Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Dacă tot suntem la capitolul gânduri, gândește-te...
... doar pentru că ție nu-ți place un lucru, o persoană, o idee sau un concept de viață, nu înseamnă că ceilalți trebuie să gândească la fel, altfel le pui etichete: prost, tâmpit, incult, semidoct, ignorant, etc.
Poate că la fel gândesc și ei despre tine, ideile și concepțiile tale.
Nu putem fi toți la fel!
... doar pentru că tu tragi o concluzie iar ceilalți nu au ajuns la una sau o au diferită de a ta, nu înseamnă că sunt incapabili sau prea lenți. Și tu, cu înfumurarea ta cu tot, poți fi considerat deranjant pentru arealul în care îți desfășori viața.
Abilitățile noastre sunt mult diferite!
... doar pentru că ție ți-e teamă să iubești, să te manifești, nu înseamnă că ceilalți nu au voie să își arate iubirea față de tine. Și tu poți fi considerat(ă) insensibil(ă), rece, lipsit(ă) de sentimente.
Curajul asumării nu este același!
Nu respinge gesturile, ideile, concluziile și sentimentele reale ale altora, doar pentru că ele nu sunt după calapodul așteptărilor tale sau pentru că ești incapabil(ă) să accepți diversitatea.
Îi îndepărtezi încet, dar sigur, pe oamenii din jurul tău și te izolezi ajungând să te plângi, paradoxal, de faptul că nimeni nu te mai înțelege, nimeni nu te mai iubește și ai rămas singur(ă), bietul/biata de tine!
Respingi și te arăți indignat(ă) că-ți sunt încălcate granițele?
Asta spune multe despre tine, nu despre cel/ cea care își asumă trăirile, ideile, concepțiile, viața.
Acelea nu sunt granițe, nici limite, ci sunt limitările la care te-ai condamnat singur(ă).
Înțelegi nuanța?
Mă gândeam eu.
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 05 decembrie 2015
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Sursa: internet
Te-ai gândit vreodată de ce te comporți altfel cu ocazia sărbătorilor?
De ce atunci ești deschis(ă), ai răbdare, faci urări frumoase, te umpli de evlavie, iar sintagma pe care o folosești zilnic - „n-am timp!” - se anulează?
De ce sărbătorești doar la ocazii, când ai ocazia de a sărbători în fiecare clipă?
Și de când sărbătoarea înseamnă neapărat mâncare și băutură multă, dar în suflet...pustiu?
Binețe, dragă cititorule!
Te invit să povestim puțin despre lucruri pe care le-am observat de-a lungul timpului, și care se repetă ciclic la fiecare dată însemnată pe calendar cu roșu.
Acest material nu se adresează și nu este recomandat habotnicilor, celor care se laudă cu orice ocazie cu smerenia și cucernicia lor, și nici celor care cred într-o divinitate nemiloasă, degrabă pedepsitoare și răzbunătoare.
Mă adresez celor cu mintea deschisă, celor care au sesizat că de sărbători, și numai atunci, ne comportăm într-un anume fel, scoțând de le naftalină comportamente care rămân bine ascunse în restul zilelor.
Gândește-te la o sărbătoare. Orice sărbătoare.
Atunci te comporți altfel decât în celelalte zile. În nebunia cumpărăturilor încerci să îți aduci aminte de evlavia și de bunătatea cu care ai fost înzestrat(ă), și să îi „scalzi” pe ceilalți în urări de bine, foarte bine și maxim.
Atunci respecți cu sfințenie anumite rituri și ritualuri pentru că așa știi, așa ai fost învățat(ă).
Dar stai puțin și gândește-te: cine îți spune ce și cum să faci, să te comporți pentru a fi corect(ă) și a da bine în fața celorlalți?
MINTEA.
Mintea este cea care își aduce aminte de comportamentul și atitudinea adoptate automat cu ocazia sărbătorilor, preluate de la apropiați ca pe niște programe de computer.
Mintea este cea care dictează un anumit tipar al existenței, în funcție de informațiile pe care le-ai acumulat cu sârg și pe care le folosești pentru „a fi în rând cu lumea”.
Oprește-te puțin și răspunde-ți cu sinceritate la întrebarea: ce este atât de special la Paști și Crăciun față de alte zile?
Ce s-ar întâmpla dacă în aceste zile te-ai comporta la fel ca în celelalte?
De ce ești altfel de Paști, de Crăciun sau altă zi anunțată de alții ca specială, față de zilele considerate „normale”?
Te apucă puțin revolta la citirea celor de mai sus? Te deranjează? De ce? Pentru că realizezi că încerci să fii altfel decât ești în restul vieții tale? Sau pentru că nu ți-a trecut niciodată prin gând că de sărbători oamenii se mint cu drag și spor?
De ce nu poți fi în fiecare zi la fel de „pur” ca de sărbători? Sau de ce nu ești sincer(ă) cu tine, și fii la fel de frustrat(ă), nemulțumit(ă) și rapid comentator al celorlalți și în zilele de sărbătoare?
Mintea ta este cea care îți spune să respecți ce ți se spune și ce ai fost învățat(ă) pentru că altfel îl superi pe Dumnezeu și deranjezi zen-ul celorlalți oameni.
Sursa: internet
Dar, cine a făcut aceste reguli? OAMENII!
Cine le flutură până la saturație în fața ta? Oamenii.
Tu ești cel/cea care alegi în cine, în ce, când, cum, cât și dacă te ajută în evoluția personală să crezi în ceea ce ai învățat sau ți se transmite.
Tu ești cel/cea care în fiecare an hotărăști că vrei să-i cânți prohodul lui Iisus, că vrei să mai fie răstignit încă o dată pentru tine pentru ca apoi să-L învii și să ai, astfel, un mare motiv de sărbătoare (a se citi să mănânci și să bei pentru binele burții tale și pentru adormirea minții și a ego-ului, care a mai bifat o „evlavie” întru liniște sufletească și calmare a conștiinței).
Altfel, nu ai ști ce să faci cu tine într-o zi normală, banală, o zi în care alții nu te-au anunțat că ar avea ceva deosebit sau special.
Tu alegi ce, cât, cum și de ce crezi ceva anume și nu altceva.
Tu crezi că cinstești pe Dumnezeu, Iisus sau pe vreun sfânt mai mult într-o anumită zi decât în alta.
Ești mai special de Crăciun?
Ești mai credincios de Paști sau mai evlavios într-o zi proclamată - tot de oameni - drept sărbătoare?
Îți spun eu: NU! Doar ai conștiința mai împăcată, mai liniștită că AI RESPECTAT O REGULĂ IMPUSĂ DE OAMENI!
A venit Dumnezeu să-ți spună ție, personal, să-L cinstești mai mult în anumite zile însemnate de oameni cu roșu, în timp ce în alte zile poți să-L uiți? Ai voie, că doar ești ocupat să-ți trăiești viața dictată de minte în fiecare moment, în fiecare respirație, în fiecare clipă ce se întinde între două bătăi ale inimii.
De ce te mulțumești să fii special(ă), să te comporți și să te manifești special doar în anumite zile, decretate tot de oameni drept speciale?
Te face Paștele, Crăciunul sau orice altă sărbătoare mai altfel decât în orice altă zi?
Îmi vei spune, probabil, că te simți special(ă) pentru că toți oamenii sărbătoresc. Așa, și? Dacă nu se dă comanda „liber la sărbătoare, neamule!”, nu știi să te simți deosebit(ă)?
Sursa: Internet
Dacă o trăire, o emoție, un sentiment îți creează atmosfera festivă, de ce nu poți face același lucru în fiecare zi? Doar tu creezi acea stare, tu ți-o generezi, nu ți-o transferă, transplantează sau implantează altcineva.
Doar nu ești într-un anumit fel cu ocazia sărbătorilor pentru că așa ți se spune, ci pentru că așa simți. Deci TU ți-ai (re)creat acea stare, nu ți-a generat-o calendarul, biserica, religia sau vreun preot.
Tu ești cel/cea care își amintește - în asemenea zile - cât de special(ă) ești. Ca o haină pe care o scoți de la naftalină periodic pentru a o purta. Doar că, în rest, haina rămâne tot în dulap, nu dispare nicăieri.
La fel este și atmosfera specială din sufletul tău pe care o scoți la suprafață cu ocazia zilelor declarate speciale. De către alți oameni.
Ce te împiedică să permanentizezi aceste trăiri, acest „special”, în fiecare moment al vieții, în fiecare respirație, în fiecare zâmbet, în clipele dintre două bătăi ale inimii?
Nu mâncarea pe care o consumi de sărbători te face special(ă), nici băutura și nici cei din jurul tău.
Nimeni nu te poate face ceva, cumva, cineva ce tu nu ești deja.
Nimeni și nimic nu îți poate da o stare dacă ea nu se află, deja, în tine.
Iar asta înseamnă că îți amintești de tine, de cât de special(ă) te-ai născut, de cât de unic(ă) ești, doar uneori; așa, de sărbători.
Cu alte cuvinte, sărbătoarea este ziua în care îți reamintești de tine, de esența ta.
Doar că, din modestie, ai nevoie de un pretext pentru a te sărbători, aniversa, cinsti, onora și respecta pe tine, ființă unică!
Sursa: Internet
Dacă nu ai fi atât de preocupat(ă) să trăiești între două sărbători o viață liniară, plină de șabloane, reguli impuse și stereotipii, ai vedea că starea de celebrare este în tine în permanență.
Doar că, de (prea) multe ori este mai important să se respecte regulile altor oameni care spun că a te cinsti, a te onora, înseamnă fală, îngâmfare, egoism, blasfemie, etc.
Atunci când îți vei reaminti și vei ȘTI că o zi este declarată specială de către oameni, și că, deci, și tu poți să hotărăști că fiecare clipă a vieții tale e sărbătoare, vei înceta să trăiești prin și pentru alții, după regulile altora.
Abia atunci vei ști cu siguranță că TU EȘTI O SĂRBĂTOARE a fiecărei clipe, pentru că dacă tu nu ai fi, nu ai exista, atunci cine ar mai sărbători?
Iar când știi că fiecare clipă îți aparține deoarece este viața ta, de ce ai mai avea nevoie să-ți spună alții când și cum să te simți bine?
Mintea este cea care stabilește că azi e o sărbătoare mai mare decât mâine. Deci, tot mintea va ști că fiecare moment este de sărbătoare, de celebrare a ta, Omule creator!
Alegerea o face mintea, până ce îți vei înțelege menirea, însemnătatea, ESENȚA ta divină. Din acel moment devii CONȘTIINȚĂ pură pentru că în fiecare secundă este Paștele sau Crăciunul.
Până atunci nu vei fi decât un sclav al minții tale și a altora.
Momente de sărbătoare sau o viață în sărbătorire?
Creator sau creatură?
Sclav sau conștiință?
Binețe, dragul meu cititor!
Sursa: Internet
dr. Edith Kadar
Arad, 30 aprilie 2016
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Niciodată nu e prea târziu să recunoști că ai greșit și să spui cuvintele magice „îmi pare rău!”.
Vei pune, astfel, punct unei perioade neplăcute din viața ta, care ți-a adus mai mult sau mai puțin tumult sufletesc.
Doar orgoliul și vanitatea te pot împiedica să închizi această „ușă” prin care ți se strecoară frici, furii, ranchiuni.
Nu ai nimic de demonstrat nimănui, deoarece nu este o întrecere a virtuților.
Este, pur și simplu, o lecție de învățat, una care te poate ajuta să crești, să te dezvolți ca om, ca entitate.
Orgoliul și vanitatea te pot împiedica să vezi oportunitatea de a rezolva probleme, a elimina emoții distructive pentru suflet și a închide uși spre trecutul nerezolvat.
Cu cât îți recunoști mai ușor greșeala, cu atât te eliberezi mai repede de blocajele ce te pot duce mai târziu la boli.
A admite că ai greșit e o virtute și nu o slăbiciune.
A accepta că poți greși este un gest important de iertare a ta.
Este declarația ta de independență față de părerea celorlalți.
Este un act major de acceptare necondiționată a ta.
Este declarația ta de iubire față de tine.
Închide ușa trecutului pentru a putea savura liniștea prezentului!
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 27 octombrie 2015
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
( http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/10/recunoasterea-greselii-o-virtute.html)
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Fii liber în tot ceea ce faci.
Eliberează-te de frica de a nu supăra vreo persoană, vreun sistem sau vreo divinitate.
Singura persoană pe care o poți supăra ești chiar tu, deoarece vei ajunge prins(ă) și închis(ă) în capcana temerilor.
Ai curajul de a fi credincios alegerilor pe care le faci, chiar dacă cei din jur vor încerca să te convingă că nu e bine.
Susține-ți părerile dacă crezi cu adevărat în ele și simți că te reprezintă.
Renunță la teorii învechite și la idei preconcepute care nu fac decât să te împiedice să treci la acțiune, să schimbi ceva, să ieși din izolarea autoimpusă.
Poți face oricând pasul în necunoscutul care îți va aduce noutatea în viață. Trebuie doar să fii sătul(ă) de atâta teorie limitativă și însetat(ă) de practica eliberatoare.
Înlătură comoditatea răului cunoscut, și încearcă noutatea tărâmului de dincolo de „zidurile” știute.
Mai binele sigur nu e în zona care te-a făcut nefericit(ă), neîmplinit(ă).
Alege să explorezi necunoscutul, să cauți, să te cauți în afara realității de până atunci, și vei găsi ceea ce te împlinește.
Totul e să ai curajul să te eliberezi și dorința de a fi liber(ă) de încorsetări.
Liber sau limitat?
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 01 iulie 2015
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/04/despre-autolimitare.html)
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
În cazul în care ai uitat, dă-mi voie să-ți reamintesc că...
...viitorul strălucitor și mult visat nu năvălește peste tine și în viața ta uniformă, limitată și monotonă în timp ce îți plângi de milă cât de nedreaptă este soarta.
Viitorul luminos și mult dorit nu se creează din neant și nu se materializează cu dedicație specială pentru tine, cât timp tu te irosești într-o slujbă, relație sau situație de viață care ți-a blocat devenirea.
Două facultăți și trei masterate nu îți confecționează un viitor confortabil. Îți dau doar abilitățile pentru a ți-l „croșeta” singur(ă).
O slujbă bine plătită, unde să primești recunoașterea muncii tale nu ți se va oferi în timp ce îți umpli zilele vânzând morcovi în piață. Tu ți-o cauți și ți-o creezi crezând în tine și în talentul tău.
O relație de vis nu se teleportează în viața ta cu tot cu Făt-Frumos sau Ileana Cosânzeana în timp ce îți irosești vremea și viața cu parteneri/e de umplutură, total nepotriviți „ca să nu rămân singur(ă)”.
Tu ți-o atragi, fiind consecvent(ă) în ceea ce îți dorești.
O foarte înțeleaptă persoană, Ileana Vulpescu, a spus că „dacă nu știi ce să ceri, viața nu știe ce să îți dea”.
Pentru a primi ceea ce vrei trebuie, mai întâi, să știi ce vrei, apoi să fii realist(ă) în dorințele tale, să fii consecvent în a-ți urmări pas cu pas împlinirea a ce-ți dorești, și să ai răbdarea de a obține rezultatele.
În fond, este vorba despre tine într-un viitor care îți aparține. Dacă știi ce să ceri, viața va ști ce să-ți dea.
Nu mă crezi? Încearcă!
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 11 noiembrie 2015
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/11/primesti-doar-ceea-ce-ceri-in-viata.html)
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Spune-mi cât și cum te relaxezi ca să-ți spun cine ești.
Am adaptat un cunoscut proverb pentru a avea motiv să discutăm despre o prea-cunoscută problemă: lipsa de relaxare.
Știi tu, starea aceea în care faci ceva care îți place, dând astfel posibilitatea corpului să-și refacă forța și energia.
Îți amintești, nu?
În fiecare zi îți încarci programul cu tot felul de lucruri de făcut, și deja au ajuns atât de multe încât nu mai faci distincția între ceea ce e important și ce e urgent.
Toate au același grad de importanță și urgență, și orice abatere de la programul bine stabilit de mintea ta devine factor iritant și perturbator.
Până și tu, cu necesitățile tale cu tot, ocupi un loc secund, terț, în orarul propriei tale vieți.
Dar, uiți un lucru important: de unde iei, trebuie să pui la loc. Adică energia pe care o tot dai, trebuie refăcută obligatoriu, altfel... surmenaj, depresie, anxietate, boli cronice, maladii degenerative... moarte. Punct.
Și asta doar pentru că ai uitat, sistematic, să te reîncarci cu forță, putere, energie, bucurie și stare de bine.
A trebuit să muncești mult și bine pentru alții, așteptând în van să ți se recunoască meritele de către cei cărora li se cuvine totul.
Dar, dacă în programul tău zilnic te treci și tu cu o oră, timp în care să faci ce vrei pentru că ți se cuvine, și să fii surd(ă) la încercările altora de a te face să te simți vinovat(ă) de plăcerea relaxării, vei vedea nu numai că vei reuși să faci tot ce ți-ai propus, dar să mai faci și ceva extra.
Când ție ți-e bine, așa le este celor din jur. Când încerci să trăiești prin alții, ghinion, rămâi cu bateriile descărcate.
Relaxează-te și îți spun: armonie.
Extenuează-te, și îți spun: agonie.
Armonie sau agonie?
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 24 noiembrie 2015
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Cititorule, binețe!
De această dată te invit să urmărești emisiunea „Câte-n Lună și-n Stele” difuzată de TV Arad la data de 17 martie, în care povestesc cu gazda mea, Codruța Belean, despre arta de a fi femeie, feminină, fără a fi feministă.
În ciuda titlului, emisiunea nu se adresează doar femeilor, ci și bărbaților, partenerii noștri care ne completează, indiferent că sunt soți, fii, tați, frați, iubiți, amanți, parteneri.
„A fi femeie nu înseamnă a fi plină de forme și golită de fond, de feminitate.
Formele corpului și aspectul fizic nu te transformă automat într-o femeie.
Feminitatea nu ține de exterior ci de ceea ce vine din interiorul tău.
Este ceea ce rămâne după ce dai la o parte superficialitatea și gălăgia societății, te dezbraci de hainele iluziilor și îți asumi „nudul” originalului, al veritabilului, al naturaleții.
A arăta a femeie poate oricine, dar a fi înzestrată cu FEMINITATE și a fi FEMEIE e apanajul celor speciale.”
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Ajutorul pe care îl dai altora spune multe despre tine.
Dacă sari în ajutor fără să ți se ceară, ai sindromul „salvatorului”. Îi ajuți pe toți, oricând, oriunde; dacă trebuie, dacă nu, tu te bagi în viața omului că doar „trebuie” să ajuți.
Faptul că nu ți s-a cerut ajutorul este, pentru tine, un amănunt nesemnificativ, și nici nu mai stai să realizezi acest lucru și că invadezi teritorii private, vieți, doar din dorința de bine dictată de ego-ul tău.
Imaginează-ți că stai, pur și simplu, pe marginea unui drum, și vine cineva care, fără a te întreba, presupune că vrei să treci strada. Și, bazându-se doar pe bănuiala lui, te ia pe sus și te duce pe partea cealaltă. Tu, nu numai că vei fi revoltat, dar îi vei și spune vreo două „binefăcătorului” care a vrut să te salveze.
Tu vei rămâne cu supărarea, iar el se va plânge tuturor că a făcut un mare bine, iar tu ești un nerecunoscător care nu i-ai spus nici măcar „mulțumesc”.
Ți se pare cunoscută situația? Ai fost în vreuna din ipostaze?
Dacă faci fapte de „bine” bazate pe presupunerile minții tale, se cheamă că ești egoist(ă) deoarece crezi că gândirea ta este atât de bună încât e valabilă pentru toți, și că ceilalți sunt incapabili să se ajute singuri doar pentru că nu o fac ca tine.
Oprește-te din a presupune ceva, a interpreta, a crede despre și a proiecta pe alții părerile tale. Oamenii vor reacționa neașteptat, iar tu te vei victimiza considerându-i pe ceilalți nerecunoscători.
Drumul spre propriul tău iad este pavat cu bune intenții... și presupuneri... și interpretări... și proiecții... și credințe false.
Fă cale întoarsă, spre tine, până nu e prea târziu!
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 21 iulie 2015
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.
Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles
* * * * * * *
Fiecărui om îi place să vorbească despre adevăr.
Dar, al lui e cel mai cel: mai bun, mai adevărat, mai definitoriu, mai merituos, ridicându-l până la rangul de adevăr universal.
Fiecare este convins, conștient sau nu, că al lui este general valabil, cel mai plin de esență și real adevăr care poate exista pe fața pământului.
Probabil îmi vei spune că nu există mai multe adevăruri, există doar unul singur: ADEVĂRUL. Profund! Și care e ăla, spune-mi, rogu-te?! Oricât te vei strădui să enunți vreun adevăr, acela va fi ceea ce tu înțelegi prin acest cuvânt; va fi, deci, părerea ta, adevărul tău despre...ADEVĂR. Înțelegi ce vreau să spun?
Dar, te-ai gândit vreodată cine stabilește care este adevărul? Cine are dreptate?
Dacă tu ai dreptate tot timpul, înseamnă că ceilalți sunt ignoranți și nu știu nimic?
Oare, adevărul lor nu este bun la modul general, sau doar nu rezonează cu tine?
Și dacă ceea ce este valabil pentru tine e valabil pentru toți ceilalți, atunci câte adevăruri există?
Iar dacă fiecare om de pe planetă e convins că adevărul lui este cel mai bun, cum rămâne cu ceilalți?
Ai înțeles raționamentul? Ai sesizat capcana ego-ului?
Lupta continuă de a demonstra că doar adevărul tău e valabil te îndepărtează de la adevărata ta menire, de la adevăratul scop pentru care te-ai născut.
Adevărul fiecăruia este real și reprezintă doar o cale de urmat spre împlinire, nu un scop de demonstrat cu orice prilej. Aceasta este capcana pe care ego-ul o întinde; aceea de a te pierde în lupte inutile, de a-ți irosi energia vitală în bătălii cu morile de vânt.
Adevărul fiecăruia este cel mai bun pentru el, și nu este un deziderat de cucerit, impus și fluturat cu orice ocazie.
Când vei înțelege asta, vei înceta să te irosești și te vei concentra doar pe tine, pe împlinirea ta, pe devenirea ta.
Adevărul tău te eliberează pe tine. Nu pe altă persoană; aceea va fi eliberată de adevărul său, ș.a.m.d.
Nici adevărul altcuiva nu te va elibera pe tine.
Nu mai fă comparații, nu te mai irosi.
Nu încerca să impui altora adevărul tău; nu ești deținătorul adevărului universal, nu te mai umfla în pene cu ego-ul tău cu tot. Nu de asta ai venit aici.
Folosește-ți adevărul pentru a te desăvârși. Și nu uita să-l împrospătezi tot timpul cu noutăți.
Și așa, fiecare zi îți va aduce ceva nou pentru tine, prin tine.
E chiar atât de greu?
Binețe, dragă cititorule!
dr. Edith Kadar
Arad, 15 iunie 2015
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
