Una dintre capcanele dezvoltării personale este să uiți de unde ai plecat, și să judeci totul prin prisma noului pe care tocmai l-ai aflat.
De parcă n-ai mai fost niciodată în situația pe care acum o combați, o critici sau spre care arăți cu degetul.
E ușor să râzi de cei care acum fac primii pași spre (a se descoperi pe) ei înșiși.
Dar această atitudine de „superioritate” nu arată vreo evoluție. Arată doar o ușurare că ai terminat ceva, nu și că ai început altceva, mai bun, mai performant.
Tu poți să termini clasa a opta; te bucuri, dar mai trebuie să vrei să mergi la liceu, să te pregătești, să te înscrii și să mergi la școală. Altfel, ai terminat gimnaziul. Așa, și? Ce faci mai departe?
La fel se întâmplă și în creșterea și dezvoltarea personală și spirituală.
Nu este suficient să ai revelații, să constați că te-ai schimbat, că nu mai ești la fel de închistat(ă) cum ai fost.
„Teoria ca teoria, dar practica ne omoară”, se spune. Și așa este, din moment ce te bucuri că ești o variantă mai bună decât cel/cea din trecut, dar, în loc să mergi mai departe, să-ți vezi de drum, te oprești și râzi de cei care încă nu au ajuns la „nivelul” tău.
Creșterea și dezvoltarea, indiferent de domeniu, se referă la evoluție, la a merge mai departe, nu la stagnare și arătarea cu degetul.
E ușor a spune celorlalți cum ar fi trebuit să facă sau cum ar trebui să trăiască. Asta denotă lipsa de empatie, de înțelegere, și arată un orgoliu ce nu are nicio legătură cu deschiderea pe care o aduce cunoașterea. E PSEUDOcunoaștere.
Când crești și evoluezi, integrezi în tine tot trecutul tău, îl înțelegi și faci pace cu el. Altfel, vei ajunge să râzi de cei care fac ceva ce tu nu (ți-)ai iertat încă.
Iar asta denotă un orgoliu foarte mare care nu te va ajuta să mergi mai departe, ci îți va crea iluzia că ai ajuns deja foarte departe. Orgoliul că ești cineva!
Da, ești cineva acum, în acest moment, dar nu vrei să fii un alt-cineva în fiecare moment de acum încolo?
Dragă Om, tu ești TOT ce ai fost până acum, cu bune, cu mai puțin bune și plăcute, altfel nu ai fi ajuns aici.
Adevărata creștere și dezvoltare este atunci când te accepți ca întreg, când nu negi părți din tine, când nu ți-e rușine de trecutul tău.
Altfel, e doar orgoliu.
„Rău” e doar atunci când nu ai prelucrat ce ți s-a întâmplat, ci ai ascuns din rușine.
Dacă nu ar fi răul, cum am putea înțelege binele?
Nu-ți fie rușine de cine ai fost și ce ți s-a întâmplat. Cum ai fi ajuns aici, altfel?
Renunță la orgoliul negării de tine, și alege înțelepciunea acceptării lui TOT.
Binețe, Om înțelept!
Edith Kadar
Arad, 01 noiembrie 2019
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
In urma cu cativa ani, am observat tendinta de a cadea in aceasta capcana a unei bune prietene, cu sfaturi de genul enumerate in articol. Si da, mi-a fost rusine, ca nu ma ridicam la nivelul asteptarilor ei. Dar a trebuit sa treaca ceva timp sa inteleg ca am ritmul si capacitatea mea de intelegere, si nu e nimic rau in asta. Este exact cum spui tu mereu, este nevoie de mult timp sa vezi ce-i cu tine.
RăspundețiȘtergereUn articol super.
Multumesc
Binețe d-nă Edith! Am trecut pe acest drum. Viața mi-a scos în cale multe exemple și persoane de la care am avut și încă am ce învăța. Materialul dvs. se bazează pe realitate și este o lecție pentru noi toți, dacă dorim să învățăm, să progresăm. Citind articolul, am înțeles unde mai am de lucrat cu mine.(mă refer doar la acest articol- personal știu că mai am multe de învățat). Dvs. ne oferiți multe informații, ne arătați lumina, ne ghidați, însă alegerea de a mearge mai departe sau nu, ne aparține..exact cum ați spus. Articolul dvs. de azi, îl consider un cadou de la Dumnezeu, deoarece, întâmplător, astăzi este ziua mea. Vă mulțumesc!
RăspundețiȘtergerecand ajung intr-o fundatura, nu rad de nimeni, doar sunt trista ca nu stiu sa ies din ea... si da-i, si cauta, si cauta, si apoi luminitza se aprinde si ies din ea, apoi intru in alta, si tot asa... si incep: iarta-ma , te iubesc, multumesc, pana mi se lumineaza drumul... zilnic...de cate ori e nevoie, o data pe zi, de 2-3-4 ori, pana ma linistesc si incep sa sap... deocamdata functioneaza... multumesc Edith pt informatii... seara faina iti doresc
RăspundețiȘtergerepana sa surprinzi gandurile care critica este viata lunga, apoi sa te opui tendintei ce vine din obisnuinta iar un timp lung, apoi usor usor vezi ca iti este rau cand vorbesti despre cineva si in cele din urma vine cu pasi de melc si minunata idee de a-i lasa pe toti in pace si de a-ti vede de drumul tau...fireste ca te abati, zilnic de la drum, dar macar il intrezaresti si revii iar pe el! Edith eu iti multumesc foarte mult pentru informatiile pe cre ni le transmiti si pentru felul tau de a fi (curajul de a spune lucrurilor pe nume este molipsitor si bine venit)!
RăspundețiȘtergereCu toții suntem la fel , și totuși atât de diferiți, avem alte drumuri de parcurs și când egoul îmi spune ceva,la un moment dat, îmi spun :"hello ce faci?", atunci îmi trag un șut în fund, mental 😀 și observ ce este în mintea mea in jurul meu, știu că azi nu mai sunt cea de ieri ,totul este o continuă schimbare, mulțumesc!❤️
RăspundețiȘtergereAcuma eu pot sa recunosc ca am fost prinsa in capcana orgoliului si iti multumesc tie draga Edith pentru energiile si informatiile pe care le primesc de la tine,cand am reusit sa ma accept cu TOT si am vorbit fara sa imi mai fie rusine de anumite situatii din trecut am trecut la o stare de liniste interioara unde orgoliul nu mai exista.Datorita tie Edith incep sa ma descopar pe mine insami,sunt la inceput de drum si tu esti lumina care ma ghideaza.
RăspundețiȘtergereMULTUMESC🙏🌺
Octavian Paler spune frumos undeva:"Nu datorez nimic nenorocirilor prin care am trecut, ci puterii mele de a le invinge"
RăspundețiȘtergere