vineri, 30 aprilie 2021

VINEREA MARE sau POSTUL LA URĂ ȘI INTOLERANȚĂ

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 


Nu sunt un om religios. Știu că religia, biserica, preoții, credința și Dumnezeu sunt concepte total diferite. Un om credincios nu trebuie să fie obligatoriu religios.
Eu cred în Dumnezeu, cred în Lumină, cred în Iubire. De aceea m-am decis să scriu ceea ce simt. Dacă ești înregimentat și ești credincios ritualurilor de urmat, s-ar putea să nu-ți placă. Îți amintesc că nu trebuie să citești și nu e nevoie să crezi în ceea ce spun. 
Nu sunt deținătoarea adevărului universal, dar nici tu. Avem dreptul la opinii. Aceasta e opinia mea. 

*    *    *    *    *

Suntem în Săptămâna Mare, iar azi e vinerea mare. Mulți oameni sunt preocupați să respecte și să onoreze ritualurile religioase. 

Săptămâna Mare începe cu sâmbăta lui Lazăr, ziua dinaintea Floriilor. Atunci Iisus a făcut dovada credinței și cunoașterii lui reînviindu-și prietenul mort de 4 zile. 

Duminica Floriilor este ziua în care Iisus a intrat în Ierusalim. Cum erau vremurile de atunci? Instabile. Ca acum. Conducătorii iudeilor cochetau cu romanii pentru a obține beneficii de toate felurile. Corupția era în floare, și fiecare se descurca după modelul „mie să-mi fie bine”. Oamenii de rând, erau sufocați de taxe și de deciziile luate împotriva bunăstării lor. Recunoști ceva din zilele actuale?

În acest climat instabil oamenii au avut nevoie de cineva care să vină să îi salveze: personajul mesianic care rezolvă totul fără ca ei să miște un deget pentru ca lor să le fie bine. Ți se pare cunoscută situația?

Mesia, adică trimisul lui Dumnezeu, a apărut având menirea de a mântui. Numele lui este Iisus Hristos. El era un învățat, un om care era preocupat să înțeleagă lumea și rolul lui în lume. Era un înțelept, iar lumina lui interioară a atras din ce în ce mai mulți oameni. Învățăturile lui au adus ceva nou față de regulile rigide și de haosul existent. Oamenii au început să îl urmeze și să își însușească învățăturile lui. Vibrația lui era foarte înaltă pentru că el ȘTIA că e fiu de Dumnezeu. Le vorbea oamenilor despre faptul că și ei sunt copii ai lui Dumnezeu, dar acest lucru s-a estompat în timp, oamenilor spunândi-li-se că doar Iisus este singurul fiu al lui Dumnezeu, iar astfel li s-a tăiat orice avânt de a-și aminti că fiecare primește duhul sfânt în el, altfel nu ar trăi. Este viața, e Dumnezeu care se manifestă în fiecare dintre noi. 

Iisus le spunea oamenilor că divinul este în ei și că trupul este biserica lui Dumnezeu. 
A ajuns să fie din ce în ce mai cunoscut, iar învățăturile lui au ajuns la urechile conducătorilor vremii, deranjați de faptul că oamenii se orientau spre o nouă autoritate, alta decât ei.

Și în acea vreme erau două „tabere”: cei care îl contestau vehement pe Iisus și cei care rezonau cu învățăturile lui (hm, unde am mai auzit asta?).

Învățăturile lui erau inedite, erau despre stabilirea legăturii personale cu Dumnezeu; dar acest lucru nu putea să placă conducătorilor pentru că pierdeau controlul. Așa încât subtil, ca orice politică, au inoculat oamenilor ideea că Iisus vrea să preia conducerea lor și că asta le va crea probleme. Nu a trebuit decât să le strecoare oamenilor informații false despre  cât de dăunător va fi Iisus și oamenii care îl urmează, iar mulțimea a început să ia atitudine, uitând că toți sunt copii ai aceluiași Dumnezeu. Ți se pare cunoscută situația?

În Duminica Floriilor Iisus și mulțimea care îl urma au intrat în Ierusalim, și au fost primiți de mulți cu ostilitate. De ce? Pentru că erau altfel decât ei, făceau altceva, deci trebuiau contestați. 
Din cauza atmosferei ostile până și apropiații lui au început să se teamă. Joi a fost ziua în care Iisus a luat pentru ultima dată masa cu ucenicii lui: cina cea de taină. 

Vineri este ziua în care Hristos a îndurat toate patimile, a fost crucificat și a fost înmormântat. 

Sâmbătă Mântuitorul a coborât în iad pentru a-i elibera pe cei care erau înlănțuiți acolo de răul și întunericul pe care nu au știut a le alunga prin credința în Lumină. 

Iar duminică, a treia zi de la moartea fizică, Iisus învie arătându-le oamenilor că toți cei care cred cu adevărat în Dumnezeu pot reîncepe o nouă viață.

Se spune și se știe că Iisus s-a sacrificat pentru oameni, pentru a le răscumpăra greșelile. Acum vin eu și întreb: cum onorăm noi, oamenii, sacrificiul lui Iisus? Ne-am învățat lecția? Sau așteptăm din nou să vină cineva să ne salveze, noi să nu mișcăm un deget, și să ne continuăm nestingheriți viața care ne-a adus în situația de acum?

Îi plângem moartea în fiecare an pentru ca după aceea să putem mânca și bea pe săturate? Asta e lecția pe care am învățat-o din jertfa lui?

Hai să luăm această perioadă. În postul mare am văzut atâta ură și intoleranță că am rămas uimită. Oamenii s-au lăsat împărțiți în două tabere: unii care au lăsat ca un va@@in să devină mântuitorul vieții lor și cei care știu că atât timp cât lumina christică e vie în ei, acela e cel mai bun antidot.

În perioada postului o parte din oameni au ales să calce în picioare sacrificiul lui Iisus, alegând ura, intoleranța, judecarea, agresivitatea și războiul psihologic față de cei care gândesc altfel decât ei. Au ales să-i crucifice pe cei care gândesc diferit.

În săptămâna patimilor unii oameni aleargă ca nebunii să se cumpere carne obținută prin sacrificarea mieilor, puiuții oilor.

În vinerea mare unii postesc la mâncare, și poate vor posti și la ură și intoleranță. 

Doar că în acest an oamenii au de trecut o probă puternică a credinței: în sâmbăta mare, ziua în care ar trebui să lucrăm cu întunericul din noi, va fi întâiul mai muncitoresc, ziua consacrată micilor și grătarului.

Dragă Om, e Vinerea mare, ziua în care Iisus a fos răstignit. Ce ai zice să facem o pauză de ură, de intoleranță, să nu mai lăsăm ca un va@@in să ne dezbine, ci să ne amintim de jertfa fiului lui Dumnezeu, să ne amintim de ceea ce ne unește și nu ceea ce ne deosebește.

Haide ca până marți (cel puțin) să stăm în gândul bun, în rugăciune, în curățare, să evităm orice provocare. 
Hai să fim altfel acum. Îi suntem datori lui Iisus. În fond el s-a sacrificat pentru ca noi să vedem lumina din noi și nu întunericul și dezbinarea arătate de alții. 
Hai să-i mulțumim păstrând aprinsă flacăra Iubirii în noi.
Hai să stabilim precedente. Vii în liniștea și lumina tăcerii? Hai!

Mulțumesc, Iisuse!
Mulțumesc, Om!
Mulțumesc, Dumnezeule pentru tot!



Edith Kadar
Arad, 30.04.2021

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

sâmbătă, 24 aprilie 2021

ADEVĂRUL DIN MINCIUNĂ




Dacă vrei să afli care este adevărul ce ți se ascunde (indiferent de către cine și în ce context), fii atent la tot ceea ce este negat cu vehemență, respins și considerat non-sens, prostie, aberație.

Gândește-te și amintește-ți cum te-ai comportat sau te comporți atunci când încerci să minți, să ascunzi ceva. Ai avut un comportament ciudat, nenatural care, în loc să îți asigure ascunderea secretului, parcă atrăgea și mai tare atenția celor din jur, și făcându-i să intre la bănuieli și să-și pună întrebări legate de tine.

Adică, de ce ai nega vehement ceva și ai și insista mai mult decât trebuie că totul e o minciună, dacă nu e adevărat?
De ce te-ai strădui să aduci argumente necerute și să ataci oamenii care (ți se pare că) sunt suspicioși, dacă nu ar fi adevărat ceea ce încerci să acoperi?

De ce te-ai strădui să denigrezi pe cineva care susții că minte dacă nu ai ști în sinea ta că, de fapt, are dreptate, dar că acel adevăr ar avea efecte neplăcute asupra ta?

Imaginează-ți că flirtezi cu altcineva decât cu partenerul oficial. Începi să te simți vinovat(ă) în sinea ta, de parcă toți cei din jur ar ști secretul tău; iar asta generează comportamentul tău ciudat care, într-un final, va duce exact la secretul pe care l-ai ascuns și la demascarea lui, cu consecințele de rigoare.

Dacă vrei să afli un adevăr, orice ADEVĂR, caută acolo unde este cel mai contestat, și unde apare forța și amenințările subtile sau pe față.

Dacă vrei să afli adevărul, caută oamenii cei mai contestați pentru că ei emit cele mai neplăcute ADEVĂRURI.
Dacă vrei să afli versiunea reală a oricărui lucru, urmărește teoriile cele mai contestate.

În fond, dacă ar fi minciuni sfruntate iar oamenii care le emit ar fi așa mari impostori, la ce atâta efort și energie să-i contești, să-i pui la zid? De ce să desființezi oameni și teorii, dacă ele nu sunt adevărate? Le lași în plata Domnului, că nu au nicio valoare.

Dar când depui prea mult efort să negi ceva, să denigrezi persoane și să desființezi teorii, să creezi situații care să distragă atenția generală, să o abată spre altceva, e clar că ceva nu este în regulă.

Problema nu este că minți, ci că vor exista consecințe.
Problema nu este că te lași mințit, ci de ce ai tu nevoie de această experiență, ce ai de învățat din ea și de ce ți se întâmplă tocmai ție.

Nu are importanță dacă și altora li se întâmplă și că mai sunt mulți ca tine; asta e irelevant.
CU CE TE SCHIMBĂ PE TINE ACEASTĂ EXPERIENȚĂ?

De ce alegi să faci tot ce fac ceilalți și să nu faci ca tine?
Adică dacă și alții au fost mințiți și înșelați (indiferent de context), alegi să intri în clubul victimelor care-și plâng de milă, în loc să te concentrezi pe tine?

Ce din tine te împiedică să fii persoană independentă în gândire, și are nevoie ca alții să-ți spună ce să faci și cum să gândești?
Ce din tine te împiedică să cauți adevărul și să-l vezi acolo unde este cel mai contestat?
Ce din tine, omul neinformat, te face să dai crezare unor oameni și nu altora?

Ce din tine refuză să gândească?
Ce din tine are nevoie să fie mințit frumos? De ce?

Gândește. E dreptul tău.

Te rog să mă ierți!
Mulțumesc!
Te iubesc!
Îmi pare rău!

Binețe, iubitorule de adevăr!




Edith Kadar 
Arad, 24 aprilie 2020 

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 23 aprilie 2021

LA MULȚI ANI, GHEORGHE! - semnificația numelui și menire

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *    *     *     *     *



Binețe, dragă cititorule!

Primul pas în a te cunoaște pe tine și a afla care este rolul tău în această viață este să știi care este semnificația  numelui pe care l-ai primit la naștere.

Astăzi vom vorbi despre GHEORGHE.

Indiferent dacă porți numele Gheorghe sau un nume derivat de-al lui, sau dacă cunoști persoane botezate astfel, știi care este semnificația acestui nume?

În fiecare an, la 23 aprilie, este sărbătorit sfântul Gheorghe, prilej pentru cei care poartă numele sau derivate de-ale numelui, să se bucure, să își sărbătorească onomastica.

Numele GHEORGHE derivă din grecescul GEORGOS, și înseamnă LUCRĂTOR CU PĂMÂNTUL.

Desigur, nu toți cei care au acest nume sunt fermieri, sau au munci în domeniul agricol.
Aici vorbim despre simboluri și semnificații tainice.

Pământul este unul dintre elementele naturii, alături de apă, aer și foc, și este materia primă pentru a făuri „cărămizile” vieții. 

Se spune că „din țărână suntem croiți, în țărână ne vom întoarce”.

Pământul, țărâna, reprezintă în mod simbolic energia telurică din care este compus corpul uman și tot ceea ce percep cele 5 simțuri ale omului: văz, auz, gust, miros, pipăit.

Pământul amestecat cu apă dă lutul creator de frumos sau de urât, în funcție de „autor”. 
Când este prea multă apă, apare noroiul, tina, nămolul, mlaștina. 
În plan fizic, asta înseamnă retenția de apă, hipertensiunea arterială, etc.

Lutul amestecat cu aer ajută la expansiunea materiei prime, pentru a asigura fondul creației.
Când e prea mult aer, lutul devine fragil, și se prăbușește sub propria greutate.
În plan fizic, apar balonările, emboliile, emfizem, pneumotorax.

Iar când totul este trecut prin foc, se poate obține purificarea sau, din contră, distrugerea lucrării, și transformarea sa în praf.
Focul purificator dă naștere sculpturilor monumentale, care rămân nemuritoare. Focul devastator distruge tot în calea sa, oprind viața.
În plan fizic vorbim despre inflamații de tot felul, acele „aprinderi” ale organelor, temperaturi mari, febră, bufeuri, etc.

Atunci când materia primă, țărâna sau pământul , se află în echilibru perfect cu apa, aerul și focul, apare armonia pe toate planurile, la toate nivelurile. 
Cumpătarea, echilibrul și armonia sunt elementele cheie ale unei vieți împlinite. 



Ziua de 23 aprilie este în zodia Taurului, zodie de pământ. Nimic nu e întâmplător.

Persoanele ce poartă numele GHEORGHE, sau un nume derivat din acesta, sunt menite să lucreze „lutul” creației, să învețe să aibă grijă de corpul propriu, „biserica” sufletului, și să îi învețe și pe alții să facă la fel.
Ele vin într-o familie unde excesele de orice fel au dus la distrugeri de relații, de sănătate, de vieți, pentru a-i învăța să fie cumpătați în tot.

Aceste persoane trebuie să învețe să își stăpânească propriile lor „pofte”, indiferent de domeniu, pentru a înțelege „mesajul” acestor pofte.
Taurul, ca zodie, guvernează zona gâtului, locul de unde izvorăște vorbirea, comunicarea dintre oameni.

Cei ce poartă acest nume sunt meniți să lupte cu „balaurul” poftelor și exceselor, dar și al teoriilor de viață incorect pricepute, pentru a înțelege și transmite mai departe practica eliberatoare.

Dragă GHEORGHE, GEORGETA, GETA, GEORGE, GHIȚĂ, GEORGIANA, GEORGINA, GINA, GEORG, GYURI, GYÖRGY, GORAN, JÜRGEN, YORGOS, YURI, îți urez să ai o viață plină de lumină, să reușești tot ceea ce ți-ai propus pentru a fi un exemplu pentru  toți cei apropiați ție. 
Să ai forța de a fi lumină călăuzitoare pentru alții, indiferent de piedicile pe care le întâlnești pe drumul vieții.

LA MULȚI ANI, PLINI DE LUMINĂ! 



dr. Edith Kadar 
Arad, 23 aprilie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/04/la-multi-ani-gheorghe-semnificatia.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...