Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Cititorule, binețe!
Aș vrea să-ți povestesc gândul meu de azi. Este despre toamnă, și ale ei încercări și lecții.
Vineri, 22 septembrie, a fost Echinocțiul de toamnă, adică al doilea moment din an (pe lângă Echinocțiul de primăvară) în care ziua este egală, ca durată, cu noaptea.
Echilibrul este cuvântul de ordine.
Acesta este momentul care marchează începutul toamnei astronomice.
Din 23 septembrie, ziua începe să scadă, iar noaptea să crească.
Deși debutul toamnei este primit de unii cu un mic oftat de părere de rău după vara ce tocmai și-a luat la revedere până anul viitor, anotimpul proaspăt instalat își spune povestea lui.
E povestea în care Mama Natură își vopsește frunzele în cele mai frumoase și mai variate nuanțe, înainte de a le desprinde de pe copaci și să le cadă, pentru a forma covorul ce încălzește pământul iarna.
Pentru ca totul să renască primăvara - de la natură, la fiecare om - trebuie ca, mai întâi, să dispară ceea ce e vechi și demodat.
Toamna ne aduce roadele pământului, după care curăță pomii și ierburile, pentru a face loc, la anul, noului crud și verde.
Unii iubesc anotimpul autumnal; alții, din contră, îl privesc cu reținere și neplăcere gândindu-se la ploile și frigul ce urmează.
Natura are planurile ei, iar acum, când în emisfera nordică se culeg roadele ei, ea a plecat puțin, pentru șase luni, în emisfera sudică a globului, pentru a duce acolo noul, cu frunzele verzi cu tot.
Acolo, 22 septembrie marchează echinocțiul de primăvară, iar zilele încep să se mărească în timp ce durata nopții va scădea.
Indiferent cum o privim și cum o primim, toamna aduce schimbări majore și în noi, ajutându-ne să ne trăim lecțiile de viață pentru ca sufletul să renască, indiferent de anotimp.
Astrologic, astrul zilei, Soarele, a intrat în zodia Balanței, subliniind necesitatea echilibrului dintre fizic, psihic, emoțional, spiritual, energetic.
Paradoxal, momentul de hibernare al naturii reprezintă provocarea la retrezirea iubirii (Balanța), a talentelor ascunse (Scorpion) și a spiritualității (Săgetător) fiecăruia din noi.
Balanța răspunde, ca organe, de rinichi și căile urinare, iar Soarele dă vitalitatea și forța fizică, dar și inflamațiile. Ceea ce predispune, în următoarea perioadă, la probleme renale: cistite, nefrite, colici renale, litiază (pietre sau nisip). Ar fi indicat să se consume lichide suficiente (apă, ceaiuri, fresh-uri).
Tot în această zonă se află și glandele suprarenale, „bateriile” corpului. Hormonii secretați ajută atât la supraviețuirea în condiții normale a corpului (adrenalina, noradrenalina), cât și la menținerea constantelor vitale: tensiune arterială, glicemie, echilibrul apei, nivelul mineralelor esențiale, dar și a libidoului.
Din punct de vedere emoțional, Soarele în Balanță invită la cumpătare în tot și la păstrarea echilibrului (inactivitatea să fie compensată prin mișcare, mesele să nu fie sărite și să conțină câte puțin din fiecare, orele de odihnă să fie respectate).
E o invitație la a ne preocupa de noi înșine și de a nu mai găsi scuze de ce nu putem face cele de mai sus. Altfel, pe lângă problemele aparatului urinar, pot apărea stări de epuizare, oboseala cronică, lipsa chefului de viață, diminuarea până la dispariție a libidoului.
Scăderea duratei zilei, adică a perioadei de întâlnire cu Soarele, favorizează, oricum, epuizarea mai rapidă a rezervelor energetice ale corpului.
Toți factorii enumerați duc la tendința spre depresie la care predispune toamna și iarna.
Acum înțelegi de ce ai nevoie de cumpătare?
Și totuși, perioada următoare beneficiază de un ajutor extraordinar; asta dacă vei ști să-l folosești.
Soarele guvernează zodia Leului, iar Balanța este guvernată de planeta Venus, Afrodita le greci.
Dacă Soarele se află acum în casa lui Venus, Balanța, planeta feminității se „lăfăie” în casa zeului comunicării și a organizării, Mercur, în zodia Fecioarei.
Ce înseamnă asta?
Toate stările și dezechilibrele descrise mai sus pot fi ajutate de efectul lui Venus în Fecioară.
Venus reprezintă iubirea, sentimentul pur, iar Leul guvernează inima și vasele de sânge.
Traducere: toate problemele ce pot apărea în perioada următoare pot fi diminuate sau contracarate de iubirea și atenția față de tine.
Dacă vei avea grijă de tine, de calitatea vieții, păstrând echilibrul și evitând excesele, vei evita probleme cardiovasculare și riscul de accidente cerebrale.
Ajută-te respectându-te pe tine și nevoile corpului și sufletului tău. Odihnește-te, ascultă muzică relaxantă, păstrează echilibrul și fii atent(ă) la necesitățile proprii și nu ale altora.
Nu ignora informațiile considerându-te invincibil(ă) și gândindu-te că ție nu ți se poate întâmpla nimic. Nu provoca natura, mai ales acum, când știi la ce să te aștepți de la această perioadă.
Soarele în Balanță se află lângă (în conjuncție cu) Nodul Nord sau Capul Dragonului, adică lecția de viață, aspect ce subliniază în plus necesitatea de a fi atenți la tot și toate.
Concluzia? Toamna aceasta ai ocazia să te redescoperi, să descoperi care este sensul vieții tale, cu condiția să fii atent(ă) la nevoile corpului și la semnalele sufletului. E greu?
Când toamna bate la ușă... deschide-i și primește-o cu iubire și respect față de tine.
Ea pune natura în hibernare pentru ca tu să ai timpul și bucuria renașterii.
Eu zic că meriți asta. Încearcă, nu e deloc greu.
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 24 septembrie 2015