Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
* * * * * * *
„Sunt disperat(ă)!”
O expresie ce a devenit frecventă în vocabularul multora. Un laitmotiv ce însoțește stările de minus ale vieții de zi. O definiție a stării de neputință ce cuprinde omul ori de câte ori nu mai are chef de el însuși. Un motiv des trâmbițat pentru a nu face nicio schimbare în viață. O scuză pentru a rămâne în starea de victimă.
Dar, oare ce anume configurează starea ce generează expresia?
Indiferent că apare în viața personală sau profesională, este generată de persoane sau situații, starea de disperare capătă nuanțe diferite, în funcție de percepție, neputință, stare sufletească, credință sau...moft.
- Când nu înțelegi complet situația în care te afli, și nu știi care ar putea fi rezolvarea optimă pentru tine, este o disperare de PERCEPȚIE.
- Când înțelegi situația, știi care ar fi rezolvarea, dar nu poți lua hotărârea singur(ă), ci trebuie să ții cont și de alții sau de alte păreri, mult diferite de ale tale, este o disperare de NEPUTINȚĂ.
- Când ai toate datele pentru a formula o decizie, dar gălăgia din minte depășește mult liniștea sufletească ce îți aduce concretizarea rezultatului, este disperare de STARE SUFLETEASCĂ.
- Când știi ce ai de făcut, dispui de forță interioară pentru a urni lucrurile din loc, dar nu crezi deloc în tine și în meritele tale, este disperarea de (NE)CREDINȚĂ.
- Iar atunci când cele de mai sus nu au nicio relevanță, poți să faci, știi să faci, dar ești nemulțumit(ă) că nu se rezolvă instant problema, ieri dacă s-ar putea, și pui vina pe timp, este disperarea din...MOFT.
Indiferent de nuanță, disperarea poate fi o piedică serioasă în calea oricui; iar dacă înțelegi că este doar o stare trecătoare și nu o destinație finală, poți trece peste orice și găsi soluții la orice.
Altfel, disperarea devine PERCEPȚIA care duce la NEPUTINȚĂ, generând STARE SUFLETEASCĂ de NECREDINȚĂ dintr-un...MOFT!
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 14 septembrie 2015
