LUMEA DUPĂ CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA TA

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 LUMEA DUPĂ CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA TA

- URANUS în GEMENI (2026-2033)

Oamenii nu pot fi așa cum vrei tu. Încetează să te mai superi, să fii revoltat și să încerci să corectezi tot și pe toți doar pentru că tu crezi că știi cum e cel mai bine pentru toți. 

Uită-te puțin la viața ta. Tu faci ce le ceri, ce le impui și îi condiționezi pe ceilalți să facă? Dai sfaturi pentru că ai aplicat totul în viața ta și ai văzut că funcționează? Am o întrebare: cum reacționezi când vine cineva la tine, îți spune ce și cum să faci, îți contestă orice decizie, îți dă sfaturi și îndrumări necerute? Să nu-mi spui că îți place și ești plin de zen, că nu te cred. Și atunci tu de ce nu poți vedea că fiecare om are aceleași reacții ca și tine? 

Probabil că în copilărie părinții ți-au spus ce să faci, ce să nu faci, cum să te comporți și cât de dezamăgiți vor fi dacă faci ceva după capul tău și îi faci de râs. Și ca să nu fii respins, să nu-i superi pe mami și pe tati, ai făcut tot posibilul să nu ieși din pătrățelul pe care ți l-au creat pentru a te putea „educa” cât mai bine. Ai încercat să fii cuminte, altfel ai tăi te ignorau. Și ce crede un copil atunci când părinții nu îi vorbesc? Că nu merită să fie iubit și că nu este bun de nimic. 

Deci care a fost barometrul iubirii în copilărie? Aprobarea și aprecierea părinților de câte ori ai făcut așa cum ți-au spus. Cu alte cuvinte, te-ai format după chipul și asemănarea părinților. Problema era atunci când părerea mamei și a tatălui difereau mult. Pe cine să asculți atunci? Pe cine să mulțumești? Cum să-i împaci? Și asta a fost atmosfera în care te-ai format, în care ai crescut. Nici măcar nu ți-ai dat seama că tu nu faci ceea ce ai vrea și ce simți, ci faci ce ți se spune. Îți trăiești copilăria și adolescența blocându-ți visurile, suprimându-ți frustrările și furiile, și spunând nu ce vrei, ci ce crezi că ar fi aprobat de părinți. 

Desigur, poți să te revolți, poți fi rebel, dar tot ce vezi este dezamăgirea în ochii părinților și le auzi tonul rece, menit să te pedepsească pentru că ai îndrăznit să ieși din pătrățel. Poți să spui că faci ce vrei tu; în realitate tot ce faci nu este creația ta, este doar împotriva a ce îți spun ai tăi. 

Când ieși din adolescență și începi să fii pe picioarele tale, cum crezi că vei face cu cei din jur? Le vei da posibilitatea să se exprime liber, să spună ce vor și le vei respecta părerea chiar dacă diferă total de a ta? Doar dacă așa au făcut părinții tăi cu tine și așa ai fost educat. Dar dacă ai crescut supus și ascultător, nu ai cum să fii deschis și să accepți altceva decât știi. Lumea ta a fost creată după chipul și asemănarea părinților, iar acum, când ești adult, crezi că poți face ce vrei tu. Nu, nu faci altceva decât să aplici aceleași reguli din copilărie, doar că acum sunt alegerea ta, iar asta îți dă iluzia că faci ce vrei tu. 

Să zicem că părinții ți-au dat 30 de reguli și îndrumări pe care a trebuit să le urmezi strict: să înveți, să iei note mari, să fii cuminte, să nu-i faci de râs, să îi asculți, etc. Până la vârsta adultă le-ai urmat, le-ai respectat, dar după aceea ai zis că gata. Doar că, ce să vezi, „independența” ta a însemnat să aplici cu ceilalți tot cele 30 de reguli, doar că de data asta tu ai decis care și în ce ordine. Tot ce au făcut părinții cu tine faci tu acum cu ceilalți. Și numești asta maturitate. Adică le ceri celorlalți să fie și să facă așa cum faci tu. Lumea ta este croită după chipul și asemănarea ta. Și te miri că oamenii nu sunt cum vrei tu, ba ești chiar furios, frustrat, dezamăgit că oamenii sunt „răi” (în condițiile în care „buni” înseamnă să fie cum vrei tu).

Problema nu este că altcineva face altfel, ci că dacă nu e cum vrei tu, crezi că tu nu faci ceva bine. Iar tu ai nevoie să știi că tot ce faci e bun. Și care e dovada? Toți să facă și să fie ca tine, să îți trăiască viața în lumea după chipul și asemănarea ta.

Pentru mai multe despre acest subiect te aștept vineri, 24.04.2026 de la ora 20.30 la o emisiune în direct transmisă pe canalul meu YouTube (https://youtube.com/live/PqypbWLZmw8) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/events/1214023857298445). Te aștept cu drag.

Binețe, Om deschis la minte!

Edith Elisabeta Kadar

Arad, 24.04.2026

 * * * * * * * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2026/04/lumea-dupa-chipul-si-asemanarea-ta.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

HRISTOS ESTE VIU!

SCHIMBĂ-TE PE TINE ȘI VEI SCHIMBA LUMEA

 *     *     *     *     *     *     * 

PAȘTELE, după om citire 

Hristos nu a înviat azi. 

El este viu dintotdeauna și se află în fiecare ființă, în fiecare piatră, în fiecare respirație a Universului.

El nu moare și reînvie în fiecare an doar pentru ca noi, oamenii, să avem motive să sărbătorim prin mâncare multă, băutură multă, și să preamărim iepurașul.

A ne imagina că Hristos învie în fiecare an pentru ca oamenii să-și aducă aminte de el nu poate arăta decât setea de „pâine și circ” rămasă nestinsă de-a lungul timpului.

A ne aminti de Lumina Hristică doar în anumite ocazii dictate de calendar nu poate arăta decât că noi, oamenii, alegem să rămânem în ignoranță, folosind scuza „păi, așa sunt obiceiurile...”.

A uita că Fiul OMULUI a înviat o dată, că este și a fost viu dintotdeauna în inima și sufletele noastre, și a preamări răstignirea lui, ne condamnă pe noi, oamenii, la rămânerea în întunericul ego-ului, iar de acolo să emanăm și să emitem judecăți de valoare față de tot și toți care îndrăznesc să fie altfel.

De ce e nevoie să ni se reamintească anual că a murit și a reînviat? Nu știm asta altfel? Deci, dacă nu am fi anunțați în fiecare an că de Crăciun s-a născut, iar de Paște a înviat, noi, oamenii, am trăi în bezna necunoașterii și a nerecunoștinței?  

                                                                                                          

Dacă nu ar exista biserica, cum ne-am aminti că a existat odată cineva care a crezut atât de mult în oameni încât s-a jertfit pentru ei doar pentru a le arăta că fiecare poate fi ca el, fiu de Dumnezeu?

Și dacă a înviat, oare asta nu înseamnă că a înviat în conștiința umană, rămânând viu?

Dragă OM, fă ca fiecare zi să fie pentru tine și pentru sufletul tău Paște, Crăciun, Florii sau orice altceva, și nu (te) sărbători doar în zile marcate cu roșu în calendar.

Poți fi în fiecare zi conștient de Lumina christică din tine, de ce te mulțumești să o faci doar o dată pe an?                                                                                                                                            
Poți fi Lumină divină în fiecare moment al existenței tale, de ce te mulțumești cu o singură secundă?   

Soarele există și în zilele noroase, și atunci când este noapte. Doar nu poate fi perceput de simțuri. Cunoașterea te face să știi că există, ignoranța te face să îl observi doar când e lumină și căldură.                                                                                                                                                  
La fel și Lumina divină din fiecare. Ea există, indiferent de credințe, religie, și părerile oamenilor.

Hristos nu a înviat azi, pentru că el este viu dintotdeauna și va rămâne așa, fie că vrei să vezi, fie nu. 

Poți doar alege să îl vezi zilnic, păstrând vie bucuria și iubirea divină, sau să îl vezi ocazional, numind asta „sărbători”; iar în rest să trăiești în frici, furii, ură, deznădejde, așteptând data următoare când îl „răstignești” pentru a-l reînvia, și a-ți hrăni, astfel, ego-ul.

Se numește LIBER ARBITRU.

Hristos este viu în fiecare moment, iar eu cred asta cu tărie!

Așa încât eu nu pot să îți spun „Hristos a înviat”, ci doar HRISTOS ESTE VIU! 

Binețe, Om în Lumină!

Edith Elisabeta Kadar 

Arad, 16 aprilie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/04/hristos-este-viu.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

CÂND AI VORBIT ULTIMA DATĂ CU DUMNEZEU?

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

CÂND AI VORBIT ULTIMA DATĂ CU DUMNEZEU?

De ce îl atacăm într-una pe Dumnezeu? De ce simțim nevoia să-l contestăm într-una? De ce avem ceva de comentat în permanență în legătură cu El și cu creația lui? 

Vom spune că noi nu, niciodată. Că e minciună și că îl iubim, dar... putea face și el altfel...

Și totuși... De câte ori nu am spus sau am gândit că Dumnezeu e rău, e nedrept, că nu ar fi trebuit să pedepsească oamenii, că nu așa ar fi trebuit să facă și să rezolve problemele, etc? Chiar nu observăm asta? Sau credem că dacă doar gândim și nu spunem, dacă e doar în gând și nu am scos ceva pe gură, înseamnă că nu se pune? Acesta e orgoliu, și seamănă mult cu gaslighting-ul: „io n-am zis asta, tu ai înțeles așa... ai ceva cu mine... ți-e ciudă... etc.”.

Hai să facem un exercițiu de sinceritate. Și pentru că tu, cel care citești, ești singur acolo unde ești acum și nu trebuie să spui ceva cuiva, îți ești dator cu sinceritate 100%; că dacă nici cu tine nu poți fi sincer, despre ce viață în adevăr vrei să vorbești?

Deci, exercițiul: imaginează-ți că vin eu, care nu te cunosc, habar nu am cine ești, ce poți, cum ești în realitate, și îți spun că nu ești în stare de nimic, că tot ce faci este greșit și că faci doar rău (fără ca eu să știu ce ai făcut, doar din ce am auzit de la alții); că ești un mincinos ordinar pentru că trebuia să faci altfel decât am spus eu și a ieșit nasol. Îți spun că tot ce faci este nașpa și nasol pentru că am auzit eu de la alții asta (eu nu te cunosc, îți amintești, nu?!), te judec că nu faci ceea ce trebuie pentru mine, pentru a-mi fi bine. Și astea sunt doar câteva chestii. 

Cum te-ai simți? Te-ai uita la mine trifazic, ca barza la semafor, și te-ai întreba WTF și ce năpustului m-a apucat? Că tu nici nu mă cunoști, habar n-ai cine sunt, nici io nu te cunosc, că nici n-am avut bunăvoința să mă prezint să știi că eu exist, că tu exiști, și că de unde să știu eu, deci, ce-ți trebuie ție dacă n-am vorbit deloc cu tine? 

E ciudat, nu?

Na, cam așa e cu Dumnezeu: noi nu vorbim cu El, nu ne prezentăm, așa cum facem cu alți oameni. 

Gen „Ciao, doamne, sunt Edith! Uite, am vrut să știi că eu exist; tu știi asta, dar eu abia acum am aflat, că până acum doar am supraviețuit. Mi-ar plăcea să ne cunoaștem. Nu vreau să apelez la tine doar când am nevoie de ceva și, în rest, să te uit acolo într-o vitrină. Vreau să fim prieteni, să îți povestesc ce am făcut, ce am simțit, și nu să am așteptarea ca tu să lași totul și să vii la mine, să te scarpini în cap și să te gândești că acum ce vreau că nu spun nimic, dar aștept ca tu să știi totul. Oi fi tu omniscient, le știi tu pe toate, dar nu e treaba ta să știi tu toate doar despre mine, ci Toate despre TOT. Și, uite, pentru că am mare încredere în Tine - și știi tu că nu doar zic, ci și simt - pentru că tu, de acolo de unde ești, vezi mai bine, mai vast și mai mult decât din punctul meu de vedere (la propriu!), te rog să mă ghidezi  pe calea mea. Că io, momentan, mi-s un copil care a descoperit o jucărie și care crede că a găsit tot. Uite, io vin și stau la povești cu tine, îți spun ce am făcut, cum cred eu că ar fi bine pentru mine, iar tu, după ce râzi una bună, te rog să-mi spui Adevărul și să mă ghidezi tu, așa cum atât de bine știi să o faci când nu mă-ncord să îți arăt că io-s mai bună și știu mai bine pentru tine! Îți mulțumesc pentru răbdarea ta cu mine, și îți mulțumesc că rămâi cu mine chiar și atunci când eu plec de lângă mine și mă abandonez pentru alții. Și mi-ar plăcea să îți ascult și poveștile tale despre cum mă vezi tu pe mine de acolo. Știu că discuțiile cu tine sunt despre mine, doar n-oi discuta despre alții. Ce să știu eu despre alții când habar n-am despre mine? Hai, stai cu mine, lângă mine, în mine, te iau de mână, și atunci știu că părerea altora a fost importantă pentru mine până când te-am acceptat alături. Până când nu am vrut să te cunosc, pe ceilalți i-am făcut dumnezeii mei. Mulțumesc că ești! Mulțumesc că sunt!”

Și pentru că nu facem asta, ne supărăm că Dumnezeu nu ne-a scos din relații toxice, că nu ne-a salvat din situații tensionate în care tot noi ne-am băgat; îl judecăm și dăm vina pe El pentru chestii pe care le-am auzit la televizor sau pe paginile de socializare, uitând că același lucru l-am făcut și acum 5 ani. Intrăm în război personal cu ceilalți în numele furiei pe care o avem pe Dumnezeu care nu a făcut cum am vrut noi. 

Să ne imaginăm că primim o casă superbă, cu toate facilitățile, într-un loc de vis, și că asta este tot ce ne dorim. Și, în loc de asta, ne apucăm și ne certăm cu toată lumea, aruncăm lucrurile frumoase și le înlocuim cu lucruri vechi, murdare, iar apoi îl înjurăm tot pe Dumnezeu că nu a avut grijă de casa pe care ne-a dăruit-o și pe care ar fi trebuit să o îngrijim. Casa este, în acest caz, viața. Am primit viața cadou pentru a ne bucura de ea. Răutatea, intoleranța, fricile, furiile sunt alegerile noastre. Sunt lucrurile vechi, murdare, cu care alegem să înlocuim frumosul. 

„Ce frumos?”, s-ar putea să gândești. DUMNEZEU! El e frumosul din tot! Doar pentru că nu-l mai poți vedea, nu înseamnă că el nu există. 

De ce îl atacăm într-una pe Dumnezeu? De ce simțim nevoia să-l contestăm într-una? De ce avem ceva de comentat în permanență în legătură cu El și cu creația lui? 

Pentru că tot ce știm despre Dumnezeu este teorie; știm ce ne-au spus alții că este, cum ne-au spus alții să-l vedem și să ne raportăm la El. Noi înjurăm și contestăm IMAGINEA pe care o avem despre Dumnezeu, nu pe El. Că nu-L cunoaștem. 

Și dacă asta facem cu Dumnezeu, cum am putea face altceva cu creația lui, Omul? Vom spune că noi nu, niciodată. Că e minciună și că îl iubim, dar... putea face și el altfel... 

Și, uite așa, dintr-o dată suntem și experți în cum ar trebui să fie și să facă Dumnezeu, deși noi nu vrem să-l cunoaștem.

Într-o lume care iubește imaginea lui Dumnezeu și nu-și creează legătură directă cu El, cum ar putea oamenii să se trateze altfel unul pe celălalt? Este lumea în care minciuna este numită adevăr, iar Adevărul, Dumnezeu adevărat, nu poate fi recunoscut.

Când ai vorbit ultima dată cu Dumnezeu? Nu rugăciuni rigide, nu cuvinte goale, nu cereri tip „dă-mi, fă-mi, fă-mă, etc.”? Așa, ca și cu un prieten. Încearcă, ce ai de pierdut?

Binețe, OM curajos!

Edith Elisabeta Kadar

Arad, 09.03.2025

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2025/03/cand-ai-vorbit-ultima-data-cu-dumnezeu.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

OAMENII RĂMÂN ÎN VIAȚA TA PÂNĂ CÂND VEI ÎNVĂȚA LECȚIA PE CARE ȚI-O ADUC

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 * * * * * * * 

 

Fiecare om vine în viața ta cu un scop. Nu este nevoie să fii de acord cu această afirmație. Un lucru, situație sau afirmație nu are nevoie de aprobarea cuiva pentru a exista. Poți nega ce vrei și cât vrei, asta nu schimbă realitatea.

Fiecare om cu care te intersectezi pe drumul vieții tale vine să te ajute să înveți o lecție importantă pentru evoluția ta. Atât de importantă încât fără ea nu poți merge mai departe. Fără abecedar nu ai ști să compui cuvinte, propoziții și fraze. Fără aritmetică nu ai ști să faci socoteli utile și obligatorii în viață. Tot așa, fără a învăța lecții importante de viață nu ai putea crește, nu te-ai putea maturiza emoțional.

Lecția iertării îți este „predată” de oamenii care scot la suprafață furia, frustrarea, ranchiuna, ura și intoleranța pe care ți le blochezi, pe care ți le reprimi. Cum altfel ai putea să faci curat în tine, cum ai vrea să trăiești o viață în liniște dacă totul și toți te provoacă? Aceștia sunt învățătorii tăi. Nu poți pretinde că ești zen dacă în gând îi înjuri pe toți.

Lecția curajului ți-e „predată” de cei care îți stârnesc frici și ți le scot la suprafață: frica de abandon, teama că nu ești suficient de bun, că nu poți avea și nu poți deveni ceea ce vrei.

Lecția valorii o înveți de la cei care te fac să te îndoiești de tine, care te fac să nu crezi în tine, în ceea ce poți deveni.

Acestea sunt doar câteva exemple. S-ar putea să nu fii de acord cu ce am scris, dar dacă te vei uita adânc în tine și cu sinceritate, vei vedea că exact aceste lecții nu le-ai învățat și încerci să le eviți. Afirmațiile pozitive nu vor șterge anii de frici, furii, lipsă de încredere și rezultatul lor. Oamenii incomozi sunt cei mai buni profesori pentru că ei vor rămâne lângă tine până ce înveți lecțiile. Poți alunga pe cine vrei tu, chiar pe toți din viața ta, că lecțiile vor rămâne nerezolvate și îți vor fi „predate” de cei mai apropiați oameni din anturajul tău.

Nu poți renunța la tot și la toți ca la niște ciorapi găuriți. Nu așa funcționează viața în maturitate și înțelepciune.

Imaginează-ți că cineva important pentru tine hotărăște să-ți dea papucii, să taie orice legătură cu tine, să te blocheze peste tot doar pentru că nu i-a plăcut ce i-ai zis sau cum te-ai comportat. Și, în loc să vină și să discute cu tine și să te întrebe dacă a înțeles bine și de ce ai spus/făcut asta, decide să își ia jucăriile și să plece fără a da vreo explicație. În această situație tu ești „profesorul” care îl ajută să învețe lecția toleranței și a maturității. Faptul că te blochează nu are nimic a face cu tine, ci cu lecția. E ca și cum ți-ar spune „n-am chef să învăț lecția asta, vreau să rămân imatur și să mă comport ca un adolescent care pretinde că știe ce face!”.

Acum întoarce oglinda și vezi totul din perspectiva ta. Câți oameni ai blocat (la propriu sau la figurat), ai alungat din viața ta doar pentru că îți deranjau imaginea pe care ți-ai compus-o? Câți oameni ai încetat să mai asculți sau să urmărești doar pentru că nu spuneau ce vrei să auzi și cum vrei, și pentru că ceea ce au spus a zgândărit emoțiile și întâmplările pe care te chinui zilnic să ți le negi pentru a părea într-un fel și a nu fi tu?

Vezi tu, exact oamenii aceia au apărut în viața ta pentru a te ajuta să rupi ambalajul de falsitate cu care te-ai împachetat și care te împiedică să devii o variantă mai bună a ta. Când încerci să ascunzi cine și ce ești cu adevărat, esența ta, te îndepărtezi de adevărata ta menire, de drumul care te ajută să crești și să te dezvolți.

Cum înveți lecțiile? E nevoie să fii conștient că omul acela nu te poate enerva sau înfricoșa dacă în tine nu ar exista lucruri negate și ascunse.

De exemplu, dacă în copilărie te-ai simțit abandonat, toate relațiile tale vor fi afectate, vor fi „virusate” de frica să nu mai fii vreodată abandonat. Vei fi veșnic temător, vei încerca să controlezi ce face omul din viața ta pentru a evita să plece. Sau cel puțin așa crezi tu. În realitate, cu cât constrângi mai tare pe cineva cu atât va fugi mai repede și mai departe. Poți găsi alt partener, dar lecția rămâne până când înțelegi că nu celălalt este problema, ci abandonul din copilărie; acela trebuie rezolvat.

Sau, dacă în copilărie se striga la tine, nu erai auzit și nu contau sentimentele tale, ai acumulat multă furie pe care, la vârsta adultă, încerci să ți-o reprimi că, na, nu se face, nu-i frumos. Și, ce să vezi, atragi în viața ta oameni cu voce și tonalitate asemănătoare cu a celor care țipau la tine. Și încă ceva: vei ajunge să le faci și tu altora ce ți s-a făcut ție, doar că nu observi ce faci tu, doar ce fac ceilalți.

Oamenii vin în viața ta să îți țină oglinzi importante. Dacă revin înseamnă că nu ți-ai învățat lecția. Dacă îi respingi din nou, aceeași lecție va fi mai dură, iar „profesorii” mai severi.

Poți renunța la oameni, poți fugi de cei incomozi, îi poți bloca pe toți cei care te irită și te deranjează, dar lecțiile pe care au venit să te ajute să le înveți nu vor pleca nicăieri. Și nu poți deveni o variantă mai bună a ta dacă nu-ți faci lecțiile vieții. E ca și cum ai merge la școală, dar refuzi să-ți faci orice temă; poți bloca profesorul, dar nu vei promova clasa.

Poți nega cele citite aici. Până și acest material vine să te ajute să înțelegi câte ceva.

Oamenii rămân în viața ta până când vei învăța lecțiile pe care ți le aduc. Abia apoi vor dispărea cei care te irită. Dar nu până atunci.

Fii înțelept!

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

Arad, 11.02.2025

 * * * * * * * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

ÎNTUNERICUL DIN OM NU VA DISPĂREA NEGÂNDU-L ȘI REPETÂND AFIRMAȚII POZITIVE

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 * * * * * * * 

Să ne imaginăm că în casă nu avem curent electric și că este întuneric total. Dacă ne punem și repetăm „Eu sunt lumina, casa are lumină, văd totul în lumină”, asta nu înseamnă că vom avea lumină și că vom putea alimenta aparatura cu curent electric. Înseamnă doar că ne spunem niște afirmații care pe moment ne vor face să negăm evidența - că este întuneric - și ne vor ajuta să trecem mai ușor din punct de vedere psihic, dar nu vor anula adevărul, întunericul.
Dacă vrem lumină, va trebui să rezolvăm ceea ce a creat problema: fie să înlocuim circuitele vechi, fie să (re)branșăm casa la sistemul electric, fie să plătim factura restantă, fie să înlocuim becurile sparte, întrerupătoarele defecte sau orice altceva menține starea de întuneric.

La fel este și cu întunericul din noi: nicio afirmație pozitivă nu va putea anula fricile, furiile, nemulțumirile, încrâncenarea, negarea, tristețea, rușinea, vinovăția sau ura, deși multe curente new age vor să ne convingă că așa este.

Fiecare dintre noi avem o parte pe care o arătăm tuturor, partea în lumină (și nu „de” lumină, cum mulți încearcă să convingă), la vedere. Și mai avem o parte întunecată, care nu se vede, pe care o ținem ascunsă, și care se mai numește, conform lui Jung, umbra.

Partea în lumină este ceea ce vrem să se știe despre noi, ceea ce vrem să arătăm, ce avem nevoie să convingem lumea că suntem, și nu întotdeauna reprezintă adevărul. Este ceea ce numim CONȘTIENTUL, și reprezintă 10% din ceea ce suntem.
Partea întunecată, ascunsă, din noi conține toate credințele, emoțiile, tiparele de comportament, gândurile și șabloanele care ne creează viața, dar pe care nu o scoatem la suprafață pentru că nu vrem să părem slabi, vulnerabili sau defecți pentru societate. Este ceea ce numim SUBCONȘTIENTUL, și reprezintă 90% din ceea ce suntem noi.

Deci, să recapitulăm: mintea conștientă, acel 10%, este ceea ce vrem să se vadă, să se știe despre noi, iar mintea subconștientă - restul de 90% - este ceea ce suntem cu adevărat, dar fie negăm, fie respingem, fie suprimăm, fie habar n-avem de ea, fie ne provoacă frica de respingere. Și acum urmează tema materialului de azi: credem că dacă spunem din mintea conștientă, acel 10%, afirmații pozitive și negăm întunericul, acel 90% va dispărea!!! Și mai numim asta trezire spirituală, programare pozitivă și altele.

Nicio trezire nu se va produce prin negarea a ceea ce ne menține în întunericul ignoranței. Așa cum am spus în exemplul de la început, lumina nu va porni dacă facem afirmații pozitive, ci doar dacă identificăm care este problema și o rezolvăm.

Negând cine suntem cu adevărat și punându-ne măști pentru a-i convinge pe ceilalți că suntem într-un anumit fel, nu ne va face ceea ce susținem că suntem. Cu cât întunericul este mai mare și mai profund în noi, cu atât vom fi mai gălăgioși în a susține că suntem lumină și iubire infinită, și în a trimite binecuvântări divine. De unde le trimitem toate astea? Din acel 10% care susținem că suntem sau din acel 90% pe care îl negăm și ne grăbim să-l ascundem pentru a putea părea iluminați?

Dacă ne e frică de singurătate, ne simțim în permanență nealeși, respinși, de unde vine lumina și bunăstarea pe care vrem să le afișăm? Doar pentru că spunem că nu avem nevoie de cineva și că îl avem pe Dumnezeu cu noi nu înseamnă că umbra s-a anulat, ci înseamnă doar că suntem în negare și că, deci, mărim întunericul în loc să-l scădem.
Ca să devenim cu adevărat ceea ce susținem că suntem, va trebui să facem acea muncă neplăcută de a intra în întunericul din noi, a identifica demonii pe care îi negăm, a accepta că sunt acolo și a a-i scoate la lumină. Până ce nu vom fi dispuși să facem asta, putem noi repeta afirmații pozitive ca o moară stricată. Un 90% negat nu poate fi anulat de un 10% fals. Până ce nu curățăm partea neplăcută, vom trăi în minciună și în iluzie.
Iar acea curățenie este un proces îndelungat, întortocheat și plin de capcane ale minții, doar ea a creat și problemele. Este renașterea din cenușă ca pasărea Phoenix. Cum facem fiecare curățenia, asta este ce avem de descoperit. Pentru că drumul nostru este individual, unic, și nu este a nimănui. De aceea se numește creștere și dezvoltare PERSONALĂ.

Te iubești suficient să nu te mai plângi, să nu critici (adică să amplifici umbra) și să începi curățenia interioară?

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

Arad, 22.01.2024

 * * * * * * * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

FIECARE OM VEDE ALTCEVA CÂND SE UITĂ LA TINE

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

Imaginează-ți o scenă de teatru unde actorii interpretează un rol într-o piesă. Sala este plină, iar oamenii privesc spre scenă, spre actori, spre spectacol. Te-ai gândit vreodată ce este în mintea fiecărui spectator? Unii se foiesc într-una, alții sunt plictisiți pentru că nu rezonează cu teatrul sau cu interpretarea, dar au venit pentru că cineva a insistat; mai sunt cei care au citit cartea, piesa, și au venit să vadă ceea ce au înțeles ei din text. Unii sunt total absorbiți de interpretarea actorilor, în timp ce alții sunt fascinați de costume, de lumini sau de decor. Iar exemplele pot continua. 

Dacă la sfârșit ai pune toți spectatorii să spună ce au înțeles din acel spectacol, ce i-a impresionat cel mai mult, ce a rămas viu în memoria lor, iar ei ar fi 100% sinceri, ai vedea că răspunsurile ar fi total diferite. Fiecare a văzut altceva, a reținut anumite aspecte și a rămas cu impresii diferite. Și e normal să fie așa. Fiecare om percepe realitatea prin filtrul educației și al credințelor proprii. Un om care nu are preocupări legate de spectacole are un anumit filtru prin care vede lucrurile și le judecă; altul care a citit mult are alt filtru prin care înțelege, etc. Pentru cei care nu sunt deloc interesați de teatru, orice spectacol este pierdere de timp pentru că ei au alte preocupări. Cei care sunt pasionați de teatru abia așteaptă orice prilej să vadă spectacole și să se bucure de ceea ce văd și simt. 

Indiferent ce părere ar avea spectatorii care au fost în sală, cu toții au dreptate, doar că fiecare a văzut altceva. Câți spectatori atâtea opinii. 

Și acum să întoarcem lumina reflectoarelor spre tine. Tu ești scena pe care se desfășoară spectacolul vieții tale. Fiecare om pe care îl întâlnești este un spectator al tău. Unii se vor grăbi să plece după primul act, alții rămân până la sfârșit, dar adorm; alții vor critica într-una ceea ce aud și văd la tine și vor veni cu propuneri cum ar trebui să faci și să fii pentru ca ei să te placă. Apoi sunt cei care te urmăresc și te admiră fără să simtă nevoia să se manifeste zgomotos. Și mai sunt cei cărora le place atât de mult de ei în prezența ta încât vor vrea să revină la „spectacolul” numit TU; pentru ei ești o inspirație. 

Indiferent ce părere au ceilalți despre tine, nu uita că ei te pot percepe doar la nivelul de profunzime la care se văd pe ei. Un om superficial, obișnuit să critice și să comenteze fără să știe adevărul despre ce vorbește, te va vedea la fel, superficial, și te va condamna pentru asta. Un om a cărui educație s-a bazat pe sublinierea defectelor, va căuta la tine doar defecte, incapabil fiind să vadă partea frumoasă, calitățile. Un om care a lucrat cu el și a reușit în viață, îți va vedea potențialul. Cineva care nu a făcut nimic pentru el ci a așteptat ca altcineva să-i spună cine e și ce să facă va aștepta și de la tine îndrumări, iar dacă nu i le dai te va învinui pentru nefericirea lui. Cineva obsedat de imagine și de părerea celorlalți despre el te va judeca doar la nivel de imagine, nu îl va interesa miezul, esența ta. 

Un om cu multe traume nerezolvate din copilărie nu te poate vedea decât prin prisma acestor răni, și te va identifica cu unul dintre personajele care atunci au existat în viața lui: dacă vocea ta îi amintește de cea a agresorului, te va respinge din start indiferent cât de mult ai încerca să-i demonstrezi că nu ești ca acel om rău de care îi amintești; iar dacă felul tău de-a fi seamănă cu a cuiva care l-a alintat și iubit, va dezvolta un atașament puternic față de tine, deși nu te cunoaște prea bine. 

Cred că ai înțeles: fiecare om vede altceva când se uită la tine. Și nu, nu este deloc greșit dacă nu te vede cum te vezi tu sau așa cum ai vrea tu să fii văzut. Iar dacă vei înțelege acest lucru, vei înțelege adevărul: OMUL NU TE VEDE PE TINE CÂND TE PRIVEȘTE, CI VEDE UN ASPECT AL LUI, O IMAGINE PE CARE I-O OGLINDEȘTI.

Și reciproca este valabilă: NU POȚI VEDEA LA ALȚII DECÂT CEEA CE ÎȚI OGLINDESC EI.

Dacă vrei să afli mai multe despre oameni, fii atent ce îți vor spune despre tine; ei îți vorbesc, de fapt despre ei.

Dacă vrei să afli mai multe despre tine, fii atent ce spui despre oameni; tu vorbești, de fapt, despre tine. 

Mai multe despre ce putem afla despre noi, despre aspectele sau rolurile pe care le jucăm în viață și despre cum ne înțelegem menirea vieții voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă vineri, 06.02.2026 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube (https://youtube.com/live/J9DPr3yhNO8) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/events/2113888982758246). Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

https://youtube.com/live/J9DPr3yhNO8 

 * * * * * * * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

BOBOTEAZA - SEMNIFICAȚIE ȘI SIMBOLURI

Nu e nevoie să schimbăm lumea; e suficient doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *    * 

Acesta nu este și nu se vrea a fi un material religios. 

El poate fi citit de oricine, indiferent de religie, de convingeri, de crez, de credință.

Este doar ceea ce am înțeles eu, om de rând, despre o sărbătoare ce are semnificații profunde, dincolo de ceea ce se vede.

Este despre simbolul unei zile în care întreaga planetă primește confirmarea, binecuvântarea, recunoașterea, botezul.

Binețe, dragă Om!

Nu sunt și nu voi fi expertă în dogmatica religioasă. 

Sunt doar un om care are curiozitatea de a trece dincolo de limite, îngrădiri, reguli făcute de alții pentru a fi acceptate fără a pune întrebări.

Sunt cel ce crede după ce cercetează și înțelege taina și simbolul fiecărui moment pe care Universul ni-l aduce în cale.

Sunt cel ce știe că totul are o semnificație, și că descoperirea acesteia duce la descoperirea fiecăruia ca individ, ca entitate de lumină, ca esență divină.

Dacă te plictisesc, sau dacă te deranjează ceea ce citești, îți mulțumesc de vizită, dar întoarce-te, rogu-te, la viața și crezurile pe care le cunoști și pe care ți le aperi cu îndârjire.

Materialul se adresează celor deschiși la minte și la suflet, celor ce vor să știe mai multe despre momentele care compun timpul ce definește ca trăire.

Te invit să povestim puțin despre o zi al cărei simbol este prea puțin înțeles, sau trecut cu vederea. 

Oprește-te puțin din ce faci, indiferent de religia ta, și ieși puțin din tiparele minții și a dogmelor.

Relaxează-te, și citește cu sufletul.

Cu toții am auzit despre Bobotează.

Dincolo de semnificația oferită de biserică, Boboteaza are un simbol ascuns, tainic, ce ne privește pe toți, indiferent de religia în care am primit confirmarea existenței prin botez, indiferent cum se numește acesta și care îi este ritualul.

Mai întâi, dă-mi voie să-ți reamintesc ce se spune despre acest moment din an.

Boboteaza este sărbătoarea sfințirii tuturor apelor din lume, ca reamintire a momentului în care Iisus a primit confirmarea esenței lui divine prin botezul cu apa din râul Iordan.

Cel care a săvârșit actul a fost Ioan, numit Botezătorul deoarece îndemna oamenii la pocăință, adică la recunoașterea păcatelor prin spovedanie, prin renunțarea la lucrurile care îi țineau departe de divinitate, de lumina divină; iar apoi confirma această curățare prin simbolul spălării cu apă, numit generic BOTEZ. 

Ioan Botezătorul a fost considerat înaintemergătorul lui Iisus, povestind oamenilor despre fiul Domnului ce urmează să vină pentru a-i ajuta pe cei ce vor să primească ajutorul, ce vor să primească lumina divină prin renunțarea la „întunericul” ce îi ține departe de ea.

Atunci când Iisus l-a întâlnit pe Ioan pentru a primi confirmarea prin apă, Botezătorul a spus: „Iată mielul lui Dumnezeu, cel ce spală păcatul lumii”. 

Aceasta a fost recunoașterea valorii și a luminii divine pe care o purta omul Iisus.

Cu prilejul botezului lui Iisus în râul Iordan, s-a arătat și a fost recunoscută de toți Sfânta Treime: Fiul Domnului, care primește recunoașterea prin glasul Tatălui ce s-a auzit atunci din cer spunând „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit!”, și confirmarea esenței divine prin coborârea luminii, a Duhului Sfânt sub forma unui porumbel care se așează pe umărul lui Iisus.

Această arătare poartă numele de Epifanie.

Dacă până atunci botezul făcut de Ioan avea semnificația unei curățări individuale cu apă, din momentul arătării Sfintei Treimi devine o taină deoarece aduce și focul divin ce are puterea de a purifica întregul neam al celui botezat.

Se spune că botezul este o taină nu pentru că ar fi un secret, ci pentru că simbolul său este dincolo de suprafața ritualurilor; acestea au fost create pentru a sublinia profunzimea și unicitatea confirmării și reconfirmării omului ca ființă divină.

Când omul se naște cei din jur îi recunosc existența, îi confirmă venirea și îi onorează esența divină prin botez. Alte religii folosesc alt nume pentru acest ritual. Important este că, din momentul botezului, omul este acceptat și integrat în comunitatea din care face parte.

Boboteaza este momentul din an în care ni se reamintește esența și faptul că oricând ne putem dezbrăca de superficialitate, de dogmatism, de rigiditatea teoriei impuse, de trăirea de suprafață, pentru a putea îmbrăca haina înțelepciunii câștigată prin căutarea de răspunsuri și găsirea de noi înșine.

Momentul de botez, de curățare, de purificare este necesar, se spune, deoarece odată cu căderea lui Adam, omenirea a fost atinsă de păcatele „lumești”, iar această perioadă a fost stopată odată cu Epifania sau botezul lui Iisus.

Indiferent de religia în care am primit botezul, Boboteaza are rolul să ne reamintească de faptul că am primit deja esența divină, Duhul Sfânt și confirmarea de copil al Luminii.

Boboteaza sau Epifania este sărbătoarea sfințirii tuturor apelor, deoarece prin pogorârea Duhului Sfânt nu doar apa Iordanului a fost purificată.

Ziua de 6 ianuarie este menită, astfel, să ne reamintească faptul că odată sfințite toate apele au rol purificator, cu condiția să dorim această curățire.

Îți reamintesc un lucru: planeta noastră este compusă, în proporție de aproximativ 75% din apă. La fel ca și corpul uman.

Și dacă Boboteaza sau Epifania este sărbătoarea sfințirii tuturor apelor, înseamnă că este și sărbătoarea curățării și purificării noastre, a fiecărui individ.

Doar că, așa cum știi, nu numai apa ci și focul divin e necesar pentru o curățire completă.

Ceea ce înseamnă că nu este suficient să bem sau să ne spălăm cu apă sfințită, dacă nu vrem să ne eliberăm de întunericul din noi, de emoții și trăiri ca ura, ranchiuna, frica, furia, gelozia, orgoliul, răutatea.

Apa din corpul uman este prelucrată și recirculată de rinichi, și eliminată prin vezica urinară. 

Rinichii sunt afectați de frici, temeri, panici. 

Ei răspund, energetic, de funcționarea normală a oaselor și măduvei osoase, precum și a organelor reproducătoare.

Focul, ca element, este reprezentat în corp de două organe: inima, pompa sângelui care asigură viața și de intestinul subțire, care prelucrează mâncarea cu care ne „hrănim” viața.

Atunci când aceste organe sunt afectate, ar fi bine să ne revizuim puțin criteriile după care ne trăim viața, și să facem o purificare, o curățare a emoțiilor distructive de esență divină din fiecare.

Nu este suficient să avem în casă Agheasma Mare (sau apa sfințită de Bobotează) pentru a fi automat puri. Mai e nevoie și de lucrul cu noi înșine. E nevoie să dăm afară frustrările și nemulțumirile, verbalizându-le. Aceasta este spovedania.

Boboteaza sau Epifania, la fel ca multe alte sărbători ale tuturor religiilor lumii, are rolul de a ne reaminti cine suntem cu adevărat, dincolo de corpul fizic. 

De noi depinde dacă vrem să trecem dincolo de limitele și limitările teoriilor, ale dogmelor și vom înțelege mesajul fiecărei sărbători.

Folosește-te de energiile acestor zile pentru a face curățenie în sufletul și viața ta.

Reamintește-ți că fiecare zi poate fi pentru tine  un nou început.

Reamintește-ți de tine!

Îți mulțumesc de însoțire printre rânduri, și nu uita: nu răspund pentru ceea ce crezi tu că am vrut să spun sau pentru ce ai vrut tu să înțelegi.

Binețe, Om înțelept!

Edith Kadar

Arad, 06 ianuarie 2016

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/01/boboteaza-semnificatie-si-simboluri.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

POVESTEA LUI 2025 ȘI 2026

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 * * * * * * * 

2025 a venit să ne spună că e timpul să punem punct trecutului, să lăsăm să plece oameni, locuri și programe vechi care nu ne mai ajută cu nimic și la nimic.

2025 a venit să ne spună că a venit momentul să dăm drumul la tot ce ne ține pe loc: convingerea că nu suntem buni, că nu merităm, că alții pot mai bine și mai mult ca noi.

Anul 2025 a reprezentat sfârșitul unui ciclu de 9 ani (2+0+2+5=9). Acest ciclu a început în 2017 (2+0+1+7=10; 1+0=1). Cum a fost perioada asta pentru tine? Ce s-a întâmplat atunci? Ce ai început atunci? Care a fost tema acestei perioade de 9 ani? Pentru că această perioadă tocmai se încheie. Tu ai încheiat ce ai avut de învățat în acest ciclu?

2026 va aduce un nou început de ciclu: 2+0+2+6=10; 1+0=1.
E important să reții că aceste sfârșituri și începuturi de ciclu NU SUNT OPȚIONALE! Nu este ca și cum ai zice „meh, n-am chef să sfârșesc ceva sau să încep altceva; mi-e bine așa, nu mă interesează balivernele astea cu sfârșit și un nou început, io fac ce vreau!”. Nu, nu este așa. Sfârșiturile sunt obligatorii. Fără finaluri nu putem începe ceva nou în viață.
Cu alte cuvinte, 2025 a venit să încheie capitole pe care le lălăi de ceva timp. Cu cât te încăpățânezi să dai drumul trecutului, situațiilor vechi care nu te duc nicăieri, cu atât noul ciclu - început în 2017, sau care debutează în 2026 - va fi mai greu, mai dur, mai solicitant.

Dacă 2025 ar vorbi, ar spune:
„Ridică-te din locul în care stai de atâta amar de vreme! Ești mai mult decât crezi! Am venit să închid ușa trecutului nu pentru că tu nu poți să o faci, ci pentru că crezi că așa cum ești acum e bine, e maximul, că mai mult nu există decât pentru alții. Am venit să închid ușa asta a vieții tale pentru că altfel nu vezi ușa nou deschisă în 2026; prin ea trebuie să pășești, pentru că acolo te așteaptă noi oportunități. Ești atât de obișnuit cu viața ta de până acum încât nici măcar nu mai cauți noi provocări, ci te mulțumești cu puținul pe care-l ai și pe care-l numești crucea ta.
Noul ți-a bătut la ușă de atâtea ori, dar confortul obișnuinței te-a făcut să nu mai auzi și să nu mai vezi nimic nou. Te-ai plâns de neșanse, de ghinion, de lipsa ne noroc, de cât de nedreaptă e viața cu tine și cât de darnică este cu alții, dar ai fost orb și surd la tot ce ți-am adus ca șanse și oportunități. Și pentru că nu ai văzut nimic, te-ai plâns că nu ai primit nimic.
Am venit să-ți închid geamul pe care te uiți și vezi aceleași peisaje vechi. Nu te-ai săturat de ele?
Am venit să îți închid ușa prin care tot reintri pentru că ți-e prea frică să deschizi alta. Odată ce eu, 2025, mă sfârșesc, și ușa ta se va închide de ziua ta în 2026; acesta e cadoul meu pentru tine. Din acel moment nu se va mai deschide decât ușa nouă, cea care îți va aduce altceva decât până acum. Că va fi mai bun sau mai rău, de tine depinde. Dacă vei sta și vei plânge în fața unei uși închise va fi rău. Dacă vei înțelege că e momentul să pleci de acolo și să pășești în nou, va fi bine.
Hai, du-te mai departe! Meriți!”

Dacă 2026 ar vorbi, ar spune:
„Mai ții minte când îți făceai planuri de viitor, când te gândeai câte lucruri poți face și ai vrea să faci? Eu sunt pânza albă pe care să începi să-ți pictezi viitorul așa cum vrei. Nu ține cont de vârstă, de cât timp a trecut de când n-ai mai făcut ceva nou. Găsește soluții, nu-ți căuta scuze.
Am venit să îți spun că ai voie să ieși din tiparele și din șabloanele care ți-au fost transmise, pe care le-ai acceptat și ți le-ai însușit ajungând să te convingi că ceea ce ți s-a spus despre viață este propria ta gândire.
Dă-ți voie să te pui pe primul plan, dă-ți voie să ții cont de tine, de ce vrei tu, să nu te mai lași pe ultimul loc.
Dă-ți voie să ai o părere bună despre tine, indiferent ce părere au ceilalți.
Dă-ți voie să te vezi prin proprii tăi ochi, nu prin ochii celorlalți.
Ai voie să faci pentru tine ceea ce faci pentru alții. Iar asta înseamnă că dacă îi ajuți, ajută-te, iar dacă îi critici, critică-te. Dă-ți voie.
Scoate de la naftalină visurile acelea pe care le-ai ascuns ca să nu-i deranjezi pe ceilalți, pe care le-ai făcut sul și le-ai pus bine. Desfășoară-le și fă din ele zmeie pe care să le pictezi în culorile vii ale bucuriei de a fi tu, de a simți viața și a-ți da voie să fii liber de părerea altora; apoi ridică aceste zmeie la cer și bucură-te, pentru că așa ești tu.
Am venit să-ți spun să te ridici de acolo de unde ai căzut. A rămâne jos nu este o virtute; a te ridica și a merge mai departe este.
Îți aduci aminte de câte ori te-ai gândit ce bine ar fi să o poți lua de la început, să poți face altfel lucrurile? Eu, 2026, îți aduc energia să o iei de la capăt, îți aduc șanse și oportunități. Dar nu pot face nimic în locul tău. Trebuie să te miști din confortul suferinței și al limitărilor. Ai ratat șansa în 2017 sau în 2008, sau în 1999? N-o mai rata acum. Altfel vei retrăi același ciclu ca într-o buclă.
2025 ți-a închis vechea ușă în nas. Eu, 2026, îți deschid o ușă nouă. Ce ai de gând să faci? Să spui din nou „da, dar e greu”, sau „dar e prea târziu”? Dacă e prea târziu înseamnă că deja ți-ai fixat data în care viața ți se termină. Asta vrei?
Iubește-te atât de mult încât să începi de azi să-ți pictezi pânza vieții în culori pe care nu le-ai mai folosit demult. Meriți!”

Dragă Om, tu știi ce ai fost până acum, știi ce ai avut până acum. Nu vrei să încerci altceva? Dacă nu vei schimba nimic în gândirea ta, nimic nu se schimbă în viața ta. Dă-ți o nouă șansă. MERIȚI!

Bine ai venit în 2026!
2026, bine că ai venit!

Binețe, OM înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

Arad, 01.01.2026

 * * * * * * * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2026/01/povestea-lui-2025-si-2026.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

TOTUL ÎN VIAȚĂ SE ÎNTÂMPLĂ CU UN SCOP

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA!

De (prea) multe ori avem senzația că doar nouă ni se întâmplă niște lucruri neplăcute, și că ceilalți sunt feriți de ele.
Dar uităm că nimic nu este la întâmplare în acest Univers, și că totul este justificat și se petrece dacă și când trebuie. Atât lucrurile plăcute, cât și cele puțin plăcute nouă.

Da, din furie putem întreba de ce avem - noi sau o persoană apropiată - o boală gravă, sau de ce a trebuit să moară cineva drag. Și uităm că toate se întâmplă cu un scop, acela ca sufletul persoanei implicate să învețe o lecție. Nu pentru a ne face pe noi să ne simțim mizerabil.

Viața ne învață lecții în fiecare secundă a ei. 

Nimic nu e întâmplător, accidental sau coincidență! 

Orice ni se întâmplă are un scop bine definit. 

Este alegerea noastră cum și ce vrem să vedem, ce credem și cum vom proceda în viitor.

Putem alege să evităm sau să omitem să vedem și altceva decât că totul e o eroare a Universului. 

De obicei alegem varianta care ne place, ni se potrivește cu dispoziția din acel moment și cu gradul de prezență a noastră în propria existență.

Putem opta să vedem peste tot semne și semnale, chiar și pe cele care nu sunt ale noastre.

Putem înțelege mesajele, sau le putem interpreta astfel încât să se adapteze după ego-ul nostru.

Sau putem, pur și simplu, să tăcem și să privim cu ochi obiectiv ce ni se întâmplă.

Ca de obicei, totul este o alegere.

În loc să alegem să fim supărați pe viață, pe oameni, pe situații, pe sistem, etc., nu am avea mai mult de câștigat dacă am sta puțin să vedem ce avem de învățat din cele ce ni se întâmplă?

Furia, supărarea, disperarea, dezamăgirea, frica, sunt consumatoare de energie și ocupă atât de mult loc în mintea umană încât blochează accesul la conștiință, la orice „voce” a rațiunii.

Hai să ne imaginăm că am luat o hotărâre neinspirată, iar consecințele ei au fost foarte neplăcute.

În loc să stăm, să vedem unde am greșit, de ce, când, și cum, pentru a nu se mai repeta situația, ne lăsăm invadați de furie, regrete, păreri de rău, mustrări de conștiință pe care nu numai că nu le oprim, dar începem să le hrănim, să le amplificăm, până ce devin atât de mari în ochii noștri încât ne blochează să mai vedem și altceva.

Ca și cum în fața ne-a apărut brusc un obstacol atât de mare încât ochii nu mai pot vedea dincolo de el. Și, în loc să-l ocolim, să-l evităm, să găsim o altă cale, ne oprim și ne plângem de nenorocirea ce s-a abătut peste noi transformându-ne viața în calvar.

Alegerea reacției și a comportamentului în fața acestor probleme apărute ne aparține.

Totul în viață se întâmplă cu un scop: acela de a învăța pentru a deveni mai buni, pentru ca și noi, la rândul nostru, să-i putem învăța pe alții, să-i îndrumăm atunci când vor ajunge în fața unor obstacole (aparent) de netrecut ale vieții.

Nimic nu se întâmplă pentru a ne face pe noi să ne simțim mizerabil, victime sau învinși ai sorții, vieții sau Universului.

Lucrurile nu se întâmplă cu dedicație specială numai pentru noi din partea karmei. Ar fi bine să încetăm să ne mai credem atât de speciali încât să ne imaginăm că totul ni se întâmplă numai nouă.

Nimic nu ni se întâmplă fără ca noi să fi generat acea situație prin hotărârile și deciziile luate de-a lungul anilor.
Dacă vom susține non-stop că noi nu avem nicio vină pentru ce ni s-a întâmplat, ne vom înconjura voit de obstacole ce ne vor împiedica să luăm hotărâri optime pentru devenirea noastră, ca oameni.
Iar dacă nu ne oprim să vedem unde și ce am greșit, vom atrage în viața noastră disperarea, ura și disprețul față de viață.

Și din această stare, cum vor arăta hotărârile pe care le luăm pentru viitor?

Din furie nu poate rezulta calm; din disperare nu se obține înțelepciune. 

Regretele nu generează stare de bine și de deschidere către viitor; mustrările de conștiință nu vor conduce către alegeri inspirate.

Din stările negative rezultă doar trăiri negative, iar hotărârile rezultate nu pot fi decât la fel.

Dar dacă ne-am folosi înțelepciunea, pe care (se presupune că) o avem, putem opri expansiunea furiilor și a regretelor stând și analizând situațiile și dizolvând, astfel, pesimismul. 

Acceptarea situațiilor trecute, a emoțiilor și gesturilor din spatele lor, duce la anihilarea acelor trăiri, la rezolvarea și acceptarea situațiilor neplăcute, și la dizolvarea acelor obstacole care au blocat vederea clară a viitorului.

Doar așa se poate învăța ceva din experiențe, și nu acumulând disperare, nemulțumire, dispreț față de viață, de semeni și de noi înșine, sau învinuind în dreapta și în stânga pentru nenoroc.

Totul în viață se întâmplă cu un scop: acela de a învăța lecția acceptării și a pășirii mai departe, în ciuda obstacolelor reale sau imaginate pe care le întâlnim  pe drumul vieții.

Putem alege între a ne irosi timpul și energia cu furii inutile, care nu rezolvă nimic, sau să vedem care este lecția de învățat și de ce tocmai acum ne-a fost scoasă în cale.

Orice ni se întâmplă are un scop bine definit. 

Nimic nu e întâmplător, accidental sau coincidență. E doar viața ce ne învață lecții în fiecare secundă a ei.

Binețe, dragă Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar 

Arad, 31 ianuarie 2016

 *     *      *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
 (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/07/totul-in-viata-se-intampla-cu-un-scop.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.