Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
* * * * * * *
Știai că...
... dacă ai timp să-ți plângi de milă, să te victimizezi și să găsești scuze, sigur ai timp să-ți evaluezi viața, ce-ți place și ce nu, să o îmbunătățești unde trebuie, să schimbi, să reînnoiești, să găsești soluții?
Cu alte cuvinte, să nu te irosești și să muncești cu tine, pentru a ajunge ce vrei, când vrei și unde simți că ți-e locul.
Imaginează-ți că locuiești într-o casă veche, dărăpănată, plină de igrasie, cu canalizare înfundată, pereții crăpați și acoperișul cu țigle lipsă. Ce faci?
Te apuci să te lamentezi la toată lumea în ce condiții ești nevoit(ă) să locuiești, cât de nefericit(ă) ești și cât de nedreaptă e viața (numai) cu tine, că te-a adus în situația asta?
Te apuci să găsești scuze de ce să nu începi să repari, încet, totul, gen: „nu am bani”, „nu am timp”, „cine să mă ajute?!”, „nu găsești meșteri buni”, „nu eu am adus-o în starea asta, deci nu eu o repar”, etc., sau realizezi că este casa ta și că dacă nu o vei repara, se va dărâma, îngropându-te sub moloz?
La fel este și în viață. Dacă pierzi timp pentru a te plânge, când mai ai timp să tragi concluzii și să repari ce nu e bun?
A te plânge e irosire.
A te mobiliza e investiție în tine; e acțiune. E salvarea ta!
Dar tu știai asta, nu?
Dar tu știai asta, nu?
Arad, 08 iulie 2015
