vineri, 24 aprilie 2020

ADEVĂRUL DIN MINCIUNĂ




Dacă vrei să afli care este adevărul ce ți se ascunde (indiferent de către cine și în ce context), fii atent la tot ceea ce este negat cu vehemență, respins și considerat non-sens, prostie, aberație.

Gândește-te și amintește-ți cum te-ai comportat sau te comporți atunci când încerci să minți, să ascunzi ceva. Ai avut un comportament ciudat, nenatural care, în loc să îți asigure ascunderea secretului, parcă atrăgea și mai tare atenția celor din jur, și făcându-i să intre la bănuieli și să-și pună întrebări legate de tine.

Adică, de ce ai nega vehement ceva, și ai și insista mai mult decât trebuie că totul e o minciună, dacă nu e adevărat?
De ce te-ai strădui să aduci argumente necerute, și să ataci oamenii care (ți se pare că) sunt suspicioși, dacă nu ar fi adevărat ceea ce încerci să acoperi?

De ce te-ai strădui să denigrezi pe cineva care susții că minte, dacă nu ai ști în sinea ta că, de fapt, are dreptate, dar că acel adevăr ar avea efecte neplăcute asupra ta?

Imaginează-ți că flirtezi cu altcineva decât partenerul oficial. Începi să te simți vinovat(ă) în sinea ta, de parcă toți cei din jur ar ști secretul tău; iar asta generează comportamentul tău ciudat care, într-un final, va duce exact la secretul pe care l-ai ascuns și la demascarea lui, cu consecințele de rigoare.

Dacă vrei să afli un adevăr, orice ADEVĂR, caută acolo unde este cel mai contestat, și unde apare forța și amenințările subtile sau pe față.

Dacă vrei să afli adevărul, caută oamenii cei mai contestați, pentru că ei emit cele mai neplăcute ADEVĂRURI.
Dacă vrei să afli versiunea reală a oricărui lucru, urmărește teoriile cele mai contestate.

În fond, dacă ar fi minciuni sfruntate iar oamenii care le emit ar fi așa mari impostori, la ce atâta efort și energie să-i contești, să-i pui la zid? De ce să desființezi oameni și teorii, dacă ele nu sunt adevărate? Le lași în plata Domnului, că nu au nicio valoare.

Dar când depui prea mult efort să negi ceva, să denigrezi persoane și să desființezi teorii, să creezi situații care să distragă atenția generală, să o abată spre altceva, e clar că ceva nu este în regulă.

Problema nu este că minți, ci că vor exista consecințe.
Problema nu este că te lași mințit, ci de ce ai tu nevoie de această experiență, ce ai de învățat din ea și de ce ți se întâmplă tocmai ție.

Nu are importanță dacă și altora li se întâmplă și că mai sunt mulți ca tine; asta e irelevant.
CU CE TE SCHIMBĂ PE TINE ACEASTĂ EXPERIENȚĂ?

De ce alegi să faci tot ce fac ceilalți, și să nu faci ca tine?
Adică dacă și alții au fost mințiți și înșelați (indiferent de context), alegi să intri în clubul victimelor care-și plâng de milă, în loc să te concentrezi pe tine?

Ce din tine te împiedică să fii persoană independentă în gândire, și are nevoie ca alții să-ți spună ce să faci și cum să gândești?
Ce din tine te împiedică să cauți adevărul și să-l vezi acolo unde este cel mai contestat?
Ce din tine, omul neinformat, te face să dai crezare unor oameni și nu altora?

Ce din tine refuză să gândească?
Ce din tine are nevoie să fie mințit frumos? De ce?

Gândește. E dreptul tău.

Te rog să mă ierți!
Mulțumesc!
Te iubesc!
Îmi pare rău!

Binețe, iubitorule de adevăr!




Edith Kadar 
Arad, 24 aprilie 2020 

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 17 martie 2020

SUFLETUL și PANDEMIA DE MINCIUNĂ


Fragment din pictura „Crearea lui Adam” de Michelangelo Buonarroti, Capela Sixtină, Vatican


De la început îți spun că e un material mai lung; dar exact comportamentul tău te definește și îți definește lumea în care trăiești: REALITATE vs. ILUZIE.

*    *    *    *    *    *    *

Întrebare primită din partea multora: „există recuperare de părți de suflet sau este doar readucerea energiei rămase acolo unde am trăit o traumă pe care nu am vindecat-o?”

Răspunsul meu (care nu trebuie să fie și al tău):
Sufletul nu se pierde. Nu are cum. Este parte din Dumnezeu.

El este doar acoperit, rescris sau repictat cu un comportament străin lui, un comportament egotic, care neagă informația divină cu care venim, și recreează viața după chipul și asemănarea omului.

Sufletul, partea de Dumnezeu, e uitată, ignorată și negată.
Este ca o pictură originală peste care s-a pictat altceva, ceva de calitate net inferioară.
Însă, mai devreme sau mai târziu, originalul și informația pe care o are vor ieși la suprafață. Minciuna și falsul nu pot rezista, chiar cu prețul distrugerii întregii lucrări.

La fel se întâmplă și în cazul sufletului.
Noi venim cu informația divină despre cine suntem și unde va trebui să ajungem în existența actuală. Doar că educația restrictivă, bazată pe condiționări și limitări, este cea care rescrie informația de bază cu care am venit aici, pe Pământ.

Toate negările de trăire și de bucurie, toate credințele limitative, toate îngrădirile pe care ni le impunem sau ne sunt impuse, toate măștile pe care ni le punem pentru a primi iubire și apreciere, adică toate minciunile și iluziile, vor acoperi sufletul, originalul, dumnezeirea.
Și așa, o operă desăvârșită este repictată de mâini amatoare, iar rezultatul este un fals, un kitsch.

Ceea ce noi numim traumă sau suferință este doar crăparea stratului de deasupra, acela mincinos. E ca o rană care, în loc să fie tratată, este acoperită cu un plasture, să nu se vadă. La un moment dat, acea rană se infectează, iar puroiul, minciuna, dă să iasă la suprafață.
Acela e un moment pe care noi îl numim TRAUMĂ sau SUFERINȚĂ.
Ce sunt ele și când apar? Atunci când ceea ce ni se întâmplă este total diferit de ceea ce știm și ceea ce vrem.

De exemplu: pierderea unei persoane dragi (indiferent că e vorba despre moarte, abandon sau pur și simplu plecarea acelui om din viața noastră) este o traumă pentru că am dezvoltat atașamente prea mari, și pentru că nimeni nu ne-a învățat că nimic nu ni se cuvine, și că fiecare are o viață și decizii pe care noi va trebui să le respectăm.

Deci trauma și suferința apar atunci când pierderea noastră este mai importantă decât decizia lor; când ceea ce simțim noi este mai important decât liberul lor arbitru. Când ego-ul nostru este mai puternic și mai „vital” decât sufletul lor.

Sau, hai să luăm cele 5 răni considerate ale sufletului: respingere, abandon, trădare, umilire și nedreptate. Oare, sunt ele ale sufletului, sau sunt oglindirea programelor de viață ce ne-au fost instalate încă din viața intrauterină?

Sufletul este acea parte de Dumnezeu cu care venim înzestrați. Este acel Duh Sfânt (sau cum vrei tu să îi spui, indiferent de religia ta) care ne animă toată viața și care, atunci când pleacă, determină moartea corpului fizic.

Dacă Sufletul este partea divină din noi, înseamnă că avem în noi toată informația pe care o are Dumnezeu. Și totuși, pentru foarte mulți, această afirmație poate părea blasfemie sau lipsă de smerenie.

Indiferent de credințele care ne animă, un lucru este cert: Sufletul, parte de Dumnezeu, este baza, matricea originală, pe care se construiește „haina” lui în această lume, corpul fizic.
Cu cât informația divină, sufletul, este mai nealterată, cu atât trupul este mai sănătos și mai viguros.
Cu cât acoperim sufletul cu programe și atașamente egotice, cu atât corpul devine mai slăbit, mai bolnav.

Sufletul în manifestare pură înseamnă Iubire, bucurie, sănătate și tinerețe. Omul îmbătrânește nu din cauza vârstei, ci din cauza credințelor și a fricilor din ce în ce mai multe și mai gele care acoperă opera originală, Dumnezeu.

Din când în când, de-a lungul vieții, sufletul trimite mesaje și încearcă să se elibereze de închisoarea în care l-au pus ego și orgoliul. Atunci pierdem oameni sau lucruri materiale de care ne-am atașat atât de mult încât i-am transformat în dumnezei.
Și ce se întâmplă când ne „închinăm” la alt dumnezeu decât la Dumnezeu? Pierdem tot, pentru că nu mai suntem în realitatea divină, ci în matricea iluziei. Matrix.

În acea matrice, lumea e populată de oameni plini de frici, de ură, ranchiună, de indivizi care profită de pe urma lor dându-se salvatori. În acea matrice, oamenii își înmânează de bună voie puterea cu care s-au născut și ajung să ignore semnalele sufletului, ale divinului, acceptând ca viața să le fie rescrisă de oamenii-dumnezei falși în care cred mai mult.
Ce se întâmplă, deci? Informația originală, sufletul, este „virusată” de și cu programele oamenilor-substit al unui dumnezeu.

Dar Sufletul, informația primordială, divinitatea, nu pot fi virusate și nu pot fi rescrise de om.
Și atunci ce sau cine suferă și are traumă? Acea parte falsă creată de om: ego-ul în iluzie.

Sufletul nu suferă. E parte de Dumnezeu: El știe tot (este omniscient), poate tot (este omnipotent) și este peste tot, nu doar într-un singur loc (este omniprezent).
Oricât ar fi de acoperit de programe limitative, de fals și de iluzie, El tot iese la suprafață și scoate la iveală „virușii” de program care încearcă să nege divinitatea.

Adevărul, Dumnezeu, va ieși la suprafață crăpând straturile de fals; iar când asta se va întâmpla, este ca și cum toți cei care au crezut în altceva vor pierde plasturii minciunii, iar prin rănile supurânde ale ego-ului vor ieși la suprafață „virușii” de program care au încercat să acopere dumnezeirea.

Va fi ca și când lumina divină, originea noastră, Sufletul, Coroana, va scoate și va ține în mâini programele care ne-au virusat credința.


Iar asta, oamenii o vor numi pandemie cu coronavirus.

Dragă om, Sufletul nu suferă; este parte de Dumnezeu.
Suferința și trauma sunt ale ego-ului, ale imaginii false pe care ți-ai construit-o și care, acum, se dezintegrează.

Viitorul și sănătatea ta depind de Adevărul pe care le (re)aceepți în viața ta. Nu este suficient să spui că accepți.

Trăim vremuri în care minciuna, în orice formă, este dezintegrată. Dacă nu te schimbi și nu te adaptezi, vei muri apărându-ți iluzia, doar îți negi esența vieții: Dumnezeu.

Alege înțelept.
Alege-te!

Binețe, Om Înțelept și asumat!

Edith Kadar 
Arad, 17 martie 2020



 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

miercuri, 29 ianuarie 2020

Despre IERTAREA DE SINE și TRECUTUL PREZENT ÎN TRĂIRE



Primesc frecvent mesaje, comentarii sau întrebări legate de iertarea de sine pentru chestii din trecut.

De obicei cer să mi se scrie sau spună 3 motive pentru care nu merită să se ierte omul pe sine, și ce beneficii are rămânând în suferință.

Și în loc să se gândească la faptul că tot ceea ce îi creează probleme s-a întâmplat demult, și că trăiește și acum acolo, în trecut, mi se trimit răspunsurile la întrebări, ca justificări că nu merită iertarea.

Cel mai des mi se vorbește despre mustrări de conștiință pentru „orori” de genul: „mi-am necăjit părinții în trecut... am mințit în trecut... am trădat încrederea unor oameni apropiați...”, etc., și că ceea ce simt, neiertarea, li se pare corect.

Dragă om care îmi scrii, cu atâtea mustrări de conștiință ești sigur că judecata ta e corectă? Ești sigur că asta e varianta finală? Deci a fi corect înseamnă pentru tine să nu te ierți? Excelent!!! Rămâi acolo!!!

Hai să-ți zic ceva:
1.- Cu toții ne-am necăjit părinții. Se numește DIFERENȚĂ ÎNTRE GENERAȚII.
Se pare că tu nu vrei să ieși de acolo, din trecut, că încă ești copil, și că vrei să fii vinovat toată viața. Deci nu vrei să te maturizezi. Felicitări!

2.- Cu toții am mințit și am avut mustrări de conștiință pentru asta. Se numește MECANISM DE PROTECȚIE. Nu ești atât de special încât doar tu, numai tu, tu, tu, să faci acel lucru. 
Se pare că îți place starea, și îți place pedeapsa, penitența. Felicitări!

3.- Cu toții am pierdut încrederea unor persoane dragi. Se numește DIFERENȚĂ DE OPINII, și este absolut normală. Dar, se pare că vrei să rămâi acolo, îți place, altfel ai înțelege că acum e prezentul, și că acelea au fost în trecut. Felicitări că refuzi prezentul!

4.- NU EȘTI ATÂT DE SPECIAL ÎNCÂT TU SĂ FI FĂCUT CELE MAI MARI ORORI DIN UNIVERS!!!!! Îmi pare rău să-ți distrug iluzia.

5.- Chiar crezi că Dumnezeu e supărat pe tine?
Dacă răspunsul e DA, în ce Dumnezeu crezi tu?
Dacă răspunsul e NU, cine ești tu să nu te ierți, dacă Dumnezeu a făcut-o? Ești mai presus decât El?

6.- Dacă ai citit astea în fugă, fără să le aprofundezi, și răspunsul tău e același ca cele pe care le-ai scris în mesajul trimis, FELICITĂRI! Ai făcut o alegere: ai ales să rămâi în iad.

Să știi că Dumnezeu lucrează prin oameni, dar dacă tu refuzi să auzi, e alegerea ta.

Să ai o viață faină, așa cum ți-ai ales-o!



Edith Kadar 
Arad, 29 ianuarie 2020

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

Despre VINDECARE




Adevărata vindecare apare doar atunci când tu cauți soluții, și nu aștepți să vină altcineva să ți le aducă mură-n gură.
Până ce nu ești dispus să găsești ceea ce simți că te ajută, degeaba afirmi că vrei să (te) vindeci.
Când vei fi dispus să renunți la a învinovăți pe oricine în afară de tine, va începe procesul de tămăduire.
Nu mai repede. Oricum nu este nimeni de vină. Așa a trebuit să fie pentru a învăța o lecție importantă.

Ceea ce devii pe drumul căutării și găsirii de soluții este, de fapt, vindecarea.
Te-ai îmbolnăvit deoarece ai luat o serie de decizii neinspirate.
Pentru a te vindeca este nevoie să faci drumul invers, iar asta poate să dureze.
Dar fiecare pas făcut, fiecare punct rezolvat te curăță și te purifică, iar tu vei fi altul.
Devii altcineva.
Iar această devenire se numește vindecare.

Te vindeci când ai renunțat la ce te izola de Dumnezeu, și când te reîntorci la esența ta. Nu mai repede.
Și mai trebuie să o și faci, nu doar să spui că tu o faci.

Caută și nu aștepta soluțiile altora.
Fiecare răspuns te va schimba și te va elibera de greutatea trecutului.
Asta este vindecarea.
Iar când tu te vindeci, se vor vindeca și alții, prin puterea exemplului tău.

Schimbă-te pe tine, și vei schimba lumea!



dr. Edith Kadar 
Arad, 28 ianuarie 2020

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 27 ianuarie 2020

RATAREA DE SINE ESTE O ALEGERE



Oamenii sunt născuți să fie extraordinari. Ratarea de sine este o alegere personală.

Binețe, dragă Om!

Te invit să povestim despre drumuri în viață, trasee, destinații și alegerile pe care le facem. Dacă vrei. Dacă nu... drum bun în continuare!
Nu uita să pornești muzica, pentru a-ți fi alături pe calea cuvintelor și a ideilor.



Sunt oameni meniți să fie extraordinari în viață. 
De fapt, majoritatea au această perspectivă; doar că nu ajung să o întâlnească, prea preocupați să împlinească și să îndeplinească visele altora, sau să își asculte gândurile negative.

Omul nu este menit să fie nefericit, nici să se simtă mizerabil sau să trăiască în stres.
Toate acestea sunt alegeri personale.

Dacă ai fi atent la viața și la trăirea ta din fiecare moment, ai vedea că acționezi din instinct, de cele mai multe ori, fără să stai să gândești dacă acel gând este real sau nu. 
Și pentru că acționezi automat, de fapt reacționezi, ajungi să nu mai trăiești viața, ci să rămâi blocat în momentele care nu ți-au convenit, care ți-au zgândărit cel mai mult orgoliul și ego. 

Imaginează-ți că urci un munte. Poteca te duce spre vârf, iar traseul este foarte clar conturat și marcat; dacă l-ai urma, nu te-ai rătăci. Ai alături de tine diferite persoane care fie îți sunt alături pe aproape tot parcursul drumului, ori vin pe distanțe scurte, și apoi o iau pe alte drumuri.
Dar, la un moment dat, cineva face o remarcă și îți spune că nu calci bine, că ar trebui să-ți cari altfel rucsacul, că piatra pe care ai întâlnit-o este un bolovan de netrecut, un obstacol pe care el/ea nu l-a putut trece, și că nici tu nu vei reuși, etc. Ai înțeles.

Ai două variante: fie îți vezi de drumul tău, de traseul bine marcat, fie te oprești la fiecare comentariu/remarcă pe care le crezi sau la fiecare piatră sau obstacol (real sau imaginar) pentru că așa ți-au zis alții, iar tu îi crezi. 
Și, în loc să urci constant, te oprești în fața fiecărei pietricele și începi să explici și tu altora cât de importantă ar trebui să devină pentru viața lor, la fel cum a devenit pentru a ta.

Cred că ai înțeles parabola: drumul spre vârf este viața ta, colegii de călătorie sunt oamenii vieții tale, iar obstacolele sunt lucrurile pe care ți le spun alții, pe care le crezi pe loc, în loc să crezi în forțele tale proprii.

Așa cum o sămânță pusă în pământ va crește și se va dezvolta ca plantă cu viteza proprie, tot așa este și omul: de la început are trasată în ADN-ul lui informația că trebuie să crească și să se dezvolte. Nicăieri în programul de viață nu este înscrisă vreo stagnare sau oprire în evoluție.

De multe ori întâlnesc oameni cărora le simt și le văd măreția lor, acel vârf de munte unde ar trebui să ajungă. Doar că realitatea este total diferită; oamenii sunt obosiți, s-au dat bătuți, au renunțat la ei și la visele lor. De ce? Deoarece părerea celorlalți a ajuns să fie mai importantă decât traseul propriu.

Am întâlnit persoane care s-au oprit în fața unei pietricele, convinse fiind că era un obstacol de netrecut.


Am întâlnit oameni care au renunțat la vise și la ei înșiși pentru că a devenit mai important să asculte ce spun alții, nu ce simt și știu ei.

Am întâlnit oameni cu un potențial extraordinar, dar pe care și l-au negat sau l-au irosit încercând să împlinească visele și dorințele altora.

Am întâlnit semeni care și-au oprit traseul vieții din cauza unei remarci făcută de altcineva, și care a devenit o sentință, o condamnare definitivă la renunțarea de sine.

Am întâlnit oameni care și-au putut vedea și simți menirea extraordinară, dar care au ales să renunțe doar pentru a rămâne în zona mediocrității comode, a confortului neîmplinirii de sine.

Am întâlnit oameni care s-au poticnit și s-au oprit înaintea pasului decisiv, pentru că nu au avut încredere că dincolo de pasul pe care îl mai aveau de făcut era împlinirea de sine.

Și am întâlnit oameni care au rămas surzi la orice comentariu sau remarcă, și care și-au urmat calea, hotărâți să vadă singuri cum este la vârf. Ei s-au împlinit pe toate planurile deoarece nu i-au auzit pe ceilalți, dar și-au ascultat intuiția și vocea interioară.

Cu toții avem un traseu în viață, iar acesta nu poate duce decât la împlinire, la transformare, la devenire, la vârf. 

Nefericirea, eșecul, nereușita sunt alegeri personale: ai ales să asculți de alții și să consideri fiecare pietricică din drumul tău ca pe un obstacol de netrecut.

Și știi cum am putut recunoaște fiecare aspect despre care ți-am vorbit? 
Pentru că am fost acolo; am ascultat părerea altora, convinsă că ei sunt mai buni decât mine.
Apoi, m-am oprit în fața fiecărei pietricele, considerând-o stâncă de netrecut.
Apoi am luat-o pe alte drumuri, ale altora, crezând că sunt mai bune decât al meu. 

M-am înșelat de fiecare dată. M-am trădat de fiecare dată.
Cum mi-am dat seama? Eram nefericită, deprimată, agitată și lipsită de valoare în ochii mei.

Apoi am hotărât să merg pe propria-mi cale și să mă conving singură de traseu. Și am descoperit un drum extraordinar, cu perspective frumoase; mai am mult până la vârf, dar ce frumos e urcușul!

Așa am înțeles un mare adevăr: OAMENII SUNT NĂSCUȚI SĂ FIE EXTRAORDINARI; RATAREA DE SINE ESTE O ALEGERE!

 Alege. Alege-te!

Binețe, dragă Om!

P.S. Dacă nu ai timp să citești, te invit să asculți articolul citit de mine în materialul acesta de pe canalul meu You Tube.



Edith Kadar 
Arad, 12 mai 2019 

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 24 ianuarie 2020

TRANSFORMAREA, ÎN RITMUL ȘI TIMPUL SĂU



Toate lucrurile se fac la timpul și în ritmul lor.

Nu poți grăbi ceva, și nu poți sări peste etape ale vieții, doar pentru a bifa vreo victorie demnă de anunțat pe facebook.

Fiecare om își are propriul ritm de creștere și dezvoltare personală, de înțelegere a informațiilor, și de asimilare în viața de zi cu zi. 

Unii pricep teoria mai repede, dar e posibil să treacă mult timp până să aplice și în practică.
Alții au nevoie de mai mult timp pentru ca informația să ajungă la ei, dar odată ce acest lucru s-a întâmplat, o vor aplica în practică imediat.

Cu alte cuvinte, ceea ce faci în practică reflectă cât de bine ai înțeles și asimilat teoria. 

Să presupunem că cineva vrea să se descopere pe sine. Ce face? Începe să caute, să citească, să se informeze. Și în loc să lase informația să pătrundă în interiorul lui și să îl schimbe de acolo, începe să facă schimbări în exterior, încercând să îi schimbe pe ceilalți, în loc să se concentreze pe sine. 

De multe ori, în această situație, se activează ego-ul spiritual, care nu are nicio legătură cu adevărata esență a omului, Spiritul.

Când ego este activ, își aduce cu sine „prietenii”: orgoliul, mândria, vanitatea. 
În acest stadiu, nici nu este importantă creșterea spirituală, cât demonstrația prin declarații peste tot cât de evoluat e omul, și cât de involuați sunt ceilalți. 

Dacă cineva simte nevoia să facă acest lucru, este departe de sine însuși, de esența sa divină; s-a rătăcit.

Viața de zi cu zi reflectă cât de mult și de bine și-a însușit informația despre viață. 

Fericirea sau nefericirea sunt barometrele fidele ale asumării.

Ce este fericirea? Starea de liniște, armonie, iubire și pace care apare în interior pe măsură ce omul lucrează cu el. 

Ce este nefericirea? Lipsa bucuriei, a optimismului, a chefului de viață, și prezența în permanență a încordării, fricii, furiei și rușinii, date de trăirea în exterior, de comparația cu ce sunt sau ce spun ceilalți. 


Un om fericit este cel care își ascultă Sufletul, adevărul lăuntric, și rămâne consecvent trăirii și simțirii de aici, din el însuși.
Un om nefericit este cel care ascultă părerea fiecărei persoane întâlnite, și care încearcă să țină cont de tot și de toate, uitând să se asculte pe sine, sau chiar ignorând asta.

Un om fericit este un om împăcat cu sine însuși, mai întâi, și apoi cu toată lumea. 
Un om nefericit nu se poate împăca cu sine până ce toată lumea nu se împacă cu el (așa crede el).

Un om fericit se iubește pe sine, indiferent de părerea celorlalți, pentru că a înțeles că în el este tot ce are nevoie pentru a fi în pace și iubire, inclusiv Divinitatea.
Un om nefericit nu se iubește decât dacă părerea celorlalți îi permite să facă acest lucru. În caz contrar, alege chiar să se autodistrugă, anulând inclusiv Divinul din el. 

Ce face ca un om să fie nefericit? Refuzul de a observa că tot ce se întâmplă e o lecție, și nu o pedeapsă. Oamenii nefericiți văd lucrurile ca pe niște greșeli, erori, și trăiesc în vină, în rușine și în frica de a nu supăra.

Ce face ca un om să fie fericit? Asumarea responsabilității pentru trăirile proprii. Un astfel de om știe că tot ce i se întâmplă este o lecție de învățat, și că dacă azi nu a făcut-o suficient de bine, mâine o va face mai bine, poimâine și mai bine, până ce totul va fi optim pentru viața lui din acel moment. 

Un om nefericit va vâna în permanență perfecțiunea, fără să aibă vreo idee cum arată ea.
Un om fericit nu se preocupă de perfecțiunea rezultatului, știind că drumul în viață este optim și perfect pentru el.

Dacă ar înțelege că a venit aici pentru a-și desăvârși creșterea și dezvoltarea înscrisă în codul genetic, omul ar trăi în liniște, pace și armonie cu el însuși.

Iar atunci când fiecare persoană ar fi în armonie cu sine însăși, între oameni ar fi armonie, pace, înțelegere. 

Ceea ce este înăuntru, va fi și afară. De aceea, schimbarea trebuie să înceapă dinăuntrul fiecăruia. 
În fond, nu poți cere pace în lume dacă în tine este un război continuu. 
Nu poți cere celorlalți să fie într-un fel, dacă consideri că tu nu trebuie să te schimbi, doar ceilalți. 

Fericirea este rezultatul trăirii în ritmul propriu, al înțelegerii mesajelor Universului, și al acceptării lor. 

Până ce nu ai înțeles corect informația, vei avea viața rezultată din ce și cât vrei să accepți. 

De exemplu, nu este suficient să cunoști alfabetul pentru a putea să scrii ceva sau să citești. E nevoie să înveți să compui cuvinte, apoi să formulezi propoziții, fraze. 
Poți să crezi că stăpânești arta comunicării, dar dacă nu vei scrie sau vorbi corect, nu vei fi înțeles decât de cei care sunt la același nivel cu tine. 


La fel se întâmplă și în viață: ai ceea ce ai în funcție de cât de bine ai înțeles mesajele pentru tine, și nu pentru ceilalți. 

Ești mulțumit? Du-te mai departe.
Nu ești mulțumit? Oprește-te și întoarce-te către tine; altfel te rătăcești pe drumul altora. 

Nu te grăbi. Nu ești în competiție cu nimeni; nici măcar cu tine. Ești pe un drum al descoperirii de sine. 
De ce ar conta să ajungi cât mai repede, dacă nu ai văzut și înțeles nimic din călătoria ta? Cu cine te întreci? Cu cei ca tine? 
Dar contează? Ești mai fericit(ă) dacă constați că alții sunt mai înapoiați? Ești sigur(ă) că asta înseamnă că tu ești altfel decât ei? 

Toate lucrurile se fac la timpul și în ritmul lor.

Nu poți grăbi ceva, și nu poți sări peste etape ale vieții, doar pentru a bifa vreo victorie demnă de anunțaț pe facebook.

Dacă ești fericit, ești pe calea ta, și toate ușile ți se vor deschide fără niciun efort.
Dacă ești nefericit, te-ai rătăcit. Întoarce-te, și lasă-ți orgoliul la o parte; altfel te vei îmbolnăvi. 

Nu trebuie să mă crezi. Încearcă.
Ce ai de pierdut? Orgoliul? Vreo boală? Timpul? Viața?

Încearcă, și vezi. 
Alege fericirea. Alege-te pe tine. 

Binețe, Om asumat!

P.S. Dacă nu ai timp să citești articolul, te invit să îl asculți lecturat de mine.



Edith Kadar
Arad, 28 mai 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 19 ianuarie 2020

VIAȚA ÎN RELAȚIILE TOXICE

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



O relație este toxică atunci când te otrăvește, îți blochează trăirea de frumos, simțirea de iubire și existența în liniște.

O relație este toxică atunci când nimic nu merge bine, nimic nu curge nestingherit, totul e forțat, și e nevoie de nenumărate reconfigurări ale traseului vieții.

Atunci când consumi un aliment toxic, corpul face tot posibilul să îl elimine, și dă simptomele de toxiinfecție și/sau de otrăvire. Până la o anumită doză, organismul poate face față, dar la doze mari poate intra în colaps și să moară.

Când otrava e consumată în doze mici, dar timp îndelungat, corpul se obișnuiește cu răul, și nu-l mai observă; nu mai observă că ceva nu este în regulă, deoarece s-a obișnuit cu starea.

La fel se întâmplă cu relațiile toxice.
Omul toxic este cel care te blochează, te împiedică să crești, să reușești, să te împlinești. Alături de un om toxic, totul este o luptă, în jur sunt doar piedici, nimic nu este lin, ușor sau natural.

Un om toxic nu te lasă să îți vezi calitățile, ci ți le va anula, sugerându-ți că nu poți, că nu știi, că nu ești în stare; indiferent cât de mult te străduiești, nu vei primi vreo încurajare sau vreun cuvânt pozitiv.

Indiferent că îi întâlnim în viața personală (familie, prieteni), sau în cea profesională (șefi, colegi), oamenii toxici au un rol foarte important în viața noastră: acela de a ne oglindi nesiguranțele, fricile, angoasele, temerile de orice fel.

Putem avea două tipuri de reacție când avem de-a face cu oamenii toxici: 
1.- să le dăm crezare că nu suntem buni de ceva, și să ne lăsăm călcați în picioare de ei. Asta ne va duce la boli grave și la moarte timpurie.
2.- să înțelegem că ei sunt doar oglinzile limitărilor noastre. Cu cât vom spune sau vom crede despre noi că nu putem, că nu suntem în stare, cu atât vom atrage oameni care să amplifice trăirile noastre negative.


Noi îi numim oameni toxici. Dar ei vin și doar deschid robinetul otrăvii pe care deja o avem, crezându-ne imperfecți.

Omule, poți alege să-ți plângi de milă și să devii o victimă a vieții care te trăiește (că tu nu o trăiești). Otrava este deja în tine, pentru că te crezi mai puțin decât ești. Oamenii pe care îi întâlnești îți apasă, doar, butoanele care îți eliberează toxinele din trăirea ta.

Adevărata otravă sunt emoțiile tale, nu oamenii; ei doar ți le arată, ți le eliberează.

Nimeni nu te poate răni și nu îți poate face ceva rău dacă tu nu îi permiți. 
Un om are efect asupra ta doar dacă tu ai așteptări de la el.
Repet: UN OM POATE AVEA EFECT NEGATIV ASUPRA TA DOAR DACĂ TU AI AȘTEPTĂRI DE LA EL!

Cel mai simplu este să dai vina pe ceilalți, să arăți cu degetul spre oricine altcineva în afară de tine.

Cel mai greu este să te detoxifici: să vezi ce „buton” ți-a activat omul toxic, să accepți că ai acea problemă, și să o rezolvi. 
TU, nu altcineva!
În fond, de aceea te-ai intoxicat, că ai cedat frâiele vieții tale în mâinile celorlalți.

OMUL TOXIC OGLINDEȘTE RELAȚIA TOXICĂ PE CARE O AI TU CU TINE, CU CREDINȚELE TALE, CU ESENȚA TA DIVINĂ.

Relația toxică. Pentru atunci când ai uitat de tine, ai uitat că ești esență divină!

Binețe, OM asumat!

P.S. Dacă nu ai timp să citești, te invit să asculți articolul citit în acest material de pe YouTube.




dr. Edith Kadar 
Arad, 08 februarie 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

sâmbătă, 18 ianuarie 2020

OMUL ȘI ALE LUI CLIȘEE VERBALE



Foto: Katerine Katerine (Ecaterina Vasile, Brăila)

A spune într-una „dacă ar fi atât de simplu”, sau „ușor de spus în teorie, dar greu de aplicat în practică...” nu te ajută, din contră, te blochează și mai mult.

De unde știi toate acestea dacă nici măcar nu ai încercat? 
Nu poți spune că e greu să înoți, sau să conduci o mașină dacă nici nu îți trece prin minte să și practici.

Pentru a trece de la teorie la practică e nevoie, mai întâi, să vrei cu adevărat să o faci, nu doar să spui că vrei să o faci, dar... (și urmează înșiruirea justificărilor).
Altfel, rămâi în filmul din capul tău, acela în care doar altcineva poate, pentru altul e ușor, dar nu pentru tine.

Când derulezi la nesfârșit scenarii apocaliptice în capul tău, vei ajunge să crezi că așa este și realitatea.
Vei ajunge să îți crezi gândurile ca fiind reale. 

Doar că, vezi tu, gândurile sunt gânduri, iar acțiunea, fapta, e cu totul altceva.

În mintea ta totul este greu, anevoios, plin de capcane, și nici nu-ți trece prin cap că realitatea e total diferită, doar să faci ceva, orice altceva decât doar să gândești.

„Dacă ar fi atât de simplu...”
De unde știi că nu e simplu? Pentru că ți-au spus-o alții care, la rândul lor, nu au încercat nimic?
De ce crezi că totul trebuie să fie complicat?
Și dacă totul e complicat în teorie, de ce n-ar putea fi simplu în practică?

„Ușor de spus...”, sau consacratul „ție ți-e ușor să vorbești...”
Să știi că nu toți îți vorbesc din teorie; s-ar putea să întâlnești și oameni care trec la practică și observă că nu e chiar atât de greu cum au gândit.

Până una-alta nu faci nimic din frică. E teama de a nu greși, de a nu eșua, de a nu te face de râs, de a nu (te) dezamăgi, etc.

Imaginează-ți că refuzi să faci orice din cauza acestor frici. Nu vei evolua, vei rămâne exact acolo, în locul pustiu al temerilor, și te vei blinda de clișee verbale ce vor fi ca un scut, gen: „pe mine să mă lași în pace, nu am chef să ies din comoditatea mea, mai vreau aici, unde e călduț. Ia de-aci un „ce știi tu...”, sau un „ușor de spus...”; și un bonus de ”dacă ar fi atât de simplu...”.

Dragă om al clișeelor teoretice, te rog să te gândești la un lucru: CINE EȘTI TU FĂRĂ SUFERINȚA TA? 
CINE AI FI TU FĂRĂ PLÂNGEREA TA DE MILĂ? 
CINE AI FI DACĂ NU AI MAI FI VICTIMĂ A VIEȚII ȘI A OAMENILOR?


Marianne Williamson a spus că „Cea mai mare frică a noastră nu este faptul că suntem inadecvaţi, ci faptul că suntem puternici peste măsură. Lumina noastră, şi nu întunericul din noi ne înspăimântă cel mai tare.”

Depinde doar de tine dacă alegi frica de a străluci, ca nu cumva lumina ta să-i deranjeze - Doamne ferește! - pe alții care dorm încă, sau bucuria de a sta în lumina asumării practicii.

„Și eu cum să fac asta” e un alt clișeu care arată că nu ai de gând să faci ceva, ci vrei să auzi păreri pe care să le combați cu: „nu!...nu-i așa!... la mine nu merge asta...” și finalizate apoteotic cu „ce știi tu?!... nimeni nu a suferit ca mine!...”. CLIȘEE VERBALE.

E posibil ca tu, cel care îți asumi propria viață și îți rezolvi problemele să crezi că acest articol e o exagerare, o ficțiune, și să fii convins că toți transformă teoria în practică le fel de ușor ca tine. Crede-mă, nu e nicio exagerare în cele scrise. Ceea ce pentru tine e simplu, pentru alții e foarte complicat și greu.

Cât te privește pe tine, om al clișeelor-scuze, s-ar putea ca orice sugestie practică, orice material cu soluții, orice cuvânt de îndrumare să fie considerat de tine un... clișeu pe care nu îl auzi pentru că... aștepți să facă altcineva în locul tău; aștepți pilula magică.

Dragă om, calea spre tine este anevoioasă, dar e grea doar pentru ego. Rezistența pe care o simți nu e a sufletului, ci a orgoliului și vanității tale.

Ca să treci de la teorie la practică e nevoie să vrei cu adevărat, nu doar să afirmi la nesfârșit că vrei, iar apoi să servești oricui clișeele tale verbale.

Până ce nu vei căuta, nu poți găsi nimic.
Iar până ce nu știi ce să cauți, vei rămâne în nemișcare și în starea de victimă, plângându-te că oamenii ca mine nu te ajută, ci îți vorbesc urât.

Atât timp cât ți-e bine acolo, în suferință, vei avea pretenția ca ea, suferința, partenera vieții tale, să fie respectată de ceilalți. 
Vei vrea ca toți să-ți vorbească frumos, să te mângâie, doar suferi, nu-i așa?!

Doar că, vezi tu, mai sunt oameni care au trecut pe acolo, care au făcut exact ca și tine, și care au primit șuturi dure când tot ce au vrut era ca alții să le plângă de milă. Au fost și ei măreți în rolul de victimă.
Sunt oamenii care s-au trezit aruncați de viață în mijlocul apelor învolburate, și nu au mai avut timp și energie să mai întrebe în dreapta și-n stânga ce să mai facă, sau să se plângă. 
Sunt oamenii care și-au păstrat bruma de energie pentru a găsi singuri soluții, și a le aplica în practică.

Sunt supraviețuitorii propriului iad, cei care au rezistat demonilor, și chiar au făcut pace cu ei.

Sunt oameni care au făcut drumul de la Iad la Rai, și cunosc toate capcanele ego-ului, mândriei și falei suferinței.

Acești oameni nu te vor menaja, nu pentru că sunt insensibili, ci pentru că știu prin ceea ce treci, și știu că plânsul de milă nu ajută. 

Ei sunt oamenii care te vor enerva, la început, pentru că nu îți respectă trufia suferinței. EI SUNT OAMENII CARE TE POT AJUTA!
Cum? Prin exemplul lor.

Dar până ce nu ești pregătit(ă) să ieși din „coconul” suferinței, până ce nu ești suficient de puternic(ă) să cauți si să găsești singur(ă) răspunsuri, vei sta acolo și vei arăta cu degetul spre toți cei care nu te respectă.
Doar că, vezi tu, rămânând în mocirlă, este cel mai clar semn că tu nu te respecți pe tine, de aceea cauți respectul și îl aștepți de la alții.

Dragă om, nu ești singurul care suferă, iar suferința ta nu te face atât de special încât toți oamenii să-ți cânte-n strună, să fie atenți doar la tine, să se neglijeze pe ei pentru a-ți spune clișee gen: „săracul de tine!... tu nu ai nicio vină... oamenii sunt răi... Dumnezeu te-a bătut...”, etc.

Doar când te saturi de suferință și de lamentări, vei căuta. Iar atunci te vei găsi pe tine, și vei deveni OM care își asumă responsabilitatea pentru ce este, ce face și ce simte. Nu mai repede. 

Restul sunt clișee. Ieftine.

Crede-mă, am fost pe acolo. 
Iar dacă eu am putut, cine ești tu să (zici că) nu poți?!

Binețe, Om asumat!

P.S. Dacă nu ai timp să citești, te invit să asculți lectura acestui text în materialul de mai jos, realizat cu ajutorul neprețuit al fiului meu, Yannis.



Edith Kadar
Arad, 18 august 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 14 ianuarie 2020

OMUL, OGLINDA TA ADEVĂRATĂ



Nu poți fi pe placul tuturor, sper că ești conștient de asta. Adică, cu adevărat conștient, nu doar să spui că ești.
Adică, dacă cineva te contestă - prin vorbe spuse sau scrise - să nu ai nicio reacție, ci cel mult să (îți) spui „ok, mulțumesc”.

Da, știu că din gură suntem cu toții indiferenți față de gura lumii. Avem și texte frumoase și pompoase gen „gura lumii slobodă”, sau „nu mă interesează ce spun alții despre mine”, și asta până ce alții spun ceva, și te trezești cu adrenalina-n gât.

Dacă ar fi după noi, cu toții ar trebui să ne placă și să aibă doar păreri la superlativ despre noi. De ce? Pentru că... așa vrem, așa ni se pare normal. Nu contează că noi nu facem la fel. Credem că ni se cuvine ca noi să putem judeca și atenționa oamenii, dar ei trebuie să ne laude, musai.

Sigur știi povestea lui Albă ca Zăpada. Amintește-ți de mama vitregă, care era o frumusețe, dar care se transforma într-o babă-cloanță-cotoroanță atunci când încerca să o distrugă pe Alba fată frumoasă. De ce? Pentru că oglinda îi spunea că există cineva mai frumos decât ea.

Dincolo de basmul cunoscut, observă, rogu-te, simbolurile: „tot ce nu-mi place reflectat de oglindă, trebuie să distrug!”.

Așa se întâmplă și în viața noastră de zi cu zi: avem tendința să distrugem și să contestăm tot ce nu ne place că vedem în oglinzi.
Doar că acum oglinzile „fermecate” care ne spun adevărul sunt oamenii pe care îi întâlnim.

Tot ce contești la mine este nerezolvat la tine.
Tot ce contest la tine este negat și nerecunoscut la mine.
Știi deja asta. În teorie, că în practică....

De ce ne uităm, la propriu, în oglinda de acasă? Să retușăm și să aranjăm ceea ce (credem că) nu este în regulă în imaginea noastră exterioară.


Bine, bine, dar cum ne „aranjăm” imaginea interioară?
Prin oamenii pe care îi întâlnim și care ne țin oglinda a ceea ce refuzăm să vedem și să rezolvăm la noi.

Ce avem de rezolvat și de ce refuzăm să vedem? Dar, mai ales, de ce avem nevoie de oglinzi, dacă suntem atât de convinși că suntem perfecți și fără de prihană?

Păi, avem de înfruntat ADEVĂRUL și nu imaginea falsă pe care încercăm să o compunem și să ne-o apărăm.
De ce facem asta? Datorită programelor primite în copilărie, și a celor moștenite de la părinți, bunici, și alte rude.
Ce programe? Alea cu „nu e voie”, „nu e frumos”, „să nu superi pe cineva”, „să nu mă faci de râs”, „stai cuminte”, etc.

Când în copilărie ni se spune că altcineva este mai bun și mai cuminte decât noi, ne creăm un „program” de „voi face totul ca EU să devin cel/cea mai bun(ă) și mai cuminte; nu contează la ce vârstă, dar așa voi deveni!”

Din acel moment, tot ce considerăm că nu este „bun” și „cuminte” va fi contestat de noi, va fi înfierat, judecat, condamnat și comentat.

Vom încerca să fim perfecți, așa cum am înțeles noi perfecțiunea; adică prin filtrul traumei negate din trecut.
Ne vom direcționa energia spre ceea ce credem noi că este frumos și bine: ne vom aranja, vom lua un aer de nonșalanță și ne vom atârna de buze un zâmbet fals, menit să distragă atenția de la adevăr.

Și totuși, de ce avem nevoie de oameni-oglinzi, dacă lucrurile ar fi așa cum susținem sus și tare?
Pentru că imaginea exterioară este doar stratul de miere care acoperă rahatul nerezolvat și care sufocă sufletul, ADEVĂRUL.

Dacă lucrurile ar fi cu adevărat procesate, înțelese și rezolvate, am fi în liniște și pace, și nu am mai simți nevoia să căutăm oglinzi în ceilalți oameni.
Când rahatul e curățat, rămâne doar mierea, și nu mai are rost să spargem oglinzile care nu ne plac.

Când ne-am acceptat și înțeles traumele, oglinzile noastre, oamenii, se vor rări și vor dispărea până la urmă.

Dar dacă vom întâlni persoane care ne zgândăre și puțin-puțin, mai avem încă de lucrat cu noi.

Și noi suntem oglinzi pentru alții. De aceea, nu putem fi pe placul tuturor, sper că ai înțeles asta.

Important este ca ție să-ți placă toți oamenii. Și nu doar să spui asta, ci să și simți, altfel te minți.
Asta înseamnă că ai lucrat cu tine, ai acceptat tot ce ai încercat să ascunzi, și te-ai eliberat.

Omule, ADEVĂRUL este ceea ce e în interior, nu ce încerci să convingi în exterior.

Cei mai buni profesori nu sunt cei care laudă, ci cei care te contestă, pentru că te ajută să îți vezi adevărata imagine în oglindă. Accept-o și du-te mai departe în viață; te așteaptă noi provocări.

„Oglindă oglinjoară, cine e cel mai sincer și asumat cu sine?”

Binețe și mulțumire multă, Omule, oglindă a mea!



Edith Kadar 
Arad, 30 noiembrie 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 12 ianuarie 2020

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE




Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare zi e alta, fiecare moment e diferit. 

Nimic nu va mai fi la fel ca ieri: nici întâmplările, nici viața, nici oamenii, nici ceea ce simți; nici măcar tu nu mai ești același.

Pentru că trezirea înseamnă să vezi același lucru altfel, din alt unghi, și să îți dai voie să vezi totul și din altă perspectivă.

Rutina nu este adusă în viață pentru că omul face același lucru. Dacă stai să te gândești, celulele tale se reînnoiesc în fiecare secundă, deci nu mai ai aceeași compoziție, deci nu mai ești același, și nu mai poți face același lucru. 

De aceea îți spun că rutina nu este dată de urmarea acelorlași pași. 

Rutina este dată de aceeași perspectivă, aceleași șabloane de gândire, aceleași concepții vechi, prăfuite de la care ai pretenția să îți aducă schimbarea, fericirea, pacea și pozitivul în viață. 

Nu ceea ce faci este o rutină, ci faptul că nu vrei să schimbi gândirea e rutina. 

Tu vrei ca aceleași idei, care te-au adus aici, în acest blocaj, să te salveze. 
Nu se poate! Este ca și când te arunci în apă și aștepți ca apa să te mențină la suprafață și să își adapteze valurile după tine, chiparosule!

Atât timp cât nu dai drumul la vechi, și ai pretenția ca alții să se schimbe, nu tu, vei rămâne înțepenit în suferință, încrâncenare, boală și negativitate.

Doar atunci când te saturi de rutina gândirii tale, de rugina ei, și nu te vei mai opune noului, se va schimba ceva la tine. 

Și știi cum îți dai seama? 
Pentru că vei vedea situații și oameni care altă dată ți-ar fi stârnit reacții puternice, dar care acum nu mai au efect asupra ta. 
Și îți vei da seama că, pe zi ce trece, nu mai lupți, ci lași să vină ceea ce e menit, nu te mai opui, cauți să înțelegi de ce ți s-a întâmplat un lucru și nu altul. 

Iar asta înseamnă că ți-ai dat voie să experimentezi aceleași lucruri din mai multe perspective, și asta îți lărgește orizontul în permanență.

Îți mai dai seama că ai crescut și că te-ai schimbat atunci când observi că alții fac ceea ce ai făcut tu mai demult, dar nu mai vrei să-i corectezi, să-i îndrumi, ci zâmbești cu bucurie, în sinea ta, știind că și ei sunt pe drumul cel bun; doar că fiecare își are propriul ritm.

Știi că te-ai schimbat atunci când asculți și vezi totul ca observator și nu ca un judecător. 

Asculți ce îți spune lumea, și ȘTII că ți se vorbește de la nivelul la care e omul. 
Mai sus, mai jos, mult, puțin, nu are importanță, ți se vorbește de unde este el acum. 
Cât ai simțit nevoia să răspunzi, erai la același nivel. Când ești observator (pe bune, nu doar așa, din gură), știi că ai mai depășit un obstacol

Știi că te-ai schimbat atunci când nu te mai concentrezi pe problemă, ci găsești soluții, indiferent cât de greu ți-ar fi.



Știi că ești schimbat atunci când poți vedea frumosul din lume, nu doar urâtul.

Știi că te-ai schimbat atunci când începi să taci, să nu mai spui vorbe goale doar ca să umpli liniștea care te sperie.

Când cauți singurătatea și tăcerea pentru a te auzi pe tine, și nu pe alții, să știi că te-ai schimbat.

Când ai grijă de tine, în primul rând, și nu pui pe altcineva înaintea ta, să știi că te-ai schimbat.

Atunci când liniștea ta devine mai importantă și mai plăcută decât gălăgia exterioară, nu numai că te-ai schimbat, dar ai început să iubești: să TE iubești.

Iar când îți dai seama că te-ai schimbat, înțelegi că, de fapt, nu te mai opui energiei Universului, nu mai încerci să protestezi și să te împotrivești ca un fir de nisip în fața uraganului. Ci te-ai aliniat curgerii normale a vieții, ai reintrat în matca Sinelui tău divin. 

Iar aici nu mai e demult rutina cu rugina ei. 
E schimbare. 
E viață. 
E Iubire. 
E Dumnezeu!

Nu trebuie să mă crezi. Încearcă, ce ai de pierdut? 

Rutină sau schimbare de sine? 

Binețe, Om curajos!

P.S. Dacă nu ai timp să citești, te invit să urmărești materialul în care lecturez eu articolul. Mulțumesc. 



Edith Kadar​
Arad, 20 august 2019


 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...