marți, 4 octombrie 2022

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. Viața ta este rezultatul deciziilor tale. Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. * * * * * * * dr. Edith Kadar Arad, * * * * * * * Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

- Îmi dai voie să te îmbrățișez?
Am tresărit la auzul întrebării nu neapărat de surpriza că mi-a fost pusă, ci că am simțit că îmbrățișarea este finalitatea normală a zilei de lucru care tocmai s-a încheiat.
- Sigur, răspund fără ezitare, iar brațele mele s-au și deschis chemător. 
A venit și m-a luat în brațe, m-a lipit de el și m-a ținut strâns. Liniște. S-a făcut liniște în jurul meu, în capul meu. „Good hugger”, mă gândeam. Doar eram acolo, în brațele care mă strângeau cu putere. Nimic sexual, mai degrabă o reîntâlnire din trecut a două suflete care s-au căutat de mult timp. 
Am stat așa preț de 20-30 de secunde, cine mai știe, și am mai fi stat dacă nu îmi tremurau picioarele de la statul pe vârfuri (el are undeva în jur la 1.90 m).

„Magie”, aud și simt. Era o confirmare a ceea ce am simțit când l-am văzut pentru prima dată urcând scările. Și atunci, la prima întâlnire profesională, am simțit ceva ciudat, o familiaritate pe care o simți doar în prezența cuiva pe care îl cunoști demult. 

Am rămas profund tulburată după plecarea lui. A fost ceva neașteptat atât ca trăire cât și ca persoană. E totuși omul care se ocupă de partea electrică a casei, cel care aduce o nouă lumină, care recablează casa așa cum creierul se recablează după câte o decizie majoră de schimbare.

„Cine a fost el în altă existență”, mă întreabă prietena mea Simona. 
- Bă, tu ai fute ceva și în lipsa persoanei mă iei pe mine la futut, nu? Și totuși, corpul meu a reacționat puternic la această sugestie; deci era clar, asta era o revedere karmică. Omul este foarte deschis la minte, și cele 2 zile de lucru au decurs de parcă am stat de vorbă doi vechi prieteni.

Aveam o stare de bine, stare pe care am mai avut-o cu un singur bărbat, cel în prezența căruia l-am simțit pe Dumnezeu, cel care m-a ajutat să înțeleg că noi nu iubim o persoană, ci ne iubim pe noi în prezența acelei persoane, iar asta este manifestarea lui Dumnezeu. 
La fel s-a întâmplat și acum: l-am simțit pe Dumnezeu în permanență în prezența acestui om. 

- Ce dracu ai, pizdă proastă, mă întreabă maimuța. Tu nu vezi că îți poate fi copil, iar tu simți ceva?
Am stat să mă analizez: nu simțeam pentru el, ci în prezența lui. 
Desigur, vechile mele programe s-au activat instant: „cum să se uite un bărbat atât de tânăr și de arătos la una ca tine?... nu ți-ar fi rușine?!... penibilo!!!... marș și te ascunde!!!... să nu-ți mai văd fața de disperată!...”.
Și totuși, energia care curgea prin mine era martoră că ceva se întâmpla: mă simțeam vie, conectată la Dumnezeu!

Era atât de puternic ce simțeam încât am hotărât să nu opun rezistență și să văd unde sunt purtată. M-am culcat puțin după-amiaza, iar la trezire aveam gâtul și nasul uscate. „Poate am dormit cu gura deschisă... poate este de la praful care s-a făcut în casă”, îmi ziceam. Am băut lichide, dar senzația de uscăciune a persistat, ba chiar parcă se amplifica. Seara am fost și mai înfundată, iar noaptea abia am dormit: aveam senzația că mă sufoc, nu puteam respira nici pe nas nici pe gură. WTF???? 

Dimineața mă trezesc cu capul cât o baniță, cu ochii umflați și cu senzația că în loc de creier am o pastă amorfă. Capul mă durea, simțeam slăbiciune în corp și o presiune mare în cap. 

Acestea sunt simptomele pe care le-am experimentat la fiecare mutare a mea dintr-o locație în alta, la fiecare schimbare majoră a vieții mele: senzația de sufocare dată de mucoasele tumefiate și pline de mucus atât din gât cât și din nas. Era ca și cum ceva din mine, un aspect vechi al meu, dorea să mă omoare.

Mi-am amintit că aceste mutări erau cu cântec și mă simțeam contestată de mama mea care nu își ascundea nemulțumirea că nu mă pot stabiliza și că nu-mi cumpăr eu un apartament, doar sunt doctor. Toate mutările au fost percepute de mine ca un test de valorizare, de demonstrație că pot în fața unor oameni care îmi repetau că nu pot, că nu sunt în stare, că nu se va alege nimic din ce fac.

Factorul declanșator a fost de fiecare dată praful: în prezența prafului se activau mecanisme vechi de protecție, dar și un aspect al meu din trecut, o Edith care nu voia să supere pe nimeni din familie și care era dispusă să renunțe la ea doar să nu dezamăgească. 
Iar acum, când arunc tot, când trebuie să mut ceea ce rămâne și când se lucrează cu praf, creierul meu și-a reamintit de conflict: în prezența prafului apare devalorizarea. Acesta este mecanismul alergiilor: tot ceea ce a fost prezent la declanșarea conflictului devine alergen. 

Am mers și am stat de vorbă cu acea Edith din trecut care încerca să mă strângă de gât și să-mi înfunde nasul, să mor odată. 

- De ce faci asta, o întreb.
- Pentru că nu ești bună de nimic, nu vezi că și familia crede asta?! Ai fost o constantă dezamăgire pentru ei că nu ai fost așa cum au vrut ei. 
- Da, dar asta e părerea lor. Uite cât de departe am ajuns acum, îi spun. 
- Doar că nu-ți dau voie să mergi mai departe, că i-ai supărat pe cei din familie. 
- Și ce-o să faci? Mă omori? 
- Da, dacă trebuie. 
- Ok, dar mori și tu atunci, știi asta, nu? 
I-am simțit nesiguranța. Ok, acum e momentul. 
- Înainte de asta te rog să-i spui și lui Dumnezeu ce intenționezi să faci: să mă omori, deci să-i distrugi creația și, astfel, să te sinucizi.
- Dar eu nu vreau să mor! Doar tu să mori. 
- Drăguțo, și cum faci asta? Uimește-mă. 
L-am chemat pe Dumnezeu.
- Uite, este aici, spune-i. 
Fetița a început să îi spună ce rea sunt că îi necăjesc pe mami și pe tati și acum, și că fac familia de râs. 

Wow! Ce pula mea de program am în mine??? Deci un aspect vechi al meu e pregătit să-mi facă felul. Bravo! Pentru că nu am fost și nu am făcut pe placul familiei. Bravo, încă o dată!

Am adormit în timpul acestei discuții. A doua noapte m-am simțit un pic mai bine, am putut dormi, dar simptomele nu au dispărut. Ce-o mai fi? 

Ieri, duminică, mă simțeam epuizată. Și totuși mai trebuia să eliberez o cameră pentru ca omul să se poată apuca de lucru azi. La un moment dat am simțit că clachez, că dacă mai pun mâna pe o singură haină, o singură cutie cu ceva, îmi cedează corpul. Creierul refuza să gândească. Făceam Ho'oponopono instinctiv, dar nu simțeam nicio ameliorare decât așa, preț de câteva secunde, apoi reveneau simptomele în forță. M-am gândit că am nevoie de o zi în care să nu mă gândesc la nimic legat de casă, renovare, etc. 

Azi dimineață mă trezesc cu chiu cu vai, mă ridic greu din pat pentru că aveam senzația că mă dezintegrez. Omul trebuia să vină pe la 9. La 10.30 îmi trimite mesaj că nu poate veni azi, e în plină criză de fiere. Furie. I-am propus să stea și mâine, marți, acasă. A fost de acord. 

Ok, hai să sap. Doar că sunt momente în care creierul nu răspunde. Io nu am o Edith care să mă întrebe. Am sunat-o pe Simona. I-am spus că factorul declanșator e praful, că am senzația puternică că voi muri. 
Și atunci am avut o viziune: eram într-un deșert, înconjurată doar de nisip, nici țipenie de om în jur. Eram abandonată, lăsată acolo să mor. M-am văzut într-o rochie albă, ca de mireasă, lăsată acolo să mor în furtuna de nisip care îmi acoperea nasul și gura împiedicându-mă să mai respir. Așa am murit atunci. Praful. 
- Cine te-a abandonat, mă întreabă Simona. Cine a fost?
Merg înapoi în timp și îl văd pe... cel care acum se ocupă cu refacerea părții electrice din casă. Când Simo m-a întrebat în urmă cu câteva zile ce am fost noi în altă existență, am avut imaginea unui iubit cu mult mai tânăr, dar că ceva nu era în regulă. 
Acum îl văd: cu mult mai tânăr, eu m-am îndrăgostit de el, dar el a vrut doar banii mei. Ne-am căsătorit, iar pe drumul către noua casă (mutarea!!!) mi-a dat ceva să beau, am adormit și m-a lăsat în deșert. 

iar acum creierul și-a amintit! The brain always knows! Acea îmbrățișare a fost triggerul. Mutarea îmi aduce suferință, praful aduce moarte, bărbații aduc trădare, mulți dorind să fie cu mine pentru că și-au imaginat că am bani mulți (cel puțin așa simțeam). No, ok! Super!

Am mers să vorbesc cu acea femeie care a simțit profund trădarea bărbatului iubit. Nici nu a vrut să stea de vorbă cu mine și nici cu Dumnezeu. Ne-a respins total. Era trădată profund. Nu mai voia să audă nici de bărbați și nici de relații. 
- Dacă ne respingi înseamnă că respingi viața, îl respingi pe creator. 
- Da, nu vezi ce lume anormală a creat?
Nu a auzit nimic. Ne ignora total. Nu am mai știut ce să fac, și am hotărât să stau lângă ea, să o las să își consume furia și suferința, să urle, să plângă. 

Și am mai primit o informație. În 1986, anul în care e născut omul acesta, eu am avut primul meu avort. A fost în lună mare (4,5 luni; am avut ciclu peste sarcină), și era să mor de la infecție. Mi-a trebuit mult timp să îmi revin fizic și psihic. Și dintr-o dată primesc informația că acest om este sufletul care trebuia să-mi fie copil, atunci, în 1986. Dar am renunțat la el! El trebuia să vină în existența asta să-mi fie copilul pe care să-l iubesc și să mă iubească necondiționat. Și totuși, am luat decizia să-l omor. Na, am avut reacție fizică. Fără să-mi dau seama am participat la împlinirea karmei: m-a omorât, l-am omorât. Iar acum a venit să-mi aducă lumina în casă!

Abia când i-am spus asta femeii frustrate și îndurerate, i-am atras atenția și a acceptat să stea de vorbă cu Dumnezeu. I-am lăsat să povestească. Îl văd pe El că o ține după umeri, iar ea plânge cu capul pe umerii lui. 

Simptomele se atenuează. Curăț în continuare. 

Cine s-ar fi gândit că o îmbrățișare te poate arunca în timp pentru a-ți recupera părți de suflet rătăcite?! 

Seară faină!

sâmbătă, 1 octombrie 2022

BUFEURI


Simt cum vine valul de căldură și mă cuprinde din cap până în picioare. În câteva secunde capul și corpul meu ard, iar transpirația m-a acoperit instantaneu. Bufeuri de menopauză.

Dar de ce eu am, iar alte femei, nu? Sigur este ceva, acolo, în amintirile mele, care declanșează această reacție.
- Închide ochii, aud vocea supraconștientului meu. Nu lua în seamă căldura. Ce simți, ca emoție?
- Furie, zic. Dar nu înțeleg de ce. 
- Dă-ți voie să intri în corpul tău, și lasă-te condusă către zona de unde pornește focul. 
Fac acest lucru, apoi zic:
- Ficatul. Văd foc, văd pârjol, arde totul. 
- Cum simți: ca pericol sau nu?
- E mai mult ca un zid de protecție. Ca și cum aș lua foc, din când în când, aș arde, pentru a mă regenera altfel, cu alte date. 
- Du-te mai departe în timp. Problema e din viața asta, e a ta, sau a altcuiva?
- Este de acum, e a mea. Berea rece. Îmi stinge din foc. Așa am senzația. 
- Du-te în timp și vezi care e prima ta amintire legată de bere.
Instant am avut imaginea, și mi-am reamintit:
- Când am fost mică, nu știu câți ani să fi avut, vreo 2-3 sau 4, am pus mâna pe o sticlă desfăcută de bere și am băut-o. Așa am văzut că fac ceilalți din jur. Îi vedeam veseli, și voiam și eu să fiu veselă și să fac parte din grup. Să fiu ca ei, să fiu cu ei. 
- Intră în copilul care ai fost, și spune-mi ce vezi.
Am intrat rapid, m-am acomodat ușor, și m-am uitat în jur. Am văzut doar... dumnezei în fiecare om. Imaginea asta m-a tulburat profund. 
- Îl văd pe Dumnezeu în fiecare persoană. Nu văd pe mama, pe tata, pe bunicul sau pe altcineva. Oamenii sunt Dumnezeu. Așa îi percep.
- Înainte sau după ce ai băut?
- După, zic. Sunt și eu veselă că sunt cu Dumnezeu.
- Deci berea, mai exact îmbătatul, te-a adus în starea să îl vezi și simți pe Dumnezeu?
- Mda, cam așa ceva, zic eu încurcată și uimită. 
- Du-te mai departe. Cum te simți fără bere? 
- Singură. Rușinată. Mi-e frică.
- De ce? 
- Pentru că aceea e starea în care m-am născut. M-am născut în vinovăție, în frică, în teroare, în păcat. Conceperea mea a fost un accident, un act pe care întreaga familie îl regretă. Iar eu, ca și copil, mă simt în plus, simt că am încurcat viețile celor din familie. Îmi vine să plec, vreau undeva, acasă, unde să-mi fie bine. 
- Și cum te simți, copil, când îl vezi pe Dumnezeu? 
- Fericită, vreau la el, dar ceva mă ține, parcă, în loc.
- Ce? 
- E ca un foc... focul... iadul... nu pot să-mi las iadul, acolo mi s-a spus să stau, acolo am fost pusă. Dar vreau la Dumnezeu. E o luptă în mine: Dumnezeul din cei din jur mă ține în iad, iar cel pe care îl văd acum mă cheamă la el în brațe. Dacă mă duc la Dumnezeu, nu mă va mai iubi mami și tati. Oh, ce chestie, spun după ce am conștientizat. 
- Lasă-te dusă înainte de naștere, înainte de concepere. Ce vezi, ce simți?
- Liniște, zic. Sunt în Dumnezeu, sunt peste tot. Și m-am hotărât să joc jocul acela, să mă fac cât un punct, pentru a putea crește și reveni în... TOT! Asta se face, când se vine aici, pe Pământ. Venim într-un punct mic, ne credem mici, singuri, părăsiți, pentru ca, apoi, să începem să căutăm indicii să creștem și să revenim acasă. De aici e ușor de văzut și înțeles. E greu din perspectiva omului. Mă desprind din tot, și mă concentrez într-o singură celulă, aduc toată informația din TOT, și o comprim într-un singur loc, punctual. Wow! Ascund informația, TOT-ul într-un punct, și va trebui să o extind și să o mențin în conștient tot timpul. Ar fi ușor dacă nu ar interveni mintea care e, de fapt, glasul corpului fizic încercând să îl imite pe Dumnezeu. 
De fapt, totul e ca un joc: în fiecare viață învățăm ceva, care ne ajută în următoarea existență. Dar devine mai greu pentru că în următoarea viață trebuie să ne amintim și ce știm. Hm, de aici sunt împrumutate strategiile de jocuri pe calculator! Iar ceea ce noi numim pericol pentru copii, este, de fapt, încercarea lor de a găsi abilitățile din viețile trecute. 
Copiii încearcă să se conecteze la Dumnezeu prin jocuri! Ooo, ce interesant!
Cu cât acumulezi mai multe vieți și experiență, cu atât mai dificile devin viețile următoare. De aceea, spiritele care au evoluat în traiul pe Pământ, și care au experiență mare, își aleg o viață cu multe încercări, pentru a putea accesa și folosi cunoașterea dobândită. 
Dar este ca și cum fiecare încercare a vieții te duce să descoperi o nouă bucată din puzzle. 

Revin la mine. Am cunoaștere, și m-am hotărât să aleg o viață grea, cu multe dificultăți. Așa încât mi-am ales entitățile care să mă ajute, „părinții”, cu care m-am înțeles să îmi îngreuneze viața. De aceea, acum văd, am ales condiții dificile de a fi creată, de a evolua în burtica mamei, și de a crește. Este ca și cum am ales un mediu toxic, otrăvit, pentru a scoate la iveală antidotul: Iubirea, Cunoașterea, Desăvârșirea. Altfel nu pot fi accesate. Doar atunci când avem nevoie de TOT ca de aer curat, putem anihila toxicul, otrava, negativul din viață. 

Ce interesant! E atât de clar din perspectiva asta! De fapt e simplu, mintea complică. 
Avem nevoie de mai multe niveluri de „dumnezei” pentru a-L recunoaște pe cel real. Iar mintea e unul dintre dumnezeii creați de om. Ea a creat religiile, a creat imaginile apocaliptice. Dar ne ajută. Altfel nu am recunoaște esența, Unicitatea, UNUL. 

Am venit aici cu misiunea de a descoperi cât mai mult, pentru a reface cât mai mult din puzzle. De ce facem asta, dacă tot suntem în TOT? Pentru că fiecare experiență trăită îmbunătățește rețeaua, adaugă un plus infinitului. De aceea Universul e nemărginit, e în expansiune, prin experiențele noastre. Și fiecare entitate, din fiecare univers numit planetă, face același lucru, doar că suntem în dimensiuni și timpuri diferite. Infinite. 

Din acest loc, viața este o joacă deoarece informația există deja, comprimată într-un punct. 
Dumnezeu s-a comprimat într-o celulă! S-a creat. Se recreează de fiecare dată, în fiecare om.
Doar invers, de la mic la mare, lucrurile sunt complicate, viața este grea, pentru că nu vedem decât o piesă, nu tot tabloul. 

De ce am bufeuri și ce rol joacă ele? E ca un foc ce pare un zid de netrecut. Am ajuns în punctul în care trebuie să trec la alt nivel, dar ceva mă mai reține, încă, în loc. Ce? Desprinderea de iluzie, de dumnezeii creați de minte sub forma părinților fizici. 
E ca și cum mi-ar fi frică, de aici, de jos, să dau drumul la dumnezeii cunoscuți, din frica de a nu-l recunoaște pe Dumnezeu. Corpul fizic ia forma personajului pe care l-am creat pentru a face față la această existență. Inconștient ne-am creat un avatar, care arată așa cum suntem acum.

Dacă schimbăm perspectiva, se schimbă forma corpului. 
Teama de necunoscut, asta este ceea ce mă blochează acum, și mă face să stau în fața focului. Purificarea, curățirea. Asta urmează. 

Wow, ce perspectivă frumoasă e de aici! Mulțumesc! 

Arad, 01 octombrie 2019

Edith Kadar 


 * * * * * * * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 27 septembrie 2022

CUM SCRII, AȘA EȘTI CU ADEVĂRAT

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 


În ultima perioadă oamenii nu mai acordă atenție scrisului. Și aici nu mă refer la scris ca proces, ci la calitatea celor scrise. 

Scrisul este una dintre modalitățile de comunicare, de scoatere la suprafață a ideilor, trăirilor, sentimentelor și emoțiilor. Nu vorbim sau scriem degeaba, ci vrem să transmitem ceva, să comunicăm.
Să ne imaginăm că vrem să comunicăm cu cineva care este departe, și că pentru asta trebuie să scriem un mesaj sau să vorbim la telefon. Același mesaj va fi transmis diferit în funcție de starea noastră din acel moment: într-un fel dacă suntem liniștiți, calmi, în pace, și cu totul altfel - incoerent, haotic - dacă suntem agitați, nervoși, etc. Dacă nu suntem coerenți, mesajul este distorsionat, este schimbat, iar ceea ce se înțelege va fi total diferit față de ceea ce s-a vrut a fi spus.

Mai demult, în vremuri trecute, se punea mare accent pe scris, caligrafia fiind o materie foarte importantă în școli. Cei care nu scriau frumos și corect erau considerați leneși, inculți, săraci cu duhul. În vremurile actuale, când tehnologia se dezvoltă puternic, scrisul de mână a ajuns să fie considerat învechit, depășit, doar e mai ușor să apeși pe taste, nu? 
Și ce e rău în asta, poți întreba. Păi, atât timp cât scriem de mână, cele două emisfere ale creierului trebuie să fie conectate: ceea ce simți, vizualizezi (emisfera dreaptă) trebuie exprimat practic prin cuvinte vorbite sau scrise (emisfera stângă).

Când nu se mai folosește scrisul de mână, cel care face conexiunea între cele două emisfere, ci se folosește tastatura, dispare conexiunea cu partea artistică, cu partea care procesează, cu simțămintele, și rămâne doar rațiunea rece care ne transformă în roboței. Și cum începem să scriem? Neglijent, fără trăire, fără nicio regulă, fără să ne pese de ceva sau de cineva; se dezvoltă excesiv partea stângă a creierului. Asta înseamnă că doar o mică parte a creierului este folosită; deci în loc să creștem, să evoluăm, noi involuăm, renunțăm la anumite abilități. Este ca și cum am spune creierului că nu ne folosește, și că ne ajunge doar partea care ne robotizează. 

Și invers, cei care sunt excesiv în imaginație, cei visători, artiști, cei care pun accentul doar pe abilitățile artistice, își dezvoltă partea dreaptă a creierului și pierd, astfel, legătura cu pragmatismul, cu rațiunea. Aceștia sunt cei considerați cu capul în nori, și care nu se pot exprima coerent pentru că gândurile sunt prea multe și nu pot fi exprimate cu aceeași viteză. Cei din această categorie se pot exprima clar prin poezie, pictură, muzică, dar au o problemă atunci când trebuie să scrie folosind tastatura impersonală. Aceștia au tendința de a neglija calitatea scrisului pentru că nu își pot exprima sentimentele prin taste, doar prin ceva făcut cu corpul: scris, pictură, cântat la instrumente, dans, cântat cu vocea, etc. 

În ambele situații vorbim despre slăbirea sau diminuarea conexiunii dintre cele două emisfere ale creierului. Deci o conexiune slabă între cele două părți ale creierului afectează calitatea exprimării noastre ca un tot unitar. Așadar, dezinteresul pentru calitatea scrisului arată un dezechilibru major.

Desigur, avem liberul arbitru să susținem sus și tare că scrierea incoerentă, fără semne de punctuație, fără vreo regulă, este noua modă și că gramatica e o tâmpenie, sau să alegem să fim de modă veche și să respectăm regulile gramaticale, pentru că asta înseamnă că avem echilibru și conexiune între cele două părți ale creierului.

Dar deja știm că ce este în noi este reflectat în afară, și invers. Cele două emisfere reprezintă - simbolic, desigur - dualitatea lumii, una din legile universale, iar conexiunea dintre ele reprezintă conectarea noastră la întreg, la tot, la Unul, la Dumnezeu.
Această informație poate părea ridicolă și lipsită de sens celor care s-au deconectat de emoții, de sens, de suflet.
Deci comunicarea corectă gramatical aparține celor conectați la suflet. GRAMATICA ARE SUFLET!

Acesta este și titlul cărții pe care a scris-o Violeta Ieremie, Omul pe care îl am ca invitat în emisiunea în direct de marți, 27 septembrie, seara de la ora 20.30, și care va fi transmisă pe pagina mea Facebook și pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/MRvMJL0-_xw).

Vom vorbi despre ce spune scrisul despre noi și despre ceea ce suntem în acest moment, de ce folosim anumite semne de punctuație mai mult decât altele, ce putem înțelege despre noi atunci când scriem incorect și ce „spune” asta despre noi.

Emisiunea nu judecă, critică sau condamnă, ci se adresează celor care vor să se cunoască mai bine.  

Te așteptăm cu drag.

Binețe, Om însetat de cunoaștere!




Edith Elisabeta Kadar
Arad, 27.09.2022

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 20 septembrie 2022

Despre CONTRACTELE ÎNTRE SUFLETE (PRECUM ÎN CER, AȘA ȘI PE PĂMÂNT)

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 



AVERTISMENT
Acest material se adresează celor care cred în suflet, lucrează la creșterea lor în spirit, și care știu că dincolo de lumea vizibilă există o lume care se dezvăluie doar celor care știu că nu există doar materia palpabilă, ci și altceva, ceva mult mai profund.
Mă adresez celor care cred și știu că nu există doar o singură viață, că sufletul călătorește în timp întâlnind alte suflete sub diferite forme.
Nu trebuie să fii de acord cu mine, și te rog să fii înțelept, nu-ți pierde vremea să (mă) critici, află-ți adevărul cu care rezonezi.

* * * * * * *

Toți oamenii pe care îi întâlnim în această viață au un rol foarte clar, și nu apar întâmplător.
A crede că totul este o coincidență, că ceilalți sunt faini dacă ne fac pe plac, sau sunt proști, tâmpiți, idioți doar pentru că fac sau spun ceva ce nu ne place, arată că nu avem nicio educație sau antrenament să vedem dincolo de ceea ce vrem să vedem.

Nu ne-am născut întâmplător în familia pe care o avem, nu avem întâmplător frații pe care îi avem, nu avem colegii doar așa, la întâmplare, și nici partenerul de viață nu apare accidental. Cu toți aceștia avem semnate contracte la nivel de suflete.

Dar pentru a înțelege acest subiect, e nevoie să accepți că în afară de această existență mai sunt multe alte existențe pe unde a călătorit sufletul nostru. Dacă nu crezi și ești convins că asta e singura existență, nu-ți pierde vremea cu mine.

Înainte să venim aici, în această viață, sufletul știe clar ce lecții are de învățat. În primă fază, semnează contract cu Sursa, cu Creatorul. De ce? Pentru că fiecare suflet este, de fapt, parte divină care vine aici să experimenteze pentru a învăța lecțiile. De aceea sufletul nu vine doar o dată, ci de mai multe ori pentru că și lecțiile sunt multe și la multe niveluri.

Un suflet trebuie să învețe și lecția fricii, a terorii, a responsabilizării, a războiului, a păcii, a iubirii dar și a neiertării, are nevoie să fie trist dar și vesel, etc. Cum altfel ar învăța?

Sufletul încheie un contract cu Sursa să vină, să experimenteze, și să mărească, astfel, baza de date a Universului - Akasha.
Apoi își alege lecția sau lecțiile pe care le are de învățat, și cheamă sufletele-colege care, la rândul lor, au ceva de învățat.

Să spunem că altădată am experimentat căsătoria, iar acum sufletul vrea să încerce celibatul. Cheamă suflete cu care face înțelegere ca ele să vină și să îl abandoneze și să îl lase singur. Sau poate am experimentat cum e să avem copii, iar acum vrem să vedem cum este fără. Și vom întâlni suflete care ne vor ajuta jucând diferite roluri.

Este ca și cum batem palma cu sufletele care vin cu noi în diferite momente ale vieții. Încheiem contracte cu clauze foarte clare.
Cum ne dăm seama ce contracte am încheiat și cum ne poate ajuta un alt suflet să ne învățăm lecțiile? Fiind atenți la înțelegerile și contractele (promisiunile) pe care le facem aici, în real. Precum în cer, așa și pe pământ.
Se pot schimba contractele pe parcurs?
Ce se întâmplă dacă nu onorăm înțelegerile făcute?
Sunt contractele bilaterale?
Ce rol are liberul arbitru în derularea contractelor?
Pot exista și înțelegeri temporare?
Cum ne recunoaștem între noi și cum înțelegem lecțiile pe care le avem de învățat?
Poate avea un suflet mai multe contracte într-o viață?
Poate un suflet să schimbe clauzele sau/și să ia și alte lecții pe parcurs dacă vrea?
De ce nu acceptăm familia, partenerii și colegii, și ce înseamnă asta?
Care sunt semnele că am învățat o lecție și cum recunoaștem semnele că nu am învățat nimic sau nu ne-am făcut tema completă?

Despre toate acestea voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă luni, 19.09.2022, de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/ob5JPNzOFUM) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/pfbid02zY3Hbd6uk2M5QuuuRs5NadAsnSSFXtfzPKEyvgP7qyeXHdctG8jdyoZfn7QSQAUzl).
Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar
Arad, 19 septembrie 2022



 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 9 septembrie 2022

DACĂ NU ACORZI ATENȚIE TRĂIRILOR TALE, VEI ACORDA ATENȚIE BOLILOR TALE (Nimic nu este ce pare a fi!)

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 

DACĂ NU ACORZI ATENȚIE TRĂIRILOR TALE, VEI ACORDA ATENȚIE BOLILOR TALE (Nimic nu este ce pare a fi!)
Luna Plină în Pești
Mercur retrograd în Balanță

Există, așa, o părere generală cum că viața normală ar trebui să fie plină doar de pozitiv, de lumină, de fluturași, zânuțe și unicorni. Majoritatea sunt învățați de mici să respingă tot ce nu iese din prima, tot ce creează nemulțumire și frustrare, iar criteriul după care se face aprecierea este comparația: „ăla a făcut mai bine, deci eu nu sunt bun”; „celălalt a luat o notă mai mare, deci eu sunt prost”; „cineva a obținut un post mai bun, deci eu nu sunt atât de valoros”; „sunt nefericit în relație pentru că mi s-a spus că nu merit mai mult, iar eu am crezut”, etc.
Pe când se ajunge la o vârstă adultă, mulți sunt deja convinși că iubirea, pacea, armonia, abundența și reușita în viață sunt doar cuvinte și expresii pompoase împrumutate din filme, mai ales dacă în familie s-a văzut altceva. 
Unii au ajuns să creadă că iubirea înseamnă să stai cu cineva, indiferent dacă scandalurile sunt la ordinea zilei: „păi sigur că îl/o iubesc, doar rămân în căsnicie, nu?!”. Nu! A rămâne undeva unde simți că mori încet, unde vezi cum îți dispare viața din tine, nu este normal; doar pentru că ai văzut asta acasă și pentru că așa ți s-a spus de către cei care îți vor binele (adică ți-l vor și, deci, ți-l iau) nu înseamnă ca și tu să faci același lucru. 

Măi, omule, dacă tu ai văzut acasă un stil de viață, de comportament, care a dus la nefericire și la boli, de ce insiști să faci același lucru? Crezi că vei obține rezultate diferite?
Dacă vezi că în viață ai parte de necazuri, insuccese, nereușite, lipsuri, de ce insiști să continui să faci aceleași lucruri? Ca să le faci pe plac celor care ți-au spus „filozofic” că așa e viața și că omul este sortit a-și duce crucea nefericirii? Asta e tot ce știi despre viață? Sigur? Păi și dacă doar atât știi, de ce nu vrei să afli mai mult? Nu te-ai cam limitat la partea negativă și neplăcută? Chiar nu vezi că ai ales suferința și lipsurile pentru că ai fost convins că tu nu meriți, nu ți se cuvine, și că această convingere e ca un lanț la care te întorci cuminte ori de câte ori ai șansa să vezi și o altă variantă, mai frumoasă, a vieții?

Convingerea că totul e efemer, că ce e frumos nu poate dura, că după bucurie e musai să vină necaz, e ca o perdea groasă în fața ochilor menită să te convingă că altă realitate nu există, că oricine vorbește despre partea cealaltă, luminoasă și optimistă, a vieții e doar un naiv, sau un spălat pe creier, sau din vreo sectă, și îți vinde minciuni.

E greu să ieși din întunericul ignoranței, nu-i așa? Este atât de comod și de călduț acolo, doar ai muncit mult să îți creezi confortul, nu? Cine ai fi tu dacă nu ai mai inventa scuze la comandă, ci ai avea curajul să faci ceva diferit decât până acum? 
Cine ai fi tu dacă nu ai mai repeta ca o moară stricată „ce știi tu?!”, „ție ți-e ușor să vorbești”, „la mine nu se poate”, „e prea greu”, „e prea târziu” sau consacratul „asta mi-e crucea!”, ci ai găsi soluții să faci ceva diferit, să găsești soluții să schimbi răul în bine? Crezi că nu se poate? De ce? Te-au convins cei care-ți vor binele? Măcar ai încercat? 
A spune că ceva nu se poate fără să încerci măcar arată lipsă de curaj și dorința ta de a rămâne acolo, unde nu ți-e bine, pentru a continua să te plângi și să fii victimă. Păi nu e mai bine așa? Te plângi tot timpul, îți găsești oameni care fac același lucru, iar dacă apare cineva care vrea să-ți arate o altă variantă, inventezi instant scuze și motive pentru care tu nu poți. 

Doar că toate aceste trăiri pesimiste își vor lăsa o amprentă adâncă în viața și sănătatea la toate nivelurile. 
A continua un stil de gândire care te face pesimist și degrabă comentator duce cu siguranță la boală, mai devreme sau mai târziu. La început sunt crize, apoi ele se permanentizează, iar tu vei fi convins că asta e calea, asta e viața. Da, a celor cu gândirea pesimistă. Vindecarea apare atunci când îți schimbi modul în care vezi și trăiești viața. 

Nimic nu este ce pare a fi! 
Întunericul nu este singura variantă, suferința nu este singura opțiune, nefericirea și lipsurile sunt alergeri proprii atunci când refuzi să cauți și alte variante. 
Perioada actuală va aduce curățări masive în toate planurile vieții: concepții, idei, credințe, și ne va obliga să dăm cu nasul și în alte variante. Acesta este mesajul Lunii Pline în Pești din 10.09. 

Să fim atenți la ce spunem, dar mai ales la ce ne spunem în gând, este avertismentul planetei comunicării, Mercur; care intră în mișcare retrogradă tot în 10.09.

Mai multe despre toate acestea voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct vineri, 09.09.2022, seara de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/P4rMvfhs_eA) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/pfbid0RFrciqW1FiQmpfMJ3D2hCBkGaJrRRnzjtrSFxGHSVMn1dRBKofvZyDJMTXLj76Fol).
Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!



Edith Kadar 
Arad, 09.09.2022

 *     *    *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 24 iunie 2022

ÎNCHIDE UȘILE TRECUTULUI. PE ACOLO SE SCURG ENERGIA ȘI VISELE TALE

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 
 


Tot ce ești la ora actuală este rezultatul trecutului tău, al deciziilor care ți s-au sugerat/impus sau pe care le-ai acceptat/luat în trecut. 

Îți propun să faci o pauză de un minut, să închizi ochii și să îți faci o evaluare a ceea ce ești acum. Ești mulțumit de tine? Ești ferm în decizii? Aștepți ca alții să decidă pentru tine sau tu iei hotărârile, indiferent ce îți spun ceilalți? 
Ești o persoană preocupată să facă pe plac tuturor, sau te pui pe tine pe primul loc, știind că doar tu te poți ajuta cel mai bine? 
Îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce simți și faci, pentru viața ta, sau ești obișnuit să arăți cu degetul în exterior spre oricine îți intră în raza ta de acțiune?
Cum îți evaluezi relațiile personale și profesionale? Te rog să treci de răspunsul „bune” sau „e bine!”, care iese automat, fără gândire. 
Ești mulțumit de ceea ce vezi când te uiți în oglindă dimineața?
Cum te simți în prezența partenerului/partenerei? Relația te împlinește? Ai așteptări de la oameni? Vrei ca ei să facă ceva sau să se schimbe pentru a-ți fi mai bine?
Stai mult în trecut? Ai obiceiul să cauți oameni cu care să povestești mult despre perioade din trecut?
Ai tendința de a compara tot ce ți se întâmplă acum cu ceea ce a fost mai demult? Ai obiceiul de a te compara pe tine cu ceea ce ai fost în trecut? Trecutul este un etalon pentru tine?
Regreți trecerea timpului? Folosești des cuvinte sau fraze care fac trimitere la vremuri demult apuse?

Fii sincer(ă) cu tine. Răspunsurile sunt doar pentru tine, pentru a-ți face o idee despre cât de ancorat ești în prezent și câte uși din trecut au rămas deschise.

Orice situație sau relație din trecutul tău pe care nu le-ai încheiat oficial sunt ca niște porți rămase deschise larg, iar pe acolo se scurge toată energia și viața ta prezentă. De ce? Pentru că în loc să observi prezentul, să te vezi acum, s-ar putea să compari totul cu ceva de mai demult: ba că nu mai ești la fel de tânăr(ă) (n-ai cum, dăăăă!), ba că nu mai ești la fel de slab(ă), sau că partenerul/partenera nu mai e la fel ca la început; că vremurile sunt altele și ce bine era altădată, sau că oamenii nu mai sunt așa cum erau odinioară. 

Acestea sunt doar câteva exemple de gândire care iau energia din prezent și o redirecționează către subiectul discuției. 
Se spune că energia curge acolo unde este îndreptată atenția. Asta înseamnă că îți trimiți energia vieții acolo unde stai cel mai mult: în experiențele trecutului, în realitatea prezentului sau în planurile de viitor.

Dacă ai relații neîncheiate cu foști parteneri, să știi că încă faci schimb de energie cu ei. Nu este suficient să divorțezi în acte pentru a pune capăt legăturii energetice dintre voi; e nevoie să ierți. Cum îți dai seama că e gata? Atunci când te gândești sau vorbești despre el/ea, nu mai ai nicio reacție, nu-ți mai stârnește amintiri. 
Orice întâmplare din trecut pe care nu ai încheiat-o este devoratoare a energiei din prezent. Iar dacă ai mai multe situații rămase în coadă de pește, s-ar putea să înțelegi acum de ce te simți din ce în ce mai stors și mai obosit. 

Una dintre capcanele gândirii care împiedică omul să închidă ușile trecutului este credința că timpul le rezolvă pe toate. Greșit! Timpul așterne uitarea, dar nu rezolvă nimic. Și uite așa mai rămâne încă o ușă deschisă prin care se scurge energia vitală. 

Mai multe despre acest subiect voi vorbi vineri, 24.06.2022, de la ora 20.30, în cadrul unei emisiuni în direct transmisă pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/NNOewbhQvWc) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/pfbid02dtcSvSQfBjg2JESKYprnarTMv1wG36stMZP2B3Y5TB2d7bX2VVG3PQRdVrAhWtgkl). 
Te aștept cu drag!

Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar
Arad, 24.06.2022



 *      *     *     *     *     *    * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

SÂNZIENELE și NAȘTEREA CUVÂNTULUI BOTEZĂTOR

Schimbă-te pe tine, și vei schimba lumea

 *     *     *     *     *     *     * 



Binețe, dragă OM!

La ceas de sărbătoare m-am gândit să povestim puțin despre basme, despre mesajele din cuvinte, despre lumea pe care o zămislim prin și din cuvinte.
Ce legătură este între cele două momente sărbătorite azi? 

Nu uita să pornești muzica pentru a-ți fi alături pe cărarea gândurilor și a rândurilor citite.



Ne plac basmele și poveștile; ele ne-au încântat copilăria și ne-au hrănit imaginația, făcându-ne să accesăm, atunci, tărâmul și personajele fermecate despre care am auzit sau despre care am citit.

Am fost fascinați de Șeherezada și de poveștile ei spuse de-a lungul a 1001 de nopți. Alladin, Ali Baba, Zmeul, Făt Frumos, Muma Pădurii, Ileana Cosânzeana, sunt doar câteva dintre personajele care ne-au delectat, incitat și relaxat.

Fiecare popor își are propriile basme și personaje. Dar, indiferent de zona de pe glob, atât poveștile, cât și eroii au câteva puncte comune. În fiecare basm se vorbește despre personaje pozitive și negative, care duc - sub o formă sau alta - lupte între ele. Și de fiecare dată binele învinge răul, îl anihilează, îl înăbușă.
De fiecare dată, personajele sunt puse să aleagă între bine și rău, între formă și fond, subliniind, astfel, caracterul eroului (vezi „Fata moșului și fata babei”, „Punguța cu doi bani”, „Ursul păcălit de vulpe”, etc.)

Fiecare basm și poveste au un tâlc pe care cititorul trebuie să-l deslușească și să-l înțeleagă; dacă vrea. 
Pentru unii, basmele sunt doar asta, basme, povești de adormit copiii, și care nu au nicio legătură cu realitatea. 
Dar sunt și oameni care au înțeles că nimic nu poate fi plăsmuit, inventat, nici măcar de cea mai bogată imaginație, fără a avea un sâmbure de adevăr.

Și dacă fiecare poveste, indiferent de țara sau poporul care o spune, are puncte comune, înseamnă că acel adevăr care a creat miile de basme a fost comun tuturor.

Dar, oare, ce au avut în comun toate popoarele de-a lungul timpului? Începuturile. GENEZA.


Totul este creat de cineva, undeva, cândva. 
Pentru ca un copil să se nască, el trebuie să fie conceput și creat, mai întâi, în gândurile părinților. Pentru unii a fost bucurie, dar pentru alții o neplăcere, o corvoadă.
BINELE sau/și RĂUL. POLARITĂȚILE.

Dacă copilul a fost creat în bucurie, el va aduce cu sine lumină, bucurii și împlinire. 
Dacă a fost conceput împotriva voinței, din inconștiență și ignorare a consecințelor, adică a fost un accident, el va fi creat din materia acelui moment: frică, furie, frustrare, panică, minciună, etc. Acela va fi copilul zămislit din haos, din întuneric, personajul negativ - „balaurul” sau „zmeul”, care ar putea fi copilul bun dacă nu s-ar arunca asupra lui tot balastul neasumării consecințelor.

Indiferent ce creează, omul pune în creația sa energia din acel moment: iubire sau ură; bucurie sau nemulțumire; frumusețea simțirii sau urâțenia trezirii la realitate. Binele și răul. Lumina și întunericul. Pozitiv și negativ. Yin și Yang. Rai și Iad. Dumnezeu și Satan. POLARITĂȚILE.

Dar, oare, ce a fost la început?
„La început a fost cuvântul. Și cuvântul a fost la Dumnezeu. Și Dumnezeu era cuvântul.” Așa începe Evanghelia după Ioan. Și poate nu întâmplător acest mesaj ne-a fost transmis de cineva pe nume IOAN, care semnifică „grația, favoarea, milostenia lui Dumnezeu”.

Înainte de a crea Lumea, Dumnezeu a creat CUVÂNTUL, care poartă în el intenția, precum și toată energia și emoția momentului de geneză.
În fiecare dintre cele 6 zile, Dumnezeu-Creatorul a SPUS ceva, a formulat ceea ce a creat, abia după aceea cuvântul s-a transformat în faptă. Tot ce a creat Dumnezeu a creat în două polarități, cele 2 capete ale unui întreg: lumină și întuneric; cer-pământ; uscat și ape; femeie-bărbat.



Fiecare creație este după chipul și asemănarea creatorului. Și așa e normal; autorul pune în opera sa parte din el.

Dar dacă fiecare creație are 2 polarități, două capete (aparent) opuse, înseamnă că și Creatorul are tot două polarități!
Când vorbim despre Geneză, despre mitul lui Adam și a Evei, despre pomul cunoașterii binelui și răului și șarpe, vorbim, de fapt, despre cei 2 poli ai Creatorului.

Dumnezeu nu poate crea ceva separat de El, și nimic nu poate fi creat fără voia lui; nici măcar Iadul și Satan. Dumnezeu nu poate crea decât ceva DIN EL.
Binele și răul nu există; sunt doar 2 capete ale aceluiași lucru, și cărora le dăm noi denumirea așa după cum am fost învățați.

Nu am putea înțelege binele dacă nu ar fi răul; nu am putea aprecia lumina dacă nu am sta în întuneric. Nu putem mulțumi pentru iubire dacă nu am trăi în frică, o perioadă.

Cum am putea alege ceva dacă nu am cunoaște și opusul său?
Personaj pozitiv - personaj negativ.
Făt Frumos și Zmeul.
Ileana Cosânzeana și Muma Pădurii.
Sânzienele sau Ielele și Rusaliile.

Dumnezeu a fost Creatorul, iar tot ce a creat s-a putut re-crea, replica, având exemplul în „program”.
Părinții (creatori) dau mai departe copiilor (creații) toate calitățile, dar și defectele lor; toate problemele nerezolvate, dar și soluțiile lor; toată gama de emoții pozitive și negative, pentru ca replica, creația, copilul, să aleagă, să își manifeste liberul arbitru. Binele sau răul; iubirea sau frica; pacea sau războiul. Toate sunt alegeri proprii, iar aceste alegeri vor deveni energia creatoare, CUVÂNTUL CARE ZĂMISLEȘTE.

Tot ceea ce vezi a fost creat de cineva: părinți, bunici, străbunici, etc., și poartă amprenta ta, a cuvântului tău: înjuri, blestemi, ocărăști, judeci, batjocorești, cerți, asta este lumea pe care o creezi, în care locuiești, și în care toți sunt zmei, căpcăuni, vrăjitoare, gheonoaie, draci care îți populează Iadul.
Dar dacă tu știi că ești creator, vei alege să manifești lumina, pacea, înțelepciunea, frumusețea, iar lumea ta va fi plină de Ilene Cosânzene, Feți Frumoși, și de entități pline de lumină și iubire.

Totul este o alegere: când te superi, ai ales să faci așa hotărând că zen-ul și iubirea e pentru fraieri. La fel și când alegi să nu dai frâu liber furiei și agresivității, că tot nu-ți aduce ceva bun.

În fiecare moment suntem sprijiniți pentru a lua hotărâri corecte prin pildele pe care le citim, prin basme, povești, ce au în ele sămânța CREATORULUI: CUVÂNTUL, ADEVĂRUL, VIAȚA.


Azi e ziua de Sânziene, dar și nașterea sf. Ioan Botezătorul.

Sânzienele sau ielele sunt personaje pozitive prezente în folclorul nostru de peste 5000 de ani.
Ele sunt creații ale Soarelui, ale luminii pure. Ielele ajută, dar dacă nu le respecți îți pot face rău biciuindu-te dacă CUVÂNTUL cu care ai creat ziua este lipsit de respect.
Sânzienele sau ielele reprezintă, simbolic, CUVÂNTUL POZITIV care creează armonie și pace, pe care să-l respecți; altfel îl urâțești după chipul și asemănarea ta, transformându-l în „zmeu”.

Ioan Botezătorul a fost un personaj cheie în aducerea și propovăduirea cuvântului creator al CREATORULUI. El a binecuvântat totul permițând Luminii, Duhului Sfânt, să curețe, să împrospăteze și să regenereze totul. BOTEZUL PRIN CUVÂNT.
Desigur, se știe care a fost soarta lui, fiind decapitat de către cineva care a pus mai mult accent pe minciună, fals și lingușeală.
Simbolic, Ioan Botezătorul reprezintă CUVÂNTUL DIVIN călcat în picioare de către cei deranjați de lumină, pace, armonie și IUBIRE.

Ziua de 24 iunie are o semnificație vibrațională înaltă, subliniată și de recentul Solstițiu de vară, când a fost cea mai lungă zi lumină și cea mai scurtă noapte. Este o perioadă de conștientizări și de alegeri conștiente. 

Ești ceea ce alegi să creezi. La început este cuvântul care creează după chipul și asemănarea ta. 
Nu te lăsa atras(ă) în vârtejul vorbelor grele, întunecate, doar pentru a fi acceptat(ă) de ceilalți.

Cuvântul creează. Cuvântul TE creează. Iar rezultatul îți pecetluiește soarta. Te botează.

Sărbătoarea Sânzienelor îți reamintește asta. La fel ca toate basmele și poveștile citite. Toate sunt cuvinte menite să te ajute să-ți reamintești că tu ești cel care NAȘTE CUVÂNTUL CREATOR.

Fă-l frumos. Fii frumos. Fii.

Binețe, OM asumat și creator!



Edith Kadar 
Arad, 24 iunie 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 20 iunie 2022

ATRAGEM ÎN VIAȚĂ CEEA CE NE AJUTĂ SĂ NE ÎNVĂȚĂM LECȚIILE ȘI SĂ EVOLUĂM

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 

În teorie sună bine, dar, așa cum le place multora să spună (pentru a se scuza că nici măcar nu încearcă), practica ne cam omoară. De ce? Pentru că este muuuult mai ușor să ne plângem, să găsim scuze, să inventăm câte o problemă la fiecare soluție oferită. Care soluție? Păi aia la care se servește textul cu „practica-i grea”. De câte ori găsim cuvinte cu care să ne justificăm în teorie, amânăm practica, singura care ne învață cu adevărat lecțiile vieții. 

Putem citi biblioteci întregi, putem participa la nenumărate ateliere și cursuri de dezvoltare personală și spirituală; dacă după aceea nu facem nimic din ce am învățat, se numește irosire de timp și energie. Ce rost are să mergem, să auzim despre ceea ce avem de făcut pentru a ne schimba, dacă după aceea viața noastră rămâne aceeași, cu aceleași probleme, cu aceeași gândire pesimistă, aceleași emoții neprocesate și aceeași încăpățânare de a ne schimba, așteptând, în schimb, ca toți ceilalți să ne facă un pustiu de bine și să se schimbe, că noi avem altele mai bune de făcut (cum ar fi să ne plângem într-una).

Cursurile, atelierele, cărțile citite, filmele urmărite, toate au rolul de a ne aduce în față informațiile de care avem nevoie pentru a mai face un pas pe drumul schimbării și a învățării lecțiilor. Doar nu crezi că ne-am născut doar pentru a merge la școală, a ne angaja, a ne întemeia o familie, a avea copii și nepoți, apoi a ne pensiona și a aștepta ca doamna cu coasa să vină să ne ducă dincolo. Dacă asta e baza gândirii tale, e o mare problemă. Și știi de ce? Pentru că acela este scheletul întregii vieți; e ca o fundație pe care se construiește structura casei, iar pentru a schimba perspectiva, a schimba gândirea, e nevoie să se lucreze la fundație, nu la altceva. 

Informațiile teoretice sunt cea mai ușoară cale de schimbare. Primim ceea ce avem nevoie și când avem nevoie, nici mai repede, nici mai târziu. Deci dacă auzim ceva, înseamnă că suntem pregătiți să auzim, degeaba spunem altceva. Dacă am ajuns la un curs sau la un atelier, ori vedem o emisiune și comentăm non-stop, înseamnă că sufletul a chemat acea experiență, dar mintea se împotrivește la nou. E nevoie de exercițiu, de perseverență, pentru a trece de barierele pe care mentalul le-a ridicat de-a lungul timpului. 
Este ca în cazul sportivilor de performanță: pentru a câștiga un concurs, au nevoie de sute, mii de ore de antrenament. 
La fel este și în cazul lucrului cu noi înșine după ce informația teoretică ne-a fost adusă pe diferite căi și prin diferite canale de comunicare. 

Dacă nu luăm în considerare informația teoretică și nu o aplicăm în practică, sufletul nostru - cel care are nevoie de experiențe practice - va atrage în viața noastră persoane și situații care să ne scoată din zona de confort, și să ne ia tot ce am pus pe locul întâi făcându-ne să uităm că mai trebuie să și evoluăm. 
Și uite așa atragem bolile în viața noastră, care au rolul de a ne opri din alergarea continuă după iluzii, himere și cai verzi pe pereți. Atragem partenerii care să ne destrame confortul și visele și care să ne aducă cu picioarele pe pământ. Putem pierde totul și putem pierde oameni dragi; și asta pentru că am considerat că este suficient cât avem în momentul acela. 
„Mie mi-e bine așa, sunt mulțumit cu ce am”, este afirmația care atrage cele mai dure lecții de viață. 

Cel mai greu de acceptat este că tot ceea ce ni se întâmplă e atras de noi, de sufletul nostru. Avem două posibilități: acceptăm și mergem mai departe, sau refuzăm și ne irosim energia vieții opunându-ne la tot și dând vina pe Dumnezeu, vinovatul de serviciu. 

Creșterea noastră necesită arderea completă a programelor vechi pentru a le aduce pe cele noi. Simbolic acest lucru este cel mai bine exemplificat de planeta noastră, Terra (simbolul omului), aflată cel mai aproape de Soare (focul purificator). Și când se întâmplă asta? Cu ocazia Solstițiului de vară, moment care are loc în acest an marți, 21 iunie, la ora 12.14 (ora României).

Mai multe voi vorbi luni, 20.06, de la ora 20.30, în cadrul unei emisiuni transmisă în direct pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/58v8JythxY4) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/pfbid0wgySsJcsJ3nNfznkXoN3tt7bUjMG6qPzdUEXhivngvYTUk6WjRARwKsLBArtDAeWl). 
Te aștept cu drag.

Binețe, Om deschis la nou!

Edith Kadar
Arad, 20.06.2022


 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2022/06/atragem-in-viata-ceea-ce-ne-ajuta-sa-ne.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 13 iunie 2022

UNDE SINCERITATE NU E, IUBIREA NU POATE RĂSĂRI

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 


Una dintre cele mai mari minciuni spuse de om este „eu nu mint niciodată!”. 

Desigur, nu (ne) mințim nici când suntem întrebați ce facem, cum suntem, și răspundem automat „bine”, deși în interior numai bine nu e. 
Nu (ne) mințim nici când ne facem cont cu nume fals sau/și punem poză cu orice altceva decât cu noi (sau cu noi, cei din liceu, deși acei ani dusu-s-au demult). 
Nu e minciună când copiem un text al altcuiva și „uităm” să trecem sursa, apoi ne desfătăm cu like-urile și comentariile de laudă la adresa talentului nostru literar. 
Nu (ne) mințim când facem ceva pentru că așa fac sau spun alții, deși simțim că sufletul se rupe în noi pentru că am vrea cu totul altceva.
Nu (ne) mințim când acceptăm să rămânem în relații demult răsuflate, moarte, doar din grija ce-o să zică lumea. 
Nu e deloc minciună când ne disprețuim profund pentru că nu suntem ce am visat, nu arătăm ca alții, nu avem ce au alții și când, în loc să ne suflecăm mânecile și să reparăm situația, alegem să arătăm cu degetul spre oricine altcineva decât spre noi.
Nu poate fi minciună atunci când una spunem dar alta gândim, că doar nimeni nu ne aude vocea din cap, nu-i așa?
Nici lucrurile ținute în secret sau cele omise a fi spuse nu pot fi minciuni, nu? Doar am jurat că noi nu mințim niciodată. 

Exemplele pot continua. Ideea este că de mici am fost educați și învățați să mințim: să facem frumos în fața oamenilor care nu ne plăceau, să ținem ascunse lucruri pentru că așa ne-au spus mama, tata sau alt adult „responsabil”, să stăm cuminți deși am fi vrut la joacă, să ne prefacem interesați de tot ce ne spuneau adulții, să tăcem când noi am fi avut multe de spus, etc. 
Atunci când suntem învățați să mințim sau învățăm să ascundem lucruri pentru că altfel îi supărăm pe părinți, se instalează în noi o stare de neliniște; e ca și cum ne-am disocia, ca și cum partea care trebuie să mintă se desparte de restul, merge și spune minciuna, apoi se întoarce și își continuă viața mai departe. Dar partea care rămâne simte că ceva e în neregulă, de aici neliniștea. Cu cât spunem mai multe neadevăruri, cu atât ne îndepărtăm mai tare de partea corectă din noi, iar aceasta nu va mai simți iubirea, sinceritatea, franchețea.

De aici până la a începe să nu ne mai iubim nu mai este decât un pas, iar mintea face asocierea: minciună=neiubire. „Când mint, nu sunt demn de iubire. Când spun adevărul, merit toată iubirea”. Doar că interacțiunea cu ceilalți și sfaturile celorlalți ne fac, de cele mai multe ori, să ne afundăm tot mai mult în labirintul minciunii și, deci, al neiubirii. 
Și cum poate fi o relație în această situație? Sinceră? 
Da, dacă există iubire adevărată. Iubirea de sine și apoi de ceilalți. 
Nu, dacă e mai important să dăm bine în fața altora și iubirea devine ceva de ignorat. 
Indiferent ce (ne) mințim sau ce (ne) ascundem, am ieșit de pe drumul iubirii și am luat-o pe calea falsității, a ipocriziei. 

A fi sinceri în permanență este foarte greu, dar nu imposibil. Trebuie doar să ne iubim suficient de mult încât să devină mai importantă relația cu noi decât cu ceilalți. În fond cu ceilalți ne putem întâlni sau nu, dar cu noi stăm în permanență. 
Unde sinceritate nu e, dispare iubirea; în primul rând de sine și apoi față de ceilalți. Dispare respectul și considerația. Și, încet-încet, devenim sclavii minciunii, roboții societății. 

Luna Plină în Săgetător de marți, 14.06.2022, va (re)aduce în atenție minciunile, lipsa iubirii adevărate din viața noastră, ipocrizia pe care o numim adevăr și va scoate la suprafață multe dintre vinovățiile bine ascunse prin minciunile spuse. 

Mai multe pe marginea acestui subiect voi vorbi luni, 13.06.2022, de la ora 20.30, în cadrul unei emisiuni în direct transmisă pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/uAWZ8cDD1uk) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/pfbid0ZB2zwT6sTMT77snHjbffiEPmG4MgxrR4yg9B19Yfa6P4GoAakpVtKBhVTovJxpGrl). Te aștept cu drag.

Binețe, Om iubitor!

Edith Kadar
Arad, 13 iunie 2022




 *     *     *     *     *    *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 10 iunie 2022

NU MÂNCAREA ÎNGRAȘĂ, CI EMOȚIILE NEDIGERATE

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 


Desigur, știu că la citirea titlului vor fi mulți care vor putea jura că mâncarea îi îngrașă pe oameni, că mesele haotice și caloriile necontabilizate sunt inamicul sănătății și că o greutate normală se obține doar prin controlul a tot ce se bagă în gură. Mai știu că sunt domenii întregi care și-au câștigat credibilitatea convingând oamenii că dacă renunță la stilul lor de viață și îl schimbă cu unul mai conștient, ei vor obține greutatea ideală. 

Nu contrazic toate acestea, cine sunt eu să fac așa ceva? 
Am doar o întrebare: unde se duc emoțiile neprocesate? 

Ce fac oamenii cu frustrarea pe care nu o pot exprima și care îi împinge să mănânce? 
Unde dispare foamea de iubire, de tandrețe, de înțelegere și de liniște? Aceea rămâne tot o foame care se cuibărește confortabil în om și va cere mâncare. Iar dacă nu primește hrana emoțională, va trimite omul direct la frigider și va da iama în oalele de acolo.

Cine preia toate greutățile sufletești, toate kilogramele de îngrijorări, de frici și de nesiguranțe acumulate de-a lungul anilor din viață? 
Cine sau ce va sparge zidurile construite ca o fortăreață de către om, ziduri menite să țină la distanță dezamăgirile, lipsa de valoare în ochii celorlalți și în ochii proprii?
Cât cântăresc nesiguranțele, nevoia de iubire, și cât trage la cântar nevoia de control care umple toate lipsurile descrise mai sus? 

Ce dietă, regim sau cură va face ca toate emoțiile adunate și neprocesate să dispară? 

A aborda problemele de greutate doar din perspectiva corpului fizic, ignorând mentalul, emoționalul, psihicul, sufletul, spiritul, denotă o superficialitate și o nedreptate făcută omului ca întreg. 
Când cineva provine dintr-o familie în care violența, lipsa de respect, abuzurile de orice fel erau la ordinea zilei, și când copilăria și adolescența au fost marcate de traume puternice ținute ascunse, îngropate adânc în subconștient, problemele de greutate apar de fiecare dată, fie că este vorba despre surplus sau despre minus. 

Când cineva are o foame imensă de a fi iubit, aprobat, apreciat, acceptat, impunerea de restricții alimentare nu numai că nu ajută, ci mărește frustrările, lipsa de valoare în ochii proprii („vezi, nu sunt în stare nici să slăbesc!”), și descurajează omul să mai spere că poate să fie mai bine într-un viitor aproximativ. 

La ora actuală, societatea este „educată” să râdă și să arate cu degetul spre cei care nu se încadrează în niște standarde corporale inventate de oameni nu pentru a-i ajuta pe semeni ci pentru a-i menține în frustrările care îi fac să cumpere orice și oricât, doar să uite că nu sunt la nivelul așteptărilor celor care dictează standardele. 
La ora actuală, cel mai simplu mod de a pasa nepăsarea față de traumele acumulate de oameni este să-i faci să creadă că nu merită nimic, că nu sunt demni de a-și împlini visele pentru că nu au nu știu ce greutate, pentru că nu arată într-un anumit fel (de parcă toți ar trebui să fie uniformi!); cel mai simplu este să creezi diete și rețete pentru corpul fizic, să ignori celelalte aspecte ale omului, și apoi să-i spui că nu e în stare de nimic. Așa nu numai că ai obținut oameni rușinați de cum arată, dar ai înfrânt și bruma de spirit care le-a mai rămas. 

Omul este o ființă complexă, iar a-l aborda doar prin prisma fizicului și a minții denotă nu doar superficialitate, dar și o lipsă de empatie și de înțelegere pentru semeni. 

Nu mâncarea îngrașă, ci ceea ce se află dincolo de fațadă, ce e nerezolvat și face omul să-și potolească foamea de iubire și de Dumnezeu cu mâncare. 

Mai multe despre acest subiect voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă vineri, 10.06.2022 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/kf0eo6o6ByE) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/pfbid0ckyDVdCTYyexQeR68ur2tcUrFvhafChKhpQMzXpvfLSUfkASeJtKVqWFSkfPjn6Rl). 

Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar
Arad, 10 iunie 2022



 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...