Nu e nevoie să schimbăm lumea; e suficient doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Se spune că oamenii intră și ies din viața noastră într-un anumit moment pentru a ne ajuta să ne descoperim.
Dar, oare, cât timp ne facem pentru a-i observa pe cei care intră și ies din viața noastră, și cât de conștienți suntem de descoperirea de noi înșine?
Binețe, dragă cititorule!
Te invit să împărtășești cu mine gândul de azi. Pornește, rogu-te, muzica pentru a-ți fi alături pe cărarea rândurilor și a gândurilor.
Oamenii intră și ies din viața noastră într-un anumit moment pentru a ne ajuta să ne descoperim.
Dar, oare, cât timp ne facem pentru a-i observa pe cei care intră și ies din viața noastră, și cât de conștienți suntem de descoperirea de noi înșine?
Binețe, dragă cititorule!
Te invit să împărtășești cu mine gândul de azi. Pornește, rogu-te, muzica pentru a-ți fi alături pe cărarea rândurilor și a gândurilor.
Când afirmăm că vrem să schimbăm ceva în viața, traiul și gândirea noastră, Universul ne aduce în cale anumite persoane care creează acele situații din care să învățăm ceva.
Sunt oameni care punctează și evidențiază exact plusurile care ne ajută sau/și lucrurile la care mai avem de lucrat și care ne pot încetini schimbarea.
Cei care ne enervează, ne irită, sunt cei care oglindesc aspectele ce nu ne plac la noi, și rămân în preajmă până când vom înțelege lecția pe care o avem de aprofundat.
Degeaba încercăm să-i dăm la o parte pe acei oameni, vom întâlni alții, cu aceleași caracteristici: aceiași șefi nesuferiți, aceeași tipologie de partener(ă), aceiași vecini zgomotoși, etc.
Problema nu sunt acele persoane, ci imaginea pe care o oglindesc, și disconfortul de a ne deranja „perfecțiunea” pe care o trâmbițăm.
E posibil ca un aspect care nu ne place la celălalt să reflecte o teamă de ridicol, de oprobiul public.
De exemplu, atunci când spui că te deranjează alcoolicii, nu înseamnă că ești alcoolic; în fond, nu alcoolul e deranjant, ci efectele pe care acesta îl are asupra comportamentului: pierderea controlului, alienarea, maimuțăreala, etc. Și aceste aspecte sunt cele de care îți este teamă să le afișezi.
Când spui că cineva e nesimțit, adică nu simte ceva, aceasta este o imagine oglindită: poate nu simți iubirea celuilalt, sau respectul, sau nu-ți pasă, de fapt, de nimeni, dar în afară afișezi altceva.
Când te deranjează cerșetorii, iar tu ai un statut financiar bun, verifică dacă nu cumva cerșești în permanență atenție de la cei din jur, căutând să spui ceva tot timpul, chiar dacă nu ai ce, sau să ai ultimul cuvânt.
Când te deranjează criminalii, caută în sinea ta cine a ucis iubirea din tine, sau ce iubire din trecut ți-ai înăbușit-o.
Când te revoltă cei care fac rău copiilor, gândește-te cine a făcut rău copilului din tine atunci când el era încrezător și avea mai multă nevoie de sprijin, abuzând de naivitatea lui.
Așa privește lucrurile. Oglinzile funcționează perfect, chiar dacă nu vrem să acceptăm, și suntem în negare și furie (primele două stadii ale suferinței).
E posibil ca un aspect care nu ne place la celălalt să reflecte o teamă de ridicol, de oprobiul public.
De exemplu, atunci când spui că te deranjează alcoolicii, nu înseamnă că ești alcoolic; în fond, nu alcoolul e deranjant, ci efectele pe care acesta îl are asupra comportamentului: pierderea controlului, alienarea, maimuțăreala, etc. Și aceste aspecte sunt cele de care îți este teamă să le afișezi.
Când spui că cineva e nesimțit, adică nu simte ceva, aceasta este o imagine oglindită: poate nu simți iubirea celuilalt, sau respectul, sau nu-ți pasă, de fapt, de nimeni, dar în afară afișezi altceva.
Când te deranjează cerșetorii, iar tu ai un statut financiar bun, verifică dacă nu cumva cerșești în permanență atenție de la cei din jur, căutând să spui ceva tot timpul, chiar dacă nu ai ce, sau să ai ultimul cuvânt.
Când te deranjează criminalii, caută în sinea ta cine a ucis iubirea din tine, sau ce iubire din trecut ți-ai înăbușit-o.
Când te revoltă cei care fac rău copiilor, gândește-te cine a făcut rău copilului din tine atunci când el era încrezător și avea mai multă nevoie de sprijin, abuzând de naivitatea lui.
Așa privește lucrurile. Oglinzile funcționează perfect, chiar dacă nu vrem să acceptăm, și suntem în negare și furie (primele două stadii ale suferinței).
Apoi sunt oamenii care ne fac să ne simțim bine, în largul nostru, veseli și liberi. Acestea sunt aspecte care există deja în noi, dar nu le observăm sau ne îndoim de ele din cauza celor care ne creează disconfort.
Ambele categorii ne ajută să ne vedem corect, și punctează aspectele forte care ne ajută să corectăm ceea ce ne frânează.
Doar atât să fim atenți să nu lăsăm ego-ul să proiecteze imaginea pe care o vrem, pe care o vânăm, care ne „coafează” vanitatea, ci să vedem realitatea.
De exemplu, atunci când avem senzația că cineva ne evită și nu vrea să vorbească cu noi, nu înseamnă decât că noi înșine nu vrem să ne vedem adevărata imagine, evităm să privim adevărul în față și refuzăm să vorbim cu noi înșine.
Orice interpretare legată de celălalt e o evitare a realității.
Noi doar proiectăm pe ceilalți ceea ce este nerezolvat în noi, ceea ce nu vrem sau nu putem încă să vedem sau să acceptăm la noi.
Ego-ul ne mână să observăm, să judecăm și să-i catalogăm pe ceilalți doar pentru a nu ne vedea pe noi.
Nimeni nu ne vrea răul; aceasta e strict interpretarea noastră.
Nimeni nu ne e dușman, ci doar o reflexie a propriului conflict cu noi înșine.
Fiecare moment al vieții este perfect creat și mulat pe ce avem nevoie să vedem, să înțelegem pe drumul descoperirii de noi înșine.
Totul se întâmplă pentru a ne ajuta. Sau înfrâna, dacă așa alegem să vedem.
Dacă deschidem ochii, vom înțelege.
Dacă îi ținem închiși, vom vedea doar reflexiile propriului refuz de noi înșine.
Oamenii intră și ies din viața noastră într-un anumit moment pentru a ne ajuta să ne descoperim.
Observă-i. Observă-te!
Binețe, dragă cititorule!
Ambele categorii ne ajută să ne vedem corect, și punctează aspectele forte care ne ajută să corectăm ceea ce ne frânează.
Doar atât să fim atenți să nu lăsăm ego-ul să proiecteze imaginea pe care o vrem, pe care o vânăm, care ne „coafează” vanitatea, ci să vedem realitatea.
De exemplu, atunci când avem senzația că cineva ne evită și nu vrea să vorbească cu noi, nu înseamnă decât că noi înșine nu vrem să ne vedem adevărata imagine, evităm să privim adevărul în față și refuzăm să vorbim cu noi înșine.
Orice interpretare legată de celălalt e o evitare a realității.
Noi doar proiectăm pe ceilalți ceea ce este nerezolvat în noi, ceea ce nu vrem sau nu putem încă să vedem sau să acceptăm la noi.
Ego-ul ne mână să observăm, să judecăm și să-i catalogăm pe ceilalți doar pentru a nu ne vedea pe noi.
Nimeni nu ne vrea răul; aceasta e strict interpretarea noastră.
Nimeni nu ne e dușman, ci doar o reflexie a propriului conflict cu noi înșine.
Fiecare moment al vieții este perfect creat și mulat pe ce avem nevoie să vedem, să înțelegem pe drumul descoperirii de noi înșine.
Totul se întâmplă pentru a ne ajuta. Sau înfrâna, dacă așa alegem să vedem.
Dacă deschidem ochii, vom înțelege.
Dacă îi ținem închiși, vom vedea doar reflexiile propriului refuz de noi înșine.
Oamenii intră și ies din viața noastră într-un anumit moment pentru a ne ajuta să ne descoperim.
Observă-i. Observă-te!
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 06 iulie 2015
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/09/oamenii-vietii-noastre.html)
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
