SPUNE-MI CÂT TE RELAXEZI CA SĂ-ȚI SPUN CINE EȘTI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles

 *     *     *     *     *     *     * 

Spune-mi cât și cum te relaxezi ca să-ți spun cine ești.

Am adaptat un cunoscut proverb pentru a avea motiv să discutăm despre o prea-cunoscută problemă: lipsa de relaxare.
Știi tu, starea aceea în care faci ceva care îți place, dând astfel posibilitatea corpului să-și refacă forța și energia.
Îți amintești, nu?

În fiecare zi îți încarci programul cu tot felul de lucruri de făcut, și deja au ajuns atât de multe încât nu mai faci distincția între ceea ce e important și ce e urgent.
Toate au același grad de importanță și urgență, și orice abatere de la programul bine stabilit de mintea ta devine factor iritant și perturbator.
Până și tu, cu necesitățile tale cu tot, ocupi un loc secund, terț, în orarul propriei tale vieți.

Dar, uiți un lucru important: de unde iei, trebuie să pui la loc. Adică energia pe care o tot dai, trebuie refăcută obligatoriu, altfel... surmenaj, depresie, anxietate, boli cronice, maladii degenerative... moarte. Punct.
Și asta doar pentru că ai uitat, sistematic, să te reîncarci cu forță, putere, energie, bucurie și stare de bine.

A trebuit să muncești mult și bine pentru alții, așteptând în van să ți se recunoască meritele de către cei cărora li se cuvine totul.

Dar, dacă în programul tău zilnic te treci și tu cu o oră, timp în care să faci ce vrei pentru că ți se cuvine, și să fii surd(ă) la încercările altora de a te face să te simți vinovat(ă) de plăcerea relaxării, vei vedea nu numai că vei reuși să faci tot ce ți-ai propus, dar să mai faci și ceva extra.

Când ție ți-e bine, așa le este celor din jur. Când încerci să trăiești prin alții, ghinion, rămâi cu bateriile descărcate.

Relaxează-te și îți spun: armonie.
Extenuează-te, și îți spun: agonie.

Armonie sau agonie?

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 24 noiembrie 2015

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/08/gandul-zilei-06-august-2015-spune-mi.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

ARTA DE A FI FEMEIE - emisiune TV din 17 martie 2016

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

Cititorule, binețe!

De această dată te invit să urmărești emisiunea „Câte-n Lună și-n Stele” difuzată de TV Arad la data de 17 martie, în care povestesc cu gazda mea, Codruța Belean, despre arta de a fi femeie, feminină, fără a fi feministă.

În ciuda titlului, emisiunea nu se adresează doar femeilor, ci și bărbaților, partenerii noștri care ne completează, indiferent că sunt soți, fii, tați, frați, iubiți, amanți, parteneri.

„A fi femeie nu înseamnă a fi plină de forme și golită de fond, de feminitate.

Formele corpului și aspectul fizic nu te transformă automat într-o femeie.

Feminitatea nu ține de exterior ci de ceea ce vine din interiorul tău.

Este ceea ce rămâne după ce dai la o parte superficialitatea și gălăgia societății, te dezbraci de hainele iluziilor și îți asumi „nudul” originalului, al veritabilului, al naturaleții.

A arăta a femeie poate oricine, dar a fi înzestrată cu FEMINITATE și a fi FEMEIE e apanajul celor speciale.”

Acesta este un fragment din articolul semnat de mine și intitulat „LA MULȚI ANI, FEMEIE!” (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2016/03/la-multi-ani-femeie.html), postat pe blog la 8 martie, și care a constituit punctul de plecare al discuțiilor din cadrul emisiunii amintite.

Vizionare plăcută, mare mulțumire de însoțire și binețe îți spun dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar 

Arad, 18 martie 2016

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/03/arta-de-fi-femeie-emisiune-tv.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

SALVAREA ALTORA, CU ORICE PREȚ

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

Ajutorul pe care îl dai altora spune multe despre tine.

Dacă sari în ajutor fără să ți se ceară, ai sindromul „salvatorului”. Îi ajuți pe toți, oricând, oriunde; dacă trebuie, dacă nu, tu te bagi în viața omului că doar „trebuie” să ajuți.

Faptul că nu ți s-a cerut ajutorul este, pentru tine, un amănunt nesemnificativ, și nici nu mai stai să realizezi acest lucru și că invadezi teritorii private, vieți, doar din dorința de bine dictată de ego-ul tău.

Imaginează-ți că stai, pur și simplu, pe marginea unui drum, și vine cineva care, fără a te întreba, presupune că vrei să treci strada. Și, bazându-se doar pe bănuiala lui, te ia pe sus și te duce pe partea cealaltă. Tu, nu numai că vei fi revoltat, dar îi vei și spune vreo două „binefăcătorului” care a vrut să te salveze.

Tu vei rămâne cu supărarea, iar el se va plânge tuturor că a făcut un mare bine, iar tu ești un nerecunoscător care nu i-ai spus nici măcar „mulțumesc”. 

Ți se pare cunoscută situația? Ai fost în vreuna din ipostaze?

Dacă faci fapte de „bine” bazate pe presupunerile minții tale, se cheamă că ești egoist(ă) deoarece crezi că gândirea ta este atât de bună încât e valabilă pentru toți, și că ceilalți sunt incapabili să se ajute singuri doar pentru că nu o fac ca tine.

Oprește-te din a presupune ceva, a interpreta, a crede despre și a proiecta pe alții părerile tale. Oamenii vor reacționa neașteptat, iar tu te vei victimiza considerându-i pe ceilalți nerecunoscători.

Drumul spre propriul tău iad este pavat cu bune intenții... și presupuneri... și interpretări... și proiecții... și credințe false. 

Fă cale întoarsă, spre tine, până nu e prea târziu!

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar 

Arad, 21 iulie 2015

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/03/salvarea-altora-cu-orice-pret.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

ADEVĂRUL - UNUL SAU MAI MULTE?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

Fiecărui om îi place să vorbească despre adevăr.

Dar, al lui e cel mai cel: mai bun, mai adevărat, mai definitoriu, mai merituos, ridicându-l până la rangul de adevăr universal.

Fiecare este convins, conștient sau nu, că al lui este general valabil, cel mai plin de esență și real adevăr care poate exista pe fața pământului.

Probabil îmi vei spune că nu există mai multe adevăruri, există doar unul singur: ADEVĂRUL. Profund! Și care e ăla, spune-mi, rogu-te?! Oricât te vei strădui să enunți vreun adevăr, acela va fi ceea ce tu înțelegi prin  acest cuvânt; va fi, deci, părerea ta, adevărul tău despre...ADEVĂR. Înțelegi ce vreau să spun?

Dar, te-ai gândit vreodată cine stabilește care este adevărul? Cine are dreptate?

Dacă tu ai dreptate tot timpul, înseamnă că ceilalți sunt ignoranți și nu știu nimic?

Oare, adevărul lor nu este bun la modul general, sau doar nu rezonează cu tine?

Și dacă ceea ce este valabil pentru tine e valabil pentru toți ceilalți, atunci câte adevăruri există?

Iar dacă fiecare om de pe planetă e convins că adevărul lui este cel mai bun, cum rămâne cu ceilalți?

Ai înțeles raționamentul? Ai sesizat capcana ego-ului?

Lupta continuă de a demonstra că doar adevărul tău e valabil te îndepărtează de la adevărata ta menire, de la adevăratul scop pentru care te-ai născut.

Adevărul fiecăruia este real și reprezintă doar o cale de urmat spre împlinire, nu un scop de demonstrat cu orice prilej. Aceasta este capcana pe care ego-ul o întinde; aceea de a te pierde în lupte inutile, de a-ți irosi energia vitală în bătălii cu morile de vânt.

Adevărul fiecăruia este cel mai bun pentru el, și nu este un deziderat de cucerit, impus și fluturat cu orice ocazie.

Când vei înțelege asta, vei înceta să te irosești și te vei concentra doar pe tine, pe împlinirea ta, pe devenirea ta.

Adevărul tău te eliberează pe tine. Nu pe altă persoană; aceea va fi eliberată de adevărul său, ș.a.m.d.

Nici adevărul altcuiva nu te va elibera pe tine.

Nu mai fă comparații, nu te mai irosi.

Nu încerca să impui altora adevărul tău; nu ești deținătorul adevărului universal, nu te mai umfla în pene cu ego-ul tău cu tot. Nu de asta ai venit aici.

Folosește-ți adevărul pentru a te desăvârși. Și nu uita să-l împrospătezi tot timpul cu noutăți.

Și așa, fiecare zi îți va aduce ceva nou pentru tine, prin tine.

E chiar atât de greu?

Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar

Arad, 15 iunie 2015

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/03/adevarul-unul-sau-mai-multe.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

TRECUTUL PREZENT ÎN VIAȚĂ ALTEREAZĂ VIITORUL

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *

Trecutul prezent în viața ta actuală îți alterează viitorul.

Dacă te lași urmărit(ă) și bântuit(ă) de trecut, acesta îți va hotărî și creiona destinul viitor.

Tot ce ai făcut atunci, mai demult, orice decizie ai luat, reprezintă acea persoană, care ai fost.

Bucurii, împliniri, tristeți, nemulțumiri, realizări, eșecuri, toate au fost deja, au trecut odată cu minutele vieții tale, de ce le mai reții lângă tine, azi?

Regretele, „copiii” trecutului prezent în viața ta, sunt doar „zgârieturi” pe răbojul timpului și nu o viață de sine stătătoare. Forța și puterea pe care le-o transferi regretelor îți pot modela viitorul într-un mod total eronat, în conformitate cu ele și nu cu adevărata ta cale.

Trecutul este haina învechită, ruptă, tocită, de care nu mai ai nevoie pentru că timpurile s-au schimbat, „hainele” prezentului sunt altele.

Renunțarea la trecut și la ale sale regrete, și traiul în prezent este singura „tendință” de modă ce nu te face snob; din contră, te menține original.

Trecut, prezent în viața ta sau doar prezent și atât?

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar 

Arad, 26 februarie 2016

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/02/trecutul-prezent-in-viata-altereaza_26.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

IMAGINEA TA, REALITATE sau ILUZIE?

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

Am vorbit despre imaginea pe care ți-o percep ceilalți, și dacă aceasta reflectă realitatea ta sau a lor. (http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2015/10/imaginea-ta-vazuta-de-ceilalti.html)

Dar, oare, imaginea pe care ți-o percepi tu este cea reală sau este o iluzie?

Imaginea pe care ți-o percepi în oglindă este, de cele mai multe ori, distorsionată, cu mult diferită decât cea reală.

Te poți vedea mai tânăr sau mai bătrân decât ești, mai gras sau mai slab, mai frumos sau mai urât, mai mare sau mai mic, mai puternic sau nu, dar rareori părerea ta despre tine concordă cu a altora sau cu realitatea.

Imaginea  creată de minte aparține unei perioade din viață când a avut loc ceva ce te-a marcat fie în sens pozitiv, fie într-unul negativ; iar după aceea ai uitat să ajustezi „contorul” la fiecare zi care a trecut, și ai rămas „înțepenit” acolo, în acea imagine demult apusă.

Doar că, din acel moment tu te evaluezi, iei hotărâri, te judeci și te (de)valorizezi în funcție de ceea ce percepe mintea și ochiul când te privești în oglindă, și nu după chipul și asemănarea ta reală, actuală.

Când nu îți vezi adevărata ta față, realele tale calități și abilități, riști să te scufunzi într-o lume a frustrării, fricilor, neputinței și disperării, crezând că nu poți face ceva pozitiv cu și în viața ta.

Doar că, vezi tu, nu e adevărat. Poți face orice pentru că ești înzestrat cu multe calități și talente.

De cele mai multe ori imaginea în oglindă te minte pentru că e creată de minte.
Vrei să te vezi cum ești în realitate, acum? Fă-ți o poză și astfel vei privi realitatea în față.

Îți place? Du-te mai departe.
Nu-ți place? Fă ajustările necesare pentru că TU ești creatorul propriei lumi și nu mintea ta.

Realitate sau iluzie?

Binețe, dragă cititorule!

 dr. Edith Kadar
Arad, 27 septembrie 2015

  *     *     *     *     *     *     *

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/09/imaginea-ta-realitate-sau-iluzie.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

ZIDURILE NOASTRE, TOATE....

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

De câte ori nu ai spus, ție și altora, că ai senzația că te sufoci, că nu poți primi suficient aer, că te simți încorsetat(ă) și că viața decurge, parcă, discontinuu ca o mașină ce rulează cu frâna de mână trasă?

Te-ai gândit vreodată ce este dincolo de simptomele fizice descrise? Ce face ca aerul să ți se pară insuficient când îl inspiri? 

Dar, te-ai gândit vreodată de ce, deși începi să faci tratamente, simptomele respiratorii persistă, iar insuficiența respiratorie se agravează cu timpul, în loc să se remedieze?

Binețe, cititorule!

Mă gândeam că poate vrei să știi ce este dincolo de zidurile răspunsurilor pe care (ai senzația că) le cunoști.

Pornește, rogu-te, muzica și hai să povestim.

De-a lungul vieții ne fabricăm tot felul de ziduri în sufletul nostru cu ajutorul minții. Ego-ul „croșetează” cărămidă cu cărămidă limitarea încredințându-ne că noi știm totul cel mai bine, și că suntem stăpânii absoluți ai controlului în viață. Nimeni nu poate ști mai bine decât noi ce este bine și ce nu pentru toată lumea.

Pe an ce trece, zidurile se tot îngroașă pentru că, în loc să le dizolvăm căutând și obținând răspunsuri, preferăm să rămânem în realitatea în care ne-am izolat și cu care ne-am împrejmuit. Refuzăm să ne recunoaștem frica, disperarea și reala limitare care au devenit partenere în cotidianul vieții.

Cu timpul, pereții nu devin doar groși, dar sunt și înalți, blocându-ne accesul la altă realitate, una nouă, salvatoare. 

Și când zăcem ani de-a rândul împrejmuiți de zidurile care anulează orizontul, ajungem să ne creăm o lume în care noi punem întrebări, și tot noi ne dăm răspunsuri folosind aceeași minte. 

De aceea, de multe ori nu realizăm că hotărârile luate dintr-o perspectivă limitată sunt distructive pentru viața și traiul viitor, nu numai pentru noi, dar și pentru cei din apropierea noastră.

Zidurile noastre, toate, nu pot decât să ne stopeze drumul în viață, să ne înfrângă elanul creator, să ne țină sufletul captiv și să ne îmbolnăvească.

De aceea, ar fi bine să ne deschidem mintea și sufletul, să cedăm controlul și să nu ne mai fudulim cu el, să punem întrebări dar să și auzim răspunsurile.

Sparge-ți zidul de care te-ai înconjurat, eliberează-te de limitări și ai curajul să sondezi și să trăiești lumea din exteriorul zidurilor.

Cei care au pășit dincolo au întâlnit ADEVĂRUL, s-au întâlnit pe ei, CONȘTIINȚA. Dincolo de ziduri sunt vindecările considerate miraculoase, oamenii care găsesc răspunsuri la întrebări indiferent de domeniu, adevărații oameni de știință, și cei care trăiesc în liniște, pace și armonie cu cei din jur și cu ei înșiși. Cei de afară sunt, de multe ori, ținta celor limitați înlăuntrul lor, prin denigrări, batjocoriri, defăimări, etc.

Totul are un preț, depinde ce alegi: să „zaci” în spațiul închis al zidurilor, sufocat de imobilitate, aruncând cu pietre în afară pentru a-i reduce la tăcere pe cei care nu sunt la fel ca tine, sau ai curajul să ieși, să întâlnești realitatea, să ți-o construiești cum vrei în fiecare zi, dar să riști să fii...singur împotriva curentului?

CURAJUL de a fi tu însuți face diferența!  

La început s-ar putea să te simți singur(ă), disperat(ă), înfricoșat(ă) și să ai senzația că totul îți scapă de sub control, că o iei razna. Cedarea pe care o simte sufletul este doar o aparență, doar un simptom; sunt primii pași nesiguri în necunoscut. 

Gândește-te la un animal sălbatic ținut mult timp în captivitate: când îl eliberezi, nu știe ce să facă, are senzația că totul se prăbușește pentru că a dispărut siguranța cunoscută. Dar, după un timp, cu încurajări multe, primii pași nesiguri vor căpăta consistență și siguranță, iar noua realitate va deveni...LUMEA REALĂ!

Vorbește cu sufletul tău, dar ai grijă să nu folosești vechile argumente și limbaj dinăuntrul zidurilor.

O nouă realitate are nevoie de un nou limbaj! Care e acela? E limbajul TĂU, nu mai e al altora!

Ai curajul să nu te întorci la răul cunoscut, să privești înainte și vei primi din necunoscut ceea ce e bine pentru tine! 

Ce este înăuntru știi deja. Ce ți se poate întâmpla? Decât să întâlnești însăși...VIAȚA!

Binețe, cititorule!

 dr. Edith Kadar 

Arad, 19 iunie 2015

 *     *     *     *      *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. (http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/02/zidurile-noastre-toate.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

LUMEA DUPĂ CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA TA

          Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

                                            *     *     *     *     *     *     *     

                                             

Cum arată lumea ta, aceea în care trăiești zi de zi, povestea în care tu ești personajul principal?
Ce îmi poți spune?

E frumoasă, e urâtă, e ternă sau veselă, e populată de oameni buni sau de răi, e o lume împlinită sau nu? 
Și care sunt criteriile după care o construiești și o apreciezi?... Viața ta și a celorlalți?

Pornește, te rog, muzica pentru a nu te simți singur printre rânduri.

Binețe, cititorule!

Fiecare din noi reprezentăm ceva în viața cuiva. 

Indiferent că este pentru o secundă, un an, 10 ani sau alt interval de timp, persoanele care ne ies în cale lasă o amprentă în viața, traiul și sufletul nostru, așa cum și noi lăsăm urme în existența altora.

Bucurie, supărare, revoltă, iubire, iritare, încântare, râs, plâns, furie, calm, împlinire, dezamăgire, etc. Acestea sunt reacții la fiecare persoană sau situație care ne calcă pragul vieții. Sau reacții pe care noi le creăm celor ce vin în contact cu noi.

Ce anume diferențiază aceste trăiri și de ce nu sunt identice la fiecare om? Pentru că reacționăm în funcție de  plusul sau minusul din noi, de experiențele plăcute sau mai puțin plăcute pe care le-am asimilat până în acel moment. 

Creierul nostru compară în permanență situația creată cu ceea ce are înmagazinat de-a lungul timpului în memoria genetică. Fotogramă cu fotogramă, totul e trecut prin filtrul amintirilor, în căutarea unei asemănări, a unui reper cunoscut, lăsat în trecutul mai recent sau mai îndepărtat.

Atunci când este identificată o situaţie din trecut care se potriveşte cu cea actuală, mintea "scoate" din rafturi modelul deja trăit și încercat odată, punându-ni-l la dispoziţie azi spre rezolvare. 
Dacă nu identifică niciun tipar bun de aplicat, prietenul nostru -conştientul- e nevoit să improvizeze, să "croşeteze" rezolvări instant pentru a ne ajuta să ieşim din impas.

Iar în faţa necunoscutului reacţionăm, de multe ori, cu multă frică şi reţinere, care pot "vira" către nuanţa de panică, furie, agresivitate, isterie, etc. 

Fiecare am venit aici, în această viață, pentru a ne împlini pe noi înșine, pentru a ne plăti datorii vechi, pentru a evolua, și pentru a transmite mai departe, urmașilor noștri, experiențele noastre de viață, înregistrate cu strictețe în memoria de bază, ADN-ul. Punct. 

Nu pentru a involua. Nu pentru a ne zbate în mlaștina neștiinței, necunoașterii și ignoranței crase. 

Ci pentru a îmbunătăți programul de viață. Acela care asigură perpetuarea speciei, care dă undă verde apariției unui urmaș mai puternic și mai înțelept decât noi.

Ce faci în acest timp și cum procedezi, este strict problema ta. Important este să înveți lucruri noi. Tu exiști deja, deci nu are rost să te multiplici cu aceleași date de bază și structuri comportamentale. Dar dacă știi cum ești, poți adăuga revizuiri și corecturi, astfel încât urmașul tău să fie varianta ta mai bună, mai puternică, mai înțeleaptă, mai aptă pentru a participa la procesul evolutiv.

Că ți-ai ales un anumit tip de corp care să te ajute la ce ți-ai propus să experimentezi în această viață, o anume religie ca formă de manifestare de grup, un anumit tipar de comportament și o anume tipologie a indivizilor din familie sau imediata ta apropiere, este doar o opțiune de formă care să fie un ajutor pentru marea ta misiune : FONDUL.

Te enervează proștii, tâmpiții, neamurile proaste, cocălarii, pițipoancele, ratații, frustrații, cei care doar cicălesc, care comentează întruna, cei care nu ascultă, rebelii, nesimțiții și alții care nu corespund chipului și asemănării tale?

Simți o revoltă puternică după ce vii în contact, sub o formă sau alta, cu ei?

I-ai șterge de pe fața pământului?

Bine!

Asta înseamnă că mai ai o șansă să-ți revii, să te aliniezi la ceea ce este preconizat pentru tine, în funcţie de cum ai ales chiar tu să te manifești în această viață.

Pentru că acelea sunt imaginile tale în oglindă, fețele pe care nu vrei să ți le vezi, părțile din  tine pe care le renegi pentru că sunt rebuturi, sunt scursuri, sunt mizerii de neconceput pentru lumea pe care mintea ta, ego-ul, a creat-o.

În cazul în care te-a luat revolta pe sus la citirea ultimelor rânduri, îți sugerez să respiri adânc, să-ți faci vânt cu evantaiul și să șezi blând(ă). 
Reacționezi la ceva doar dacă acel lucru are un corespondent nerezolvat în interiorul tău. Altfel ai trece mai departe, neafectat(ă), dar mai ales neimplicat(ă) emoțional într-o situație ce nu ar fi a ta.

Să-ți explic. Hai să luăm un exemplu banal.
Să presupunem că citești o carte sau urmărești un film. Dacă ești prea implicat în acțiune, s-ar putea să te trezești personificând, în mintea ta, eroul sau eroina principală. Te deranjează orice zgomot și orice acțiune care îți distrage atenția de la micro-viața pe care tocmai o savurezi pentru o oră sau două. Dacă cartea sau filmul conțin situații și personaje după care tânjești și în viața reală, te trezești că plângi, râzi, închizi ochii în momentele se suspans, ești indignat(ă) de nedreptăți, etc, cu toate că tu ești bine, merci, acasă în fotoliu cu o înghețată sau pufuleți în dotare, sau la cinema cu punga de popcorn în brațe. 

De ce ţi-ar păsa ţie că don Alfonso a părăsit-o pe inocenta Juanita şi a ales să se căsătorească cu Mirandolina cea rea, intrigantă, dar posesoare de avere? De ce plângi atunci când un animal sau un copil se îmbolnăveşte, sau cineva moare în film? Tu eşti doar în faţa unui ecran privind o poveste redată de o mână de actori, care sunt bine-merci sănătoşi şi voioşi în viaţa reală?

Pentru că te identifici în întregime cu situaţiile de viaţă sau personajele de poveste. Cu toţii facem acest lucru mai mult sau mai puţin, în funcţie de raportul realitate/imaginaţie din viaţa fiecăruia.

Identificarea cu imagini, situaţii sau personaje duce la implicarea emoţională, deşi nu ție ți s-a întâmplat acel lucru.
Dar de ce anumite aspecte și personaje te afectează iar altele te lasă rece?

Te afectează, îți crează reacții emoționale acele situații și persoane cu care sufletul tău rezonează, care ți-au „populat” trecutul și au rămas acolo, undeva, în adâncul ființei tale în așteptarea rezolvării, a acceptării lor și închiderii acelui capitol din viața ta.

Dacă ai avea puţină răbdare şi ai încerca să te detaşezi puţin de tine însuţi pentru a te privi din exterior, ai constata cu surprindere că situaţiile nerezolvate sunt mai multe decât cele conştientizate, şi că tu eşti compus(ă) din mai multe "eu"-uri, rămase în câte o perioadă a trecutului tău. În tine există şi fetiţa speriată care s-a pierdut de mama pentru câteva minute când avea 4 ani, sau băieţelul de 5 ani care suferă după tatăl ce a plecat de acasă pe nepusă masă, chiar dacă acum eşti la vârsta maturităţii. Iar exemplele pot continua.

De ce suntem atât de "plini" de situaţii nerezolvate?

În primul rând pentru că ele ne iau prin surprindere, sunt neaşteptate şi, de cele mai multe ori, dramatice.
În al doilea rând pentru că nu ne învaţă nimeni să povestim despre ceea ce simţim cu adevărat, să descriem emoţia şi nu nervii sau piticii pe creier apăruţi pe nepusă masă datorită altora.

Şi aşa ajungem să adunăm în noi, de-a lungul întregii vieţi, un număr impresionant de personaje nemulţumite, cu situaţii "în coadă de peşte", cu trăiri alambicate, fiecare rămas la vârsta la care a avut loc evenimentul neplăcut. 
În tine se află încă adolescentul care a fost batjocorit de ceilalți colegi sau juna luată peste picior că este înaltă ca un cocostârc. Acolo e și persoana respinsă de prima dragoste, dar și cea care a primit primul sărut într-o seară magică.
Iar fiecare moment de reamintire revine cu toată „recuzita” de trăiri, emoții, mirosuri, imagini, gusturi și comportamente specifice vârstei de demult. Atunci ai din nou 3 sau 5, sau 15 ani din punct de vedere emoțional, cu toate că buletinul te-ar contrazice.

De obicei, aceste "personaje" convieţuiesc fără probleme în fiecare din noi, nebăgate în seamă şi neconştientizate. Ajung la suprafaţă şi se manifestă doar atunci când cotidianul aduce sau crează condiţii pentru a se repeta o anumită situaţie. Iar Universul are grijă să ne creeze periodic momente la indigo pentru a ne da posibilitatea să rezolvăm ceea ce e nerezolvat. Depinde de noi ce reacţie vom adopta.

Dar, oare, ce este de rezolvat în aceste fotograme din trecut care revin obsesiv?
Trecutul e trecut, lasă-l acolo... Așa se spune. 
Un trecut asumat și înțeles nu revine pentru că nu are de ce. De ce nu îți amintești perioade mari din viață, ci doar situații notabile?
De ce te frământă la 45 de ani că mama te-a dat bunicii spre îngrijire pe când aveai 5 luni, în loc să observi ce om puternic ai devenit?
De ce te deranjează la 56 de ani că prima femeie cu care ai făcut sex te-a batjocorit, făcându-i acum tu același lucru fiecărei nou întâlnite, în loc să observi că providența ți-a făcut un serviciu, obligându-te să te cizelezi pentru a putea cuceri orice femeie dorești tu?
Și exemplele pot continua...

Modalităţile de avertizare ale Universului sunt multiple, de la banalele situaţii din filme sau din cărţi, amintite mai sus, la care te manifeşti de parcă despre tine ar fi vorba în propoziţie, la întâlniri şi reîntâlniri obsesive cu personajele pitoreşti care îţi crează reacţii mai mult sau mai puțin plăcute.

Apoi urmează faza în care trăieşti ca într-o buclă : acelaşi tip de şef impotent cerebral ca şi înainte, acelaşi partener beţiv, afemeiat sau violent, aceeaşi soaţă nevrotică, isterică şi frigidă.
Şi în loc să stai să te gândeşti "oare unde greşesc? ce anume nu înţeleg? de ce mă devalorizez atât încât refuz să schimb ceva în bine?", alegi varianta în care eşti victima perfectă a celor din jur, a Universului şi chiar a lui Dumnezeu. E mai uşor, mai convenabil şi nu implică cheltuială emoţională.

Iar starea de victimă te îndepărtează încet, dar sigur, de lumea reală, logică, rațională, plină de lumină, emoții și sentimente pozitive, și îți crează, cu fiecare conflict nerezolvat, o lume în care să îți găsești rostul, în care să fii sigur că ai dreptate. Pentru că sufletul tău nu mai acceptă să fie în permanență rănit. Îți vei căuta persoane care să rezoneze cu durerile și nemulțumirile tale, în loc să le înfrunți și să te rupi de situațiile de viață care te fac să te simți mic-nimic.... 
E greu să-ți înfrunți demonii și să faci lumină.

E mai ușor să te minți și să îți creezi o lume după chipul și asemănarea ta!

Îți vei găsi grupuri, grupulețe, cete, pâlcuri de oameni care să gândească la fel ca tine. Așa poți avea iluzia că ai făcut ceva însemnat cu viața ta anostă și distorsionată, că i-ai dat un nou sens, o nouă nuanță.

Până și pe Dumnezeu îl re-creezi după chipul și asemănarea ta!
E răzbunător cu păcătoșii, dacă și tu ești așa. 
E nedrept cu tine, dacă și tu ești așa cu ceilalți.
Doar pe tine nu te aude, dacă și tu ești surd la problemele celor din jur.

Doar așa ai senzația că ți-ai recăpătat controlul. Puterea. Valoarea.

Te enervează proștii, tâmpiții, neamurile proaste, cocălarii, pițipoancele, ratații, frustrații, cei care doar cicălesc, care comentează întruna, cei care nu ascultă, rebelii, nesimțiții și alții care nu corespund chipului și asemănării tale?

Simți o revoltă puternică după ce vii în contact, sub o formă sau alta, cu ei?

I-ai șterge de pe fața pământului?

Bine!

Asta înseamnă că mai ai o șansă să-ți revii, să te aliniezi la ceea ce este preconizat pentru tine, după ce ai făcut tu alegerea cum să te manifești în această viață.

Pentru că acelea sunt imaginile tale în oglindă, fețele pe care nu vrei să ți le vezi, părțile din  tine pe care le renegi pentru că sunt rebuturi, sunt scursuri, sunt mizerii de neconceput pentru lumea pe care mintea ta, ego-ul, le-a creat.

De aceea, fiecare din noi reprezentăm ceva în viața cuiva. Indiferent că este pentru o secundă, un an, 10 ani sau alt interval de timp, persoanele care ne ies în cale lasă o amprentă în viața, traiul și sufletul nostru, așa cum și noi lăsăm urme în existența altora.

Fiecare am venit aici, în această viață, pentru a ne împlini pe noi înșine, pentru a ne plăti datorii vechi, pentru a evolua, și pentru a transmite mai departe, urmașilor noștri, experiențele noastre de viață, înregistrate cu strictețe în memoria de bază, ADN-ul. 

Nu pentru a involua! 

Am vrut doar să-ți reamintesc.

Binețe, cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 20 noiembrie 2013

*     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2013/11/dupa-chipul-si-asemanarea-noastra.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

TEAMA DE NECUNOSCUT

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 

Teama de necunoscut te împiedică, de multe ori, să faci schimbările importante pentru viața ta.

Dacă nu reușesc?

Dacă va râde lumea de mine?

Dacă îmi va fi mai rău decât înainte?

Dacă...

Tot ce nu cunoști, ce nu poți controla, te sperie activând în corp mecanismele de protecție. 

Stresul creat de necunoscut te face să anulezi vocea instinctului antrenat de miliarde de ani să te călăuzească, și să asculți vocea aceea interioară, mintea, care îți „spune” ce vrei tu să auzi. 

Mintea te minte.

De aceea, preferi, de multe ori, răul cunoscut în locul necunoscutului.

Dar dacă dincolo de teama ta e bine, e ceea ce ai căutat, e mai mult decât acum, e...lumina de la capătul tunelului?

Chiar ești dispus să dai cu piciorul într-o șansă pe care ți-a adus-o viața și pe care ai cerut-o?

Te mulțumești cu cât ai doar pentru că îți este frică să faci pasul în necunoscut?

Merită să te plafonezi pentru a-ți proteja comoditatea?

Știi că meriți mai mult. Ai curajul și pășește. În fond, ce ai de pierdut?

Teamă sau schimbare?

 dr. Edith Kadar 

Arad, 31 octombrie 2015

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2015/10/teama-de-necunoscut.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.