SCRISOARE CĂTRE TINE, OMULE

Binețe, dragă om drag!

Să știi că ești în gândurile mele aproape tot timpul. Îți mulțumesc că m-ai ajutat și mă ajuți să văd, să observ, să trag concluzii, să înțeleg, să aplic și să dau mai departe învățămintele acumulate.

Dacă nu ai fi fost tu, cu povestea ta de viață, cu trăirile și experiențele rezultate, aș fi fost cu mult mai săracă, și m-aș fi plimbat încă braț la braț cu ignoranța prin ceața necunoașterii.

Și pentru că ai fost atât de darnic cu mine, dă-mi voie să-ți împărtășesc câteva din tainele pe care mi le-ai încredințat, sub forma unor întrebări.

Mi-ai dezvăluit o lume prea frumoasă pentru a nu-ți răspunde singur la aceste întrebări.

Cum să te fac să înțelegi...

...că tot ceea ce ți se întâmplă este consecința tuturor hotărârilor pe care le-ai luat de-a lungul vieții?

Faptul că ai lăsat pe alții să-ți hotărască soarta e tot o decizie de-a ta. 

Nimeni nu îți poate creiona viața fără acceptul tău.  

Încearcă să înțelegi, și nu mai da vina pe altcineva sau altceva. Nu-ți pierde vreme și energie pentru a găsi vinovați; aici nu este vorba despre vină, ci despre a îndrepta situații.

Oare cum să-ți mai spun...

... că niciodată nu este prea târziu să te regăsești, să-ți regăsești sufletul, spiritul, esența?

Cine hotărăște limita lui „devreme”, „târziu” sau „prea târziu”? Și care sunt criteriile?

Vârsta? E doar o cifră!
Dacă nu s-ar fi împământenit obiceiul aniversărilor și al socotelii atente a anilor din viața ta, ai fi știut că „trebuie” să îmbătrânești?

Și dacă ești bătrân(ă), după părerea societății, te face asta automat incapabil(ă) de trăire, de iubire, de transformare, de (re)devenire?
Cine hotărăște asta, societatea sau tu?
Dacă societatea, ceilalți, au atâta putere asupra ta, tu când mai ai timp să fii, să exiști, să te manifești ca un original și nu ca o copie palidă a voinței vulgului?

Poți să înțelegi că...

... nu există tristețe; există doar incapacitatea de a te bucura în acel moment?

Nu îți construi viitorul pe baza unei simțiri trecătoare. Nici ploaia nu este permanentă, chiar dacă atunci așa ți se pare. 

Ai răbdare, totul va trece!

... nu există furie, ci doar frica de a nu fi iubit, de a fi respins, de a nu fi înțeles, de a nu fi acceptat(ă)?

Nu trage concluzii când ești stăpânit(ă) de furii sau frici. Regretele macină mai mult decât o emoție pasageră. 

Ai răbdare, doar e vorba despre tine!

... nu există ură, ci doar frica de a recunoaște iubirea, incapacitatea (temporară) de a o manifesta, teama de a nu fi respins din această cauză?

Nu respinge oameni și nu rupe legături vechi doar pentru că o trăire pe care nu o mai poți stăpâni a pus stăpânire pe tine.
Amintește-ți că acea persoană a însemnat, la un moment dat, totul pentru tine.
Doar n-o să-ți negi alegerile mai vechi; nu de alta, dar va trebui să te renegi și pe tine, cel/cea de atunci.

Oare pricepi că...

... nu îți poți distruge viitorul doar pentru că în trecut ai luat decizii pe care le regreți în prezent?

Orice hotărâre iei, este cea mai bună pentru acea situație și în acel moment, nu uita asta!
Deciziile deschid o cale care te va duce spre o lecție.
Învaț-o și nu-ți mai pierde vremea cu regrete care te macină după ce a trecut totul. Regretele au efect devastator asupra sufletului, distrugând experiențe și lecții importante ale vieții.
Chiar crezi că merită?

Poți realiza că...

...nu există „nu pot”, ci doar „nu am chef”, „nu am încercat destul”, „nu vreau”, „nu-mi (mai) pasă”?

Imaginează-ți că te afli în larg, pe un vapor, și că la un moment dat cazi în apa adâncă. Ce faci? Te consolezi cu ideea că „nu pot”? Sau realizezi că ai o singură șansă de supraviețuire, aceea de a înota pentru a te salva?

Dacă alegi viața, corpul îți va pune la dispoziție toate resursele pentru a te ajuta, pentru a te salva. 

La fel se întâmplă și în viață.

Dacă la fiecare piedică vei spune „nu pot!”, viața îți va scoate în cale încercări din ce în ce mai mari pentru ca tu să poți spune la un moment dat: „gata, am hotărât să lupt pentru mine, să mă salvez!”

Dacă te-ai decis că nu poți, că viața e nedreaptă cu tine, și că alții trebuie să vină să te salveze, biată victimă, te vei îneca încet în valurile vieții, încercând să-i tragi după tine și pe cei care se străduiesc cu disperare să te salveze de tine însuți/însăți.

Știai că...

... dacă ai timp să-ți plângi de milă, să te victimizezi, să găsești scuze și vinovați, sigur ai timp să îți evaluezi viața, ce-ți place și ce nu, să o îmbunătățești unde trebuie, să schimbi, să reînnoiești și să găsești soluții?

Cu alte cuvinte, să nu te irosești și să muncești cu tine pentru a ajunge ce vrei, când vrei și unde simți că ți-ar fi locul.

Imaginează-ți că locuiești într-o casă veche, dărăpănată, plină de igrasie, cu canalizare înfundată, pereții crăpați și acoperișul cu țigle lipsă.
Ce faci? Te apuci și te lamentezi la toată lumea în ce condiții ești nevoit(ă) să locuiești, cât de nedreaptă este viața (numai) cu tine că te-a adus în situația asta?
Începi să găsești scuze de ce nu te apuci să repari totul, gen „nu am bani”, „nu am timp”, „cine să mă ajute?”, „nu găsești meseriași buni”, „nu eu am adus-o în starea asta, deci nu eu trebuie să o repar”, etc?
Sau realizezi că este casa ta și că, dacă nu o vei repara, se va dărâma, îngropându-te sub moloz.

La fel se întâmplă și în viață. 

Dacă pierzi timp și energie pentru a justifica „de ce nu...” în loc de a găsi soluții, viața se va șubrezi atât de mult încât se va dărâma peste tine, îngropându-te în molozul nesimțirii față de tine.

A te plânge e irosire, dar a te mobiliza e investiție, e acțiune. E salvarea ta!

Dragă om drag, cam asta m-ai ajutat să înțeleg și să aplic în propria mea viață. 

Și te anunț cu mare recunoștință că mi-e cu mult mai bine. 

M-ai ajutat să mă iubesc, să mă onorez, să folosesc lucrurile ce nu-mi plac pentru a le aduce în viața mea pe cele care îmi bucură ființa și sufletul. 

M-ai îndrumat să-mi găsesc liniștea interioară și să mă accept așa cum sunt.

M-ai învățat să nu mai încerc să mulțumesc pe toată lumea, iar cea mai importantă lecție este aceea că dacă eu mă schimb, mă regăsesc și sunt mulțumită de mine, celor apropiați le va merge bine, iar asta îi schimbă și pe ei.

Tu m-ai ajutat și mă ajuți să mă (re)descopăr, să-mi placă ceea ce sunt.

M-ai îndrumat să redevin eu însămi, în esența și ființarea mea.

Pentru toate acestea îți sunt recunoscătoare.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Dar, dacă eu le-am învățat de la tine, înseamnă că toate cele cuprinse în această scrisoare îți sunt cunoscute.

Nu? Ba da, altfel nu le-aș fi învățat. Iar dacă tu ești oglinda mea, și eu sunt a ta.

Ai încredere, toate informațiile sunt în tine. 

Ai încredere în forțele tale, curajul de a-ți înfrânge fricile și credința că ești perfect(ă) așa cum ești!

Dar, tu știi asta deja, nu-i așa?

Binețe, dragă Om drag!

 dr. Edith Kadar
Arad, 22 septembrie 2015

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/08/scrisoare-catre-tine-omule.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.