luni, 17 ianuarie 2022

DE CE LUCRURILE NU VOR PUTEA FI NICIODATĂ CA „ÎNAINTE”

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 


Am pus cuvântul înainte în ghilimele pentru a se înțelege că vorbim despre o stare/situație care este valabilă oricând, în orice condiții, oricui, și că nu mă adresez doar acestor timpuri.

Nimic nu este nou, lucrurile se repetă de-a lungul timpului. Noi sunt doar oamenii care află că tot ce trăiesc și experimentează s-a mai întâmplat de câteva ori de-a lungul istoriei. Care istorie este scrisă de învingători, după cum spunea și Winston Churchill. Cu alte cuvinte noi știm despre trecut doar ce ne-au scris cei care au câștigat, și știm prea puțin despre povestea celorlalți, a celor învinși. 

Orice lucru are un sfârșit, indiferent că este perceput ca bine sau ca rău. Ceea ce pentru unii este rău, este perceput de alții ca bine. Un război de orice fel este rău pentru oameni, dar este foarte bun pentru o mână de oameni care au doar de câștigat din asta. Deschiderea spirituală este foarte benefică pentru cei care o practică, dar este dăunătoare pentru cei care pierd controlul asupra celor care înțeleg libertatea. 

Lucrurile nu se sfârșesc pentru a fi noi pedepsiți de cineva, ci pentru că totul în jur se schimbă. Un anotimp se termină și începe altul, și altul; același anotimp nu va mai fi la fel anii următori pentru că nici noi nu mai suntem la fel. 

Schimbarea este obligatorie pentru evoluție, altfel apare stagnarea și moartea. Oamenii care se încăpățânează să rămână în aceeași stare, cu aceleași concepții învechite, sunt cei care vor suferi cel mai mult când schimbarea a tot ce este în jur îi ia pe sus și îi trage în vârtejul noului. 
Când o societate devine prea comodă și crede că totul va rămâne neschimbat, se creează premisele unei schimbări forțate, indiferent că vorbim despre război, pandemie, cataclisme naturale, etc. De ce? Pentru că energia nu mai circulă, se acumulează și va trebui să iasă pe undeva exploziv. 

Lucrurile se schimbă, vrem-nu vrem, iar Universului nu-i pasă dacă suntem de acord cu schimbarea sau nu. Noul va câștiga întotdeauna în fața vechiului, iar prezentul va avea prioritate în fața trecutului. Ideea este că și dacă vrem și dacă nu, schimbarea are loc. De aceea lucrurile nu mai au cum să fie ca înainte, nu se poate, pentru că nici noi nu mai suntem la fel ca acum doi ani dau zece ani, sau 30 de ani. 

Un astfel de moment de cotitură va fi în data de 18 ianuarie 2022 când vor avea loc câteva evenimente astrale importante (indiferent că tu ești de acord cu asta sau nu): Luna Plină în Rac, intrarea liniei destinului pe axa Taur-Scorpion, ieșirea planetei Uranus (noul, surpriza) din mișcare retrogradă, opoziția Lunii pline cu planeta dezintegrării, Pluto, etc. 

Despre toate acestea și ce înseamnă ele voi vorbi într-o emisiune în direct transmisă luni, 17.01.2022 pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/Tqg01cUZ8LA) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10222276627170212) cu începere de la ora 20.30. Doar dă clic pe una dintre opțiuni la ora anunțată. 

Te aștept cu drag.

Binețe, Om deschis la minte!

Edith Kadar 
Arad, 17 ianuarie 2022




 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 7 ianuarie 2022

La mulți ani, IOAN! (semnificația numelui și menire)




Binețe, dragă cititorule!

A doua zi după Bobotează este o altă sărbătoare importantă: este cinstit Ioan Botezătorul.
Cu această ocazie, toți cei care poartă numele Ioan și derivatele lui își serbează onomastica.

Dar, te-ai gândit care este semnificația acestui nume?

IOAN derivă din YOCHANAN în ebraică, adaptat de greci în IOANNES (IOHANNES în latină), și înseamnă GRAȚIA, FAVOAREA LUI DUMNEZEU.

Persoana care primește acest nume (sau una din variante) la naștere este menită să aducă lumina, grația divină într-o familie în care aceasta a fost uitată, dată la o parte, sau privită ca neimportantă față de plăcerile lumești.

Copilul ce va purta acest nume vine ca un favor, ca o îndeplinire a unei dorințe adânci și vechi și este așteptat și dorit cu înfrigurare și speranță de cel puțin un membru al familiei, cel/cea care a sugerat numele. 


IOAN este un cadou pentru familie din partea divinității, un răspuns la rugăciunile cuiva a cărui/cărei părere a fost ignorată.

Venirea pe lume a unui copil ce poartă acest nume este confirmarea că rugile de curățire, purificare și binecuvântare pentru familie au fost auzite, iar lumina divină a fost trimisă ca o favoare sub forma pruncului așteptat, Ioan.

Persoanele ce poartă acest nume sunt menite să aibă un alt grad de înțelegere și relaționare cu Dumnezeu decât alți membri ai familiei, transmițând mai departe semnificațiile tainice și celor care au uitat de ele.

Aceasta este semnificația numelui, dar, bineînțeles, nu toți cei ce îl poartă sunt așa cum le-a fost menit.

Un IOAN care nu se ridică la nivelul vibrației numelui este o persoană care nu se iubește, nu știe cum să iubească și să comunice cu cei din jur pentru a nu se simți singur și izolat într-o mare de oameni. 
Purtătorii acestui nume sunt predispuși la probleme de tensiune arterială, de circulație, afecțiuni cardiace, retenție de apă, boli ale rinichilor și aparatului urinar, probleme digestive, dureri de oase, anemii sau depresii.
Și toate acestea pentru că, în loc să aducă lumina în familie, membrii acesteia au reușit să o neglijeze, ceea ce duce la blocaje profunde.

Ioan Botezătorul a fost cel care a anunțat oamenii că Dumnezeu își trimite grația, favoarea, binecuvântarea sub forma fiului său, Iisus (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2017/01/boboteaza-semnificatie-si-simboluri.html).


Dragă IOAN, IOANA, ION, IONEL, IONELA, OANA, ONUȚA, IONUȚ, NELU, NELA, GIANINA, GIOVANNI, IVAN, JANOS, JANIKA, JOHANN, JOHANNA, JANA, JANINA, JEAN, JEANA, JUAN, JOHN, IANIS, YANNIS, 
îți urez să ai o viață plină de lumină, să reușești tot ceea ce ți-ai propus pentru a fi un exemplu pentru  toți cei apropiați ție. 
Să ai forța de a fi lumină călăuzitoare pentru alții, indiferent de piedicile pe care le întâlnești pe drumul vieții.

LA MULȚI ANI, PLINI DE LUMINĂ! 


Binețe ție, dragă cititor!

 dr. Edith Kadar 
Arad, 07 ianuarie 2016


 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...