miercuri, 8 iulie 2015

Gândul zilei - 08 iulie 2015 - EVALUAREA DE SINE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                        *    *    *    *    *    *    *



Știai că...

... dacă ai timp să-ți plângi de milă, să te victimizezi și să găsești scuze, sigur ai timp să-ți evaluezi viața, ce-ți place și ce nu, să o îmbunătățești unde trebuie, să schimbi, să reînnoiești, să găsești soluții?
Cu alte cuvinte, să nu te irosești și să muncești cu tine, pentru a ajunge ce vrei, când vrei și unde simți că ți-e locul.

Imaginează-ți că locuiești într-o casă veche, dărăpănată, plină de igrasie, cu canalizare înfundată, pereții crăpați și acoperișul cu țigle lipsă. Ce faci? 
Te apuci să te lamentezi la toată lumea în ce condiții ești nevoit(ă) să locuiești, cât de nefericit(ă) ești și cât de nedreaptă e viața (numai) cu tine, că te-a adus în situația asta? 
Te apuci să găsești scuze de ce să nu începi să repari, încet, totul, gen: „nu am bani”, „nu am timp”, „cine să mă ajute?!”, „nu găsești meșteri buni”, „nu eu am adus-o în starea asta, deci nu eu o repar”, etc., sau realizezi că este casa ta și că dacă nu o vei repara, se va dărâma, îngropându-te sub moloz?

La fel este și în viață. Dacă pierzi timp pentru a te plânge, când mai ai timp să tragi concluzii și să repari ce nu e bun?

A te plânge e irosire.
A te mobiliza e investiție în tine; e acțiune. E salvarea ta!

Dar tu știai asta, nu?

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 08 iulie 2015

Un comentariu:

  1. Am inteles intr-un tarziu ca ceea ce sunt in interior obtin si in exterior! Asa ca atunci cand obtin ceva ce nu imi place, sigur gresesc cu ceva si trebuie sa inteleg .... pentru a schimba.

    RăspundețiȘtergere

M-ar interesa părerea ta; fără jigniri sau comentarii injurioase, că suntem maturi. Mulțumesc.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...