miercuri, 18 noiembrie 2026

NU EXISTĂ UN ADEVĂR GENERAL VALABIL PENTRU TOȚI

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 *     *     *     *     *     *     * 



Nu există adevăr general valabil pentru toată lumea. Asta este o iluzie a celor care cred că toți oamenii văd viața exact cum o văd ei și că orice părere diferită îl face pe celălalt demn de milă și de critică. Există, în schimb, adevărul fiecăruia creat după chipul și asemănarea experiențelor, emoțiilor și a trăirilor care le-a creat personalitatea din copilărie și până acum. 

Când un om este convins că lumea este doar așa cum o vede el și nu altfel, și că ăsta este singurul adevăr, ceilalți, cu alte viziuni, sunt doar niște neștiutori, niște ignoranți proști care habar nu au de nimic. Iar asta se poate vedea ușor urmărind comentariile la postări, cărți, filme care arată o altă părere decât cea proprie. 

Aici nu este vorba despre părerile diferite, ci despre o lipsă de educație. În copilărie am fost educați că părerea părinților și a celorlalți adulți este cea mai importantă și singura adevărată. De multe ori am fost apostrofați că aveam părerea noastră cu un „Ce știi tu? Ești doar un câcă mic, mucos, care nu știe nimic! Faci ce-ți zic, că io știu mai bine!”. Un copil care nu a fost lăsat să își exprime părerea, care a trebuit să își înăbușe ceea ce simte doar pentru că „io sunt mic, nu știu nimic, doar cei mari știu totul”, nu este un copil zen, plin de liniște și de pace. El acumulează furie și frustrare de-a lungul timpului; nu pentru că alții au dreptate, ci pentru că nu înțelege de ce el nu are niciodată dreptate, de ce doar părerea lui nu este bună, și începe să se întrebe ce este în neregulă cu el că ceea ce spune este ignorat tot timpul. 

Un copil frustrat va deveni un adolescent frustrat, rebel, care va încerca să atragă atenția asupra lui altfel: „Nu am dreptate? Părerea mea nu contează? Nu-i problemă, o să vă contest și eu toate părerile voastre!”. Rebeliunea devine metoda de contestare a adevărului celuilalt; ceva la genul: „Ce spun eu nu e adevărat, ziceți? Na, de acum voi comenta și respinge tot ceea ce îmi impuneți voi ca adevăr!”. 
Adolescentul frustrat va deveni un adult care are în el, adânc, copilul și adolescentul al căror adevăr nu a fost luat în seamă de ceilalți. Când cineva crește într-un mediu în care părerea lui nu a fost luată în serios, acesta va deveni „normalul” său: „Am fost contestat? Contest. Mi s-a respins părerea? Voi respinge orice părere care este diferită de a mea. Adevărul meu nu contează? Din acest moment adevărul celorlalți este o minciună pentru mine. Ce mi s-a făcut, fac și eu”. Acest comportament devine „răzbunarea” pentru ce i s-a întâmplat omului în copilărie și adolescență. 
Problema este că frustrarea face ca acești oameni nici măcar să nu mai asculte părerea celorlalți, ci să o conteste direct, să o ridiculizeze, să îi ia la mișto și să îi jignească pe cei care au altă opinie decât ei. Nu îi interesează ce spui, îi interesează să facă ceea ce li s-a făcut lor în copilărie; pentru că jignirea și contestarea au fost percepute ca putere. Și dacă lor li s-a luat puterea de a spune adevărul, și ei vor face la fel. Putere = a contesta, a jigni, a face comentarii răutăcioase. Și nu, nu este răutatea adultului, ci frustrarea copilului din el care nu a fost ascultat și nu a fost luat în serios niciodată.

Așa că, dragă Om, data viitoare când cineva te jignește sau face un comentariu răutăcios, încearcă să îți amintești că el nici măcar nu a auzit ce spui și ce gândești, trebuie doar să facă și să fie ca cei care s-au impus prin a-l anula și a-i anula adevărul. 
Un om care crede că ceilalți sunt proști doar pentru că au altă părere decât el este adolescentul rebel care nu a fost lăsat să se exprime, sau căruia i s-a spus - conform parenting-ului actual - că doar el are dreptate și că ceilalți sunt niște ignoranți. Desigur, educația cuiva nu justifică lipsa de respect.

Dragă cititor, de câte ori citești sau auzi ceva ce este diferit de ce știi și te trezești că vrei să spui și tu, fără să ți se ceară, adevărul tău, asigură-te că nu o faci din frustrarea copilului din tine. Pentru că dacă răspunzi fără să-i lași pe ceilalți să termine ce au de spus, dacă ai auzit/citit doar un fragment și ai simțit să contești adevărul lor, vezi că acela e adolescentul din tine care nu a fost lăsat să vorbească și care iese la suprafață și preia controlul de câte ori altcineva își spune adevărul. 

Fiecare om este un univers. Fiecare om înțelege viața altfel. Fiecare om procesează diferit ceea ce i se întâmplă.
De aceea, Om drag, nu există adevăr general valabil pentru toată lumea. Există, în schimb, adevărul fiecăruia creat după chipul și asemănarea experiențelor, emoțiilor și a trăirilor care le-a creat personalitatea din copilărie și până acum. Iar când întâlnești pe cineva care contestă tot ce spui și gândești, amintește-ți că nimic nu este întâmplător și că ți-ai întâlnit o oglindă, oricât de mult ai respinge această idee. 

Fii înțelept și observă. În fond de ce trebuie ca toată lumea să gândească la fel ca tine? Tu de ce nu gândești ca alții? Observă-te.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar
Arad, 18.11.2026

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

TU NU IUBEȘTI UN OM, TE IUBEȘTI PE TINE ÎN PREZENȚA ACELUI OM

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 


Tot ce știm despre iubire este ceea ce am fost învățați, în primul rând, în familie. Iar dacă ne-am uita puțin în familiile noastre, la ce am fost învățați că înseamnă iubire și la ce vedem că înseamnă manifestare a iubirii între apropiații noștri, am constata că, de cele mai multe ori, diferă de ceea ce am citit sau am văzut în filme.

Am fost învățați că iubirea trebuie justificată: „te iubesc pentru că...”. Doar că asta nu este iubire.

Am fost învățați că iubirea nu este gratuită, ci este ceea ce obținem dacă plătim un preț: „dacă nu faci sau spui asta, nu te mai iubesc”. Doar că asta nu este iubire, este șantaj.

Am fost învățați că a ne arăta sau a ne spune iubirea este un gest de slăbiciune, de vulnerabilizare: „dacă iubești, te va lua de prost/proastă”. Doar că aceea nu este iubire; este ceea ce a înțeles despre iubire și a văzut cel care vorbește.

Am fost învățați că iubirea este o sursă de suferință, și nu de bucurie: „să nu te îndrăgostești, vei suferi”. Doar că iubirea nu aduce suferință, ci liniște. Așteptările aduc suferință, iar acolo nu este iubire.

Am fost învățați că iubirea trebuie câștigată, nu oferită pe tavă: „ți-a demonstrat că merită să-l/o iubești?”. Doar că iubirea nu este un concurs de dovedit; este o stare care apare după ce înțelegem că nu avem nimic de demonstrat nimănui.

Am fost învățați că iubirea durează atât cât ne este nouă bine, după care, gata: „te-ai schimbat, nu mai ești același/aceeași; nu te mai recunosc, nu te mai iubesc”. Doar că asta nu e iubire, este manipulare curată.

Am fost învățați că a iubi înseamnă a te jertfi pentru alții și a uita de tine. Doar că asta nu este iubire, este o pedeapsă de sine.

Am fost învățați că cea mai mare virtute este să-i iubești pe alții, chiar dacă asta înseamnă că nu te iubești pe tine: „eu nu contez, altora să le fie bine”. Doar că asta nu este iubire, este anulare de sine.

Când suntem singuri avem foarte multe păreri despre iubire, despre cum vom iubi, cum vom fi iubiți, cum va fi relația; știm și că nu vom mai face greșelile pe care le-au făcut părinții noștri, și jurăm că noi vom fi altfel. Toate astea în teorie. Doar că practica schimbă lucrurile. În practică, suntem condiționați de programele pe care le-am primit în familie, de la părinți, și vom ajunge să facem exact ce am jurat că nu vom face niciodată. Și e normal să fie așa; experiențele se repetă până când cineva va schimba credințele și programările. Fetele vor face ca mama și își vor alege un partener ca tata, băieții vor fi ca tata și își vor alege partenere ca mama, iar relația va semăna cu a părinților.

De cele mai multe ori, iubirea este confundată cu relația. Credem că este suficient să vrem relație cu cineva și credem că asta înseamnă iubire. Nu, nu obligatoriu.
Putem vrea relație pentru că așa se face, pentru că suntem presați de familie și de cei din jur; care ne „iubesc” mult dacă ne presează, nu-i așa?!
Putem vrea o relație pentru că ne este teamă de singurătate, și vom numi asta iubire.
Putem vrea o relație pentru a ne răzbuna pe cineva care ne-a respins, sau pentru a le arăta altora că noi putem, ei nu; și vom numi asta iubire.
Putem vrea o relație pentru că vrem un anumit partener, și nu vrem să fie cu altcineva; și vom numi asta iubire.
Putem vrea o relație pentru că avem nevoie de cineva care să ne ajute, să ne sprijine, să facă în locul nostru, să fie acolo doar pentru că așa vrem; și vom numi asta iubire.

Dragă Om, mă adresez acum ție, direct: RELAȚIA ȘI IUBIREA NU SUNT ACELAȘI LUCRU, NU MAI FACE CONFUZII!
Într-o relație poate exista iubire, dar Iubirea nu are nevoie de o relație. Iar aici cuvântul este „nevoie”. Când iubești, nu ai nevoie de nimic. Totul există!
Intri în relație și atragi un anumit tip de partener pentru că ai de învățat una sau mai multe lecții. Totul este despre tine, niciodată nu este despre altcineva. Tu nu poți schimba pe cineva; observă că nici tu nu vrei să te schimbi. Nu poți cere ceva ce tu nu faci. Nu poți aștepta să ți se dea ceea ce tu refuzi să obții singur.
O relație durează exact atât cât îți înveți lecția. Simți când e gata, dar programările primite din partea societății („să nu ne faci de râs”, „până când moartea ne va despărți”, „ce-o să zică lumea”) te împiedică să închei acea relație și să mergi mai departe pe drumul tău. Și atunci rămâi agățat de o persoană cu care nu mai rezonezi, îți negi simțirile, te vei îmbolnăvi și vei numi asta iubire.

Dragă Om, tu nu iubești un om; nu asta e iubirea. Iubirea este atunci când în prezența celuilalt ajungi să te iubești pe tine.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar
Arad

 *     *     *     *     *     *    * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 17 noiembrie 2026

ÎNTR-O LUME ”NEBUNĂ”, TU NU RENUNȚA LA TINE!

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 


Nu permite nimănui să îți spună cum să fii, cum să te comporți, ce să faci, cum să gândești, și astea doar pentru ca ei să te placă.
Viața nu este despre a face pe placul altcuiva, nu este despre a renunța la tine, la ce vrei, la cine ești pentru a vâna păreri pozitive despre tine. Nu toți oamenii te vor plăcea, și ar fi bine să bagi asta la cap că altfel vei avea mari probleme legate de încrederea în tine.

Când crești într-o familie care are pretenția să faci doar ce ți se spune și care consideră că a face ce vrei tu este obrăznicie și rebeliune, ai două posibilități: fie rămâi rebelul, „oaia neagră” a familiei, ciudatul pe care mulți îl evită, fie devii și tu la fel de intolerant cu ceilalți oameni cum au făcut părinții tăi cu tine.

Dacă rămâi rebelul, așteaptă-te să întâmpini multă ostilitate și rezistență din partea conformiștilor, a celor care se consideră virtuoși și se autointitulează corecți. Nu prea vei fi căutat de oamenii care spun doar DA. În primă fază vei încerca și tu să te conformezi, să fii „cuminte”, dar apoi îți dai seama că nu te poți trăda pe tine în așa hal și, în plus, e prea plictisitor să faci doar ce spun ceilalți, unde mai e distracția?! Stai liniștit, cu timpul vei întâlni din ce în ce mai mulți oameni din „tribul” nonconformiștilor, al rebelilor, și vei ajunge să accepți că a fi tu însuți aduce cu mult mai multă liniște sufletească decât a umbla pe vârfuri pentru a nu-i deranja pe cei care oricum au decis că totul îi va deranja.

Dacă nu ai ieșit din cuvântul părinților, vei avea așteptarea ca și în viața (așa-zisă) adultă oamenii întâlniți să fie așa cum ai fost tu: supuși, fără replică și umili în fața ta. Iar dacă nu sunt așa, îți vei reaminti și vei aplica ceea ce au spus și făcut părinții: amenințări, șantaj emoțional, condiționări, certuri, impunere și intoleranță. Dacă nu ai ieșit din cuvântul părinților și ai renunțat la ce ai vrut doar să îi mulțumești, vei avea așteptarea ca și cei din jur să facă așa cum ai făcut tu. De aceea, când vezi o postare care ți se pare ofensatoare, te vei adresa autorului cu același ton dojenitor pe care l-au folosit părinții cu tine: îl vei certa pentru tonul folosit, pentru limbaj, pentru vocabularul utilizat, și dacă ți se răspunde, habar n-ai ce să faci, că nu te-ai așteptat la asta, așa că vei deveni părintele care amenință și încearcă să pedepsească „copilul” nescultător.

Fericirea și liniștea sufletească nu vor veni niciodată din supunere și anulare de sine. Ele vor veni doar din starea de acceptare a ta de către tine. Știi de ce? Pentru că atunci când aștepți ca alții să te accepte, tu nu exiști pentru tine. Dar atunci când înveți să îți aperi credințele, visurile și ceea ce ești, nu numai că exiști pentru tine, dar te-ai acceptat și ți-e și drag de tine.

Unii oameni vor fi supuși în permanență în fața celor pe care îi consideră autoritate și își vor trăi viața apărând „matricea” conformismului, vânând greșelile celor nesupuși, comentând într-una pe Facebook, YouTube, Instagram și certându-i pe cei care îndrăznesc să nu fie ca ei.

Alții au fost și vor rămâne rebeli, neîmblânziți, inadaptați într-o lume care descurajează „eu” și promovează „noi”. Rămân credincioși la ceea ce sunt și cred, nu vor renunța la ceea ce fac doar pentru că cineva le spune că nu va mai vorbi cu ei dacă nu se schimbă; aleg să fie marginalizați, dar știu că se schimbă doar dacă vor ei, nu pentru că îi condiționează alții.

Dragă Om, indiferent din ce categorie faci parte, dacă recunoști sau nu cum ești, nu uita că, într-un final, tu ești cu adevărat cel care se uită în oglindă seara, obosit. Dacă ești mulțumit de ceea ce vezi și simți, înseamnă că ai rămas fidel sufletului tău. Dar dacă te privești cu nemulțumire, să știi că din nou ți-ai trădat principiile și promisiunile pe care ți le-ai făcut ție de a nu (te) mai minți.

Dar, într-un final, dragă Om, nu permite nimănui să îți spună cum să fii, cum să te comporți, ce să faci, cum să gândești, și astea doar pentru ca să fii plăcut. Viața nu este despre a face pe placul altcuiva, nu este despre a renunța la tine, la ce vrei, la cine ești pentru a vâna păreri pozitive despre tine.
Nu toți oamenii te vor plăcea, și ar fi bine să bagi asta la cap că altfel vei avea mari probleme legate de încrederea în tine.

Viața este despre a te descoperi pe tine într-o lume care încearcă să te împiedice să o faci spunându-ți cum să fii.

Într-o lume „nebună”, tu nu renunța la tine. Rămâi tu însuți, cel în care crezi!

Binețe, Om bun!

Edith Elisabeta Kadar
Arad

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 15 noiembrie 2026

DE CÂTE ORI ÎI JUDECI PE CEILALȚI, TE JUDECI PE TINE

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 



De câte ori judeci pe cineva, chiar și în gând, te judeci pe tine.
Îți amintești oglinzile eseniene? Dă-mi voie să îți reamintesc de a doua oglindă: ATRAGI CEEA CE JUDECI. 
Da, știu, sunt mulți care nu acceptă oglinzile, care le resping deoarece iau totul literar: „urăsc criminalii, dar eu nu am omorât pe nimeni”. Mda, oglinzile nu sunt la propriu. Ele sunt simbolice, și pentru a percepe simbolurile e nevoie de multă deschidere a minții, iar asta se obține ascultând, observând, tăcând și nu comentând întruna sau întrerupând oamenii și judecându-i fără să știi toată povestea. De câte ori nu ești de acord cu cineva sau cu ceva, vei atrage în viața ta acel lucru, situație sau om, doar că nu la propriu, ci, cel mai frecvent, la figurat. 

Să zicem că ai fost la câteva cursuri de dezvoltare spirituală, ai citit câteva cărți și ai ajuns la concluzia că te-ai trezit spiritual; sau cel puțin așa spui pe Facebook, Instagram sau TikTok. Dar tu nu ți-ai făcut munca interioară, nu ai intrat în profunzimile tale să vezi câte lucruri zac de muuuulți ani acolo, în tine. Nu ai rezolvat rana de bandon sau de respingere sau altă rană din copilărie; doar le-ai acoperit și te-ai prefăcut că nu mai există. Dar acel copil din tine mai este încă acolo și plânge să-l eliberezi. 
Nu ai intrat să închizi toate ușile relațiilor rămase neîncheiate. Nu ți-ai dat voie să plângi și să ții doliu; și nu după fostele relații, foștii parteneri și prieteni, ci după acele aspecte ale tale care au fost în acele relații, care au suferit și care mai sunt acolo, în tine, nu au plecat nicăieri. Nu contează câte relații ai mai avut după aceea pentru a-ți pansa durerea; tu, cel de la acele vârste, ai rămas acolo și aștepți o încheiere.
Nu ai intrat acolo, în tine, să eliberezi toată furia, frustrarea, vinovăția, rușinea, ranchiuna pe care le-ai negat, le-ai ținut ascunse în spatele unui zâmbet forțat și a unei politeți exagerate menite să mascheze adevărul. Nici fricile acelea multe, negate și uitate nu pleacă, ci rămân acolo și țin captive toate acele aspecte, acele Tu, de la acele vârste.

Și știi cum îți transmit mesaje acele aspecte vechi captive în tine, știi cum îți atrag atenția că mai ai ceva de rezolvat? Aducându-ți în față oameni care oglindesc exact acele aspecte ale tale pe care nu le-ai rezolvat, nu le-ai eliberat.
Ai ceva nerezolvat din copilărie? Fie atragi mulți copii peste tot unde te duci, fie atragi oameni care se comportă ca niște copii. Sau tu vei fi învinuit că te comporți ca un copil. 
Ai ceva nerezolvat din adolescență? E posibil să nu-ți placă adolescenții sau să atragi parteneri sau colegi imaturi emoțional. 

Doar că la început nu recunoști oglinzile. Nu ai cum, nu te-a învățat nimeni. La început judeci, critici, comentezi plin de revoltă. Și dacă în această fază vei face câteva cursuri de dezvoltare personală sau citești câteva cărți, orgoliul spiritual te va împinge să te consideri superior celor care îndrăznesc să-ți tulbure Zenul și Feng-Shuiul, fără să-ți dai seama că ceea ce judeci și respingi sunt exact acele părți din tine care așteaptă să fie eliberate. E nevoie de multă muncă cu tine pentru a învăța să nu mai respingi tot ce nu îți place, ci să accepți că și ceea ce nu îți place vine să îți arate ceva ce ai refuzat să vezi. 

Ceea ce judeci la alții ești, de fapt, tu. Dar vei vedea asta doar atunci când îți vei da voie să crești și să te maturizezi. Iar asta este o muncă pentru o viață întreagă. Asta este, de fapt, viața: o școală continuă care te învață cum să devii o variantă mai bună a ta în fiecare zi. 

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar
Arad, 15.11.2026

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

miercuri, 15 iulie 2026

DOVADA CLARĂ A TRANSFORMĂRII TALE

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 * * * * * * * 



Dovada clară te-ai schimbat și că nu mai ești același om ca înainte este reacția oamenilor la tine. Vei începe să fii bârfit, contestat; comentariile pe care le vei primi vor începe să fie răutăcioase și vei avea senzația că tot ce spui este înțeles greșit sau/și răstălmăcit. Îți vei pune întrebarea dacă mai vorbești corect limba și te minunezi cum unii te vor învinui de lucruri pe care nu le-ai făcut, nici măcar nu le-ai gândit; te gândești ce naiba s-a întâmplat că până nu demult nu au existat aceste scurtcircuite în comunicare. Începi să te justifici, să te aperi, dar vezi că la unii nu numai că nu țin aceste explicații, ci parcă sunt ca benzina pe foc, amplifică neînțelegerea. 

Perioada de justificare și de scuze poate varia de la om la om: unii renunță după câteva încercări, alții vor deveni victime care se vor scuza de fiecare dată când fac sau spun ceva, rămânând așa până la sfârșitul vieții. Unii oameni cred că ei s-au defectat cumva de au ajuns să atragă atâtea critici și răutăți din partea semenilor. Alții se trezesc după un timp și își dau seama că acest tipar a apărut după ce au început să lucreze cu ei, să se uite la ei și la viața lor cu un ochi obiectiv, și că acel „te-ai schimbat, nu te mai recunosc!” nu este un reproș, ci un adevăr, o confirmare că nu mai sunt așa cum au fost, au devenit altcineva, așa cum este și normal. 

Societatea spune că e nevoie să te schimbi, dar când o faci nu îți mai spune și care sunt efectele secundare. 
Oamenii care se schimbă și care au trecut prin perioada de contestare, critică și chiar defăimare, te vor încuraja și îți vor spune să mergi mai departe. Cei care doar vorbesc despre schimbare dar nu fac nimic practic, vor fi deranjați că nu mai ești și nu mai faci ca până nu demult. 

Dragă Om, nu vei fi niciodată certat și comentat de oamenii care se ocupă de ei, de dezvoltarea lor, ci doar de cei care nu vor să miște niciun deget pentru a se schimba și care așteaptă ca tu și ceilalți să nu-i scoateți din zona de confort, să nu le deranjați zenul și fengșuiul.

Imaginează-ți că începi un curs de pregătire/specializare indiferent în ce domeniu. Faci parte dintr-un grup/clasă și ai mai mulți colegi. La început sunteți cu toții la același nivel de cunoaștere. Se poate spune că porniți pe picior de egalitate. Începe pregătirea și aveți cu toții aceleași teme, aceleași provocări, aceleași șanse de a învăța. Doar că fiecare participant se comportă diferit în aceleași condiții. Unii sunt conștiincioși, învață, își fac conspecte, își duc la capăt proiectele și studiază chiar în plus, atrași de temă și de oportunități; ei știu și văd că, odată cu evoluția profesională, devin mai buni în plan personal. Alții vor face doar strictul necesar, nimic în plus, considerând că acel curs este doar pentru că li s-a cerut, fără să vadă în el șansa de a se dezvolta; pentru ei cursul este ceva temporar, ceva ce trebuie, și nu văd șansa de a se schimba ei în plan personal. Și apoi mai sunt cei care au venit la curs pentru că așa trebuie, așa li s-a cerut, s-au simțit condiționați; pentru ei fiecare zi, fiecare oră de curs este o corvoadă, un chin. Ei nu văd nicio șansă de schimbare, nicio oportunitate de a deveni ei mai buni, mai performanți. Și, astfel, își vor manifesta într-una nemulțumirea comentând, criticând tot și pe toți cei care îi scot din zona de confort. Pentru aceștia, toți cei care se schimbă și se comportă altfel decât ei devin inamici și, deci, vor intra și ei în „mitraliera” comentariilor răutăcioase. 

Acum imaginează-ți că tu faci parte din prima categorie, cea a conștiincioșilor, a celor care își fac cu bucurie temele pentru că ai înțeles că tu, Omul, devii mai bun, nu doar profesional. Tu ești cel care câștigă experiență și devine o variantă mai bune; ești un câștigător. 
Cei din a doua categorie te vor ignora; pentru ei temele și proiectele sunt strict în timpul orelor, nu mai mult. Ei rămân aceiași, personal. Ei sunt indiferenții. 
Dar cei din a treia categorie vor încerca, mai întâi, să te atragă în cercul plângerii și nemulțumirii lor. Dar pentru că tu nu ești interesat să-i bârfești pe cei care nu sunt la fel, vei lua distanță. Și atunci va începe jihadul: vei fi și tu bârfit, ți se vor răstălmăci cuvintele, ți se vor distorsiona faptele, vei fi învinuit pe nedrept de lucruri pe care nu doar că nu le-ai făcut, ci nici măcar nu le-ai gândit. Ei vor încerca să te denigreze, să te picteze cu totul altfel decât ești. În primă fază s-ar putea să fii luat prin surprindere și să începi să te justifici crezând că acei oameni nu au înțeles corect. Dacă vei continua să faci asta mult timp, nu numai că îți pierzi concentrarea pe proiectele tale, dar îți vei irosi timpul și energia cu oameni care nu vor, de fapt, nimic schimbat în viața lor. Va trebui să ți se întâmple asta de câteva ori pentru a-ți da seama că acei oameni se simt, de fapt, incapabili să se ridice la înălțimea cursului, că sunt acolo pentru că alții i-au împins, alții le-au cerut să fie buni, dar ei nu se cred în stare de nimic. Și pentru că a recunoaște asta necesită maturitate emoțională, preferă să rămână copii îmbufnați care aruncă cu pietre în toți cei care nu vor să le facă pe plac. Ei sunt plângăcioșii. 
Gândește-te așa: și tu ai fost așa la un moment dat, dar ai ales să fii altfel; te-ai ales pe tine. Treaba ta nu este să-i schimbi pe alții. Nici tu nu te-ai schimbat pentru că ți s-a zis că e spre binele tău; te-ai schimbat atunci când ai simțit că nu-ți mai place de tine și de viața ta așa. 

Cei care aleg să rămână neschimbați vor încerca să-i facă pe alții să fie și să facă la fel, recurgând chiar la jigniri, amenințări și la a te învinui că ești așa cum sunt, de fapt, ei, dar nu vor recunoaște niciodată. Acesta este un comportament tip gaslight. Repet, cu toții trecem, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, prin acest stadiu. Doar că unii aleg să rămână așa o viață întreagă. 

Și, deci, dacă tu nu mai ești așa, dacă ai ales să fii și să faci altfel, nu înseamnă asta că te-ai schimbat? Ba da! Păi și dacă te-ai schimbat, dacă crești și devii o variantă mai bună a ta, de ce simți nevoia să îi convingi pe cei care se simt bine în răhățelul lor cald că tu nu ești așa cum te văd ei de acolo? Știi cine încă încearcă să convingă și să se justifice? Cei care încă nu sunt ei convinși că s-au schimbat și că sunt altfel, mai buni decât au fost. 

Dragă Om fain, criticile, atacurile, calomnia, bârfa altora nu arată că ei au dreptate. Ele sunt un test important pentru tine: vezi că te-ai schimbat sau nu? Dacă nu vezi încă, vei atrage comentaci și critici până când vei face un pas în spate și îți vei pune întrebarea importantă: „măi, dar de când părerea cuiva care nu mă cunoaște a devenit mai importantă decât părerea mea, singurul care mă cunosc cu adevărat?... sau poate că nu mă cunosc?...”

Până când vei vedea adevărul - că ce spun alții nu este despre tine, ci despre ei -, vei avea parte de asemenea situații. Până când vei înțelege că reacția oamenilor la tine este testul clar că nu mai ești același și că te-ai schimbat. 
Și dacă te-ai schimbat, dacă tu vezi șansele și oportunitățile de schimbare și le folosești, ce importanță mai are părerea cuiva care vrea să te tragă înapoi, acolo de unde tu ai plecat? Și de ce ți-ai pierde timp și energie să convingi pe cineva că poate mai bine? La tine a ținut asta? Nu? Păi și de ce crezi că la alții ar fi altfel? Timpul și energia ta sunt pentru tine, nu pentru alții. Până vei învăța lecția asta vei atrage critici și injurii. Când vei înțelege că fiecare este răspunzător de propria-i schimbare, îți vei vedea de drumul tău și vei învăța să ignori tot ce nu îți folosește în creșterea personală. 

E nevoie să ai mult curaj să vezi în ce categorie te încadrezi (plângăciosul, indiferentul sau câștigătorul), să accepți realitatea și să te pui pe treabă. Ce treabă? Să devii o variantă mai bună a ta. 
Și programele de computer, și telefoanele își schimbă și îmbunătățesc într-una variantele, tu de ce nu ai face-o?

Binețe, Om curajos!

Edith Elisabeta Kadar
Arad, 15.07.2026
 


 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 24 aprilie 2026

LUMEA DUPĂ CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA TA

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 
 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 




 LUMEA DUPĂ CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA TA

- URANUS în GEMENI (2026-2033)

Oamenii nu pot fi așa cum vrei tu. Încetează să te mai superi, să fii revoltat și să încerci să corectezi tot și pe toți doar pentru că tu crezi că știi cum e cel mai bine pentru toți. 
Uită-te puțin la viața ta. Tu faci ce le ceri, ce le impui și îi condiționezi pe ceilalți să facă? Dai sfaturi pentru că ai aplicat totul în viața ta și ai văzut că funcționează? Am o întrebare: cum reacționezi când vine cineva la tine, îți spune ce și cum să faci, îți contestă orice decizie, îți dă sfaturi și îndrumări necerute? Să nu-mi spui că îți place și ești plin de zen, că nu te cred. Și atunci tu de ce nu poți vedea că fiecare om are aceleași reacții ca și tine? 
Probabil că în copilărie părinții ți-au spus ce să faci, ce să nu faci, cum să te comporți și cât de dezamăgiți vor fi dacă faci ceva după capul tău și îi faci de râs. Și ca să nu fii respins, să nu-i superi pe mami și pe tati, ai făcut tot posibilul să nu ieși din pătrățelul pe care ți l-au creat pentru a te putea „educa” cât mai bine. Ai încercat să fii cuminte, altfel ai tăi te ignorau. Și ce crede un copil atunci când părinții nu îi vorbesc? Că nu merită să fie iubit și că nu este bun de nimic. 

Deci care a fost barometrul iubirii în copilărie? Aprobarea și aprecierea părinților de câte ori ai făcut așa cum ți-au spus. Cu alte cuvinte, te-ai format după chipul și asemănarea părinților. Problema era atunci când părerea mamei și a tatălui difereau mult. Pe cine să asculți atunci? Pe cine să mulțumești? Cum să-i împaci? Și asta a fost atmosfera în care te-ai format, în care ai crescut. Nici măcar nu ți-ai dat seama că tu nu faci ceea ce ai vrea și ce simți, ci faci ce ți se spune. Îți trăiești copilăria și adolescența blocându-ți visurile, suprimându-ți frustrările și furiile, și spunând nu ce vrei, ci ce crezi că ar fi aprobat de părinți. 
Desigur, poți să te revolți, poți fi rebel, dar tot ce vezi este dezamăgirea în ochii părinților și le auzi tonul rece, menit să te pedepsească pentru că ai îndrăznit să ieși din pătrățel. Poți să spui că faci ce vrei tu; în realitate tot ce faci nu este creația ta, este doar împotriva a ce îți spun ai tăi. 

Când ieși din adolescență și începi să fii pe picioarele tale, cum crezi că vei face cu cei din jur? Le vei da posibilitatea să se exprime liber, să spună ce vor și le vei respecta părerea chiar dacă diferă total de a ta? Doar dacă așa au făcut părinții tăi cu tine și așa ai fost educat. Dar dacă ai crescut supus și ascultător, nu ai cum să fii deschis și să accepți altceva decât știi. Lumea ta a fost creată după chipul și asemănarea părinților, iar acum, când ești adult, crezi că poți face ce vrei tu. Nu, nu faci altceva decât să aplici aceleași reguli din copilărie, doar că acum sunt alegerea ta, iar asta îți dă iluzia că faci ce vrei tu. 
Să zicem că părinții ți-au dat 30 de reguli și îndrumări pe care a trebuit să le urmezi strict: să înveți, să iei note mari, să fii cuminte, să nu-i faci de râs, să îi asculți, etc. Până la vârsta adultă le-ai urmat, le-ai respectat, dar după aceea ai zis că gata. Doar că, ce să vezi, „independența” ta a însemnat să aplici cu ceilalți tot cele 30 de reguli, doar că de data asta tu ai decis care și în ce ordine. Tot ce au făcut părinții cu tine faci tu acum cu ceilalți. Și numești asta maturitate. Adică le ceri celorlalți să fie și să facă așa cum faci tu. Lumea ta este croită după chipul și asemănarea ta. Și te miri că oamenii nu sunt cum vrei tu, ba ești chiar furios, frustrat, dezamăgit că oamenii sunt „răi” (în condițiile în care „buni” înseamnă să fie cum vrei tu).
Problema nu este că altcineva face altfel, ci că dacă nu e cum vrei tu, crezi că tu nu faci ceva bine. Iar tu ai nevoie să știi că tot ce faci e bun. Și care e dovada? Toți să facă și să fie ca tine, să îți trăiască viața în lumea după chipul și asemănarea ta.

Pentru mai multe despre acest subiect te aștept vineri, 24.04.2026 de la ora 20.30 la o emisiune în direct transmisă pe canalul meu YouTube (https://youtube.com/live/PqypbWLZmw8) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/events/1214023857298445). Te aștept cu drag.

Binețe, Om deschis la minte!

Edith Elisabeta Kadar
Arad, 24.04.2026


 * * * * * * * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 12 aprilie 2026

HRISTOS ESTE VIU!

SCHIMBĂ-TE PE TINE ȘI VEI SCHIMBA LUMEA

 *     *     *     *     *     *     * 



PAȘTELE, după om citire 

Hristos nu a înviat azi. 
El este viu dintotdeauna și se află în fiecare ființă, în fiecare piatră, în fiecare respirație a Universului.

El nu moare și reînvie în fiecare an doar pentru ca noi, oamenii, să avem motive să sărbătorim prin mâncare multă, băutură multă, și să preamărim iepurașul.

A ne imagina că Hristos învie în fiecare an pentru ca oamenii să-și aducă aminte de el nu poate arăta decât setea de „pâine și circ” rămasă nestinsă de-a lungul timpului.

A ne aminti de Lumina Hristică doar în anumite ocazii dictate de calendar nu poate arăta decât că noi, oamenii, alegem să rămânem în ignoranță, folosind scuza „păi, așa sunt obiceiurile...”.

A uita că Fiul OMULUI a înviat o dată, că este și a fost viu dintotdeauna în inima și sufletele noastre, și a preamări răstignirea lui, ne condamnă pe noi, oamenii, la rămânerea în întunericul ego-ului, iar de acolo să emanăm și să emitem judecăți de valoare față de tot și toți care îndrăznesc să fie altfel.

De ce e nevoie să ni se reamintească anual că a murit și a reînviat? Nu știm asta altfel? Deci, dacă nu am fi anunțați în fiecare an că de Crăciun s-a născut, iar de Paște a înviat, noi, oamenii, am trăi în bezna necunoașterii și a nerecunoștinței?  
                                                                                                          
Dacă nu ar exista biserica, cum ne-am aminti că a existat odată cineva care a crezut atât de mult în oameni încât s-a jertfit pentru ei doar pentru a le arăta că fiecare poate fi ca el, fiu de Dumnezeu?
Și dacă a înviat, oare asta nu înseamnă că a înviat în conștiința umană, rămânând viu?

Dragă OM, fă ca fiecare zi să fie pentru tine și pentru sufletul tău Paște, Crăciun, Florii sau orice altceva, și nu (te) sărbători doar în zile marcate cu roșu în calendar.

Poți fi în fiecare zi conștient de Lumina christică din tine, de ce te mulțumești să o faci doar o dată pe an?                                                                                                                                            
Poți fi Lumină divină în fiecare moment al existenței tale, de ce te mulțumești cu o singură secundă?   
Soarele există și în zilele noroase, și atunci când este noapte. Doar nu poate fi perceput de simțuri. Cunoașterea te face să știi că există, ignoranța te face să îl observi doar când e lumină și căldură.                                                                                                                                                  
La fel și Lumina divină din fiecare. Ea există, indiferent de credințe, religie, și părerile oamenilor.

Hristos nu a înviat azi, pentru că el este viu dintotdeauna și va rămâne așa, fie că vrei să vezi, fie nu. 

Poți doar alege să îl vezi zilnic, păstrând vie bucuria și iubirea divină, sau să îl vezi ocazional, numind asta „sărbători”; iar în rest să trăiești în frici, furii, ură, deznădejde, așteptând data următoare când îl „răstignești” pentru a-l reînvia, și a-ți hrăni, astfel, ego-ul.

Se numește LIBER ARBITRU.

Hristos este viu în fiecare moment, iar eu cred asta cu tărie!

Așa încât eu nu pot să îți spun „Hristos a înviat”, ci doar HRISTOS ESTE VIU! 

Binețe, Om în Lumină!


Edith Elisabeta Kadar 
Arad, 16 aprilie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 9 martie 2026

CÂND AI VORBIT ULTIMA DATĂ CU DUMNEZEU?

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 




CÂND AI VORBIT ULTIMA DATĂ CU DUMNEZEU?

De ce îl atacăm într-una pe Dumnezeu? De ce simțim nevoia să-l contestăm într-una? De ce avem ceva de comentat în permanență în legătură cu El și cu creația lui? 

Vom spune că noi nu, niciodată. Că e minciună și că îl iubim, dar... putea face și el altfel...
Și totuși... De câte ori nu am spus sau am gândit că Dumnezeu e rău, e nedrept, că nu ar fi trebuit să pedepsească oamenii, că nu așa ar fi trebuit să facă și să rezolve problemele, etc? Chiar nu observăm asta? Sau credem că dacă doar gândim și nu spunem, dacă e doar în gând și nu am scos ceva pe gură, înseamnă că nu se pune? Acesta e orgoliu, și seamănă mult cu gaslighting-ul: „io n-am zis asta, tu ai înțeles așa... ai ceva cu mine... ți-e ciudă... etc.”.

Hai să facem un exercițiu de sinceritate. Și pentru că tu, cel care citești, ești singur acolo unde ești acum și nu trebuie să spui ceva cuiva, îți ești dator cu sinceritate 100%; că dacă nici cu tine nu poți fi sincer, despre ce viață în adevăr vrei să vorbești?

Deci, exercițiul: imaginează-ți că vin eu, care nu te cunosc, habar nu am cine ești, ce poți, cum ești în realitate, și îți spun că nu ești în stare de nimic, că tot ce faci este greșit și că faci doar rău (fără ca eu să știu ce ai făcut, doar din ce am auzit de la alții); că ești un mincinos ordinar pentru că trebuia să faci altfel decât am spus eu și a ieșit nasol. Îți spun că tot ce faci este nașpa și nasol pentru că am auzit eu de la alții asta (eu nu te cunosc, îți amintești, nu?!), te judec că nu faci ceea ce trebuie pentru mine, pentru a-mi fi bine. Și astea sunt doar câteva chestii. 
Cum te-ai simți? Te-ai uita la mine trifazic, ca barza la semafor, și te-ai întreba WTF și ce năpustului m-a apucat? Că tu nici nu mă cunoști, habar n-ai cine sunt, nici io nu te cunosc, că nici n-am avut bunăvoința să mă prezint să știi că eu exist, că tu exiști, și că de unde să știu eu, deci, ce-ți trebuie ție dacă n-am vorbit deloc cu tine? 
E ciudat, nu?

Na, cam așa e cu Dumnezeu: noi nu vorbim cu El, nu ne prezentăm, așa cum facem cu alți oameni. 
Gen „Ciao, doamne, sunt Edith! Uite, am vrut să știi că eu exist; tu știi asta, dar eu abia acum am aflat, că până acum doar am supraviețuit. Mi-ar plăcea să ne cunoaștem. Nu vreau să apelez la tine doar când am nevoie de ceva și, în rest, să te uit acolo într-o vitrină. Vreau să fim prieteni, să îți povestesc ce am făcut, ce am simțit, și nu să am așteptarea ca tu să lași totul și să vii la mine, să te scarpini în cap și să te gândești că acum ce vreau că nu spun nimic, dar aștept ca tu să știi totul. Oi fi tu omniscient, le știi tu pe toate, dar nu e treaba ta să știi tu toate doar despre mine, ci Toate despre TOT. Și, uite, pentru că am mare încredere în Tine - și știi tu că nu doar zic, ci și simt - pentru că tu, de acolo de unde ești, vezi mai bine, mai vast și mai mult decât din punctul meu de vedere (la propriu!), te rog să mă ghidezi  pe calea mea. Că io, momentan, mi-s un copil care a descoperit o jucărie și care crede că a găsit tot. Uite, io vin și stau la povești cu tine, îți spun ce am făcut, cum cred eu că ar fi bine pentru mine, iar tu, după ce râzi una bună, te rog să-mi spui Adevărul și să mă ghidezi tu, așa cum atât de bine știi să o faci când nu mă-ncord să îți arăt că io-s mai bună și știu mai bine pentru tine! Îți mulțumesc pentru răbdarea ta cu mine, și îți mulțumesc că rămâi cu mine chiar și atunci când eu plec de lângă mine și mă abandonez pentru alții. Și mi-ar plăcea să îți ascult și poveștile tale despre cum mă vezi tu pe mine de acolo. Știu că discuțiile cu tine sunt despre mine, doar n-oi discuta despre alții. Ce să știu eu despre alții când habar n-am despre mine? Hai, stai cu mine, lângă mine, în mine, te iau de mână, și atunci știu că părerea altora a fost importantă pentru mine până când te-am acceptat alături. Până când nu am vrut să te cunosc, pe ceilalți i-am făcut dumnezeii mei. Mulțumesc că ești! Mulțumesc că sunt!”

Și pentru că nu facem asta, ne supărăm că Dumnezeu nu ne-a scos din relații toxice, că nu ne-a salvat din situații tensionate în care tot noi ne-am băgat; îl judecăm și dăm vina pe El pentru chestii pe care le-am auzit la televizor sau pe paginile de socializare, uitând că același lucru l-am făcut și acum 5 ani. Intrăm în război personal cu ceilalți în numele furiei pe care o avem pe Dumnezeu care nu a făcut cum am vrut noi. 

Să ne imaginăm că primim o casă superbă, cu toate facilitățile, într-un loc de vis, și că asta este tot ce ne dorim. Și, în loc de asta, ne apucăm și ne certăm cu toată lumea, aruncăm lucrurile frumoase și le înlocuim cu lucruri vechi, murdare, iar apoi îl înjurăm tot pe Dumnezeu că nu a avut grijă de casa pe care ne-a dăruit-o și pe care ar fi trebuit să o îngrijim. Casa este, în acest caz, viața. Am primit viața cadou pentru a ne bucura de ea. Răutatea, intoleranța, fricile, furiile sunt alegerile noastre. Sunt lucrurile vechi, murdare, cu care alegem să înlocuim frumosul. 
„Ce frumos?”, s-ar putea să gândești. DUMNEZEU! El e frumosul din tot! Doar pentru că nu-l mai poți vedea, nu înseamnă că el nu există. 

De ce îl atacăm într-una pe Dumnezeu? De ce simțim nevoia să-l contestăm într-una? De ce avem ceva de comentat în permanență în legătură cu El și cu creația lui? 
Pentru că tot ce știm despre Dumnezeu este teorie; știm ce ne-au spus alții că este, cum ne-au spus alții să-l vedem și să ne raportăm la El. Noi înjurăm și contestăm IMAGINEA pe care o avem despre Dumnezeu, nu pe El. Că nu-L cunoaștem. 

Și dacă asta facem cu Dumnezeu, cum am putea face altceva cu creația lui, Omul? Vom spune că noi nu, niciodată. Că e minciună și că îl iubim, dar... putea face și el altfel... 
Și, uite așa, dintr-o dată suntem și experți în cum ar trebui să fie și să facă Dumnezeu, deși noi nu vrem să-l cunoaștem.

Într-o lume care iubește imaginea lui Dumnezeu și nu-și creează legătură directă cu El, cum ar putea oamenii să se trateze altfel unul pe celălalt? Este lumea în care minciuna este numită adevăr, iar Adevărul, Dumnezeu adevărat, nu poate fi recunoscut.

Când ai vorbit ultima dată cu Dumnezeu? Nu rugăciuni rigide, nu cuvinte goale, nu cereri tip „dă-mi, fă-mi, fă-mă, etc.”? Așa, ca și cu un prieten. Încearcă, ce ai de pierdut?

Binețe, OM curajos!

Edith Elisabeta Kadar
Arad, 09.03.2025




 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

miercuri, 11 februarie 2026

OAMENII RĂMÂN ÎN VIAȚA TA PÂNĂ CÂND VEI ÎNVĂȚA LECȚIA PE CARE ȚI-O ADUC

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 * * * * * * * 
 


Fiecare om vine în viața ta cu un scop. Nu este nevoie să fii de acord cu această afirmație. Un lucru, situație sau afirmație nu are nevoie de aprobarea cuiva pentru a exista. Poți nega ce vrei și cât vrei, asta nu schimbă realitatea.

Fiecare om cu care te intersectezi pe drumul vieții tale vine să te ajute să înveți o lecție importantă pentru evoluția ta. Atât de importantă încât fără ea nu poți merge mai departe. Fără abecedar nu ai ști să compui cuvinte, propoziții și fraze. Fără aritmetică nu ai ști să faci socoteli utile și obligatorii în viață. Tot așa, fără a învăța lecții importante de viață nu ai putea crește, nu te-ai putea maturiza emoțional.

Lecția iertării îți este „predată” de oamenii care scot la suprafață furia, frustrarea, ranchiuna, ura și intoleranța pe care ți le blochezi, pe care ți le reprimi. Cum altfel ai putea să faci curat în tine, cum ai vrea să trăiești o viață în liniște dacă totul și toți te provoacă? Aceștia sunt învățătorii tăi. Nu poți pretinde că ești zen dacă în gând îi înjuri pe toți.

Lecția curajului ți-e „predată” de cei care îți stârnesc frici și ți le scot la suprafață: frica de abandon, teama că nu ești suficient de bun, că nu poți avea și nu poți deveni ceea ce vrei.

Lecția valorii o înveți de la cei care te fac să te îndoiești de tine, care te fac să nu crezi în tine, în ceea ce poți deveni.
Acestea sunt doar câteva exemple. S-ar putea să nu fii de acord cu ce am scris, dar dacă te vei uita adânc în tine și cu sinceritate, vei vedea că exact aceste lecții nu le-ai învățat și încerci să le eviți. Afirmațiile pozitive nu vor șterge anii de frici, furii, lipsă de încredere și rezultatul lor. Oamenii incomozi sunt cei mai buni profesori pentru că ei vor rămâne lângă tine până ce înveți lecțiile. Poți alunga pe cine vrei tu, chiar pe toți din viața ta, că lecțiile vor rămâne nerezolvate și îți vor fi „predate” de cei mai apropiați oameni din anturajul tău.

Nu poți renunța la tot și la toți ca la niște ciorapi găuriți. Nu așa funcționează viața în maturitate și înțelepciune.
Imaginează-ți că cineva important pentru tine hotărăște să-ți dea papucii, să taie orice legătură cu tine, să te blocheze peste tot doar pentru că nu i-a plăcut ce i-ai zis sau cum te-ai comportat. Și, în loc să vină și să discute cu tine și să te întrebe dacă a înțeles bine și de ce ai spus/făcut asta, decide să își ia jucăriile și să plece fără a da vreo explicație. În această situație tu ești „profesorul” care îl ajută să învețe lecția toleranței și a maturității. Faptul că te blochează nu are nimic a face cu tine, ci cu lecția. E ca și cum ți-ar spune „n-am chef să învăț lecția asta, vreau să rămân imatur și să mă comport ca un adolescent care pretinde că știe ce face!”.

Acum întoarce oglinda și vezi totul din perspectiva ta. Câți oameni ai blocat (la propriu sau la figurat), ai alungat din viața ta doar pentru că îți deranjau imaginea pe care ți-ai compus-o? Câți oameni ai încetat să mai asculți sau să urmărești doar pentru că nu spuneau ce vrei să auzi și cum vrei, și pentru că ceea ce au spus a zgândărit emoțiile și întâmplările pe care te chinui zilnic să ți le negi pentru a părea într-un fel și a nu fi tu?
Vezi tu, exact oamenii aceia au apărut în viața ta pentru a te ajuta să rupi ambalajul de falsitate cu care te-ai împachetat și care te împiedică să devii o variantă mai bună a ta. Când încerci să ascunzi cine și ce ești cu adevărat, esența ta, te îndepărtezi de adevărata ta menire, de drumul care te ajută să crești și să te dezvolți.

Cum înveți lecțiile? E nevoie să fii conștient că omul acela nu te poate enerva sau înfricoșa dacă în tine nu ar exista lucruri negate și ascunse.
De exemplu, dacă în copilărie te-ai simțit abandonat, toate relațiile tale vor fi afectate, vor fi „virusate” de frica să nu mai fii vreodată abandonat. Vei fi veșnic temător, vei încerca să controlezi ce face omul din viața ta pentru a evita să plece. Sau cel puțin așa crezi tu. În realitate, cu cât constrângi mai tare pe cineva cu atât va fugi mai repede și mai departe. Poți găsi alt partener, dar lecția rămâne până când înțelegi că nu celălalt este problema, ci abandonul din copilărie; acela trebuie rezolvat.
Sau, dacă în copilărie se striga la tine, nu erai auzit și nu contau sentimentele tale, ai acumulat multă furie pe care, la vârsta adultă, încerci să ți-o reprimi că, na, nu se face, nu-i frumos. Și, ce să vezi, atragi în viața ta oameni cu voce și tonalitate asemănătoare cu a celor care țipau la tine. Și încă ceva: vei ajunge să le faci și tu altora ce ți s-a făcut ție, doar că nu observi ce faci tu, doar ce fac ceilalți.

Oamenii vin în viața ta să îți țină oglinzi importante. Dacă revin înseamnă că nu ți-ai învățat lecția. Dacă îi respingi din nou, aceeași lecție va fi mai dură, iar „profesorii” mai severi.
Poți renunța la oameni, poți fugi de cei incomozi, îi poți bloca pe toți cei care te irită și te deranjează, dar lecțiile pe care au venit să te ajute să le înveți nu vor pleca nicăieri. Și nu poți deveni o variantă mai bună a ta dacă nu-ți faci lecțiile vieții. E ca și cum ai merge la școală, dar refuzi să-ți faci orice temă; poți bloca profesorul, dar nu vei promova clasa.

Poți nega cele citite aici. Până și acest material vine să te ajute să înțelegi câte ceva.
Oamenii rămân în viața ta până când vei învăța lecțiile pe care ți le aduc. Abia apoi vor dispărea cei care te irită. Dar nu până atunci.

Fii înțelept!

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar
Arad, 11.02.2025


 * * * * * * * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...