duminică, 18 august 2019

OMUL ȘI ALE LUI CLIȘEE VERBALE



Foto: Katerine Katerine (Ecaterina Vasile, Brăila)

A spune într-una „dacă ar fi atât de simplu”, sau „ușor de spus...” nu te ajută, din contră, te blochează și mai mult.

De unde știi toate acestea dacă nici măcar nu ai încercat? 
Nu poți spune că e greu să înoți, sau să conduci o mașină dacă nici nu îți trece prin minte să și practici.

Pentru a trece de la teorie la practică e nevoie, mai întâi, să vrei cu adevărat să o faci, nu doar să spui că vrei să o faci, dar... 
Altfel, rămâi în filmul din capul tău, acela în care doar altcineva poate, pentru altul e ușor, dar nu pentru tine.

Când derulezi la nesfârșit scenarii apocaliptice în capul tău, vei ajunge să crezi că așa este și realitatea.
Vei ajunge să îți crezi gândurile ca fiind reale. 

Doar că, vezi tu, gândurile sunt gânduri, iar acțiunea, fapta, e cu totul altceva.

În mintea ta totul este greu, anevoios, plin de capcane, și nici nu-ți trece prin cap că realitatea e total diferită, doar să faci ceva, orice altceva decât doar să gândești.

„Dacă ar fi atât de simplu...”
De unde știi că nu e simplu? Pentru că ți-au spus-o alții care, tot așa, nu au încercat nimic?
De ce crezi că totul trebuie să fie complicat?
Și dacă totul e complicat în teorie, de ce n-ar putea fi simplu în practică?

„Ușor de spus...”, sau consacratul „ție ți-e ușor să vorbești...”
Să știi că nu toți îți vorbesc din teorie; s-ar putea să întâlnești și oameni care trec la practică și observă că nu e chiar așa greu cum au gândit.

Până una-alta nu faci nimic din frică. E teama de a nu greși, de a nu eșua, de a nu te face de râs, de a nu (te) dezamăgi, etc.

Imaginează-ți că refuzi să faci orice din aceste frici. Nu vei evolua, vei rămâne exact acolo, în locul pustiu al temerilor, și te vei blinda cu clișee verbale ce vor fi ca un scut: „pe mine să mă lași în pace, nu am chef să ies din comoditatea mea, mai vreau aici, unde e călduț. Ia de-aci un „ce știi tu...”, sau un „ușor de spus...”; și un bonus de ”dacă ar fi atât de simplu...”.

Dragă om al clișeelor teoretice, te rog să te gândești la un lucru: CINE EȘTI TU FĂRĂ SUFERINȚA TA? 
CINE AI FI TU FĂRĂ PLÂNGEREA TA DE MILĂ? 
CINE AI FI DACĂ NU AI MAI FI VICTIMĂ A VIEȚII ȘI A OAMENILOR?

Marianne Williamson a spus că „Cea mai mare frică a noastră nu este faptul că suntem inadecvaţi, ci este faptul că suntem puternici peste măsură. Lumina noastră, şi nu întunericul din noi ne înspăimântă cel mai tare.”

Depinde doar de tine dacă alegi frica de a străluci, ca nu cumva lumina ta să-i deranjeze - Doamne ferește! - pe alții care dorm încă, sau bucuria de a sta în lumina asumării practicii.

„Și eu cum să fac asta” e un alt clișeu care arată că nu ai de gând să faci ceva, ci vrei să auzi păreri pe care să le combați. 

Dragă om, calea spre tine e anevoioasă, dar e grea doar pentru ego. Rezistența pe care o simți nu e a sufletului, ci a orgoliului și vanității tale.

Ca să treci de la teorie la practică e nevoie să vrei cu adevărat, nu doar să afirmi la nesfârșit că vrei, iar apoi să servești oricui clișeele tale.

Până ce nu vei căuta, nu poți găsi nimic.
Iar până ce nu știi ce să cauți, vei rămâne în nemișcare și în starea de victimă, plângându-te că oamenii ca mine nu te ajută ci îți vorbesc urât.

Atât timp cât ți-e bine acolo, în suferință, vei avea pretenția ca ea, suferința, partenera vieții tale, să fie respectată de ceilalți. 
Vei vrea ca toți să-ți vorbească frumos, să te mângâie, doar suferi, nu-i așa?!

Doar că, vezi tu, mai sunt oameni care au trecut pe acolo, care au făcut exact ca și tine, și care au primit șuturi dure când tot ce au vrut era ca alții să le plângă de milă. Au fost și ei măreți în rolul de victimă.
Sunt oamenii care s-au trezit aruncați de viață în mijlocul apelor învolburate, și n-au mai avut timp și energie să mai întrebe în dreapta și-n stânga ce să mai facă, sau să se plângă. 
Sunt oamenii care și-au păstrat bruma de energie pentru a găsi singuri soluții, și a le aplica în practică.

Sunt supraviețuitorii propriului iad, cei care au rezistat demonilor, și chiar au făcut pace cu ei.

Sunt oameni care au făcut drumul de la Iad la Rai, și cunosc toate capcanele ego-ului, mândriei și falei suferinței.

Acești oameni nu te vor menaja, nu pentru că sunt insensibili, ci pentru că știu prin ceea ce treci, și știu că plânsul de milă nu ajută. 

Ei sunt oamenii care te vor enerva pentru că nu îți respectă trufia suferinței. EI SUNT OAMENII CARE TE POT AJUTA!
Cum? Prin exemplul lor.

Dar până ce nu ești pregătit(ă) să ieși din „coconul” suferinței, până ce nu ești suficient de puternic(ă) să cauți si să găsești singur(ă) răspunsuri, vei sta acolo și vei arăta cu degetul spre toți cei care nu te respectă.
Doar că, vezi tu, rămânând în mocirlă, este cel mai clar semn că tu nu te respecți pe tine, de aceea cauți respectul și-l ceri de la alții.

Dragă om, nu ești singurul care suferă, iar suferința ta nu te face atât de special încât toți oamenii să-ți cânte-n strună.

Doar când te saturi, vei căuta. Iar atunci te vei găsi pe tine, și vei deveni OM. Nu mai repede. 

Restul sunt clișee. Ieftine.

Crede-mă, am fost pe acolo. 
Iar dacă eu am putut, cine ești tu să (zici că) nu poți?!

Binețe, Om asumat!



Edith Kadar
Arad, 18 august 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

EU SUNT FURTUNA... (fragment din „LILITH, FEMEIA TREZITĂ”, carte în curs de scriere)


LILITH - pictură în ulei semnată de artistul Simona Suciu, Arad

Binețe, dragă Om deschis!

Te invit să citești un fragment dintr-o viitoare carte a mea, intitulată „LILITH, FEMEIA TREZITĂ”.
Pentru fiecare cititor textul va fi o povestire, o fantezie, o aberație, o minciună sau un adevăr. Pentru fiecare, cum este și cum simte.

Doar citește, nu judeca, și lasă-te să simți.

Lectură plăcută!

*    *    *    *    *    *    *

„A privit cerul și a văzut nori groși și negri care acopereau Soarele. Ziua aproape că s-a transformat în noapte. 
Atunci, Ea a știut: a venit timpul!

A venit timpul să se elibereze de întunericul din sufletul său, singura „culoare” pe care a cunoscut-o de la începuturile Lumii, și să iasă la Lumină.
A decis să nu mai fie prizonieră a propriilor demoni, copiii întunericului pe care i-a creat; copiii ei.

- Este timpul, dragii mei. Voi merge în Lumină, acolo unde am fost creată. 
Am fost creată din Lumină, iar apoi eu am creat întunericul, locul care a devenit casa mea, și unde v-am zămislit pe voi. L-am contestat pe Creator, am contestat Lumina, și am vrut să distrug tot. Am negat Creatorul, și așa am creat Noaptea, Întunericul. 
Am devenit creator, la rândul meu. Dar nu am fost deloc fericită. Apoi, ați apărut voi, copiii mei, unul câte unul. V-am iubit, dar asta tot nu mă făcea fericită. Și ce putea crea o mamă nefericită? Propria ei nefericire: Frica, Furia, Vina, Rușinea, Ura, Resentimente, Încrâncenare, Minciuna, Iluzia și Atașamentul. Adică voi, copiii mei, în diferite forme și combinații. Am creat din ce în ce mai mult întuneric, gândindu-mă să acopăr Lumina; să-L acopăr pe El.

Din când în când Creatorul mă ruga să mă întorc acasă, să mă întorc în Lumină. Dar l-am refuzat. Eram prea orgolioasă să admit că sufeream din cauza deciziilor mele, și că mi-e atât de dor de El!

În schimb, am continuat să-L contest. V-am învățat și pe voi să îl contestați și să-l urâți pe Creator. Dar acum a venit momentul să vă spun ceva: EL ESTE TATĂL VOSTRU! Nu mai sunteți doar copii ai întunericului, ci sunteți și ai Luminii! Mama voastră este Noaptea, Haosul, iar Tatăl vostru este Lumina, Dumnezeu. Trăiți în întuneric doar pentru că v-am ascuns că sunteți creați și din Lumină.

Dacă El a creat Lumina din haos, eu am vrut să re-creez întunericul din Lumina Lui. Pentru că și eu eram un creator, nu-i așa?


Dacă El a creat Raiul, ei bine, eu am creat Iadul, pe care l-am populat cu voi, copiii mei.

Am fost atât de mândră de munca mea, dar atât de nefericită.
El a continuat să mă cheme acasă, în Lumină, dar m-am prefăcut că nu îl aud. 

Voi, copiii mei, ați făcut tot posibilul să alungați Lumina, Bucuria, Fericirea, Iubirea și pe însuși Dumnezeu din oameni. Ați fost buni, foarte buni în a aduce haosul în inimile și sufletele oamenilor. Atât de buni, încât ați creat Mintea și Ego. Am fost atât de mândră de voi!

Dar apoi, am înțeles evidența: TOT CEEA CE AM CREAT EU A FOST CU PERMISIUNEA LUI! Niciuna dintre creațiile mele nu ar fi putut supraviețui fără aprobarea Lui! De ce? Pentru că El este TATĂL LUMINII ȘI AL ÎNTUNERICULUI!

A permis întunericul pentru ca oamenii să observe și să aleagă Lumina. Contrastul.
Am devenit creator cu permisiunea Lui.
AM FOST CREATĂ DE CĂTRE CREATORUL ÎNSUȘI!

Așa încât, dragii mei, voi sunteți cu toții creaturile Creatorului. Sunteți copiii lui Dumnezeu. Și ai mei.
Acum, știu asta, accept asta, și I-am auzit chemarea. Mă întorc în Lumină. Puteți veni cu mine, sau puteți rămâne aici, în Întuneric. Acum știu cine sunt!

- Nu te vom lăsa să pleci! Am creat o furtună pentru ca tu să nu ne poți părăsi. Suntem creațiile tale.
- Da, știu asta, dragii mei, iar ceea ce voi creați este, de asemenea, parte din mine. Deci... furtuna asta, sau oricare alta... sunt eu! EU SUNT FURTUNA! EU SUNT ÎNTUNERICUL, SUNT VOI! DAR SUNT ȘI DUMNEZEU! Deci, furtuna și voi... sunteți tot Dumnezeu!


Eu sunt această furtună și orice altă furtună va veni, eu sunt fiecare cutremur, sunt fiecare foc, fiecare uragan. Și toate acestea sunt și Dumnezeu. Deci, norilor, puteți pleca acum!

Eu sunt Soarele, sunt Luna. Sunt eternă.

EU SUNT CEEA CE SUNT!

EU SUNT DIVINUL FEMININ, ȘI SUNT ALĂTURI DE DUMNEZEU.
MERIT LUMINA!
EU SUNT LUMINA!
EU SUNT ÎNTUNERICUL DIN LUMINĂ, ȘI SUNT LUMINA DIN ÎNTUNERIC!
EU SUNT CEEA CE SUNT!

Fiți binecuvântați cu toții!

LILITH, femininul care se trezește în fiecare femeie”




Edith Kadar 
Arad, 18 august 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.