marți, 16 ianuarie 2018

CINE SUNT EU versus CINE CREZI TU CĂ SUNT EU




Binețe, dragă OM!

Am început, deja, cu toții, un nou an de parcurs în viața noastră. El va fi așa cum ni-l așternem conform experienței și înțelepciunii pe care am acumulat-o de-a lungul timpului.

Dar, înainte de a privi în față viitorul și a lua taurul de coarne, cum s-ar zice, e bine să analizăm puțin trecutul.

PREZENTUL este ceea ce suntem în conformitate cu ceea ce am înțeles din TRECUT. Doar așa putem accesa VIITORUL.

Nu știu cum a fost pentru tine trecutul ce te-a adus în momentul de acum, dar eu am trecut prin multe schimbări care m-au făcut să înțeleg cine sunt.

Și pentru că m-ai întrebat prin multe mesaje cine sunt, dă-mi voie să mă prezint. Poate că nu sunt cine crezi sau cine îți imaginezi că sunt.



Sunt Edith.

Sunt ortodoxă, sunt catolică, sunt musulmană, sunt evreică, sunt neoprotestantă, sunt budhistă, sau orice altă religie îți trece prin minte. 
Și asta pentru că nu mă interesează religia cuiva, și nu judec omul după religie.

Sunt româncă, sunt maghiară, sunt mongolă, sunt etiopiană, sunt orice naționalitate vrei tu. 
Și asta deoarece naționalitatea nu afectează statutul de OM.

Am pielea albă, o am neagră, o am galbenă sau orice altă nuanță.
Și asta pentru că anatomia și fiziologia corpului uman sunt identice, indiferent de culorile exterioare.

Sunt vegetariană, sunt vegană, sunt carnivoră, sunt ovo-lacto-vegetariană, sau orice altceva îți trece prin minte. 
Și asta pentru că nu judec omul după ce bagă în gură, ci țin cont de ceea ce scoate pe gură.

Sunt democrată, sunt liberală sau orice altă orientare politică. 
Și asta pentru că nu judec omul după politică, ci am politica de a nu judeca omul.

Nu mă interesează cine ne conduce țara din moment ce acesta este rezultatul alegerilor. 
Aaaa, nu am votat? Atunci ce am de comentat? Și dacă comentez în surdină, pe Facebook, se schimbă ceva?

Sunt heterosexuală, sunt homosexuală, sunt lesbiană, sau cum vrei tu. 
Și asta pentru că nu mă interesează ce face omul în momentele lui de intimitate și cu cine.
Cred în dreptul fiecăruia de a alege ce formă de manifestare are în această viață.

Iar eu aleg să îmi trăiesc viața fără să țin cont de ce fac și gândesc alții.

Cred într-un Dumnezeu care înseamnă IUBIRE, FRUMOS, ARMONIE, COMPASIUNE, BUCURIE, LINIȘTE și GINGĂȘIE. 
Refuz să cred într-un Dumnezeu răzbunător, care pedepsește oamenii după cum i se pune lui pata, care ține contabilitatea greșelilor pe care mintea noastră le cataloghează drept... păcate!

DUMNEZEU NU ARE RELIGIE!!!

Dumnezeu este același pentru toți oamenii planetei și pentru toate entitățile Universului.
Creștinii, musulmanii, evreii, budhistii, neoprotestanții cred în aceeași forță divină, indiferent de denumirea pe care o are.

A ți-l aroga pe Dumnezeu ție și religiei pe care ți-ai ales-o sau pe care ți-au ales-o părinții tăi, este o manifestare egotică periculoasă care poate duce la habotnicie și chiar războaie ce au loc în numele urii profunde din tine, pe care o intitulezi „dumnezeu”.

Din punctul meu de vedere ești liber(ă) să fii ceea ce vrei și cu cine vrei, să mănânci și să bei tot ce îți trece prin cap, poți fuma câte pachete de țigări vrei tu. Asta nu îți schimbă cu nimic calitatea ta umană.

Nu mă interesează dacă aparții unei mișcări, inițiative sau vreunui curent atât timp cât nu îți afectează calitatea umană și nu începi să condiționezi. 

Sunt tânără. Sunt bătrână. Sunt trecută. Sunt o noutate. 
Adică sunt tot ceea ce sunt, în conformitate cu experiența pe care am acumulat-o de-a lungul timpului, și pe care, sper că, am asimilat-o.

Nu mai sunt aceeași ca cea de acum câțiva ani; nu mai pot fi aceeași nici măcar ca persoana de ieri.
Celulele corpului uman se adaptează la noutatea fiecărei secunde, regenerându-se după matricea nou programată.

Ceea ce am fost este trecutul. 
Ceea ce sunt este prezentul. 
Ceea ce voi fi vor hotărî deciziile mele viitoare.
Dar ce aspect al meu îl alegi sau îl preferi, spune totul despre tine, nu despre mine.

Am un limbaj colorat, înjur când am chef și nu mi-e teamă că TU mă ameninți cu pedeapsa divină, de parcă Dumnezeu te-ar fi însărcinat direct să-i fii mesager, iar eu nu am propria mea comunicare cu divinitatea, și propria asumare în tot ceea ce fac.

Sunt slabă, sunt grasă, sunt perfectă!
Nu cred că niște etaloane propovăduite de „industria” frumuseții ne pot apropia, ci cred că ele au rolul de a ne îndepărta de esența noastră umană.
Dacă nu mă iubești la greutatea pe care o am și la aspectul meu actual, sunt slabe șanse să mă iubești CU ADEVĂRAT la altă greutate! 
Verifică-ți problemele tale legate de greutate, înainte să te legi de alții!

NU CRED ÎN DIETE!!!

Nu cred că a-ți înfometa corpul este o rezolvare pentru „urletul” profund al sufletului care te trimite la frigider să îți potolești foamea... de iubire, frumos, armonie, compasiune, bucurie, liniște, gingășie... într-in cuvânt, de DUMNEZEU!

Nu cred în medicamente FĂRĂ a-ți trata cauza emoțională a problemelor care te-au adus acum și aici.
Chiar crezi că substanțele chimice îți pot rezolva noianul de emoții îngropate adânc, acolo, în tine însuți/însăți? 
(ATENȚIE!!! Nu am spus că nu cred în tratamente! E problema ta ce ai înțeles tu că am vrut să spun!).

Nu cred că vreun medic, terapeut, tămăduitor sau oricine altcineva te poate vindeca de vreo boală fără ca tu să te implici în tratamentul pe care îl primești.
Nu meriți nimic de pomană! Ești suma hotărârilor luate de-a lungul timpului și produsul credințelor tale.

Nu ești cu nimic mai special sau mai deosebit decât ceilalți. Depinde unde vrei să aparții: celor care reușesc cu orice prilej pentru că se implică în propria viață, sau celor care susțin că vor să reușească, dar inventează scuze la minut pentru a rămâne imobili în neschimbare. Alegerea e a ta.

Nu cred în evoluția spirituală și în salturile vibraționale făcute cu hei-rup-ul conform „strigătelor” mijloacelor de socializare. 
CRED în evoluția la care fiecare persoană pune osul la treabă, și face ceva PRACTIC, în afară de a împrăștia TEORII pline de formă dar goale de conținut.

Nu cred în apariția vreunui personaj istoric mesianic care să își asume întreaga soartă a omenirii păcătoase, pentru ca ea, omenirea, să își poată continua trăirea în neschimbare.

Sunt bogată. Sunt săracă. Sunt așa cum sunt.
Mă îmbrac și mă aranjez după cum mă simt în acest moment, și mă cunosc suficient de bine să nu am nevoie de binevoitoarele sfaturi ale stiliștilor. 
MODA este un curent care îi ia pe sus pe cei nepregătiți pentru viața cu ei înșiși.
MODA este „sertarul” la care apelezi atunci când fie nu știi cine ești tu, fie știi, dar ți-e rușine de tine și cu tine în fața atâtor....atotcunoscători în tine însuți/însăți.
MODA - pentru atunci când chiar și tu îți lipsești.

Nu mă interesează ce faci, cum te îmbraci, ce mănânci, ce și cât bei, ce greutate ai, ce sex, religie, naționalitate, etnie, culoare de piele sau orice altceva ai, atât timp cât nu aștepți ca și ceilalți să fie la fel ca tine. 

Dacă pui condiții, nu mă mai interesezi deloc.

PRIETENIA exclude condiționarea.
IUBIREA exclude condiționarea.

CRED într-un DUMNEZEU care ne iubește necondiționat, indiferent de religie, sex, naționalitate, rasă, îmbrăcăminte, orientare politică și sexuală!
CRED în acel DUMNEZEU care ne apropie, nu în cel ce ne îndepărtează!

Iar dacă Dumnezeu ne iubește necondiționat, cine sunt eu să pun condiții?  
Sau cine ești tu să crezi că iubirea și prietenia sunt același lucru cu condițiile puse în dreapta și-n stânga?

Dragă cititorule, să nu crezi că nu știu că prea puțini ajung să citească aceste rânduri după parcurgerea integrală a materialului.
Să nu crezi că nu știu că e un material greu de citit. Nu pentru că e scris greoi, ci pentru că ne pune față în față cu iluziile cu care ne-am „ornat” viața.

Dar, dacă ai parcurs integral materialul, îți mulțumesc. Înseamnă că rezonăm în gândire.

Dacă ai cea mai mică așteptare de la mine, oricare, în orice domeniu, te rog să te „desprietenești” de mine.
Eu sunt și voi rămâne aceeași, indiferent de părerea ta și a celorlalți. 

Eu sunt doar ceea ce sunt, nu pot fi ce vrei, ce crezi sau ce visezi tu!

CRED ÎN DUMNEZEU, CRED ÎN LUMINĂ, CRED ÎN IUBIRE, CRED ÎN MINE!

EU SUNT CEEA CE SUNT!

Namaste, cititorule!



dr. Edith Kadar 
Arad, 02 ianuarie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

47 de comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Sunt de acord.Omul este masura tuturor lucrurilor!

      Ștergere
    2. Mulțumesc pt aceste cuvinte cred ca atât de profunde cred ca tot ce este scris în materialul acesta este în rezonanta cu ceea ce gândesc zi de zi . Mulțumesc ca vam întâlnit și ca vam citit pt ca gandurile mele au fost confirmate de dumneavoastră.

      Ștergere
    3. Imi pare bine de cunostinta ! Respect !

      Ștergere
  2. Buna seara. Am lecturat intreg materialul, cum fac cu toate materialeledv. postate.Imi place mult. Desi credeam ca stiu mare parte din afirmatii, unele m-au pus pe ganduri, la modul pozitiv, mai ales cel cu judecatile. Referitor la religii suntem pe aceeasi lungime de unda. Ma intreb:Va apreciez foarte mult pentru emisiunile si articolele scrise. Inseamna ca ma apreciez pe mine, intr-adevar? Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Este pentru prima data când sunt Placut Surprinsa de Modul FRANC , Superb si Magnific descris in acest MINUNAT material, care ste MINUNAT , ca TINE !
    M-a UNS PE SUFLET....suntem gand la gand! UN AN NOU ASA CUM ITI PLACE Edith Kadar . Sunt onorata sa am o Prietena ca TINE !

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc, chiar aveam nevoie acum de un articol cu tema asta!

    RăspundețiȘtergere
  5. Minunat!ma regasesc in toatalitate!Namaste❤️

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu mă pot desprieteni ��, pentru că suntem conectate prin felul de înțelegere a vieții! Excelent articolul!

    RăspundețiȘtergere
  7. SUPER!...Nu ma ”desprietenesc”...suntem pe aceasi ”frecventa”..si sunt sigura ca avem loc!!..:D..

    RăspundețiȘtergere
  8. Cu siguranță suntem prietene!😊 Mă recunosc în fiecare cuvintel !

    RăspundețiȘtergere
  9. nu am vorbe în desagă decat că e adevărat....

    RăspundețiȘtergere
  10. A mers la suflet draga prietena. Exceptional articol, ca toate celelalte. Sa ai un an minunat!

    RăspundețiȘtergere
  11. Dumnezeu este un ocean de iubire care se revarsă asupra tuturor la fel! Pe toți ne iubește la fel,pentru ca suntem copii lui. A pus in fiecare din noi tot ce are mai bun in el,lumina,iubire,vibratie,energie,vitalitate. El sta ascuns in inimile noastre și pana nu-l descoperim acolo,degeaba-l căutam in alta parte. El este in noi și noi trebuie sa mergem spre el,nuEl sa vina spre noi. Dar asta după ce-L descoperim in inimile noastre.

    RăspundețiȘtergere
  12. Dumnezeu este un ocean de iubire care se revarsă asupra tuturor la fel. El este in inimile noastre și acolo trebuie sa-l descoperim mai întâi . El este pretutindeni in aproapele nostru,in tot ce ne înconjoară. Noi trebuie sa-L căutam pe El.nu El pe noi. Noi suntem copii Lui și ne iubește pe toți la fel,noi însă nu toți Îl iubim.

    RăspundețiȘtergere
  13. Toată admirația! Rezonez, mă simt pe mine aici! Mulțumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  14. Respect ! Mi-as dori o asemenea prietena ! Ce lupta am avut cu judecarile de-a lungul drumului prin viata ! Multumesc mult !

    RăspundețiȘtergere
  15. Frumos! Mă bucur când mai găsesc persoane care gândesc la fel! Mi-ar plăcea să întâlnesc cât mai multe asemenea persoane! Încă sper că în viitor vom fi mai mulți!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumos si Adevarat! Aceeasi speranta nutresc si eu, sa fim cat mai multi care privesc, inteleg si trateaza viata si semenii in felul acesta! Definitia Iubirii prin excelenta, asa cum Dumnezeu Insusi ne-o Da, fara conditii, limite sau judecati! Sunt onorata fie doar si pentru faptul ca am citit aceste randuri, chiar daca nu iti sunt prietena pe o retea de socializare, Edith, suntem mai mult de atat prin aceleasi sentimente care ne definesc ca fiinte umane, iti multumesc!

      Ștergere
  16. Va multumesc ca existati,ca v-am cunoscut prin intermediul mesajelor pe care le primesc cu interes si care ma ajuta in recuperarea mea,programul AA-lui pe care il urmez de 4 ani si 2 luni se completeaza cu ceea ce transmiteti!

    RăspundețiȘtergere
  17. Te iubesc ,si doresc sa ramanem in continuare prietene , cu toate ca n-am facut cunostinta " face to face " , dar ma bucur de fiecare data cand citesc postarile , care imi mangaie sufletul !

    RăspundețiȘtergere
  18. Oare exista alta conditionare decat cea a propriei minti? Oare exista ceva de facut sau asa zisa facere consta mai degraba intr-o desfacere?

    RăspundețiȘtergere
  19. Eu sunt Tu.Condivid.Stiu ca sunt si alti.Numai bine iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  20. Nahat mintha engem irt volna le,a kulombseg csak az, hogy en nem tudtam volna igy megfogalmazni,nagyon szeretem amit csinal es koszonom ,hogy letezik.
    Udvozlom❤

    RăspundețiȘtergere
  21. MINUNAT, IMI PLACE MULT ARTICOLUL SI NU MA DESPRIETENESC DE CINEVA CU CARE SIMT CA REZONEZ. UN AN PLIN DE TOT CEEA CE-TI DORESTI. O IMBRATISARE

    RăspundețiȘtergere
  22. Îți mulțumesc, ai dat glas și forma multor gânduri ale mele! Te urmăresc cu drag, Edith!

    RăspundețiȘtergere
  23. Foarte adevarat, undeva adanc in noi, cu totii gandim si simtim la fel.La suprafata vrem sa fim altfel.....dar acolo jos in interior adevarul acesta exista si in noi. De aceea si rezonam la aceste randuri. Subscriu pt adevar

    RăspundețiȘtergere
  24. Frumos! Nu degeaba se spune că "cine se aseamănă se adună"!

    RăspundețiȘtergere
  25. Adevarat,frumos prezentat,percutant manifestul de independenta..realitatea se modeleaza cu sinceritate si curaj
    Multimesc

    RăspundețiȘtergere
  26. Mă recunosc pe mine în scrisele tale

    RăspundețiȘtergere
  27. Suntem pe aceeasi lungime de unda pentru ca si eu gandesc la fel, eu sunt ceea ce sunt si am un Dumnezeu iubitor in care cred ,nu in cel din biblie.... .O seara faina

    RăspundețiȘtergere
  28. Rezonam 100% si pana la capat. Felicitari pt mesaj!

    RăspundețiȘtergere
  29. Parca ma regasesc pe mine. Felicitari

    RăspundețiȘtergere
  30. Multumesc❤️🙏!Binecuvantata sa fi cu iubire si lumina🙏

    RăspundețiȘtergere
  31. Sunteti frumoasa din toate punctele de vedere!! ❤

    RăspundețiȘtergere
  32. Va urmaresc cu mare interes pe unde va prind, YouTube, emisiuni la tv .Sunteti un model de urmat pt mine, incercat sa aplic in viata mea invataturile dvs.
    Eu sint pasionata de astrologie si ma intrebam daca aveti planete in scorpion?Este doar o curiozitate, nu trebuie sa imi raspunzi.
    Pt ca va admir atit de mult determinarea cu care abordati orice subject.
    Va multumesc ca existati. Sunteti minunata Edith!

    RăspundețiȘtergere
  33. Sunt fff. fericita ca va-am cunoscut .Materialul este minunat

    RăspundețiȘtergere

M-ar interesa părerea ta; fără jigniri sau comentarii injurioase, că suntem maturi. Mulțumesc.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...