Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Cât de des ți-ai condiționat fericirea și starea de bine cu unul sau mai multe „trebuie”?
De câte ori te-ai declarat nefericit(ă) și nerealizat(ă) pentru că nu ai îndeplinit niște condiții care nici nu mai știi de unde sau de la cine veneau?
De câte ori nu ți-ai refuzat o bucurie doar pentru că ea îndeplinea numai condițiile sufletului tău și nu pe ale societății pe care ai proclamat-o „deținătoarea” de drepturi totale asupra vieții tale?
Binețe, cititorule!
Pornește, rogu-te, muzica și hai să povestim.
De câte ori te-ai declarat nefericit(ă) și nerealizat(ă) pentru că nu ai îndeplinit niște condiții care nici nu mai știi de unde sau de la cine veneau?
De câte ori nu ți-ai refuzat o bucurie doar pentru că ea îndeplinea numai condițiile sufletului tău și nu pe ale societății pe care ai proclamat-o „deținătoarea” de drepturi totale asupra vieții tale?
Binețe, cititorule!
Pornește, rogu-te, muzica și hai să povestim.
„Atunci când acceptarea de sine este înlocuită cu autoperfecționarea, tu renunți la fericirea la care ai dreptul chiar acum, fiind convins că trebuie mai întâi de toate să îndeplinești anumite criterii, cerințe și condiții. În acest fel… tu ajungi să te simți profund nefericit din cauza nenumăratelor cerințe pe care ți le impui singur(ă)
Sinele necondiționat nu cere fericire, căci aceasta este necondiționată. Pe de altă parte, egoul, convins de propriile lipsuri, se comportă din nou ca un antrenor de sport megaloman, creând o listă lungă de „cerințe” care „trebuie” îndeplinite pentru a fi fericit.
Spre exemplu, convingerea că „nu sunt suficient de bun” conduce la credința că „trebuie să fac mai mult”; convingerea că „sunt rău” conduce la credința că „trebuie să fiu întotdeauna bun”; convingerea că „greșesc” conduce la credința că „trebuie să fac totul corect”; teama că „nu însemn nimic” conduce la credința că „trebuie să fac ceva”. Iar lista continuă la nesfârșit”.
Iată câteva „cerințe” care ne-au „desenat” viața și traiul zilnic:
„Pentru a fi fericit(ă) trebuie…
• …să fiu simpatizat(ă) de toată lumea
• …să am întotdeauna dreptate
• …să fiu întotdeauna bun(ă)
• …să dețin întotdeauna controlul
• …să fiu întotdeauna tratat(ă) corect de ceilalți
• …să merit acest lucru
• …să fac un efort
• …să nu mă înfurii niciodată
• …să fiu perfect(ă)
• …să nu întârzii niciodată
• …să nu las niciodată garda jos
• …să îmi ascund sentimentele
• …să nu fiu niciodată vulnerabil(ă)
Ar fi util să-ți faci o listă cu toate „cerințele” pe care ți le-ai creat singur(ă). În astfel de cazuri, cerințele par mai degrabă legi universale decât iluzii personale.(…)
Ego-ul își focalizează tirul judecăților critice, condamnărilor, cerințelor și autoperfecționării asupra corpului fizic. El declară în fiecare zi un război împotriva celulitei, firelor de păr alb, firelor despicate, ridurilor, pielii atârnate, sânilor căzuți, burții, caloriilor și acneei. Cum ai putea fi fericit în condițiile în care colesterolul tău iese din limitele prescrise? Ego-ul încearcă la infinit să-și cosmetizeze fragila fericire printr-o operație de chirurgie cosmetică, prin cultivarea senzualității, prin folosirea măștilor faciale și prin exerciții fizice dure.(…)
La infinit, noi ne promitem că după fiecare nou „trebuie” o să fim fericiți pentru totdeauna. Problema e că fără acceptare de sine, autoperfecționarea și „cerințele” nu se termină niciodată. Egoul este dependent de „cerințe”, căci este convins că fericirea necesită condiții perfecte. Mai mult, el nu poate fi niciodată satisfăcut, prin însăși natura sa. El nu poate fi decât cel mult transcens.
Prin urmare, noi avem de ales: fie încercăm în zadar să ne ocupăm de toate „cerințele” pentru a fi fericiți, fie luăm decizia de a fi fericiți în orice condiții! Noi putem face acest lucru prin cultivarea acceptării de sine, pornind de la premisa că fericirea este oricum gratuită”.
(fragmente din cartea „Fericirea ACUM!” de Robert Holden)
Știi că ești perfect(ă) așa cum ești?
Știi că nu putem fi la 50 de ani la fel ca și la 20 de ani? Altfel, ce rol ar mai avea evoluția? Ar însemna să ne dorim să rămânem imobili în viață într-o perioadă pe care alții au declarat-o optimă. Iar aceasta se numește stagnare.
Știi că nu ne putem încadra cu toții în limitele valorilor pe care alții încearcă să ni le impună, folosindu-se de sentimentul de vinovăție pe care îl acceptăm atât de ușor?
Dacă toți am avea măsuri 90-60-90, lumea ar fi plictisitoare. Dacă toți am cântări cât zic alții că e ideal, ar fi o lume de clone retușate la standard.
Dacă am fi cu toții la fel, încadrați în normele de „normalitate” atât ca fizic, cât și psihic, dacă toți am avea aceeași tensiune arterială, colesterol sau glicemie, dacă la 80 de ani am arăta ca la 30, am fi cu toții neschimbați, nu ne-am diferenția prin nimic, am fi liniari, plictisitori.
Așa vrei să fii? Asta e fericirea pentru tine?
Vrei să fii doar unul/una dintre cei mulți sau accepți că ești original(ă), UNIC(Ă)?
Acceptă-te așa cum ești, nu-ți mai inventa defecte, nu mai condiționa starea de bine. Toate acestea - fericirea, starea de bine - există deja, dar tu le refuzi, punând condiții.
Ești perfect(ă) așa cum ești, slab(ă) sau gras(ă), tânăr(ă) sau bătrân(ă), cu su fără riduri, cu sau fără celulită.
Nicio condiționare nu aduce fericire și liniște sufletească, ci doar și mai mult tumult sufletesc și boli.
Acceptă-te și vei vedea că viața ta se va schimba fără eforturi. Ea va curge lin pentru că nu va mai întâlni barajele lui „trebuie”. Iar aceasta aduce împlinirea Sinelui.
Alege să înțelegi de ce ești așa, ce vrea de la tine Universul și Dumnezeu. Altfel vei ajunge să-l contești pe însăși Creator, considerând că ești mai bun(ă) decât el.
Iar când ajungi să te înțelegi așa cum ești aici și acum, eviți orice boală, alegând acceptarea și nu lupta.
Alege să te distrezi și să te simți bine în viața ta, evitând „luptele” inutile dictate de ego.
Ego-ul te condiționează.
Sinele te împlinește.
Ce alegi?
Știi că nu putem fi la 50 de ani la fel ca și la 20 de ani? Altfel, ce rol ar mai avea evoluția? Ar însemna să ne dorim să rămânem imobili în viață într-o perioadă pe care alții au declarat-o optimă. Iar aceasta se numește stagnare.
Știi că nu ne putem încadra cu toții în limitele valorilor pe care alții încearcă să ni le impună, folosindu-se de sentimentul de vinovăție pe care îl acceptăm atât de ușor?
Dacă toți am avea măsuri 90-60-90, lumea ar fi plictisitoare. Dacă toți am cântări cât zic alții că e ideal, ar fi o lume de clone retușate la standard.
Dacă am fi cu toții la fel, încadrați în normele de „normalitate” atât ca fizic, cât și psihic, dacă toți am avea aceeași tensiune arterială, colesterol sau glicemie, dacă la 80 de ani am arăta ca la 30, am fi cu toții neschimbați, nu ne-am diferenția prin nimic, am fi liniari, plictisitori.
Așa vrei să fii? Asta e fericirea pentru tine?
Vrei să fii doar unul/una dintre cei mulți sau accepți că ești original(ă), UNIC(Ă)?
Acceptă-te așa cum ești, nu-ți mai inventa defecte, nu mai condiționa starea de bine. Toate acestea - fericirea, starea de bine - există deja, dar tu le refuzi, punând condiții.
Ești perfect(ă) așa cum ești, slab(ă) sau gras(ă), tânăr(ă) sau bătrân(ă), cu su fără riduri, cu sau fără celulită.
Nicio condiționare nu aduce fericire și liniște sufletească, ci doar și mai mult tumult sufletesc și boli.
Acceptă-te și vei vedea că viața ta se va schimba fără eforturi. Ea va curge lin pentru că nu va mai întâlni barajele lui „trebuie”. Iar aceasta aduce împlinirea Sinelui.
Alege să înțelegi de ce ești așa, ce vrea de la tine Universul și Dumnezeu. Altfel vei ajunge să-l contești pe însăși Creator, considerând că ești mai bun(ă) decât el.
Iar când ajungi să te înțelegi așa cum ești aici și acum, eviți orice boală, alegând acceptarea și nu lupta.
Alege să te distrezi și să te simți bine în viața ta, evitând „luptele” inutile dictate de ego.
Ego-ul te condiționează.
Sinele te împlinește.
Ce alegi?
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 05 octombrie, 2014
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
