iubirea de sine nu este egoism, ci e starea din care poți avea grijă de tine fără să mai depinzi de alții.

Când vocea ta interioară devine mai importantă decât glasul celor din jur, te-ai regăsit pe tine.

Iar atunci când ai înțeles că cei care te-au părăsit nu ți-au fost prieteni, deoarece te-au condiționat, și că, de fapt, tu nu ai nevoie decât de tine și de divinul din tine, te-ai reconstruit pe tine, te-ai acceptat și îți ești suficient. Nu mai contează că ceilalți încearcă să te readucă acolo unde ai fost, și unde le-ai fost de folos lor și ego-ului lor.

Cu toții trăim în iluzie; așa ne învață societatea, așa ne sunt scrise programele moștenite din familie.
Diferența o face acel moment în care aflăm că mai există și altă variantă la ceea ce credem și trăim. Atunci avem de ales: considerăm noua variantă ca fiind minciună, și continuăm să rămânem în iluzie, în matrix, sau dăm curs curiozității și pornim în explorarea noului.

Alegeri. Asumări. Treziri.
ILUZIE sau ADEVĂR?
TEORIE sau PRACTICĂ?
Alegi ADEVĂRUL doar în teorie dar rămâi în practica ILUZIEI, sau ai curajul de a opta pentru practica ADEVĂRULUI, lăsând ILUZIA la nivel de teorie?

TREZEȘTE-TE. E TIMPUL!

Binețe, OM!

P.S. Dacă nu ai timp să citești, te invit să asculți lectura acestui articol, într-un material realizat cu ajutorul fiului meu, Yannis.



Edith Kadar 
Arad, 07 ianuarie 2020

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2020/01/iluzia-realitatea-in-care-traiesti.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

La mulți ani, IOAN! - semnificația numelui și menire




Binețe, dragă cititorule!

A doua zi după Bobotează este o altă sărbătoare importantă: este cinstit Ioan Botezătorul.
Cu această ocazie, toți cei care poartă numele Ioan și derivatele lui își serbează onomastica.

Dar, te-ai gândit care este semnificația acestui nume?

IOAN derivă din YOCHANAN în ebraică, adaptat de greci în IOANNES (IOHANNES în latină), și înseamnă GRAȚIA, FAVOAREA LUI DUMNEZEU.

Persoana care primește acest nume (sau una din variante) la naștere este menită să aducă lumina, grația divină într-o familie în care aceasta a fost uitată, dată la o parte, sau privită ca neimportantă față de plăcerile lumești.

Copilul ce va purta acest nume vine ca un favor, ca o îndeplinire a unei dorințe adânci și vechi și este așteptat și dorit cu înfrigurare și speranță de cel puțin un membru al familiei, cel/cea care a sugerat numele. 


IOAN este un cadou pentru familie din partea divinității, un răspuns la rugăciunile cuiva a cărui/cărei părere a fost ignorată.

Venirea pe lume a unui copil ce poartă acest nume este confirmarea că rugile de curățire, purificare și binecuvântare pentru familie au fost auzite, iar lumina divină a fost trimisă ca o favoare sub forma pruncului așteptat, Ioan.

Persoanele ce poartă acest nume sunt menite să aibă un alt grad de înțelegere și relaționare cu Dumnezeu decât alți membri ai familiei, transmițând mai departe semnificațiile tainice și celor care au uitat de ele.

Aceasta este semnificația numelui, dar, bineînțeles, nu toți cei ce îl poartă sunt așa cum le-a fost menit.

Un IOAN care nu se ridică la nivelul vibrației numelui este o persoană care nu se iubește, nu știe cum să iubească și să comunice cu cei din jur pentru a nu se simți singur și izolat într-o mare de oameni. 
Purtătorii acestui nume sunt predispuși la probleme de tensiune arterială, de circulație, afecțiuni cardiace, retenție de apă, boli ale rinichilor și aparatului urinar, probleme digestive, dureri de oase, anemii sau depresii.
Și toate acestea pentru că, în loc să aducă lumina în familie, membrii acesteia au reușit să o neglijeze, ceea ce duce la blocaje profunde.

Ioan Botezătorul a fost cel care a anunțat oamenii că Dumnezeu își trimite grația, favoarea, binecuvântarea sub forma fiului său, Iisus (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2017/01/boboteaza-semnificatie-si-simboluri.html).


Dragă IOAN, IOANA, ION, IONEL, IONELA, OANA, ONUȚA, IONUȚ, NELU, NELA, GIANINA, GIOVANNI, IVAN, JANOS, JANIKA, JOHANN, JOHANNA, JANA, JANINA, JEAN, JEANA, JUAN, JOHN, IANIS, YANNIS, 
îți urez să ai o viață plină de lumină, să reușești tot ceea ce ți-ai propus pentru a fi un exemplu pentru  toți cei apropiați ție. 
Să ai forța de a fi lumină călăuzitoare pentru alții, indiferent de piedicile pe care le întâlnești pe drumul vieții.

LA MULȚI ANI, PLINI DE LUMINĂ! 


Binețe ție, dragă cititor!

 dr. Edith Kadar 
Arad, 07 ianuarie 2016


 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...