joi, 14 septembrie 2023

ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI - semnificații și simbolism

Schimbă-te pe tine și vei schimba lumea!

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Crucea este unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale omenirii, și pe cât de simplă pare în aparență, pe atât este de încărcată de semnificații.

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să povestim puțin despre simbolul crucii și semnificațiile unei zile în care ea este „personajul” principal.

Abordarea mea nu este religioasă, nici bisericească. Acelea le găsești scrise de oamenii acelor domenii.

Eu îți voi povesti din perspectiva omului curios să treacă dincolo de zidurile tabuurilor și să descuie porți ale cunoașterii.
Nu trebuie să fii de acord cu ce scriu, dar dacă tot insiști să citești abține-te de la comentarii răutăcioase. Nu sunt deținătoarea de adevăr universal, dar nici tu nu ești. Și nici biserica sau religia. 
Noi povestim aici, alegând ca unic „accesoriu” deschiderea minții.


În fiecare an, la 14 septembrie, ortodocșii prăznuiesc Înălțarea Sfintei Cruci.
Ea se vrea o reamintire a găsirii crucii pe care a fost răstignit Iisus, și arătarea ei oamenilor la data de 14 septembrie 335 de către episcopul Ierusalimului, Macarie.

Dar, oare, dincolo de explicația dată de religie și biserică, care o fi semnificația acestei sărbători?

Nu e nevoie să fii ortodox pentru a citi acest material. De ce? Deoarece sărbătorile, prin vibrațiile înalte pe care le aduc, se adresează întregii omeniri și nu doar celor dintr-o anumită religie sau confesiune.

Gândește-te că Soarele există pentru toți, chiar dacă este noapte. 
La fel și sărbătorile diferitelor religii; ele aduc energii înalte întregii planete, indiferent de orientarea ta religioasă. 
Credința care te animă și deschiderea sau închistarea minții tale nu pot opri valul de energii benefice. 

Faptul că tu nu crezi în ceva, nu înseamnă că acel lucru nu e adevărat. 
Faptul că tu (re)negi o religie sau o confesiune nu o anulează și nu înseamnă că cei care o practică sunt păcătoși doar pentru că tu gândești altfel, dumnezeule care te-ai autointitulat!

Așa cum ți-am spus, Soarele există, indiferent dacă vrei să îl vezi sau dacă alegi să stai în casă cu storurile trase.

Înălțarea Sfintei Cruci aduce o energie extraordinară, de care poate beneficia oricine.

Dar, oare, care este semnificația crucii?


Crucea e compusă din două linii perpendiculare, una orizontală, care semnifică elementul pământ, pragmatismul, materialul, și una verticală, simbolizând urcarea omului la Dumnezeu; divinul, sacrul, partea spirituală.

Linia orizontală mai reprezintă și femininul, Yin-ul, intuiția, iar linia verticală reprezintă masculinul, Yang-ul, acțiunea.
Poți intui spiritul, dar acțiunea de a-l descoperi face diferența dintre teorie și practică.

Cele două linii se întâlnesc într-un punct comun, care adună energiile, le concentrează, pentru a le putea dispersa, mai apoi. 
Pentru a da energie, informație, trebuie să primești, mai întâi, să o concentrezi, să o alchimizezi; abia apoi o poți da mai departe, în lume. 

Crucea are 4 puncte, care se întâlnesc în al cincilea, centrul, inima, FOCUL purificator.

Povestea spune că femeia, linia orizontală, trebuie să întâlnească masculinul, linia verticală, în punctul care îi centrează: inima, IUBIREA, Dumnezeu.
De aceea, crucea poartă întreaga poveste a genezei omului din Dumnezeu, prin iubirea pe care El a transferat-o, a dăruit-o oamenilor pentru a nu uita că ei sunt purtătorii divinității prin duhul sfânt primit la întrupare.

CRUCEA reamintește că ceea ce este sus este și jos (verticala), și ce este înăuntru este și în afară (orizontala).

Crucea este reprezentată de cifra 4 la europeni și de cifra 5 în extremul orient.

4 este compus din 3, trinitatea, și din 1, unicitatea, UNUL.
5 este cifra compusă din 3, treimea, Cerul, și din 2, omul în cele 2 reprezentări: femeia și bărbatul.

Indiferent cum am lua-o, crucea simbolizează uniunea sacră a omului cu Dumnezeu, manifestată prin iubirea dintre bărbat - verticală, yang - și femeie - orizontală, yin.

Într-o lume ideală, bărbatul întâlnește femeia lui pentru a-l manifesta pe Dumnezeu. CRUCEA.

Din păcate, acest gen de manifestare a devenit desuet, demodat, iar bărbatul și femeia nu se mai unesc întru dumnezeire, ci întru mândrie, ego, reguli sociale, cutume demult depășite, adică falsa dumnezeire creată de om după chipul și asemănarea sa.

Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătoarea din 14 septembrie, are menirea de a ne reaminti cine suntem; că nu suntem doar niște corpuri de carne de care a uitat Dumnezeu, doar niște trupuri rugătoare la Dumnezeu ca el să le facă pe toate în locul nostru, ci suntem materia animată de duhul sfânt, de spirit, de divinitatea manifestată în forma umană, numită și suflet.



Sărbătoare Înălțării Crucii ne „vorbește” nu numai despre trezire și despre acceptarea esenței divine din fiecare om, ci și despre renunțarea la atașamentele materiale.

Indiferent că accepți sau nu acest lucru, Christul din fiecare se va trezi, nu are nevoie de aprobarea ta.

Iar aceasta poate duce la simptome extreme, boli ciudate, un număr mare de îmbolnăviri și de decese subite, comparativ cu alți ani. De ce? Pentru că omul nu poate accepta că e parte de dumnezeire, din moment ce a fost educat că e un păcătos și că Dumnezeu se supără și pedepsește dacă are chef. Și pentru că și-a făcut din atașamentele de lucruri un nou dumnezeu.

Înălțarea Sfintei Cruci are menirea să ne reamintească despre esența noastră divină, despre care noi uităm prea des, despre alegeri inspirate, despre manifestarea liberului arbitru și despre dumnezeirea ce apare la întâlnirea principiului masculin, Yang, cu cel feminin, Yin.


Din punct de vedere astrologic, ne aflăm în zodia Fecioarei, guvernată de planeta Mercur, a comunicării. Fecioara coordonează digestia.

Cu alte cuvinte, în această perioadă fii atent(ă) la ce comunici cu ceilalți, dar mai ales cu tine, deoarece asta va stabili calitatea vieții pe care o „digeri”. 
Transmiți informații mincinoase, îți hrănești relațiile și viața cu cuvinte superficiale, de formă, fără conținut real, îți vei înfometa sufletul de dumnezeire, și vei avea, la propriu, probleme digestive: balonare (aer toxic), colite, boală Crohn (focul minciunilor face ravagii), constipație (lipsa elementului apă, de curățare), intoleranțe alimentare (pământul sterp, deoarece ai plantat minciuni).

Înălțarea Sfintei Cruci este sărbătoarea care ne reamintește de dumnezeirea din noi, ne reamintește să o cultivăm, să o îngrijim, pentru ca „roadele” spiritului să ne încarce cu bucurie, pace în suflet, armonie și cu IUBIRE, adică Dumnezeu manifestat în noi. 

Nu da cu piciorul în oportunitățile de dezvoltare a ta, indiferent ce religie sau confesiune ești.
Fii atent(ă) la relațiile din viața ta, nu mai minți, dar, mai ales, nu te mai minți. Spune adevărul, oricât de greu ți-ar fi. Îți ești dator cu sinceritate, bucurie, adevăr și libertate.

Alege cu înțelepciune. 
Înalță-te, omule, de la nivelul tău, pentru a-l întâlni pe Dumnezeu, simbolul uniunii fiind CRUCEA.

Înălțarea Crucii este ridicarea ta din stadiul de om simplu la cel de trăitor întru Dumnezeu. Adică transformarea din om în OM.

Ai liberul arbitru. Alege cu înțelepciune. Alege-te!

Binețe, dragă OM!


dr. Edith Kadar 
Arad, 14 septembrie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/09/inaltarea-sfintei-cruci-semnificatii-si.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

49 de comentarii:

  1. Multumesc mult. Fiecare cuvânt rezonează cu trăirile mele actuale.Multumesc ❤

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamna,imi pare foarte bine ca am gasit acest blog si implicit pe dumneavoastra;sunteti minunata!Din toate informatiile pe care le-ati acumulat,ati facut eseu!Va multumesc ca existati!

    RăspundețiȘtergere
  3. e minunat Edith...tot ce-ai scris...si modul in care ai expus momentul zilei de azi...energia acestui eveniment.. am plans pe nerasuflate citind...ITI MULTUMESC CA ESTI CEL CE ESTI! IMI MULTUMESC CA SUNT CEL CE SUNT! te imbratisez Edith si te urmaresc mereu cu interes.. ZI BINECUVANTATA!

    RăspundețiȘtergere
  4. Minunat ,multumesc pentru ca Dumnezeu v-a adus aproape de sufletul meu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc cu infinita recunostinta,chiar aveam nevoie de o asfel de explicatie.
    Iubire si bucurie in suflet,pentru noi toti.Love you Edith.

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc frumos Mi-a mers la suflet si rezoneaza cu ce simt si gandesc

    RăspundețiȘtergere
  7. Este pentru prima oara cand citesc explicatiA Sfintei Crucii, toata lumea ii foloseste simbolul dar sunt sigura ca prea putini stiu ceea ce semnifica, este minunat ce postati, multumesc din suflet pentru timpul si munca dv,pe care ni le oferiti cu atat de mult drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu tot pentru prima oara cand citesc explicatia si asa m-a uns pe suflet articolul acesta, astazi gasindu-ma intr-o stare anxioasa. Multumim Edith!

      Ștergere
  8. Multumesc frumos...totdeauna imi veniti in ajutor la momentul potrivit...

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc pentru tot ce ne oferiti ,sunte ti un OM deosebit !

    RăspundețiȘtergere
  10. Multumesc.Minunat,dar cred ca nu putem intelege cu adevarat aceste lucruri pana cand nu il eliberam pe acel Baraba din noi ,abia atunci cu adevarat vom intelege totul


    RăspundețiȘtergere
  11. Mulțumesc mult pentru tot. Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  12. Mulțumesc! O singura întrebare, de fapt remarca,mi se pare interesant ca ati trecut data 14.09.2022, ceea ce da 20,deci 2,14.09.2020 da ca rezultat 9,redus de la 18, sa fie doar autocorrectul editorului de text sau un "semn"? :)Cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  13. Iubire infinita! Mulțumesc din suflet!

    RăspundețiȘtergere
  14. Minunat! Mai mult de atâta nu am ce sa spun, aaaa ba da , mulțumesc sufletului care sunteți și recunoștință!

    RăspundețiȘtergere
  15. Wow! Ce frumoasa explicație a semnificație simbolului crucii! Mi-au dat lacrimile și m-au trecut fiori prin tot corpul. Ești unica prin modul în care descifrezi lumea. Mulțumesc cu recunoștință!

    RăspundețiȘtergere
  16. Mulțumesc,mi-a plăcut atât de mult!

    RăspundețiȘtergere
  17. Va multumim din suflet, ca tare frumos mai explicati si pe intelesul tuturor. Cu stima va doresc o zi frumoasa! Eleonora zagu

    RăspundețiȘtergere
  18. Multumesc. Recunosc că nu am știut adevărata semnificație a crucii.

    RăspundețiȘtergere
  19. Mulțumesc pentru aceasta postare.....ești minunata!

    RăspundețiȘtergere
  20. Azi dimineață, înainte să mă trezesc, am visat că o femeie mi-a desenat în palma dreapta o cruce, era luminoasă, ca un neon. Apoi ca într-un flash a apărut Iisus in palmă și apoi iar acea cruce care era în cele din urma pe ambele palme și care "de-a lungul" visului au rămas în palme și mă tot uitam că încă sunt acolo. I-am povestit mamei mele visul și mi-a spus ce sărbătoare este astăzi. Am rămas surprinsă de acest vis, încă nu știu exact cum să-l interpretez, dar simt totuși că ceva se petrece la un anumit nivel. Mulțumesc pentru acest material! 🙏🏼❤️

    RăspundețiȘtergere
  21. Multumesc Edith, este pentru prima data cand citesc si inteleg sensul Inaltarii Sfintei Cruci. Multumesc,multumesc,multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  22. Multumesc cu recunostinta si iubire!

    RăspundețiȘtergere
  23. Mulțumesc cu recunoștință!

    RăspundețiȘtergere
  24. Multumesc cu recunostinta!

    RăspundețiȘtergere
  25. Mulțumesc cu recunoștință!

    RăspundețiȘtergere
  26. Udrea Doina Rozica14 septembrie 2023 la 08:56

    Mulțumesc pentru aceste frumoase explicații ! Ești minunata Edith!

    RăspundețiȘtergere

M-ar interesa părerea ta; fără jigniri sau comentarii injurioase, că suntem maturi. Mulțumesc.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...