Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
O vezi în ochii persoanelor care contează pentru tine.
O auzi în vocea celor importanți pentru traiul tău.
O simți împlântându-ți-se în suflet ca o săgeată trimisă de cei cărora le-ai acordat un loc în existența ta, aici.
Te invadează atunci când așteptările îți tulbură realitatea.
Binețe, cititorule!
Hai să mai povestim un pic despre tine, despre noi.
Așează-te comod, ia-ți ceva de băut și pornește, rogu-te, muzica pentru a ne însoți pe cărarea vorbelor.
Ai simțit vreodată că indiferent ce ai face, orice ajustări ai aduce, oricât ai încerca să faci pe plac cuiva, nu vei reuși să obții decât un zâmbet rece în colțul gurii celuilalt, un rictus rezultat din chinul buzelor de a opri nemulțumirea?
Dar, de câte ori nu te-ai „dezumflat” chiar tu dacă ai primit altceva decât la ce te așteptai, ce sperai, dacă auzeai o altă „muzică” decât cea cerută celor cu care ai venit în contact?
Ți s-a întâmplat să fii bosumflat(ă) toată ziua pentru că nu ai primit răspunsul sperat, telefonul așteptat, gestul preconizat sau cadoul visat?
Ai fost vreodată trist(ă) pentru că nu ți s-a răspuns la telefon în momentul dorit, sau pentru că puiul tău a venit de la școală cu o notă care te face de rușine în fața vecinilor, cărora oricum nu le pasă de tine?
De câte ori nu ți s-a spus că gesturile tale sunt neconforme cu așteptările și că ar trebui să-ți revizuiești trusoul de atitudini din dotare?
Știi despre ce vorbesc?
Dezamăgirea...
... așteptarea celuilalt de a fi tu cum nu va putea fi el...
... amintirea neîmplinirii proprii, proiectată pe cel promițător...
... triumful așteptărilor asupra crudei realități...
... rezultatul proiecțiilor personale asupra celor ce nu pot fi stăpâniți...
... preludiul dorinței de a controla...
... deziluzia împlinirii personale prin munca și efortul altuia...
... victoria imaginarului în fața realității...
Dezamăgirea... atunci când teoria confortabilă este preferată practicii solicitante...
Dezamăgirea... atunci când imaginea reală este ignorată în favoarea iluziei...
... când minciuna este aleasă în detrimentul adevărului...
... când îți stabilești valoarea proprie după standarde...din basme...
Dezamăgirea... pentru atunci când, în lipsa trăirilor proprii, „croiești” viața altuia ce are altă gândire...
Dezamăgirea... pentru atunci când refuzi să-ți vezi propriile limite și să le înțelegi pe ale altora...
Dezamăgirea... locul unde se oprește realul și începe proiecția lui „a fost odată”...
Dezamăgirea...
... garanția înăcririi sufletului...
... prietena tristeții și deznădejdii...
... paravanul împotriva fericirii și liniștii sufletești...
... chemarea spre cumetrire a frustrării, fricii, furiei, supărării...
... drumul sigur spre pustiul interior...
... iluzia raiului savurată din cazanele iadului!
În doze moderate este chiar utilă pentru că o poți folosi ca etalon al realismului cu care ești înzestrat.
Poți fi dezamăgit că nu ai ajuns la timp, că ai pierdut ceva drag din neatenție, că ai amânat atât de mult un lucru încât a devenit neimportant, că proiectul la care ai muncit nu a ieșit cum ai vrut și că l-ai făcut de mântuială, etc.
Dezamăgirea este cu atât mai mare cu cât ținta e mai ruptă de realitate.
Am întâlnit persoane dezamăgite că tratamentul nu i-a vindecat în 2 zile, deși boala era veche de câțiva ani buni.
Sunt mulți cei nemulțumiți de partenerul/partenera de viață pentru că nu îndeplinesc condițiile pe care le-au proiectat pe ei.
Există persoane dezamăgite că nu aud ceea ce vor, când, cum vor sau pe tonul care consideră că li se cuvine.
Mai sunt și cei dezamăgiți că nu au destul din orice, fără a putea defini acel „destul”, iar asta îi aruncă într-o luptă cu morile de vânt.
Dacă ținem cont de faptul că cei care ne înconjoară pot fi considerați oglinzile noastre, putem lesne realiza de ce ne lăsăm amprentați de emoții distructive.
De fapt, suntem dezamăgiți de noi!
Când copilul ia notă mică sau nu ia locul întâi în orice, suntem dezamăgiți că nu ne putem lăuda noi cu marea reușită.
De obicei, cauza este la nivel subconștient, iar mentalul blochează conștientizarea, menținându-ne într-o zonă a iluziei, în care noi avem întotdeauna dreptate.
Nu contează că nu ținem cont de individualitatea celuilalt, de limitele și putințele lui reale. De multe ori refuzăm să acceptăm că cei din jur sunt altfel și funcționează după alți parametri.
Acest refuz de a vedea realitatea este principalul generator de dezamăgiri.
Fii sincer cu tine și cu ceilalți.
Acceptă că cei apropiați nu sunt ca tine, nu mai încerca să-i modelezi cum vrei pentru a nu fi dezamăgit(ă).
Acceptă că ceea ce te nemulțumește la alții, este - de fapt - dezamăgirea față de tine.
Dezamăgirea duce la amărăciune sufletească și la devalorizare proprie, iar acestea generează boli ca :
- diabetul (refuz să văd „dulceața” din viața mea),
- probleme de ficat (furii îndreptate împotriva noastră),
- crize de colecist sau fiere (furie pentru că „viața mea ar fi perfectă dacă ceilalți m-ar asculta, pentru că eu știu cum e mai bine”),
- boli ale inimii („dacă nu se face cum vreau eu, refuz să te mai iubesc”), sau
- probleme osteo-articulare (devalorizări profunde de genul „nu sunt în stare să...”),
- alcoolism („nu mai suport să mă văd și să mă aud fără a-mi amorți simțurile”).
Așează-te comod, ia-ți ceva de băut și pornește, rogu-te, muzica pentru a ne însoți pe cărarea vorbelor.
Ai simțit vreodată că indiferent ce ai face, orice ajustări ai aduce, oricât ai încerca să faci pe plac cuiva, nu vei reuși să obții decât un zâmbet rece în colțul gurii celuilalt, un rictus rezultat din chinul buzelor de a opri nemulțumirea?
Dar, de câte ori nu te-ai „dezumflat” chiar tu dacă ai primit altceva decât la ce te așteptai, ce sperai, dacă auzeai o altă „muzică” decât cea cerută celor cu care ai venit în contact?
Ți s-a întâmplat să fii bosumflat(ă) toată ziua pentru că nu ai primit răspunsul sperat, telefonul așteptat, gestul preconizat sau cadoul visat?
Ai fost vreodată trist(ă) pentru că nu ți s-a răspuns la telefon în momentul dorit, sau pentru că puiul tău a venit de la școală cu o notă care te face de rușine în fața vecinilor, cărora oricum nu le pasă de tine?
De câte ori nu ți s-a spus că gesturile tale sunt neconforme cu așteptările și că ar trebui să-ți revizuiești trusoul de atitudini din dotare?
Știi despre ce vorbesc?
Dezamăgirea...
... așteptarea celuilalt de a fi tu cum nu va putea fi el...
... amintirea neîmplinirii proprii, proiectată pe cel promițător...
... triumful așteptărilor asupra crudei realități...
... rezultatul proiecțiilor personale asupra celor ce nu pot fi stăpâniți...
... preludiul dorinței de a controla...
... deziluzia împlinirii personale prin munca și efortul altuia...
... victoria imaginarului în fața realității...
Dezamăgirea... atunci când teoria confortabilă este preferată practicii solicitante...
Dezamăgirea... atunci când imaginea reală este ignorată în favoarea iluziei...
... când minciuna este aleasă în detrimentul adevărului...
... când îți stabilești valoarea proprie după standarde...din basme...
Dezamăgirea... pentru atunci când, în lipsa trăirilor proprii, „croiești” viața altuia ce are altă gândire...
Dezamăgirea... pentru atunci când refuzi să-ți vezi propriile limite și să le înțelegi pe ale altora...
Dezamăgirea... locul unde se oprește realul și începe proiecția lui „a fost odată”...
Dezamăgirea...
... garanția înăcririi sufletului...
... prietena tristeții și deznădejdii...
... paravanul împotriva fericirii și liniștii sufletești...
... chemarea spre cumetrire a frustrării, fricii, furiei, supărării...
... drumul sigur spre pustiul interior...
... iluzia raiului savurată din cazanele iadului!
* * * * * * *
O vezi zilnic în ochii celor ce contează pentru tine.
O porți zi de zi cu tine ca pe un accesoriu nelipsit pe care ți-l pui atunci când așteptările tale, ceea ce ai proiectat, sunt total diferite de ceea ce primești.
În doze moderate este chiar utilă pentru că o poți folosi ca etalon al realismului cu care ești înzestrat.
Poți fi dezamăgit că nu ai ajuns la timp, că ai pierdut ceva drag din neatenție, că ai amânat atât de mult un lucru încât a devenit neimportant, că proiectul la care ai muncit nu a ieșit cum ai vrut și că l-ai făcut de mântuială, etc.
Dezamăgirea este cu atât mai mare cu cât ținta e mai ruptă de realitate.
Am întâlnit persoane dezamăgite că tratamentul nu i-a vindecat în 2 zile, deși boala era veche de câțiva ani buni.
Sunt mulți cei nemulțumiți de partenerul/partenera de viață pentru că nu îndeplinesc condițiile pe care le-au proiectat pe ei.
Există persoane dezamăgite că nu aud ceea ce vor, când, cum vor sau pe tonul care consideră că li se cuvine.
Mai sunt și cei dezamăgiți că nu au destul din orice, fără a putea defini acel „destul”, iar asta îi aruncă într-o luptă cu morile de vânt.
Dacă ținem cont de faptul că cei care ne înconjoară pot fi considerați oglinzile noastre, putem lesne realiza de ce ne lăsăm amprentați de emoții distructive.
De fapt, suntem dezamăgiți de noi!
Când copilul ia notă mică sau nu ia locul întâi în orice, suntem dezamăgiți că nu ne putem lăuda noi cu marea reușită.
De obicei, cauza este la nivel subconștient, iar mentalul blochează conștientizarea, menținându-ne într-o zonă a iluziei, în care noi avem întotdeauna dreptate.
Nu contează că nu ținem cont de individualitatea celuilalt, de limitele și putințele lui reale. De multe ori refuzăm să acceptăm că cei din jur sunt altfel și funcționează după alți parametri.
Acest refuz de a vedea realitatea este principalul generator de dezamăgiri.
Fii sincer cu tine și cu ceilalți.
Acceptă că cei apropiați nu sunt ca tine, nu mai încerca să-i modelezi cum vrei pentru a nu fi dezamăgit(ă).
Acceptă că ceea ce te nemulțumește la alții, este - de fapt - dezamăgirea față de tine.
Dezamăgirea duce la amărăciune sufletească și la devalorizare proprie, iar acestea generează boli ca :
- diabetul (refuz să văd „dulceața” din viața mea),
- probleme de ficat (furii îndreptate împotriva noastră),
- crize de colecist sau fiere (furie pentru că „viața mea ar fi perfectă dacă ceilalți m-ar asculta, pentru că eu știu cum e mai bine”),
- boli ale inimii („dacă nu se face cum vreau eu, refuz să te mai iubesc”), sau
- probleme osteo-articulare (devalorizări profunde de genul „nu sunt în stare să...”),
Dacă ai adoptat statusul „dezamăgit perpetuu”, nu te mira că cei din jurul tău reacționează și nu te mai poți înțelege cu nimeni, biată victimă!
Este exact lumea pe care ai ales să o creezi, înțeleasă doar de tine.
Dacă ai ales să-ți trăiești fiecare zi e vieții tale pentru a-i schimba pe ceilalți și nu pentru a te descoperi pe tine, nu te mira dacă te trezești într-o zi că viața a trecut pe lângă tine și ai ratat multe șanse fiind ocupat(ă) să urăști bine și responsabil.
Iar dacă ți-ai putut crea o lume bazată pe dezamăgiri, sigur îți vei putea crea și una a realității și a armoniei.
Ești dezamăgit(ă) de tine? Schimbă-te!
Ești dezamăgit(ă) de ceilalți? Schimbă-te!
Ai dezamăgit pe alții? Fii tu însuți!
Binețe, dragă cititorule și îți mulțumesc de însoțire!
dr. Edith Kadar
Arad, 23 mai 2014
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/09/dezamagirea-otrava-vietii-de-zi-cu-zi.html)
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
