SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
* * * * * * *
Nu există adevăr general valabil pentru toată lumea. Asta este o iluzie a celor care cred că toți oamenii văd viața exact cum o văd ei și că orice părere diferită îl face pe celălalt demn de milă și de critică. Există, în schimb, adevărul fiecăruia creat după chipul și asemănarea experiențelor, emoțiilor și a trăirilor care le-a creat personalitatea din copilărie și până acum.
Când un om este convins că lumea este doar așa cum o vede el și nu altfel, și că ăsta este singurul adevăr, ceilalți, cu alte viziuni, sunt doar niște neștiutori, niște ignoranți proști care habar nu au de nimic. Iar asta se poate vedea ușor urmărind comentariile la postări, cărți, filme care arată o altă părere decât cea proprie.
Aici nu este vorba despre părerile diferite, ci despre o lipsă de educație. În copilărie am fost educați că părerea părinților și a celorlalți adulți este cea mai importantă și singura adevărată. De multe ori am fost apostrofați că aveam părerea noastră cu un „Ce știi tu? Ești doar un câcă mic, mucos, care nu știe nimic! Faci ce-ți zic, că io știu mai bine!”. Un copil care nu a fost lăsat să își exprime părerea, care a trebuit să își înăbușe ceea ce simte doar pentru că „io sunt mic, nu știu nimic, doar cei mari știu totul”, nu este un copil zen, plin de liniște și de pace. El acumulează furie și frustrare de-a lungul timpului; nu pentru că alții au dreptate, ci pentru că nu înțelege de ce el nu are niciodată dreptate, de ce doar părerea lui nu este bună, și începe să se întrebe ce este în neregulă cu el că ceea ce spune este ignorat tot timpul.
Un copil frustrat va deveni un adolescent frustrat, rebel, care va încerca să atragă atenția asupra lui altfel: „Nu am dreptate? Părerea mea nu contează? Nu-i problemă, o să vă contest și eu toate părerile voastre!”. Rebeliunea devine metoda de contestare a adevărului celuilalt; ceva la genul: „Ce spun eu nu e adevărat, ziceți? Na, de acum voi comenta și respinge tot ceea ce îmi impuneți voi ca adevăr!”.
Adolescentul frustrat va deveni un adult care are în el, adânc, copilul și adolescentul al căror adevăr nu a fost luat în seamă de ceilalți. Când cineva crește într-un mediu în care părerea lui nu a fost luată în serios, acesta va deveni „normalul” său: „Am fost contestat? Contest. Mi s-a respins părerea? Voi respinge orice părere care este diferită de a mea. Adevărul meu nu contează? Din acest moment adevărul celorlalți este o minciună pentru mine. Ce mi s-a făcut, fac și eu”. Acest comportament devine „răzbunarea” pentru ce i s-a întâmplat omului în copilărie și adolescență.
Problema este că frustrarea face ca acești oameni nici măcar să nu mai asculte părerea celorlalți, ci să o conteste direct, să o ridiculizeze, să îi ia la mișto și să îi jignească pe cei care au altă opinie decât ei. Nu îi interesează ce spui, îi interesează să facă ceea ce li s-a făcut lor în copilărie; pentru că jignirea și contestarea au fost percepute ca putere. Și dacă lor li s-a luat puterea de a spune adevărul, și ei vor face la fel. Putere = a contesta, a jigni, a face comentarii răutăcioase. Și nu, nu este răutatea adultului, ci frustrarea copilului din el care nu a fost ascultat și nu a fost luat în serios niciodată.
Așa că, dragă Om, data viitoare când cineva te jignește sau face un comentariu răutăcios, încearcă să îți amintești că el nici măcar nu a auzit ce spui și ce gândești, trebuie doar să facă și să fie ca cei care s-au impus prin a-l anula și a-i anula adevărul.
Un om care crede că ceilalți sunt proști doar pentru că au altă părere decât el este adolescentul rebel care nu a fost lăsat să se exprime, sau căruia i s-a spus - conform parenting-ului actual - că doar el are dreptate și că ceilalți sunt niște ignoranți. Desigur, educația cuiva nu justifică lipsa de respect.
Dragă cititor, de câte ori citești sau auzi ceva ce este diferit de ce știi și te trezești că vrei să spui și tu, fără să ți se ceară, adevărul tău, asigură-te că nu o faci din frustrarea copilului din tine. Pentru că dacă răspunzi fără să-i lași pe ceilalți să termine ce au de spus, dacă ai auzit/citit doar un fragment și ai simțit să contești adevărul lor, vezi că acela e adolescentul din tine care nu a fost lăsat să vorbească și care iese la suprafață și preia controlul de câte ori altcineva își spune adevărul.
Fiecare om este un univers. Fiecare om înțelege viața altfel. Fiecare om procesează diferit ceea ce i se întâmplă.
De aceea, Om drag, nu există adevăr general valabil pentru toată lumea. Există, în schimb, adevărul fiecăruia creat după chipul și asemănarea experiențelor, emoțiilor și a trăirilor care le-a creat personalitatea din copilărie și până acum. Iar când întâlnești pe cineva care contestă tot ce spui și gândești, amintește-ți că nimic nu este întâmplător și că ți-ai întâlnit o oglindă, oricât de mult ai respinge această idee.
Fii înțelept și observă. În fond de ce trebuie ca toată lumea să gândească la fel ca tine? Tu de ce nu gândești ca alții? Observă-te.
Binețe, Om înțelept!
Edith Elisabeta Kadar
Arad, 18.11.2026
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.







