Nu e nevoie să schimbăm lumea; e suficient doar să ne schimbăm pe noi. Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi Lumea este doar ceea ce vrei tu să vezi că este Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles (dr. Edith Kadar)
Viața nu este despre a câștiga ceva, ci despre a trăi.
Ne chinuim atât de mult să câștigăm momente ale vieții încât nu realizăm că pierdem viața însăși.
Facem eforturi să câștigăm mulți bani, fără a mai ține cont că nu mai dăm nici un ban pe noi înșine.
Luptăm să câștigăm atenția și recunoașterea celorlalți, dar nu mai observăm că ne pierdem din vedere chiar pe noi.
Ne străduim să câștigăm timp pentru a face cât mai multe în viață, dar uităm să ne facem timp pentru noi înșine.
Încercăm din răsputeri să câștigăm prieteni, prietenii, relații, dar ne pierdem pe noi din vedere.
Ne încrâncenăm să câștigăm pariul - pe care nimeni nu (ni) l-a (im)pus - cu viața, dar pierdem pentru că nu știm să ne-o trăim. Viața.
Credem că vom câștiga viața cu orice preț, din moment ce ne-a fost dată, dar uităm că ea nu ar exista dacă nu ar fi întreținută. De noi, oamenii.
VIAȚA este un substantiv.
A TRĂI este un verb.
Substantivul fără verb nu are esență, iar verbul fără substantiv nu are motivație.
Nu poți avea viață dacă nu o trăiești.
Nu poți simți viața dacă nu te hotărăști să o pui în aplicare, să o simți, să o trăiești.
Nu poți defini viața dacă nu vorbești despre verbul ei, despre acțiunea ei, trăirea.
Dar mai există ceva. Focul (substantiv) arde (verb), însă doar cu ajutorul oxigenului.
Viața trebuie trăită, dar are nevoie de un „oxigen”, de un catalizator.
Iar acela e iubirea și prețuirea de sine. Dacă nu te iubești și nu te prețuiești pe tine, nu ai nici un motiv să trăiești și, deci, nu poți avea o viață care să te împlinească, să-ți dea un sens, să-ți aducă liniștea în suflet și pacea în simțiri.
Iubește-te, iar așa dai sens vieții trăind-o.
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 02 mai 2016
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Știu că unul dintre motivele venirii noastre aici, pe Pământ, a fost pentru a vedea cât de jos putem ajunge pentru a rămâne conștienți că te manifestăm, că ne reamintim de Tine.
Drumul e lung, e întortocheat, presărat cu multe capcane, ispite, pentru a ne putea lămuri noi dacă vrem să mergem mai departe, sau luăm o pauză mică, așa, de vreo câteva vieți.
Știu că, de-a lungul timpului, s-a tot lucrat la finisarea corpului uman, iar, cu permisiunea Ta, și-au adus aportul la asta diferite rase din exterior; unele au adus îmbunătățiri, altele au pus blocaje, piedici, pentru a încetini sau închide drumul către Tine.
Da, de-a lungul timpului, omenirea a avansat. Iar asta s-a întâmplat, sunt sigură, cu ajutorul Tău, și al ființelor de Lumină, în colaborare cu întunericul.
De câte ori s-a descoperit ceva, oastea întunericului a intervenit pentru a stopa tot, dar asta doar pentru a-i tria pe cei apți și compatibili de a merge mai departe. Cei care au rezistat, au dat mai departe cunoașterea lor următoarelor generații. Cei care au căzut pradă întunericului, au murit pentru a se reîntoarce și a reîncerca din nou.
Unii au avansat mai repede, alții mai încet, însușindu-și lecțiile în mai multe vieți. Indiferent cu ce viteză au făcut-o, civilizația a progresat. Încetul cu încetul au acceptat noul, inovațiile, știința, spiritualitatea, arta, și le-au dezvoltat.
Tot căutând soluții la supraviețuire și adaptare, omul și-a dezvoltat mintea atât de mult încât ea a ajuns să preia controlul. Iar pentru ca omenirea să nu avanseze mai repede decât este pregătită, până ce nu își înțelege lecțiile, li s-a permis ființelor întunecate să acționeze prin diferite persoane: dictatori, regi, președinți de țări sau de companii, pentru a înăspri condițiile, filtrul prin care e obligatoriu să trecem în drumul spre dumnezeire.
Cu cât instrumentele pentru a accesa energia divină sunt mai bune, mai directe, cu atât cei care contestă pentru ca omul să fie convins sunt mai mulți.
De exemplu, acum, în această perioadă, când oamenii au acces la cunoaștere, s-a înăsprit limitarea: într-o lume a informatizării, 99% din informații sunt false, inutile în evoluție, și doar 1% ajută cu adevărat în avansarea spre Lumină. Desigur, cei ce pot accesa acest procent scăzut, sunt foarte puțini.
Este ca și la școală, unde testele, examenele triază valoarea, îndrumând elevii spre ceea ce este mai potrivit abilităților și aptitudinilor din acel moment. Nu înseamnă că cineva nu este bun pentru că nu a intrat la o școală renumită, tocmai pentru a putea ridica și nivelul ei.
La fel se întâmplă și în viața societății actuale: dacă peste tot vom vedea doar blocajele și oamenii negativi, nu vom putea găsi rezolvarea, ieșirea din acea situație. Lecția nu este să constatăm și să capitulăm, ci să găsim soluții pentru a ieși, a face schimbări.
Doar când vom înțelege că greutățile vieții sunt acolo pentru a ne stimula să găsim soluții și nu a ne bloca, putem păși la nivelul următor de conștiință. Până atunci, nu.
Și vom repeta lecțiile până ce ne vom deștepta, adică vom hotărî că vrem să fim deștepți.
Iar când vom vrea să ne îndreptăm spre altă treaptă, vor apare obligatoriu toate testele și examenele menite să facă cernerea.
Cu cât înaintăm pe scara conștiinței, cu atât probele sunt mai grele, mai solicitante, mai diabolice, adică mai pline de diavoli, și au rolul de a ne sublinie întunericul din noi pe care va trebui să îl eliminăm pentru a face loc Luminii.
E ca la școală: la început e ușor, apoi, în gimnaziu se complică, în liceu e și mai greu atât ca lecții cât și ca dezvoltare personală; apoi e facultatea, la care intră mai puțini, iar specializările se adresează celor puțini. Și doar vârfurile reușesc.
Cei mai buni nu sunt cei ce iau notele cele mai bune, ci cei care au rezistat cel mai bine la toate probele, fără să se plângă, ci doar constatând realitatea și găsind soluții. Iar aceștia ce vor face după toate astea? Îi vor învăța pe alții cum să se descurce. Nu cum să facă, ci cum să se descurce!
În principiu, calea și obstacolele sunt aceleași pentru toți. Bărbații și femeile reacționează, însă, diferit.
Bărbații ar putea ajunge rapid la Dumnezeu: sunt raționali și sunt obișnuiți să găsească soluții și să rezolve probleme. Dar, pentru că nu ar înțelege drumul, nu ar sesiza frumusețile lui și nu ar aprecia obstacolele, au fost frânați de apariția femeii.
Femeia este emoțională; ea trece prin ciurul emoțiilor tot. Emoțiile femeii se ciocnesc de rațiunea și pragmatismul bărbatului.
De ce? Pentru a învăța că nu se poate să avem una fără cealaltă.
Nu putem fi raționali și pragmatici dacă nu înțelegem prin ce trecem, adică fără emoții. Și invers.
„Lucrarea” întunericului, a diavolului, este să le accentueze fiecăruia - femeii și bărbatului - calitățile, pentru a-i împiedica să le observe pe ale celuilalt.
Femeile sunt atât de stăpânite de emoții încât orgoliul lor, al emoțiilor, le împiedică să observe și să accepte raționalul adus de bărbați, și să se considere suficiente. Ce vor încerca să facă cu bărbații? Să îi castreze pentru a-i transforma în femei, asemenea lor.
Lecția bărbaților este să nu se lase angrenați în vârtejul emoțiilor feminine, și să își vadă de drum până ce vor întâlni femeia care nu mai vrea să îl schimbe.
Lecția femeilor este să accepte raționalul și pragmatismul pe care îl aduc bărbații, deoarece doar așa vor reuși să iasă de sub imperiul emoțiilor care le pot stăpâni total.
Fiind rațional și pragmatic, pentru bărbat totul este foarte simplu. De aceea se și spune că bărbații sunt simpli; nu pentru că ar fi proști sau incapabili, ci pentru că gândesc logic, orientat pe soluții, nu pe problemă.
Din această cauză, ei tind să relaționeze cu femei care fac ca totul să fie simplu: păpuși cu care să defileze și cărora să le asigure casă, mașină și bani, gândindu-se că și ele se vor declara mulțumite, așa cum ar face ei. Dar puțini vor avea curiozitatea de a trece dincolo de capcana formei, a explicitului, pentru a explora noi dimensiuni pe care să le raționeze.
Cei care vor trece de capcana formei sunt marii artiști, geniile, care știu să transforme totul în operă de artă din momentul în care au înțeles esența. De aceea, nu întâmplător, bărbații sunt considerați vârfuri în orice domeniu. Nu din discriminare.
Dacă o femeie ci emoțiile ei disipă și irosește energie, bărbatul vine și adună, colectează această risipă, o concentrează, și o prezintă lumii ca o capodoperă.
Dar, pentru a reuși, bărbatul are nevoie de femeie. Nu poate face opere de artă dacă nu are materia primă, femeia, cu ale ei emoții.
Dar nici femeia nu ar fi ceva atât de frumos dacă nu ar exista bărbatul care să o scoată în evidență.
Am înțeles asta, și e atât de perfect, Doamne!
Esența feminității este să se înțeleagă că ea nu poate exista fără un bărbat care să o admire, să o sublinieze, să o ridice la rang de artă.
Esența masculinității este să se înțeleagă că nu poate exista fără femeia care să aprecieze forța. puterea, tăria și caracterul bărbatului, și să le ridice la rang de siguranță.
Iar până nu se înțeleg aceste două aspecte, nu se poate pune problema de relație adevărată, care să ajute pe fiecare în dezvoltarea personală, indiferent de domeniu.
Aceasta este „lucrarea” perioadei actuale: de regăsire a esenței polarității, a sexualității, pentru a putea recompune întregul, și a manifesta dumnezeirea.
În această perioadă, multe suflete complementare se reîntâlnesc, dar nu vor putea manifesta întregul până ce nu își curăță fiecare din orgoliul său, pentru a-l putea observa pe celălalt. Acesta este un nivel înalt, de aceea și problemele și ispitele întunericului vor fi mai mari și mai intense: femei artificiale, bărbați care primesc „jucării” logice: mașini, aparatură, etc.
Sau femei masculinizate, care consideră că nu mai au nevoie de bărbați, devenind ele însele masculine. Ori bărbați efeminați, care ajung să își fie suficienți lor, și nu mai au nevoie de femei.
Iar industria cosmetică, farmaceutică, porno, de aparatură și mașini devine înfloritoare deoarece naturalul e uitat și e îmbrățișat falsul pentru că are mai multe culori, mai multe luminițe menite să îl copieze pe dumnezeu.
De aceea, din această capcană evadează puțini, și cu cât vor fi mai conștienți, cu atât vor fi maai blamați, mai marginalizați de... artificiali, de „roboții” sclavi ai sistemului.
În acest stadiu, ispitele personale ale întunericului sunt foarte intense, și e nevoie de multă fermitate pentru a rămâne pe poziție.
Cu cât lumina conștiinței divine este mai mare, cu atât întunericul rămas este mai puternic, doar trebuie să se echilibreze, nu?
Și când, totuși, se trece de toate nivelurile povestite, ajungi aici, în fața Ta, Doamne, pentru a-ți spune: DA, DOAMNE, OMUL TE POATE MANIFESTA PE TINE!
Știu că nu e gata, că mai e mult, dar am vrut să îți spun asta din tot sufletul meu.
Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!
dr. Edith Kadar
Arad, 09 octombrie 2017
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Am fost întrebată de ce trebuie să venim de atâtea ori, în atâtea vieți, pentru a plăti „datoriile” pe care le-am acumulat de-a lungul existențelor.
Am răspuns că oamenii nu trebuie să sufere; e o înțelegere greșită a noțiunii de soartă, de KARMĂ. Suferința este o alegere personală; este opțională. De ce? Pentru că omul refuză să-și învețe lecția.
Venim aici, în această existență, pentru a crește, a ne dezvolta personal, a evolua; nu pentru a stagna sau a adăuga alte poveri pe lângă cele existente.
Și totuși, dacă aruncăm o privire la situația actuală, vom vedea multă suferință, îndârjire, încrâncenare, frică, dezamăgire, capitulare, tânguire, pesimism, depresie, boli și moarte.
Oare pentru asta ne naștem?
Când ne vom opri din a ne victimiza ca și cum viața noastră e dictată de altcineva, de parcă noi n-am avea liber-arbitru?
Când ne vom sătura să dăm vina pe altcineva - vecini, familie, șefi, guvernanți, Dumnezeu - și vom accepta că nimeni nu ne poate lua cel mai de preț dar pe care l-am primit, SUFLETUL?
SUFLETUL, știi tu, acea parte din Dumnezeu, acel Duh sfânt pe care l-am primit în dar pentru a ști că nu suntem mai prejos decât El.
SUFLETUL, acea matrice divină pe care se construiește corpul fizic și energetic al omului, acea „amprentă” divină care însemnează omul cu dumnezeire.
SUFLETUL. Îți amintești?
Și totuși, deși ești impregnat cu energie dumnezeiască, uiți repede de ea. De ce? Pentru că Dumnezeu nu este vizibil cu ochiul liber, dar fascinația și strălucirea materială, da.
În căutarea dumnezeirii din el, a scânteii divine, omul a găsit înlocuitori falși, și s-a mulțumit cu zorzoanele găsite. S-a mulțumit cu mult și ieftin pentru că iluzia de a-și crea el strălucirea, de a-și modela lumea, dă omului senzația că e la fel ca Dumnezeu. Mă rog, unul mai mic. Da, iluzie!
Pentru că Dumnezeu e unic, e nemărginit și e originea la tot și la toți. Restul sunt cópii, imitații, calpuri.
Iar în căutarea esenței sale, a dumnezeirii din el, a divinității ce-l animă, omul găsește cópii ieftine, departe de adevăr, lipsite de valoare, dar cărora le va înmâna puterea absolută.
Și astfel, omul devine sclavul cópiilor ieftine, al imitațiilor, al iluziilor. Iar așa, încet-încet renunță la esență, la lumină, la Dumnezeu, pentru a se umple de întuneric, de fals, de iluzie.
Și cine poate crea atât de bine copia lui Dumnezeu?
MINTEA, care creează scenarii și o lume în care omul devine sclavul său pentru a-și putea întreține iluzia de măreție.
Și cum mai poate fi numită lumea falsă pe care omul o întreține pentru a nu dispărea?
IAD, de exemplu.
Și atunci cum mai poate fi numită mintea, creatoarea de iluzii, de iad? Satan, Antichristul, sau cum vrei tu să-i spui.
Oricât de frică ți-ar fi de iadul promis de biserică dacă nu ești cuminte, infernul e în tine, și nu este un loc anume situat sub pământ, pe care să-l vizitezi drept pedeapsă..
Dragă om-purtător-de-iad-la-posesor, nu ai vrea să renunți puțin la iluzie și să vezi unde te situezi?
Pentru că, așa cum am spus la început, tu ai venit aici pentru a învăța lecții și a închide capitole din existențele trecute, nu pentru a adăuga alte bagaje karmei tale.
Atât timp cât nu te trezești din minciuna, din iluzia pe care tu o întreții, te îndepărtezi de lumină, de esența care îți dă viață, de Dumnezeu. Și, în loc să oprești karma, tu o îmbogățești.
Cum poți ieși din acest carusel?
Simplu. Acceptându-l din tot sufletul pe Dumnezeu în tine, în viața ta. Iubindu-ți defectele, „impuritățile”, acceptând cine și ce ești, și renunțând la toate atașamentele de valorile materiale cu care te-ai împăunat. Iar asta se mai numește POCĂINȚĂ și duce la eliberarea de lanțurile karmice, adică la MÂNTUIRE.
Din păcate, pocăința și mântuirea au devenit cuvinte greșit înțelese, demonetizate, folosite cu fală de către falșii mântuitori pe care tot oamenii i-a înscăunat din lipsa de percepție a adevăratului MÂNTUITOR.
Nu trebuie să fii religios, nici bisericos; nu e nevoie să fii sclavul vreunui cult pentru a vorbi despre karmă, pocăință și mântuire. Ba chiar ar fi mai bine să nu fii habotnic în nimic, deoarece abia atunci poți înțelege cu adevărat cuvintele de mai sus.
Iar când renunți la fanatism, la idei preconcepute, la clișee servite de străinii vieții tale, vei înțelege că DUMNEZEU care ți s-a dăruit este singurul ADEVĂR, ce te poate duce pe CALEA VIEȚII tale.
„Eu sunt CALEA, ADEVĂRUL, VIAȚA!”
Iar când înțelegi acest lucru, karma ta se disipează, cade ca un zid dărâmat și ieși din cercul plăților, al sorții repetitive; ieși din iadul minții, și ajungi în locul plin de liniște, de pace, de armonie, de iubire, de Dumnezeu.
Unii îl numesc RAI, și se află nicăieri altundeva decât în tine. Adică acolo unde locuiește Dumnezeu.
Știi asta, nu, OMULE?
Namaste!
dr. Edith Kadar
Arad, 16 octombrie 2017
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Aud des, mai des decât mi-ar place, oameni care spun că pe ei nu-i iubește Dumnezeu, că i-a părăsit, că sunt bătuți de El și de soartă.
Desigur, cu toții trecem, la un moment dat în viață, prin acest stadiu. Dar, oare cum poate fi depășit? Ce ne face să credem asta?
Binețe, dragă OM!
Te invit să călătorești alături de mine pe calea rândurilor și a gândurilor scrise. Te rog să citești până la capăt, și nu te transforma în lupul moralist pentru că cel ce judecă e ego, iar noi povestim despre divinitate.
De ce nu te iubește Dumnezeu?
Pentru că ești prost! Ești prost ca noaptea, dacă asta crezi!
Și nu e o judecată, nu este o jignire, ci ia-o ca pe o afirmație. Dacă ești plin(ă) de orgoliu și de vanitate și te-ai umflat deja în pene, ești sclavul/sclava egoului înscăunat în tronul lui Dumnezeu, care nu te va lăsa să citești mai departe cu detașare, ci te va agita, te va provoca, te va scoate la „război”.
Deci... ești prost dacă spui așa ceva. Știi de ce?
Pentru că nu vezi că Dumnezeu, de fapt, te iubește mult. D-aia!
Cum poți spune că nu te iubește? De unde știi? Cine ți-a spus asta? Și ce sau cine te face să dai crezare acestei minciuni?
Unde este Dumnezeu pentru tine, omule rătăcit de iubirea Lui, și cum arată El pentru tine?
Nu sunt mistică, nu sunt bisericoasă, nu sunt religioasă; nu sunt habotnică, nici bigotă.
Sunt doar un simplu om căruia îi place viața, care a știut să se distreze pentru a avea ceva de povestit nepoților, și care a refuzat să se înscrie în șabloane, reguli și canoane.
Sunt doar un om foarte curios să aflu ce se găsește în spatele lui „nu-i voie!”, „trebuie”, „acceptă fără comentarii”, și „așa e bine pentru că așa ți se spune!”.
Sunt doar un om hotărât să-i testeze limitele de iubire lui Dumnezeu, într-o lume în care mi s-a spus că El se supără pe mine, „păcătoasa”, că mă va pedepsi; că voi arde în focul veșnic al iadului pentru că nu cred nimic fără să cercetez.
Sunt un om care, departe de a-L sfida, sunt hotărâtă să-L cunosc și să comunic cu El.
Sunt un om catalogat cu multe adjective și epitete de către cei care nu pot ieși din „cutia” gândirii impuse de către entitatea căreia i-au înmânat puterea personală - societatea.
Sunt un om hotărât să testeze limitele răbdării și iubirii dumnezeiești, făcând cât mai multe din ce nu este voie, nu este permis, în accepțiunea moraliștilor de serviciu.
Am trecut prin multe experiențe, am trăit multe sentimente, emoții, atât bune cât și mai puțin bune.
M-am aflat pe buza prăpastiei de nenumărate ori datorită deciziilor neinspirate pe care le-am luat.
Am urât oameni, am blamat, am judecat, am condamnat.
Am fumat, am băut, am avut relații tumultoase în trecut.
Am înjurat mult, și L-am înjurat pe Dumnezeu; am urlat la El, l-am luat la întrebări, I-am cerut socoteală, L-am condamnat, L-am judecat, L-am comandat.
Am fost în iadul propriilor mele trăiri, emoții și sentimente care mi-au distorsionat realitatea și mi-au „dăruit” iluzia: furii, frici, încrâncenări, încăpățânări, lașități, negări, dezamăgiri.
Am renunțat la El, L-am renegat, L-am respins.
Și totuși... El a continuat să mă iubească. Exact ca un părinte ce-și lasă copilul să experimenteze, având încredere că se va întoarce acasă, la matcă, la origine, că fiica se va reîntoarce din rătăcirile ei.
În tot acest timp, El a fost lângă mine; m-a vegheat, păzindu-mă de mine. A avut grijă să îmi trimită semne că nu mă lasă, deși eu m-am făcut că nu le văd, uneori. Mi-a scos în cale mesageri ai Lui: oameni, cărți, comunicări.
Iar când m-am afundat prea mult în labirint rătăcindu-mă, când pânza minciunilor și a iluziilor proprii s-a strâns atât de tare încât exista riscul să mă anihilez prin boli, nu mi-a mai rămas altceva de făcut decât să spun din tot sufletul și cu toată sinceritatea mea: „Doamne, ajută-mă, te rog!”.
Abia atunci i-am auzit vocea calmă, blândă, dar fermă. Abia atunci i-am simțit iubirea și tandrețea.
Abia atunci L-am simțit. M-am simțit. Abia atunci când am fost dispusă să renunț la suferința inutilă. Nu mai repede.
De ce? Pentru că m-am crezut invincibilă, mai presus de tot, de toate, credeam că mie nu mi se poate întâmpla nimic, că sunt mai deșteaptă decât oricine, chiar decât divinitatea.
Iar când m-am săturat să mă chinui, să mă maltratez, să mă pedepsesc, am revenit la Părintele drag rugându-L să mă ierte. Și m-a iertat fără condiții.
M-a iertat și mă iubește și când sunt îmbrăcată și când sunt dezbrăcată; și când port pantaloni, și dacă am bijuterii, și dacă vorbesc liber și buruienos. Mă iubește și dacă sunt slabă, și dacă-s grasă sau ridată; mă iubește indiferent de vârstă.
Și știi ce mi-a spus? Că El îmi iubește esența, lumina, acea scânteie ce nu poate fi stinsă de nimeni, și că tot restul, adică forma, este inventată de MINTE.
Lumea mea s-a cutremurat din temelii de când m-am oprit din rătăciri; și se va mai cutremura până ce vor fi înlăturate toate urmele de întuneric.
Sigur că mai am furii, frici, regrete, dar știu că sunt pe drumul cel bun către mine, către esența mea, către cel care îmi vorbește și-mi răspunde cu infinită răbdare și înțelepciune - Dumnezeu.
Dar când știi că ești pe calea care ți-e menită, dispare presiunea timpului, a condiționărilor, și se așterne liniștea în interior. Și atunci poți auzi foarte clar vocea care îți vorbește și care îți transmite mesaje. Abia atunci te lași în voia a ceva ce nu mai controlezi pentru că nu mai simți nevoia, iar viața ți se așterne ca un puzzle, aducându-ți exact ceea ce ai nevoie și nu ceea ce vrei cu mintea ta creață.
Iar din această stare, de abandon, de încredințare, poți să le spui tuturor celor ce zic că pe ei nu-i iubește Dumnezeu: omule, ești prost? Habar n-ai cât de mult te iubește, dar vei ști doar atunci când îi vei da voie, când te vei fi săturat de suferință. Nu mai repede!
Namaste!
dr. Edith Kadar
Arad, 12 octombrie 2017
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Când vorbim, doar spunem cuvinte sau chiar comunicăm?
Unii adoră să vorbească fără a fi prezenți în cuvintele lor. Alții iubesc comunicarea atât de mult încât au înțeles sensul tăcerii.
Dar, când capătă cuvintele rostite sens și esență?
Când se încarcă ele de semnificație?
Când încetează să mai fie doar vorbe goale, lipsite de conținut și de mesaj, spuse doar pentru a nu tăcea, și când încep să fie comunicare sinceră?
Atunci când tu, om rostitor de cuvinte vei înceta să fii lipsit de consistență și de conținut, când vei înceta să fii gol de simțire și de trăire, și vei începe să te încarci de tine însuți, se sens, de esență, abia atunci îți vei găsi rostul și semnificația în proprii tăi ochi.
Când vei trăi și nu doar vei supraviețui zilelor și vieții, atunci cuvintele tale nu vor fi doar spuse, ci trăite, pentru că vor veni din adâncul tău, din suflet, și nu din superficialitatea vârfului buzelor.
Cuvintele sunt ca omul. Pot fi de suprafață, superficiale, de formă, sau profunde, conștiente, consistente, de fond.
Cuvintele spuse reflectă ceea ce suntem cu adevărat. Cel care le aude, le înțelege după ceea ce este el cu adevărat.
Fii atent la cuvintele pe care le spui, pentru că ele reflectă ceea ce ești cu adevărat: bogat sau sărac sufletește.
Cu cât ești mai sărac în interiorul tău, cu atât suplinesti acest gol cu multe cuvinte, la fel de goale, de fade, de incolore.
Cu cât te-ai îmbogățit de sens, valoare și înțelegere, cu atât cuvintele rostite sunt mai puține și mai încărcate de miez și semnificație.
Ascultă vorbele ce ți se spun, și poți "citi" interlocutorul.
Ascultă-ți cuvintele rostite, și vei ști unde te afli și ce mai ai de făcut pentru tine.
Nu lăsa cuvintele să vorbească în locul tău și să îți spună povestea.
Cunoaște-te și vei vedea că vorbele se vor alinia pline de respect pentru a te prezenta.
Cuvintele sunt cartea ta de vizită.
Fă-o una frumoasă!
Binețe, OM fain!
dr. Edith Kadar
Arad, 09 octombrie 2017
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Tu ești creatorul zilelor și a dispoziției din fiecare moment.
Dimineața, când te trezești, poți alege să fii indispus(ă) că începe o nouă zi din nefericita ta viață, o nouă sursă de chin și neplăceri; sau poți alege să te bucuri de o nouă șansă de o lua de la capăt și de a schimba ceea ce nu-ți place în dispoziția ta. Tu alegi dacă vezi culoarea sau ternul din viață.
Dacă traficul te exasperează, tu alegi să te lași astfel influențat(ă). Ajungi mai repede sau mai bine dacă te agiți, înjuri și te transformi într-un pachet de nervi? Tu alegi dacă vezi calmul sau agitația.
Dacă colegii de serviciu sau șeful te calcă pe fiecare neuron este pentru că gândurile tale au permis acest lucru. Ai știut că așa se va întâmpla și ai recreat în minte scenariul: „voi ajunge... colegii vor face așa... șeful va urla... etc.”. Și uite cum ți-ai creat realitatea stresantă. Tu alegi dacă vezi doar defectele oamenilor sau și calitățile.
Ajungi acasă și te gândești cu oroare la câte treburi mai ai de rezolvat acolo, iar când treci pragul ești deja indispus(ă), fără ca măcar să ajungi să și faci ceva. Și uite cum ți-ai creat o indispoziție. Tu alegi dacă vezi doar stresul treburilor neterminate sau bucuria familiei.
Gândurile tale îți creează dispoziția zilnică pentru că le dai putere, le amplifici și devii tu parte integrantă din ele, din lumea pe care ți-o creează, în loc să integrezi gândurile în viață și să le dai locul și timpul cuvenit.
Dacă te identifici cu gândurile provenite din mintea ta, vei uita de tine, de adevărata ta esență.
Pentru că tu nu ești gândurile care îți populează mentalul. Tu creezi gândurile, nu gândurile te creează pe tine sau viața ta. Sau ai uitat? Reamintește-ți.
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 02 octombrie 2015
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/10/gandul-creatorul-vietii-tale.html)
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Nu îți urî țara, patria, din cauza unui număr mic de locuitori cu care nu rezonezi și cu care nu ești de acord!
Cuvintele și gândurile tale vor căpăta, în timp, forța unei ghiulele ce distruge tot în cale, inclusiv pe cei apropiați ție. Fiecare gând, vorbă, faptă sau gest are consecințe devastatoare asupra celor din jur, a neamului, române. Fii cumpătat și nu îți denigra țara, pentru că tu creezi în fiecare zi realitatea în care trăiești.
Binețe, dragă cititorule!
Te invit să povestim puțin despre viitorul luminos pe care ni-l construim denigrând țara și locuitorii ei, neamurile tale.
Văd că s-a încetățenit să dăm cu ce apucăm în țara asta în care ne-am născut, România.
De ce? Pe motiv că e de rahat, că e plină de gunoaie, de corupție, că e guvernată de incompetenți, etc.
Ok, am înțeles! dar cu țara, cu locul tău natal, ce ai? Sau nu înțelegi diferența? To ai o problemă cu oamenii, dar cu locul, cu patria, ce ai?
Dacă te-ai născut undeva, într-o familie, într-o anumită casă, și nu-ți plac neamurile tale, de ce înjuri casa? Cu ce e ea de vină?
La fel și cu țara. Tu ai o problemă cu câțiva oameni care se află la conducere sau în servicii cheie pe care viața ți i-a scos în cale și de a căror incompetență și indolență te-ai lovit.
Câți să fie în total? Vreo 200-300? 3000? 30.000? 3 milioane? Bun, bine!
Dar cu restul, până la 22 milioane, ce ai?
Îi cunoști pe toți să juri că sunt proști, tâmpiți, incompetenți, hoți și „jmecheri”? Chiar pe toți? Nu?
Și atunci ce sau cine îți dă dreptul tot ce respiră-n țara asta - omul, neamul?
Cu ce drept îi bagi pe toți în aceeași oală?
Fiecare cuvânt denigrator, fiecare vorbă injurioasă la adresa poporului și țării în care te-ai născut, însoțite de gânduri și trăiri pline de ură, scârbă, frustrare sau furie sunt ca niște pietre sau bolovani aruncați cu putere în propria casă, în propria ogradă.
Pentru că, dragul meu co-național, îmi pare rău că trebuie să te indispun, dar îți reamintesc faptul că ești ROMÂN, și că mămica ta te-a scos afară, în viața extrauterină, pe teritoriul acestei țări numită ROMÂNIA!
Nu-ți merge rău pentru că te-ai născut român. Puteai să te naști în Botswana unde îți primeai salariul în moneda lor numită pula (te rog să nu fii mârlan, și să verifici că am dreptate: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pula_botswaneză. Aia la care te-ai gândit este doar în mintea ta!). Măcar acolo puteai s-o ții în mână și să o mângâi cu recunoștință, că aveai ce. Moneda, desigur.
Îți merge rău pentru că nu faci nimic să-ți meargă bine, să nu fii la fel ca ceilalți din corul denigratorilor-bocitori.
Că există un curent conform căruia românul e ingenios și inventează tot felul de șiretlicuri să nu lucreze, să nu plătească, să facă orice și să nu fie prins, e adevărat. dar asta nu înseamnă că așa sunt toți românii.
Indiferent cum ar fi, spune-mi, rogu-te, ce faci tu pentru a fi altfel? Aud? Nimic? De ce? Că e o țară de corupți? Toții 22 milioane de locuitori? Sunt fascinată că ai reușit să îi cunoști pe toți!
Unde mai pui că cei despre care vorbim își înjură orașul, primarul, edilii locali. De la mic la mare se înjură cu drag și cu spor.
Doar că, vezi tu, cuvântul, vorba, fapta și gândul sunt forme de energie pline de forță.
Cea mai puternică formă de energie subtilă este GÂNDUL impregnat cu emoții. Dacă acestea sunt negative (frică, vină, furie, rușine, frustrare, ură, invidie, minciună), ele se constituie în adevărate ghiulele aruncate la întâmplare, dar care distrug tot ce prind în calea lor: oameni, animale, plante, apă, relief, zăcăminte.
ADICĂ ȚARA TA, OMULE!
Și dacă spurci totul și pe toți, înseamnă că „vomiți” asupra oricui se nimerește în raza ta de acțiune energie negativă, malefică, ce poate „veșteji” tot ce se află în apropierea ta. Și astfel, încet-încet, copiii și familia ta vor fi anihilați de întunericul negativismului tău, și fie se vor îmbolnăvi, fie vor deveni ca tine - surse nesecate de cuvinte pline de răutate.
Și așa se extinde „plaga”, cu voia ta, acoperind din ce în ce mai mulți oameni.
Sursa de lumină interioară, Dumnezeu, divinitatea, nu mai este accesată prin rugăciune, ci începe să fie ponegrită, înjurată și învinuită, de parcă ea te-a făcut nefericit(ă) și nu tu ai ales să fii așa.
Dumnezeu e IUBIRE, lumină, pace, armonie, și e ca Soarele: nu poate dispărea. Doar omul poate alege să nu-l mai vadă, să-l nege, să își atragă norii pentru a nu mai fi deranjat de lumina Lui.
Atunci când alegi să nu mai vezi Soarele, lumina, iubirea, nu înseamnă că ele nu există, ci doar că tu ai ales întunericul.
Dacă ți-ai investi măcar jumătate din energia folosită la denigrare pentru a te ruga și a te conecta la lumină, la lucruri frumoase, pozitive, multe lucruri s-ar schima în lumea asta.
Pentru că așa cum propagi răul, poți să răspândești și binele, iar cei din apropierea ta vor reacționa și vor da mai departe bine. Și tot așa.
România este leagănul unde te-ai născut, fie îți convine asta sau nu.
Poți alege să fii negativ(ă) și să propagi ura și răutatea, permițându-le celor care știu să profite de asta să ajungă la conducere; sau poți alege să rămâi pozitiv și indiferent de „ispitele” ivite în cale.
Alege să fii un far călăuzitor din întuneric, în loc să fii un nor negru de furtună ce acoperă lumina.
Țara asta nu ți-a greșit cu nimic. Și nici marea majoritate a populației pe care te-ai grăbit să o pui în aceeași oală.
Fii tu altfel, și vei vedea că și cei de lângă tine vor face la fel.
Fii un exemplu pozitiv, și nu unul evitat de toți.
Nu aștepta ca alții să schimbe ceva și să se schimbe.
Fii tu persoana care o face. ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”, spunea Mahatma Gandhi.
Se spune că cu o floare nu se face primăvară. Nu, dar cu o floare începe primăvara.
Fii omul care înflorește o țară din ce în ce mai stearpă și mai aridă de iubire.
Ce ai de pierdut? Negativismul?
Încearcă.
Fii, române!
Binețe ție, OM!
dr. Edith Kadar
Arad, 01 octombrie 2017
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
