Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Se vorbește mult despre „specialul” diferitelor zile: „azi e o zi specială....; în data de... va fi o zi cu totul specială...; peste trei luni vom trăi cu toții o zi foarte specială...”, etc.
Dar, ce face o zi să fie specială?
De ce una este mai specială decât alta?
De ce nu pot fi toate zilele speciale?
Cine sau ce anume stabilește „specialul” fiecărei zile?
Binețe, dragă cititor!
Te invit la o vorbă și o muzică pentru a petrece alături, cu voia ta, câteva minute speciale. Pornește muzica, rogu-te, și hai să începem.
Ai văzut câtă fascinație provoacă zilele decretate și declarate ca „speciale”?
22 decembrie 2012; Floriile; Paștele, Crăciunul, date în care zilele, lunile, anii sunt aceleași, zile onomastice, zile de sfinți, sărbători religioase, etc.
Indiferent care este semnificația lor, „specialul” anunțat cu multă pompă prin mijloacele mass-media produce un impact emoțional foarte puternic asupra unor/mulți oameni. Dar de ce? Este ca și cum semenii noștri nu s-ar putea bucura fără motiv, ci musai trebuie găsit unul.
De ce ne pierdem vremea să căutăm sau să dăm semnificații unui singur moment al unei...VIEȚI SPECIALE?
De ce ne mulțumim cu puțin, când putem avea tot?
De ce observăm doar o cărămidă din întreaga clădire, când putem admira și avea întregul?
Și, încet, au început să se așeze „cărămizile” înțelegerii mele.
Căutăm frânturi pentru că nu mai putem vedea întregul.
Avem nevoie de o anumită dată calendaristică pentru a ne permite să fim speciali într-o viață monotonă, blazată și plină de rutină.
Avem nevoie de momente semnificative pentru a ne simți importanți.
Avem nevoie de date subliniate cu roșu în calendarul vieții pentru a simți că trăim.
PENTRU CĂ TRĂIM MOMENTE ALE VIEȚII, ȘI NU NE TRĂIM VIAȚA!
În condițiile unei existențe marcată de rutina zilnică, de supraviețuirea de la o zi la alta, zilele speciale aduc un plus de trăire, un pic de trezire din fad, din banal, din „nimic interesant nu mi se mai poate întâmpla!...”
Zilele decretate „speciale” de către biserică, de unii oameni, de diferite curente spirituale, ne încarcă și pe noi, parcă, de „special”, făcându-ne să dezbrăcăm uniformele ponosite ale existenței și să luăm haine de sărbătoare care să ne facă să strălucim puțin, pe un termen scurt. Ca o cenușăreasă care a reușit să evadeze de la muncile silnice și să participe la balul plin de culoare.
Și totuși.... Avem nevoie să ne simțim speciali, și cum nu prea mai știm cum să o facem fără ajutor, ne folosim de momente ale existenței etichetate cu adjectivul „special”.
Iar, dincolo de teorie, realitatea este că ne simțim al naibii de bine în anumite zile, comparativ cu altele.
De ce oare?
Să luăm, de exemplu, sărbătorile religioase, adică zilele indicate de biserică drept speciale: Paște, Crăciun, zile ale unor sfinți. Ce se întâmplă atunci?
Atunci ne amintim de esența noastră divină, ne rugăm, aprindem lumânări și ne veselim pentru că am primit dezlegare la bucurie și celebrare.
Sufletul se umple, astfel, de lumină, se ușurează de povara cotidianului și primește un răgaz să facă ceva ce este excepție și nu regulă zilnică.
Bucuria stimulează producerea de serotonină, „hormonul fericirii”, corpul este inundat de substanțe care liniștesc sistemul nervos vegetativ și inițiază refacerea organelor și vindecarea bolilor.
Sufletul se liniștește, își reamintește de vibrația înaltă pe care o are, reușind să-și curețe „petele” lăsate de frici, frustrări, disperări, limitări și de artificialul vieții impus de regulile societății.
Cu cât ne bucurăm mai mult, cu atât „lumina” fiecăruia din noi este mai puternică, iar asta readuce în prim plan emoțiile pozitive: iubirea, compasiunea, empatia.
Dacă ne bucurăm des, perioadele „negre” se reduc ca durată, permițându-ne să ne păstrăm „conectați” la starea de bine.
Iar dacă o masă critică de oameni se bucură, se simt speciali pentru o perioadă mai lungă, se atenuează trăirile negative din subconștientul colectiv.
Amintește-ți cât durează euforia și liniștea sufletească după revelion sau după ziua de naștere.
Și, apropo, de ce ne simțim atât de speciali de ziua noastră? Oare pentru că cei apropiați ne fac să ne simțim așa? Pentru că, în sfârșit, ne permitem să recunoaștem „specialul” din noi, pe care îl punem, apoi la păstrare până la următoarea aniversare?
Dragul meu prieten cititor, e bine să te bucuri în zile declarate speciale. Îți umpli sufletul de bucurie și de liniște, dai corpului un impuls de regenerare.
Dar dacă lucrurile stau așa, te întreb: de ce nu faci ca fiecare zi să fie specială? Dacă o zi e compusă din momente, permite-ți să fii tu special(ă).
„Cum?”, vei spune.
Ah, încă nu ai aflat? Atunci dă-mi voie să-ți spun: TU EȘTI SPECIAL(Ă)!
Așa te-ai născut, așa ești ca esență. Zilele și datele doar îți reamintesc ceva ce există.
Nu un moment te face special, pe tine sau trăirile tale, ci TU DAI „SPECIALUL” FIECĂRUI MOMENT AL VIEȚII TALE!
Reamintește-ți. E acolo în tine. Nu simți?
Binețe, dragă cititor special, și mulțumesc de onoarea de a mă însoți printre rânduri și a mă bucura de SPECIALUL din tine!
Arad, 28 septembrie 2015
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
