sâmbătă, 19 august 2017

A IMITA, A COPIA, A PLAGIA ÎȚI ANULEAZĂ DIVINUL ORIGINAL, OMULE!

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

Sursa: internet

În ultima perioadă am văzut multe cópii, imitații de texte și chiar de oameni, semn că aceasta este tema de rezolvat pe care ne-o aduce perioada actuală.

Văd citate preluate, dar la postare se uită a se trece autorul, iar cel ce postează devine  mândrul receptor de felicitări pentru înțelepciunea care s-a teleportat brusc și instant în viața lui, a postacului.

Dorința de a aparține cuiva, unui grup, nevoia de a fi observat, lăudat, încurajat, a distorsionat, pentru mulți, calea cunoașterii de sine. În fond, e mai ușor să pășești pe poteci deja descoperite și bătătorite, decât să îți creezi propriul drum deoarece asta presupune să știi cum să-l descoperi și să ți-l trasezi.

Nu mai copia, nu mai imita, nu mai plagia, omule!
Fă-ți propriul tău stil de a te purta, de a te îmbrăca, comporta, de a vorbi și de a scrie.

Este ca și cum ai vrea să te apuci de cântat, și îți asculți la nesfârșit interpretul care te inspiră, dar nu pentru a vedea cum lucrează, cum modulează vocea, cum și-a găsit stilul lui propriu, ci pentru a începe să-l imiți ca și ritm, voce, melodii, tempo, versuri, stil, iar apoi te apuci și cânți, încântat de talentul tău, fără să-ți dai seama că acela nu ești tu.

Sau vrei să-ți faci o lucrare scrisă, și începi să copiezi, schimbând doar topica, pe ici, pe colo.

Da, cei care nu știu pe cine imiți din toate punctele de vedere, te vor aprecia, te vor lăuda, iar tu te vei simți realizat.

Doar că, vezi tu, TU ȘTII că nimic nu-ți aparține, nu e al tău, că pentru ceea ce primești laude nu este creația ta originală, ci biată copie, imitație. MINCIUNĂ.

Asta vrei? Să fii toată viața ta lipsit de originalitate? 
Nu ar fi mai bine să îți folosești energia investită în studiul stilului altcuiva, pentru a-ți face propriul stil?

A, și să știi că dacă spui că nu e adevărat, că nu e așa, sau că nu ți-ai dat seama, nu ești absolvit, și nu îți dă dreptul să continui.
De ce? Nu pentru că cel pe care îl copiezi îți atrage atenția, iar tu te dai victimă, ci pentru că există ÎNTOTDEAUNA o justiție divină. 

Dacă ești dispus, dragă om, să te predispui la pierderi de toate felurile: financiare, boli, moartea cuiva drag, continuă liniștit.

Se spune că „somnul rațiunii naște monștrii”, sintagmă atribuită pictorului spaniol Francisco de Goya.

Dar, atunci, SOMNUL CONȘTIINȚEI ce naște? ANULAREA DE SINE, zic eu.

Când conștiința ta nu mai e trează, devii ceva ce vrea mintea ta, îți anulezi esența divină, îl scoți afară pe dumnezeul din tine, și înscăunezi în locul său iluzia și himerele. Iar acesta este primul pas spre construcția propriului iad. 
Mai apoi, vor urma și alte minciuni cu care îți anulezi, încet dar sigur, restul de suflet ce ți-a mai rămas.

Măi, omule, chiar vrei să fii toată viața o copie, o imitație care calcă doar pe potecile descoperite și bătătorite de alții?

Fii, dacă doar asta vrei de la viață, și te mulțumești cu atât de puțin. Vei primi laude de la cei ce nu știu, iar ele îți vor hrăni orgoliul, ego-ul, ce va crește și te va anula și pe tine, rânjindu-ți sarcastic.

Fii un original! Observă, ia-ți notițe, dar fă-ți propriul tău stil. 
Păstrează-ți atenția clară, nu poți spune „nu mi-am dat seama”, și să crezi că asta va fi o scuză pentru a continua și a te victimiza.

Dacă tot ce știi este să copiezi, să imiți, înseamnă că habar nu ai cine ești și ce cauți în propria ta viață.
Asta vrei? Continuă. Karma is a bitch!

Mulți vor citi, dar vor continua a face la fel.
Puțini sunt cei care își formează un stil propriu. De ce? Pentru că asta implică cea mau grea, istovitoare, incomodă, solicitantă, dar frumoasă muncă: cea cu tine însuți!

Fii original, omule, și vezi-ți de calea ta. Iar dacă se vor ivi copiatori, plagiatori, tu vei ști că ești pe calea ta. Imitatorii te consideră un exemplu, și ar vrea să devină la fel, dar nu știu cum.

Așa cum am spus în materialul „NU FI O COPIE, FII UN ORIGINAL” (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2016/11/nu-fi-o-copie-fii-un-original.html), poți alege să fii original sau copie, autentic sau imitație, unicat sau duplicat, real sau replică. Ce alegi? Unde te încadrezi?

Tu alegi, dar fii pregătit să-ți culegi roadele, mai târziu.

Există un singur model pe care merită să-l copiem, imităm, plagiem cu toții: DUMNEZEU!
Dar nu pentru a deveni El, ci pentru ca noi să devenim varianta noastră optimă. Iar asta presupune că vrei să-l cunoști, să-l studiezi, să îl înțelegi. Unicul. Originalul, UNUL.

Binețe ție, cititorule!

Sursa: internet


dr. Edith Kadar 
Arad, 19 august, 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...