Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Amânarea unui răspuns nu este o problemă dacă nu se transformă în ignorarea și apoi uitarea găsirii lui.
Dar când grămada de întrebări fără răspunsuri crește, vocea sufletului se va auzi tot mai puțin și mai slab, pierdută în vacarmul glasurilor interioare ale minții ce rostesc și răstesc întrebările.
Binețe, dragă OM!
Te invit să povestim puțin despre întrebările și răspunsurile vieții. Dar, mai întâi, pornește muzica, rogu-te, pentru a ne fi alături la ceas de poveste.
Dacă vrei să ajungi departe în viață, va trebui să știi, mai întâi de toate, unde anume, cum și în cât timp îți propui să o faci.
Dacă nu îți place viața ta actuală, dacă ceea ce simți și trăiești nu-ți mai hrănește sufletul, dacă te simți blocat(ă), ca într-o cușcă, în propriul trai, nu crezi că a venit momentul să schimbi ceva pentru a nu te mai simți sufocat(ă) în fiecare zi?
Am întâlnit puține persoane care să spună - din tot sufletul și cu toată sinceritatea - că și-au găsit calea, că trăiesc în armonie cu ei înșiși și cu cei din jur, și că sunt foarte mulțumiți de toate aspectele vieții lor: personal, profesional, sufletesc, spiritual, emoțional, etc.
Lasă-mă să ghicesc, îmi vei spune că nu există așa ceva ca mulțumirea deplină, și că trebuie să se facă compromisuri în viață.
Și asta de unde o știi?
Ai încercat toate variantele, ai făcut tot setul de schimbări posibile în viața ta, și așa ai ajuns la această concluzie glorioasă?
Nu?
Ți-ai ascultat sufletul și ți-ai pus în evidență talentele tale native, folosindu-ți-le pentru a-ți crea slujba la care ai visat?
Insiști să lucrezi în aceleași condiții care te fac nefericit(ă), și totuși știi cu siguranță că fericirea e doar în cărți și în filme, că viața reală bate filmul?
Serios, nu te-ai plictisit de fraze stereotip?
Nu te-ai săturat să te hrănești cu slogane pline de teorie dar amânate la nesfârșit a fi aplicate în practică?
Nu-ți sunt destule lozincile servite de alții și pe care le-ai împrumutat și adoptat cu bucurie nu pentru a te ajuta, ci pentru a-ți servi ca scuză la nefericirea și neîmplinirea ta?
Nu ești înfometat(ă) de viața reală, de acțiune, de verb, după atâta „mâncare” nesănătoasă formată din lamentări și scuze?
Nu ești intoxicat(ă) de atâtea noțiuni teoretice despre dezvoltare și evoluție personală și/sau profesională, neurmate de aplicarea în practică?
Nu ți-a ajuns să îți irosești energia, timpul și viața inventând și confecționând scuze în loc să treci la treabă?
Și dacă aici ai ajuns, așa arată acum viața ta - goală de conținut, dar doldora de teorie și lamentări - pot să te întreb de unde știi că nu există așa ceva ca mulțumirea deplină, și că trebuie să se facă compromisuri în viață? Sau fraza care câștigă detașat ca capitolul stupiditate/bullshit: „așa e viața; o luptă continuă în care alții câștigă, iar eu pierd!...” bla, bla, bla, bla, bla....
Atunci când cineva mă întreabă ce să facă să se regăsească pentru că undeva, pe drumul vieții, s-a pierdut sau s-a abandonat, întreb unde anume vrea să ajungă, cum și în cât timp își propune să o facă.
De cele mai multe ori mi se răspunde rapid „nu știu”, semn că nu numai nu s-au gândit, dar nici acum nu vor să o facă.
Dragă cititorule, dacă tu crezi că răspunsurile la întrebările trăirii îți vor fi date de străinii vieții tale, te înșeli amarnic.
Întrebările conțin deja o parte din răspunsuri; doar să vrei să le vezi, să nu-ți fie lene să o faci îmbrăcând haina lui „nu știu”.
De ce sunt atât de multe întrebări și atât de puține răspunsuri?
- Pentru că e mai comod să inventăm scuze decât să săpăm în interiorul nostru și să găsim răspunsul real, acela care aduce oftatul de eliberare în pieptul nostru.
- Pentru că, pentru a obține răspunsuri, va trebui să ne facem timp pentru noi.
- Pentru că aflarea cheii întrebărilor dislocă o mare cantitate de minciună care acoperă comoara ascunsă, răspunsurile.
- Pentru că întrebările ne dau mai multă valoare în ochii noștri decât răspunsurile (de multe ori) neplăcute.
- Pentru că nu avem chef să ne ocupăm de noi, fiind mai ușor să găsim țapi ispășitori.
- Pentru că teoria (crezi că) îți dă prestanță în ochii celorlalți.
- Pentru că întrebările ne „țes” o viață socială bogată, gălăgioasă, pe când răspunsurile ne obligă la liniște.
- Pentru că nu ne învață nimeni să rezolvăm problema întrebărilor, obținând soluția răspunsurilor.
- Pentru că nu știm să finalizăm întrebările cu răspunsuri.
Amânarea unui răspuns nu este o problemă dacă nu se transformă în ignorarea și apoi uitarea găsirii lui.
Dar când grămada de întrebări fără răspunsuri crește, vocea sufletului se va auzi tot mai puțin și mai slab, pierdută în vacarmul glasurilor interioare ale minții ce rostesc și răstesc întrebările.
Viața creează multe semne de întrebare, dar din goana pe care (ne imaginăm că) ne-o impune, amânăm să găsim răspunsuri, să completăm spațiile goale de semnificații, dar pline de necunoscute.
Când vom înțelege că întrebările fără răspuns duc la dezintegrarea sufletului și la boala fizică, și că răspunsurile asumate sunt antidotul, vom face cel mai mare pas în regăsirea, reintegrarea și recompunerea noastră.
Și când ne vom hotărî să creștem mari și să ne maturizăm, indiferent de vârstă, vom înțelege că dacă vrem să ajungem departe în viață, va trebui să știm, mai întâi de toate, unde anume, cum și în cât timp ne propunem să o facem.
Cât durează asta?
Atât timp cât e nevoie.
Nici mai mult, nici mai puțin.
Binețe, dragă OM!
dr. Edith Kadar
Arad, 17 noiembrie 2015
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/03/raspunsuri-la-intrebarile-vietii.html)
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Buna seara stimata doamna, daca intri in jocul intrebarilor si raspunsurilor te pierzi...in acest joc! Singura intrebare care merita pusa este Ce sunt? Iar viata nu e un verb ci ...mai degraba un substantiv (traire).Acceptarea contextului este un punct de pornire care poate fi luat in considerare. Actiunea initiata de o persoana (lasand la o parte energia care sta in spatele ei) este sortita esecului pentru ca se bazeaza pe dorinta. Va doresc o seara frumoasa!
RăspundețiȘtergere