luni, 8 ianuarie 2018

DE CE E ATÂT DE GREA SCHIMBAREA?




Cu toții ne dorim fericire, bunăstare, bucurii, pace, armonie și iubire în viața noastră. 

Și totuși, puțini le și găsim, iar căutarea lor ajunge să fie ca un basm cu „ar fi fost odată dacă aș fi găsit...” ce am enumerat mai sus.

Dar, oare de ce aceste deziderate sunt atât de greu de atins? De ce, în loc să ne apropiem de ele, parcă ne îndepărtăm odată cu timpul din viața noastră.

De ce e atât de ușoară schimbarea în teorie, dar atât de grea în practică?

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să povestim despre un subiect mult discutat la toate nivelurile: social, profesional sau personal. În teorie, că practica ne cam omoară. Fă-te comod(ă), dă drumul la muzică pentru a te însoți pe calea rândurilor și a gândurilor, și hai să pornim.



De ce e atât de greu să ne aliniem la nou, să îl accesăm, să îl acceptăm pentru a schimba ceea ce ne face nefericiți și provoacă suferință în viață?

Pentru că am uitat un lucru foarte important: să dăm drumul trecutului și balastului pe care le-am acumulat de-a lungul anilor.

Imaginează-ți că ai o casă veche și ți-ai propus să o renovezi, să o faci frumoasă, luminoasă, primitoare, nouă. Cum procedezi? Mai întâi faci planurile pentru cum vrei să arate casa la sfârșit.
Apoi faci calcule cam câți bani îți poți permite să investești în casă. Nu uita, totul este pentru ca tu să te simți bine într-un final.

După care te apuci și scoți afară tot ce este vechi, și care nu te mai ajută, nu îți mai folosește în viitor. 

Acesta este un pas delicat deoarece s-ar putea să nu vrei să arunci nimic, fiecare obiect amintindu-ți de câte un moment, o persoană sau o situație din trecutul tău sau al familiei tale. 
Și uite așa, din dependența față de suveniruri și de obiecte, vei fi atașat de trecut, iar acesta devine prezentul care îți va deschide viitorul. Același ca trecutul tău nefericit. 

Adică vei renova casa pe dinafară și pe dinăuntru, dar mobilierul și obiectele vor rămâne aceleași. Vechi, greoaie, încărcate cu amintiri care nu îți sunt de niciun folos. 
Aceeași Mărie cu altă pălărie, cum s-ar spune.

Sau arunci tot ce este vechi, și aduci noi obiecte, pentru a face loc unei vieți noi, primenite, unei energii creative neîntinate; pentru a face loc la noi amintiri, știind că viitorul e în fața ta și este creat de tine, de nimeni altcineva.



Acesta este un exemplu pentru a înțelege că mecanismul este același și pentru noi.
Acum imaginează-ți că tu ești casa ce are nevoie permanentă de ajustare, de reparații, de renovare, de schimbare.

Degeaba ai grijă de exteriorul tău și investești în „renovarea” formei tale, dacă nu schimbi nimic în interior, iar amintirile rămân acolo făcându-te să trăiești în același trecut prăfuit.

Unde să aibă loc bucuria, când sufletul tău e plin de ranchiună, încrâncenare, dezamăgiri, furii și supărări?
Cum să recunoști IUBIREA dacă tot ce hrănești e opusul ei, FRICA?
Cum ai putea înțelege pacea cât timp întreții războiul din tine?
Armonia nu-ți va spune nimic atât timp cât ești rupt(ă) în mii de bucăți pentru a-i mulțumi pe alții, iar dezordinea devine cuvântul de ordine a trăirii din viața ta.

Cum ai putea să îți găsești pacea, iubirea și armonia în relația cu partenerul/partenera dacă este mai important să îi faci observații, să comentezi și să contești tot ceea ce face doar pentru că nu le face ca tine sau cum ai vrea tu?

Sau cum ai putea să-ți găsești partenerul ideal de viață dacă nu renunți la toate concepțiile și ideile învechite despre ceilalți parteneri, care te-au adus aici, în acest punct de nefericire? Dacă toți bărbații „e” porci iar femeile „e” curve, cum e posibil ca tu, singura persoană neprihănită, să fii atât de nefericită, însingurată și depresivă?


Atât timp cât omul nu dă drumul la vechi: la amintiri, relații, atașamente, obiecte, concepții învechite, nu poate primi noul, adică opusul a ceea ce a avut până acum.

Sunt persoane care vor spune: „și cum să dau drumul la vechi, spune-ne!”. Acelea nu pot, încă, să renunțe la trecut, și mai au nevoie de suferință. Pentru că suferința este cea care ne trezește, ne face să vrem altceva decât am avut, ceva nou.
Până nu se satură de suferință, de lipsuri, de întunericul sufletului, omul nu se poate debarasa de vechile obiceiuri, și să facă adevărata schimbare în viață. 

La fel și în casă: doar când totul devine prea apăsător, irespirabil, de neîndurat, se aruncă pentru a face loc noului, viitorului. Nu mai repede!

Întrebând în dreapta și în stânga „și eu cum să fac?”, aștepți să vină cineva din afară și să îți dea soluția creată după viața și principiile sale, nu ale tale. Iar tu să poți spune „nu, nu e bine!... vezi, dacă am ascultat de tine?!...”

Suferința este barometrul care indică cel mai bine nevoia de schimbare. Depinde ce faci în această situație.

Când vrei să faci schimbarea cu adevărat, vei găsi soluții. Până atunci îți vei umple viața cu aceleași scuze învechite, sufocante, inutile.

Neschimbarea, vechiul, trecutul, aduc suferința.
Suferința aduce schimbarea, noul, lumina, viitorul. Când te saturi de ea și vei vrea să vezi ce se află de cealaltă parte a „răului cunoscut”.

Tu hotărăști. Ce alegi?

Binețe, dragă OM curajos!



dr. Edith Kadar 
Arad, 08 ianuarie 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.