Fii ZERO!

Cine ești tu?
Ești mândru de cine și ce ești? Ești dezamăgit de ceea ce ești?
Ești cineva? Ești un nimeni?

Binețe, dragă Om!

„Fii ZERO”, e mesajul pozei atașată materialului, văzută la prietena mea dragă, Ioana Hateganu​ (mulțumesc cu multă recunoștință pentru mesaj, draga mea!). 

E o imagine cu un impact puternic, deoarece zgândărește omul (ok, pe mine :D) la toate nivelurile lui. 

FIZICUL îmi zice: „Cum să fiu zero? Uite-aici cât am acumulat de-a lungul timpului?!”.

EGO îmi spune: „Zero ești tu cu mă-ta și cu tac-tu! Eu sunt cineva, ai auzit?! Bă, ai auzit? Sunt CINEVA!”.

MINTEA îmi spune: „Zero? Asta e ceva? E nimic? E bine sau rău? Ce este zero? O cifră, un concept? Este același lucru pentru toți?”.

PSIHICUL îmi spune: „Zero? Adică nu merit nimic? Nu mă iubește nimeni? Sunt singură și ignorată? Stai să pun de-o depresie sau atac de panică, doar-doar m-o auzi cineva și-mi ridic, așa, valoarea”.

SUFLETUL îmi spune: „În sfârșit, nu mai ești un cineva creat, ci ai ajuns la punctul în care ai anulat minciuna din viața ta!”.

SINELE DIVIN îmi spune: „Draga mea, pentru a ne întâlni, a mă conștientiza, a mă accepta și a mă integra, era nevoie să îți distrugi iluziile pe care ți-ai construit viața și atașamentele de orice natură, în orice domeniu al ființării tale. Conștiința nu are nicio legătură cu ceva palpabil.

Pentru a fi o CONȘTIINȚĂ e nevoie să dărâmi, mai întâi, tot ce este vechi. 

Ce ai avut până acum, te-a adus aici. Ți-e bine? Ești mulțumită? Ai liniște și pace în tine? Asta se simte, nu se spune. Dacă ți-e bine, nu mai ai nimic de făcut, pentru că totul vine spre tine, toate ușile ți se deschid în fața ta. Ești pe calea ta.

Dar dacă ai piedici de orice fel, în orice domeniu, ești pe calea iluziei și a atașamentelor.

Pentru a fi CONȘTIINȚĂ DIVINĂ e nevoie să anulezi tot ce ai făcut și te-a adus aici.

E nevoie să FII ZERO, mai întâi, pentru a putea fi un om trezit în conștiință.

Pentru a fi cineva, TREBUIE să fii, mai întâi de toate, un mare ZERO! Abia de acolo poți să te construiești.

Când ești ZERO, ești deja concretizată, exiști. Până atunci ai fost doar imagini, povești, minciuni, iluzii și atașamente.

Dă-ți voie să te anulezi, să fii ZERO, pentru că de acolo începe creșterea și dezvoltarea ta!”

Chiar, Omule, ce am de pierdut? Ce ai de pierdut? Totul, pentru a fi NIMIC și a deveni CINEVA.

FII ZERO!

Namaste, OM asumat!

Edith Kadar​

P.S. Te invit să revezi materialele mele pe tema „Niveluri de conștiință”. 

Mulțumesc!

https://www.youtube.com/playlist?list=PLaotY2f7iCJ-zv_GDHWBbj_s1CuVhXwYM

dr. Edith Kadar 

Arad, 21 august 2018

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2018/08/fii-zero_21.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

ZONA DE CONFORT

Oamenii nu te contestă pentru ceea ce spui sau faci, ci pentru că îi scoți din zona de confort a gândirii lor de până atunci, iar asta nu ți-o iartă.

Te vor contesta și dincolo de logica naturii și a gândirii, își vor pune toată energia lor la bătaie doar pentru a stârni mai multe persoane cu aceeași gândire, iar împreună să te aducă acolo unde consideră ei că meriți: în locul unde să recunoști că ei au dreptate și că tu ai greșit.

Dacă nu ai încredere în tine, în valoarea ta, viața îți va aduce asemenea oameni în cale pentru a te contesta deoarece, în sinea ta, și tu te contești puternic. Și vor continua să apară până ce ți-ai rezolvat neîncrederea în tine în toate domeniile.

Și tu ești oglinda lor, deci și ei ar trebui să se observe și să își observe vehemența cu care te contestă în loc să se întrebe de ce li s-a întâmplat asta, care este lecția și de ce au o asemenea reacție.

Dragă Om, totul ni se întâmplă pentru ca noi să învățăm, să creștem, să ne dezvoltăm. Dacă ne irosim energia și viața în a arăta cu degetul și a contesta (în loc să observăm lecția ce ne-a fost adusă) vom sfârși bolnavi și epuizați, și cu lecțiile neînvățate. 

Nu-i nimic! 

TOT CE REFUZĂM SĂ ÎNVĂȚĂM VA RĂMÂNE MOȘTENIRE COPIILOR ȘI URMAȘILOR NOȘTRI! 

Și, în loc ca ei să își trăiască viața proprie, vor fi nevoiți ca, mai întâi, să trăiască problemele pe care am refuzat să le rezolvăm fiind prea preocupați să dăm cu pietre în alții.

Oamenii nu te contestă pentru ceea ce spui sau faci, ci pentru că îi scoți din zona de confort a gândirii de până atunci. 

Fiecare își are propriul drum, propria lecție. 

Fă-ți lecțiile tale, nu te uita la ce fac alții.

Fii altfel decât ai fost ieri.

În fond, asta e înțelepciunea ieșirii din zona de confort.

Binețe, dragă Om!

Edith Kadar 

Arad, 15 august 2020

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2020/08/zona-de-confort.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

UNDE PLEACĂ COPILUL DIN NOI?

„Dragă om mare,

m-am gândit să povestim puțin pentru a-ți reaminti câte ceva ce, se pare, ai uitat.

Îți aduci aminte copilăria? 

Îți amintești cum nu aveai nicio grijă, ieșind afară la joacă în fiecare zi, indiferent de vremea de afară? Îți amintești că nu te interesa că plouă sau că ninge, nu conta dacă era caniculă sau ger, ci conta doar bucuria de a fi afară cu prietenii și colegii tăi, nu-i așa?

Îți amintești că totul era o noutate pentru tine, de la frunzele copacilor la trilul păsărelelor, de la forma norilor la ineditul fiecărei zile.

Mai ții minte bucuria pe care ți-o aduceau cele 5 simțuri: mirosul vacanțelor, culorile naturii, gustul mâncării de la bunici, auzul vocilor dragi și textura jucăriilor primite în dar?

Obișnuiai să te bucuri din orice, dar acum ai uitat de toate astea, se pare. Te-ai grăbit să crești pentru că așa ți s-a spus.

Dar cine ți-a cerut să mă lași de mână pe mine, copilul din tine? De ce m-ai abandonat rușinat, încercând să te adaptezi rapid la cerințele celor care și-au părăsit și ei copilul interior, și care s-au autointitulat „adulți”? De ce te jenezi să mai fii vesel, dezinhibat, liber și îndrăzneț?

De ce copilul are voie să facă și să fie orice, dar un adult este judecat și condamnat de către cei ce și-au repudiat copiii din ei, adică societatea?

De ce eviți copilul din tine, bucuria și naturalețea lui, pentru a deveni un adult plin de frici, furii, rigid, închistat și care a uitat cum să râdă?

Cu ce te ajută să fii adult dacă ești atât de nefericit?

Și de ce ți-e frică să mă regăsești pentru a-ți reaminti cine ești și ce poți cu adevărat.

Te pot învăța multe, și poți să redevii fericit.

Este atât de important să fii considerat „adult” încât repudiezi „copilul” din tine?

Te-am urmărit, dragă om mare, și am văzut că nu te descurci deloc fără mine. Aștept plin de răbdare să te trezești, să îți reamintești de mine și să mă chemi să fac parte, din nou, din viața ta.

Semnat: COPILUL DIN TINE”

dr. Edith Kadar 

Arad, 02 iunie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

SUFLETUL și EPIDEMIA DE ILUZIE

Fragment din pictura „Crearea lui Adam” de Michelangelo Buonarroti, Capela Sixtină, Vatican

De la început îți spun că e un material mai lung; alegerea este a ta dacă citești ceva sau nu ținând cont de lungimea textului, dar decizia reflectă comportamentul care te definește și îți definește lumea în care trăiești: REALITATE vs. ILUZIE.

*    *    *    *    *    *    *

Întrebare primită din partea multora: „există recuperare de părți de suflet sau este doar readucerea energiei rămase acolo unde am trăit o traumă pe care nu am vindecat-o?”

Răspunsul meu (care nu trebuie să fie și al tău): SUFLETUL NU SE PIERDE. NU SE POATE PIERDE PENTRU CĂ E PARTE DE DUMNEZEU.

El este doar acoperit, rescris sau repictat cu un comportament străin lui, un comportament egotic, care neagă informația divină cu care venim, și recreează viața după chipul și asemănarea omului.

Sufletul, partea de Dumnezeu, e uitată, ignorată și negată.

Este ca o pictură originală peste care s-a pictat altceva, ceva de calitate net inferioară.

Însă, mai devreme sau mai târziu, originalul și informația pe care o are vor ieși la suprafață. Minciuna și falsul nu pot rezista, chiar cu prețul distrugerii întregii lucrări.

La fel se întâmplă și în cazul sufletului.

Noi venim cu informația divină despre cine suntem și unde va trebui să ajungem în existența actuală. Doar că educația restrictivă, bazată pe condiționări și limitări, este cea care rescrie informația de bază cu care am venit aici, pe Pământ.

Toate negările de trăire și de bucurie, toate credințele limitative, toate îngrădirile pe care ni le impunem sau ne sunt impuse, toate măștile pe care ni le punem pentru a primi iubire și apreciere, adică toate minciunile și iluziile, vor acoperi sufletul, originalul, dumnezeirea.

Și așa, o operă desăvârșită este repictată de mâini amatoare, iar rezultatul este un fals, un kitsch.

Ceea ce noi numim traumă sau suferință este doar crăparea stratului de deasupra, acela mincinos. E ca o rană care, în loc să fie tratată, este acoperită cu un plasture, să nu se vadă. La un moment dat, acea rană se infectează, iar puroiul, minciuna, dă să iasă la suprafață.

Acela e un moment pe care noi îl numim TRAUMĂ sau SUFERINȚĂ.

Ce sunt ele și când apar? Atunci când ceea ce ni se întâmplă este total diferit de ceea ce știm și ceea ce vrem.

De exemplu: pierderea unei persoane dragi (indiferent că e vorba despre moarte, abandon sau pur și simplu plecarea acelui om din viața noastră) este o traumă pentru că am dezvoltat atașamente prea mari, și pentru că nimeni nu ne-a învățat că nimic nu ni se cuvine, și că fiecare are o viață și decizii pe care noi va trebui să le respectăm.

Deci trauma și suferința apar atunci când pierderea noastră este mai importantă decât decizia lor; când ceea ce simțim noi este mai important decât liberul lor arbitru. Când ego-ul nostru este mai puternic și mai „vital” decât sufletul lor.

Sau, hai să luăm cele 5 răni considerate ale sufletului: respingere, abandon, trădare, umilire și nedreptate. Oare, sunt ele ale sufletului, sau sunt oglindirea programelor de viață ce ne-au fost instalate încă din viața intrauterină?

Sufletul este acea parte de Dumnezeu cu care venim înzestrați. Este acel Duh Sfânt (sau cum vrei tu să îi spui, indiferent de religia ta) care ne animă toată viața și care, atunci când pleacă, determină moartea corpului fizic.

Dacă Sufletul este partea divină din noi, înseamnă că avem în noi toată informația pe care o are Dumnezeu. Și totuși, pentru foarte mulți, această afirmație poate părea blasfemie sau lipsă de smerenie.

Indiferent de credințele care ne animă, un lucru este cert: Sufletul, parte de Dumnezeu, este baza, matricea originală, pe care se construiește „haina” lui în această lume, corpul fizic.

Cu cât informația divină, sufletul, este mai nealterată, cu atât trupul este mai sănătos și mai viguros.

Cu cât acoperim sufletul cu programe și atașamente egotice, cu atât corpul devine mai slăbit, mai bolnav.

Sufletul în manifestare pură înseamnă Iubire, bucurie, sănătate și tinerețe. Omul îmbătrânește nu din cauza vârstei, ci din cauza credințelor și a fricilor din ce în ce mai multe și mai gele care acoperă opera originală, Dumnezeu.

Din când în când, de-a lungul vieții, sufletul trimite mesaje și încearcă să se elibereze de închisoarea în care l-au pus ego și orgoliul. Atunci pierdem oameni sau lucruri materiale de care ne-am atașat atât de mult încât i-am transformat în dumnezei.

Și ce se întâmplă când ne „închinăm” la alt dumnezeu decât la Dumnezeu? Pierdem tot, pentru că nu mai suntem în realitatea divină, ci în matricea iluziei. Matrix.

În acea matrice, lumea e populată de oameni plini de frici, de ură, ranchiună, de indivizi care profită de pe urma lor dându-se salvatori. În acea matrice, oamenii își înmânează de bună voie puterea cu care s-au născut și ajung să ignore semnalele sufletului, ale divinului, acceptând ca viața să le fie rescrisă de oamenii-dumnezei falși în care cred mai mult.

Ce se întâmplă, deci? Informația originală, sufletul, este „virusată” de și cu programele oamenilor-substit al unui dumnezeu.

Dar Sufletul, informația primordială, divinitatea, nu pot fi virusate și nu pot fi rescrise de om.

Și atunci ce sau cine suferă și are traumă? Acea parte falsă creată de om: ego-ul în iluzie.

Sufletul nu suferă. E parte de Dumnezeu: El știe tot (este omniscient), poate tot (este omnipotent) și este peste tot, nu doar într-un singur loc (este omniprezent).

Oricât ar fi de acoperit de programe limitative, de fals și de iluzie, El tot iese la suprafață și scoate la iveală „virușii” de program care încearcă să nege divinitatea.

Adevărul, Dumnezeu, va ieși la suprafață crăpând straturile de fals; iar când asta se va întâmpla, este ca și cum toți cei care au crezut în altceva vor pierde plasturii minciunii, iar prin rănile supurânde ale ego-ului vor ieși la suprafață „virușii” de program care au încercat să acopere dumnezeirea.

Va fi ca și când lumina divină, originea noastră, Sufletul, Coroana, va scoate și va ține în mâini programele care ne-au virusat credința.

Iar asta, oamenii o vor numi pandemie cu coronavirus.

Dragă om, Sufletul nu suferă; este parte de Dumnezeu.

Suferința și trauma sunt ale ego-ului, ale imaginii false pe care ți-ai construit-o și care, acum, se dezintegrează.

Viitorul și sănătatea ta depind de Adevărul pe care le (re)aceepți în viața ta. Nu este suficient să spui că accepți.

Trăim vremuri în care minciuna, în orice formă, este dezintegrată. Dacă nu te schimbi și nu te adaptezi, vei muri apărându-ți iluzia, doar îți negi esența vieții: Dumnezeu.

Alege înțelept.

Alege-te!

Binețe, Om Înțelept și asumat!

Edith Kadar 

Arad, 17 martie 2020

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2020/03/sufletul-si-pandemia-de-minciuna.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

Despre IERTAREA DE SINE și TRECUTUL PREZENT ÎN TRĂIRE

Primesc frecvent mesaje, comentarii sau întrebări legate de iertarea de sine pentru chestii din trecut.

De obicei cer să mi se scrie sau spună 3 motive pentru care nu merită să se ierte omul pe sine, și ce beneficii are rămânând în suferință.

Și în loc să se gândească la faptul că tot ceea ce îi creează probleme s-a întâmplat demult, și că trăiește și acum acolo, în trecut, mi se trimit răspunsurile la întrebări, ca justificări că nu merită iertarea.

Cel mai des mi se vorbește despre mustrări de conștiință pentru „orori” de genul: „mi-am necăjit părinții în trecut... am mințit în trecut... am trădat încrederea unor oameni apropiați...”, etc., și că ceea ce simt, neiertarea, li se pare corect.

Dragă om care îmi scrii, cu atâtea mustrări de conștiință ești sigur că judecata ta e corectă? Ești sigur că asta e varianta finală? Deci a fi corect înseamnă pentru tine să nu te ierți? Excelent!!! Rămâi acolo!!!

Hai să-ți zic ceva:

1.- Cu toții ne-am necăjit părinții. Se numește DIFERENȚĂ ÎNTRE GENERAȚII.

Se pare că tu nu vrei să ieși de acolo, din trecut, că încă ești copil, și că vrei să fii vinovat toată viața. Deci nu vrei să te maturizezi. Felicitări!

2.- Cu toții am mințit și am avut mustrări de conștiință pentru asta. Se numește MECANISM DE PROTECȚIE. Nu ești atât de special încât doar tu, numai tu, tu, tu, să faci acel lucru. 

Se pare că îți place starea, și îți place pedeapsa, penitența. Felicitări!

3.- Cu toții am pierdut încrederea unor persoane dragi. Se numește DIFERENȚĂ DE OPINII, și este absolut normală. Dar, se pare că vrei să rămâi acolo, îți place, altfel ai înțelege că acum e prezentul, și că acelea au fost în trecut. Felicitări că refuzi prezentul!

4.- NU EȘTI ATÂT DE SPECIAL ÎNCÂT TU SĂ FI FĂCUT CELE MAI MARI ORORI DIN UNIVERS!!!!! Îmi pare rău să-ți distrug iluzia.

5.- Chiar crezi că Dumnezeu e supărat pe tine?

Dacă răspunsul e DA, în ce Dumnezeu crezi tu?

Dacă răspunsul e NU, cine ești tu să nu te ierți, dacă Dumnezeu a făcut-o? Ești mai presus decât El?

6.- Dacă ai citit astea în fugă, fără să le aprofundezi, și răspunsul tău e același ca cele pe care le-ai scris în mesajul trimis, FELICITĂRI! Ai făcut o alegere: ai ales să rămâi în iad.

Să știi că Dumnezeu lucrează prin oameni, dar dacă tu refuzi să auzi, e alegerea ta.

Să ai o viață faină, așa cum ți-ai ales-o!

Edith Kadar 

Arad, 29 ianuarie 2020

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2020/01/despre-iertarea-de-sine-si-trecutul.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

Despre VINDECARE

Adevărata vindecare apare doar atunci când tu cauți soluții, și nu aștepți să vină altcineva să ți le aducă mură-n gură.

Până ce nu ești dispus să găsești ceea ce simți că te ajută, degeaba afirmi că vrei să (te) vindeci.

Când vei fi dispus să renunți la a învinovăți pe oricine în afară de tine, va începe procesul de tămăduire.

Nu mai repede. Oricum nu este nimeni de vină. Așa a trebuit să fie pentru a învăța o lecție importantă.

Ceea ce devii pe drumul căutării și găsirii de soluții este, de fapt, vindecarea.

Te-ai îmbolnăvit deoarece ai luat o serie de decizii neinspirate.

Pentru a te vindeca este nevoie să faci drumul invers, iar asta poate să dureze.

Dar fiecare pas făcut, fiecare punct rezolvat te curăță și te purifică, iar tu vei fi altul.

Devii altcineva.

Iar această devenire se numește vindecare.

Te vindeci când ai renunțat la ce te izola de Dumnezeu, și când te reîntorci la esența ta. Nu mai repede.

Și mai trebuie să o și faci, nu doar să spui că tu o faci.

Caută și nu aștepta soluțiile altora.

Fiecare răspuns te va schimba și te va elibera de greutatea trecutului.

Asta este vindecarea.

Iar când tu te vindeci, se vor vindeca și alții, prin puterea exemplului tău.

Schimbă-te pe tine, și vei schimba lumea!

dr. Edith Kadar 

Arad, 28 ianuarie 2020

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2020/01/despre-vindecare.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RATAREA DE SINE ESTE O ALEGERE

Oamenii sunt născuți să fie extraordinari. Ratarea de sine este o alegere personală.

Binețe, dragă Om!

Te invit să povestim despre drumuri în viață, trasee, destinații și alegerile pe care le facem. Dacă vrei. Dacă nu... drum bun în continuare!

Nu uita să pornești muzica, pentru a-ți fi alături pe calea cuvintelor și a ideilor.

Sunt oameni meniți să fie extraordinari în viață. 

De fapt, majoritatea au această perspectivă; doar că nu ajung să o întâlnească, prea preocupați să împlinească și să îndeplinească visele altora, sau să își asculte gândurile negative.

Omul nu este menit să fie nefericit, nici să se simtă mizerabil sau să trăiască în stres.

Toate acestea sunt alegeri personale.

Dacă ai fi atent la viața și la trăirea ta din fiecare moment, ai vedea că acționezi din instinct, de cele mai multe ori, fără să stai să gândești dacă acel gând este real sau nu. 

Și pentru că acționezi automat, de fapt reacționezi, ajungi să nu mai trăiești viața, ci să rămâi blocat în momentele care nu ți-au convenit, care ți-au zgândărit cel mai mult orgoliul și ego. 

Imaginează-ți că urci un munte. Poteca te duce spre vârf, iar traseul este foarte clar conturat și marcat; dacă l-ai urma, nu te-ai rătăci. Ai alături de tine diferite persoane care fie îți sunt alături pe aproape tot parcursul drumului, ori vin pe distanțe scurte, și apoi o iau pe alte drumuri.

Dar, la un moment dat, cineva face o remarcă și îți spune că nu calci bine, că ar trebui să-ți cari altfel rucsacul, că piatra pe care ai întâlnit-o este un bolovan de netrecut, un obstacol pe care el/ea nu l-a putut trece, și că nici tu nu vei reuși, etc. Ai înțeles.

Ai două variante: fie îți vezi de drumul tău, de traseul bine marcat, fie te oprești la fiecare comentariu/remarcă pe care le crezi sau la fiecare piatră sau obstacol (real sau imaginar) pentru că așa ți-au zis alții, iar tu îi crezi. 

Și, în loc să urci constant, te oprești în fața fiecărei pietricele și începi să explici și tu altora cât de importantă ar trebui să devină pentru viața lor, la fel cum a devenit pentru a ta.

Cred că ai înțeles parabola: drumul spre vârf este viața ta, colegii de călătorie sunt oamenii vieții tale, iar obstacolele sunt lucrurile pe care ți le spun alții, pe care le crezi pe loc, în loc să crezi în forțele tale proprii.

Așa cum o sămânță pusă în pământ va crește și se va dezvolta ca plantă cu viteza proprie, tot așa este și omul: de la început are trasată în ADN-ul lui informația că trebuie să crească și să se dezvolte. Nicăieri în programul de viață nu este înscrisă vreo stagnare sau oprire în evoluție.

De multe ori întâlnesc oameni cărora le simt și le văd măreția lor, acel vârf de munte unde ar trebui să ajungă. Doar că realitatea este total diferită; oamenii sunt obosiți, s-au dat bătuți, au renunțat la ei și la visele lor. De ce? Deoarece părerea celorlalți a ajuns să fie mai importantă decât traseul propriu.

Am întâlnit persoane care s-au oprit în fața unei pietricele, convinse fiind că era un obstacol de netrecut.

Am întâlnit oameni care au renunțat la vise și la ei înșiși pentru că a devenit mai important să asculte ce spun alții, nu ce simt și știu ei.

Am întâlnit oameni cu un potențial extraordinar, dar pe care și l-au negat sau l-au irosit încercând să împlinească visele și dorințele altora.

Am întâlnit semeni care și-au oprit traseul vieții din cauza unei remarci făcută de altcineva, și care a devenit o sentință, o condamnare definitivă la renunțarea de sine.

Am întâlnit oameni care și-au putut vedea și simți menirea extraordinară, dar care au ales să renunțe doar pentru a rămâne în zona mediocrității comode, a confortului neîmplinirii de sine.

Am întâlnit oameni care s-au poticnit și s-au oprit înaintea pasului decisiv, pentru că nu au avut încredere că dincolo de pasul pe care îl mai aveau de făcut era împlinirea de sine.

Și am întâlnit oameni care au rămas surzi la orice comentariu sau remarcă, și care și-au urmat calea, hotărâți să vadă singuri cum este la vârf. Ei s-au împlinit pe toate planurile deoarece nu i-au auzit pe ceilalți, dar și-au ascultat intuiția și vocea interioară.

Cu toții avem un traseu în viață, iar acesta nu poate duce decât la împlinire, la transformare, la devenire, la vârf. 

Nefericirea, eșecul, nereușita sunt alegeri personale: ai ales să asculți de alții și să consideri fiecare pietricică din drumul tău ca pe un obstacol de netrecut.

Și știi cum am putut recunoaște fiecare aspect despre care ți-am vorbit? 

Pentru că am fost acolo; am ascultat părerea altora, convinsă că ei sunt mai buni decât mine.

Apoi, m-am oprit în fața fiecărei pietricele, considerând-o stâncă de netrecut.

Apoi am luat-o pe alte drumuri, ale altora, crezând că sunt mai bune decât al meu. 

M-am înșelat de fiecare dată. M-am trădat de fiecare dată.

Cum mi-am dat seama? Eram nefericită, deprimată, agitată și lipsită de valoare în ochii mei.

Apoi am hotărât să merg pe propria-mi cale și să mă conving singură de traseu. Și am descoperit un drum extraordinar, cu perspective frumoase; mai am mult până la vârf, dar ce frumos e urcușul!

Așa am înțeles un mare adevăr: OAMENII SUNT NĂSCUȚI SĂ FIE EXTRAORDINARI; RATAREA DE SINE ESTE O ALEGERE!

 Alege. Alege-te!

Binețe, dragă Om!

P.S. Dacă nu ai timp să citești, te invit să asculți articolul citit de mine în materialul acesta de pe canalul meu You Tube.

Edith Kadar 

Arad, 12 mai 2019 

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2019/05/ratarea-de-sine-este-o-alegere.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

TRANSFORMAREA, ÎN RITMUL ȘI TIMPUL SĂU

Toate lucrurile se fac la timpul și în ritmul lor.

Nu poți grăbi ceva, și nu poți sări peste etape ale vieții, doar pentru a bifa vreo victorie demnă de anunțat pe facebook.

Fiecare om își are propriul ritm de creștere și dezvoltare personală, de înțelegere a informațiilor, și de asimilare în viața de zi cu zi. 

Unii pricep teoria mai repede, dar e posibil să treacă mult timp până să aplice și în practică.

Alții au nevoie de mai mult timp pentru ca informația să ajungă la ei, dar odată ce acest lucru s-a întâmplat, o vor aplica în practică imediat.

Cu alte cuvinte, ceea ce faci în practică reflectă cât de bine ai înțeles și asimilat teoria. 

Să presupunem că cineva vrea să se descopere pe sine. Ce face? Începe să caute, să citească, să se informeze. Și în loc să lase informația să pătrundă în interiorul lui și să îl schimbe de acolo, începe să facă schimbări în exterior, încercând să îi schimbe pe ceilalți, în loc să se concentreze pe sine. 

De multe ori, în această situație, se activează ego-ul spiritual, care nu are nicio legătură cu adevărata esență a omului, Spiritul.

Când ego este activ, își aduce cu sine „prietenii”: orgoliul, mândria, vanitatea. 

În acest stadiu, nici nu este importantă creșterea spirituală, cât demonstrația prin declarații peste tot cât de evoluat e omul, și cât de involuați sunt ceilalți. 

Dacă cineva simte nevoia să facă acest lucru, este departe de sine însuși, de esența sa divină; s-a rătăcit.

Viața de zi cu zi reflectă cât de mult și de bine și-a însușit informația despre viață. 

Fericirea sau nefericirea sunt barometrele fidele ale asumării.

Ce este fericirea? Starea de liniște, armonie, iubire și pace care apare în interior pe măsură ce omul lucrează cu el. 

Ce este nefericirea? Lipsa bucuriei, a optimismului, a chefului de viață, și prezența în permanență a încordării, fricii, furiei și rușinii, date de trăirea în exterior, de comparația cu ce sunt sau ce spun ceilalți. 

Un om fericit este cel care își ascultă Sufletul, adevărul lăuntric, și rămâne consecvent trăirii și simțirii de aici, din el însuși.

Un om nefericit este cel care ascultă părerea fiecărei persoane întâlnite, și care încearcă să țină cont de tot și de toate, uitând să se asculte pe sine, sau chiar ignorând asta.

Un om fericit este un om împăcat cu sine însuși, mai întâi, și apoi cu toată lumea. 

Un om nefericit nu se poate împăca cu sine până ce toată lumea nu se împacă cu el (așa crede el).

Un om fericit se iubește pe sine, indiferent de părerea celorlalți, pentru că a înțeles că în el este tot ce are nevoie pentru a fi în pace și iubire, inclusiv Divinitatea.

Un om nefericit nu se iubește decât dacă părerea celorlalți îi permite să facă acest lucru. În caz contrar, alege chiar să se autodistrugă, anulând inclusiv Divinul din el. 

Ce face ca un om să fie nefericit? Refuzul de a observa că tot ce se întâmplă e o lecție, și nu o pedeapsă. Oamenii nefericiți văd lucrurile ca pe niște greșeli, erori, și trăiesc în vină, în rușine și în frica de a nu supăra.

Ce face ca un om să fie fericit? Asumarea responsabilității pentru trăirile proprii. Un astfel de om știe că tot ce i se întâmplă este o lecție de învățat, și că dacă azi nu a făcut-o suficient de bine, mâine o va face mai bine, poimâine și mai bine, până ce totul va fi optim pentru viața lui din acel moment. 

Un om nefericit va vâna în permanență perfecțiunea, fără să aibă vreo idee cum arată ea.

Un om fericit nu se preocupă de perfecțiunea rezultatului, știind că drumul în viață este optim și perfect pentru el.

Dacă ar înțelege că a venit aici pentru a-și desăvârși creșterea și dezvoltarea înscrisă în codul genetic, omul ar trăi în liniște, pace și armonie cu el însuși.

Iar atunci când fiecare persoană ar fi în armonie cu sine însăși, între oameni ar fi armonie, pace, înțelegere. 

Ceea ce este înăuntru, va fi și afară. De aceea, schimbarea trebuie să înceapă dinăuntrul fiecăruia. 

În fond, nu poți cere pace în lume dacă în tine este un război continuu. 

Nu poți cere celorlalți să fie într-un fel, dacă consideri că tu nu trebuie să te schimbi, doar ceilalți. 

Fericirea este rezultatul trăirii în ritmul propriu, al înțelegerii mesajelor Universului, și al acceptării lor. 

Până ce nu ai înțeles corect informația, vei avea viața rezultată din ce și cât vrei să accepți. 

De exemplu, nu este suficient să cunoști alfabetul pentru a putea să scrii ceva sau să citești. E nevoie să înveți să compui cuvinte, apoi să formulezi propoziții, fraze. 

Poți să crezi că stăpânești arta comunicării, dar dacă nu vei scrie sau vorbi corect, nu vei fi înțeles decât de cei care sunt la același nivel cu tine. 

La fel se întâmplă și în viață: ai ceea ce ai în funcție de cât de bine ai înțeles mesajele pentru tine, și nu pentru ceilalți. 

Ești mulțumit? Du-te mai departe.

Nu ești mulțumit? Oprește-te și întoarce-te către tine; altfel te rătăcești pe drumul altora. 

Nu te grăbi. Nu ești în competiție cu nimeni; nici măcar cu tine. Ești pe un drum al descoperirii de sine. 

De ce ar conta să ajungi cât mai repede, dacă nu ai văzut și înțeles nimic din călătoria ta? Cu cine te întreci? Cu cei ca tine? 

Dar contează? Ești mai fericit(ă) dacă constați că alții sunt mai înapoiați? Ești sigur(ă) că asta înseamnă că tu ești altfel decât ei? 

Toate lucrurile se fac la timpul și în ritmul lor.

Nu poți grăbi ceva, și nu poți sări peste etape ale vieții, doar pentru a bifa vreo victorie demnă de anunțaț pe facebook.

Dacă ești fericit, ești pe calea ta, și toate ușile ți se vor deschide fără niciun efort.

Dacă ești nefericit, te-ai rătăcit. Întoarce-te, și lasă-ți orgoliul la o parte; altfel te vei îmbolnăvi. 

Nu trebuie să mă crezi. Încearcă.

Ce ai de pierdut? Orgoliul? Vreo boală? Timpul? Viața?

Încearcă, și vezi. 

Alege fericirea. Alege-te pe tine. 

Binețe, Om asumat!

P.S. Dacă nu ai timp să citești articolul, te invit să îl asculți lecturat de mine.

Edith Kadar

Arad, 28 mai 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2019/05/transformarea-in-ritmul-si-timpul-sau.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

VIAȚA ÎN RELAȚIILE TOXICE

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

O relație este toxică atunci când te otrăvește, îți blochează trăirea de frumos, simțirea de iubire și existența în liniște.

O relație este toxică atunci când nimic nu merge bine, nimic nu curge nestingherit, totul e forțat, și e nevoie de nenumărate reconfigurări ale traseului vieții.

Atunci când consumi un aliment toxic, corpul face tot posibilul să îl elimine, și dă simptomele de toxiinfecție și/sau de otrăvire. Până la o anumită doză, organismul poate face față, dar la doze mari poate intra în colaps și să moară.

Când otrava e consumată în doze mici, dar timp îndelungat, corpul se obișnuiește cu răul, și nu-l mai observă; nu mai observă că ceva nu este în regulă, deoarece s-a obișnuit cu starea.

La fel se întâmplă cu relațiile toxice.

Omul toxic este cel care te blochează, te împiedică să crești, să reușești, să te împlinești. Alături de un om toxic, totul este o luptă, în jur sunt doar piedici, nimic nu este lin, ușor sau natural.

Un om toxic nu te lasă să îți vezi calitățile, ci ți le va anula, sugerându-ți că nu poți, că nu știi, că nu ești în stare; indiferent cât de mult te străduiești, nu vei primi vreo încurajare sau vreun cuvânt pozitiv.

Indiferent că îi întâlnim în viața personală (familie, prieteni), sau în cea profesională (șefi, colegi), oamenii toxici au un rol foarte important în viața noastră: acela de a ne oglindi nesiguranțele, fricile, angoasele, temerile de orice fel.

Putem avea două tipuri de reacție când avem de-a face cu oamenii toxici: 

1.- să le dăm crezare că nu suntem buni de ceva, și să ne lăsăm călcați în picioare de ei. Asta ne va duce la boli grave și la moarte timpurie.

2.- să înțelegem că ei sunt doar oglinzile limitărilor noastre. Cu cât vom spune sau vom crede despre noi că nu putem, că nu suntem în stare, cu atât vom atrage oameni care să amplifice trăirile noastre negative.

Noi îi numim oameni toxici. Dar ei vin și doar deschid robinetul otrăvii pe care deja o avem, crezându-ne imperfecți.

Omule, poți alege să-ți plângi de milă și să devii o victimă a vieții care te trăiește (că tu nu o trăiești). Otrava este deja în tine, pentru că te crezi mai puțin decât ești. Oamenii pe care îi întâlnești îți apasă, doar, butoanele care îți eliberează toxinele din trăirea ta.

Adevărata otravă sunt emoțiile tale, nu oamenii; ei doar ți le arată, ți le eliberează.

Nimeni nu te poate răni și nu îți poate face ceva rău dacă tu nu îi permiți. 

Un om are efect asupra ta doar dacă tu ai așteptări de la el.
Repet: UN OM POATE AVEA EFECT NEGATIV ASUPRA TA DOAR DACĂ TU AI AȘTEPTĂRI DE LA EL!

Cel mai simplu este să dai vina pe ceilalți, să arăți cu degetul spre oricine altcineva în afară de tine.

Cel mai greu este să te detoxifici: să vezi ce „buton” ți-a activat omul toxic, să accepți că ai acea problemă, și să o rezolvi. 

TU, nu altcineva!

În fond, de aceea te-ai intoxicat, că ai cedat frâiele vieții tale în mâinile celorlalți.

OMUL TOXIC OGLINDEȘTE RELAȚIA TOXICĂ PE CARE O AI TU CU TINE, CU CREDINȚELE TALE, CU ESENȚA TA DIVINĂ.

Relația toxică. Pentru atunci când ai uitat de tine, ai uitat că ești esență divină!

Binețe, OM asumat!

P.S. Dacă nu ai timp să citești, te invit să asculți articolul citit în acest material de pe YouTube.

dr. Edith Kadar 

Arad, 08 februarie 2019

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2019/02/viata-in-relatiile-toxice.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.