Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
* * * * * * *
Realitatea ta e diferită de realitatea mea.
Tot ce mie mi se pare bun, extraordinar, frumos, puternic, s-ar putea ca pentru tine să fie, în cel mai bun caz, mediocru, banal, insignifiant, pierdere de vreme. Sau invers.
Dacă ții neapărat ca realitatea ta să fie respectată, aplicată și valabilă pentru toți ceilalți, te vei trezi într-o luptă inutilă cu morile de vânt. În fond, de ce nu accepți și tu adevărurile și lumea fiecărei persoane cu care vii în contact?
Nu-ți pierde timpul încercând să-i convingi pe ceilalți cât de bună e realitatea ta. Nu numai că ei nu sunt interesați, dar arăți că nici măcar tu nu ești convins(ă) că e bună pentru tine.
Trăiește, bucurându-te că sunt atât de multe lucruri bune și utile pentru tine, pentru devenirea ta, și nu întristându-te că străinii vieții tale nu-ți apreciază lumea proprie.
E o irosire inutilă de timp și energie.
Realitatea ta sau a altora?
Binețe, dragă cititorule!
Arad, 26 august 2015