marți, 26 ianuarie 2016

ȘI PLANETELE SE ALINIAZĂ PENTRU TINE!... (partea a II-a)

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *


Cititorule, binețe!

În materialul publicat ieri, intitulat „JOCUL DE-A OMUL...ATUNCI CÂND ȘI PLANETELE SE ALINIAZĂ PENTRU TINE (partea I)” (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/01/jocul-de-omulatunci-cand-si-planetele.html) am vorbit despre oportunități în evoluția noastră, despre șanse oferite de Univers pentru a ușura devenirea noastră în ceea ce este menit pentru noi.

Au fost persoane care au înțeles materialul ca pe un îndemn de a ne conduce viața după „vorbele” planetelor sau ale unor zeități. Sigur, fiecare înțelege ce și cât poate sau cât vrea.

Eu vreau să vorbesc doar despre niște uși pe care Universul - din care suntem parte integrantă, și ale cărui legi ne guvernează - le deschide în plus față de cele existente, pentru ca mai mulți să ajungem să ne înțelegem menirea, să ne acceptăm esența, să ne înțelegem pe noi.

Spuneam despre trei momente catalizatoare: 
1.- alinierea a 5 planete pe cer, vizibile cu ochiul liber, în perioada 20 ianuarie-20 februarie;
2.- trecerea, la 8 februarie, de la anul Oii (sau Caprei) de Lemn la anul Maimuței de Foc în zodiacul chinezesc, perioadă în care relațiile construite pe minciuni și motivații false vor fi zdruncinate din temelii;
3.- trecerea planetei lecțiilor și a karmei - Saturn, prin zodia spiritualității, justiției și a eliberării de dependența de material - Săgetător, în perioada septembrie 2015 - decembrie 2017.

Repet, toate informațiile au rolul de a-i ajuta pe cei care își caută calea către ei înșiși. 
Nu sunt răspunzătoare pentru ceea ce înțelege fiecare.

Am început cu alinierea planetelor.


Probabil ai auzit sau ai citit că între 20 ianuarie și 20 februarie, pe cer avem parte de un regal dat de alinierea a cinci planete vizibile cu ochiul liber.

Acestea sunt, în ordinea apariției pe cer ( de la dreapta la stânga): JUPITER - planeta justiției și a spiritualității, MARTE - planeta acțiunii sau/și a războiului; SATURN sau CRONOS sau TIMPUL - planeta lecțiilor de viață sau a karmei; VENUS - planeta pasiunii, plăcerilor, iubirii și talentelor; MERCUR - planeta comunicării și a comerțului.

După ce am povestit despre JUPITER și influența lui asupra maturizării noastre, a desprinderii de partea materială a vieții și orientarea spre spirit, a venit rândul următoarelor două planete să le povestim în acest material: MARTE și SATURN

A doua planetă, în ordinea apariției pe cer, în această perioadă, este MARTE, sau Ares în mitologia greacă. 
Este planeta acțiunii, dar și a războiului, depinde spre ce suntem înclinați

Ca poveste, MARTE este acel personaj plin de forță și vigoare care trebuie mereu să facă ceva pentru a-și canaliza această energie, altfel devine arțăgos și pus pe ceartă, pe scandal. Este acel membru al familiei care, dacă are puțin timp, îi înnebunește pe toți, doar din plictiseală.


Pentru fiecare din noi, MARTE aduce un mare aport de energie, ne încarcă cu forță și putere de lucru, doar să știm ce să facem mai departe cu ea.
O putem investi, folosind-o pentru a face lucruri utile, sau o putem irosi, ajungând vlăguiți și constatând, cu stupoare, că nu am terminat aproape nimic din ce ne-am propus.

MARTE este, dacă vrei, copilul hiperactiv din fiecare, căruia trebuie să-i găsești ocupație în permanență, altfel te înnebunește.
Dar, dacă îl sedezi pentru a nu te deranja, pierderea e a ta deoarece ai ales comoditatea în detrimentul acțiunii bine canalizate. Iar asta va duce la frustrare și devalorizare, gen: „...iar nu am reușit să termin ce mi-am propus... a trecut timpul și nu am fost în stare să...”, etc.

Copleșirea de treburi rămase nerezolvate sunt reflectate de probleme la nivelul inimii (angină, cardiopatie ischemică, miocardită, etc), iar frustrarea poate provoca reacții inflamatorii în diferite zone ale corpului, adică bolile care se termină în „-ită”:
- amigdalită („trebuie să înghit o nedreptate”),
- apendicită („lovitură sub centură de la cineva la care nu m-am așteptat”),
- laringită („mi-e frică de o schimbare atât de mare încât nici nu pot vorbi”),
- sinuzită („nu-mi miroase a bine toată treaba asta; ar trebui să fac altceva decât mi se spune”), etc.

MARTE răspunde și de organele sexuale externe, de mușchi, de simțul gustativ, dar predispune și la accidente, lovituri, căzături, arsuri, tăieturi.

MARTE guvernează nativii din zodiile Berbec (21,03 - 20,04) și Scorpion (23.10 - 22.11).
Dacă nu vă ascultați intuiția și vă irosiți energia, pot apare probleme în zona capului (meningite, sinuzite, accidente) sau în zona organelor sexuale: anexite, hemoragii, vaginite candidozice, prostatite, cistite, uretrite, etc.


MARTE este amplificat în Capricorn ( 22 decembrie- 19 ianuarie), care răspunde de genunchi, dar și de o încăpățânare exagerată.
Deci, nu numai că dacă nu-ți asculți intuiția, dar te și încăpățânezi să fii Gică-contra, viața te poate îngenunchea - la propriu sau la figurat - pierzându-ți poziția pe care ai avut-o la serviciu sau într-o relație. Iar toate astea pot fi însoțite de accidente la genunchi sau de acutizarea bolilor existente aici: artrite, gonartroză, etc.

Planeta războiului este în exil în Balanță (22 septembrie- 22 octombrie) și Taur (21 aprilie - 21 mai), care reprezintă echilibru, frumusețe, stabilitate. Ești dispus(ă) să dai cu piciorul în toate, doar pentru că simți nevoia să te lauzi, sau pentru că faci pariuri riscante cu viața? Taci, rogu-te, chiar dacă mâncărimea sub limbă devine insuportabilă.
Marte este mult slăbit în Rac (în cădere), ceea ce înseamnă că apele line ale traiului riscă să se agite periculos de mult. Atenție la ispite și la provocări. Relațiile impulsive, înfiripate în această perioadă pot duce la un deznodământ nedorit pentru tot restul familiei.

În această perioadă, Marte se află în zodia Fecioarei (23 august - 21 septembrie), favorizând munca creativă, dar și piedici puse de persoane din jur. 

În concluzie, țineți-vă limba sub control, șlițul pantalonilor încheiat și ascultați-vă intuiția pentru a face cu energia ce simțiți că ar trebui făcut, nu ce vi se spune.


3.- A treia planetă apărută pe cerul acestei perioade este SATURN, sau Cronos în mitologia greacă, Timpul.
Este planeta care ajută la înțelegerea și învățarea lecțiilor de viață, a karmei.

Ca personaj, gândește-te la Saturn ca la un profesor sever, dar drept, care ne presează pe noi, elevii vieții, să ne facem și să ne învățăm lecțiile, nu să le amânăm la nesfârșit.

Cu toții am avut, la un moment în viață, cel puțin un profesor care nu ne-a lăsat să lenevim, să devenim comozi și să nu ne facem temele doar din toane de moment.
A fost dascălul care a rămas lângă noi să ne terminăm temele, care ne-a repetat lecția până ce am înțeles-o; cel care s-a ținut scai de capul nostru pentru că ne-a intuit capacitățile și abilitățile reale, nu pe cele imaginate de noi, și care a știut că dacă lasă după noi, vom pierde lecții importante pe care nu le vom mai putea recupera vreodată. 
Și, oricât de mult ne-a exasperat atunci, pentru că aveam chef de orice altceva decât de lecții, acel dascăl a rămas în mintea și sufletul nostru și acum, la vârsta matură, pentru că tot ce ne-a învățat ne-a rămas viu în minte, și ne-a ajutat să ne orientăm fără probleme pe drumul vieții.
Și acum când ne gândim la el, o facem cu mare drag și cu un zâmbet de recunoștință că nu ne-a părăsit, nu a renunțat la noi, și ne-a bătut la cap, ajutându-ne să fim ceea ce suntem acum.

Eh, acel „profesor” sever, dar iubitor este Saturn, Cronos sau Timpul.
El ne ajută să ne învățăm lecțiile vieții, iar pentru cei leneși și comozi, el poate părea dur și nemilos. Dar nu e așa. Doar că pentru a ajunge undeva unde ne dorim, trebuie să străbatem un anume drum, iar pentru a nu ne rătăci, avem niște lecții de învățat. 
Nu putem ajunge la liceu dacă nu trecem prin școala primară și gimnaziu.


La fel și în viață.
Nu putem crește și evolua dacă încercăm să sărim „clase”, pentru a scurta drumul. Singurii fraieriți suntem tot noi înșine.
Nu-i putem înțelege pe alții dacă nu ne înțelegem, mai întâi pe noi.
Nu-i vom putea iubi niciodată cu adevărat pe alții, dacă nu vom învăța să ne iubim, mai întâi, pe noi.
Nu vom putea aduce liniștea și pacea în jurul nostru dacă nu învățăm să facem pace cu noi înșine.
Nu ne vom găsi sufletul complementar dacă nu suntem noi - mai întâi -  un întreg,ci abia după ce am adunat bucățile risipite de-a lungul timpului și a relațiilor impulsive din sufletul nostru.

Și, de câte ori încercăm să șuntăm, să fraierim, crezând că nimeni nu se uită, vine Saturn și ne pocnește peste ochi de vedem stele verzi.
Pentru că cea mai grea lecție este cea a timpului, aceea de a înțelege și de a te sincroniza cu timpul menit ție. 

Cronos, planeta timpului sau SATURN răspunde de piele, unghii, păr, veziculă biliară (fiere) și de oase, care sunt afectate în caz de devalorizare profundă.

Atunci când nu facem lucrurile la timpul lor și le amânăm pentru că e mai comod sau pentru a nu-i supăra pe alții, începem să avem o părerea din ce în ce mai proastă despre noi, să avem o valoare din ce în ce mai scăzută în ochii noștri. Și atunci încep afecțiunile osoase.
Despre semnificația fiecărei zone a corpului voi vorbi în materialul despre SATURN ÎN SĂGETĂTOR.


SATURN guvernează zodiile Capricorn (22 decembrie- 19 ianuarie) și Vărsător (20 ianuarie- 18 februarie), adică genunchii și laba piciorului.
Din nou ni se reamintește despre vulnerabilizări și frustrări pe motiv de neascultare a intuiției.

Saturn este exaltat, adică amplificat, în Balanță (22 septembrie-22 octombrie), ceea ce înseamnă că dacă ne facem timp să ascultăm sau să vedem ceva frumos pentru sufletul nostru, vom căpăta un răgaz suficient pentru a găsi soluția ideală la ce ne preocupă.

Saturn este în exil în Rac (22.06-22.07) și în Leu (23 07-22.08).
Atenție la copleșiri legate de termene limită; apare riscul de infarct miocardic sau probleme digestive gen balonări, arsuri, indigestii.

Saturn este în cădere în Berbec (21.03-20.04), adică atenție la cap, la lovituri, accidente, cucuie.

În concluzie, Saturn ne învață să avem răbdare, să avem încredere că ceea ce este menit va veni exact atunci când trebuie, dacă avem credință.
Iar în această perioadă vor veni multe oportunități, doar să deschidem ochii și urechile bine.

Mâine vom vorbi despre celelalte două planete rămase din grup, VENUS și MERCUR.


Îți mulțumesc de însoțire, și îți spun binețe, dragă cititor!

 dr. Edith Kadar 
Arad, 26 ianuarie 2016
 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...