Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
Că unii dintre noi suntem atașați de obiecte la care ținem mult și de care ne despărțim foarte greu, e adevărat. Ele ne amintesc de o perioadă din trecutul nostru la care ne conectăm cu drag prin intermediul acelor lucruri.
Indiferent că este vorba despre jucării sau păpușele primite în dar de la persoane foarte dragi, despre haine sau alte obiecte pe care ni le-am cumpărat într-o perioadă în care simțeam că suntem liberi și fericiți, acele lucruri devin parte integrantă din viața noastră, din noi, și le păstrăm chiar renovăm casa de câteva ori sau ne mutăm.
Când în viață ni se întâmplă un eveniment negativ, ne grăbim să scăpăm de tot ce ne-ar putea aminti de acel moment nefast.
Când în viața noastră au loc evenimente frumoase, ele merită să fie însemnate în cartea vieții noastre, iar obiectele de atunci sunt martorii tăcuți și dovezile că ni s-a întâmplat ceva frumos. O ceșcuță din copilărie de la bunica preferată, sau o bijuterie de la o persoană importantă, rochia și buchetul de mireasă, cravata de la tata, vase primite cadou de la mama; toate acestea sunt dovezi ale unei perioade în care ne-am simțit liberi și am putut fi noi înșine, fără măștile pe care ni le-am pus ulterior pentru a fi acceptați de societate.
Obiectele vechi sunt cele care ne ajută se ne refugiem în trecutul nostru plăcut; sunt ca un fel de mijloc care ne transportă acolo unde a fost cald și bine. Iar tot ce evocă ceva neplăcut, un eveniment tragic, este repede îndepărtat.
Dar ce se întâmplă atunci când refugiul în trecut devine un „sport” mai des practicat decât trăirea în prezent și asumarea a ceea ce suntem? Ne înconjurăm de lucruri vechi cărora nu le dăm drumul.
Nu aruncăm ce avem de la cei dragi care nu mai sunt printre noi pentru că asta ne-ar face să acceptăm moartea lor, iar noi am amânat atât de mult asta. Nu aruncăm hainele vechi pentru că „poate mai trebuie... poate le mai port... poate dacă slăbesc...”.
Și uite așa ne raportăm doar la cine am fost în trecut și refuzăm să acceptăm că în prezent este altceva, noi suntem alții. Dar oare cine suntem? Putem face față prezentului? Nu ar fi mai bine să rămânem în trecut, acolo unde știm cine suntem și ce avem, decât să facem față momentului prezent?
Și dacă păstrăm atâtea amintiri, obiecte, lucruri din trecut dintr-un fel de loialitate față de cine am fost, asta nu înseamnă că și obiceiurile și gândirea noastră sunt la fel de învechite? Oh, ba da, și asta înseamnă că refuzăm să creștem, să ne maturizăm și să acceptăm prezentul, să acceptăm ce ne aduce el și să ne adaptăm timpurilor noi.
Cu cât ne este mai frică de viitor, de necunoscut, cu atât mai multe atașamente avem față de obiecte, oameni și locuri.
Despre atașamentul de trecut și programele moștenite din familie voi vorbi într-o emisiune în direct transmisă vineri, 24 septembrie, seara de la ora 20.30 (ora României) pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10221700889417128) și canalul meu YouTube (https://youtu.be/sVsoMVxmWT0).
Te aștept cu drag.
Binețe, Om trăitor în ACUM!
Edith Kadar
Arad, 24 septembrie 2021
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Crucea este unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale omenirii, și pe cât de simplă pare în aparență, pe atât este de încărcată de semnificații.
Binețe, dragă cititorule!
Te invit să povestim puțin despre simbolul crucii și semnificațiile unei zile în care ea este „personajul” principal.
Abordarea mea nu este religioasă, nici bisericească. Acelea le găsești scrise de oamenii acelor domenii.
Eu îți voi povesti din perspectiva omului curios să treacă dincolo de zidurile tabuurilor și să descuie porți ale cunoașterii.
Nu trebuie să fii de acord cu ce scriu, dar dacă tot insiști să citești abține-te de la comentarii răutăcioase. Nu sunt deținătoarea de adevăr universal, dar nici tu nu ești. Și nici biserica sau religia.
Noi povestim aici, alegând ca unic „accesoriu” deschiderea minții.
În fiecare an, la 14 septembrie, ortodocșii prăznuiesc Înălțarea Sfintei Cruci.
Ea se vrea o reamintire a găsirii crucii pe care a fost răstignit Iisus, și arătarea ei oamenilor la data de 14 septembrie 335 de către episcopul Ierusalimului, Macarie.
Dar, oare, dincolo de explicația dată de religie și biserică, care o fi semnificația acestei sărbători?
Nu e nevoie să fii ortodox pentru a citi acest material. De ce? Deoarece sărbătorile, prin vibrațiile înalte pe care le aduc, se adresează întregii omeniri și nu doar celor dintr-o anumită religie sau confesiune.
Gândește-te că Soarele există pentru toți, chiar dacă este noapte.
La fel și sărbătorile diferitelor religii; ele aduc energii înalte întregii planete, indiferent de orientarea ta religioasă.
Credința care te animă și deschiderea sau închistarea minții tale nu pot opri valul de energii benefice.
Faptul că tu nu crezi în ceva, nu înseamnă că acel lucru nu e adevărat.
Faptul că tu (re)negi o religie sau o confesiune nu o anulează și nu înseamnă că cei care o practică sunt păcătoși doar pentru că tu gândești altfel, dumnezeule care te-ai autointitulat!
Așa cum ți-am spus, Soarele există, indiferent dacă vrei să îl vezi sau dacă alegi să stai în casă cu storurile trase.
Înălțarea Sfintei Cruci aduce o energie extraordinară, de care poate beneficia oricine.
Dar, oare, care este semnificația crucii?
Crucea e compusă din două linii perpendiculare, una orizontală, care semnifică elementul pământ, pragmatismul, materialul, și una verticală, simbolizând urcarea omului la Dumnezeu; divinul, sacrul, partea spirituală.
Linia orizontală mai reprezintă și femininul, Yin-ul, intuiția, iar linia verticală reprezintă masculinul, Yang-ul, acțiunea.
Poți intui spiritul, dar acțiunea de a-l descoperi face diferența dintre teorie și practică.
Cele două linii se întâlnesc într-un punct comun, care adună energiile, le concentrează, pentru a le putea dispersa, mai apoi.
Pentru a da energie, informație, trebuie să primești, mai întâi, să o concentrezi, să o alchimizezi; abia apoi o poți da mai departe, în lume.
Crucea are 4 puncte, care se întâlnesc în al cincilea, centrul, inima, FOCUL purificator.
Povestea spune că femeia, linia orizontală, trebuie să întâlnească masculinul, linia verticală, în punctul care îi centrează: inima, IUBIREA, Dumnezeu.
De aceea, crucea poartă întreaga poveste a genezei omului din Dumnezeu, prin iubirea pe care El a transferat-o, a dăruit-o oamenilor pentru a nu uita că ei sunt purtătorii divinității prin duhul sfânt primit la întrupare.
CRUCEA reamintește că ceea ce este sus este și jos (verticala), și ce este înăuntru este și în afară (orizontala).
Crucea este reprezentată de cifra 4 la europeni și de cifra 5 în extremul orient.
4 este compus din 3, trinitatea, și din 1, unicitatea, UNUL.
5 este cifra compusă din 3, treimea, Cerul, și din 2, omul în cele 2 reprezentări: femeia și bărbatul.
Indiferent cum am lua-o, crucea simbolizează uniunea sacră a omului cu Dumnezeu, manifestată prin iubirea dintre bărbat - verticală, yang - și femeie - orizontală, yin.
Într-o lume ideală, bărbatul întâlnește femeia lui pentru a-l manifesta pe Dumnezeu. CRUCEA.
Din păcate, acest gen de manifestare a devenit desuet, demodat, iar bărbatul și femeia nu se mai unesc întru dumnezeire, ci întru mândrie, ego, reguli sociale, cutume demult depășite, adică falsa dumnezeire creată de om după chipul și asemănarea sa.
Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătoarea din 14 septembrie, are menirea de a ne reaminti cine suntem; că nu suntem doar niște corpuri de carne de care a uitat Dumnezeu, doar niște trupuri rugătoare la Dumnezeu ca el să le facă pe toate în locul nostru, ci suntem materia animată de duhul sfânt, de spirit, de divinitatea manifestată în forma umană, numită și suflet.
Sărbătoare Înălțării Crucii ne „vorbește” nu numai despre trezire și despre acceptarea esenței divine din fiecare om, ci și despre renunțarea la atașamentele materiale.
Indiferent că accepți sau nu acest lucru, Christul din fiecare se va trezi, nu are nevoie de aprobarea ta.
Iar aceasta poate duce la simptome extreme, boli ciudate, un număr mare de îmbolnăviri și de decese subite, comparativ cu alți ani. De ce? Pentru că omul nu poate accepta că e parte de dumnezeire, din moment ce a fost educat că e un păcătos și că Dumnezeu se supără și pedepsește dacă are chef. Și pentru că și-a făcut din atașamentele de lucruri un nou dumnezeu.
Înălțarea Sfintei Cruci are menirea să ne reamintească despre esența noastră divină, despre care noi uităm prea des, despre alegeri inspirate, despre manifestarea liberului arbitru și despre dumnezeirea ce apare la întâlnirea principiului masculin, Yang, cu cel feminin, Yin.
Din punct de vedere astrologic, ne aflăm în zodia Fecioarei, guvernată de planeta Mercur, a comunicării. Fecioara coordonează digestia.
Cu alte cuvinte, în această perioadă fii atent(ă) la ce comunici cu ceilalți, dar mai ales cu tine, deoarece asta va stabili calitatea vieții pe care o „digeri”.
Transmiți informații mincinoase, îți hrănești relațiile și viața cu cuvinte superficiale, de formă, fără conținut real, îți vei înfometa sufletul de dumnezeire, și vei avea, la propriu, probleme digestive: balonare (aer toxic), colite, boală Crohn (focul minciunilor face ravagii), constipație (lipsa elementului apă, de curățare), intoleranțe alimentare (pământul sterp, deoarece ai plantat minciuni).
Înălțarea Sfintei Cruci este sărbătoarea care ne reamintește de dumnezeirea din noi, ne reamintește să o cultivăm, să o îngrijim, pentru ca „roadele” spiritului să ne încarce cu bucurie, pace în suflet, armonie și cu IUBIRE, adică Dumnezeu manifestat în noi.
Nu da cu piciorul în oportunitățile de dezvoltare a ta, indiferent ce religie sau confesiune ești.
Fii atent(ă) la relațiile din viața ta, nu mai minți, dar, mai ales, nu te mai minți. Spune adevărul, oricât de greu ți-ar fi. Îți ești dator cu sinceritate, bucurie, adevăr și libertate.
Alege cu înțelepciune.
Înalță-te, omule, de la nivelul tău, pentru a-l întâlni pe Dumnezeu, simbolul uniunii fiind CRUCEA.
Înălțarea Crucii este ridicarea ta din stadiul de om simplu la cel de trăitor întru Dumnezeu. Adică transformarea din om în OM.
Ai liberul arbitru. Alege cu înțelepciune. Alege-te!
Binețe, dragă OM!
dr. Edith Kadar
Arad, 14 septembrie 2017
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
* * * * * * *
Atenție! Acest subiect poate stârni orgoliile nerezolvate. Dacă este ceva ce te revoltă, vezi că acelea sunt lucrurile nerezolvate din tine; apucă-te și curăță. Sau nu, comentează și arată-te revoltat(ă), nu cumva să ți se vadă vulnerabilitatea.
* * * * * * *
Se spune că la fotbal, politică și femei se pricepe oricine. Sincer, nu sunt de acord cu asta. Că oricine poate filozofa pe aceste teme, se prea poate, dar priceperea implică cunoaștere, studiu, specializare.
La politică se poate pricepe doar cel care a făcut studii de specialitate și a lucrat în domeniu; și aici nu mă refer la cei care aderă la politică și cred că le știu pe toate, care dau decizii care să îi avantajeze pe ei. Nu asta este politica.
La fotbal nu se pot pricepe cu adevărat decât cei care joacă sau au jucat în echipe, care știu din practică ce înseamnă campionate, meciuri, tactici, etc.
Cât privește femeile... acolo e și mai complicat. Părerea mea. Nu este suficient să faci presupuneri (inutile) despre cum ar trebui să fie și să facă o femeie, ci ar trebui cunoscut în profunzime ce înseamnă a fi femeie, ce este feminitatea, ce presupune toate astea, și ce anume anulează feminitatea.
Nu am pretenția că știu toate astea; dar nici tu nu știi. Presupui. Comentezi. Dai verdicte. Adevărul este că prea puțină lume stă să vadă, să observe, să studieze. Ce să studieze? Femeia, că doar despre asta vorbim.
Desigur, avem de-a face cu mulți atotștiutori, care îți pot vorbi câte-n Lună și-n stele despre femeie. În teorie, că practica se va vedea dacă te uiți puțin în viața vorbărețului... ăăă, vorbitorului...
Ca să vorbești despre femei trebuie ca, mai întâi, să te cunoști pe tine, bărbat; să te cunoști pe tine, femeie. Adică să te cunoști pe bune, nu să mânuiești vorbe și păreri preluate din familie, societate, facebook sau instagram.
Ce te face pe tine femeie, dragă femeie? Ce știi despre tine ca femeie? Ce te face să ticăi? De ce unele sunt mai feminine și altele nu? Este dată feminitatea de felul în care te îmbraci și arăți? Eu nu cred asta.
Ce te face pe tine, bărbate, să ai părerea pe care o ai despre femei, indiferent că e bună sau mai puțin bună? Experiența? Mama? Relațiile tale? Teoria sau practica? Tratezi femeile așa cum o faci în virtutea practicii acumulate sau a teoriei care ți s-a vârât în minte și-n conștiință?
Vorbești urât sau frumos despre femei, dragă om (indiferent că ești bărbat sau femeie) pentru că așa ai auzit, așa ai văzut? Sau pentru că femeia e o păcătoasă prin definiție, doar așa se străduiește biserica să ne convingă, nu? Sau pentru că ai avut sau ai tu o problemă cu o femeie care nu îți place (problema sau femeia) și te-ai gândit tu să generalizezi și să le bagi pe toate în aceeași oală?
Felicitări pentru „maturitate”, „responsabilitate” și „asumare”!
Femeile sunt de două tipuri: dependente de bărbați și de oricine, și cele independente.
Femeia dependentă își face rapid familie și se identifică cu statutul social. Se mândrește că este soție, mamă, bunică, și uită să se mai pună pe primul plan. Ea trăiește doar pentru și prin alții. Când o întrebi despre ea îți va povesti despre cei din viața ei; ea pentru ea nu există.
Este considerată de mulți imaginea femeii împlinite, femeia cuminte, virtuoasă, cea dată de exemplu.
Doar că, vezi tu, ea are nevoie în permanență de altcineva (soț, amant, copii, colegi, familie) care să îi întrețină această imagine de perfecțiune. Cine ar fi ea fără soțul ei, fără copiii ei, fără familia și statutul ei?
Femeia Eva.
Femeia independentă este cea care vrea să exploreze, care nu se ia după perceptele sociale și nici după sfaturile „binevoitoare” ale atotcunoscătorilor cu viață personală undeva pe minus. Este considerată rebelă, păcătoasă, desfrânată, o rușine, și are nevoie de multă tărie interioară să nu clacheze și să nu îi creadă pe ceilalți ci să se încreadă în instinctul ei și în vocea interioară. Ea nu are nevoie de nimeni pentru a exista, pentru a-și găsi liniștea și echilibrul (cuvântul cheie este NEVOIE).
Femeia Lilith.
Cine alege femeia Eva și cine pe cea Lilith?
De ce și ce bărbați o aleg pe Eva și nu pe Lilith, și invers?
De ce femeia Eva este ridicată în slăvi deși e atât de dependentă, în timp ce femeia Lilith este blamată și mulți se feresc de ea pentru că e independentă și nu are așteptări?
Despre toate acestea și altele pe acest subiect voi povesti în cadrul unei emisiuni în direct transmisă pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/cXQBdhKWRhY) și pe paginile mele facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10221617092482257) luni, 06 septembrie 2021, de la ora 20.30 (ora României).
Și ce ocazie mai bună aș avea să abordez acest subiect decât Luna nouă în Fecioară care va avea loc marți, 07.09, la ora 03.52 (ora României).
Te aștept cu drag.
Binețe, Om înțelept!
Edith Kadar
Arad, 06.09.2021
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
ATENȚIE! Acest material este doar pentru cei cu mintea deschisă, cei care acceptă și alte variante decât știu, cunosc și li s-a implementat. Cititul în continuare este o alegere.
* * * * * * *
Multiplicat și divizat sunt, în aparență, două operații opuse; una presupune înmulțirea, iar cealaltă împărțirea. Cel puțin așa ne spune matematica.
Și totuși... există o situație în care cele două operații sunt egale și fac același lucru: e cazul lui Dumnezeu!
Nu trebuie să fii de acord cu mine, dar, dacă tot citești, mai afli o altă variantă, iar mintea ta se extinde, nu?
Ne place să spunem și să povestim la un pahar de vorbă spirituală cum că noi suntem parte de Dumnezeu. Și așa este. Duhul sfânt, cel care se pogoară asupra noastră, cel care ne dă (la propriu) viața, este parte de Dumnezeu. Dar acea parte conține toate informațiile întregului, ale Sursei care dă viața.
Rumi spunea că omul nu este o picătură într-un ocean, ci este întregul ocean într-o picătură.
Cam așa este și în cazul nostru: noi nu suntem o picătură din Dumnezeu, ci suntem întregul Dumnezeu conținut într-o picătură. Adică în noi există întreaga cunoaștere a Sursei. Venim înzestrați cu tot ce avem nevoie, doar că de-a lungul vieții nu accesăm nici 1% din abundența cu care venim dăruiți. Poate de aceea mulți oameni au probleme financiare; lipsa banilor este doar semnul că nu știm să folosim ceea ce avem dar ne plângem că nu avem.
Imaginează-ți că te muți într-o casă mare pe care trebuie să o explorezi, să îi cunoști fiecare cameră, fiecare ungher, să te familiarizezi cu fiecare mecanism de deschidere, închidere, cu fiecare aparat, astfel încât să folosești totul la 100% capacitate. Adică nu e suficient să știi să deschizi laptopul, calculatorul, ci să știi să îi folosești toate funcțiile. Nu este suficient să știi că ai mobilă, ci să o studiezi, să știi de ce ai ales acea mobilă, de ce acea culoare, din acel lemn, și nu altceva.
Poate că pentru cei care se mulțumesc cu puțin, care se mulțumesc să știe că „e casă, na, ce mă interesează altceva decât că am acoperiș deasupra capului!”, deja e prea mult ce au citit.
CU CÂT TE MULȚUMEȘTI, ATÂT AI! E O ALEGERE.
Cu puțin te mulțumești, puțin vei avea.
Deci din toată casa dai atenție doar acoperișului (la figurat, dar și la propriu), adică unui procent mic din ce mai e pe acolo. Desigur, îmi vei spune că e important acoperișul, iar eu îți voi răspunde cu o întrebare: deci restul nu e important, sau cel puțin la fel de important? Păi atunci de ce nu te muți sub un acoperiș simplu, fără nimic altceva?
Cu cât vrei mai mult, cu atât va trebui să acorzi aceeași atenție la TOT ce ai și primești.
La fel este și în cazul dumnezeirii din oameni, din noi. Venim înzestrați cu TOT ce știe Dumnezeu, dar nu explorăm nici 1% din ce avem și ne plângem că nu avem nimic. Ca și cum ne-am duce la un hipermarket, ne oprim la primul raft și apoi ne plângem că nu am găsit nimic din ce ne trebuia; am judecat totul după primul raft (nici măcar raion).
Tot așa și noi. Știm (a se citi „am fost învățați”) că nu avem, că nu se poate, că cei care au sunt mai iubiți de Dumnezeu decât noi, că asta e crucea, și alte scuze care ne-au fost transmise din generație în generație. Dar nu am fost învățați că avem viața la dispoziție tocmai pentru a cunoaște cât mai multe din ceea ce am primit ca zestre, că nu ne-am născut să ne plângem de milă că nu avem, în timp ce bogăția cu care am venit să zacă neexplorată.
Menirea noastră este să explorăm și să ne îmbogățim cunoașterea în fiecare zi, în fiecare moment pe care îl trăim, și nu să ne mulțumim cu puțin, nu să ne oprim la primul obstacol și să considerăm că atât ne-a fost, că dumnezeul care ne-a fost prezentat din copilărie a devenit țâfnos și ne bate de indispus ce e.
Că vrem să vedem doar o fărâmă din viață și apoi să spunem că am fost bătuți de soartă, este o alegere.
Diferența dintre cei care se plâng că nu au și cei care au este faptul că cei din a doua categorie nu cred până ce nu cercetează și obțin astfel cunoașterea, pe când primii cred cu sfințenie în sintagma „crede și nu cerceta”.
Cei însetați de cunoaștere știu, simt că dincolo e mult de explorat, multe lumi de cunoscut, și nu se vor mulțumi cu variantele prezentate de cei care câștigă bani mulți din ignoranța pe care alții o aleg.
Da, ignoranța este o alegere. Ca și cunoașterea.
Și dacă în noi există toată cunoașterea lui Dumnezeu, înseamnă că El, divinitatea, Sursa, se experimentează în fiecare dintre noi.
Dacă Dumnezeu vrea să se experimenteze pe sine, înseamnă că vrea să trăiască în lumea 3D ca om. Iar asta înseamnă că aceasta nu e lumea omului, cum se crede, ci este lumea lui Dumnezeu întrupat în fiecare din cei aproape 8 miliarde de oameni.
De ce a creat această lume? Pentru a vedea cât de adânc poate pătrunde în materie fără să uite cine este.
Doar că, vezi tu, dumnezeul întrupat în om are liber arbitru. El poate alege să se deconecteze de la Sursă și să își creeze alți dumnezei ajungând să preamărească orice om care pare mai puternic, mai răsărit, mai altfel decât el, și orice autoritate proclamată de marele zeu, televiziunea și internetul.
Dacă Dumnezeu a ales să se experimenteze pe el însuși în fiecare formă de viață, înseamnă că 3D nu este lumea omului ci este dimensiunea lui Dumnezeu multiplicat sau divizat în oameni.
Multiplicat pentru că fiecărei părți dă aceeași cantitate de cunoaștere câtă are el.
Divizat pentru că fiecare părticică a lui conține întregul.
Picătura multiplicată dă oceanul. Oceanul divizat dă picătura.
E același lucru pentru că informația este aceeași, iar unitatea de măsură este Dumnezeu.
MULTIPLICAT=DIVIZAT, în cazul Creației.
Aceasta este matematica lui Dumnezeu. Restul... e aritmetica creată de mintea maimuță, cea care înlocuiește golul de cunoaștere și de Dumnezeu.
Omule, ai în tine totul, doar nu ai explorat încă.
Nu trebuie să mă crezi. Încearcă. Ce ai de pierdut? Frustrări? Nesiguranțe? Frici?
Dar ai atâtea de câștigat! Ai curaj!
Doar ești Dumnezeu care se experimentează prin tine.
Ce ai descoperit nou azi față de ce știai ieri?
Ce l-ai învățat nou azi pe Dumnezeu?
Binețe, Om de Lumină!
Edith Kadar
P.S. „Întâmplător” am lăsat la urmă o informație: când părțile de Dumnezeu, oamenii, se recunosc ca fiind UNUL, aceea se numește IUBIRE, și e fără de condiții.
Namaste!
Arad, 01 august 2021
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
MENIREA VIEȚII NU ESTE SĂ TE ASCUNZI, CI SĂ STRĂLUCEȘTI
Luna plină în Vărsător, 24 IULIE 2021, ora 05.37 (ora României)
Cu toții vrem să aflăm, sub o formă sau alta, care este menirea noastră în viață. Cu alte cuvinte, să știm cine suntem și ce căutăm în viața proprie. Încercăm, de multe ori, să găsim metode care ne permit să aruncăm un ochi în ograda sorții și a viitorului nostru. De cele mai multe ori vrem să aflăm dacă ce ne rezervă viitorul se potrivește cu ce am vrea și ce credem că ni s-ar cuveni, nu-i așa?!
Oh, o mică ocheadă de-am putea arunca!
Ne mănâncă curiozitatea să vedem dacă vom ajunge ceva șefi de stat, sau măcar ceva mare și important în ochii noștri și invidia celorlalți; să vedem dacă ne alegem cu cel mai cel partener de viață, o vilă faină, copii frumoși și ceva mașini mișto.
Desigur, cei care cochetează cu dezvoltarea personală și spirituală au aflat deja că nu e bine să ne îndoim de viitorul ce ne este rezervat, și se pregătesc acum să scrie texte pline de pilde și de sfaturi necerute, uitând că nu au fost întotdeauna atât de deștepți și de deschiși cum încearcă acum să convingă lumea că sunt.
Dacă fiecare dintre noi ne-am putea cunoaște viitorul, nu am mai face nimic și am lua totul ca pe ceva de necontestat, cert și bătut în cuie. Nici dacă ar fi mai bine, nici dacă ar fi mai rău decât ne-am imaginat.
Dar oare de ce suntem atât de curioși să aflăm care este menirea noastră încât am apela la persoane cu clarviziune?
De ce nu putem lua fiecare zi pe rând, să ne adaptăm la ceea ce ne aduce Universul și să ne asigurăm că ne învățum lecția respectivă?
Ce ne face atât de curioși încât să credem că dacă nu știm finalul, nu vom putea avea succes în viață?
Atât de puțină încredere să avem în noi, în capacitățile noastre și în puterea de a reuși să depășim orice obstacole ne scoate viața în cale, încât să vrem să trișăm puțin pentru a afla dacă facem bine ce facem sau nu?
Unde au dispărut încrederea și credința?
De (prea) multe ori alegem să nu facem nimic, să ne ascundem de viață și de provocări pentru că nu știm ce urmează să se întâmple și, mai ales, nu știm dacă vom reuși. Ce? Păi să-i impresionăm... pe alții... Nu așa trebuie? Ce trebuie?... Să ne învățăm lecția?... Păi și dacă nu e pozitivă? Dacă nu iese din prima înseamnă că nu suntem buni, nu-i așa?!... De ce să mai încercăm?... Ne vom retrage și vom încerca să facem doar ceea ce știm sigur că va ieși bine, pozitiv, demn de laude și aplauze... Și dacă nu știm?... Păi ne ascundem și îi lăsăm pe alții, inconștienți... ăăăă... curajoși, pardon, să încerce, apoi noi mergem pe calea bătătorită... Și dacă ne iese, vom spune că noi am făcut totul... Dacă nu, vom spune că e din vina vieții... Nu?...
Frica de a nu da greș ascunde, de multe ori, teama de a străluci. Adică, noi știm cine suntem în întunericul suferinței, dar habar n-avem cine am fi dacă am avea curaj și ne-am asuma responsabilitatea pentru viitorul nostru.
Știm cine suntem în suferință, dar nu știm cine am putea fi în lumină, atunci când strălucim.
E mai simplu să spunem că ne place singurătatea decât să recunoaștem că ne e teamă de bucuria și împlinirea unei relații.
E mai simplu să stăm pe posturi și la locuri de muncă prost plătite și în care talentul nostru este ignorat, decât să luăm taurul de coarne și să facem ceea ce ne place.
E mai simplu să ne ascundem decât să strălucim, nu?
Și totuși... menirea noastră nu este să fim nefericiți și să ne ascundem, ci să strălucim.
Acesta este și mesajul Lunii pline în Vărsător care va avea loc de două ori: prima dată sâmbătă, 24 iulie 2021, la ora 05.37, ora României, și a doua oară duminică, 22 august 2021.
Un asemenea moment repetat la o lună are rolul de a sublinia mesajul ei: cât timp ne ascundem, nu trăim, supraviețuim!
Mai multe despre acest subiect voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă vineri, 23 iulie, cu începere de la ora 20.30 (ora României) pe canalul meu YouTube și pe pagina mea de Facebook.
Te aștept cu drag.
Binețe, Om înțelept!
Edith Kadar
Arad, 23 iulie 2021
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
La ceas de sărbătoare m-am gândit să povestim puțin despre basme, despre mesajele din cuvinte, despre lumea pe care o zămislim prin și din cuvinte.
Ce legătură este între cele două momente sărbătorite azi?
Nu uita să pornești muzica pentru a-ți fi alături pe cărarea gândurilor și a rândurilor citite.
Ne plac basmele și poveștile; ele ne-au încântat copilăria și ne-au hrănit imaginația, făcându-ne să accesăm, atunci, tărâmul și personajele fermecate despre care am auzit sau despre care am citit.
Am fost fascinați de Șeherezada și de poveștile ei spuse de-a lungul a 1001 de nopți. Alladin, Ali Baba, Zmeul, Făt Frumos, Muma Pădurii, Ileana Cosânzeana, sunt doar câteva dintre personajele care ne-au delectat, incitat și relaxat.
Fiecare popor își are propriile basme și personaje. Dar, indiferent de zona de pe glob, atât poveștile, cât și eroii au câteva puncte comune. În fiecare basm se vorbește despre personaje pozitive și negative, care duc - sub o formă sau alta - lupte între ele. Și de fiecare dată binele învinge răul, îl anihilează, îl înăbușă.
De fiecare dată, personajele sunt puse să aleagă între bine și rău, între formă și fond, subliniind, astfel, caracterul eroului (vezi „Fata moșului și fata babei”, „Punguța cu doi bani”, „Ursul păcălit de vulpe”, etc.)
Fiecare basm și poveste au un tâlc pe care cititorul trebuie să-l deslușească și să-l înțeleagă; dacă vrea.
Pentru unii, basmele sunt doar asta, basme, povești de adormit copiii, și care nu au nicio legătură cu realitatea.
Dar sunt și oameni care au înțeles că nimic nu poate fi plăsmuit, inventat, nici măcar de cea mai bogată imaginație, fără a avea un sâmbure de adevăr.
Și dacă fiecare poveste, indiferent de țara sau poporul care o spune, are puncte comune, înseamnă că acel adevăr care a creat miile de basme a fost comun tuturor.
Dar, oare, ce au avut în comun toate popoarele de-a lungul timpului? Începuturile. GENEZA.
Totul este creat de cineva, undeva, cândva.
Pentru ca un copil să se nască, el trebuie să fie conceput și creat, mai întâi, în gândurile părinților. Pentru unii a fost bucurie, dar pentru alții o neplăcere, o corvoadă.
BINELE sau/și RĂUL. POLARITĂȚILE.
Dacă copilul a fost creat în bucurie, el va aduce cu sine lumină, bucurii și împlinire.
Dacă a fost conceput împotriva voinței, din inconștiență și ignorare a consecințelor, adică a fost un accident, el va fi creat din materia acelui moment: frică, furie, frustrare, panică, minciună, etc. Acela va fi copilul zămislit din haos, din întuneric, personajul negativ - „balaurul” sau „zmeul”, care ar putea fi copilul bun dacă nu s-ar arunca asupra lui tot balastul neasumării consecințelor.
Indiferent ce creează, omul pune în creația sa energia din acel moment: iubire sau ură; bucurie sau nemulțumire; frumusețea simțirii sau urâțenia trezirii la realitate. Binele și răul. Lumina și întunericul. Pozitiv și negativ. Yin și Yang. Rai și Iad. Dumnezeu și Satan. POLARITĂȚILE.
Dar, oare, ce a fost la început?
„La început a fost cuvântul. Și cuvântul a fost la Dumnezeu. Și Dumnezeu era cuvântul.” Așa începe Evanghelia după Ioan. Și poate nu întâmplător acest mesaj ne-a fost transmis de cineva pe nume IOAN, care semnifică „grația, favoarea, milostenia lui Dumnezeu”.
Înainte de a crea Lumea, Dumnezeu a creat CUVÂNTUL, care poartă în el intenția, precum și toată energia și emoția momentului de geneză.
În fiecare dintre cele 6 zile, Dumnezeu-Creatorul a SPUS ceva, a formulat ceea ce a creat, abia după aceea cuvântul s-a transformat în faptă. Tot ce a creat Dumnezeu a creat în două polarități, cele 2 capete ale unui întreg: lumină și întuneric; cer-pământ; uscat și ape; femeie-bărbat.
Fiecare creație este după chipul și asemănarea creatorului. Și așa e normal; autorul pune în opera sa parte din el.
Dar dacă fiecare creație are 2 polarități, două capete (aparent) opuse, înseamnă că și Creatorul are tot două polarități!
Când vorbim despre Geneză, despre mitul lui Adam și a Evei, despre pomul cunoașterii binelui și răului și șarpe, vorbim, de fapt, despre cei 2 poli ai Creatorului.
Dumnezeu nu poate crea ceva separat de El, și nimic nu poate fi creat fără voia lui; nici măcar Iadul și Satan. Dumnezeu nu poate crea decât ceva DIN EL.
Binele și răul nu există; sunt doar 2 capete ale aceluiași lucru, și cărora le dăm noi denumirea așa după cum am fost învățați.
Nu am putea înțelege binele dacă nu ar fi răul; nu am putea aprecia lumina dacă nu am sta în întuneric. Nu putem mulțumi pentru iubire dacă nu am trăi în frică, o perioadă.
Cum am putea alege ceva dacă nu am cunoaște și opusul său?
Personaj pozitiv - personaj negativ.
Făt Frumos și Zmeul.
Ileana Cosânzeana și Muma Pădurii.
Sânzienele sau Ielele și Rusaliile.
Dumnezeu a fost Creatorul, iar tot ce a creat s-a putut re-crea, replica, având exemplul în „program”.
Părinții (creatori) dau mai departe copiilor (creații) toate calitățile, dar și defectele lor; toate problemele nerezolvate, dar și soluțiile lor; toată gama de emoții pozitive și negative, pentru ca replica, creația, copilul, să aleagă, să își manifeste liberul arbitru. Binele sau răul; iubirea sau frica; pacea sau războiul. Toate sunt alegeri proprii, iar aceste alegeri vor deveni energia creatoare, CUVÂNTUL CARE ZĂMISLEȘTE.
Tot ceea ce vezi a fost creat de cineva: părinți, bunici, străbunici, etc., și poartă amprenta ta, a cuvântului tău: înjuri, blestemi, ocărăști, judeci, batjocorești, cerți, asta este lumea pe care o creezi, în care locuiești, și în care toți sunt zmei, căpcăuni, vrăjitoare, gheonoaie, draci care îți populează Iadul.
Dar dacă tu știi că ești creator, vei alege să manifești lumina, pacea, înțelepciunea, frumusețea, iar lumea ta va fi plină de Ilene Cosânzene, Feți Frumoși, și de entități pline de lumină și iubire.
Totul este o alegere: când te superi, ai ales să faci așa hotărând că zen-ul și iubirea e pentru fraieri. La fel și când alegi să nu dai frâu liber furiei și agresivității, că tot nu-ți aduce ceva bun.
În fiecare moment suntem sprijiniți pentru a lua hotărâri corecte prin pildele pe care le citim, prin basme, povești, ce au în ele sămânța CREATORULUI: CUVÂNTUL, ADEVĂRUL, VIAȚA.
Azi e ziua de Sânziene, dar și nașterea sf. Ioan Botezătorul.
Sânzienele sau ielele sunt personaje pozitive prezente în folclorul nostru de peste 5000 de ani.
Ele sunt creații ale Soarelui, ale luminii pure. Ielele ajută, dar dacă nu le respecți îți pot face rău biciuindu-te dacă CUVÂNTUL cu care ai creat ziua este lipsit de respect.
Sânzienele sau ielele reprezintă, simbolic, CUVÂNTUL POZITIV care creează armonie și pace, pe care să-l respecți; altfel îl urâțești după chipul și asemănarea ta, transformându-l în „zmeu”.
Ioan Botezătorul a fost un personaj cheie în aducerea și propovăduirea cuvântului creator al CREATORULUI. El a binecuvântat totul permițând Luminii, Duhului Sfânt, să curețe, să împrospăteze și să regenereze totul. BOTEZUL PRIN CUVÂNT.
Desigur, se știe care a fost soarta lui, fiind decapitat de către cineva care a pus mai mult accent pe minciună, fals și lingușeală.
Simbolic, Ioan Botezătorul reprezintă CUVÂNTUL DIVIN călcat în picioare de către cei deranjați de lumină, pace, armonie și IUBIRE.
Ziua de 24 iunie are o semnificație vibrațională înaltă, subliniată și de recentul Solstițiu de vară, când a fost cea mai lungă zi lumină și cea mai scurtă noapte. Este o perioadă de conștientizări și de alegeri conștiente.
Ești ceea ce alegi să creezi. La început este cuvântul care creează după chipul și asemănarea ta.
Nu te lăsa atras(ă) în vârtejul vorbelor grele, întunecate, doar pentru a fi acceptat(ă) de ceilalți.
Cuvântul creează. Cuvântul TE creează. Iar rezultatul îți pecetluiește soarta. Te botează.
Sărbătoarea Sânzienelor îți reamintește asta. La fel ca toate basmele și poveștile citite. Toate sunt cuvinte menite să te ajute să-ți reamintești că tu ești cel care NAȘTE CUVÂNTUL CREATOR.
Fă-l frumos. Fii frumos. Fii.
Binețe, OM asumat și creator!
Edith Kadar
Arad, 24 iunie 2018
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
„Oare ce muncă mai trebuie să duc cu mine? Nu mi-e destul cât muncesc la serviciu?”, s-ar putea să gândești atunci când citești titlul și când nu ești obișnuit să îți acorzi atenție.
Vezi tu, cu toții ne dorim să ne fie (mai) bine, să avem mai multe de la viață: bunăstare, sănătate, timp, etc. Dar nu prea suntem dispuși să muncim pentru asta; sau cel puțin nu am fost educați în acest sens. E foarte ușor să ne uităm în jur, să observăm ce fac și dreg alții, dar nu ne-a învățat nimeni să facem la fel cu noi.
Știm să spunem cu precizie ce ar trebui să facă altcineva, ce ar trebui să schimbe, la ce ar trebui să muncească la el/ea, dar nu știm că tot ceea ce vedem la alții avem de rezolvat în noi, ceea ce le spunem altora să facă e de lucrat la noi și cu noi.
Desigur, nu prea știm ce avem de făcut. De fapt, nici măcar nu știm să ne uităm la noi, la început. Nu ne-a învățat nimeni, așa cum am spus. E nevoie să dăm cu capul mult și bine pentru ca, la un moment dat, să realizăm că făcând același lucru, gândind neschimbat, vom ajunge exact în același loc în care nu ne este bine și din care încercăm să scăpăm.
Doar că, la început, vom încerca să îi schimbăm pe ceilalți. Ei vor reacționa, ne vor respinge și tot noi vom suferi și ne vom considera victime. Și în loc să observăm că reacția lor este normală (având în vedere că vrem să-i schimbăm), îi vom considera pe ei anormali, răi, intoleranți, insensibili; adică exact cum suntem noi cu ei atunci când îi condiționăm, comentăm și judecăm.
Imaginează-ți că vine cineva în casa ta și începe să comenteze non-stop despre cum arată, cum e aranjată, cum ar trebui să o schimbi pentru a arăta bine (după părerea sa, nu după a ta, proprietarul); cu alte cuvinte să conteste tot ce ai făcut tu, nefiind conștient că nimeni nu i-a cerut părerea, și că nu acesta este scopul vizitei. Iar tu, gazda, ce faci? Fie ești politicos și accepți să se discute despre cum nu știi să faci lucrurile bine, și chiar să te simți devalorizat că nu ai făcut nimic bine (doar ceilalți știu mai bine, nu?!), fie iei atitudine și scoți afară intrusul care, în loc să se bucure de vizită, se consideră îndreptățit să te corecteze și conteste fără să i se ceară.
Acum aplică acest exemplu la tine și la alții care vin să își spună părerea despre tine fără să ceri asta. Ce faci? Pleci ochii rușinat și îi lași să te dezintegreze sau iei atitudine și te aperi? La început îi vei asculta pe alții, doar ai fost învățat să fii politicos. Dar cu timpul vei învăța să pui piciorul în prag pentru că, între timp, viața te-a schimbat.
Fiecare experiență aduce schimbare în viață, în concepții. Sau cel puțin așa ar trebui. Din fiecare moment e ceva de învățat. Sau nu. Alegerea ne aparține.
Indiferent că mergi mai departe sau rămâi neschimbat în suferință, e nevoie de muncă cu tine însuți; și să mergi mai departe și să opui rezistență cere efort și străduință. Efortul e același, doar țelul diferă.
Un moment extraordinar de a lua decizia de schimbare este Luna plină care se va afla în Capricorn.
Despre toate acestea voi povesti pe larg în cadrul unei emisiuni în direct transmisă miercuri, 23 iunie 2021 de la ora 20.30 (ora României) pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10221235776709601) și pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/mcKXELDpJrQ).
Te aștept cu drag.
Binețe, Om înțelept!
Edith Kadar
Arad, 23.06.2021
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
Am observat că pentru unii e foarte important ceea ce declară și nu realitatea.
E mai important să declare că sunt bine, decât să accepte că acolo, în suflețel, nu e bine deloc.
E mai important să declare că ei știu deja tot, decât să accepte că, în acel moment, nu prea știu mare lucru.
E mai important să declare că nu cred o iotă din ceea ce spun alții, decât să accepte că nu prea înțeleg nimic din ceea ce aud.
E mai important să se lege de felul în care arată vorbitorul și de tonul lui, decât să asculte informația.
E mai important să declare că totul e o prostie, decât să accepte că sunt depășiți.
Omul are tendința să creadă că lumea este așa cum spune el, și nu cum este cu adevărat.
El crede că simpla lui declarație pune pecetea și hotărăște că totul e așa cum crede și cum susține că e.
El crede că dacă neagă lumea, lumea va dispărea.
Fiecare om vede și înțelege lumea din perspectiva lui și în funcție de cât știe în acel moment.
Într-un fel vede lumea un copil de școală primară, altfel un licean, și altfel un om cu studii extinse sau cu experiență de viață.
Dar, într-un final, omul rămâne ceea ce este el cu adevărat, nu ce declară el că este.
Dragă om, tu nu ești ceea ce spui că ești, ci ceea ce ești cu adevărat, ceea ce încerci să negi, indiferent că îți place asta sau nu.
Nu le poți ști pe toate, nu ai cum.
Nu poți înțelege totul, din toate domeniile, de la pătrunjel la fizică cuantică.
Nu ar fi bine să asculți, să vezi dacă rezonezi cu informația, să o asimilezi, să o aplici în viață, și abia apoi să emiți judecăți de valoare?
Tu nu ești ceea ce spui că ești, ci ceea ce ești cu adevărat; ceea ce, de multe ori, vrei să ascunzi că ești.
Tu ești toate secretele tale bine tăinuite, ascunse și negate.
Tu ești toată neiubirea, ura, ranchiuna, frica, furia, rușinea și vina pe care le dosești bine și încerci să nu le lași la suprafață.
Tu ești tot ceea îți asumi, dar ești și ceea ce negi, dragă om, indiferent ce declari.
Adevărul nu stă în vorbe, ci în gândurile, în cele nespuse din interiorul tău.
Maturizarea nu are legătură cu vârsta, ci cu asumarea responsabilității a ceea ce ești și ce știi.
Poți avea vârstă adultă, dar dacă negi tot și îi desființezi pe toți, ești imatur emoțional.
Dragă om, nimeni nu s-a născut învățat, și niciodată nu e prea târziu să înveți și să-ți lărgești orizontul.
Tu fă cum vrei și cum simți, dar la sfârșitul zilei, atunci când închizi ușa casei și rămâi tu cu tine, nu te vei simți mai bine că ai făcut pe deșteptul denigrându-i și râzând de felul în care arată, vorbesc și se comportă alții.
Omule, tu ești ceea ce ești cu adevărat, nu ceea ce susții că ești!
Să nu uiți asta!
Binețe, Om asumat!
Edith Kadar
Arad, 22 iunie 2020
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nicio boală nu se vindecă până ce nu rezolvi emoția care ți-a creat-o. Iar emoția este acolo, îngropată adânc în tine, în zona din corp care suferă.
Schimbă gândirea, schimbă mediul, și te vindeci. Fă altceva. Fii altceva în fiecare zi.
Medicamentele nu-ți vindecă emoțiile, ci îți tratează simptomele trupului.
Vindecarea îți aparține. Tu te vindeci, nu medicul, nu terapeutul. Ei doar tratează.
Fii conștient(ă) de puterea creației tale: dacă ai putut crea una sau mai multe boli, sigur poti crea și vindecarea, sănătatea.
E viața ta. Nimeni nu te poate afecta decât dacă îi permiți tu.
Nu poate fi altcineva de vină pentru problemele tale.
E viața ta! Cum să îți pot eu face rău fără permisiunea ta?
Aa, permiți tuturor să îți mâzgalească viață și să îți arunce gunoiul lor în sufletul tau? E alegerea ta. Tu alegi să îi lași pe oameni să îți facă sau să îți spună lucruri care nu îți plac. Dacă știi că ceva sau cineva te supără, de ce accepți să rămâi în aceeași situație și nu pleci de acolo? TU alegi!
Viața ta e responsabilitatea ta, și doar a ta.
Asumă-ți responsabilitatea pentru tine, pentru ceea ce ai permis să devii, și schimbă ceva de azi.
Nu-ți mai plânge de milă, ci folosește-ți energia să cureți și să reconstruiești.
Cum? Nu mai fă ce ai facut până acum. Fă invers.
Ce ai de pierdut? Boala? Super!
Sau rămâi acolo si spune-le tuturor că la tine nu se poate, la tine e greu, nimeni nu suferă ca tine, și că nimeni nu are boala pe care o ai tu. Plătește-i pe alții să-ți facă treaba. Felicitări!
Alegerea îți aparține.
Alege-te.
Binețe, Om asumat!
Edith Kadar
Arad, 10 iunie 2019
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
„Cum adică să nu mă intereseze dacă nu cunosc? Tot ce nu cunosc vreau să știu și mă interesează”, s-ar putea să spui. Mda, așa este, ai dreptate. În teorie. Că practica arată total diferit.
Dacă omul ar fi atât de deschis să accepte tot ce îi aduce nou viața precum afirmă pe paginile de socializare, lumea ar arăta diferit decât este acum.
Gândește-te cum reacționezi când se întâmplă ceva neașteptat, ceva ieșit din „obișnuitul” vieții tale. Cum reacționezi când apare cineva nou în preajma ta, cineva care vorbește altfel, se comportă total diferit decât te-ai obișnuit și te scoate din rutină?
Cum reacționezi atunci când la serviciu vine un nou șef sau colegi noi, sau tu ești nevoit să lucrezi în altă parte, în alt domeniu? E ușor? Nu opui deloc rezistență, nici măcar în sinea ta?
Îți începi fiecare nouă zi gândindu-te cu emoții la câte șanse și oportunități ai din nou, că fiecare nouă zi este un nou început? Sau te-ai obișnuit să-ți urmezi rutina și îți irosești timp și energie încercând să ajustezi totul și pe toți la planul pe care ți l-ai făcut înainte?
Ideea de noutate este încântătoare, e plină de provocări, și este un subiect foarte bun de discuții la o șuetă. Până când vine cineva și-ți ciufulește zen-ul și feng shui-ul (vorba celor de la „Taxi”) prin informații pentru care nu erai pregătit sau comportamente pe care le-ai judecat până atunci.
Și ce faci atunci? Asculți în liniște, fascinat de noutate și recunoscător Universului pentru această șansă de a primi ceva nou în viața ta, sau respingi cu vehemență tot ce auzi și pe cel care vorbește, considerându-te jignit și ofensat și rupând legătura cu cei care ți-au deranjat ecosistemul?
Cu toții trecem prin așa ceva. Ideea este cam așa: ne place noutatea atât timp cât ea nu contravine realității noastre și cât timp nu ne scoate din zona de confort a vieții noastre.
Noutate să fie, dar să o știm și noi dinainte, da?
De ce e atât de deranjantă, în anumite condiții, noutatea?
De ce ne apărăm atât de mult realitatea pe care o cunoaștem și alegem să negăm fapte și informații care nu sunt în conformitate cu ceea ce credem că ar trebui să fie adevărul?
Și, hai s-o spunem p-aia dreaptă, de ce iubim noul doar în teorie și nu în practică? De unde ne luăm adevărul? Cum stabilim că ăsta ne place iar celălalt nu?
De ce este atât de greu să acceptăm noutăți dovedite și preferăm să le tratăm ca pe niște teorii ale conspirației?
De ce opunem atâta rezistență la nou, deși ne batem cu pumnii-n piept pe paginile de socializare că adorăm noul și că suntem cei mai adaptabili oameni drăguți din câți s-au pomenit?
Cum ajungem să spunem că „dacă nu cunosc, nu mă interesează acel lucru”?
Ideea este că noul va învinge întotdeauna, iar mărturie ne este istoria cunoscută. Oricât de mult ne-am opune, oricâte bariere și strategii am crea, noul ne va cuprinde ca o apă ce crește încetul cu încetul și ne obligă - vrem, nu vrem - să învățăm să înotăm. Sau să ne înecăm.
Ar fi ideal să nu mai opunem atâta rezistență și să nu mai consumăm degeaba atâtat energie încercând să adaptăm noul la „vechiul” cunoscut.
Și ce oportunitate este mai bună de a începe să acceptăm noul decât momentul de Lună Nouă care în iunie va avea loc în Gemeni la data de 10, la ora 13.53, ora României. Tot atunci se va produce o eclipsă inelară de Soare.
Despre toate cele de mai sus și la ce să ne așteptăm voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct miercuri, 09 iunie, de la ora 20.30 (ora României) transmisă pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10221146433156068) și pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/t8SBZRtbK78).
Te aștept cu drag.
Binețe, Om înțelept!
Edith Kadar
Arad, 09 iunie 2021
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
