marți, 28 mai 2019

TRANSFORMAREA, ÎN RITMUL ȘI TIMPUL SĂU



Toate lucrurile se fac la timpul și în ritmul lor.

Nu poți grăbi ceva, și nu poți sări peste etape ale vieții, doar pentru a bifa vreo victorie demnă de anunțaț pe facebook.

Fiecare om îți are propriul ritm de creștere și dezvoltare personală, de înțelegere a informațiilor, și de asimilare în viața de zi cu zi. 

Unii pricep teoria mai repede, dar e posibil să treacă mult timp până să aplice și în practică.
Alții au nevoie de mai mult timp pentru ca informația să ajungă la ei, dar odată ce acest lucru s-a întâmplat, vor aplica în practică imediat.

Cu alte cuvinte, ceea ce faci în practică reflectă cât de bine ai înțeles și asimilat teoria. 

Să presupunem că cineva vrea să se descopere pe sine. Ce face? Începe să caute, să citească, să se informeze. Și în loc să lase informația să pătrundă în interiorul lui și să îl schimbe de acolo, începe să facă schimbări în exterior, încercând să îi schimbe pe ceilalți, în loc să se concentreze pe sine. 

De multe ori, în această situație, se activează ego-ul spiritual, care nu are nicio legătură cu adevărata esență a omului, Spiritul.

Când ego este activ, îți aduce cu sine „prietenii”: orgoliul, mândria, vanitatea. 
În acest stadiu, nici nu este importantă creșterea spirituală, cât demonstrația prin declarații peste tot cât de evoluat e omul, și cât de involuați sunt ceilalți. 

Dacă cineva simte nevoia să facă acest lucru, este departe de sine însuși, de esența sa divină; s-a rătăcit.

Viața de zi cu zi reflectă cât de mult și de bine și-a însușit informația despre viață. 

Fericirea sau nefericirea sunt barometrele fidele ale asumării.

Ce este fericirea? Starea de liniște, armonie, iubire și pace care apare în interior pe măsură ce omul lucrează în interiorul lui. 

Ce este nefericirea? Lipsa bucuriei, a optimismului, a chefului de viață, și prezența în permanență a încordării, fricii, furiei și rușinii, date de trăirea în exterior, de comparația cu ce sunt sau ce spun ceilalți. 


Un om fericit este cel care îți ascultă Sufletul, adevărul lăuntric, și rămâne consecvent trăirii și simțirii de aici, din el însuși.
Un om nefericit este cel care ascultă părerea fiecărei persoane întâlnite, și care încearcă să țină cont de tot și de toate, uitând să se asculte pe sine, sau chiar ignorând asta.

Un om fericit este un om împăcat cu sine însuși, mai întâi, și apoi cu toată lumea. 
Un om nefericit nu se poate împăca cu sine până ce nu se împacă cu toată lumea (așa crede el).

Un om fericit se iubește pe sine, indiferent de părerea celorlalți, pentru că a înțeles că în el este tot ce are nevoie pentru a fi în pace și iubire, inclusiv Divinitatea.
Un om nefericit nu se iubește decât dacă părerea celorlalți îi permite să facă acest lucru. În caz contrar, alege chiar să se autodistrugă, anulând inclusiv Divinul din el. 

Ce face ca un om să fie nefericit? Refuzul de a observa că tot ce se întâmplă e o lecție, și nu o pedeapsă. Oamenii nefericiți văd lucrurile ca pe niște greșeli, erori, și trăiesc în vină, în rușine și în frica de a nu supăra.

Ce face ca un om să fie fericit? Asumarea responsabilității pentru trăirile proprii. Un astfel de om știe că tot ce i se întâmplă este o lecție de învățat, și că dacă azi nu a făcut-o suficient de bine, mâine o va face mai bine, poimâine și mai bine, până ce totul va fi optim pentru viața lui din acel moment. 

Un om nefericit va vâna în permanență perfecțiunea, fără să aibă vreo idee cum arată ea.
Un om fericit nu se preocupă de perfecțiunea rezultatului, știind că drumul în viață este optim și perfect pentru el.

Dacă ar înțelege că a venit aici pentru a-și desăvârși creșterea și dezvoltarea înscrisă în codul genetic, omul ar trăi în liniște, pace și armonie cu el însuși.

Iar atunci când fiecare persoană ar fi în armonie cu sine însăși, între oameni ar fi armonie, pace, înțelegere. 

Ceea ce este înăuntru, va fi și afară. De aceea, schimbarea trebuie să înceapă dinăuntrul fiecăruia. 
În fond, nu poți cere pace în lume dacă în tine este un război continuu. 
Nu poți cere celorlalți să fie într-un fel, dacă consideri că tu nu trebuie să te schimbi, doar ceilalți. 

Fericirea este rezultatul trăirii în ritmul propriu, al înțelegerii mesajelor Universului, și al acceptării lor. 

Până ce nu ai înțeles corect informația, vei avea viața rezultată din ce și cât vrei să accepți. 

De exemplu, nu este suficient să cunoști alfabetul pentru a putea să scrii ceva sau să citești. E nevoie să înveți să compui cuvinte, apoi să formulezi propoziții, fraze. 
Poți să crezi că stăpânești arta comunicării, dar dacă nu vei scrie sau vorbi corect, nu vei fi înțeles decât de cei care sunt la același nivel cu tine. 

La fel se întâmplă și în viață: ai ceea ce ai în funcție de cât de bine ai înțeles mesajele pentru tine, și nu pentru ceilalți. 

Ești mulțumit? Du-te mai departe.
Nu ești mulțumit? Oprește-te și întoarce-te către tine; altfel te rătăcești pe drumul altora. 

Nu te grăbi. Nu ești în competiție cu nimeni; nici măcar cu tine. Ești pe un drum al descoperirii de sine. 
De ce ar conta să ajungi cât mai repede, dacă nu ai văzut și înțeles nimic din călătoria ta? Cu cine te întreci? Cu cei ca tine? 
Dar contează? Ești mai fericit(ă) dacă constați că alții sunt mai înapoiați? Ești sigur(ă) că asta înseamnă că tu ești altfel? 

Toate lucrurile se fac la timpul și în ritmul lor.

Nu poți grăbi ceva, și nu poți sări peste etape ale vieții, doar pentru a bifa vreo victorie demnă de anunțaț pe facebook.

Dacă ești fericit, ești pe calea ta, și toate ușile ți se vor deschide fără niciun efort.
Dacă ești nefericit, te-ai rătăcit. Întoarce-te, și lasă-ți orgoliul la o parte; altfel te vei îmbolnăvi. 

Nu trebuie să mă crezi. Încearcă.
Ce ai de pierdut? Orgoliul? Vreo boală? Timpul? Viața?

Încearcă, și vezi. 
Alege fericirea. Alege-te pe tine. 

Binețe, Om asumat!



Edith Kadar
Arad, 28 mai 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

marți, 14 mai 2019

PĂREREA ALTORA, „CONSTRUCTORUL” VIEȚII TALE



Una dintre condițiile principale pentru ca tu să mergi mai departe pe calea descoperirii de sine este să fii surd(ă) la orice părere și sugestie din exterior. Chiar și a celor mai apropiați.

Desigur, asta nu înseamnă că nu mai vorbești cu nimeni, că nu te consulți, și că nu mai ceri sfatul. Dar hotărârea finală este a ta, chiar dacă ceilalți vor încerca să te convingă că nu e așa, și că ar trebui să faci sau să decizi altfel.

Fiecare om vede altfel același lucru.

Când ceri părerea cuiva, înseamnă că tu nu ești sigur ce vezi în realitatea ta, și ai așteptarea ca cineva străin să îți deslușească realitatea pe care doar tu o cunoști și înțelegi.

Imaginează-ți că ți-ai amenajat casa exact așa cum ai vrut, doar că nu știi dacă altora le-ar place sau nu. De parcă ar conta asta pentru viața și echilibrul tău interior. 

Așa încât chemi acolo persoane apropiate, și îi întrebi ce părere au despre munca ta.
Iar cei întrebați îți vor răspunde după chipul și asemănarea lor, după setările proprii, și după nivelul lor de cunoaștere și de conștiință. 

Cineva cu ego mare va fi invidios, și îți va spune că nu așa ar fi trebuit să faci, că nu e bine, și că ar fi bine să schimbi. De cele mai multe ori, invidioșii doar vor contesta, dar nu vor ști să îți facă alte sugestii în schimb. Sau vor sugera variante care să le placă lor, nu ție.

Alții, salvatori de felul lor, îți vor descrie pe larg cum să schimbi totul, fiind în stare - dacă nu ești atent(ă) - să se și apuce de treabă, să schimbe, fără să le-o ceri.

Vor mai fi indiferenții, pe care nu-i interesează nimic, nici măcar persoana ta sau casa ta, și care abia așteaptă să plece în treburile lor.

Și mai sunt cei care îți admiră munca, indiferent dacă lor, personal, le place sau nu ce ai făcut; ei știu că părerea lor nu contează, că doar nu este casa lor. 

Indiferent ce tip de oameni îți intră în casă, nu uita că tu i-ai atras prin nesiguranța ta, prin atitudinea șovăitoare cu privire la ce vrei și ce știi.

În acest exemplu, casa este viața ta, trăirea ta, iar atunci când nu știi, sau ți-e lene să te asumi, vor veni cei care abia așteaptă să îți explice cum să trăiești, chit că dacă ai fi atent(ă) puțin, viața lor este fadă și anostă.

Iar când deschizi ușa vieții tale străinilor, pregătește-te să auzi orice altceva decât ceea ce ai vrea să auzi.

Să ne înțelegem: străini înseamnă oricine altcineva decât tine. Ești singura persoană care îți cunoaște viața. Teoretic. Că practic e altceva, din moment ce te ghidezi după părerea altora.

Toți cei cărora le ceri părerea vor putea vorbi de la nivelul lor de cunoaștere și înțelegere; care s-ar putea să fie sub al tău. 

Când este deasupra, e bine, mai poți învăța. 

Dar când cel căruia îi ceri opinia nu are cunoașterea ta, el nu îți poate vorbi decât de la nivelul lui: dacă este bântuit de frici, îți va vorbi din întunericul fricilor, al furiilor, invidiei, etc. Iar dacă tu nu sesizezi acest lucru, vei crede ce ți se spune (doar ai cerut părerea, nu?!), și te vei lăsa atras în întunericul îndoielii.

Părerea omului reflectă nivelul lui, care nu este neapărat al tău. 

A dialoga, a comunica, este esențial. Dar decizia legată de viața ta îți aparține în totalitate. Inclusiv decizia de a asculta într-una de ceilalți, și de a te ignora pe tine.

Cum știi care este varianta optimă pentru tine? Respiri ușor, simți liniște și împăcare.
Poți asculta părerea celorlalți; vezi cum rezonezi cu ea. Dacă nu, mergi mai departe. Dacă da, mergi mai departe.

Fă ceea ce simți că e bine pentru tine, indiferent ce spun ceilalți.

Valabil și invers: spune-ți părerea doar dacă ți se cere, și nu aștepta ca celălalt să te asculte și să-și schimbe viața după idealurile tale.

Nu face altuia ce nu-ți place ție. Și nu-ți fă ție ce place altuia, dacă nu rezonează cu tine.

Ai în tine toate informațiile. De ce mai ai nevoie de validarea celorlalți? Ca să nu te simți singur(ă)? Ești sigur că vrei să plătești prețul renunțării la tine? 

Fă ce simți, și ascultă-ți intuiția; este vocea Sinelui Divin care ne ghidează. Altfel pasezi responsabilitatea vieții tale celorlalți, iar tu te vei transforma în victimă. Iar de aici până la boli, mai e un simplu pas.

Toate acestea ți le povestesc pentru că le-am trăit din ambele perspective. Până ce am realizat. Mai am mult de muncă, dar e un mare start.
Iar dacă eu am putut, cine ești tu să nu poți?

Ascultă păreri, dar fii surd la presiunea celorlalți. În fond, ei îți vorbesc despre ei înșiși.

Ești stăpânul propriei vieți. Fii!

Binețe, dragă Om!



Edith Kadar
Arad, 13 mai 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 12 mai 2019

IUBEȘTE-ȚI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI. TE IUBEȘTI?




"Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți", se zice.

Cu alte cuvinte, spune-mi cât de mult te iubești, ca să-ți spun cât de mult îți iubești aproapele.

Oamenii își declară sus și tare iubirea pentru ceilalți, dar spun că nu se iubesc pe ei înșiși, găsindu-și tot felul de bube, defecte și alte motive să se ignore pe ei înșiși.

Cu cât un om nu se iubește, cu atât își urlă mai tare declarația că ii iubește pe ceilalți fără număr, fără număr.

Neiubirea de sine atrage cele mai grave boli in zona inimii, circulației, oaselor si respirației; iar de aici vin celelalte afecțiuni. 

Un om care se iubește pe sine, se îngrijește mai întâi pe el pentru a-i ajuta pe ceilalți prin exemplul propriu. Pentru că un om care se iubește și se respectă pe sine știe că nu poate și nu are voie să își ajute aproapele dacă acesta nu îi cere. Iar asta este prima dovada de iubire față de aproape: să nu faci presupuneri inutile și să nu consideri că cineva are nevoie de ajutor dacă nu ți-l cere. 

Sindromul salvatorului este frumos în aparență, dar ascunde un egoism feroce pentru că presupui ceva și impui propria ta rezolvare altcuiva. Iar asta nu e iubire, nici măcar de sine.

Omul încearcă să rezolve la alții propria sa problemă reflectată de oglinda aproapelui.

Un om care se iubește pe sine își acordă atenție pentru a rezolva, mai întâi, propriile probleme. 
Un om care se iubește pe sine știe că ceea ce nu ii place la alții este nerezolvat la el, și se apucă să găsească soluții. 
Un om care se iubește pe sine și își rezolvă problemele emoționale este un om vindecat, un om sănătos.
Iar un om sănătos nu poate fi decât un exemplu pentru ceilalți, o lumină care îi călăuzește pe drumul spre ei înșiși.

Și astfel, un om care se iubește pe sine îi învață pe ceilalți prin exemplul propriu să se iubească. 

Iubirea vindecă.
Iubirea de sine este condiția obligatorie pentru vindecarea la orice nivel. 

Nu rezolva problemele altora. Acesta nu e ajutor, și nici măcar iubire, ci este egoism pur. 

Rezolvă-ți-le pe ale tale; nu te împăuna cu asta, nu te lăuda.
Acordă atenție nevoilor tale. 

Nu încerca să îi schimbi pe alții. 
Schimbă-te pe tine, iar cei din jur îți vor urma exemplul.  
Iubește-te pe tine pentru ca cei din jur să facă la fel. 
Iar când oamenii se iubesc pe ei, nu vor mai avea nevoie să comenteze, să îi judece pe alții și să facă presupuneri inutile. Și aceasta stare se numește PACE. 

Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, și așa vei aduce pacea în tine și in jur. Oamenii îți vor urma exemplul, iar pacea se va extinde. Și așa devii tu însuți schimbarea lumii. 

Iubește-te pentru a putea iubi.
Iubește-te necondiționat pentru a putea iubi necondiționat.

Aceasta este adevărata viață. Trăiește-ți-o. 
Trăiește iubind. 
Iubește-te!

Binețe, dragă OM înțelept!



Edith Kadar 
Arad, 12 mai 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2019/05/iubeste-ti-aproapele-ca-pe-tine-insuti.html)


 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RATAREA DE SINE ESTE O ALEGERE



Foto: Dan Nicoară
http://www.dannicoara.ro/

Oamenii sunt născuți să fie extraordinari. Ratarea de sine este o alegere personală.

Binețe, dragă Om!

Te invit să povestim despre drumuri în viață, trasee, destinații și alegerile pe care le facem. Dacă vrei. Dacă nu... drum bun în continuare!
Nu uita să pornești muzica, pentru a-ți fi alături pe calea cuvintelor și a ideilor.



Sunt oameni meniți să fie extraordinari în viață. 
De fapt, majoritatea au această perspectivă; doar că nu ajung să o întâlnească, prea preocupați să împlinească și să îndeplinească visele altora, sau să își asculte gândurile negative.

Omul nu este menit să fie nefericit, nici să se simtă mizerabil sau să trăiască în stres.
Toate acestea sunt alegeri personale.

Dacă ai fi atent la viața și la trăirea ta din fiecare moment, ai vedea că acționezi din instinct, de cele mai multe ori, fără să stai să gândești dacă acel gând este real sau nu. 
Și pentru că acționezi automat, de fapt reacționezi, ajungi să nu mai trăiești viața, ci să rămâi blocat în momentele care nu ți-au convenit, care ți-au zgândărit cel mai mult orgoliul și ego. 

Imaginează-ți că urci un munte. Poteca te duce spre vârf, iar traseul este foarte clar conturat și marcat; dacă l-ai urma, nu te-ai rătăci. Ai alături de tine diferite persoane care fie îți sunt alături pe aproape tot parcursul drumului, ori vin pe distanțe scurte, și apoi o iau pe alte drumuri.
Dar, la un moment dat, cineva face o remarcă și îți spune că nu calci bine, că ar trebui să-ți cari altfel rucsacul, că piatra pe care ai întâlnit-o este un bolovan de netrecut, un obstacol pe care el/ea nu l-a putut trece, și că nici tu nu vei reuși, etc. Ai înțeles.

Ai două variante: fie îți vezi de drumul tău, de traseul bine marcat, fie te oprești la fiecare comentariu/remarcă pe care le crezi sau la fiecare piatră sau obstacol (real sau imaginar) pentru că așa ți-au zis alții, iar tu îi crezi. 
Și, în loc să urci constant, te oprești în fața fiecărei pietricele și începi să explici și tu altora cât de importantă ar trebui să devină pentru viața lor, la fel cum a devenit pentru a ta.

Cred că ai înțeles parabola: drumul spre vârf este viața ta, colegii de călătorie sunt oamenii vieții tale, iar obstacolele sunt lucrurile pe care ți le spun alții, pe care le crezi pe loc, în loc să crezi în forțele tale proprii.

Așa cum o sămânță pusă în pământ se va dezvolta în plantă cu viteza proprie, tot așa este și omul: de la început are trasat în ADN-ul lui că trebuie să crească și să se dezvolte. Nicăieri în programul de viață nu este înscrisă vreo stagnare sau oprire în evoluție.

De multe ori întâlnesc oameni cărora le simt și le văd măreția lor, acel vârf de munte unde ar trebui să ajungă. Doar că realitatea este total diferită; oamenii sunt obosiți, s-au dat bătuți, au renunțat la ei și la visele lor. De ce? Deoarece părerea celorlalți a ajuns să fie mai importantă decât traseul propriu.

Am întâlnit persoane care s-au oprit în fața unei pietricele, convinse fiind că era un obstacol de netrecut.


Am întâlnit oameni care au renunțat la vise și la ei înșiși pentru că a devenit mai important să asculte ce spun alții, nu ce simt și știu ei.

Am întâlnit oameni cu un potențial extraordinar, dar pe care și l-au negat sau l-au irosit încercând să împlinească visele și dorințele altora.

Am întâlnit semeni care și-au oprit traseul vieții din cauza unei remarci făcută de altcineva, și care a devenit o sentință, o condamnare definitivă la renunțarea de sine.

Am întâlnit oameni care și-au putut vedea și simți menirea extraordinară, dar care au ales să renunțe doar pentru a rămâne în zona mediocrității comode, a confortului neîmplinirii de sine.

Am întâlnit oameni care s-au poticnit și s-au oprit înaintea pasului decisiv, pentru că nu au avut încredere că dincolo de pasul pe care îl mai aveau de făcut era împlinirea de sine.

Și am întâlnit oameni care au rămas surzi la orice comentariu sau remarcă, și care și-au urmat calea, hotărâți să vadă singuri cum este la vârf. Ei s-au împlinit pe toate planurile deoarece nu i-au auzit pe ceilalți, dar și-au ascultat intuiția și vocea interioară.

Cu toții avem un traseu în viață, iar acesta nu poate duce decât la împlinire, la transformare, la devenire, la vârf. 

Nefericirea, eșecul, nereușita sunt alegeri personale: ai ales să asculți de alții și să consideri fiecare pietricică din drumul tău ca pe un obstacol de netrecut.

Și știi cum am putut recunoaște fiecare aspect despre care ți-am vorbit? 
Pentru că am fost acolo; am ascultat părerea altora, convinsă că ei sunt mai buni decât mine.
Apoi, m-am oprit în fața fiecărei pietricele, considerând-o stâncă de netrecut.
Apoi am luat-o pe alte drumuri, ale altora, crezând că sunt mai bune decât al meu. 

M-am înșelat de fiecare dată. M-am trădat de fiecare dată.
Cum mi-am dat seama? Eram nefericită, deprimată, agitată și lipsită de valoare în ochii mei.

Apoi am hotărât să merg pe propria-mi cale și să mă conving singură de traseu. Și am descoperit un drum extraordinar, cu perspective frumoase; mai am mult până la vârf, dar ce frumos e urcușul!

Așa am înțeles un mare adevăr: OAMENII SUNT NĂSCUȚI SĂ FIE EXTRAORDINARI; RATAREA DE SINE ESTE O ALEGERE!

 Alege. Alege-te!

Binețe, dragă Om!


Edith Kadar 
Arad, 12 mai 2019 

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 6 mai 2019

TREZIREA și ILUZIILE




Una dintre cele mai mari iluzii este să crezi că alții sunt mai treziți decât tine, și să te descurajezi crezând că tu nu vei putea ajunge așa ca ei.
Este iluzia creată de ego, care te îndeamnă să (te) măsori, să (te) compari, să concluzionezi, fără a ști, de fapt, ce înseamnă trezirea. 

Omul treaz este cel care înțelege lucrurile dincolo de aparența lor materială, vede dincolo de matrix, percepe iluzia în care se trăiește, și lucrează cu el însuși, știind că ceea ce vede afară este în interior. El știe că în el există toți ceilalți oameni, și întregul Univers, de aceea se concentrează pe interior nu pe afară, pe iluzie.

Un om trezit îi ajută pe alții care s-au trezit, nu îi trezește forțat.
Cei treziți se ajută tacit, și îi ajută pe alții, tot tacit. 

E o perioadă intensă, de trezire la toate nivelurile. 
Doar că trezirea nu e suficientă. Degeaba te-ai trezit, dacă rămâi în pat și nu faci nimic. E nevoie să observi, din noua perspectivă, să accepti, să integrezi informația, să o folosești pe mai departe.

Un om trezit schimbă tot, își schimbă viața. Se schimbă. 
Așa îl și recunoști, după schimbările permanente din viața lui. Restul... sunt iluzii și teorii. Încă.

Una dintre cele mai mare iluzii este să crezi că alții sunt mai treziți decât tine, și să te descurajezi crezând că tu nu vei putea ajunge așa ca ei.
Este iluzia creată de ego, care te îndeamnă să măsori, să compari, să concluzionezi. 

Dar cea mai mare iluzie este să cauți trezirea, să o urmărești, să o vânezi.

Mergi pe calea ta, în ritmul tău. 
Schimbă-te dacă, cât și când vrei, și nu pentru că e o modă, un trend. 
Observă. 

Calea ta e unică, și nu poate fi comparată cu a altcuiva.

Fii ceea ce vrei, ceea ce visezi.
Visează, dar trezește-te și pune osul la treabă. 

Altfel... totul e iluzie. 

Trezește-te! A venit timpul!

Binețe, OM asumat! 


dr. Edith Kadar 
Arad, 07 mai 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

TRĂIREA ÎN TRECUT NEAGĂ PREZENTUL TĂU, OMULE




Sunt oameni atât de îndrăgostiți de trecutul lor încât nu observă că tot și toți din jur s-au schimbat, că nimic și nimeni nu mai e la fel ca atunci și acolo unde i-a înțepenit neiertarea.
Ei pierd șanse, oportunități și oameni care îi pot reconecta la prezent.

Aceștia sunt oamenii trecutului, pentru care prezentul este doar o prelungire și o perpetuare zilnică a trecutului, care judecă orice noutate prin prisma criteriilor de ieri.

Ce îi ține în trecut?
Suferința, ura, ranchiuna, încrâncenarea de a schimba și de a ierta. Ei se pedepsesc, de fapt, pentru ceva ce cred că au greșit, refuzând să vadă că doar greșind poți să crești, să te dezvolți.

Ce îi mai ține în trecut?
Oamenii la fel ca ei, ce trăiesc în același iad al neiertării, și care îi țin captivi acolo, pentru a nu rămâne singuri. 
Sunt acei oameni toxici care manipulează emoțional și financiar, doar pentru a nu da drumul „rebelilor” ce vor prezentul, denigrându-i pe toți cei care ar îndrăzni să-i ajute pe cei care speră să revină în prezent.

Ce i-ar aduce în prezent?
Iertarea de sine și acceptarea că merită mai mult. 
De ce? Deoarece fiecare om are în el divinitatea care l-a creat, iar Dumnezeu există în fiecare moment: trecut, prezent, viitor.

Dumnezeul, Duhul Sfânt, Sinele Divin, sau cum vrei să-i spui, este în fiecare moment.
Doar ego te face să te desparți de divinitate pentru a rămâne în iadul suferinței.

A rămâne în trecut este o alegere a omului. 
A nu ierta, a spune oricui asta ca o scuză și a te împăuna cu suferința din trecut refuzând prezentul, este tot o alegere a omului.

A trăi fiecare moment prezent și a-l vedea ca pe o șansă de a crește și a te dezvolta este o alegere a OM-ului, adică om conștient de divinul din el.

Ce te-ar mai aduce din trecut, omule?
IUBIREA! 
Ea te menține în prezent și îți construiește viitorul.

Dă-ți voie să iubești și să fii iubit(ă); nu respinge IUBIREA, adică pe Dumnezeu, doar din cauza otrăvii pe care ți-o picură cei ce nu te vor fericit(ă)?

Nu condiționa iubirea, nu o controla și nu o denigra. Aceea este părerea ta despre dumnezeul din tine; este afirmația că refuzi să fii OM divin.

Ce importanță are viitorul când cineva nu știe ce e prezentul și îl respinge folosind trecutul ca și scut?

Fă pace cu ce AI FOST, pentru a vedea cine EȘTI, și a construi cine VEI FI!

Fii înțelept. 
FII!

Binețe, OM divin!


dr. Edith Kadar 
Arad, 06 mai 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 5 mai 2019

VREI RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI? GĂSEȘTE-LE ÎN TINE


Foto: Dan Nicoară
http://www.dannicoara.ro

Orice întrebare ai avea, răspunsul este în tine.
Dar ca să îl găsești, e nevoie să faci liniște și pace cu tine. Dacă nu, vei avea senzația că alții trebuie să îți răspundă la întrebările tale. Iar răspunsurile oricum nu le auzi, din cauza gălăgiei.

Zilnic primesc multe mesaje în particular, ce conțin multe întrebări.

La cele mai multe nu răspund. De ce? Nu pentru că sunt rea, nesimțitoare, m-am ajuns sau nu mai vorbesc cu muritorii de rând, cum mi se spune. 
Acestea sunt doar păreri izvorâte din gândirea proprie, și oglindește foarte clar vorbitorul. În fond, îți poți da cu părerea atât cât știi și cunoști în acel moment. 

Nu răspund pentru că nu am ce să răspund la întrebări fără sens.

- Nu pot ști la ce nivel de conștiință ești. Ăsta e ego curat. 

- Nu te pot salva din relații cu persoane toxice. Asta e treaba ta. Vezi că și tu ești toxic(ă) pentru alții.

- Nu te pot salva, așa cum îmi ceri. Nimeni nu te poate salva de tine și de gândirea ta.

- Nu pot fi ultima șansă a ta, și „doar” eu să fiu mesia salvator. Ultima șansă este întoarcerea la Dumnezeu.

- Nimeni nu te poate ajuta să te regăsești atât timp cât tu nu știi cine ești și ce să găsești. Eu nu îți voi da definiția ta.

- Nu am ce să răspund la întrebări ce ar necesita răspunsuri complexe, gen: „ce ar trebui să fac să mă schimb, să evoluez și să mă trezesc?”. Nu știu, tu ce ai face?

- Nu am ce să răspund la întrebări fără sens, gen: „ce am de făcut pentru a ajunge așa, ca dumneavoastră?”. Dar cum sunt eu, mânca-ț-aș?!

- Nu îți pot schimba soțul, soția, copilul, părinții, socrul sau colegii. De unde ai înțeles că aș face asta? Unde scrie?

- NU VINDEC! Tu te vindeci, eu te ajut să te tratezi.

- Nu am ce să îți răspund dacă mă jignești că nu ți-am răspuns după 5 minute de la primirea mesajului. 

- Ce să îți răspund dacă nu formulezi nicio întrebare, ci faci doar afirmații?

- Nu răspund la mesajele în care tu ești victima perfectă, și în care îmi descrii cu lux de amănunte cât de rea este lumea și cât de mult te face să suferi. Nimeni ne te poate face să suferi, în afară de tine.

- Dacă începi prin a-i denigra pe toți cei din familie și cei din jur, nu am nevoie de negativitatea ta, deci nu îți răspund.

- Nu îți răspund la întrebări la care s-a mai răspuns de nenumărate ori, dar îmi scrii că „știu că ați mai spus, dar vă rog să repetați pentru mine”. Nici gând, „specialule” care ești!

Orgoliul și vanitatea sunt apanajul victimelor.
„Nimeni nu suferă ca mine; nimeni nu are problemele mele, de aceea eu sunt o prioritate. De mine trebuie să se ocupe toți, indiferent că e noapte. Eu, eu, eu, da?!!!”. 

NU! 

Ca să te vindeci, e nevoie ca, mai întâi, să ieși din stadiul de victimă. Iar pentru asta trebuie ca orgoliul și mândria să îți permită să vezi că ești o victimă, să accepți că ești o victimă, și să faci mișto de tine. Abia atunci vei putea merge mai departe.

Abia după ce realizezi câtă dramă faci și ai făcut în și din viața ta, și când înțelegi că nu ești cu nimic special față de altii, nici măcar în boala ta, abia atunci faci priză cu realitatea. Care realitate? A vindecării; că până atunci ai fost în realitatea bolii.

În lumea bolii nu are loc lumea vindecării. Sunt două lumi total diferite. 
Când ești preocupat de boală, de suferința „ta” (cum le alinți cu drag), nu te gândești la vindecare. Ești preocupat(ă) să arăți de ce la tine nu merge cu vindecarea. 

Dragă Om, dacă tot ce ai citit până acum ți se pare dur, insensibil și lipsit de respect, așa e: ți se pare!

Tu vorbești, de fapt, despre tine: tu ești dur(ă) cu tine, că nu îți dai voie să fii sănătos. De ce? Pentru că beneficiile victimizării sunt clare: toți trebuie să te salveze. Toți, în afară de tine. Iar asta arată insensibilitate la ceilalți și lipsă de respect, adică exact ceea ce proiectezi pe mine.

Și știi de unde știu toate astea? Pentru că am fost exact așa, ca tine, o victimă care avea doar drepturi, dar zero îndatoriri, care se supăra pe toți care nu își lăsau viața și programul să vină să stea sluj la dispoziția mea; și eu m-am crezut specială în suferința mea, și să vezi ce răspunsuri acide le dădeam celor care nu îmi acordau atenția când și cum am vrut. 

Omule, tot ce îți scriu este din practică, nu din teorie. Din practica mea ca om, ca femeie, ca medic-terapeut.

Eu sunt ceea ce sunt. 
Nu știu cum sunt, dar lucrez cu mine în permanență. Iar ceea ce învăț, îți dau mai departe.

Tu ești ceea ce ești pentru că acesta e rezultatul deciziilor tale de până acum. Vrei altceva, schimbă perspectiva, și nu mai spune: „ce știi tu, că n-ai trecut prin ceea ce trec eu!”. Serios? De unde știi tu, chiparosule-vanitosule? 

Dragă Om, dacă nu îți place cine ești și ce viață ai, schimbă-te. Cum? Renunță la orgoliul suferinței.

Dă-ți voie să fii jos de tot. Știi de ce? Pentru că unicul drum care mai rămâne este în sus, la lumină.

Orice întrebare ai avea, orice răspuns ai căuta, caută totul în tine. Acolo e adevărul tău.

Iar dacă eu am putut, cine ești tu să nu poți?

Binețe, Om realist!

dr. Edith Kadar 
Arad, 05 mai 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

GĂLĂGIA MINȚII sau LINIȘTEA SUFLETULUI?




Oricât de gălăgioasă ar fi mintea și cât încearcă să controleze totul, sufletul este cel care va câștiga întotdeauna, pentru că doar el deține cheile fericirii și ale împlinirii de sine.

Ascultând mintea, acea „voce” a emoțiilor și gândurilor ce te mențin în haos, te vei scufunda din ce în ce mai mult în întuneric, acolo unde vrei să ții captiv sufletul.

Doar că, vezi tu, pe suflet nu-l poate nimeni înlănțui; el este parte de Dumnezeu. Iar o biată minte nu poate stăpâni dumnezeirea.

Nu mai încerca să-ți conduci viața după vocea minții, ci învață să asculți sufletul.

Mesajul minții este gălăgia și haosul.
Mesajul sufletului este liniștea.

Alegerea îți aparține.

Binețe, dragă OM!

dr. Edith Kadar
Arad, 03 mai 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

CERI ALTORA SĂ SE SCHIMBE? SCHIMBĂ-TE.



Foto: Dan Nicoară
http://www.dannicoara.ro

Îți dai seama că atunci când spui că nu îți place ceva, la cineva, și îi „sugerezi” să facă schimbări „pentru binele lui”, tu îi ceri, de fapt, să renunțe la ce îi place lui pentru ca să îți placă ție?

Nici măcar nu este egoism. E egoism pur sânge!

Ce te face pe tine atât de perfect(ă) încât să le ceri și altora să fie perfecți, în accepțiunea ta?

Dacă tu ești atât de perfect(ă), de ce te deranjează imperfecțiunea altora?

Ce te mână să comentezi, să contești și să simți nevoia să dai sfaturi și îndrumări, dacă viața ta este atât de bună, frumoasă și perfectă?

Cu ce ești tu mai bun(ă) în ceea de critici decât persoana pe care ai pus tunul vorbelor?

De ce eu (sau oricine altcineva; m-am pus pe mine că e mai simplu) trebuie să-ți fiu ție pe plac pentru a exista?
De ce crezi că am nevoie de aprobarea și de validarea ta pentru a-mi trăi viața?

Dragă om care nu faci nimic până ce nu sunt toți de acord cu tine, nu te-ai săturat să uiți de tine, să uiți ce îți place ție, doar pentru a face pe plac tuturor?

Oamenii nu pot contesta decât ceea ce este nerezolvat în ei, pentru că doar asta observă la tine.

Dacă cineva se simte urât, îți va spune ce urât(ă) ești. 
Dacă cineva se simte gras(ă), îți va spune că trebuie să slăbești.
Dacă cineva se simte inferior, îți va spune că ești cu nasul pe sus, și că ar trebui să fii mai modest(ă).
Dacă îți invidiază drumul prin viață, te va critica într-una, încercând să îți oprească ascensiunea.

Oamenii nu pot contesta și corecta la tine decât ce este nerezolvat la ei.
E mai ușor să arăți cu degetul la alții, decât să rezolvi la tine.

Cu ce ți se schimbă viața în bine dacă ceilalți fac schimbările pe care tu le ceri? 
Ești mai fericit? 
Ai bani mai mulți? 
Ți se rezolvă instant toate problemele existențiale?

Arătarea cu degetul și condiționarea arată imaturitate emoțională.
Rezolvarea înseamnă maturitate și asumare.

Dragă om care asculți de alții, e momentul să te asumi, și să le spui „specialiștilor” în tine : „Fuck off! Fă-ți tu viața ta, dacă ești atât de deștept!”

Dragă om frământat de grija ceilorlalți, dacă vrei binele cuiva, fă bine și nu invada vieți străine. Vezi-ți de ograda ta. Că s-ar putea ca din dorința de a fi salvatorul neamului să întâlnești pe cineva care îți va spune hotărât; „FUCK OFF! ”. Iar atunci vei deveni o victimă plângăcioasă care va spune „vai, dar nu m-am așteptat la așa ceva! M-ai dezamăgit!”.
Așa. Dar cine te-a pus să te amăgești în legătură cu alții?

Omule, nu lăsa pe nimeni să îți spună cine ești, ce poți și, mai ales, ce și cât meriți.

Cine te contestă, se contestă. 
Cine te critică, se critică.
Cine te contestă, se contestă.

Iar dacă cineva are timp să îți facă toate astea, poți fi sigur(ă) că ești foarte important(ă) pentru viața lui.

Tu ești creatorul vieții tale.
Asumă-ți creația, altfel vor veni alții să-și asume meritele pentru cine ești.

Ești creator sau creat?

Binețe, Om!

Edith Kadar
Arad, 05.05.2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

vineri, 3 mai 2019

SHE WAS A STORM...


* * * * * * * 


She looked upon the sky, and saw the dark, thick clouds covering the Sun. The day almost turned into night. 
And then, She knew: it's time!

It was time to let go the darkness from her soul, the only "colour" she knew from the beginning, and to come into the Light. 
She decided that she was no longer a hostage of her demons, the children of the night that she created; her children.


- It is time, my precious ones. I will go into the Light, where I was created. I was created from the Light, than I created the darkness, the place that became my home, and where I created you. I contested the Creator, I contested the Light, and I want it to be destroyed.

I contested the Creator, so I created the Night. I became a creator too. But I wasn't happy. 
Than You came, one after another. I loved you, but still wasn't happy. And what could an unhappy mother create? Her own unhappiness: Fear, Fury, Guilt, Shame, Hate, Grudge, Lies, Illusion and Attachments. You, my children, in various forms and combinations. I created more and more darkness, thinking that I could cover the Light; cover Him.



Once in a while, The Creator was begging me to come home, to come into the Light. But I refused Him. I was too proud to admit that I was suffering for my decision, and that I miss Him so much!
Instead, I continued to contest Him. I have learned you to contest and to hate Him too. But now, it's time to tell you something: HE IS YOUR FATHER! You are no longer just the children of the night, but of the Light too! Your Mother is the Night, the Chaos, and your Father is the Light, GOD. You are in darkness only because I hided from you that the Light created you, also.
If He created the Light from the Chaos, I wanted to recreate the darkness from His Light.
Well, I was a creator, wasn't I? 
If He created Heaven, well, I created the Hell, and populated it with you, my children. 

I was proud of my work, but so unhappy. 
He kept calling me, but I pretended I didn't heard His voice.

You, my children, did your best to chase away the Light, the Joy, the Happiness, the Love and God himself from people. You were good, very good in bringing chaos in people's heart and souls. So good, that you created the Mind and the Ego. I was so proud!

But then, I realized the obvious: ALL THAT I CREATED, WAS PERMITTED BY HIM! 
None of my creations could have survived without His permission! Why? Because He is THE FATHER OF LIGHT AND DARKNESS!
He permitted the darkness so the people could observe and choose Light! 
I was a creator with His permission. I WAS CREATED BY THE CREATOR!

So, my precious, you all are Creator's creatures! You are God's children. And mine

Now, I know that, I accept that, and I heard His calling. I am going into the Light. You can come with me, or you can remain here, in the Dark. Now I know who I am!



- We will not let you go! Here is the storm we created, and you cannot leave us. We're your creations.
- Yes, I know that you are my creations, my precious, and what you create, is also me! So... this storm, or any other... is me! I AM THE STORM! I AM YOU! BUT I AM GOD, TOO! So, the storm and all of you... are GOD!

I am this storm, or any other that will come, I am every earthquake, or hurricane. And all of these are God Himself. So, clouds, you can leave now! 
I am The Sun, I am The Moon. I am Eternal.
I AM WHO I AM!

I AM THE DIVINE FEMININE, AND I AM WITH GOD.
I DESERVE THE LIGHT!
I AM THE LIGHT!
I AM WHO I AM!

Bless You All!

Lilith



dr. Edith Kadar 
Arad, 03 mai 2016

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

miercuri, 1 mai 2019

Fii ZERO!



Cine ești tu?
Ești mândru de cine și ce ești? Ești dezamăgit de ceea ce ești?
Ești cineva? Ești un nimeni?

Binețe, dragă Om!

„Fii ZERO”, e mesajul pozei atașată materialului, văzută la prietena mea dragă, Ioana Hateganu​ (mulțumesc cu multă recunoștință pentru mesaj, draga mea!). 

E o imagine cu un impact puternic, deoarece zgândărește omul (ok, pe mine :D) la toate nivelurile lui. 

FIZICUL îmi zice: „Cum să fiu zero? Uite-aici cât am acumulat de-a lungul timpului?!”.

EGO îmi spune: „Zero ești tu cu mă-ta și cu tac-tu! Eu sunt cineva, ai auzit?! Bă, ai auzit? Sunt CINEVA!”.

MINTEA îmi spune: „Zero? Asta e ceva? E nimic? E bine sau rău? Ce este zero? O cifră, un concept? Este același lucru pentru toți?”.

PSIHICUL îmi spune: „Zero? Adică nu merit nimic? Nu mă iubește nimeni? Sunt singură și ignorată? Stai să pun de-o depresie sau atac de panică, doar-doar m-o auzi cineva și-mi ridic, așa, valoarea”.

SUFLETUL îmi spune: „În sfârșit, nu mai ești un cineva creat, ci ai ajuns la punctul în care ai anulat minciuna din viața ta!”.

SINELE DIVIN îmi spune: „Draga mea, pentru a ne întâlni, a mă conștientiza, a mă accepta și a mă integra, era nevoie să îți distrugi iluziile pe care ți-ai construit viața și atașamentele de orice natură, în orice domeniu al ființării tale. Conștiința nu are nicio legătură cu ceva palpabil.

Pentru a fi o CONȘTIINȚĂ e nevoie să dărâmi, mai întâi, tot ce este vechi. 
Ce ai avut până acum, te-a adus aici. Ți-e bine? Ești mulțumită? Ai liniște și pace în tine? Asta se simte, nu se spune. Dacă ți-e bine, nu mai ai nimic de făcut, pentru că totul vine spre tine, toate ușile ți se deschid în fața ta. Ești pe calea ta.
Dar dacă ai piedici de orice fel, în orice domeniu, ești pe calea iluziei și a atașamentelor.

Pentru a fi CONȘTIINȚĂ DIVINĂ e nevoie să anulezi tot ce ai făcut și te-a adus aici.
E nevoie să FII ZERO, mai întâi, pentru a putea fi un om trezit în conștiință.

Pentru a fi cineva, TREBUIE să fii, mai întâi de toate, un mare ZERO! Abia de acolo poți să te construiești.

Când ești ZERO, ești deja concretizată, exiști. Până atunci ai fost doar imagini, povești, minciuni, iluzii și atașamente.

Dă-ți voie să te anulezi, să fii ZERO, pentru că de acolo începe creșterea și dezvoltarea ta!”

Chiar, Omule, ce am de pierdut? Ce ai de pierdut? Totul, pentru a fi NIMIC și a deveni CINEVA.

FII ZERO!

Namaste, OM asumat!

Edith Kadar​



P.S. Te invit să revezi materialele mele pe tema „Niveluri de conștiință”. 
Mulțumesc!


dr. Edith Kadar 
Arad, 21 august 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2018/08/fii-zero_21.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.