SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
Stadiile suferinței (foto Grief Diaries)
Oricine își imaginează că vindecarea unei suferințe, de orice natură ar fi ea, este simplă, se înșală.
Desenul, departe de a fi unul care distrează ego-urile umflate, are menirea să ne arate cât de dificilă și de întortocheată este calea depășirii suferinței și a regăsirii noastre dincolo de acest drum.
Sunt mulți oameni care neagă suferința, sau care cred că dacă o reprimă, o suprimă, ea dispare cumințică. Nu, ea nu dispare, ci rămâne blocată în corpul fizic și duce la bolile cunoscute.
Ceva ce se reprimă, se suprimă, ajunge să ne deprime, adică duce la depresie, cum spune doctorul Gabor Maté.
Unii iau în derâdere traumele și suferința din trecut spunând „ce-i așa o mare brânză?... trecutul este trecut, lasă-l acolo!...”. Mda, doar că dacă ne uităm la oamenii din jurul nostru, la societate și la cum se deteriorează calitatea umană, nu se poate să nu ne punem întrebări oare de ce s-a ajuns aici. Doar cei care refuză să gândească, cei superficiali, pun etichete fără să se întrebe ce se întâmplă.
Din fericire sunt din ce în ce mai mulți oameni care își folosesc rațiunea și încep să observe; la început observă la alții, dar apoi observă că tot ce spun despre alții este, de fapt, valabil pentru ei.
Suferința trebuie acceptată, conștientizată (adică scoasă la suprafață, în conștient), prelucrată și abia apoi integrată în viața de zi cu zi.
Un om care a trecut prin aceste stadii obligatorii devine înțelept.
Un om care râde și neagă tot considerând că toate acestea sunt baliverne se condamnă singur la ignoranță.
Ce aduce ignoranța? Și mai multă suferință. Adică, dacă desenul alăturat este valabil pentru o suferință, încearcă să suprapui mai multe asemenea desene, și vei obține „portretul” omului căruia îi este mai ușor să râdă decât să se uite la el.
Suferința, oricât de deranjantă ar fi, are rolul să ne scoată din zona de confort a lui „las' că merge și așa”, și ne pune pe drumul responsabilizării și a maturizării noastre. Nu există „dar nu se poate fără suferință?”! Nu! Că nu suntem atât de speciali.
Și copilul când crește are crampe la burtică la început, apoi ies dințișorii cu multă durere; apoi cad dinții de lapte și apar cei definitivi; apoi crește corpul, se dezvoltă, se schimbă, iar acest proces nu este plăcut, dar este obligatoriu.
Suferința are rolul de a ne maturiza.
Un om matur înțelege asta.
Un om imatur se comportă ca un copil, se dă cu curul de pământ și râde de suferința altuia.
Suferința, indiferent de natura ei, este testul maturității noastre. Restul... e ignoranță și superficialitate.
Mă înclin cu respect în fața celor care parcurg, au parcurs sau vor parcurge drumul înfățișat în poză.
Mulțumesc pentru curajul vostru!
Binețe, Om înțelept și matur!
Edith Elisabeta Kadar
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
M-ar interesa părerea ta; fără jigniri sau comentarii injurioase, că suntem maturi. Mulțumesc.