Primul pas în a te cunoaște pe tine și a afla care este rolul tău în această viață este să știi care este semnificația numelui pe care l-ai primit la naștere.
Astăzi vom vorbi despre ȘTEFAN.
Indiferent dacă te numești Ștefan, Ștefana, sau derivate de-ale lui, sau dacă cunoști persoane botezate astfel, știi care este semnificația acestui nume?
Nu uita să pornești și muzica pentru a-ți fi însoțitor pe calea gândurilor și a rândurilor.
Numele ȘTEFAN derivă din grecescul STEPHANOS și înseamnă COROANĂ.
Persoana ce primește la botez acest nume este menită să poarte cu demnitate coroana vieții, să accepte încoronarea din partea destinului ca pe o recunoaștere a valorii personale.
Depinde doar de caracterul fiecărui ȘTEFAN(A) dacă valoarea coroanei va satisface orgoliul, mândria și vanitatea, sau va înțelege că este vorba despre misiunea personală a fiecăruia, ce nu are nici o legătură cu ego-ul.
Persoanele cu acest nume au o misiune personală de a da mai departe, celor din jur, beneficiile „coroanei” vieții.
Sfântul Ștefan a fost un apostol omorât cu pietre de către cei ce nu acceptau noutatea învățăturilor lui Iisus, fiind considerat primul martir al creștinismului. A fost, deci, un deschizător de drumuri.
Dragă ȘTEFANA, ȘTEFAN, FANA, FANE, FĂNICĂ, ISTVAN, PISTA, PISTI, STEVE, ESTEBAN, îți urez să te bucuri de viața cu care ai fost încoronat(ă), să ai multă înțelepciune pentru a-ți folosi abilitățile cu care ai fost înzestrat(ă), să ai curajul să fii la înălțimea misiunii personale trasate de acest nume.
La mulți ani plini de lumină în suflet!
dr. Edith Kadar
Arad, 27 decembrie 2016
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
Cu toții știm cât de importante sunt sărbătorile de iarnă pentru noi, pentru sufletul nostru.
Dar, înainte de a intra în febra Crăciunului, există un moment special din an despre care se vorbește prea puțin și căruia i s-a uitat importanța acum, în epoca modernă, super-comercializată.
Binețe, dragă Om!
Te invit să povestim despre o sărbătoare uitată și ignorată, dar care a fost foarte importantă de-a lungul timpului, considerată unul din cele mai de seamă repere ale anului calendaristic: SOLSTIȚIUL DE IARNĂ.
Te invit să îți iei o cană de ceai cald, și să vii să povestim puțin spre reamintire.
Pornește și muzica pentru a-ți fi alături.
În această perioadă din an când toată lumea așteaptă cu înfrigurare (la propriu sau la figurat) sărbătorile de iarnă, un moment important trece tăcut prin viața noastră, „sufocat” de gălăgia și frenezia cumpărăturilor.
Începând cu data de 21 decembrie (22 decembrie în alți ani), intrăm în sezonul iernii.
Chiar dacă oficial iarna începe la 1 decembrie, în mod tradițional sezonul rece debutează odată cu Solstițiul de iarnă, un fenomen astrologic ce marchează cea mai scurtă zi-lumină și cea mai lungă noapte din an.
Iar asta înseamnă că, după câteva zile de stagnare în aceleași coordonate, zilele vor începe să crească încetul cu încetul, iar nopțile să scadă până la Echinocțiul de primăvară (21 martie), când ziua și noaptea vor fi egale, și culminând cu Solstițiul de vară din 21 iunie, când avem cea mai scurtă noapte și cea mai lungă zi.
În emisfera sudică lucrurile se petrec invers, ceea ce înseamnă că acolo 21 sau 22 decembrie marchează Solstițiul de vară.
Solstițiul de iarnă a avut și are un rol important în diferitele culturi ale lumii, și se crede că a fost celebrat încă din perioada neolitică, monumentul de la Stonehenge stând încă mărturie felului în care evenimentele astrologice erau folosite în diferitele domenii ale vieții.
Momentul Solstițiului coincide cu mari sărbători ale diferitelor popoare de-a lungul timpului.
Nașterea copilului salvator, de origini divine, în preajma Solstițiului de iarnă este una dintre credințele spirituale cel mai des întâlnită de-a lungul istoriei.
Nașterea lui Horus la egipteni, a lui Mitras în Persia, lui Alban Arthan la druizi sau a lui Iisus la creștini sunt doar câteva exemple care arată că oamenii separați de spațiu și de timp au înțeles un principiu universal ce nu și-a pierdut importanța de-a lungul istoriei, și care a rămas adânc încastrat în memoria genetică a umanității.
Celebrările ce au loc în această perioadă au semnificația tainică a transformării - în spirit și suflet - la care poate avea acces oricine este hotărât să renunțe la vechi, la învechitul din el/ea, la demodat, la inutil, la lupta cu morile de vânt, pentru a putea, apoi, îmbrăca haina noului, a reînnoirii, a renașterii, a schimbării din temelii, a transformării totale.
Pentru a exista și a se manifesta, orice ființă, lucru sau stare trebuie, mai întâi, să fie creată, să se nască.
Solstițiul de iarnă este celebrarea renașterii spiritului fiecăruia dintre noi, a soarelui lăuntric, a luminii Cristice, în conștiința fiecărei persoane în procesul de trezire spirituală.
Simbolul este copilul, Soarele iernii, aflat acum la intensitate minimă, ce crește și devine din ce în ce mai puternic, ajungând la forța sa maximă cu ocazia Solstițiului de vară din 21 sau 22 iunie.
Tot așa, la nivel spiritual, fiecare om are posibilitatea și capacitatea de a crește din întunericul și frigul iernii în lumina puternică, forța și căldura verii sufletului.
Soarele ce răsare în cea mai scurtă și întunecată zi a anului poate fi comparat cu nașterea luminii din întunericul și haosul creației, pentru a ne fi un exemplu permanent și o călăuză pe drumul căutării și regăsirii de noi înșine în complicatul labirint numit simplu VIAȚĂ.
Indiferent de interpretările date de popoarele lumii, Solstițiul de iarnă marchează sfârșitul perioadei de scădere, de descompunere, de moarte aparentă a naturii și începutul unui nou ciclu de viață marcat prin renaștere, regenerare, reînnoire.
SOLSTIȚIU, în latină, înseamnă oprirea Soarelui, ceea ce arată capătul de drum al înclinației axului Pământului: la Solstițiul de iarnă suntem departe de astrul zilei, iar la Solstițiul de vară suntem aproape, în emisfera nordică.
Și pentru că suntem parte importantă a naturii, Solstițiul de iarnă are un impact deosebit și asupra sănătății noastre fizice, psihice, emoționale și spirituale.
Dacă până acum, în ultimele săptămâni, am funcționat pe rezervele-rezervelor energetice ale corpului, având o stare de moleșeală, deficit de vitalitate și lipsă de chef de viață, începând cu momentul Solstițiului și odată cu creșterea zilei vom începe să ne recăpătăm forța vitală și să ne clarificăm mintea încețoșată.
Ciclul anual afectează și corpul uman deoarece suntem compuși din aceleași elemente ca și restul naturii.
Descreșterea vitalității ne-a făcut mai lenți, dornici să dormim mai mult, să ne conservăm energia, ne-a îndemnat la introspecție și la căutarea liniștii.
Odată cu sfârșitul de an începem să ieșim din „bârlog”, din hibernare.
Starea de bine începe să se facă simțită cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a Crăciunului și revelionului, pe seama cărora punem veselia, uitând de punctul tacit marcat pe 21 decembrie.
De aceea putem afirma că Solstițiul de iarnă este momentul anual al renașterii noastre, ca a păsării Phoenix din propria cenușă.
Momentul Solstițiului de iarnă marchează și trecerea Soarelui din zodia Săgetătorului (guvernată de Jupiter, sau marele Zeus) în cea a Capricornului, guvernată de Saturn, sau Cronos, planeta care dă lecțiile de viață.
La ora actuală, Saturn se află în Vărsător, aflat pe ultimele grade.
Vărsătorul „vorbește” despre deschidere, revoluție, nou, iar lecția lui Saturn în Vărsător este să transformăm vechiul, rigidul, în ceva ce n-a mai fost; să facem o lume nouă, după noi principii, dar păstrând și respectând regulile vechi ale Universului.
Solstițiul de iarnă marchează un capăt de drum, și un nou început, pe alt drum, cu alte configurații și setări. Asta doar în cazul în care fiecare om lucrează la propria renaștere și transformare, și folosește această perioadă pentru a lucra cu sine.
Dacă aștepți ca alții să facă pentru tine ceva, alții să fie responsabili pentru fericirea și echilibrul tău, această perioadă din an este doar una normală, banală, fără semnificații.
În plus, nicio sărbătoare, niciun eveniment astrologic nu aduce schimbări. Acestea sunt doar niște uși ale providenței care se deschid în anumite momente; sunt ca niște șanse pe care le primim pentru a ne ajuta în creșterea personală și spirituală. Dar noi trebuie să trecem prin aceste portaluri.
Solstițiul de iarnă vine și subliniază importanța următoarei perioade în care Saturn va face dreptate acolo unde ea a fost ignorată: FĂ-ȚI ORDINE ÎN VIAȚĂ, NU MAI AȘTEPTA CA ALȚII SĂ ÎȚI REZOLVE PROBLEMELE. ASUMĂ-ȚI RESPONSABILITATEA ȘI ÎNȚELEGE CONSECINȚELE VIITOARE ALE FAPTELOR TALE!
Saturn răspunde de oasele corpului, de articulații, iar Vărsătorul guvernează gleznele. Menține-ți echilibrul între părerea ta și ce a altora, între principiile tale de viață și ceea ce alții îți sugerează ca o condiție pentru ca ei să te accepte și să te „iubească”. Altfel, vei fi avertizat(ă) prin dureri mari articulare (în special la gambe-glezne), osteoporoză, anemii, leucemii, mielom multiplu, hernie de disc, spondilită și spondiloză.
Folosește această perioadă pentru a trage linii și a face evaluări sincere ale vieții tale de până acum, și nu-ți irosi bruma de energie care ți-a mai rămas pentru lucruri de moment, inutile viitorului tău apropiat sau îndepărtat.
Bea multe lichide pentru a te hidrata și consumă multe fructe pentru a-ți lua vitaminele și mineralele foarte importante în această perioadă cu lumină solară puțină.
Dormi suficient pentru a permite corpului să se regenereze fără probleme.
Evită consumul de băuturi și de alimente grele; și organele tale sunt în renovare, deci nu le suprasolicita.
Dar, cel mai important, folosește această perioadă pentru a te reconecta la energiile universale și a te regăsi pe tine, copilul pierdut și regăsit printr-o nouă șansă a vieții.
Îți doresc un Solstițiu plin de înțelepciune!
Binețe, dragă Om înțelept!
Edith Kadar
Arad, 21 decembrie 2022
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
În ultima perioadă oamenii nu mai acordă atenție scrisului. Și aici nu mă refer la scris ca proces, ci la calitatea celor scrise.
Scrisul este una dintre modalitățile de comunicare, de scoatere la suprafață a ideilor, trăirilor, sentimentelor și emoțiilor. Nu vorbim sau scriem degeaba, ci vrem să transmitem ceva, să comunicăm.
Să ne imaginăm că vrem să comunicăm cu cineva care este departe, și că pentru asta trebuie să scriem un mesaj sau să vorbim la telefon. Același mesaj va fi transmis diferit în funcție de starea noastră din acel moment: într-un fel dacă suntem liniștiți, calmi, în pace, și cu totul altfel - incoerent, haotic - dacă suntem agitați, nervoși, etc. Dacă nu suntem coerenți, mesajul este distorsionat, este schimbat, iar ceea ce se înțelege va fi total diferit față de ceea ce s-a vrut a fi spus.
Mai demult, în vremuri trecute, se punea mare accent pe scris, caligrafia fiind o materie foarte importantă în școli. Cei care nu scriau frumos și corect erau considerați leneși, inculți, săraci cu duhul. În vremurile actuale, când tehnologia se dezvoltă puternic, scrisul de mână a ajuns să fie considerat învechit, depășit, doar e mai ușor să apeși pe taste, nu?
Și ce e rău în asta, poți întreba. Păi, atât timp cât scriem de mână, cele două emisfere ale creierului trebuie să fie conectate: ceea ce simți, vizualizezi (emisfera dreaptă) trebuie exprimat practic prin cuvinte vorbite sau scrise (emisfera stângă).
Când nu se mai folosește scrisul de mână, cel care face conexiunea între cele două emisfere, ci se folosește tastatura, dispare conexiunea cu partea artistică, cu partea care procesează, cu simțămintele, și rămâne doar rațiunea rece care ne transformă în roboței. Și cum începem să scriem? Neglijent, fără trăire, fără nicio regulă, fără să ne pese de ceva sau de cineva; se dezvoltă excesiv partea stângă a creierului. Asta înseamnă că doar o mică parte a creierului este folosită; deci în loc să creștem, să evoluăm, noi involuăm, renunțăm la anumite abilități. Este ca și cum am spune creierului că nu ne folosește, și că ne ajunge doar partea care ne robotizează.
Și invers, cei care sunt excesiv în imaginație, cei visători, artiști, cei care pun accentul doar pe abilitățile artistice, își dezvoltă partea dreaptă a creierului și pierd, astfel, legătura cu pragmatismul, cu rațiunea. Aceștia sunt cei considerați cu capul în nori, și care nu se pot exprima coerent pentru că gândurile sunt prea multe și nu pot fi exprimate cu aceeași viteză. Cei din această categorie se pot exprima clar prin poezie, pictură, muzică, dar au o problemă atunci când trebuie să scrie folosind tastatura impersonală. Aceștia au tendința de a neglija calitatea scrisului pentru că nu își pot exprima sentimentele prin taste, doar prin ceva făcut cu corpul: scris, pictură, cântat la instrumente, dans, cântat cu vocea, etc.
În ambele situații vorbim despre slăbirea sau diminuarea conexiunii dintre cele două emisfere ale creierului. Deci o conexiune slabă între cele două părți ale creierului afectează calitatea exprimării noastre ca un tot unitar. Așadar, dezinteresul pentru calitatea scrisului arată un dezechilibru major.
Desigur, avem liberul arbitru să susținem sus și tare că scrierea incoerentă, fără semne de punctuație, fără vreo regulă, este noua modă și că gramatica e o tâmpenie, sau să alegem să fim de modă veche și să respectăm regulile gramaticale, pentru că asta înseamnă că avem echilibru și conexiune între cele două părți ale creierului.
Dar deja știm că ce este în noi este reflectat în afară, și invers. Cele două emisfere reprezintă - simbolic, desigur - dualitatea lumii, una din legile universale, iar conexiunea dintre ele reprezintă conectarea noastră la întreg, la tot, la Unul, la Dumnezeu.
Această informație poate părea ridicolă și lipsită de sens celor care s-au deconectat de emoții, de sens, de suflet.
Deci comunicarea corectă gramatical aparține celor conectați la suflet. GRAMATICA ARE SUFLET!
Acesta este și titlul cărții pe care a scris-o Violeta Ieremie, Omul pe care îl am ca invitat în emisiunea în direct de marți, 27 septembrie, seara de la ora 20.30, și care va fi transmisă pe pagina mea Facebook și pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/MRvMJL0-_xw).
Vom vorbi despre ce spune scrisul despre noi și despre ceea ce suntem în acest moment, de ce folosim anumite semne de punctuație mai mult decât altele, ce putem înțelege despre noi atunci când scriem incorect și ce „spune” asta despre noi.
Emisiunea nu judecă, critică sau condamnă, ci se adresează celor care vor să se cunoască mai bine.
Te așteptăm cu drag.
Binețe, Om însetat de cunoaștere!
Edith Elisabeta Kadar
Arad, 27.09.2022
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
AVERTISMENT Acest material se adresează celor care cred în suflet, lucrează la creșterea lor în spirit, și care știu că dincolo de lumea vizibilă există o lume care se dezvăluie doar celor care știu că nu există doar materia palpabilă, ci și altceva, ceva mult mai profund. Mă adresez celor care cred și știu că nu există doar o singură viață, că sufletul călătorește în timp întâlnind alte suflete sub diferite forme. Nu trebuie să fii de acord cu mine, și te rog să fii înțelept, nu-ți pierde vremea să (mă) critici, află-ți adevărul cu care rezonezi.
* * * * * * *
Toți oamenii pe care îi întâlnim în această viață au un rol foarte clar, și nu apar întâmplător. A crede că totul este o coincidență, că ceilalți sunt faini dacă ne fac pe plac, sau sunt proști, tâmpiți, idioți doar pentru că fac sau spun ceva ce nu ne place, arată că nu avem nicio educație sau antrenament să vedem dincolo de ceea ce vrem să vedem.
Nu ne-am născut întâmplător în familia pe care o avem, nu avem întâmplător frații pe care îi avem, nu avem colegii doar așa, la întâmplare, și nici partenerul de viață nu apare accidental. Cu toți aceștia avem semnate contracte la nivel de suflete.
Dar pentru a înțelege acest subiect, e nevoie să accepți că în afară de această existență mai sunt multe alte existențe pe unde a călătorit sufletul nostru. Dacă nu crezi și ești convins că asta e singura existență, nu-ți pierde vremea cu mine.
Înainte să venim aici, în această viață, sufletul știe clar ce lecții are de învățat. În primă fază, semnează contract cu Sursa, cu Creatorul. De ce? Pentru că fiecare suflet este, de fapt, parte divină care vine aici să experimenteze pentru a învăța lecțiile. De aceea sufletul nu vine doar o dată, ci de mai multe ori pentru că și lecțiile sunt multe și la multe niveluri.
Un suflet trebuie să învețe și lecția fricii, a terorii, a responsabilizării, a războiului, a păcii, a iubirii dar și a neiertării, are nevoie să fie trist dar și vesel, etc. Cum altfel ar învăța?
Sufletul încheie un contract cu Sursa să vină, să experimenteze, și să mărească, astfel, baza de date a Universului - Akasha. Apoi își alege lecția sau lecțiile pe care le are de învățat, și cheamă sufletele-colege care, la rândul lor, au ceva de învățat.
Să spunem că altădată am experimentat căsătoria, iar acum sufletul vrea să încerce celibatul. Cheamă suflete cu care face înțelegere ca ele să vină și să îl abandoneze și să îl lase singur. Sau poate am experimentat cum e să avem copii, iar acum vrem să vedem cum este fără. Și vom întâlni suflete care ne vor ajuta jucând diferite roluri.
Este ca și cum batem palma cu sufletele care vin cu noi în diferite momente ale vieții. Încheiem contracte cu clauze foarte clare. Cum ne dăm seama ce contracte am încheiat și cum ne poate ajuta un alt suflet să ne învățăm lecțiile? Fiind atenți la înțelegerile și contractele (promisiunile) pe care le facem aici, în real. Precum în cer, așa și pe pământ. Se pot schimba contractele pe parcurs? Ce se întâmplă dacă nu onorăm înțelegerile făcute? Sunt contractele bilaterale? Ce rol are liberul arbitru în derularea contractelor? Pot exista și înțelegeri temporare? Cum ne recunoaștem între noi și cum înțelegem lecțiile pe care le avem de învățat? Poate avea un suflet mai multe contracte într-o viață? Poate un suflet să schimbe clauzele sau/și să ia și alte lecții pe parcurs dacă vrea? De ce nu acceptăm familia, partenerii și colegii, și ce înseamnă asta? Care sunt semnele că am învățat o lecție și cum recunoaștem semnele că nu am învățat nimic sau nu ne-am făcut tema completă?
Despre toate acestea voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă luni, 19.09.2022, de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/ob5JPNzOFUM) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/pfbid02zY3Hbd6uk2M5QuuuRs5NadAsnSSFXtfzPKEyvgP7qyeXHdctG8jdyoZfn7QSQAUzl). Te aștept cu drag.
Binețe, Om înțelept!
Edith Elisabeta Kadar
Arad, 19 septembrie 2022
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
DACĂ NU ACORZI ATENȚIE TRĂIRILOR TALE, VEI ACORDA ATENȚIE BOLILOR TALE (Nimic nu este ce pare a fi!)
Luna Plină în Pești
Mercur retrograd în Balanță
Există, așa, o părere generală cum că viața normală ar trebui să fie plină doar de pozitiv, de lumină, de fluturași, zânuțe și unicorni. Majoritatea sunt învățați de mici să respingă tot ce nu iese din prima, tot ce creează nemulțumire și frustrare, iar criteriul după care se face aprecierea este comparația: „ăla a făcut mai bine, deci eu nu sunt bun”; „celălalt a luat o notă mai mare, deci eu sunt prost”; „cineva a obținut un post mai bun, deci eu nu sunt atât de valoros”; „sunt nefericit în relație pentru că mi s-a spus că nu merit mai mult, iar eu am crezut”, etc.
Pe când se ajunge la o vârstă adultă, mulți sunt deja convinși că iubirea, pacea, armonia, abundența și reușita în viață sunt doar cuvinte și expresii pompoase împrumutate din filme, mai ales dacă în familie s-a văzut altceva.
Unii au ajuns să creadă că iubirea înseamnă să stai cu cineva, indiferent dacă scandalurile sunt la ordinea zilei: „păi sigur că îl/o iubesc, doar rămân în căsnicie, nu?!”. Nu! A rămâne undeva unde simți că mori încet, unde vezi cum îți dispare viața din tine, nu este normal; doar pentru că ai văzut asta acasă și pentru că așa ți s-a spus de către cei care îți vor binele (adică ți-l vor și, deci, ți-l iau) nu înseamnă ca și tu să faci același lucru.
Măi, omule, dacă tu ai văzut acasă un stil de viață, de comportament, care a dus la nefericire și la boli, de ce insiști să faci același lucru? Crezi că vei obține rezultate diferite?
Dacă vezi că în viață ai parte de necazuri, insuccese, nereușite, lipsuri, de ce insiști să continui să faci aceleași lucruri? Ca să le faci pe plac celor care ți-au spus „filozofic” că așa e viața și că omul este sortit a-și duce crucea nefericirii? Asta e tot ce știi despre viață? Sigur? Păi și dacă doar atât știi, de ce nu vrei să afli mai mult? Nu te-ai cam limitat la partea negativă și neplăcută? Chiar nu vezi că ai ales suferința și lipsurile pentru că ai fost convins că tu nu meriți, nu ți se cuvine, și că această convingere e ca un lanț la care te întorci cuminte ori de câte ori ai șansa să vezi și o altă variantă, mai frumoasă, a vieții?
Convingerea că totul e efemer, că ce e frumos nu poate dura, că după bucurie e musai să vină necaz, e ca o perdea groasă în fața ochilor menită să te convingă că altă realitate nu există, că oricine vorbește despre partea cealaltă, luminoasă și optimistă, a vieții e doar un naiv, sau un spălat pe creier, sau din vreo sectă, și îți vinde minciuni.
E greu să ieși din întunericul ignoranței, nu-i așa? Este atât de comod și de călduț acolo, doar ai muncit mult să îți creezi confortul, nu? Cine ai fi tu dacă nu ai mai inventa scuze la comandă, ci ai avea curajul să faci ceva diferit decât până acum?
Cine ai fi tu dacă nu ai mai repeta ca o moară stricată „ce știi tu?!”, „ție ți-e ușor să vorbești”, „la mine nu se poate”, „e prea greu”, „e prea târziu” sau consacratul „asta mi-e crucea!”, ci ai găsi soluții să faci ceva diferit, să găsești soluții să schimbi răul în bine? Crezi că nu se poate? De ce? Te-au convins cei care-ți vor binele? Măcar ai încercat?
A spune că ceva nu se poate fără să încerci măcar arată lipsă de curaj și dorința ta de a rămâne acolo, unde nu ți-e bine, pentru a continua să te plângi și să fii victimă. Păi nu e mai bine așa? Te plângi tot timpul, îți găsești oameni care fac același lucru, iar dacă apare cineva care vrea să-ți arate o altă variantă, inventezi instant scuze și motive pentru care tu nu poți.
Doar că toate aceste trăiri pesimiste își vor lăsa o amprentă adâncă în viața și sănătatea la toate nivelurile.
A continua un stil de gândire care te face pesimist și degrabă comentator duce cu siguranță la boală, mai devreme sau mai târziu. La început sunt crize, apoi ele se permanentizează, iar tu vei fi convins că asta e calea, asta e viața. Da, a celor cu gândirea pesimistă. Vindecarea apare atunci când îți schimbi modul în care vezi și trăiești viața.
Nimic nu este ce pare a fi!
Întunericul nu este singura variantă, suferința nu este singura opțiune, nefericirea și lipsurile sunt alergeri proprii atunci când refuzi să cauți și alte variante.
Perioada actuală va aduce curățări masive în toate planurile vieții: concepții, idei, credințe, și ne va obliga să dăm cu nasul și în alte variante. Acesta este mesajul Lunii Pline în Pești din 10.09.
Să fim atenți la ce spunem, dar mai ales la ce ne spunem în gând, este avertismentul planetei comunicării, Mercur; care intră în mișcare retrogradă tot în 10.09.
Mai multe despre toate acestea voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct vineri, 09.09.2022, seara de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/P4rMvfhs_eA) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/pfbid0RFrciqW1FiQmpfMJ3D2hCBkGaJrRRnzjtrSFxGHSVMn1dRBKofvZyDJMTXLj76Fol).
Te aștept cu drag.
Binețe, Om înțelept!
Edith Kadar
Arad, 09.09.2022
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
Tot ce ești la ora actuală este rezultatul trecutului tău, al deciziilor care ți s-au sugerat/impus sau pe care le-ai acceptat/luat în trecut.
Îți propun să faci o pauză de un minut, să închizi ochii și să îți faci o evaluare a ceea ce ești acum. Ești mulțumit de tine? Ești ferm în decizii? Aștepți ca alții să decidă pentru tine sau tu iei hotărârile, indiferent ce îți spun ceilalți?
Ești o persoană preocupată să facă pe plac tuturor, sau te pui pe tine pe primul loc, știind că doar tu te poți ajuta cel mai bine?
Îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce simți și faci, pentru viața ta, sau ești obișnuit să arăți cu degetul în exterior spre oricine îți intră în raza ta de acțiune?
Cum îți evaluezi relațiile personale și profesionale? Te rog să treci de răspunsul „bune” sau „e bine!”, care iese automat, fără gândire.
Ești mulțumit de ceea ce vezi când te uiți în oglindă dimineața?
Cum te simți în prezența partenerului/partenerei? Relația te împlinește? Ai așteptări de la oameni? Vrei ca ei să facă ceva sau să se schimbe pentru a-ți fi mai bine?
Stai mult în trecut? Ai obiceiul să cauți oameni cu care să povestești mult despre perioade din trecut?
Ai tendința de a compara tot ce ți se întâmplă acum cu ceea ce a fost mai demult? Ai obiceiul de a te compara pe tine cu ceea ce ai fost în trecut? Trecutul este un etalon pentru tine?
Regreți trecerea timpului? Folosești des cuvinte sau fraze care fac trimitere la vremuri demult apuse?
Fii sincer(ă) cu tine. Răspunsurile sunt doar pentru tine, pentru a-ți face o idee despre cât de ancorat ești în prezent și câte uși din trecut au rămas deschise.
Orice situație sau relație din trecutul tău pe care nu le-ai încheiat oficial sunt ca niște porți rămase deschise larg, iar pe acolo se scurge toată energia și viața ta prezentă. De ce? Pentru că în loc să observi prezentul, să te vezi acum, s-ar putea să compari totul cu ceva de mai demult: ba că nu mai ești la fel de tânăr(ă) (n-ai cum, dăăăă!), ba că nu mai ești la fel de slab(ă), sau că partenerul/partenera nu mai e la fel ca la început; că vremurile sunt altele și ce bine era altădată, sau că oamenii nu mai sunt așa cum erau odinioară.
Acestea sunt doar câteva exemple de gândire care iau energia din prezent și o redirecționează către subiectul discuției.
Se spune că energia curge acolo unde este îndreptată atenția. Asta înseamnă că îți trimiți energia vieții acolo unde stai cel mai mult: în experiențele trecutului, în realitatea prezentului sau în planurile de viitor.
Dacă ai relații neîncheiate cu foști parteneri, să știi că încă faci schimb de energie cu ei. Nu este suficient să divorțezi în acte pentru a pune capăt legăturii energetice dintre voi; e nevoie să ierți. Cum îți dai seama că e gata? Atunci când te gândești sau vorbești despre el/ea, nu mai ai nicio reacție, nu-ți mai stârnește amintiri.
Orice întâmplare din trecut pe care nu ai încheiat-o este devoratoare a energiei din prezent. Iar dacă ai mai multe situații rămase în coadă de pește, s-ar putea să înțelegi acum de ce te simți din ce în ce mai stors și mai obosit.
Una dintre capcanele gândirii care împiedică omul să închidă ușile trecutului este credința că timpul le rezolvă pe toate. Greșit! Timpul așterne uitarea, dar nu rezolvă nimic. Și uite așa mai rămâne încă o ușă deschisă prin care se scurge energia vitală.
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
În teorie sună bine, dar, așa cum le place multora să spună (pentru a se scuza că nici măcar nu încearcă), practica ne cam omoară. De ce? Pentru că este muuuult mai ușor să ne plângem, să găsim scuze, să inventăm câte o problemă la fiecare soluție oferită. Care soluție? Păi aia la care se servește textul cu „practica-i grea”. De câte ori găsim cuvinte cu care să ne justificăm în teorie, amânăm practica, singura care ne învață cu adevărat lecțiile vieții.
Putem citi biblioteci întregi, putem participa la nenumărate ateliere și cursuri de dezvoltare personală și spirituală; dacă după aceea nu facem nimic din ce am învățat, se numește irosire de timp și energie. Ce rost are să mergem, să auzim despre ceea ce avem de făcut pentru a ne schimba, dacă după aceea viața noastră rămâne aceeași, cu aceleași probleme, cu aceeași gândire pesimistă, aceleași emoții neprocesate și aceeași încăpățânare de a ne schimba, așteptând, în schimb, ca toți ceilalți să ne facă un pustiu de bine și să se schimbe, că noi avem altele mai bune de făcut (cum ar fi să ne plângem într-una).
Cursurile, atelierele, cărțile citite, filmele urmărite, toate au rolul de a ne aduce în față informațiile de care avem nevoie pentru a mai face un pas pe drumul schimbării și a învățării lecțiilor. Doar nu crezi că ne-am născut doar pentru a merge la școală, a ne angaja, a ne întemeia o familie, a avea copii și nepoți, apoi a ne pensiona și a aștepta ca doamna cu coasa să vină să ne ducă dincolo. Dacă asta e baza gândirii tale, e o mare problemă. Și știi de ce? Pentru că acela este scheletul întregii vieți; e ca o fundație pe care se construiește structura casei, iar pentru a schimba perspectiva, a schimba gândirea, e nevoie să se lucreze la fundație, nu la altceva.
Informațiile teoretice sunt cea mai ușoară cale de schimbare. Primim ceea ce avem nevoie și când avem nevoie, nici mai repede, nici mai târziu. Deci dacă auzim ceva, înseamnă că suntem pregătiți să auzim, degeaba spunem altceva. Dacă am ajuns la un curs sau la un atelier, ori vedem o emisiune și comentăm non-stop, înseamnă că sufletul a chemat acea experiență, dar mintea se împotrivește la nou. E nevoie de exercițiu, de perseverență, pentru a trece de barierele pe care mentalul le-a ridicat de-a lungul timpului.
Este ca în cazul sportivilor de performanță: pentru a câștiga un concurs, au nevoie de sute, mii de ore de antrenament.
La fel este și în cazul lucrului cu noi înșine după ce informația teoretică ne-a fost adusă pe diferite căi și prin diferite canale de comunicare.
Dacă nu luăm în considerare informația teoretică și nu o aplicăm în practică, sufletul nostru - cel care are nevoie de experiențe practice - va atrage în viața noastră persoane și situații care să ne scoată din zona de confort, și să ne ia tot ce am pus pe locul întâi făcându-ne să uităm că mai trebuie să și evoluăm.
Și uite așa atragem bolile în viața noastră, care au rolul de a ne opri din alergarea continuă după iluzii, himere și cai verzi pe pereți. Atragem partenerii care să ne destrame confortul și visele și care să ne aducă cu picioarele pe pământ. Putem pierde totul și putem pierde oameni dragi; și asta pentru că am considerat că este suficient cât avem în momentul acela.
„Mie mi-e bine așa, sunt mulțumit cu ce am”, este afirmația care atrage cele mai dure lecții de viață.
Cel mai greu de acceptat este că tot ceea ce ni se întâmplă e atras de noi, de sufletul nostru. Avem două posibilități: acceptăm și mergem mai departe, sau refuzăm și ne irosim energia vieții opunându-ne la tot și dând vina pe Dumnezeu, vinovatul de serviciu.
Creșterea noastră necesită arderea completă a programelor vechi pentru a le aduce pe cele noi. Simbolic acest lucru este cel mai bine exemplificat de planeta noastră, Terra (simbolul omului), aflată cel mai aproape de Soare (focul purificator). Și când se întâmplă asta? Cu ocazia Solstițiului de vară, moment care are loc în acest an marți, 21 iunie, la ora 12.14 (ora României).
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
Una dintre cele mai mari minciuni spuse de om este „eu nu mint niciodată!”.
Desigur, nu (ne) mințim nici când suntem întrebați ce facem, cum suntem, și răspundem automat „bine”, deși în interior numai bine nu e.
Nu (ne) mințim nici când ne facem cont cu nume fals sau/și punem poză cu orice altceva decât cu noi (sau cu noi, cei din liceu, deși acei ani dusu-s-au demult).
Nu e minciună când copiem un text al altcuiva și „uităm” să trecem sursa, apoi ne desfătăm cu like-urile și comentariile de laudă la adresa talentului nostru literar.
Nu (ne) mințim când facem ceva pentru că așa fac sau spun alții, deși simțim că sufletul se rupe în noi pentru că am vrea cu totul altceva.
Nu (ne) mințim când acceptăm să rămânem în relații demult răsuflate, moarte, doar din grija ce-o să zică lumea.
Nu e deloc minciună când ne disprețuim profund pentru că nu suntem ce am visat, nu arătăm ca alții, nu avem ce au alții și când, în loc să ne suflecăm mânecile și să reparăm situația, alegem să arătăm cu degetul spre oricine altcineva decât spre noi.
Nu poate fi minciună atunci când una spunem dar alta gândim, că doar nimeni nu ne aude vocea din cap, nu-i așa?
Nici lucrurile ținute în secret sau cele omise a fi spuse nu pot fi minciuni, nu? Doar am jurat că noi nu mințim niciodată.
Exemplele pot continua. Ideea este că de mici am fost educați și învățați să mințim: să facem frumos în fața oamenilor care nu ne plăceau, să ținem ascunse lucruri pentru că așa ne-au spus mama, tata sau alt adult „responsabil”, să stăm cuminți deși am fi vrut la joacă, să ne prefacem interesați de tot ce ne spuneau adulții, să tăcem când noi am fi avut multe de spus, etc.
Atunci când suntem învățați să mințim sau învățăm să ascundem lucruri pentru că altfel îi supărăm pe părinți, se instalează în noi o stare de neliniște; e ca și cum ne-am disocia, ca și cum partea care trebuie să mintă se desparte de restul, merge și spune minciuna, apoi se întoarce și își continuă viața mai departe. Dar partea care rămâne simte că ceva e în neregulă, de aici neliniștea. Cu cât spunem mai multe neadevăruri, cu atât ne îndepărtăm mai tare de partea corectă din noi, iar aceasta nu va mai simți iubirea, sinceritatea, franchețea.
De aici până la a începe să nu ne mai iubim nu mai este decât un pas, iar mintea face asocierea: minciună=neiubire. „Când mint, nu sunt demn de iubire. Când spun adevărul, merit toată iubirea”. Doar că interacțiunea cu ceilalți și sfaturile celorlalți ne fac, de cele mai multe ori, să ne afundăm tot mai mult în labirintul minciunii și, deci, al neiubirii.
Și cum poate fi o relație în această situație? Sinceră?
Da, dacă există iubire adevărată. Iubirea de sine și apoi de ceilalți.
Nu, dacă e mai important să dăm bine în fața altora și iubirea devine ceva de ignorat.
Indiferent ce (ne) mințim sau ce (ne) ascundem, am ieșit de pe drumul iubirii și am luat-o pe calea falsității, a ipocriziei.
A fi sinceri în permanență este foarte greu, dar nu imposibil. Trebuie doar să ne iubim suficient de mult încât să devină mai importantă relația cu noi decât cu ceilalți. În fond cu ceilalți ne putem întâlni sau nu, dar cu noi stăm în permanență.
Unde sinceritate nu e, dispare iubirea; în primul rând de sine și apoi față de ceilalți. Dispare respectul și considerația. Și, încet-încet, devenim sclavii minciunii, roboții societății.
Luna Plină în Săgetător de marți, 14.06.2022, va (re)aduce în atenție minciunile, lipsa iubirii adevărate din viața noastră, ipocrizia pe care o numim adevăr și va scoate la suprafață multe dintre vinovățiile bine ascunse prin minciunile spuse.
Mai multe pe marginea acestui subiect voi vorbi luni, 13.06.2022, de la ora 20.30, în cadrul unei emisiuni în direct transmisă pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/uAWZ8cDD1uk) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/pfbid0ZB2zwT6sTMT77snHjbffiEPmG4MgxrR4yg9B19Yfa6P4GoAakpVtKBhVTovJxpGrl). Te aștept cu drag.
Binețe, Om iubitor!
Edith Kadar
Arad, 13 iunie 2022
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
Desigur, știu că la citirea titlului vor fi mulți care vor putea jura că mâncarea îi îngrașă pe oameni, că mesele haotice și caloriile necontabilizate sunt inamicul sănătății și că o greutate normală se obține doar prin controlul a tot ce se bagă în gură. Mai știu că sunt domenii întregi care și-au câștigat credibilitatea convingând oamenii că dacă renunță la stilul lor de viață și îl schimbă cu unul mai conștient, ei vor obține greutatea ideală.
Nu contrazic toate acestea, cine sunt eu să fac așa ceva?
Am doar o întrebare: unde se duc emoțiile neprocesate?
Ce fac oamenii cu frustrarea pe care nu o pot exprima și care îi împinge să mănânce?
Unde dispare foamea de iubire, de tandrețe, de înțelegere și de liniște? Aceea rămâne tot o foame care se cuibărește confortabil în om și va cere mâncare. Iar dacă nu primește hrana emoțională, va trimite omul direct la frigider și va da iama în oalele de acolo.
Cine preia toate greutățile sufletești, toate kilogramele de îngrijorări, de frici și de nesiguranțe acumulate de-a lungul anilor din viață?
Cine sau ce va sparge zidurile construite ca o fortăreață de către om, ziduri menite să țină la distanță dezamăgirile, lipsa de valoare în ochii celorlalți și în ochii proprii?
Cât cântăresc nesiguranțele, nevoia de iubire, și cât trage la cântar nevoia de control care umple toate lipsurile descrise mai sus?
Ce dietă, regim sau cură va face ca toate emoțiile adunate și neprocesate să dispară?
A aborda problemele de greutate doar din perspectiva corpului fizic, ignorând mentalul, emoționalul, psihicul, sufletul, spiritul, denotă o superficialitate și o nedreptate făcută omului ca întreg.
Când cineva provine dintr-o familie în care violența, lipsa de respect, abuzurile de orice fel erau la ordinea zilei, și când copilăria și adolescența au fost marcate de traume puternice ținute ascunse, îngropate adânc în subconștient, problemele de greutate apar de fiecare dată, fie că este vorba despre surplus sau despre minus.
Când cineva are o foame imensă de a fi iubit, aprobat, apreciat, acceptat, impunerea de restricții alimentare nu numai că nu ajută, ci mărește frustrările, lipsa de valoare în ochii proprii („vezi, nu sunt în stare nici să slăbesc!”), și descurajează omul să mai spere că poate să fie mai bine într-un viitor aproximativ.
La ora actuală, societatea este „educată” să râdă și să arate cu degetul spre cei care nu se încadrează în niște standarde corporale inventate de oameni nu pentru a-i ajuta pe semeni ci pentru a-i menține în frustrările care îi fac să cumpere orice și oricât, doar să uite că nu sunt la nivelul așteptărilor celor care dictează standardele.
La ora actuală, cel mai simplu mod de a pasa nepăsarea față de traumele acumulate de oameni este să-i faci să creadă că nu merită nimic, că nu sunt demni de a-și împlini visele pentru că nu au nu știu ce greutate, pentru că nu arată într-un anumit fel (de parcă toți ar trebui să fie uniformi!); cel mai simplu este să creezi diete și rețete pentru corpul fizic, să ignori celelalte aspecte ale omului, și apoi să-i spui că nu e în stare de nimic. Așa nu numai că ai obținut oameni rușinați de cum arată, dar ai înfrânt și bruma de spirit care le-a mai rămas.
Omul este o ființă complexă, iar a-l aborda doar prin prisma fizicului și a minții denotă nu doar superficialitate, dar și o lipsă de empatie și de înțelegere pentru semeni.
Nu mâncarea îngrașă, ci ceea ce se află dincolo de fațadă, ce e nerezolvat și face omul să-și potolească foamea de iubire și de Dumnezeu cu mâncare.
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
Nimănui nu-i plac problemele, nici la modul general, dar mai ales în viața personală.
Când apar problemele și ce sunt ele? Apar atunci când ceea ce se întâmplă este total diferit de ceea ce ne-am gândit, ce am planificat, ce am preconizat. Când una vrem și alta se întâmplă. Când așteptăm ceva și primim cu totul altceva. De fapt această discrepanță e numită „problemă” și face ravagii în viață.
Când ne imaginăm că un plan va reuși dar intervine ceva neprevăzut, este o problemă.
Când zicem că vom merge într-un concediu mult visat dar nu avem suficienți bani sau ceva neașteptat are loc în ultimul moment, este o problemă.
Când suntem convinși că relația de vis va dura o viață dar la un moment dat se termină tot, este o problemă.
Când suntem siguri că locul de muncă și funcția sunt solide și stabile dar suntem concediați, este o problemă.
Când suntem la un pas de a ne împlini orice vis important dar se schimbă datele și condițiile în ultimul moment, este o problemă.
Tot ceea ce e neplăcut e problemă, tot ce este conform așteptărilor este o reușită.
Dacă reușim să avem mai multe reușite, spunem că avem o viață de vis. Dacă problemele predomină, de vină este Universul, Dumnezeu care ne bate, dracu' că ne-a pus, vecinul, guvernul și conspirațiile iudeo-masonice.
O viață cu probleme este aceea în care nu ne asumăm nicio responsabilitate, dăm vina pe tot și pe toți, și considerăm că ceea ce ni se întâmplă e provocat de altcineva, noi fiind simpli observatori la spectacolul vieții noastre.
Problemele pot fi cu banii, cu sănătatea, cu copiii, cu părinții, cu restul familiei, cu serviciul, cu colegii, cu șeful, cu vecinii, cu oricine nu face sau spune așa cum ne imaginăm că ar trebui sau că am merita.
Problema cu banii apare când ei sunt prea puțini, nu ajung, nu se primesc atâția cât ne-am așteptat sau când ceva costă cu mult mai mult decât ne-am permite.
Problema cu sănătatea apare atunci când boala ne împiedică să ne continuăm viața așa cum ne-a plăcut, și vrem să ne facem bine pentru a putea relua obiceiurile care ne-au dus la boală.
Copiii ne fac probleme atunci când nu fac ce le spunem și când le spunem, și când nu sunt cuminți. Când ne fac pe plac, e bine, că-s ascultători.
La serviciu apar probleme atunci când cantitatea de muncă e diferită decât ne-am așteptat sau ni s-a apus. Colegii ne fac probleme când nu ne respectă așa cum vrem. Și uite așa putem continua, dar cred că s-a înțeles.
Ideea este că aceste probleme ne arată exact ce și unde ar trebui să lucrăm cu noi pentru a schimba ceva. Din păcate nu suntem învățați să facem asta, ci doar să ne plângem, să ne victimizăm, să dăm vina pe alții și să așteptăm ca cineva să vină să ne repare pe noi și viața noastră. Și, în așteptarea salvatorului, să ne ascundem de probleme, să le negăm, să le cosmetizăm, să fugim de ele, criticându-i pe toți cei care îndrăznesc să ne strice zen-ul spunând că noi am fi de vină.
Toți cei care ne țin isonul și ne plâng de milă sunt prietenii noștri; toți cei care ne arată că viața e a noastră, deci și problemele ni le-am creat singuri, sunt dușmani, sunt răi și insensibili.
Putem fugi oricât, problemele nu se rezolvă singure și nici nu le șterge cineva din traiul zilnic. Fuga de probleme nu va repara viața noastră. Suntem creatorii propriei vieți și a propriului destin.
Trăim vremuri intense care ne arată că a venit momentul să ne oprim din fuga de responsabilitate, de probleme, să ne întoarcem spre ele pentru a le privi în față și a le spune: „da, eu v-am creat, eu vă rezolv”.
Un moment bun pentru a începe un nou capitol în viața noastră este Luna plină în Gemeni, ce va avea loc luni, 30 mai, la ora 14.30 ora României.
Mai multe despre energia creației și cum o folosim sau irosim voi povesti vineri, 27 mai 2022, în cadrul unei emisiuni în direct transmisă de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/yX4pc-MqLS4) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/pfbid02Nr1PDRQfSvFyquiLYxB2bMKCWHQaZL7AjSMsHszkjDaj3xACkptCxYS86L8kV1NVl).
Te aștept cu drag.
Binețe, OM asumat!
Edith Kadar
Arad, 27.05.2022
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
Că suntem copleșiți de gânduri în fiecare moment, se știe. Că suntem bombardați de sute de gânduri într-o zi, e clar. Problema apare atunci când începem să credem toate acele gânduri și considerăm că acelea sunt viața noastră adevărată.
Nimeni nu ne-a învățat că ceea ce gândim e un lucru, dar că realitatea este cu totul altceva. Lasă-mă să îți dau câteva exemple:
- „Nu voi reuși niciodată să-mi împlinesc visul”, este unul dintre gândurile buclucașe care ne blochează în neputință și ne aruncă în zona lui „nu se poate”, „doar alții pot”, „m-am născut sub o stea ghinionistă”, etc. Sigur că dacă credem acest gând vom sta departe de reușită, de împlinire. Și totuși... nimeni și nimic nu poate garanta reușita sau eșecul decât încrederea pe care o avem în noi, în puterea noastră. Dacă nu avem încredere în noi, oricine poate veni să ne spună că nu vom putea, și vom ajunge să credem asta. De ce? Deoarece gândurile noastre sunt ceva la genul „ai văzut?!... și omul ăsta vede că nu pot, deci așa e, nu pot”. Și așa ajungem să credem acele gânduri, să renunțăm la a mai încerca, la a lucra la visul nostru, și ne retragem în zona lui „eu nu pot”, repetând oricui acest slogan și renunțând să mai încercăm ceva.
- „Nu voi reuși să slăbesc, iar asta mă va ține departe de fericire și de bucurii”.
Deci doar dacă vom slăbi vom fi fericiți? Greutatea garantează 100% apariția fericirii? Deci doar persoanele slabe sunt fericite? Nu cred! Acesta este doar un alt gând care ne ține prizonieri în acea realitate pe care ne-am creat-o crezând că doar acela este adevărul. Dacă ne-am convins că nu vom slăbi, nu vom da jos niciun gram pentru că am ajuns să credem acel gând.
- „Nu mă voi putea vindeca niciodată de boala mea pentru că așa au spus doctorii, iar ei știu mai bine decât mine ce este adevărat în viața și sănătatea mea”.
De ce alegem să credem că altcineva ar ști mai bine care este adevărul pentru noi? Și cum de nu realizăm că acesta este DOAR un gând, nu este realitatea absolută. Vindecarea apare atunci când credem gândurile de vindecare și le ignorăm pe cele pesimiste.
Am dat doar câteva exemple, dar ele ar putea continua.
Gândurile fac parte din viața noastră și nu le putem bloca, nu le putem pune un dop.
Ce putem face este să începem să fim atenți la gândurile noastre, pentru că nu facem asta de obicei ci ne lăsăm pradă lor și ajungem să le credem confundându-le cu adevărul.
Dacă gândul spune că X nu se uită la noi și nu-i place de noi, credem asta imediat.
Un gând repetat de multe ori devine realitatea noastră, viața noastră. De ce? Pentru că îl credem.
Diferența dintre cei care reușesc orice în viață și cei care nu este dată de gândurile pe care le cred. Ambii au ambele gânduri, doar că unii aleg să le creadă pe cele pozitive, optimiste, iar ceilalți dau crezare doar celor pesimiste, negative.
Adevărul este că putem face orice vrem noi, doar că acesta nu este un gând credibil pentru mulți dintre noi. Nu am fost învățați nimic legat de felul în care să ne raportăm la gânduri; nu ne-a învățat nimeni ce să facem cu ele.
Mulți abia acum află că mai există și alte variante de gândire decât cele cu care s-au obișnuit.
Reușita în viață apare doar atunci când înțelegem că noi nu suntem gândurile noastre, suntem cu mult mai mult decât atât.
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
PROBLEMELE AMÂNATE SE REÎNTORC CICLIC PÂNĂ LE REZOLVĂM - Mercur retrograd în Gemeni/Taur (10.05 - 03.06.2022)
Că vrem o viață fără probleme, e de la sine înțeles. Am face orice să evităm neplăcerile, nefericirea și blocajele de orice fel. Iar atunci când ni se întâmplă așa ceva, avem tendința de a da vina pe oricine altcineva decât să ne uităm în propria noastră ogradă, doar e viața noastră.
Găsirea vinovatului de serviciu a ajuns un „sport” aplicat la scară largă și ocupă o mare parte din viața noastră. Cum am putea accepta că noi ne-am creat nefericirea prin deciziile pe care le-am luat? Cum adică deciziile noastre ne-au adus aici, în acest moment? Nu! Dumnezeu e nedrept! Dracu' ne-a pus! Conspirațiile, guvernele sunt de vină! Oamenii ne vor nefericiți și ne creează probleme. Noi nu putem fi de vină că mariajul nostru e un dezastru. Nu, e de vină doar celălalt că ne pune neuronii pe bigudiuri și că își bate joc de sănătatea și de binele nostru. Doar șeful și colegii sunt de vină că la serviciu ne simțim neapreciați și nedreptățiți, cum am putea noi alege cele mai neinspirate variante?
Părinții sunt de vină pentru că nu am devenit altceva, iar copiii sunt vinovați pentru oboseala noastră.
Ori de câte ori ni se întâmplă ceva neplăcut, primul lucru căutăm spre cine să arătăm cu degetul. Pentru a ajunge să arătăm spre noi și să vedem ce din noi a produs problema, e nevoie să ne maturizăm, să creștem și să renunțăm la beneficiile copilăriei târzii. Care sunt aceste beneficii? Păi exact lipsa de asumare a responsabilității pentru faptele și viața proprie.
Desigur, mai avem și spiritualiștii care-și urlă trezirea pe facebook și care o servesc rapid p-aia cu „pfff, e normal să ne uităm în noi, cine nu știe asta?!... ce puține știu oamenii!”. P-ăștia îi lăsăm în plata lor cu jucăriile lor, că au uitat că nu s-au născut învățați, că și ei au fost acolo unde sunt cei pe care îi arată cu degetul, și că un om matur îi ajută pe cei care au nevoie, nu râde de ei, nu îi judecă, nu îi condamnă.
Ideea este că trebuie să lucrăm mult cu noi pentru a șterge din codul genetic programele care ne fac degrabă arătători spre ceilalți și căutători de vinovați. Ani buni. Durează până ce acceptăm că noi suntem responsabili pentru ceea ce avem acum în viața noastră. Nu este suficient să apunem „îhâm, accept că nu altcineva e de vină pentru ce am”. Nu, nu așa merge. Și nici nu se poate da un răspuns la întrebarea „dar cum să o fac, dar mai repede că am pierdut cam mult timp în viața asta și vreau să recuperez... cum nu se poate?!!!... înseamnă că nu ești bun de nimic!... io acum vreau!”. Ăsta e comportament de copil.
Cum ajungem să ne dăm seama că noi suntem creatorii (ne)fericirii proprii? Dând cu capul de multe ori. De câte ori? De câte este nevoie să ajungem să zicem „stai, ceva nu fac bine!”. Din păcate este nevoie ca o situație să revină în viața noastră și să se repete ciclic pentru a putea observa tiparul care creează eroare în viața noastră.
Dacă ar fi după noi, nu am schimba nimic, dar Universul ne pune față în față cu deciziile noastre atunci când ceva se repetă. Mulți preferă să moară decât să accepte că ei au creat ceea ce trăiesc.
Unul dintre momentele în care sunt scoase la suprafață șabloanele vechi pentru a le remedia este cel în care Mercur, planeta comunicării, intră în mișcare retrogradă. Din 10 mai și până în 03 iunie Mercur ne va obliga să ne confruntăm cu trecutul nostru. Semne? Blocaje în comunicare, întârzieri, defecțiuni ale aparatelor, etc.
Mai multe despre toate acestea voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct luni, 09.05, de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/Q5CGm-OZOJM) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10222812574888570).
Te aștept cu drag.
Binețe, Om asumat!
Edith Kadar
Arad, 09.05.2022
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
.jpg)
