Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Se spune că mijloacele folosite în viață pot fi iertate atât timp cât scopul este unul lăudabil, salvator, ajutător de semeni.
Așa este în teorie, dar practica ține de subiectivitatea interpretării fiecărui om. Pentru fiecare individ, „lăudabil, salvator, ajutător de semen” are o altă semnificație, o conotație diferită în funcție de caracterul din dotare.
Ceea ce pentru tine este un scop măreț, pentru mine poate fi foarte josnic, ilegal sau imoral. Sau invers.
Binețe, dragă cititorule!
Te invit să povestim despre un subiect pe care l-ai trăit și experimentat sigur de-a lungul vieții, indiferent de ce parte a baricadei erai.
Fă-te comod(ă), pornește muzica și hai să începem.
Cu toții am avut experiențe de viață în care a trebuit să facem un lucru nu tocmai corect din punct de vedere legal, dar obligatoriu pentru a salva o viață sau o situație.
Atunci când ai copii, te vezi nevoit(ă) deseori să folosești mijloace... originale în scopul de a liniști puiul de om.
Pompierii sunt obligați să distrugă case sau apartamente vecine pentru a stinge un foc sau a salva vieți.
Și exemplele ar putea continua.
Sunt convinsă că știi despre ce vorbesc.
Dar, există (prea) multe situații în care această zicală devine un slogan de viață pentru cei cu caracter sublim, dar care lipsește cu desăvârșire.
Mă refer la persoanele dispuse să facă orice, pardon, ORICE, pentru a-și împlini aspirațiile, chiar și să calce peste cadavre, să calce peste toți cei ce le stau în calea realizării viselor devenite obsesii.
De multe ori, ei nu mai au mamă, nu mai au nici tată, nici prieteni, dacă aceștia nu sunt de acord cu planurile lor.
Ei ajung să mintă, să manipuleze, și ajung experți în a-i ataca pe cei ce le intersectează existența și a le răstălmăci vorbele, până ce ajung bietele victime să creadă că ele au luat-o razna, nu maeștrii în orice mijloace.
Eu îi numesc oameni cu caracter mic (să nu zic cu puța mică, nu-i frumos!), ce nu au curajul de a merge pe căi normale, ba chiar le consideră plictisitoare.
Singura lor valoare și capacitate este de a ieși în evidență folosind ORICE mijloace, doar să-și atingă scopul, egal despre ce este vorba în propoziția existenței lor uniforme și fade.
Dar nu despre ei se vrea a fi acest material.
Am făcut doar o introducere pentru a fi sigură că știi despre ce tipologie umană vorbesc.
Nu merită să cheltuim energie și să o investim în neantul existenței lor.
Aș vrea, în schimb, să abordez un subiect foarte sensibil: despre cei ce fac aceste lucruri în domeniul evoluției și transformării personale.
Cum poți recunoaște o persoană care se folosește de dorința și disperarea omului aflat în căutarea definiției lui, a sa însăși, în scopul de a obține beneficii DOAR personale.
Scopul scuză mijloacele, îți amintești?
Și mai e una: drumul spre iad e pavat cu bune intenții.
Cum poți recunoaște o persoană care te poate ajuta cu adevărat, și cum o deosebești de un impostor?
Ai putea-o recunoaște dacă nu ar exista disperarea, „cârligul” care îi atrage ca un magnet pe cei ce mint și vând iluzii.
Cu cât ești mai disperat și mai nerăbdător, cu atât vei ignora semnalele corpului și ale sufletului care îți spun să șezi blând(ă), să te liniștești.
Se spune că atunci când discipolul e pregătit, apare și maestrul.
Dar atunci când ești disperat(ă), te pregătești pentru apariția șarlatanilor.
Să presupunem că vrei să te schimbi, să fii altceva decât până acum.
Dacă pornirea e a ta și vine ca urmare a introspecțiilor tale, vei găsi calea ce ți se potrivește fără frica de a-i supăra pe „binevoitorii” care îți spun că cea mai bună metodă e - indubitabil - a lor.
Atunci totul curge normal, schimbarea curge nestingherită, ca o apă de izvor.
Dar dacă pornirea schimbării vine din singurătate și plictiseală și e motivată de „hai să fac și eu ceva ce e la modă”, îți vei crea propria lume, populată cu iluzia evoluției.
Atunci aderi la curente, mișcări, urmezi cursuri din care nu înțelegi nici jumătate, citești tot ce îți cade la mână, și nici măcar nu observi că te mulțumești cu o himeră, te minți că evoluezi, dar viața ta rămâne la fel de fadă, anostă și neinteresantă în afara acelor întâlniri cu oameni pe care îi crezi evoluați.
Te înșeli.
Mulți dintre ei sunt la fel de debusolați ca și tine, la fel de avizi de informație, la fel de însetați de cunoaștere, la fel de înfometați de adevăr, la fel de dornici de a se regăsi pe ei înșiși.
Când căutarea are un scop precis și nu dăunează voit nimănui, la capătul drumului se află liniștea și împlinirea sufletească ce înzestrează cu mijloace utile pentru toată lumea.
Când căutarea nu are nici un scop precis ci doar acoperă timpii morți ai cotidianului tău, la capătul drumului se află disperarea ce supune mijloacele orgoliilor și vanității, ale tale sau ale altora.
Depinde ce alegi.
Nu pot să-ți spun ce și cum să faci. Calea, mijloacele și destinația ta sunt altele.
Pot, în schimb, să-ți povestesc puțin despre mine, despre câteva din încercările mele.
Odată, mai demult, pe la începuturile căutărilor mele, eram înscrisă pe mai multe grupuri de discuții pe teme de spiritualitate, astrologie, transformare personală. Credeam că totul e extraordinar, că oamenii sunt plini de cunoaștere, iar eu eram plină de regrete pentru timpul pe care l-am irosit până atunci.
Mi se părea că toți cei de acolo știu atât de multe, iar eu sunt atât de în afară încât aveam senzația că nu voi reuși să pricep ceva într-o viață.
Apoi, m-am obișnuit cu „locatarii”; am văzut că erau destule persoane în fiecare grup care aveau ca ocupație distribuirea de materiale tematice fără număr.
Era când o persoană distribuia zeci de titluri și materiale pe zi.
Citeam tot ce îmi apărea la orizontul (considerat de mine) îngust al cunoașterii mele.
Unele materiale erau groaznice și ca stil și ca informație, dar mă convingeam că doar ego-ul meu este cel ce se opune. Apoi, în timp, am văzut că așa era, intuiția funcționa bine.
Exista și există multă maculatură spirituală ce nu numai că nu ajută, dar chiar poate distorsiona mult realitatea și îndepărta omul de la adevărata sa chemare.
Și așa am început să vizitez bloguri și site-uri, și să-mi fac o idee despre ce, cum și cât se publică.
Așa am văzut că sunt multe bloguri sau site-uri care dau copy-paste, nepublicând nimic original.
Dar am văzut și pagini care publicau materiale al căror stil nu era al posesorului blogului, ci era al unor personalități cunoscute: Aivanhov, Osho, Walsh, sau alții, iar sursa nu era trecută.
Bineînțeles, cititorul neavizat era vrăjit de profunzimea gândirii lui X, posesor de blog, îl felicita, iar acesta mulțumea cu multă sfioșenie, „uitând” chiar și atunci să spună adevărul.
Iar dacă te punea sfântul să atragi atenția unei astfel de persoane, se dezlănțuia iadul, și te ataca tot pe tine, reproșându-ți că împiedici răspândirea informației.
Și știi ce făceau mulți cititori? Îi luau apărarea tot plagiatorului, făcându-te tot pe tine troacă de porci.
Sigur, se spune că scopul scuză mijloacele, dar nu cred că furtul, plagiatul, sau cum s-o numi, este un mijloc optim pentru scopul de a-i ajuta pe cei aflați pe cărarea căutării de sine.
Ce nu trebuie să uităm este faptul că acești plagiatori-manipulatori-răspândaci sesizează setea omului de a se culturaliza oricum, cu orice preț.
Iar acest „oricum, cu orice preț” creează persoanele cu moralitate îndoielnică, avide după atenție, dispuse să obțină acel preț.
Cum îi poți recunoaște și cum te poți feri?
Ți-am spus, nu mai fi disperat(ă), nu mai fi umil(ă).
Întâlnesc des mesaje gen: „vreau să evoluez spiritual; puteți să-mi sugerați site-uri unde să pot descărca gratis cât mai multe cărți?”
Fascinant! Îți începi călătoria printr-o minciună, printr-un furt, prin ceva ce blochează nu duce la evoluție?
Cum poți crede că te vei lumina la creierul capului dacă înșeli, furi, plagiezi?
Cum crezi că poți elimina întunericul necunoașterii și ignoranța crasă înșelând, iluzionându-te pe tine, de fapt?
Una din capcanele ego-ului spiritual este să crezi că ți se cuvin toate, doar ești pe cale să devii F.Z.L. adică ființă zburătoare în/de lumină.
Cum îți ridici un pic căpșorul ce începe să se trezească, cum ai pretenția ca totul să-ți vină gratis, că totul ți se cuvine, și că cei care cer ceva la schimb sunt scârbe și vor arde în focul iadului de nestins.
Serios? Dar du-te tu la serviciul tău și lucrează fără bani. Care este diferența?
Tot ce ți-am povestit am trăit și eu, am experimentat, am făcut cucuie de la atâta dat cu capul.
Și eu am vrut să evoluez spiritual călăuzită de ego și de orgoliul spiritual.
Am căzut, m-am ridicat, am încercat altfel; am mai căzut, m-am mai lovit, dar, la un moment dat, am văzut că nu mă mai doare nimic, nici măcar orgoliul sau vanitatea, și că singura care a avut de câștigat am fost tot eu.
Nu știu să îți spun care este calea ta.
Dar știu să-ți spun cu siguranță un lucru: dacă ai răbdare cu tine, dacă nu vrei evoluție contra cronometru și dacă nu lași mintea să îți „croșeteze” o destinație cum zic alții, sigur te vei regăsi într-o zi.
Nu fi disperat(ă) și nu crede chiar tot ce ți se spune.
Capacitatea de a cerne binele de rău și de a-ți asculta intuiția nu se demodează niciodată, și nu-ți poate fi luată.
Ai încredere că vei ajunge acolo unde ți se cuvine.
Când acesta este scopul, mijloacele apărute sunt optime pentru tine și pentru cei din jur.
Dacă vrei evoluție pe repede-înainte, vei aduna informație inutilă ție ce-ți va îngropa vigilența și îți va adormi simțurile.
Atunci vor apare toți „binevoitorii” pentru care scopul scuză orice mijloace, iar „bunele” lor intenții vor pava calea spre propriul tău infern.
Ai încredere în tine, pentru că acolo se află întreaga ta cunoaștere.
Când crezi că te împotmolești, universul îți scoate în cale persoana care să te ajute temporar pentru a-ți regăsi calea spre tine.
Nu ai nevoie de cineva anume care să te dirijeze.
În tine și în jurul tău sunt toate mijloacele de care ai nevoie. Care este scopul tău?
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 23 decembrie 2015
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
