miercuri, 9 iunie 2021

DACĂ NU CUNOSC, NU MĂ INTERESEAZĂ! (Despre FRICA DE NOU)

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 


„Cum adică să nu mă intereseze dacă nu cunosc? Tot ce nu cunosc vreau să știu și mă interesează”, s-ar putea să spui. Mda, așa este, ai dreptate. În teorie. Că practica arată total diferit. 
Dacă omul ar fi atât de deschis să accepte tot ce îi aduce nou viața precum afirmă pe paginile de socializare, lumea ar arăta diferit decât este acum.

Gândește-te cum reacționezi când se întâmplă ceva neașteptat, ceva ieșit din „obișnuitul” vieții tale. Cum reacționezi când apare cineva nou în preajma ta, cineva care vorbește altfel, se comportă total diferit decât te-ai obișnuit și te scoate din rutină?
Cum reacționezi atunci când la serviciu vine un nou șef sau colegi noi, sau tu ești nevoit să lucrezi în altă parte, în alt domeniu? E ușor? Nu opui deloc rezistență, nici măcar în sinea ta?

Îți începi fiecare nouă zi gândindu-te cu emoții la câte șanse și oportunități ai din nou, că fiecare nouă zi este un nou început? Sau te-ai obișnuit să-ți urmezi rutina și îți irosești timp și energie încercând să ajustezi totul și pe toți la planul pe care ți l-ai făcut înainte? 

Ideea de noutate este încântătoare, e plină de provocări, și este un subiect foarte bun de discuții la o șuetă. Până când vine cineva și-ți ciufulește zen-ul și feng shui-ul (vorba celor de la „Taxi”) prin informații pentru care nu erai pregătit  sau comportamente pe care le-ai judecat până atunci. 
Și ce faci atunci? Asculți în liniște, fascinat de noutate și recunoscător Universului pentru această șansă de a primi ceva nou în viața ta, sau respingi cu vehemență tot ce auzi și pe cel care vorbește, considerându-te jignit și ofensat și rupând legătura cu cei care ți-au deranjat ecosistemul?

Cu toții trecem prin așa ceva. Ideea este cam așa: ne place noutatea atât timp cât ea nu contravine  realității noastre și cât timp nu ne scoate din zona de confort a vieții noastre. 
Noutate să fie, dar să o știm și noi dinainte, da?

De ce e atât de deranjantă, în anumite condiții, noutatea? 
De ce ne apărăm atât de mult realitatea pe care o cunoaștem și alegem să negăm fapte și informații care nu sunt în conformitate cu ceea ce credem că ar trebui să fie adevărul?
Și, hai s-o spunem p-aia dreaptă, de ce iubim noul doar în teorie și nu în practică? De unde ne luăm adevărul? Cum stabilim că ăsta ne place iar celălalt nu? 
De ce este atât de greu să acceptăm noutăți dovedite și preferăm să le tratăm ca pe niște teorii ale conspirației? 
De ce opunem atâta rezistență la nou, deși ne batem cu pumnii-n piept pe paginile de socializare că adorăm noul și că suntem cei mai adaptabili oameni drăguți din câți s-au pomenit? 
Cum ajungem să spunem că „dacă nu cunosc, nu mă interesează acel lucru”?

Ideea este că noul va învinge întotdeauna, iar mărturie ne este istoria cunoscută.  Oricât de mult ne-am opune, oricâte bariere și strategii am crea, noul ne va cuprinde ca o apă ce crește încetul cu încetul și ne obligă - vrem, nu vrem - să învățăm să înotăm. Sau să ne înecăm.

Ar fi ideal să nu mai opunem atâta rezistență și să nu mai consumăm degeaba atâtat energie încercând să adaptăm noul la „vechiul” cunoscut. 

Și ce oportunitate este mai bună de a începe să acceptăm noul decât momentul de Lună Nouă care în iunie va avea loc în Gemeni la data de 10, la ora 13.53, ora României. Tot atunci se va produce o eclipsă inelară de Soare. 

Despre toate cele de mai sus și la ce să ne așteptăm voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct miercuri, 09 iunie, de la ora 20.30 (ora României) transmisă pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10221146433156068) și pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/t8SBZRtbK78).

Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!



Edith Kadar
Arad, 09 iunie 2021

 *     *     *    *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 4 iunie 2021

ATRAGEM ÎN VIAȚĂ OAMENII CARE NE AJUTĂ SĂ ÎNȚELEGEM MESAJELE VIEȚII

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 

Că nu întâlnim oamenii întâmplător, deja se știe. Că atragem în calea și în viața noastră persoane care oglindesc starea noastră interioară se poate observa cu ușurință dacă am fi atenți. Că nu toți vor să accepte aceste lucruri, și asta e adevărat, dar nu înseamnă că au dreptate. 

Problema multora în privința de oamenilor-oglinzi pe care îi atragem în viață este legată de acceptarea cu greu că în noi ar exista răul care să atragă oamenii răi și situațiile neplăcute. Ne-am obișnuit să arătăm în exterior spre ceilalți; ne-am obișnuit să vedem răul și negativul doar la alții și ne este foarte greu să acceptăm că și în noi există întuneric, există răul care ne duce la relații toxice și la suferințe la toate nivelurile. Este greu să acceptăm că tot ceea ce vine spre noi este atras de ceea ce este în interiorul nostru. 

După ce ne-am obișnuit să ne construim ziduri, să ne punem măști în încercarea de a controla imaginea pe care le-o arătăm celorlalți, cum să acceptăm că atragem ceea ce suntem cu adevărat? Cum să acceptăm că nu suntem așa cum ne străduim o viață întreagă să părem? 

Pentru a vedea că dincolo de fațada pe care ne-am compus-o există și o altă lume, o altă realitate decât cea știută până atunci, ar trebui să ne dărâmăm zidurile. Dar teama de necunoscut, frica de a fi respinși de ceilalți, ne fac să rămânem în bula noastră pe care o numim „adevăr” și să îi atacăm pe toți cei care îndrăznesc să atingă realitatea noastră. 

Doar că uităm (sau nici măcar nu știm) că nu suntem singuri și că facem parte dintr-un mecanism complex numit Univers. Ideea este că noi trebuie să ne adaptăm la Univers, nu el la noi. Iar dacă refuzăm să vedem și altceva decât vrem noi să vedem, Universul ne trimite semnale pentru a ne atrage atenția și a ne invita să ne revenim și să revenim la realitate. Cum? Trimițându-ne oameni care să oglindească trăirile interioare și gândirea reală, nu cele pe care încercăm să le arătăm. 

Relațiile pe care le stabilim reflectă cu acuratețe interiorul nostru. De ce? Pentru că emoțiile noastre sunt energii, îți amintești? Iar acele energii atrag oameni cu energii și manifestări asemănătoare cu ale noastre. E legea atracției. Ea există și se manifestă indiferent dacă noi vrem să acceptăm asta sau negăm. 

Nu putem atrage în viață oameni răi dacă gândurile și emoțiile noastre ar fi pozitive. Atenție! Este vorba despre gândurile reale, cele pe care de obicei nu le mărturisim și pe care le cosmetizăm. 
Dacă toată viața am fi făcut și am fi gândit CU ADEVĂRAT doar pozitiv, am fi atras doar oameni pozitivi, iubitori, calmi, calzi. 
Dar dacă în sinea noastră suntem răutăcioși, judecăm și suntem intolerați cu alții, vom atrage oameni care se vor manifesta așa, că doar așa suntem în realitate, în ciuda fațadei mincinoase. 

Relațiile sunt ceea ce suntem noi: calde și pline de iubire, dacă așa suntem în interior; tensionate și pline de conflicte, dacă așa suntem în realitate. 

Relațiile sunt menite să ne ajute să învățăm lecții importante ale vieții pentru a crește și a ne dezvolta emoțional, mental, psihic, sufletește, spiritual. 
Relațiile, indiferent de natura lor, rezistă atât timp cât cele două părți implicate vor crește împreună. Asta înseamnă că lăsăm la o parte ura, ranchiuna, răzbunarea, intoleranța, și cultivăm relația cu celălalt așa cum am cultiva și îngriji o floare sau o grădină. 

Dacă suntem încăpățânați și încrâncenați, viața ne va aduce în cale oameni care să ne pună la încercare în acest sens: iubim mai mult încăpățânarea decât relația cu acel om? Sunt mai importante principiile noastre (care vedem că nu ne fac fericiți) decât să ne cunoaștem prin prisma relațiilor?

Relațiile nu au scopul ca noi să-i schimbăm pe ceilalți, ci de a ne schimba pe noi pe principul „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. 
Relațiile presupun să fim conștienți că ceea ce facem celuilalt se va întoarce la noi: facem oamenii să sufere, vom atrage oameni care ne vor face să suferim; aducem oamenilor bucurii, atragem oameni alături de care viața va fi plină de bucurii.

Din păcate, pentru că trăim în minciună, multora cele scrise mai sus li se vor părea aberații, utopii, non-sensuri, uitând că nu trebuie decât să încerce și să se convingă singuri.

Mai multe despre oamenii-oglindă, calitatea relațiilor și decodificarea mesajelor vieții prin relații voi vorbi în emisiunea de vineri, 04 iunie, de la ora 20.30 (ora României) ce va fi transmisă în direct pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/-aFOvNHCj4A) și pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10221116351684050). 

Te aștept cu drag.

Binețe, Om asumat!



dr. Edith Kadar 
Arad, 04 iunie 2021

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

miercuri, 19 mai 2021

NOAPTEA NEAGRĂ A SUFLETULUI

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 



Cârcotașii de meserie ar putea spune „dar ce, există și noapte albă?”. Da, și la propriu și la figurat: în timpul zilei polare, între solstițiul de vară și cel de iarnă, Soarele nu apune niciodată, astfel încât întunericul nopții este creat artificial; iar la figurat vorbim despre nopțile în care nu se doarme din diferite motive: examene, petreceri, îngrijirea cuiva apropiat, etc. 

Chiar dacă în aparență „noapte neagră” e un pleonasm, expresia are multe conotații.

Noaptea neagră a sufletului este un concept utilizat atunci când tot ceea ce am știut până atunci, tot ce a constituit baza vieții noastre, se destramă, se dizolvă lăsându-ne complet în întuneric. Are rolul de a demola, a distruge lumea creată de minte - mincinoasă și iluzorie, de cele mai multe ori - pentru a ne putea conecta la realitatea sufletului.

Este greu de acceptat că ceea ce vedem și trăim nu este realitate, nu este adevăr, ci este iluzia creată de minte și de anii de educație și „dresaj” ai școlii și societății. 
Mintea creează o lume a lui „așa trebuie”, „nu e frumos”, „nu așa se face” și binecunoscutul „să nu supăr cumva pe cineva”. Noi acceptăm această educație și o transformăm în viața noastră de zi cu zi ajungând să credem că aceea este singura realitate posibilă și corectă. 

Desigur, sufletul își face simțită prezența și ne avertizează că nu trăim în armonie cu Adevărul ci cu minciuna pe care am înscăunat-o și am numit-o „adevăr”. Cum ne dăm seama de discrepanță? Prin faptul că e o mare diferență între ce simțim CU ADEVĂRAT și ce arătăm în exterior; știi tu, gardul și leopardul. 
Cu cât este mai mare discrepanța și, deci, minciuna, cu atât mai zgomotoși devenim: ne vom exprima cu voce tare cât de buni suntem și cât de mult ne place să ajutăm oamenii. 
Cu cât semnalele sufletului sunt mai puternice, cu atât mai tare urlăm pentru a acoperi vocea incomodă a adevărului pe care am ales să-l ignorăm. 

Nu ne putem ascunde de adevăr oricât am încerca. Unii oameni au ales să facă boli grave și să moară decât să renunțe la minciuna în care trăiau. 

Vocea sufletului este, de fapt, vocea divinului din noi, a Luminii și Adevărului, dar pentru a o lăsa să se manifeste e nevoie ca, mai întâi, să cedăm controlul asupra vieții noastre, ceea ce pentru mulți e imposibil. 

Hai să-ți dau un exemplu și mă voi adresa direct ție. 

Imaginează-ți că locuiești într-o zonă expusă la inundații mari. Acesta este adevărul. Dar alegi să ignori acest fapt și să spui că nu e adevărat, că nu au mai fost inundații demult, că totul este o conspirație. Dar în sinea ta știi adevărul, îl simți, simți avertismentele, însă alegi să le ignori. Cu cât alarma ta interioară este mai activă, cu atât va trebui să iei o decizie: asculți intuiția și te muți din timp, iar consecințele sunt minime, sau alegi să îți activezi orgoliul, nevoia de control, și să anihilezi vocea sufletului prin declarații zgomotoase că totul e conspirație, și că totul va fi bine. 
Dumnezeu lucrează prin oameni și îți va trimite semeni-oglinzi care să te avertizeze la început, și care să te dea cu capul de pereți atunci când te încăpățânezi. Desigur, vocea ta va trebui să acopere tot, deci vei ataca tot și pe toți care nu îți întrețin minciuna. 
Iar la un moment dat se va produce inevitabilul: va avea loc o inundație catastrofală care va șterge de pe fața pământului tot ce ai avut , inclusiv oameni dragi. Aici ai 2 variante: să rămâi victimă și să te plângi de dumnezeul nemilos care te-a bătut (deși te-a avertizat de atâtea ori prin oameni), sau să te trezești și să accepți că ai trăit în minciună, să îți asumi responsabilitatea pentru tot ce ai făcut că s-a ajuns aici, și să o iei de la capăt renunțând total la control. 

Cam așa arată noaptea neagră a sufletului: destrămarea a tot ce noi am crezut că nu va sfârși niciodată, dezintegrarea iluziei, prăbușirea în prăpastia care era acolo dar pe care am refuzat să o vedem și dezmembrarea lumii create de ego.

Noaptea neagră a sufletului este momentul în care realitatea pe care o cunoaștem și pe care am întreținut-o se sparge în bucăți iar noi rămânem în întuneric. Dar acest întuneric este extraordinar pentru cei ce renunță la beneficiile ego-ului deoarece ne dă timp și liniște pentru a ne reconecta la Sursă, la Lumină, și a vedea, astfel, că totul există și că tot ce am știut și am făcut până atunci a fost doar o iluzie, o minciună. 

Adevărata cale spre Sine începe cu noaptea neagră a sufletului. Până atunci... totul e minciună a ego-ului.

Despre noaptea neagră a sufletului, noaptea neagră a minții și minciuna ego-ului  voi vorbi în cadrul unei emisiuni live de miercuri, 19 mai 2021, transmisă de la ora 20.30 (ora României) pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10221018385594959) și canalul meu YouTube (https://youtu.be/mCPeEYWZWWU). 

Te aștept cu drag.

Binețe, Om trezit!




Edith Kadar
Arad, 19.05.2021

 *    *    *    *    *    *    * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 14 mai 2021

DUMNEZEU ÎȚI DĂ, DAR NU-ȚI BAGĂ ȘI-N TRAISTĂ

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 



DUMNEZEU ÎȚI DĂ, DAR NU-ȚI BAGĂ ȘI-N TRAISTĂ - Jupiter în Pești

Ne-am obișnuit să stăm și să așteptăm să ne vină totul pe tavă, iar dacă nu se întâmplă asta suntem supărați, devenim victimele perfecte și dăm vina pe noroc, soartă, pe alți oameni care au mai mult (pentru că au luat tot și nu ne-au lăsat nimic) și pe dumnezeul nemilos și incorect care îi ajută doar pe unii în timp ce de noi, ceilalți, care nu primim nimic, trebuie să suferim ca mântuitorul pe cruce (expresia preferată a unora).

Desigur, Dumnezeu nu este nemilos și incorect, dar ni l-am construit așa după chipul și asemănarea încrâncenării din noi. Sigur, asta nu vom recunoaște nici în ruptul capului, altfel nu mai pupăm noi victimizarea care ne aduce atâta atenție de la alții. 

Ne-am obișnuit și am fost obișnuiți de alții ca rugăciunile spre Dumnezeu să nu fie de mulțumire, să nu fie o conversație părinte-copil, ci să fie ceva gen cerere-ofertă: „dacă îmi dai, îți dau... dă-mi... fă-mi... adu-mi...scapă-mă.... salvează-mă...”
Iar dacă nu primim ce cerem, ne supărăm tare pe Creator, îl considerăm nedrept în timp ce noi amplificăm starea de biete victime care nu primesc nimic de la dumnezeul care îi ajută doar pe ceilalți. 

Da, știu, materialul acesta s-ar putea să revolte moraliștii de serviciu și victimele de meserie, deoarece aruncă pe ei o lumină care nu le avantajează jocul. 

Este greu să renunțăm la starea de „bietul de mine”, la „săracu' de mine, că aduce multe avantaje: atenția celorlalți, posibilitatea de a fi subiectul de discuție oriunde, pentru că - nu-i așa - nimeni nu prea îndrăznește să ne oprească atunci când începem să ne jucăm rolul, doar n-ar vrea să piardă simpatia anturajului, nu?!

Și uite așa ajungem ca în loc să facem ceva, orice, pentru a schimba situația, alegem, de cele mai multe ori, să nu facem nimic și să așteptăm. Ce? Păi să vină Dumnezeu să ne salveze, că doar ne e dator, altfel ne supărăm și-l punem la punct. Cum îndrăznește să le dea mai mult altora iar pe noi să ne lase săraci? Cum îndrăznește să le dea altora parteneri mai buni, cu care să facă așa o familie frumoasă, iar nouă să ne dea catastrofa din viața noastră? Cum îndrăznește să le dea altora atâția bani iar noi să orbecăim săraci prin viața lipsită de valoare și de sens?

Doar că, vezi tu, Dumnezeu ne dă tuturor experiențele de care avem nevoie pentru a putea deveni varianta mai bună a noastră, și astfel să putem accesa zonele cu bunăstare și abundență. 

Dumnezeu este în fiecare din noi, e acel Duh Sfânt care se știe că pogoară în acest trup pentru a ne face vii, puternici și apți pentru orice. 

Suntem capabili de tot ce ne propunem, doar ÎL AVEM PE DUMNEZEU ÎN NOI! 

Și dacă este așa, de ce suntem atât de diferiți? Pentru că aici intervine LIBERUL ARBITRU; și nu în sensul „sunt parte de Dumnezeu sau nu”, ci „sunt dispus să înțeleg că am în mine toată cunoașterea pentru că sunt parte de Dumnezeu?”, „Accept că nimeni nu mă poate face să sufăr fără acceptul meu sau nu?”

Când avem nevoie de ceva nu trebuie decât să ne amintim că:
- a ne plânge de milă și a-i blestema pe cei care gândesc diferit nu ne aduce mai aproape de lumină și iubire, ci de întuneric și de iad;
- a aștepta ca alții să ne facă fericiți și să ne facă treaba nu rezolvă problemele și nu ne inundă de bunăstare. Nimeni nu este atât de important încât toți ceilalți să-și lase viața și să ne-o împlinească pe a noastră;
- a ne lamenta într-una și a-i judeca pe cei care au și fac mai mult nu ne rezolvă problemele, doar ne stoarce de energie și de viață;
- avem în noi toată cunoașterea; alegerea ce facem cu ea și dacă facem ceva ne aparține.

DUMNEZEU NE DĂ, DAR NU NE BAGĂ ȘI-N TRAISTĂ!

Până nu înțelegem asta, vom suferi și ne vom îmbolnăvi din cauza încăpățânării, a încrâncenării, urii și intoleranței.
Până ce nu ne trezim și nu înțelegem că noi suntem responsabili și suntem creatorii propriei vieți, nu ne vom găsi liniștea, pacea, lumina și abundența. 

Simbolul lui Dumnezeu din punct de vedere astrologic este planeta Jupiter, cea mai mare planetă a sistemului nostru solar. 

La data de 14 mai 2021 Jupiter a intrat în zodia Peștilor, a doua lui casă, iar aici se va reîntâlni cu fratele său, Neptun.

Peștii reprezintă zodia spiritualității asumate, înțelese, muncite, buchisite (nu cea urlată pe facebook). Intrarea lui Jupiter, marele Zeus, în ultima zodie din ciclu reprezintă nevoia de a ne înțelege natura divină, de a o accepta și de a o manifesta. 
Dacă nu vrem să credem că suntem ființe divine, vom fi condamnați să reluăm de la capăt transformarea cu alte probe, alte încercări, alte teste, și alți oameni care se vor erija în dumnezei, că doar îi ascultăm orbește pe ei, nu?!

Mai multe despre acest subiect voi povesti în cadrul unei emisiuni în direct transmisă vineri, 14.05.2021 de la ora 20.30, ora României. 

Te aștept cu drag!

Binețe, Om divin!



Edith Kadar 
Arad, 14 mai 2021

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

miercuri, 12 mai 2021

IUBEȘTE-ȚI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI. TE IUBEȘTI?




"Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți", se zice. (Matei 22.39)

Cu alte cuvinte, spune-mi cât de mult te iubești, ca să-ți spun cât de mult îți iubești aproapele.

Oamenii își declară sus și tare iubirea pentru ceilalți, dar spun că nu se iubesc pe ei înșiși, găsindu-și tot felul de bube, defecte și alte motive să se ignore pe ei înșiși.

Cu cât un om nu se iubește, cu atât își urlă mai tare declarația că ii iubește pe ceilalți fără număr, fără număr.

Neiubirea de sine atrage cele mai grave boli in zona inimii, circulației, oaselor si respirației; iar de aici vin celelalte afecțiuni. 

Un om care se iubește pe sine, se îngrijește mai întâi pe el pentru a-i ajuta pe ceilalți prin exemplul propriu. Pentru că un om care se iubește și se respectă pe sine știe că nu poate și nu are voie să își ajute aproapele dacă acesta nu îi cere. Iar asta este prima dovada de iubire față de aproape: să nu faci presupuneri inutile și să nu consideri că cineva are nevoie de ajutor dacă nu ți-l cere. 

Sindromul salvatorului este frumos în aparență, dar ascunde un egoism feroce pentru că presupui ceva și impui propria ta rezolvare altcuiva. Iar asta nu e iubire, nici măcar de sine.

Omul încearcă să rezolve la alții propria sa problemă reflectată de oglinda aproapelui.

Un om care se iubește pe sine își acordă atenție pentru a rezolva, mai întâi, propriile probleme. 
Un om care se iubește pe sine știe că ceea ce nu ii place la alții este nerezolvat la el, și se apucă să găsească soluții. 
Un om care se iubește pe sine și își rezolvă problemele emoționale este un om vindecat, un om sănătos.
Iar un om sănătos nu poate fi decât un exemplu pentru ceilalți, o lumină care îi călăuzește pe drumul spre ei înșiși.

Și astfel, un om care se iubește pe sine îi învață pe ceilalți prin exemplul propriu să se iubească. 

Iubirea vindecă.
Iubirea de sine este condiția obligatorie pentru vindecarea la orice nivel. 

Nu rezolva problemele altora. Acesta nu e ajutor, și nici măcar iubire, ci este egoism pur. 

Rezolvă-ți-le pe ale tale; nu te împăuna cu asta, nu te lăuda și nu aștepta laude și aprecieri.
Acordă atenție nevoilor tale. 

Nu încerca să îi schimbi pe alții. 
Schimbă-te pe tine, iar cei din jur îți vor urma exemplul.  
Iubește-te pe tine pentru ca cei din jur să facă la fel. 
Iar când oamenii se iubesc pe ei, nu vor mai avea nevoie să comenteze, să îi judece pe alții și să facă presupuneri inutile. Și această stare se numește PACE. 

Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, și așa vei aduce pacea în tine și in jur. Oamenii îți vor urma exemplul, iar pacea se va extinde. Și așa devii tu însuți schimbarea lumii. 

Iubește-te pentru a putea iubi.
Iubește-te necondiționat pentru a putea iubi necondiționat.

Aceasta este adevărata viață. Trăiește-ți-o. 
Trăiește iubind. 
Iubește-te!

Binețe, dragă OM înțelept!



Edith Kadar 
Arad, 12 mai 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2019/05/iubeste-ti-aproapele-ca-pe-tine-insuti.html)


 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 10 mai 2021

NU TE VEI VINDECA DACĂ VEI CONTINUA SĂ AI GÂNDIREA CARE TE-A ÎMBOLNĂVIT

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 



Când vorbim despre vindecare, ne gândim, de cele mai multe ori, la corpul fizic.
Doar că bolile fizice apar la mult timp după ce în viața și gândirea noastră au apărut turbulențe și traume emoționale. Boala fizică este deja semnalul clar, de neevitat, că trebuie să schimbăm ceva la și în noi. 

Einstein a spus că definiția nebuniei este să faci la nesfârșit același lucru și să aștepți de fiecare dată alt rezultat. 
Cu alte cuvinte, noi să facem ce-am făcut și până acum și ce ne-a dus la boală, și să fim supărați că nu ne mai facem bine odată. 

Schimbările care duc la boala fizică sunt vechi, iar semne și semnale au existat de fiecare dată, dar alegem să le ignorăm și să spunem că nu-i nimic doar pentru că nu ne doare prea tare. 

Este, dacă vrei, ca o barcă ce s-a lovit de o stâncă ascuțită și care are o mică găurică în urma acestui impact. La început avem tendința să neglijăm acea gaură apărută, dar dacă vom continua să vâslim așa, apa va intra din ce în ce mai mult până când, la un moment dat, se va scufunda cu noi cu tot. Semne au fost, dar am ales să le neglijăm spunând că nu e așa de important. 

La fel se întâmplă și cu noi: la început avem o traumă emoțională, un conflict care ne lovește în viață și-n simțiri și care apare pe neașteptate. La început ne afectează, dar apoi suntem învățați să bravăm și să ascundem suferința emoțională și sufletească pentru a nu-i deranja pe ceilalți. Și noi credem că dacă nu rezolvăm acel conflict el va dispărea de la sine, evaporându-se în neant. 

Indiferent că vorbim despre moartea cuiva drag, despre o despărțire dureroasă și neașteptată, o trădare de la cine nu ne-am fi așteptat, o pierdere materială mare sau un abuz de orice fel, impactul loviturii zguduie din temelii viața noastră. Și cum nu prea suntem învățați să prelucrăm și să procesăm emoțiile apărute și care fac ravagii în corpul nostru la toate nivelurile, le ținem ascunse și nu povestim care este, de fapt, adevărata suferință, ci povestim la nesfârșit cum am înțeles noi că s-a întâmplat. 
Când spunem la nesfârșit o poveste cosmetizată a ceea ce s-a întâmplat sau, și mai rău, când considerăm că nu trebuie să vorbim despre asta, energia generată de emoțiile și trăirile refulate și închise în noi vor începe să facă ravagii în corpul nostru la toate nivelurile. 

Desigur, în primă fază nu avem niciun simptom fizic, doar sufletesc, iar asta devine cantitate de neglijat, doar nimeni nu ne-a învățat că asta ar fi o suferință reală. Vom avea tendința de a ne îmbărbăta singuri, de a repeta într-una că nu e nicio problemă, că nu mai suferim, uitând că atunci când repetăm ceva de multe ori adevărul este, de fapt, exact opusul. 

Dar cu timpul vor apărea semne în viața noastră, iar istoria va părea că se repetă ciclic. De ce? Pentru că Universul din care facem parte are nevoie de noi sănătoși, și ne reamintește că barca vieții noastre ia apă prea multă. 

Dacă alegem la nesfârșit să ignorăm semnele și semnalele primite, avertismentele vor fi din ce în ce mai puternice și ajung, în cele din urmă, să apară semne în corpul fizic. Dar, așa cum am spus, trauma este deja veche dacă a apărut boala. 

Tocmai de aceea un tratament optim și eficient nu este exclusiv doar pentru corpul fizic, ci și pentru psihic și emoțional. Medicamentele își pot face efectul în primă fază, dar cum cauza a rămas nerezolvată, ea „pușcă” în altă parte, în alt organ, până ce va ajunge să cuprindă tot corpul. 

Un tratament optim trebuie să includă - pe lângă medicația care se adresează corpului fizic - și alte tipuri de terapii pentru psihic, emoțional, energetic. 

Vindecarea implică schimbarea 100% a gândirii. Nu ne putem vindeca dacă păstrăm gândirea pesimistă care ne-a dus la boală. 

Și ce moment poate fi mai bun pentru a începe schimbarea în gândire și concepții decât momentul de Lună Nouă, care deschide „ușa” spre noi șanse și oportunități. 
În această lună, Luna nouă va avea loc în Taur la data de 11 mai 2021, ora 22, ora României. 

Mai multe despre acest subiect te invit să afli urmărind transmisia live de luni, 10 mai, ora 19.45, pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/hFRNZR-uZZM) și pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10220958659301839). 

Te aștept cu drag.

Binețe, Om înțelept!




Edith Kadar 
Arad, 10 mai 2021

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 9 mai 2021

TOTUL ÎN VIAȚĂ SE ÎNTÂMPLĂ CU UN SCOP

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA!



De (prea) multe ori avem senzația că doar nouă ni se întâmplă niște lucruri neplăcute, și că ceilalți sunt feriți de ele.
Dar uităm că nimic nu este la întâmplare în acest Univers, și că totul este justificat și se petrece dacă și când trebuie. Atât lucrurile plăcute, cât și cele puțin plăcute nouă.

Da, din furie putem întreba de ce avem - noi sau o persoană apropiată - o boală gravă, sau de ce a trebuit să moară cineva drag. Și uităm că toate se întâmplă cu un scop, acela ca sufletul persoanei implicate să învețe o lecție. Nu pentru a ne face pe noi să ne simțim mizerabil.

Binețe, dragă Om!

Te invit să mi te alături, preț de câteva rânduri, la povestea de astăzi.
Nu uita să pornești muzica, și să-mi dai de veste dacă ți-a plăcut sau nu fie lăsându-mi comentarii, fie o apreciere la capătul rândurilor.


Viața ne învață lecții în fiecare secundă a ei. 

Nimic nu e întâmplător, accidental sau coincidență! 

Orice ni se întâmplă are un scop bine definit. 
Este alegerea noastră cum și ce vrem să vedem, ce credem și cum vom proceda în viitor.

Putem alege să evităm sau să omitem să vedem și altceva decât că totul e o eroare a Universului. 
De obicei alegem varianta care ne place, ni se potrivește cu dispoziția din acel moment și cu gradul de prezență a noastră în propria existență.
Putem opta să vedem peste tot semne și semnale, chiar și pe cele care nu sunt ale noastre.
Putem înțelege mesajele, sau le putem interpreta astfel încât să se adapteze după ego-ul nostru.
Sau putem, pur și simplu, să tăcem și să privim cu ochi obiectiv ce ni se întâmplă.

Ca de obicei, totul este o alegere.

În loc să alegem să fim supărați pe viață, pe oameni, pe situații, pe sistem, etc., nu am avea mai mult de câștigat dacă am sta puțin să vedem ce avem de învățat din cele ce ni se întâmplă?

Furia, supărarea, disperarea, dezamăgirea, frica, sunt consumatoare de energie și ocupă atât de mult loc în mintea umană încât blochează accesul la conștiință, la orice „voce” a rațiunii.

Hai să ne imaginăm că am luat o hotărâre neinspirată, iar consecințele ei au fost foarte neplăcute.

În loc să stăm, să vedem unde am greșit, de ce, când, și cum, pentru a nu se mai repeta situația, ne lăsăm invadați de furie, regrete, păreri de rău, mustrări de conștiință pe care nu numai că nu le oprim, dar începem să le hrănim, să le amplificăm, până ce devin atât de mari în ochii noștri încât ne blochează să mai vedem și altceva.


Ca și cum în fața ne-a apărut brusc un obstacol atât de mare încât ochii nu mai pot vedea dincolo de el. Și, în loc să-l ocolim, să-l evităm, să găsim o altă cale, ne oprim și ne plângem de nenorocirea ce s-a abătut peste noi transformându-ne viața în calvar.

Alegerea reacției și a comportamentului în fața acestor probleme apărute ne aparține.

Totul în viață se întâmplă cu un scop: acela de a învăța pentru a deveni mai buni, pentru ca și noi, la rândul nostru, să-i putem învăța pe alții, să-i îndrumăm atunci când vor ajunge în fața unor obstacole (aparent) de netrecut ale vieții.

Nimic nu se întâmplă pentru a ne face pe noi să ne simțim mizerabil, victime sau învinși ai sorții, vieții sau Universului.
Lucrurile nu se întâmplă cu dedicație specială numai pentru noi din partea karmei. Ar fi bine să încetăm să ne mai credem atât de speciali încât să ne imaginăm că totul ni se întâmplă numai nouă.

Nimic nu ni se întâmplă fără ca noi să fi generat acea situație prin hotărârile și deciziile luate de-a lungul anilor.
Dacă vom susține non-stop că noi nu avem nicio vină pentru ce ni s-a întâmplat, ne vom înconjura voit de obstacole ce ne vor împiedica să luăm hotărâri optime pentru devenirea noastră, ca oameni.
Iar dacă nu ne oprim să vedem unde și ce am greșit, vom atrage în viața noastră disperarea, ura și disprețul față de viață.


Și din această stare, cum vor arăta hotărârile pe care le luăm pentru viitor?

Din furie nu poate rezulta calm; din disperare nu se obține înțelepciune. 
Regretele nu generează stare de bine și de deschidere către viitor; mustrările de conștiință nu vor conduce către alegeri inspirate.
Din stările negative rezultă doar trăiri negative, iar hotărârile rezultate nu pot fi decât la fel.

Dar dacă ne-am folosi înțelepciunea, pe care (se presupune că) o avem, putem opri expansiunea furiilor și a regretelor stând și analizând situațiile și dizolvând, astfel, pesimismul. 

Acceptarea situațiilor trecute, a emoțiilor și gesturilor din spatele lor, duce la anihilarea acelor trăiri, la rezolvarea și acceptarea situațiilor neplăcute, și la dizolvarea acelor obstacole care au blocat vederea clară a viitorului.
Doar așa se poate învăța ceva din experiențe, și nu acumulând disperare, nemulțumire, dispreț față de viață, de semeni și de noi înșine, sau învinuind în dreapta și în stânga pentru nenoroc.

Totul în viață se întâmplă cu un scop: acela de a învăța lecția acceptării și a pășirii mai departe, în ciuda obstacolelor reale sau imaginate pe care le întâlnim  pe drumul vieții.

Putem alege între a ne irosi timpul și energia cu furii inutile, care nu rezolvă nimic, sau să vedem care este lecția de învățat și de ce tocmai acum ne-a fost scoasă în cale.

Orice ni se întâmplă are un scop bine definit. 

Nimic nu e întâmplător, accidental sau coincidență. E doar viața ce ne învață lecții în fiecare secundă a ei.

Binețe, dragă cititorule!


dr. Edith Kadar 
Arad, 31 ianuarie 2016

 *     *      *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
 (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/07/totul-in-viata-se-intampla-cu-un-scop.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 7 mai 2021

CÂND ÎNCETEZI SĂ TE IUBEȘTI, TOATE RELAȚIILE TALE DEVIN TOXICE

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 
 




Despre iubirea de sine s-a scris și s-a vorbit mult; și totuși, se știe prea puțin. 

Unii cred că nu e bine să te iubești că e semn de infatuare, fală și orgoliu. 
Nu, cum să te iubești, ai înnebunit? Cum să te apreciezi, să te respecți și să stabilești granițe sănătoase, ej nebun??? Mai bine lasă-te călcat în picioare de alții că, na, dacă nu te iubești măcar să cerșești toată viața iubirea și validarea celorlalți. Mai bine urăște-te pe tine (că, deh, nu e frumos să te iubești, că așa zic ăialalți), pune-te pe planul 853, repetă-ți în gând că tu nu meriți nimic decât să fii un cerșetor care se mulțumește cu firimituri de la alții, condamnă-i cu toată puterea care ți-a mai rămas pe cei care îndrăznesc să arate iubire și respect de sine, și urlă în gura mare pe facebook, instagram, twitter, etc., cât de perfectă este viața ta; și asta în timp ce eviți să postezi poze cu tine, nu cumva cineva să-ți miroase minciuna. 

Despre iubirea de sine nu ne învață nimeni. De ce? Pentru că nici părinții noștri (majoritatea lor) nu au fost învățați, nici părinții lor, etc. 
Cum poate un părinte să își învețe copiii ceva ce ei nu cunosc? 
Dacă părinții se urăsc pe ei înșiși, se neglijează și se sacrifică pentru alții, cum poate copilul să înțeleagă ce înseamnă iubirea, respectul de sine, pacea interioară și liniștea sufletească? 

Se spune că un copil abuzat în familie nu va înceta să își iubească părinții, ci va înceta să se iubească pe sine. De ce? Pentru că pentru copil etalonul sunt părinții: dacă ei își arată iubirea, copilul înflorește pentru că știe că mami și tati îl acceptă; dar dacă părinții nu își arată iubirea, copilul se va considera rău, obraznic (sau alte adjective spuse „cu iubire” de părinte) și că nu va merita nimic de la ei și de la viață. 

Un copil căruia i se spune în mod repetat că iubirea de sine este un păcat, că trebuie să îi iubească pe toți ceilalți și să se pună pe ultimul loc pentru că așa e viața, fie se va închide în el și se va feri de iubire, fie se va arunca în brațele primilor veniți pentru a primi aprobarea și validarea pe care el nu știe să și-o dea.

Un copil căruia nu i se spune despre iubirea de sine va deveni un adolescent și apoi un adult ce va încerca să acopere golurile din interior cu alcool, tutun, droguri, mâncare, sex, relații ocazionale, agresivitate verbală și fizică. Adică va deveni ca cei care l-a privat de iubire.

Un om care încetează să se iubească nu poate avea relații echilibrate, armonioase. De ce? Pentru că cei pe care îi întâlnesc sunt aleși în funcție de ce lipsuri are acel om: i-a lipsit intimitatea, va avea multiple relații, i-a lipsit afecțiunea, va avea multe dependențe, i-a lipsit valoarea în proprii ochi, va căuta să facă bani cu orice preț.

Când un om încetează să se iubească, toate relațiile din toate domeniile devin toxice. 

Mai multe despre acest subiect voi povesti vineri, 07.05.2021, de la ora 20.30 (ora României), într-un live transmis pe pagina mea de facebook și pe canalul meu YouTube. 

Te aștept cu drag!

Binețe, Om fain!

Edith Kadar
Arad, 07.05.2021





 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 4 mai 2021

IPOCRIZIE, MON AMOUR!

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 *     *     *     *     *     *     * 


Se pune mult accentul pe felul în care arătăm: ba suntem prea grași, ba prea slabi, ba prea ridați, bătrâni, trecuți și alte emanații ale unei minți pline de idei toxice. 

Și totuși uităm ceva: animalele noastre dragi ne iubesc exact așa cum suntem, lor nu le pasă dacă suntem întregi sau nu fizic și sufletește. Copiii noștri ne iubesc exact așa cum sunten noi, pentru ei suntem perfecți. Părinții noștri ne acceptă și ne iubesc așa cum sunt și așa cum suntem. Oamenii care ne sunt cu adevărat aproape ne acceptă și ne iubesc exact așa cum suntem.

Și atunci vin cu o întrebare: dacă toți cei care contează ne iubesc și ne acceptă, noi cui vrem să facem pe plac? Pe cine vrem noi să mulțumim? Pentru cine ne zbatem în neacceptare față de noi?

Dacă suntem sinceri cu noi ne dăm seama că părerea persoanelor apropiate nu contează pentru noi („doar sunt familie, trebuie să ne iubească”), și că ne biciuim pentru ca eventualele persoane pe care le întâlnim (deci pe care nu le cunoaștem) să fie impresionate de imaginea noastră impecabilă. 
Nu are importanță că cei care contează cu adevărat în viața noastră ne iubesc și ne acceptă așa cum suntem; contează ca niște iluștri necunoscuți, care nu vor face parte din viitorul nostru, să își facă o părere bună despre noi, să fie dați pe spate (cum se zice) de felul în care (ne) arătăm, să primim aprobarea și aprecierea lor de oameni trecători prin viața noastră. 

Și atunci dacă nu contează că cei apropiați nouă ne iubesc așa cum suntem ci vânăm părerea necunoscuților, ce spune asta despre noi? 
Că suntem ipocriți, că mințim și că ne mințim grupa mare! 

De ce nu contează părerea celor care (zicem că) sunt oamenii vieții noastre, ci contează părerea celor care nu contează pentru evoluția noastră reală? Pentru că părerea apropiaților o luăm ca pe ceva ce ni se cuvine, iar pe cea a străinilor o tratăm ca pe o mare onoare. 
Da, și acești oameni care ne contestă sunt importanți pentru devenirea noastră, dar nu în sensul de a ne transforma în permanență în ceva sau cineva pe placul lor. Vom întâlni asemenea persoane până ce vom învăța să ne acceptăm noi și până vom înțelege ce și cine e cu adevărat important pentru noi și viața noastră. 

Până atunci vom lupta cu morile de vânt, ne vom da de ceasul morții să dăm bine în fața străinilor, să cerșim aprecierea lor. Iar în tot acest timp vom respinge aprecierea oamenilor care fac și vor face parte din viața noastră; și vom numi asta „IUBIRE”!

IPOCRIZIA, partenera tăcută a vieții noastre.

Cât timp vânăm părerea bună a altora și ne dăm de ceasul morții să îi impresionăm pe cei care nu contează, nu putem spune că cei din familie contează cu adevărat. Ar fi o ipocrizie, nu?

Dacă asta am văzut în copilărie, vom prelua automat programul și ne vom comporta identic. Un părinte ce găzduiește cu atâta larghețe ipocrizia în el nu poate crea decât o copie a sa, copilul. Iar dacă noi suntem vânători de aprecieri străine, cum ar putea să devin copiii noștri? Cópii fidele ale părinților.

Cât timp nu este important că partenerul/partenera, familia, prietenii ne iubesc așa cum suntem ci ne biciuim în continuare văzându-ne urâți, grași, bătrâni, etc., înseamnă că nu este importantă nici iubirea lor; deci... nu-i iubim, că doar nu contează ce părere au, nu? Și totuși, ne batem cu pumnii-n piept în fața străinilor cât de mult ne iubim apropiații. Ipocrizie!

Cât timp nu contează părerea celor care ne iubesc cu adevărat ci contează opinia necunoscuților (vezi Facebook, Instagram, etc), nu iubim cu adevărat; nu NE iubim cu adevărat. Doar ne lăudăm și vrem să părem ce nu suntem. Ipocrizie!

Iar cât timp ipocrizia este atât de importantă în viața noastră, înseamnă că suntem într-o relație specială cu ea. 

IPOCRIZIE, MON AMOUR!

Și dacă suntem ipocriți într-un domeniu al vieții, de ce nu ne-am extinde obiectul și domeniul de activitate la tot ce ni se întâmplă. Și azi așa, mâine așa, ipocrizia devine program de viață.
Un om ipocrit cu încă unul, încă unul, și mai mulți, formează o societate ipocrită care va ajunge să trăiască doar pentru a-și apăra spoiala și minciuna, și care îi va taxa și elimina pe toți cei care îndrăznesc să rămână în adevăr, în iubire, și care „îndrăznesc” să le zgârie spoiala de minciună. 

Într-o lume în care domnește ipocrizia, a rămâne noi înșine nu mai este o normalitate, ci devine o calitate impresionantă.

Las și eu o întrebare aici, la sfârșit: cât timp părerea altora a devenit religia noastră, UNDE ESTE DUMNEZEU?

Binețe, Om în Dumnezeu!



Edith Kadar
Arad, 04 mai 2021

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

sâmbătă, 1 mai 2021

HRISTOS ESTE VIU!

SCHIMBĂ-TE PE TINE ȘI VEI SCHIMBA LUMEA

 *     *     *     *     *     *     * 



PAȘTELE, după om citire 

Hristos nu a înviat azi. 
El este viu dintotdeauna și se află în fiecare ființă, în fiecare piatră, în fiecare respirație a Universului.

El nu moare și reînvie în fiecare an doar pentru ca noi, oamenii, să avem motive să sărbătorim prin mâncare multă, băutură multă, și să preamărim iepurașul.

A ne imagina că Hristos învie în fiecare an pentru ca oamenii să-și aducă aminte de el nu poate arăta decât setea de „pâine și circ” rămasă nestinsă de-a lungul timpului.

A ne aminti de Lumina christică doar în anumite ocazii dictate de calendar nu poate arăta decât că noi, oamenii, alegem să rămânem în ignoranță, folosind scuza „păi, așa sunt obiceiurile...”.

A uita că Fiul OMULUI a înviat o dată, că este și a fost viu dintotdeauna în inima și sufletele noastre, și a preamări răstignirea lui, ne condamnă pe noi, oamenii la rămânerea în întunericul ego-ului, iar de acolo să emanăm și să emitem judecăți de valoare față de tot și toți care îndrăznesc să fie altfel.

De ce e nevoie să ni se reamintească anual că a murit și a reînviat? Nu știm asta altfel? Deci, dacă nu am fi anunțați în fiecare an că de Crăciun s-a născut, iar de Paște a înviat, noi, oamenii, am trăi în bezna necunoașterii și a nerecunoștinței?                                                                                                            
Dacă nu ar exista biserica, cum ne-am aminti că a existat odată cineva care a crezut atât de mult în oameni încât s-a jertfit pentru ei doar pentru a le arăta că fiecare poate fi ca el, fiu de Dumnezeu?
Și dacă a înviat, oare asta nu înseamnă că a înviat în conștiința umană, rămânând viu?

Dragă OM, fă ca fiecare zi să fie pentru tine și pentru sufletul tău Paște, Crăciun, Florii sau orice altceva, și nu (te) sărbători doar în zile marcate cu roșu în calendar.

Poți fi în fiecare zi conștient de Lumina christică din tine, de ce te mulțumești să o faci doar o dată pe an?                                                                                                                                            
Poți fi Lumină divină în fiecare moment al existenței tale, de ce te mulțumești cu o singură secundă?   
Soarele există și în zilele noroase, și atunci când este noapte. Doar nu poate fi perceput de simțuri. Cunoașterea te face să știi că există, ignoranța te face să îl observi doar când e lumină și căldură.                                                                                                                                                  
La fel și Lumina divină din fiecare. Ea există, indiferent de credințe, religie, și părerile oamenilor.

Hristos nu a înviat azi, pentru că el este viu dintotdeauna și va rămâne așa, fie că vrei să vezi, fie nu. 

Poți doar alege să îl vezi zilnic, păstrând vie bucuria și iubirea divină, sau să îl vezi ocazional, numind asta „sărbători”; iar în rest să trăiești în frici, furii, ură, deznădejde, așteptând data următoare când îl „răstignești” pentru a-l reînvia, și a-ți hrăni, astfel, ego-ul.

Se numește LIBER ARBITRU.

Hristos este viu în fiecare moment, iar eu cred asta cu tărie!

Așa încât eu nu pot să îți spun „Hristos a înviat”, ci doar HRISTOS ESTE VIU! 

Binețe, Om în Lumină!


Edith Kadar 
Arad, 16 aprilie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...