sâmbătă, 23 decembrie 2017

ORICE CĂLĂTORIE DUCE SPRE... SUFLET




Ne place să călătorim, și încercăm să o facem cât mai des, fie că este vorba despre drumuri făcute la propriu, fie în imaginație.

Dar, te-ai gândit vreodată ce anume căutăm în aceste călătorii? Să plecăm de acasă, să fugim de rutină, să evadăm din cotidianul vieții? Să vedem lucruri și locuri frumoase? Să nu facem nimic, pur și simplu, în acea perioadă?
Și, oare, de ce alegem anumite destinații de călătorie, și nu altele? De ce unii aleg să plece în apropierea casei, alții în afara județului, sau la celălalt capăt al țării? Sau de ce unii pleacă în alte țări de pe continent, în timp ce alții se duc cât mai departe, în celălalt capăt al lumii?

Ce anume determină alegerea destinației? Care sunt criteriile pe baza cărora „construim” călătoria perfectă, concediul de vis? 
Este alegerea destinației suficientă pentru a obține starea de detașare și relaxare pe care ne-am imaginat-o?

De ce unii se simt bine și acasă, în timp ce alții vin la fel de încordați și nerelaxați din cele mai exotice călătorii?

Ce anume aduce acea mulțumire și liniște pe care le căutăm la capătul călătoriilor?

Binețe, dragă cititorule!

Te invit într-o incursiune pe drumul cunoașterii și al înțelegerii de sine, de noi înșine. Nu trebuie să iei cu tine decât disponibilitatea de a povesti, și un ceai cald care să-ți fie alături. Eu aduc rândurile gândurilor mele, și muzica ce să ne însoțească în aceste minute.


Sunt destinații la care visăm o viață întreagă, fără a ajunge să le vizităm.
Sunt destinații la care nici nu gândim și spre care ne poartă viața însăși.

Sunt locuri speciale care ne fac să ne simțim speciali.
Sunt locuri speciale pentru care nu suntem pregătiți.
Sunt locuri necunoscute pe care le facem speciale atunci când suntem pregătiți.

Ce ne facem să alegem o anumită destinație? Locul? Oamenii de acolo? Obiceiurile? Plictiseala? Curiozitatea? Necunoscutul? Recomandările altora?

Pentru a afla răspunsurile la toate întrebările puse, ar trebui să ne reamintim un adevăr, pe care (zicem că) îl știm, dar pe care îl ignorăm în permanență: TOT CE ESTE ÎN EXTERIOR ESTE O PROIECȚIE A INTERIORULUI NOSTRU!

Tot ceea ce vedem cu ochii fizici este o proiecție a ceva ce există deja în interiorul nostru.
Gândește-te: de ce tu vezi anumite lucruri, ai anumite trăiri, în timp ce alții nu văd nimic din ce te încântă pe tine, și se extaziază la altceva, ceva ce ție nu-ți spune nimic, sau care te-a impresionat odată, mai demult?

De ce trebuie să mergi la Marea Mediterană sau Adriatică, sau la ocean pentru a te destinde?

Te rog, lasă la o parte motivații ale minții cum ar fi: „pentru că acolo e curat, iar la noi e caca-pfui!”.
Cred că poți mai mult decât atât. Știu că poți!

Stai și gândește-te, sondează-ți sufletul.
De ce ai nevoie să mergi undeva, departe, pentru a-ți găsi liniștea, pentru a te regăsi, de fapt, pe tine?


Răspunsurile se află, întotdeauna, în noi, dar nu le conștientizăm. Adică nu le aducem în mintea conștientă pentru a avea acel moment de „aha!!!”.

De curând am cunoscut un om extraordinar, care mi-a atins sufletul prin simpla lui prezență, prin manifestarea lui ca ființă înțeleaptă, trăitoare. Sau, cel puțin eu așa l-am perceput.
Un om care m-a căutat în calitate de terapeut, dar care a reușit ca, în decurs de 4 ore, să mă reconecteze la realitate, la viață, la mine însămi.

OMul mi-a povestit că s-a reîntors de curând din Spania, după ce a parcurs la pas El Camino, drumul de 1000 de km până la Santiago de Compostella.
Această călătorie nu este accesibilă oricui, iar acum nu mă refer doar la partea financiară. E nevoie de o pregătire fizică și psihică foarte bune. Adică, nu pot pleca eu, sedentara, într-o călătorie de 1000 de km pe jos, așa, de nebună, cu rucsacul cu cele trebuincioase pentru 4-6 săptămâni. E nevoie de mai mult. De mult mai mult. De determinare. De un pic de nebunie. De sete. De dor. De nevoia de tine însuți/însăți.

OMul (îl voi numi așa, acum) face parte din categoria celor pentru care partea materială nu reprezintă nicio problemă; are o muncă fantastică, și știe să se valorizeze.
Are o situație materială care îi asigură tot confortul, dar a realizat, a înțeles că este gol pe dinăuntru, că ceea ce credea că îi dă valoare îl seacă pe dinăuntru.

De la începutul poveștii OMului nu am putut să nu remarc ironia și lecția pe care mi-o aducea în față Universul: tocmai pusesem punct unei prietenii toxice, pline de condiții și condiționări, cu un om care era fascinat de card, de bani. Ai altcuiva, nu ai lui. Un om cu un potențial extraordinar, dar care și-a negat esența, lumina, alegând banii care nu erau munciți de el.

Iar a doua zi după ce am hotărât să mă aleg pe mine, după ce am afirmat cu CREDință - în fața Universului, al lui Dumnezeu - că sunt pregătită să mă cunosc pe mine, mi-a fost adus în cale OMul care mi-a transmis răspunsurile.

OMul a constatat că banii, cardurile, i-au golit viața de esență, de trăire, de bucurii, de el însuși, de divinul din el. Și s-a hotărât nu doar să se caute, dar să se și găsească. Unde? Într-o călătorie lungă, departe de casă, departe de ceea ce l-a definit până atunci. El Camino.

Mi-a povestit că în primele 10 zile a fost plin de furii pe el, pe hotărârea nesăbuită de a-și lăsa confortul de acasă pentru disconfortul necunoscutului. Și totuși, după începutul greu, ego-ul greu încercat a fost redus încet-încet la tăcere. Astfel încât, la sfârșitul celor 1000 de km, cu picioarele ferfeniță, s-a trezit la capătul pământului, cum mai este numit Santiago, destinația finală. Era epuizat fizic, mentalul și ego-ul au fost reduse la tăcere; dar era încărcat cu energie, cu esență, cu EL însuși. S-a regăsit. Acolo. La capătul pământului.


Fiecare frază, fiecare cuvânt, erau încărcate de trăire, erau pline de ceva ce mie îmi lipsea, dar de care îmi era dor: de PREZENȚA ÎN SINE!

Mă gândeam: cine este, de fapt, terapeutul în acel moment? Eu eram în teorie, el, OMul, era în practică.

La sfârșitul poveștii s-a așternut liniștea. Nu doar în cuvinte sau în încăpere. Ci în sufletul meu. Era ca și cum vedeam, simțeam ceea ce știam că există înlăuntrul meu, dar la care nu ajunsesem până atunci.
A fost ca o reîntregire, o reîntâlnire cu mine, cu Esența mea; o reatașare la Sinele meu. O acceptare totală a divinului din mine.

Da, știu, e posibil să ți se pară că spun cuvinte mari, pompoase. Adevărul este că acum spun... ADEVĂRUL! Nu pentru că până acum am mințit, ci pentru că acum am ÎNȚELES.
Doar când am fost pregătită să renunț la ceea ce mă ținea în nefericire, în nesiguranță, în nemulțumire față de mine, ABIA ATUNCI AM ÎNȚELES ADEVĂRUL!

Abia atunci am înțeles că am ajuns la capătul unei călătorii extraordinare în care nu doar m-am căutat, dar m-am și găsit!
Și nu a fost nevoie să ies din cabinetul meu. Nu a fost necesar să merg nici până la capătul străzii pentru a înțelege că totul este acolo, în mine.

Zilele următoare am trăit liniștea, am respirat cu ușurință. Am știut, și nu mi-a mai fost teamă că starea va pleca de lângă mine, din mine.
Desigur, când înțelegi ceva la nivel profund, creierul tău se reconfigurează, iar asta înseamnă că și legătura cu fiecare organ din corp se reformatează, iar asta duce la regenerarea organului respectiv. Cu alte cuvinte... am zăcut la pat câteva zile bune. Știam că este vorba despre reînnoirea corpului, și mi-am permis să nu fac nimic, să stau, să aștept și să accept cu recunoștință.

Iar în acest timp, mintea conștientă mi-a scos la suprafață imaginea întregii povești, ca un puzzle întregit.
Am înțeles că orice călătorie are un sens profund: de regăsire a unei părți uitate din noi, de regăsire de sine.

Cât de departe trebuie să mergem? Până la capătul „pământului”, adică a realității cunoscute și acceptate de noi. Dar, ce înseamnă asta în practică?



Pentru a te regăsi pe tine însuți/însăți, esența ta, e nevoie, mai întâi, să conștientizezi că îți lipsești ție, că ai nevoie de căutare, de găsire; de regăsire.

SUFLETUL, acea parte divină din fiecare, este neglijat, uitat, abandonat, biciuit pentru a fi redus la tăcere și pentru a da cuvântul iluziei, falsului; minții care ne minte!

Dar sufletul, partea de Dumnezeu din noi, nu tace, și comunică prin diferite căi. De cele mai multe ori ne scoate în cale oameni-oglinzi pe care ar trebui să îi înțelegem.
Dacă nu înțelegem, sufletul ne scoate din rutină și ne duce în altă parte, în călătorii, pentru a ne rupe de locul și oamenii care ne țin în confortul necunoașterii. Putem merge în excursii prin apropiere sau la distanță pentru a găsi trăiri ce ne reatașează la suflet, la viață.

Nu destinația fizică ne face bine, ne bucură, ci regăsirea trăirilor care refac calea către sufletul omului.
Nu marea îți face bine. Apa îți aduce liniștea minții pentru a-ți „auzi” sufletul.
Nu drumurile lungi îți fac bine. Ele doar te deconectează de confortul și fadul trăirii, pentru a putea „vedea” cu ochii sufletului.
Nu sărbătorile îți aduc bucuria. Ele sunt doar pretextul de a-ți regăsi „colindul” și artificiile sufletului.

Indiferent în ce parte a planetei călătorești, la capătul „pământului” te așteaptă o singură destinație: SUFLETUL tău, ESENȚA DIVINĂ din care ești, de fapt, plămădit!
Fie că înțelegi asta, sau încă nu ești pregătit(ă) să accepți, și mai cauți surogate gen averi, carduri, destinații exotice pompoase cu care să (te) impresionezi.

Poți merge la capătul lumii fizice și să nu simți/înțelegi nimic, sau poți asculta, simți, și să te simți complet(ă).

Mie mi-a fost suficient să-mi fie adus în cale un OM care să-mi spună povestea lui. În rest... destinația finală e acolo, în mine. Dar nu am găsit-o până ce nu am fost pregătită.

Tu unde te afli în călătoria spre tine?
Ești pregătit(ă) cu adevărat pentru ea? Nu fă afirmații goale, nu te minți decât pe tine.

Destinația oricărei călătorii ești chiar tu. Pășește cu încredere.
Merită drumul!
Meriți drumul către tine!

Namaste, OM! Îți mulțumesc!



dr. Edith Kadar 
Arad, 23 decembrie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/12/orice-calatorie-duce-spre-suflet.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.