SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
* * * * * * *
Prin natura muncii mele primesc tot timpul mesaje de la oameni pe care nu îi cunosc, dar care au citit sau au ascultat materiale de-ale mele. Majoritatea sunt pozitive, dar mai sunt și câteva negative.
Ultimul mesaj primit este de la un domn pe care nu l-am văzut în viața mea, dar care mi-a scris „nu știi nimic din viața oamenilor ești doar o impostoare!!”. Am postat asta pe pagina mea de Facebook pentru a observa reacțiile celor care citesc. De ce? Pentru că am simțit că este un prilej foarte bun pentru a îți propune un exercițiu: CUM SĂ LUCREZI CU TINE OBSERVÂNDU-I PE CEILALȚI.
Rolul meu este să dau mai departe informația; ce faci tu cu ea te privește.
Să începem.
Avem un om care nu mă/te cunoaște, nu îmi/îți știe munca, simte nevoia să mă/te eticheteze, să mă/te încadreze (adică să mă/te bage într-un cadru) într-o categorie; impostoare, în cazul meu.
Hai să observam următoarele:
1.- Cu toții am făcut sau mai facem asta, chiar și în gând, cu oameni care spun sau fac ceva ce nouă ne displace sau nu înțelegem.
Doar observă, nu spune nimic, interiorizează-te; nu este nicio rușine să constați unde mai e de lucru. Nu te judeca, doar observă ce si cum te simți. Scrie tot ce simți, nu ține în tine.
2.- Hai să ne reamintim: când vorbim sau scriem despre cineva pe care nu îl/o cunoaștem, despre cine vorbim de fapt? Despre noi, normal.
Să luăm ca exemplu cazul de care ți-am povestit: cine se crede impostor, de fapt? Cel care a scris. Mesajul lui este un apel disperat al părții din el care suferă profund din cauza unei situatii din trecut legată de impostură.
Exercitiu: amintește-ți ultimul comentariu pe care l-ai făcut (vocal, scris sau în gând) legat de o situație sau de o persoană; ce cuvinte a folosit? Notează-ți-le și observă: când ai fost făcut de altcineva așa cum ai spus? Cum te-ai simțit? Cum te simți acum reamintindu-ți? Simți disconfort?
În mod normal, dacă ai fi 100% sincer cu tine, ar trebui să simți un deranj. De ce? Pentru că dacă nu ar fi încă acolo trauma, tu nu ai fi simțit nevoia să folosești acele cuvinte, ai fi trecut mai departe neafectat, și ți-ai fi vazut de treabă. Nimic nu e greșit. Totul ne învață.
Ai reușit să vizualizezi acel tu din trecut care a fost "lovit" de cuvintele cuiva? Cum arată acea parte din tine? E tristă? E retrasă? Se simte neînțeleasă?
Eh, acea parte din trecutul tău - care încă e acolo si suferă - este cea care simte nevoia să catalogheze și să eticheteze pe altcineva. Aceea este partea din tine care reacționează și face altora ce i s-a făcut. De ce? Pentru că acela e programul, altceva nu știe acel "tu". Înțelegi?
Acesta este mecanismul care ne duce să avem reacții exagerate și să simtim nevoia să atacăm persoanele care ne reamintesc de agresorul nostru.
3.- După ce ai conștientizat una sau mai multe situații de acest gen, realizează că si tu ai făcut, prin comentariile tale, ceea ce ți s-a făcut. Cum te simti? Doar observă, nu te identifica cu acele emoții. Observă-le și lasă-le să curgă ca o apă pe lângă tine, nu in tine. Stai în acea stare până ce simți că te liniștești.
Observă: te simti mai ușor? A dispărut greutatea? Unde era localizată în corpul tau? Ce probleme de sănătate sau deranj știi să ai în acea parte a corpului?
4.- Ai putut face aceste exerciții, sau maimuța ta simte nevoia să comenteze și să contrazică în continuare? Dacă vrei cu adevărat să schimbi ceva la tine, vei insista, vei repeta exercițiul până ce îți reușești și te vei liniști; dacă nu, vei spune la nesfârșit "da, dar..." până ce viața te va aduce în situația de a face schimbare obligat/forțat.
5.- După ce simți liniște în tine (pe bune, nu doar să simți nevoia să te lauzi pe Facebook), gândește-te acum la situația inițială, cea de la care a pornit acest exercițiu (în cazul meu la cel care mi-a trimis mesajul). Ce simti acum legat de situație, de om? Încă mai simti agitație? Mai lucrează. Te poți gândi la om fără să mai simți provocare? Tocmai ai rezolvat un conflict vechi care te-ar fi putut duce la o boală gravă în viitor.
Aceasta este, dragă Om, munca cu tine însuți/însăți!
Când se va termina? Ce importanță are din moment ce îți va fi din ce în ce ma bine.
BENEFICIILE ADUSE DE LUCRUL CU TINE:
- îți acorzi atenție ție, nevoilor tale, și nu te mai irosești în exterior;
- îți exersezi abilitatea de a observa fără a judeca; iar asta este deja înțelepciune;
- se spune că unde se duc gândurile acolo merge energia ta. Dacă vei persevera în lucrul cu tine, vei face o economie extraordinară de energie, iar rezultatele vor fi spectaculoase: mai mulți bani, oameni cu care rezonezi, claritate în a-ți urmări visele și ceea ce ți-ai propus în viață. Iar așa vei vedea cum pocesul de îmbătrânire încetinește mult și cum îți dispar simptome, chiar boli.
- devii responsabil pentru viața ta, îți recâștigi puterea personală, cea pe care ai înmânat-o celor care s-au considerat specialiști în tine și în viața ta.
- vei putea observa obiectiv ce persoane atragi, și vei fi conștient că acelea sunt oglinzile tale: fie mai ai ceva de rezolvat, fie este un test de verificare; iar dacă nu mai simti (pe bune!) nimic, înseamnă că tu ești oglinda pentru cel întâlnit.
- vei avea timp să vezi frumosul din viață, partea pozitivă din oameni;
- vei deveni empatic, adică vei intelege de ce fac oamenii ceea ce fac, dar nu te mai implici emoțional; înțelegi că fiecare om este răspunzător pentru propria lui viață.
- vei învăța să aplici toate astea la nivel din ce în ce mai mare, cum ar fi, de exemplu, observarea comportamentului social.
- vei înțelege, în sfârșit, că cea care simțea nevoia să comenteze în permanență era mintea-maimuță, cea care ai crezut că esti tu, nu că e doar o parte din tine.
- vei înțelege că oamenii pot da doar din ceea ce au și sunt în acel moment;
- dacă te gândești la tine, cel/cea de acum un an, vei constata că te-ai schimbat, și că odată cu tine s-au schimbat și cei din jur; diferenta este că nu te-ai mai axat pe a-i schimba pe ceilalți, te-ai concentrat pe tine.
"Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume", spunea Mahatma Gandhi.
E greu? Ca orice lucru pecare îl faci la început.
E incomod? Da, pentru că ieși din confortul suferinței tale.
Cine ești tu fără suferința ta? Îți spun eu: un OM LIBER!
Te sperie asta? Da, e posibil, ca orice nouă provocare. Dar ce frumos este după aceea!
Înseamnă asta că nu vei mai atrage oameni care să te conteste? Oh, ba da! De ce? Pentru că viața se schimbă în permanență, si fiecare zi îți va aduce noi provocări pentru a ieși din rutină și a evolua.
Ai încredere în tine și în ce îți aduce zilnic viața. Doar observă. Citește comentariile și vezi ce se ascunde în spatele vorbelor omului.
Lucrează cu tine tot timpul. Meriți. Poți.
Schimbă-te pe tine, iar lumea ta se va schimba din temelii.
Ce ai de pierdut? Suferinta? Orgoliul?
Dar ai totul de câștigat.
Îndrăznește. Fii.
Binețe, OM înțelept!
Edith Kadar
Arad, 05 martie 2021
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Bine punctat, ca de fiecare data un articol minunat.Va multumesc
RăspundețiȘtergereBuna dimineata,asa fac si eu in fiecare dimineata aproape,tip ca fetita sa mult in baie,si ca va întârzia la scoala.....asa făcea mama cu mine! Cand scrie temele si greșește țip ca mama ca dorm ai nu sunt atent ca imi sta gândul la alt ceva......am văzut o verișoară pe tiktok cum dansează am început să o judec ca alta treaba nu are...in loc sa se mai plângă ca nu se intelege cu soțul si sa aiba grija de copii sta si dansează in buricul gol......asa face si mama cu mine......nu umbla de nebună, stai țeapănă si fa curat in casa si nu umbla aiurea ....si nu dansa nu stiu cum ca vb lumea ca esti ca vagaboantele.....multumesc din suflet pt acest material postat!ma voi vizualiza intai pe mine sa vad de unde pleaca problema fără să mai judec.......MULTUMESC❤��
RăspundețiȘtergere💜❤️🤗🤗🤗😘😘😘💙💚💚💚
RăspundețiȘtergereSuperb articolul, a adus claritate pentru mine. Am început această călătorie cu mine la brat. E foarte bun exercițiul de a scrie. Uneori încep sa scriu, apoi curg gândurile, nu mai enevoie sa scriu. Dar am observat ca uneori nu iese nimic la suprafață sau scriu 2-3 gânduri, după care se oprește, deși simt ca nu e rezolvata situația... oare de ce această diferență?
RăspundețiȘtergereMulțumesc încă odată,fii binecuvântată!!!
Sa ai o primăvara cu mult soare!!!
Superb articolul, a adus claritate pentru mine. Am început această călătorie cu mine la brat. E foarte bun exercițiul de a scrie. Uneori încep sa scriu, apoi curg gândurile, nu mai enevoie sa scriu. Dar am observat ca uneori nu iese nimic la suprafață sau scriu 2-3 gânduri, după care se oprește, deși simt ca nu e rezolvata situația... oare de ce această diferență?
RăspundețiȘtergereMulțumesc încă odată,fii binecuvântată!!!
Sa ai o primăvara cu mult soare!!!
❤ Mulțumesc!
RăspundețiȘtergereMulțumesc!
RăspundețiȘtergereCu un an in urma, satula de nesiguranta si nelinistea din viata mea, am constientizat ca depinde doar de mine, ca sunt propriul meu stapan si doar eu pot decide cum imi traiesc viata asa ca am schimbat calea, acum ma definesc Iubirea, Creativitatea, Bucuria, Frumusetea, Receptivitatea, Abundenta nelimitata si Expansivitatea, nu e usor dar schimbandu-ma am reusit sa schimb exteriorul. Multumesc din inima pentru acest articol de confirmare. Corina, Brasov
RăspundețiȘtergeremultumesc multumesc multumesc cu recunostinta
RăspundețiȘtergereVa multumesc cu infinita recunostinta! 🙏❤️❤️
RăspundețiȘtergereMulțumesc cu bucurie ,inima buna .
RăspundețiȘtergereMultumesc tare mult !
RăspundețiȘtergereVa multumesc tare mult !
RăspundețiȘtergereMulțumesc! Te iubesc!
RăspundețiȘtergere