vineri, 29 aprilie 2022

COPILUL SEAMĂNĂ CU RELAȚIA DINTRE PĂRINȚI

SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 
Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 

Se spune că un copil nu seamănă cu părinții, el seamănă cu relația dintre părinții lui. 
Cu alte cuvinte copilul este într-un fel atunci când relația părinților este calmă, caldă și armonioasă, și în cu totul alt fel atunci când mama și tata sunt într-un război continuu. Și aici nu mă refer doar la aspectul fizic, ci și la caracter, la abilitățile pe care și le dezvoltă și la bagajul emoțional care îl ajută sau îl sabotează. 

Trăim într-o perioadă în care vechiul dispare și apare noul. Desigur, asta e valabil oricând, vei zice. Da, doar că acum ștergerea programelor vechi din familie e mai accelerată ca oricând. Referindu-ne strict la subiectul de acum, se poate vedea ușor că etalonul vechi de educație al copiilor nu mai este valabil la generațiile noi: din ce în ce mai multe cazuri de autism, ADHD, din ce în ce mai multe boli care în trecut nu atingeau copiii și adolescenții.

A da vina pe factorii externi, a arăta cu degetul către stres, genetica defectă moștenită întotdeauna de la celălalt, sistemul de educație plin de tare și altele, nu numai că nu rezolvă problemele ci chiar le amplifică. Cauza este întotdeauna interioară, la noi, în noi.

Deja știința a demonstrat că bagajul genetic pe care îl are omul este direct influențat de mediul în care crește, trăiește și se dezvoltă. Cu alte cuvinte, o persoană are o anumită predispoziție genetică într-un anumit mediu, dar dacă schimbă mediul, se schimbă predispoziția. 
Știința care demonstrează acest lucru se numește EPIGENETICĂ, este recunoscută și începe să fie acceptată și de către mințile mai reticente la nou. Desigur, vor mai fi conservatori care vor respinge dovezile științifice doar pe motiv că nu se potrivesc cu ceea ce au învățat și au auzit; iar aici nu mă refer doar la oamenii de știință, ci și la cei care nu au nicio cunoaștere în domeniu, niciun studiu, dar pot jura pe roșu că influența mediului asupra ADN-ului este o mare gogoriță. 

De aceea spuneam că trăim vremuri în care noul este atât de revoluționar încât nu lasă decât 2 variante: îl accepți, te adaptezi și te transformi, sau îl respingi și te afunzi în vechi pentru că asta este ceea ce cunoști și ceva nou îți creează disconfort. 

Copiii primesc materialul genetic de la mama și de la tata; dar și ei, la rândul lor, l-au primit de la părinții lor, aceștia de la părinții lor, ș.a.m.d. În ADN-ul ovulului și a spermatozoidului (care se întâlnesc pentru a crea o nouă ființă) se află înscrise toate programele după care au trăit strămoșii, bunicii și părinții. Deci copiii sunt deja programați cum să fie, cum să se manifeste. Un părinte fricos nu poate crea un copil armonios. Un părinte agresiv nu poate crea un copil calm și echilibrat. Copilul este rezultatul programelor din ADN care îl condiționează. De aceea se numesc PROGRAME. Ele programează! 

Un părinte cu programe distructive sau chiar cu lipsă de programe în ADN (de exemplu iubirea) nu poate transmite decât ceea ce are, nu ce spune că are. 
Totul este energie. Materialul genetic moștenit de la părinți este cel care determină cum să fie copilul, și va avea efect asupra lui chiar și atunci când el devine adult. Nu putem fi altceva decât mama și tata; și asta până când ne trezim și spunem „nu-mi place ce programe am, nu-mi place ce am devenit; pot deveni ce vreau eu, preiau eu frâiele vieții mele”. 

Că vrem sau nu, în această perioadă are loc o curățare masivă a programelor vechi din ADN-ul uman și a condiționărilor vechi de milenii. Și ce moment mai bun de nou început poate fi decât Luna Nouă din zodia corpului fizic - Taurul. 
Luna Nouă în Taur are loc la 30 aprilie, moment în care se va petrece și o Eclipsă de Soare.

Mai multe despre toate acestea te invit să afli urmărind emisiunea mea în direct de vineri, 29.04.2022, de la ora 20.30, pe canalul meu YouTube (https://youtu.be/_26u7_Ff19g) și pe pagina mea Facebook (https://www.facebook.com/edith.kadar/posts/10222762529077456). 
Această emisiune este avanpremieră la atelierul din acest weekend pe tema relației părinte-copil (nu trebuie să ai copii, tu ești copilul cuiva, deci ești deja programat într-un anumit fel). Mai multe detalii și înscriere aici: https://alexaevent.ro/evenimente/seminar-online-relatia-parinte-copil-cu-dr-edith-kadar-2022/

Te aștept cu drag.

Binețe, Om deschis la nou!

Edith Kadar 
Arad, 29 aprilie 2022



 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...