Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Cât de utilă este empatia și cât de bine înțeleasă este ea?
Este un ajutor, sau mai degrabă o piedică?
Creează o realitate sau o iluzie?
Binețe, dragă cititor!
Te invit la o poveste, și îți propun să pornești muzica pentru a-ți fi alături pe cărarea rândurilor și a gândurilor.
Judecăm totul prin prisma gândirii noastre, proiectând pe ceilalți reacția proprie.
Dacă ne place ceva, automat presupunem că și altora trebuie să le placă.
Dacă ceva ne deranjează, musai să îi deranjeze și pe ceilalți.
Dacă ceva considerăm că e nedrept, obligatoriu trebuie să fie la fel și pentru cei din jur.
Iar dacă „muritorii” cărora le povestim ceva sunt de altă părere decât noi... e o mare problemă! Suntem furioși, revoltați, nedreptățiți și suferim conflicte emoționale pentru „trădarea” ca alții să nu judece și să aprecieze identic cu noi.
Din aceste motive se rup legături puternice între oameni. Căsnicii, prietenii, relații de colaborare extraordinare până la un anumit moment se pot destrăma pentru un moft de o secundă; doar pentru că celălalt nu ne dă dreptate când am vrut și nu au reacționat cum am dorit.
Un simplu gest, într-un singur moment poate spulbera o lume stabilă dintr-o toană a ego-ului.
De ce simțim nevoia ca ceilalți să gândească, să simtă identic cu noi?
De ce avem nevoie ca ceilalți să vadă, să trăiască, să experimenteze exact ca noi, în același moment și cu aceleași emoții?
De ce vrem ca alții să știe exact ce și cum simțim?
De ce este mai important ca cei din jur să ne știe trăirile și nu ni le analizăm în liniște pentru a le înțelege?
De când, de ce și cum a ajuns empatia celorlalți mai vânată decât trăirea și înțelegerea în singurătate?
De când e mai importantă lauda simțirii decât aprofundarea ei?
Pentru că ne este frică de trăiri, de simțiri, deoarece acestea ne scot din monotonia zilnică și ne trezesc brusc la viață. Iar atunci vrem să simțim că nu doar noi suntem cei care trăiesc și simt, ci și cei din jur.
Vrem să ni se dea dreptate.
Vrem să ni se confirme trăirile.
Avem nevoie de certificări.
Vrem să fim validați de ceilalți pentru a simți că avem dreptate. Iar dacă cei din jur vor face, spune sau simți ca noi, am primit atestarea.
Empatia este felul în care ne confirmăm nouă înșine că realitatea trăită este bună, că nu este o iluzie.
Altfel, lumea ni se clatină.
De aceea, judecăm totul prin prisma gândirii noastre, proiectând pe ceilalți reacția proprie. Iar dacă cei de lângă noi sunt de altă părere... e o mare problemă! Suntem furioși, revoltați, nedreptățiți și suferim conflicte emoționale pentru „trădarea” ca alții să nu judece și să aprecieze identic cu noi.
Trăirea la indigo nu duce la aceeași destinație, din contră.
Scopul comun, armonia, vine din simțirea diferită.
Lăsăm o clipă necugetată să ne stabilească tot viitorul?
Sunt sigură că putem mai mult!
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 03 noiembrie 2015
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
