SĂ ȘTII SĂ ASCULȚI ESTE O ARTĂ. AI TALENT?

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 

Oamenii nu te ascultă cu adevărat. De cele mai multe ori nu înțeleg mesajul tău, ci vor auzi ce cred ei că vrei să spui și caută forma plăcută lor în care să îl spui. 

A asculta CU ADEVĂRAT ce spun ceilalți este o artă, iar un artist adevărat are nevoie de multă muncă pentru a ajunge acolo unde este: recunoscut pentru talentul său, apreciat pentru munca sa și admirat pentru ceea ce iese din mâinile lui. 

Oricine se poate apuca să picteze, dar nu oricine va ajunge la măiestria adevăratului artist.

Oricine se poate apuca să danseze, dar nu oricine va ajunge la măiestria celui care exprimă viața prin mișcare. 

Oricine se poate apuca să scrie. Dar nu oricine știe să exprime viața prin cuvintele așternute. Sunt atâția pe care îi auzi spunând „ehei, aș putea scrie o carte cu viața mea!”. Scrie, ce te împiedică? Nu te mai lăuda. Măcar povestește-mi câteva întâmplări care îți fac viața mai specială decât a altora. 

Dacă crezi că a repeta oricui „și eu aș putea face asta!”, indiferent despre ce este vorba, te va face mai bun, îți reamintesc că marii artiști sunt cunoscuți pentru munca lor dusă până la capăt, nu pentru că s-au lăudat că și ei pot face asta. Imaginează-ți că Michelangelo doar s-ar fi lăudat tuturor „mă, io pot picta și sculpta ce vor mușchii mei!”, dar n-ar fi făcut apoi nimic, nici n-ar fi pictat Capela Sixtină (tavanul ei), nici nu ar fi sculptat capodoperele pentru care este renumit și azi, la mai mult de 400 de ani după ce le-a creat. 

Ce vreau să spun cu această introducere mai lungă este că pentru a ajunge să fii sau să faci ceva cu adevărat, e nevoie să fii artist: să simți, să gândești, să te comporți și să trăiești ca el. Să știi că vrei să faci un lucru, să simți clar că îl poți face, să gândești pașii pentru a ajunge să începi acest drum, să rămâi concentrat pe ce vrei să devii și să trăiești așa din acel moment, nu să revii la vorbe goale. 

La fel este și cu ascultatul. Să știi să asculți este o artă. Și aici intră și cititul unui articol, a unei cărți sau urmărirea unei emisiuni: „asculți” autorul. Oamenii obișnuiți să nu asculte, să întrerupă tot timpul pe cei care le vorbesc, sunt și cei care nu pot citi un text până la capăt, îl parcurg în diagonală, apoi fie spun că l-au citit, fie spun că nu e interesant, că e prea lung (și atunci o carte cum e?) sau cei care după câteva minute întrerup emisiunea și găsesc motive puerile, gen „nu-mi place vocea, cum vorbește, cum gesticulează...”. 

De ce să devii artist în a-i asculta pe ceilalți?

Pentru că nu întâmplător ai întâlnit acea persoană, ai pus mâna pe acea carte, ți-a intrat pe flux exact acel articol sau ți-a intrat acel film la recomandări. Universul ne vorbește tuturor prin oameni. Trebuie să ne educăm să ascultăm.

Pentru că ai cerut semne și mesaje despre cum să rezolvi ceva în viața ta; ăsta e răspunsul. 

Pentru că dacă nu poți asculta pe cineva înseamnă că ești ca un copil: ești imatur și hiperactiv; nu te minuna atunci că cei din jur nu te vor lua în serios și te vor trata ca atare.

Pentru că dacă nu asculți pe nimeni cu adevărat, nu vei fi ascultat de nimeni cu adevărat. Ce dai, aia primești. 

A ști să asculți este o artă, și nu oricine poate ajunge artist, așa cum am scris mai sus. Pentru că a asculta cu artă înseamnă să vrei să auzi ceea ce spune celălalt și să îi înțelegi mesajul. Înseamnă să vrei să asculți muzica și să-i auzi mesajul. Înseamnă să vrei să cunoști omul cu adevărat, nu să îți faci o idee despre cum ar trebui să fie și nu este.

A ști să-ți asculți iubitul/iubita este o artă pentru că doar cine iubește știe să facă asta.

A ști să-ți asculți copilul este o artă pentru că înveți să-i vorbești limba, nu să i-o impui pe a ta; iar asta este iubire. 

A ști să-ți asculți intuiția este o artă pentru că aceea este vocea lui Dumnezeu; iar asta se numește iubire de sine. 

A ști să asculți este o artă, dar prea puțini își dezvoltă talentul de a o practica. Preferă să „mâzgălească” peste ceea ce spun alții, ceea ce spune natura, Dumnezeu, vorbind fără noimă, întrerupând, imitând, batjocorind. Este ca o voce falsă într-un cântec divin sau ca un cui care zgârie sau rupe o operă de artă pictată. 

Cu toții ne naștem cu un talent, toți copiii pot deveni artiști într-un domeniu. Dar, undeva, pe drumul către vârsta adultă, acest talent se estompează pentru ca să dispară apoi sub mormanul de falsuri pe care educația ne învață că sunt adevăruri de care avem nevoie. 

A ști să asculți este o artă, iar un artist adevărat nu poate fi imatur, lipsit de responsabilitate. Pentru că arta este comunicarea cu Dumnezeu. Iar pentru a-I auzi mesajul e nevoie să taci. Nu poți auzi ceva dacă vorbești într-una. De aceea se spune că tăcerea e de aur, pentru că doar tăcând poți auzi mesajele care te ajută să crești, să devii persoana care simți tu că ar trebui să fii. Până atunci... vei falsa și vei numi asta viață.

Să știi să asculți este o artă. 

Să știi să te asculți te face artist talentat. 

Să știi să taci te face Maestru.

Binețe ție, Maestre!

Edith Elisabeta Kadar

Arad, 25.02.2025

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2025/02/sa-stii-sa-asculti-este-o-arta-ai-talent.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

ZIUA ÎN CARE SĂDEȘTI SĂMÂNȚA NU ESTE ȘI ZIUA ÎN CARE VEI MÂNCA FRUCTUL

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 

* * * * * * * 

 ZIUA ÎN CARE SĂDEȘTI SĂMÂNȚA NU ESTE ȘI ZIUA ÎN CARE VEI MÂNCA FRUCTUL 

Chiar dacă în aparență această afirmație pare una din acelea pe care le furnizează zilnic meme-urile pe internet, merită să zăbovim puțin asupra ei. Pentru că atinge unul dintre subiectele delicate ale creșterii personale și evoluției spirituale: RĂBDAREA.

Că vrem să evoluăm se știe deja; a devenit un curent la modă. Ne-ar plăcea să se știe despre noi, să putem și noi ajunge să influențăm viața și deciziile celorlalți. Doar că, vezi tu, creșterea și evoluția spirituală au ajuns să fie ca un fel de insignă cu care să ne lăudăm, și nu o muncă internă, intimă, pe care să o facem pentru noi. O taină. O misiune personală. Nu mai este suficient să ne facem treaba noastră, vrem să fim o inspirație pentru alții, și încă cât mai repede. 

Vedem că cineva face emisiuni, hop și noi cu emisiunile, că doar ce-o fi atât de greu?! Dacă ăla poate, și noi putem, nu-i așa?

Citim câteva cărți și gata, deja știm tot ce avem nevoie. Căutăm să intrăm în discuții chiar și cu cei care au ani buni de experiență înaintea noastră, și nu o facem pentru a pune întrebări și a învăța, ci pentru a epata, a impresiona, a demonstra cât de evoluați suntem. Și aici încep problemele. De ce? Pentru că noi nu știm, de fapt, absolut nimic. Avem câteva noțiuni teoretice, dar practica este, de cele mai multe ori, absentă. 

Pentru că practica nu este ceva opțional, gen „voi face când am chef”, ci este obligatorie. Este ca și cum cineva care termină facultatea de medicină se crede automat medic practician care poate trata cazurile complexe. Nu, nu poate, are nevoie de practică multă. Un avocat bun nu este cel care doar citește tratate de specialitate, ci cel care le și aplică în practică ani de zile. Un absolvent la arhitectură nu se poate apuca să construiască clădiri sau poduri mari, importante, folosite de mii și mii de oameni; are nevoie de ani buni de practică. 

Exemplele de mai sus au rolul de a ne aminti că nu este suficient să avem o diplomă în orice sau specializare dacă nu acumulăm experiență practică, dacă nu petrecem ani și ani aplicând teoria învățată, ajustând-o acolo unde este nevoie și adaptând-o la noi, la cunoașterea și la felul nostru de a fi. 

La fel este și creșterea personală și dezvoltarea spirituală: nu este suficient să citim biblioteci întregi de cărți; ele nu folosesc la nimic dacă informația nu este studiată temeinic, înțeleasă, asimilată și integrată în viața de zi cu zi. 

Cu cât orgoliul este mai mare, cu atât graba de a ne declara evoluați este și mai mare. Informația este ca un izvor care ne umple pe dinăuntru. Depinde de calitatea informației pe care o obținem dacă izvorul este unul de lumină sau unul plin de toxicitate. Și mai depinde de integritatea noastră ca om: vrem scurtături, șmecherii, sau suntem dispuși să ne înhămăm la munca anevoioasă, epuizantă deseori, a creșterii copacului cunoașterii.

Cu cât știm mai puțin dar vrem să părem mai evoluați, cu atât ne vom declara mai rapid cunoscători, evoluați, salvatori. 

Cu cât știm mai multe, înțelegem și aplicăm, cu atât vom avea mai multe întrebări, și nu mai este relevant dacă alții știu că știm; știm noi că mai avem mult până ce știm :D. 

Ignoranța este gălăgioasă. Orgoliul și mai și. Pentru că ele doar acoperă niște goluri. 

Cunoașterea adevărată este liniștită, tăcută, pentru că lumea care ni se revelează prin cunoaștere este uimitoare.

Teoria este sămânța pe care o plantăm în pământ, adică în noi. Dar dacă nu o udăm cu cunoaștere, înțelegere și răbdare, sămânța se va usca și nu va mai încolți. 

Teoria e sămânța. 

Practica e copacul. 

Rodul este înțelepciunea cunoașterii. 

Ziua în care sădim sămânța nu va fi niciodată ziua în care vom mânca fructul dorit. Iar când vom înțelege asta, vom avea înțelepciunea de a admira munca de a ajunge de la o simplă sămânță la copacul extraordinar plin de roade. 

Iar dacă altcineva va avea nevoie de acele roade ale noastre, va veni să le culeagă. Iar aici începe ciclul lor: vor spune tuturor că fructul pe care l-au cules e al lor (cei care fură texte fără să scrie sursa), sau vor alege calea lungă a creșterii, dezvoltării și devenirii personale. Totul ține de caracter. Dar și acela se schimbă prin muncă. 

Orgoliul ignoranței sau înțelepciunea cunoașterii?

Și vezi ca răspunsul să nu fie doar teoretic.

Binețe, OM înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

Arad, 04.02.2024

 * * * * * * * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2024/02/ziua-in-care-sadesti-samanta-nu-este-si.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

ADEVĂRATA TRANSFORMARE ESTE PRACTICĂ, NU ÎN TEORIE

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 

Ne place ideea de evoluție, de creștere personală și de dezvoltare în spirit.

Credem că dacă am citit câteva cărți, am urmărit câteva filme, am fost la câteva ateliere și câteva tabere, puf!, ne-am multilateral dezvoltat și ne-am iluminat mai ceva ca farul pe faza lungă. Credem că dacă începem să folosim cuvinte pompoase, să avem gesturi teatrale, să începem să îi corectăm pe "muritorii" care nu au avut norocul nostru de a sta sub bec... ăăă... de a se ilumina, dacă eliminăm cuvinte câh! din dicționar și îi apostrofăm pe "păcătoșii" care nu vorbesc ca la carte (că la cartea noastră, să ne înțelegem), gata, am ajuns pe cele mai înalte culmi ale evoluției, am devenit înalți în conștiință, crescuți în conștiență, și am intrat în clubul exclusivist al sfinților în viață.

Nah!, suntem tot acolo, doar cu ego-ul dospit. Dar asta este prima etapă, primii pași: orgoliul spiritual.

Suntem în iluzia că știm mai multe decât alții, în iluzia că dacă știm teorie suntem mai buni decât cei care (credem noi că) nu știu nimic.
Suntem în iluzia că suntem speciali, că suntem mai valoroși, mai spirituali decât alții, și nu ne mai dăm seama cât orgoliu și câtă aroganță avem. Nici măcar nu realizăm că adevărata creștere și dezvoltare personală și spirituală nu au nimic a face cu a critica, a apostrofa, a condamna (chiar și în gând), a corecta și a-i privi de sus pe ceilalți.
Suntem în iluzia că dacă știm mai multe decât am știut ieri, știm mai multe decât oricine altcineva. E ca și cum un copil merge în clasa întâi și pentru că a învățat să scrie și să citească, crede că doar el știe asta, inconștient că sunt atâția care știu mai multe și care au ajuns la nivelul unde nu mai simt nevoia să vorbească; tac și observă.

Și cum ne dăm seama că suntem în iluzie?
Când vorbim mult și facem puțin, e iluzie, e minciună.
Când dăm sfaturi pe care nu le urmăm, e iluzie, e minciună.
Când le cerem altora să fie impecabili, să facă în viață ceea ce noi nu facem, e iluzie, e minciună.
Când îi criticăm pe alții că nu sunt ce ar trebui, dar noi avem conturi cu nume fals și cu poze în care lipsim, e iluzie, e minciună.

Dacă nu ne asumăm cine suntem, dăm sfaturi și atacăm camuflați în altcineva decât suntem cu adevărat, e o mare minciună, și nu are nimic a face cu spiritualitatea. Acolo e doar un copil speriat, cu multe traume nerezolvate.

Munca cu noi este grea, este murdară, este obositoare; ne face să vrem să ne oprim, să renunțăm la tot și la toți cei care ne scot din confortul ignoranței în care am zăcut atât timp.
Munca cu noi înșine ne poate face - cel puțin în prima fază - să vrem mai multe măști, de data asta împodobite cu pseudo-cunoașterea (știu ca se scrie legat, dar vreau să subliniez falsul, "pseudo") proaspăt acumulată în teorie.

Adevărata creștere personală este practică; adevărata dezvoltare spirituală este tot practică.
Degeaba știm multe dacă facem puține.
Degeaba acumulăm cunoștințe în teorie și umplem caiete întregi de notițe dacă nu aplicăm nimic în viața noastră.
Degeaba suntem deștepți cu alții dacă acasă nu facem ce am predicat.
Degeaba îi sfătuim pe alții cum să-și aranjeze viața dacă a noastră rămâne în derivă.

Adevărata creștere se produce doar atunci când încetăm să vedem în afara noastră ceea ce e de rezolvat, de fapt, în noi. Adevărata dezvoltare apare atunci când suntem dispuși să săpăm adânc în noi, să ne băgăm în rahatul pe care l-am creat sau l-am moștenit din familie, și să începem curățenia.
E ușor? Nu. Dar este singura cale pentru a deveni o variantă mai bună a noastră.

Creșterea personală și dezvoltarea spirituală pot fi făcute de oricine, dar nu toți vor reuși. Doar cei care trec peste orgoliul teoriei și aroganța dată de ignoranță. Vorba aceea: „mulți chemați, puțini aleși”.

Adevărata transformare este practică, nu în teorie. E nevoie de mult curaj pentru a ne convinge de acest adevăr, curaj pe care nu toți îl avem.

Omida știe că va ajunge fluture, nu trebuie să demonstreze asta.

Cam acesta este (pentru mine) mesajul Lunii pline în Vărsător, moment ce va avea loc marți, 01.08.2023. 

Mai multe despre iluzia dezvoltării și orgoliul spiritual voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct luni, 31.07.2023, de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube (https://youtube.com/live/iDk7TI0WjC8) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/events/3657869514497578).  Te aștept cu drag. 

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

Arad, 30.07.2023

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

DACĂ NU CUNOSC, NU MĂ INTERESEAZĂ! (Despre FRICA DE NOU)

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

„Cum adică să nu mă intereseze dacă nu cunosc? Tot ce nu cunosc vreau să știu și mă interesează”, s-ar putea să spui. Mda, așa este, ai dreptate. În teorie. Că practica arată total diferit. 

Dacă omul ar fi atât de deschis să accepte tot ce îi aduce nou viața precum afirmă pe paginile de socializare, lumea ar arăta diferit decât este acum.

Gândește-te cum reacționezi când se întâmplă ceva neașteptat, ceva ieșit din „obișnuitul” vieții tale. Cum reacționezi când apare cineva nou în preajma ta, cineva care vorbește altfel, se comportă total diferit decât te-ai obișnuit și te scoate din rutină?

Cum reacționezi atunci când la serviciu vine un nou șef sau colegi noi, sau tu ești nevoit să lucrezi în altă parte, în alt domeniu? E ușor? Nu opui deloc rezistență, nici măcar în sinea ta?

Îți începi fiecare nouă zi gândindu-te cu emoții la câte șanse și oportunități ai din nou, că fiecare nouă zi este un nou început? Sau te-ai obișnuit să-ți urmezi rutina și îți irosești timp și energie încercând să ajustezi totul și pe toți la planul pe care ți l-ai făcut înainte? 

Ideea de noutate este încântătoare, e plină de provocări, și este un subiect foarte bun de discuții la o șuetă. Până când vine cineva și-ți ciufulește zen-ul și feng shui-ul (vorba celor de la „Taxi”) prin informații pentru care nu erai pregătit  sau comportamente pe care le-ai judecat până atunci. 

Și ce faci atunci? Asculți în liniște, fascinat de noutate și recunoscător Universului pentru această șansă de a primi ceva nou în viața ta, sau respingi cu vehemență tot ce auzi și pe cel care vorbește, considerându-te jignit și ofensat și rupând legătura cu cei care ți-au deranjat ecosistemul?

Cu toții trecem prin așa ceva. Ideea este cam așa: ne place noutatea atât timp cât ea nu contravine  realității noastre și cât timp nu ne scoate din zona de confort a vieții noastre. 

Noutate să fie, dar să o știm și noi dinainte, da?

De ce e atât de deranjantă, în anumite condiții, noutatea? 

De ce ne apărăm atât de mult realitatea pe care o cunoaștem și alegem să negăm fapte și informații care nu sunt în conformitate cu ceea ce credem că ar trebui să fie adevărul?

Și, hai s-o spunem p-aia dreaptă, de ce iubim noul doar în teorie și nu în practică? De unde ne luăm adevărul? Cum stabilim că ăsta ne place iar celălalt nu? 

De ce este atât de greu să acceptăm noutăți dovedite și preferăm să le tratăm ca pe niște teorii ale conspirației? 

De ce opunem atâta rezistență la nou, deși ne batem cu pumnii-n piept pe paginile de socializare că adorăm noul și că suntem cei mai adaptabili oameni drăguți din câți s-au pomenit? 

Cum ajungem să spunem că „dacă nu cunosc, nu mă interesează acel lucru”?

Ideea este că noul va învinge întotdeauna, iar mărturie ne este istoria cunoscută.  Oricât de mult ne-am opune, oricâte bariere și strategii am crea, noul ne va cuprinde ca o apă ce crește încetul cu încetul și ne obligă - vrem, nu vrem - să învățăm să înotăm. Sau să ne înecăm.

Ar fi ideal să nu mai opunem atâta rezistență și să nu mai consumăm degeaba atâtat energie încercând să adaptăm noul la „vechiul” cunoscut. 

Și ce oportunitate este mai bună de a începe să acceptăm noul decât momentul de Lună Nouă care în iunie va avea loc în Gemeni la data de 10, la ora 13.53, ora României. Tot atunci se va produce o eclipsă inelară de Soare. 

Despre toate cele de mai sus și la ce să ne așteptăm voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct miercuri, 09 iunie, de la ora 20.30 (ora României) transmisă pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10221146433156068) și pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/t8SBZRtbK78).

Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar

Arad, 09 iunie 2021

 *     *     *    *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/06/daca-nu-cunosc-nu-ma-intereseaza-despre.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

IPOCRIZIE, MON AMOUR!

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 *     *     *     *     *     *     * 

Se pune mult accentul pe felul în care arătăm: ba suntem prea grași, ba prea slabi, ba prea ridați, bătrâni, trecuți și alte emanații ale unei minți pline de idei toxice. 

Și totuși uităm ceva: animalele noastre dragi ne iubesc exact așa cum suntem, lor nu le pasă dacă suntem întregi sau nu fizic și sufletește. Copiii noștri ne iubesc exact așa cum sunten noi, pentru ei suntem perfecți. Părinții noștri ne acceptă și ne iubesc așa cum sunt și așa cum suntem. Oamenii care ne sunt cu adevărat aproape ne acceptă și ne iubesc exact așa cum suntem.

Și atunci vin cu o întrebare: dacă toți cei care contează ne iubesc și ne acceptă, noi cui vrem să facem pe plac? Pe cine vrem noi să mulțumim? Pentru cine ne zbatem în neacceptare față de noi?

Dacă suntem sinceri cu noi ne dăm seama că părerea persoanelor apropiate nu contează pentru noi („doar sunt familie, trebuie să ne iubească”), și că ne biciuim pentru ca eventualele persoane pe care le întâlnim (deci pe care nu le cunoaștem) să fie impresionate de imaginea noastră impecabilă. 

Nu are importanță că cei care contează cu adevărat în viața noastră ne iubesc și ne acceptă așa cum suntem; contează ca niște iluștri necunoscuți, care nu vor face parte din viitorul nostru, să își facă o părere bună despre noi, să fie dați pe spate (cum se zice) de felul în care (ne) arătăm, să primim aprobarea și aprecierea lor de oameni trecători prin viața noastră. 

Și atunci dacă nu contează că cei apropiați nouă ne iubesc așa cum suntem ci vânăm părerea necunoscuților, ce spune asta despre noi? 

Că suntem ipocriți, că mințim și că ne mințim grupa mare! 

De ce nu contează părerea celor care (zicem că) sunt oamenii vieții noastre, ci contează părerea celor care nu contează pentru evoluția noastră reală? Pentru că părerea apropiaților o luăm ca pe ceva ce ni se cuvine, iar pe cea a străinilor o tratăm ca pe o mare onoare. 

Da, și acești oameni care ne contestă sunt importanți pentru devenirea noastră, dar nu în sensul de a ne transforma în permanență în ceva sau cineva pe placul lor. Vom întâlni asemenea persoane până ce vom învăța să ne acceptăm noi și până vom înțelege ce și cine e cu adevărat important pentru noi și viața noastră. 

Până atunci vom lupta cu morile de vânt, ne vom da de ceasul morții să dăm bine în fața străinilor, să cerșim aprecierea lor. Iar în tot acest timp vom respinge aprecierea oamenilor care fac și vor face parte din viața noastră; și vom numi asta „IUBIRE”!

IPOCRIZIA, partenera tăcută a vieții noastre.

Cât timp vânăm părerea bună a altora și ne dăm de ceasul morții să îi impresionăm pe cei care nu contează, nu putem spune că cei din familie contează cu adevărat. Ar fi o ipocrizie, nu?

Dacă asta am văzut în copilărie, vom prelua automat programul și ne vom comporta identic. Un părinte ce găzduiește cu atâta larghețe ipocrizia în el nu poate crea decât o copie a sa, copilul. Iar dacă noi suntem vânători de aprecieri străine, cum ar putea să devin copiii noștri? Cópii fidele ale părinților.

Cât timp nu este important că partenerul/partenera, familia, prietenii ne iubesc așa cum suntem ci ne biciuim în continuare văzându-ne urâți, grași, bătrâni, etc., înseamnă că nu este importantă nici iubirea lor; deci... nu-i iubim, că doar nu contează ce părere au, nu? Și totuși, ne batem cu pumnii-n piept în fața străinilor cât de mult ne iubim apropiații. Ipocrizie!

Cât timp nu contează părerea celor care ne iubesc cu adevărat ci contează opinia necunoscuților (vezi Facebook, Instagram, etc), nu iubim cu adevărat; nu NE iubim cu adevărat. Doar ne lăudăm și vrem să părem ce nu suntem. Ipocrizie!

Iar cât timp ipocrizia este atât de importantă în viața noastră, înseamnă că suntem într-o relație specială cu ea. 

IPOCRIZIE, MON AMOUR!

Și dacă suntem ipocriți într-un domeniu al vieții, de ce nu ne-am extinde obiectul și domeniul de activitate la tot ce ni se întâmplă. Și azi așa, mâine așa, ipocrizia devine program de viață.

Un om ipocrit cu încă unul, încă unul, și mai mulți, formează o societate ipocrită care va ajunge să trăiască doar pentru a-și apăra spoiala și minciuna, și care îi va taxa și elimina pe toți cei care îndrăznesc să rămână în adevăr, în iubire, și care „îndrăznesc” să le zgârie spoiala de minciună. 

Într-o lume în care domnește ipocrizia, a rămâne noi înșine nu mai este o normalitate, ci devine o calitate impresionantă.

Las și eu o întrebare aici, la sfârșit: cât timp părerea altora a devenit religia noastră, UNDE ESTE DUMNEZEU?

Binețe, Om în Dumnezeu!

Edith Kadar

Arad, 04 mai 2021

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/05/ipocrizie-mon-amour.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

CE FACI TU PENTRU A STABILI PRECEDENTE ÎN VIAȚĂ?

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

Dacă ai fi atent la tine, ai vedea că de fiecare dată când întâlnești o situație în viață vei avea tendința să aplici ceea ce știi, ceea ce ai mai făcut, ce ai văzut că au făcut ceilalți, ce ți-au spus alții că ar fi mai bine pentru tine să faci, etc.

Dacă ai fi prezent în viața ta și nu ai face atât de multe lucruri din automatism, ai vedea că prea rar ești original în gândire, în ceea ce faci în și cu viața ta.

Gândește-te la o situație, oricare dintre cele întâlnite în ultima perioadă. 

Să zicem că citești și/sau auzi ceva cu care nu ești obișnuit. Ce faci atunci? 

De obicei cauți o soluție gata fabricată de alții, o "împrumuți" și... zbang!... trântești emanația altora direct între ochii celor care au îndrăznit să te scoată din somnul rațiunii tale. Trosc cu un citat motivațional (al altora, bineînțeles), pleosc peste ceafa nesimțiților cu păreri fabricate de "specialiștii" formatori de opinii (care știu că tu esti în pană permanentă de opinii personale, de aceea îți stau la dispoziție cu altele noi, doar n-o să-ți pierzi vremea gândind, nu-i așa?!).

Să nu îi uităm pe pozitiviștii de serviciu, cei care sunt doldora de teorie, dar o privire la viața lor personală te-ar ajuta să vezi că doar gura e de ei; doar nu crezi că cei cu adevărat eliberați, echilibrați și care au devenit pozitivi (nu negând întunericul ci lasându-se devorați de el) vor sta pe facebook pentru a-i milui pe cei pierduți cu pozitivitate teoretică.

Dacă nu ai fi atât de încăpățânat să spui orice, oricând, doar să nu taci, adică dacă nu te-ai mai comporta ca un copil, ci te-ai maturiza emoțional, ai vedea că tu nu trăiești, nu îți construiești viața proprie, ci doar REACȚIONEZI folosind șabloanele altora. 

Scorul la "meciul" opinia altora - părerea personală este 1 - 0. Și încă te mai și lauzi de multe ori cu viața ta construită după opiniile altora; bine, partea a doua nu o vei recunoaște, doar ai și tu un orgoliu, ce dracu'!

Fiecare om se va trezi odată, la un moment dat - în existența asta sau în altele - și va înțelege că  sensul vieții proprii nu este dat de alții, și că ascultarea altora din prea multă lene de gândire proprie i-a dus la boli și la moarte. 

- Cei care sunt încă în filmul scris de alții pentru viața lor înjură, contestă, critică pe toți cei care vin cu o altă părere și îi obligă să caute alt răspuns fabricat tot de alții; ei se vor lega de felul în care arăți, cum vorbești, deci de formă, că fondul e încă greu de accesat. Ei se vor trezi atunci cand sunt pregătiți să o facă.

- Apoi sunt cei treziți, cei care au o părere fabricată după chipul și asemănarea experiențelor practice care i-a modelat de-a lungul timpului. Nu, nu esti tu, cel care acum gândești dacă să scrii sau nu că ești trezit. Un om trezit nu simte nevoia să scrie, să comenteze, să se laude, să completeze și să se arate cu degetul atunci când se vorbește despre trezire.

- Și apoi mai sunt cei care au senzația că s-au trezit și că sunt altfel decât cei ce dorm. Ei vor sti să spună că nu mai dorm, dar nu au încă o părere personală despre ce se întâmplă; nu o vor împrumuta pe a altora, dar nu știu cum să fie ei înșiși și să nu mai reacționeze. Ei sunt cei în formare. 

Ce faci, însă, atunci când întâlnești o situație de rezolvat dar toate soluțiile pe care le ai, le știi, le-ai aplicat sau care sunt stocate în ADN-ul tău nu îți sunt de folos?

Te agiți, în primă fază, pentru că este ca și cum în fața ta este o tablă albă, nescrisă. Și atunci știi. Știi că va trebui să vii cu o soluție nouă, să inventezi ceva, să creezi precedente pentru realitatea în care te afli acum.

De exemplu, ce faci atunci când realizezi că te afli în fața unei dictaturi medicale/militare ce se prefigurează încet dar sigur; este doar un exmplu ipotetic, doar nu se poate întâmpla așa ceva, nu?

Desigur, poți nega, dar ai mai făcut-o, știi ce va urma. Poți spune că așa ceva este imposibil, că e doar un scenariu de film de Hollywood, că doar mințile odihnite ar vedea peste tot doar conspirații, că nimeni nu ne poate vrea răul ci doar binele. Dar negarea ta nu va schimba realitatea.

Poți da vina pe conspiraționiștii dracu', ei sunt de vină la tot. Da, ok, ai mai făcut-o. Și? Ceva noutăți?

Poți arăta cu degetul spre  cei care nu sunt și nu gândesc la fel ca tine. Îhâm, da. Ceva nou?

Poți încerca să o dai cu spiritualitatea, gen "suntem lumină și ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla!". Mda, până ce se trece de la teorie la practică; atunci se șterge din memorie orice citat motivațional întâlnit și distribuit cu mare vervă pe facebook. 

Poți alege să te scalzi într-o mare de ziceri pozitive; asta îți va liniști conștiința și îți va hrăni orgoliul, dar nu va schimba realitatea.

Înțelege, mă refer la VARIANTA TA DE COMPORTAMENT ȘI DE GÂNDIRE! 

CE AI FACE TU, INDIFERENT DE PĂREREA ALTORA?!!!

Nu mai căuta în trecutul tău, în ce ai auzit și citit că au făcut și au dres alții. Poți înțelege ce spun? Ce ai face în această situație, indiferent de părerea celorlalti, și, mai ales, a celor apropiați?

RĂSPUNSUL SE AFLĂ IN SUFLETUL TĂU, NU ÎN CE SPUN ALȚII ȘI NU ÎN MINTEA CARE TE MINTE!

Atât timp cât nu esti dispus să te duci acolo, în suflet, în locul unde te întâlnești cu divinul din tine, și să găsești răspunsul în liniște, vei fi sclavul celorlalți; doar nu crezi că vei primi gratis păreri gata fabricate, care să ai impresia că sunt ale tale?!

Indiferent ce se întâmplă, răspunsul pentru aceeași problemă va fi diferit pentru fiecare om. Adică ce este bine pentru alții s-ar putea să nu fie bun pentru tine, și invers. Șansele ca ceva ce a fost 100% bun pentru cineva să fie la fel și pentru tine sunt mici. Este ca și cum ți-e teamă să pășești pe unde nu sunt urmele altora, și încerci să îți adaptezi pașii vieții după pașii altcuiva. 

Doar atunci când vei avea curajul să dai la o parte ceea ce ai folosit din automatism până acum, indiferent că erau expresii-lozinci sau scheme de a reacționa à la carte sau à la turmă, se va schimba ceva în viața ta, adică nu vei mai repeta la nesfârșit același șablon.

Doar atunci când lucrezi cu tine, observi tot ce se întâmplă în jur, observi oglinzile ținute de cei pe care îi întâlnești, îți tragi propriile concluzii și îți formezi propriile păreri fără să te mai afecteze și să te influențeze părerea celorlalți, vei fi un om eliberat de nevoia de a fi ca ceilalți, vei îmbrățișa (cu adevărat, nu doar afirmând pe Facebook) libertatea de a gândi, cugeta și de a-ți crea lumea așa cum simți. 

Iar acesta este cel mai puternic precedent pe care îl poți stabili în viața ta și în subconștientul colectiv: CURAJUL DE A FI ORIGINAL, DE A GĂSI SOLUȚII PENTRU TINE!

Ce vei face dacă se va instaura o dictatură medicală/militară? Nu știu. Dă la o parte tot ce ți se spune, dă la o parte tot ce îți spune mintea, intră adânc în tine și găsește soluția care te apropie de esența ta, de Dumnezeu. 

Ce vei face dacă vei fi obligat să te vaccinezi iar tu nu vrei? Nu știu. Dă la o parte tot ce ți se spune, ce auzi, ce ești sfătuit, și întreabă-l pe Dumnezeu: tu ce ai face, Doamne? Ascultă răspunsul. 

Ce vei face dacă nu se va introduce obligativitatea de vaccinare și cei nevaccinați vor umbla liberi prin lume infectându-te pe tine, vaccinatul, adică imunizatul? Nu știu. Dă la o parte gălăgia pe care o face dictatura fricii instaurată în tine, și amintește-ți că dincolo de teroarea în care trăiești există o lume condusă de vocea sufletului, dar pe care nu o auzi atât timp cât chakra coroanei e adânc înfiptă în chakra rădăcină (adică ai capul adânc băgat în cur!).

Ce vei face dacă, după ce dai la o parte ce nu este al tău, îți dai seama că nu ai soluții personale, originale? Îți sufleci mânecile, nu intri în panică, găsești soluția bună pentru tine și apoi îți asumi responsabilitatea pentru tot ce va urma. 

Adică STABILEȘTI PRECEDENTE!

Adică EȘTI CREATOR!

Oricât amâni să iei decizii singur, viața te va duce tot acolo. De la A la B vei ajunge direct, dacă ești înțelept, sau punându-ți piedici și sfârșind epuizat și bolnav. 

Ai curaj! Ești creator!

Restul sunt păreri ale celor care nu îți cunosc viața. 

Fii înțelept!

FII!

Binețe, OM asumat!

Edith Kadar  

Arad, 15 martie 2021

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/03/ce-faci-tu-pentru-stabili-precedente-in.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

NIMENI NU E SUPERIOR SAU INFERIOR CUIVA, CI DOAR DIFERIT

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 Fiecare om transmite un mesaj prin ceea ce spune sau face. Problema e că nu toți înțeleg acel mesaj deoarece forma de transmitere poate fi diferită de a lor. 

Unii oameni se exprima bine prin dans  și pun în mișcări toată pasiunea și energia, pentru că aceea este forma lor de comunicare. Desigur pentru cei care nu înțeleg dansul acest tip de comunicare rămâne necunoscut și de neînțeles; e doar un dans, iar dansatorii pot sa li se pară excentrici. 

Alții se exprimă bine prin cântec, iar atunci când cântă își exprimă sufletul. Pentru alții e doar un cântec, și atât, iar cântărețul poate fi un om care pierde vremea și nu muncește.

Unii se exprima bine în scris, alții vorbind. 

Unii comunică perfect făcând ceva, alții se exprimă stând și nefăcând nimic. 

Ce vreau să spun cu toate astea, să comunic,  să exprim, este că oamenii îți vorbesc indiferent că tu înțelegi limbajul lor sau nu. 

Doar pentru că celălalt nu se exprima ca tine nu înseamnă nici că e prost, nici că nu vrea să îți vorbească, nici că e arogant sau enigmatic din cale afară. Nu. Înseamnă doar că se exprimă altfel decât tine și că va trebui să cauți să înțelegi limbajul lui. 

Imaginează-ți că limba ta e româna,  dar celălalt vorbește altă limbă. Ce faci, îl faci prost doar pentru că nu vorbește în limba ta? Te face asta pe tine superior? Nu. Doar diferit.

NIMENI NU E SUPERIOR SAU INFERIOR CUIVA, CI DOAR DIFERIT.

Gândește-te că unii oameni nici nu sunt conștienți de limbajul lor, și se compară în permanență cu ceilalți, cu felul în care se exprimă alții. Și pentru că nu pot înțelege limbajul lor, ei cred că sunt defecți pentru că nu pot "vorbi" ca ceilalți. 

Imaginează-ți că cineva se exprimă bine prin pictură,  dar tu nu înțelegi acest limbaj. Și în loc să întrebi, să te informezi, poți trage concluzia că nu ești bun de nimic pentru că nu te poți exprima prin pictură sau altfel, așa cum o fac alții. 

Problema nu este ca nu ii înțelegi pe alții,  ci că te compari în permanență cu alții și nu stai să vezi care e limbajul tău și cum să te înțelegi pe tine. 

Și ce faci când ai senzația că nimeni nu te înțelege? Țipi, urli, te cerți, ai tonul ridicat în permanență. De ce? Pentru că ai senzația că nu ești auzit, iar acela este, în acel moment, modul tău de a comunica, de a încerca să te faci auzit. 

Când întâlnești un om care țipă și se ceartă întruna, nu îl certa și tu, nu îl judeca, ci încearcă sa asculți mesajul lui de fond și nu forma în care se exprimă. Poate că e doar un om care nu a fost învățat și încurajat să se exprime în felul lui. 

Când întâlnești un om care tace, încearcă să înțelegi alegerea lui de a comunica; în fond tu nu ești etalonul de perfecțiune pentru întreaga planetă și, deci, nu toți sunt obligați să facă ca măria ta. Poate că tăcerea lui spune mai multe decât cuvintele de care ai tu nevoie dar care nu îi aparțin. 

Indiferent ce limbaj folosește un om, nu uita că este doar diferit de al tău. Desigur, tu poți alege dacă vrei să înțelegi și felul altora de a comunica sau nu. 

De obicei când întâlnești pe cineva care se exprimă diferit de tine, acela e un mesaj de la Univers că a venit momentul să înveți ceva nou, o altă "limbă".

Alegerea aparține fiecăruia. Dar nu uita: așa cum tu ai dreptul să alegi să nu vrei să înțelegi pe altcineva, și ceilalți au același drept în ce te privește. Vei primi doar ce vei da. 

Cu cât vei vrea să înțelegi și să cunoști mai multe feluri de comunicare, cu atât creierul tău se va menține în formă și va dezvolta noi rețele neuronale pentru fiecare nou limbaj. 

Și gândește-te cât de mult e de învățat: să înțelegi nu numai oamenii diferiți de tine, ci și copacii, păsările, animalele, cerul, norii, astrele, Universul. 

Și cu cât vei fi mai curios și mai empatic, cu atât vei trăi mai mult, pentru că energia cunoașterii este acel perpetuum mobile, Sursa nesecată de energie care regenerează și vindecă. 

Oamenii mor sau se îmbolnăvesc atunci când le dispare curiozitatea, când se mulțumesc cu ceea ce (cred că) știu, când consideră că nu au nevoie de mai mult și că ceilalți trebuie să se adapteze după ei. Atunci apare limitarea, stagnarea, și, ca orice lucru care stagnează, va dispărea, se va anula; se va îmbolnăvi și va muri. Și o baltă va face mătasea broaștei și se va distruge orice e viu acolo. 

Doar pentru că nu înțelegi ce spune celălalt nu înseamnă că e prost, dus cu pluta sau conspiraționist; înseamnă doar că celălalt vede ceva ce tu încă nu vezi sau nu vrei sa vezi. 

Ai libertatea de a alege: vrei să vezi și să înțelegi ce spune celălalt (chiar dacă nu vei aplica în viața ta) și deci te vei îmbogăți cu o nouă experiență,  sau vei respinge din start tot ce nu e ca tine și nu numai că nu aduci noi energii dar ți le consumi pe cele rămase luptând cu toți cei care sunt altfel. 

Vorba aceea: ești liber să faci orice alegere, dar asta nu te va elibera de consecințele alegerilor tale. 

Fii înțelept și ajută-ți creierul să se mențină tânăr. Fă ceva, nu doar spune că e greu, că e clar ce alegere ai facut spunând asta: stagnarea. 

Oamenii care vor să se schimbe vor găsi soluții, ceilalți vor găsi scuze, inclusiv că acest material e prea lung și că nu au timp. 

Nu vei fi niciodată ce vrei să pari, ci doar ce ești cu adevărat.  

Alege înțelept. 

Fii schimbare. 

Binețe,  Om înțelept! 

Edith Kadar 

Arad, 31 ianuarie 2021

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2021/01/nimeni-nu-e-superior-sau-inferior-cuiva.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

OMULE, EȘTI FIINȚĂ DIVINĂ!

Omule, ești ființă divină. 

Ai în tine acea energie care te însuflețește, VIAȚA, fără de care ai fi doar un robot. 

Această viață, această energie care te face viu se numește Sine Divin, Dumnezeu, sau cum vrei tu să îi spui. 

Iar dacă ai în tine suflul divin, înseamnă că ai în tine toată informația divinității; trebuie doar să te conectezi la ea. 

De ce alegi să (te) plângi într-una, să fii victimă, să fii lipsit de valoare?

De ce e mai importantă părerea și aprobarea oamenilor decât să manifești ceea ce deja e în tine?

De ce mai spui că ești credincios dacă nu crezi în esența ta divină, ci cerșești vorbe umane?

Când vrei să afli un răspuns la ceva, la orice, nu mai cere părerea oamenilor. Ei îți vor spune ce ar face ei, ce ar vrea ei să faci pentru ca lor să le fie bine, nu ce e optim pentru tine.

Când cauți un răspuns, el e în tine. Oprește-te și întreabă-te: CE AR ZICE SAU AR FACE DUMNEZEU ACUM?

Obișnuiește-te să îl implici pe Dumnezeu în viața ta. El nu e de niciun folos dacă ești separat și îl vezi undeva unde nu poate fi ajuns, atins sau deranjat.

Nu te-ai săturat să crezi într-un dumnezeu de neatins, croit după chipul și asemănarea ta, inutil pentru viața ta?

Ce ar face Dumnezeu în locul tău? Ce ar spune? 

Iar când vei trece peste revoltă, peste rușine, peste frica de a nu supăra, vei vedea că Sinele Divin din tine abia așteaptă să îl implici în viața ta, și să te călăuzească. Experiența nu te va ajuta doar pe tine, ci va contribui la extinderea conștiinței universale.

Deci... CE L-AI ÎNVĂȚAT NOU AZI PE DUMNEZEU? 

Nu asculta vorbele celor care îți șoptesc că asta e blasfemie, și că doar Biblia, o carte, conține adevărul suprem și nu Dumnezeu.

Biblia nu este Dumnezeu. 

Preotul, biserica, religia, nu sunt Dumnezeu. Sunt instrumente ale cunoașterii. Tot așa cum școala nu este cunoașterea, ci doar instrumentul ei.

Ești ființă divină, iar asta te transformă din om în OM!

Fii ceea ce vrei, dar asumă-ți responsabilitatea alegerii, a liberului tău arbitru.

Binețe, OM asumat!

Edith Kadar 

Arad, 03.11.2019

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2020/11/omule-esti-fiinta-divina.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

MEDICUL NU VINDECĂ. TU TE VINDECI.

Mulți apreciază medicul doar dacă acesta vorbește umil și serviabil cu ei. 

"Ce frumos mi-a vorbit medicul, e așa drăguț (ă)!"

Doar că medicul nu are rolul de a te peria și a-ți întreține starea care ți-a generat boala. Rolul lui este de a te ajuta să găsești soluții la situația care te-a adus la el. 

În spatele fiecărei boli se află conflicte emoționale puternice, bazate pe frici, furii, ranchiună, vinovăție, rușine, minciună, ură, încrâncenare, iluzie și atașamente grele. 

Nu poți ieși din aceste stări dacă medicul sau terapeutul te mângâie pe creștet și îți întreține iluzia că ai procedat bine, doar pentru a te face dependent de el și de tratamentul lui. 

Comportamentul și gândirea actuală te-au adus aici, în acest loc al suferinței și al bolii, și nu te pot duce la vindecare.

CEVA CE PROVOACĂ BOALA NU POATE GENERA VINDECAREA!

Ura, frica, etc, nu te pot vindeca! Ele sunt programe ce TREBUIE înlocuite.

Cum? 

1.- În primul rând conștientizându-le. 

Pentru asta va fi nevoie să renunți la ideea că doar tu ai dreptate și că toți ceilalți s-au coalizat într-o conspirație mondială pentru a te face pe tine, biată victimă, să suferi. Nu ești chiar atât de important, crede-mă. Nimeni nu e. 

Viața și planeta merg mai departe și fără mine sau fără tine. 

E nevoie să înțelegi că a avea dreptate este o taină personală, și nu ceva ce e musai să fie recunoscut de ceilalți.
A avea dreptate înseamnă a cunoaște adevărul care rezonează cu tine, și nu este o virtute a ego-ului cu care să te împăunezi, să te lauzi și pe care să o fluturi pe la nasul oricui are alte păreri decât tine.

Să știi că dacă mori cu cineva de gât, realitatea este ca mori, indiferent dacă ai dreptate sau nu. Important e să știi tu, în sinea ta, că ceea ce știi este optim pentru tine.

Tu vrei să trăiești liniștit (ă), sau vrei ca toți să îți cânte în cor oda celui care a murit, dar câtă dreptate a avut!?

2.- După a ce ai conștientizat, va trebui să accepți acel adevăr.

Poți conștientiza că ai greșit, că nu ai avut dreptate, că e nevoie de o schimbare, dar să nu accepți acest lucru din ego, orgoliu și vanitate.  

Acceptarea implică toleranță, iertare și multă iubire. Pentru alții, dar mai ales PENTRU TINE! 

Sunt întrebată des, cu un ton de reproș "și cum să mă iert pe mine?!", sau „de ce m-aș ierta, am greșit și nu merit să mă iert”.

Niciun medic sau terapeut, sau oricine altcineva nu este de vină că tu ai acceptat situațiile care te-au adus aici. Nimeni nu este țapul ispășitor pentru lipsa temporară de înțelepciune din creierul capului și din inima ta. 

Recunoaște și acceptă că ai făcut o greșeală, o eroare de gândire, pentru a opri programul și a-l înlocui cu vindecarea. În fond, dacă nu s-ar fi întâmplat „greșeala”, nu ai fi ajuns să îți dai seama că ai nevoie să schimbi ceva la tine și la gândirea ta.

Și, apoi, de ce nu te-ai ierta, mă rog? Ești parte de Dumnezeu. El nu iartă, nu te iartă? Zi să mori tu! Cine ți-a spus asta? El? Alți oameni? Ego? 

Nu te poți vindeca în ură, încrâncenarea de a avea dreptate, ranchiună și încăpățânare. Astea te-au adus aici, au fost „bastonul" pe care te-ai sprijinit până aici. Pentru a te vindeca, e nevoie să dai drumul acestui toiag. 

Acceptarea nu este un semn de slăbiciune, ci unul de forță, de putere, de trezire interioară. Este semnul că ai crescut, că te-ai maturizat. 

Iar când ajungi să accepți, accepți trecutul, te accepți pe tine. Și atunci apare liniștea sufletească. 

Nu-mi cere să îți spun cum să faci asta, altfel îmi bați obrazul că nu sunt medic/terapeut bun. La sufletul tău doar tu ajungi. Restul sunt comportamente de copil răsfățat. 

Medicul și terapeutul nu sunt cei care se sacrifică pe ei pentru a-ți fi ție bine. Nu asta e menirea lor. 

Rolul lor este să te scoată din zona călduță a confortului și de a te ajuta să îți regăsești calea de care te-ai rătăcit. Restul sunt interpretări personale. 

Un terapeut adevărat nu îți întreține iluziile doar pentru a te face dependent(ă) de el și a-ți lua banii.

Să știi că lumea supraviețuiește și merge mai departe și fără tine. Dar nu ar fi mai fain cu tine? 

Iar dacă tu te schimbi, cei din jur îți vor urma exemplul. 

MEDICUL TRATEAZĂ, OMUL SE VINDECĂ.

Dacă se iubește suficient și dacă vrea să renunțe la beneficiile bolii (atenția celorlalți).

Medicul nu vindecă!

Dar tu, omule, te poți vindeca. Iar când nu știi cum să te tratezi, apelezi la un aspect al tău care poate face asta. Iar acel aspect al tău se numește medic. 

Doctorul pe care îl găsești este creația ta, este după chipul și asemănarea ta. 

Vei întâlni doar ceea ce ești pregătit să întâlnești și să creezi. Îți place sau nu, medicul/terapeutul pe care l-ai găsit este, manifestă și se comportă așa cum ești tu CU ADEVĂRAT, nu ce vrei să pari, sau susții pe facebook că ești.

Îți place de el și rezonezi cu el, înseamnă că îți place, deja, de tine, și că ai făcut pace cu tine.
Nu îți place, și consideri că se comportă urât? Exact asta faci și tu cu tine. În fond, același medic pe care tu îl hulești este foarte iubit și apreciat de mulți alții.

Medicul și terapeutul sunt creați după chipul și asemănarea a ceea ce ești tu în acel moment. Ei sunt oglinda adevărului care te poate elibera și vindeca.

Omule, ești parte de Dumnezeu, ai în tine lumina divină, duhul sfânt, viața. Chiar e mai important să renunți la ele pentru a demonstra că tu ai dreptate și a fi o victimă?

Fii înțelept! Fii cum vrei, dar asumă-ți responsabilitatea pentru ceea ce ești. Fii! 

Asta ți-o spune un medic.

Binețe, OM! 

dr. Edith Kadar 

Arad, 12 septembrie 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2018/09/medicul-nu-vindeca-tu-te-vindeci.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

INTERNETUL - COMUNICARE sau DEPENDENȚĂ? - (Un altfel de) JURNAL DE CONCEDIU (II) -

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

Binețe, dragă cititorule!

Continui povestea mea de vacanță, depănată sub forma unui altfel de JURNAL DE CONCEDIU.

Așa cum ți-am spus (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2016/09/un-altfel-de-jurnal-de-concediu-i.html), cu toții avem experiențe de neuitat în acele câteva zile de plecare de acasă. 

Ale mele nu sunt mai speciale, ci doar m-am hotărât să scriu despre ele. 

Mai exact, am simțit nevoia să împărtășesc câteva impresii activate și trăite în acele câteva zile.  

La ora la care scriu m-am întors deja acasă.

Te invit să-mi fii alături la o poveste scrisă în fiecare zi. Oare n-o fi și a ta? 

Nu are importanță unde călătorim, în ce parte a globului ne lăsăm purtați, dorința de a comunica rămâne la fel de intensă pentru mulți oameni.

Pentru mine, impresiile și emoțiile noului sunt atât de puternice încât simt nevoia să le strâng, să le adun undeva într-un săculeț al memoriei, într-un buzunar al sufletului, să le păzesc bine ca nu cumva să îmi scape ceva, să uit vreun amănunt, vreun miros, vreo priveliște, vreo trăire.

Totul e atât de nou, atât de intens, atât de... altceva!

Am ajuns cu bine în Antalya. De la aeroport am fost preluați de un microbuz și duși spre Alanya preț de vreo două ore.

Nu mi-am făcut planuri și nu mi-am lăsat mintea să „țeasă” așteptări și proiecții pentru simplul motiv că nu am mai trăit până acum așa ceva.

Chiar, de ce insistăm să ne facem planuri în mintea noastră de fiecare dată când mergem undeva unde n-am mai fost, sau întâlnim situații inedite? 

Adică, de ce încercăm să compunem cu mintea și în minte imaginea a ceea ce credem noi că ar trebui să fie sau să arate experiența ce urmează să înceapă? 

Nu am putea, pur și simplu, să ne golim mintea pentru a putea prelua și prelucra noile impresii, în loc să tot comparăm realitatea cu imaginarul inutil „croșetat” cu atâta migală în orb, pe necunoscut? Comparația cu iluzoriul e consumatoare de energie și poate crea mai degrabă frustrări decât bucurii.

Adică, habar n-avem unde mergem, dar mintea știe deja cum va trebui să arate locul respectiv; nu avem nicio idee cum arată sau cum sunt persoanele pe care le von întâlni, dar deja știm bine cum ar trebui să fie totul pentru a ne fi pe plac și a ne face plăcere. Că de nu...!

Iar dacă alții aplică aceeași tactică și asupra noastră, și ne judecă în conformitate cu ceea ce credeau ei că ar trebui noi să fim și să ne comportăm, ne supărăm tare rău și ne plângem de nedreptatea care ni s-a făcut gratuit. 

Noi avem voie, dar alții nu!

Sunt (sau mă consider) o persoană comunicativă.
Indiferent dacă cunosc sau nu persoana, cred în acel ceva care ne poate conecta la prima vedere pe noi, oamenii. Cred că nu e nevoie de multe teorii și mari filozofii pentru a face pe cineva, oricine, să comunice cu tine, sau ca tu să intri în contact cu cineva.
Cred că zâmbetul sincer, acela venit din profunzime sufletului, este „cheia” ce deschide porțile ferecate impuse de restricțiile și condiționările minții.

Mult timp m-am întrebat de ce mi-e atât de ușor să comunic cu necunoscuți, în timp ce alții întâmpină greutăți sau adevărate baraje în acest domeniu, de parcă ar fi nevoie de vreo știință studiată intens și de vreo practică îndelungată. Cred că nu mi-e frică nici de oameni, dar nici să zâmbesc.

„Comunicare la prima vedere - fără probleme, fără condiționări, fără obstacole!
Poți învăța să accepți, să lași la ușă condiționările, să fii tu însuți/însăți în prezența necunoscuților!
Totul la un preț derizoriu: un zâmbet sincer de persoană!
Pachetul promoțional poate fi al tău dacă renunți acum la falsele teorii cu care ți-ai îmbogățit viața de până acum!
Comunicare sinceră la preț de un zâmbet!”

Așa îmi trece prin mintea-mi stufoasă și jucăușă că ar suna  o reclamă la comunicarea deschisă.

Revin la concediul meu de poveste (sau de povestit) :D

După cazare am început să adulmec noul, să caut, să văd, să simt, să aud, să mă bucur.
Totul era nou, totul era extraordinar pentru simțurile mele obișnuite cu rutina. Și, bineînțeles, aș fi vrut ca totul să fie notat și comunicat.

Și atunci au apărut problemele: internetul era sublim dar lipsea cu desăvârșire, în ciuda reclamei de internet gratis, că doar era ultra all inclusive. Desigur, au avut și ei dreptate: accesul la internet era gratis după ce ai plătit o anumită sumă.
Am zis „fie!”, și am scos banii. Conexiunea era infernală, în ciuda sumei piperate pe care am dat-o în schimb, trebuia să mă reloghez la fiecare jumătate de oră, și era valabilă doar pentru un singur aparat: ori laptop, ori unul din telefoane.

În prima zi de internet mi-a venit să sparg tot de frustrare că nu am internet de calitate. Unde era internetul din România, cu cea mai mare viteză din lume, și pe care îl poți găsi peste tot?

După câteva ore bune de „luptă” cu tehnologia, am văzut privirea fiului meu de 13 ani, surprinsă de reacțiile mă-sii.
„Îmi tot atragi atenția că stau prea mult în fața computerului, dar și tu faci la fel. De ce tu ai voie și eu nu?”, mă întreabă înțeleptul meu urmaș.

Iar atunci m-am oprit, i-am spus că are dreptate, și am hotărât să intru doar câteodată, pentru a-mi verifica mesajele.
Atunci am realizat că am fost pe punctul de a strica momente, ore, zile de concediu, consumându-le cu emoții negative, în loc să mă umplu de frumos, calm și relaxare, așa cum ar trebui într-un concediu.

E copleșitor cât de repede suntem dispuși să renunțăm la bine doar de dragul de a împlini niște dorințe, așteptări și proiecții pe care mintea le face.
E înfricoșător cât de rapid renunțăm la calm doar pentru că VREM ceva plăsmuit de ego.
E tulburător cât de orbi putem deveni în fracțiune de secundă, alegând cu bună știință să nu vedem realitatea.
E trist cât de rapid și de ușor mintea anihilează sufletul, tulburându-l, întristându-l!

Am văzut că dorința mea de a comunica și altora impresiile la cald s-a întors împotriva mea.
Atunci am înțeles că eram dispusă să renunț la liniștea mea doar pentru a comunica ceva, cuiva, unor oameni care fac parte din viața mea virtuală, și nu cea reală.

De câte ori nu renunțăm la liniștea din familie, la pacea din noi, la tăcerea din jur, la realul vieții noastre doar pentru a ne conecta la iluzoriu, la virtual?
A ajuns, oare, să ne fie frică de reacțiile directe, preferându-le pe cele ale emoticoanelor?
De când a ajuns să fie mai important, mai mulțumitor un „îmi place” exprimat din buton decât un zâmbet sau o încruntătură reală?
Când am permis ca realul să devină inutil, iar virtualul să devină realitatea noastră?

Comunicarea este extraordinară, iar internetul este un instrument al naibii de util. Însă, dacă nu suntem atenți, internetul se va transforma din mijloc de comunicare în dependență. Dacă nu s-a și transformat.
Și atunci unde va mai fi liniștea noastră?

Și am știut că voi scrie abia după ce mă întorc, iar dacă cineva va fi interesat, bine; dacă nu, iar e bine, doar concediul a fost al meu.

Așa încât am continuat să le zâmbesc celor din jur, să le mulțumesc celor ce asigurau serviciile, uimită și încântată cât de rapid și ușor răspundeau cu aceeași monedă, înlocuind încruntarea cu destinderea.

Comunicarea directă ne face umani. Internetul ne transformă în imagini false a ceea ce suntem cu adevărat.
Real sau virtual?
Adevăr sau minciună?
Comunicaare sau dependență?

Binețe, dragă cititorule, și mulțumire îți spun!

dr. Edith Kadar 

Arad, 14 septembrie 2016

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

( http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/09/un-altfel-de-jurnal-de-concediu-ii.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.