SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
PROBLEMELE AMÂNATE SE REÎNTORC CICLIC PÂNĂ LE REZOLVĂM - Mercur retrograd în Gemeni/Taur (10.05 - 03.06.2022)
Că vrem o viață fără probleme, e de la sine înțeles. Am face orice să evităm neplăcerile, nefericirea și blocajele de orice fel. Iar atunci când ni se întâmplă așa ceva, avem tendința de a da vina pe oricine altcineva decât să ne uităm în propria noastră ogradă, doar e viața noastră.
Găsirea vinovatului de serviciu a ajuns un „sport” aplicat la scară largă și ocupă o mare parte din viața noastră. Cum am putea accepta că noi ne-am creat nefericirea prin deciziile pe care le-am luat? Cum adică deciziile noastre ne-au adus aici, în acest moment? Nu! Dumnezeu e nedrept! Dracu' ne-a pus! Conspirațiile, guvernele sunt de vină! Oamenii ne vor nefericiți și ne creează probleme. Noi nu putem fi de vină că mariajul nostru e un dezastru. Nu, e de vină doar celălalt că ne pune neuronii pe bigudiuri și că își bate joc de sănătatea și de binele nostru. Doar șeful și colegii sunt de vină că la serviciu ne simțim neapreciați și nedreptățiți, cum am putea noi alege cele mai neinspirate variante?
Părinții sunt de vină pentru că nu am devenit altceva, iar copiii sunt vinovați pentru oboseala noastră.
Ori de câte ori ni se întâmplă ceva neplăcut, primul lucru căutăm spre cine să arătăm cu degetul. Pentru a ajunge să arătăm spre noi și să vedem ce din noi a produs problema, e nevoie să ne maturizăm, să creștem și să renunțăm la beneficiile copilăriei târzii. Care sunt aceste beneficii? Păi exact lipsa de asumare a responsabilității pentru faptele și viața proprie.
Desigur, mai avem și spiritualiștii care-și urlă trezirea pe facebook și care o servesc rapid p-aia cu „pfff, e normal să ne uităm în noi, cine nu știe asta?!... ce puține știu oamenii!”. P-ăștia îi lăsăm în plata lor cu jucăriile lor, că au uitat că nu s-au născut învățați, că și ei au fost acolo unde sunt cei pe care îi arată cu degetul, și că un om matur îi ajută pe cei care au nevoie, nu râde de ei, nu îi judecă, nu îi condamnă.
Ideea este că trebuie să lucrăm mult cu noi pentru a șterge din codul genetic programele care ne fac degrabă arătători spre ceilalți și căutători de vinovați. Ani buni. Durează până ce acceptăm că noi suntem responsabili pentru ceea ce avem acum în viața noastră. Nu este suficient să apunem „îhâm, accept că nu altcineva e de vină pentru ce am”. Nu, nu așa merge. Și nici nu se poate da un răspuns la întrebarea „dar cum să o fac, dar mai repede că am pierdut cam mult timp în viața asta și vreau să recuperez... cum nu se poate?!!!... înseamnă că nu ești bun de nimic!... io acum vreau!”. Ăsta e comportament de copil.
Cum ajungem să ne dăm seama că noi suntem creatorii (ne)fericirii proprii? Dând cu capul de multe ori. De câte ori? De câte este nevoie să ajungem să zicem „stai, ceva nu fac bine!”. Din păcate este nevoie ca o situație să revină în viața noastră și să se repete ciclic pentru a putea observa tiparul care creează eroare în viața noastră.
Dacă ar fi după noi, nu am schimba nimic, dar Universul ne pune față în față cu deciziile noastre atunci când ceva se repetă. Mulți preferă să moară decât să accepte că ei au creat ceea ce trăiesc.
Unul dintre momentele în care sunt scoase la suprafață șabloanele vechi pentru a le remedia este cel în care Mercur, planeta comunicării, intră în mișcare retrogradă. Din 10 mai și până în 03 iunie Mercur ne va obliga să ne confruntăm cu trecutul nostru. Semne? Blocaje în comunicare, întârzieri, defecțiuni ale aparatelor, etc.
Mai multe despre toate acestea voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct luni, 09.05, de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/Q5CGm-OZOJM) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10222812574888570).
Te aștept cu drag.
Binețe, Om asumat!
Edith Kadar
Arad, 09.05.2022
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
M-ar interesa părerea ta; fără jigniri sau comentarii injurioase, că suntem maturi. Mulțumesc.