duminică, 5 iulie 2015

Gândul zilei - 05 iulie 2015 - VREI, SIMȚI și ȘTII cine ești?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

                                 *    *    *    *    *    *    *



Fiecare om își caută drumul și sensul în viață.

Cel puțin așa afirmă prin gânduri, vorbe și fapte.
Își caută împlinirea (materială, emoțională, sufletească, spirituală) în conformitate cu idealurile, crezurile, planurile și talentele de care dispune.

Aceasta e teoria.
Practica începe cu realismul fiecăruia și cu aprecierea justă a ceea ce poate, față de ceea ce își dorește.

Dacă omul doar VREA ceva, fără a verifica dacă poate sau este în stare să facă acel lucru, se poate alege cu o tonă de frustrări pentru tot restul vieții sale, considerându-se incapabil să realizeze ceva și negândindu-se că drumul îi e deschis spre altceva.

Dacă persoana vrea și SIMTE că poate, dar e obișnuită să îi asculte pe toți cei din imediata apropiere, există mari șanse de a fi convinsă că nu poate sau nu merită efortul; atunci, furiile, părerea de rău și tristețea îi vor deveni companionii tăcuți pe drumul deviat al restului vieții sale.

Dar dacă cineva vrea, simte și ȘTIE că poate face orice, în ciuda a ce spun alții, își va putea finaliza drumul prin viață, indiferent cât de anevoios este. Atunci, orice frustrare, furie, părere de rău sau tristețe sunt tratate doar ca stări trecătoare, ca „umbre” care să îi determine să regândească tactica, să-și regrupeze forțele și să le întărească convingerea că sunt pe drumul bun.

Dacă VREI, SIMȚI și ȘTII cine ești și de ce ești capabil(ă), poți ajunge pe cele mai înalte piscuri.
Dacă nu, rămâi în mlaștină pentru a spune altora povestea zborului care ar fi putut fi.

Tu unde te situezi?

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 05 iulie 2015

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...