Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Nu încerca să schimbi lumea; trebuie doar să te schimbi tu.
Şi vei constata cu surprindere că cei din jur se vor schimba împreună cu tine.
Astăzi, mai mult ca oricând, insist asupra acestui motto deoarece observ cu îngrijorare dispariția omului ca individualitate și identificarea până la sacrificiu cu grupări, curente, mișcări, evenimente, societăți.
Atunci când uiți cine ești tu cu adevărat, ce poți și ce îți place, devii un simplu instrument în mâna celor care obțin beneficii din manipulare.
Binețe, dragă cititorule!
Te invit pe calea rândurilor, sugerându-ți să și pornești muzica pentru a ne însoți.
Nu te mulțumi niciodată cu puțin și, mai ales, nu te mulțumi cu ceea ce îți spune altcineva că meriți.
Nu lăsa pe alții să-ți spună cine ești și ce poți.
Când te mulțumești cu puțin fie nu îți (mai) pasă de tine pentru că nu te cunoști cine ești și ce poți cu adevărat, fie încerci să fii modest(ă) pentru că așa îți spun alții că ți-ar sta bine.
Din momentul în care nu îți mai pasă de tine și de ceea ce meriți, te-ai trădat pe tine și visele tale, ți-ai trădat scopul vieții și promisiunile pe care ți le-ai făcut mai demult.
Din acea clipă ți-ai înmânat „cheile” viitorului celorlalți, lăsându-i să îți stabilească ei reperele existenței și ștacheta la ceea ce poți.
Din acel moment tu încetezi să mai exiști ca entitate și devii un instrument în mâna celor care își respiră viața dictând altora cum să fie și ce să facă.
Atunci vei începe să te mulțumești cu din ce în ce mai puțin, și vei ajunge să vrei să te trăiești mulțumindu-i pe alții.
Te trădezi atunci când nu te cunoști, când nu te mai recunoști și când ai uitat că nu există „nu pot” ci doar „nu vreau” sau „nu am chef să încerc mai mult, e mai comod să hotărască alții”.
Te trădezi atunci când uiți că te-ai născut o entitate puternică, de sine stătătoare, și ajungi să te identifici cu mișcări, curente, grupuri, societate.
Cu cât uiți mai tare de tine ca persoană, cu atât te identifici cu o grupare mai mare în care te-ai integrat, te-ai dizolvat și în care ți-ai pierdut esența.
Astfel încât atunci când vorbești despre tine ca societate, poți fi sigur(ă) că ai uitat deja că ești o individualitate, o entitate, că ești unic(ă).
Persoanele care își pierd identitatea ajung să se nege pe ele în afara grupurilor care le reprezintă, cu care s-au identificat, în care s-au integrat.
Sunt persoanele cărora atunci când le adresezi o întrebare personală, îți vor vorbi la plural pentru că au uitat singularul, explicând despre societate și problemele ei, nemaiștiind să se raporteze la ei înșiși.
Din păcate, întâlnesc din ce în ce mai mulți semeni care atât de tare au uitat de ei, de cine și ce sunt, încât nu mai știu să glumească, răspunzând repezit că vremurile actuale nu le mai permit să zâmbească.
Ceea ce se întâmplă în exterior este o reflectare a celor trăite în interior.
O societate nu este un organism de sine stătător, ci este compus din „celule”, din indivizi.
Există o similitudine între indivizi-societate și celule-corp. Corpul uman, sau de oricare, are vaga și greșita impresie că el dictează celulelor ce să facă. De fapt, este exact invers.
Adevărul greu de acceptat este că orice boală pornește de la refuzul unei singure celule de a se supune unor comenzi contrare binelui său. Mintea este cea care creează iluzia corpului că este cel după care și cea mai mică celulă trebuie să se plieze.
Nu societatea te face într-un anumit fel, TU faci societatea! Când ai uitat acest adevăr?
Atunci când uiți cine ești tu cu adevărat, ce poți și ce îți place, devii un simplu instrument în mâna celor care obțin beneficii din manipulare.
Cu cât te negi mai mult și te identifici cu mișcări, grupuri, societăți, cu atât ești mai dezintegrat(ă) ca individualitate.
Când nu mai știi să râzi, să te bucuri de ceea ce ești și ceea ce ai, gândește-te că ar trebui să faci ceva pentru a te recompune.
Când te mulțumești cu puțin fie nu îți (mai) pasă de tine pentru că nu te cunoști cine ești și ce poți cu adevărat, fie încerci să fii modest(ă) pentru că așa îți spun alții că ți-ar sta bine.
Modestia este un cuvânt inventat pentru a te face să te simți mic, umil și a cere voie altora să exiști și să te manifești.
Atunci când îți cunoști valoarea și nu aștepți sa ți se spună ce poți și ce ai voie, întinde-ți aripile și zboară.
Cei care îți vorbesc despre modestie sunt cei care nu au încercat niciodată zborul fie din comoditate, lene sau pentru că și lor le-au fost frânte aripile.
Nu lăsa pe alții să-ți spună cine ești și ce poți.
Nu te mulțumi niciodată cu puțin și, mai ales, nu te mulțumi cu ceea ce îți spune altcineva că meriți.
Nu încerca să schimbi lumea; trebuie doar să te schimbi tu.
Şi vei constata cu surprindere că cei din jur se vor schimba împreună cu tine.
Nu mă întreba cum să o faci, pentru că îți voi răspunde simplu: REAMINTEȘTE-ȚI DE TINE!
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 16 noiembrie 2015
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/11/uitarea-si-tradarea-de-sine.html)
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/11/uitarea-si-tradarea-de-sine.html)
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
